Obligatiile cumparatorului animate prin contractul de vanzare internationala de marfuri

Obligatiile cumparatorului animate prin contractul de vanzare internationala de marfuri

Cumparatorul se obliga prin conditiile prevazute in contract potrivit art. 53 din Conventia Natiunilor Unite de la Viena, 1980 sa plateasca pretul convenit si sa preia marfurile contractate la predarea acestora de catre vanzator. Aceste obligatii determina si obligatia cumparatorului de a preciza forma, masura si orice alta caracteristica proprie marfurilor contractate potrivit art. 65 din conventie ca si obligatia privind conservarea marfurilor la preluare in anumite situatii specifice prevederilor art.86-88 din aceeasi conventie.

Aceste obligatii ale cumparatorului se prezinta in mod sistematic astfel:

A. Obligatia de plata a pretului porneste de la considerentul ca notiunea de plata a pretului depaseste cumulat si se deosebeste de notiunea unui transfer de moneda de la cumparator la vanzator. De precizat este faptul ca in acest sens, obligatia cumparatorului de a plati pretul o cuprinde si pe aceea de a lua toate masurile necesare si de a indeplini toate formalitatile destinate sa permita plata pretului astfel cum sunt prevazute in contract sau de legislatiile (conventiile internationale) ori de alte reglementari la care partile convin sa se refere in mod expres in contract.

B. Determinarea pretului si locul determinarii acestuia, are la baza art. 55 al Conventia Natiunilor Unite de la Viena, 1980, care instituie o regula de situatie speciala supusa unei conditionari exprese.

Regula este consacrata in sensul ca pretul marfurilor vandute trebuie sa fie determinat in contract, in mod expres sau implicit, ori printr-o dispozitie care sa permita sa fie determinat. Aceasta regula este in concordanta cu prevederea art. 14, prf. 1, al conventiei, potrivit careia oferta de contractare este considerata suficient de precisa si in consecinta valabila pentru realizarea consensului de a incheia contractul.

O situatie speciala, insa consta in aceea ca daca vanzarea este in mod valabil contractata fara ca pretul sa fi fost determinat sau determinabil, conventia in discutie instituie o prezumtie cu privire la modul in care pretul urmeaza a fi determinat, prezumtie care are valoarea unei determinari prin consens (deci legale) a acestui pret. Asa fiind, situatia speciala este conditionata de valabilitatea contractului cu pret nedeterminat sau nedeterminabil chiar daca prin conventie nu s-a stipulat in mod expres daca o asemenea imprejurare este valabila sau nu. Reticenta respectiva a Conventia Natiunilor Unite are legatura cu textul art. 41, lit. b, potrivit caruia ea nu carmuieste valabilitatea contractului si nici una dintre clauzele acestuia pe care partile, pe principiul libertatii contractuale, le-au convenit.

In oricare asemenea situatie, valabilitatea unui contract comercial de vanzare comerciala internationala de marfuri in care nu s-a determinat un pret sau s-a prevazut unul determinabil ramane supus sistemului de drept national care reprezinta "lex causae" la speta respectiva. Daca, insa "lex causae" admite valabilitatea unui contract in domeniu fara determinarea pretului sau clauzei de determinare a acestuia, se aplica in mod invariabil determinarea pretului pe calea prevazuta de Conventia de la Viena.

Precizam, insa, ca in cazul in care "lex causae" este sistemul de drept romanesc, pretul trebuie sa fie, obligatoriu determinat sau cel putin determinabil, ca o conditie de validare a obiectului contractului de vanzare comerciala internationala de marfuri.[1]

C. In ceea ce priveste locul determinarii si momentul platii pretului, in baza prevederilor Conventia Natiunilor Unite de la Viena, 1980, se discuta urmatoarele locuri posibile convenite de parti, fie:

pretul trebuie platit intr-un anumit loc precizat in contract;

la sediul vanzatorului prin decontare bancara cand se considera platit, cand banii reprezentand pretul au intrat in contul vanzatorului;

la locul remiterii marfurilor sau documentelor reprezentand marfa, in cazul in care plata s-a convenit in schimbul acestei remiteri.

In ceea ce priveste momentul platii, contractul de vanzare comerciala internationala de marfuri supus Conventiei de la Viena poate prevedea una din urmatoarele variante:

pretul trbuie sa fie platit pana la momentul stabilit prin contract;

in lipsa unei asemenea determinari pretul va fi platit in baza contractului in momentul punerii de catre vanzator a marfurilor la dispozitia cumparatorului ori a documentelor care reprezinta marfurile, pe principiul simultaneitatii platii pretului si predarii marfurilor sau documentelor;

in cazul stipularii in contract a obligatiei platii ca o conditie de livrare a marfurilor, se intelege ca plata se va face anterior predarii marfurilor sau documentelor.

Oricum cumparatorul nu poate fi obligat prin contract la plata pretului fara ca inainte sa fi avut posibilitatea sa examineze si sa agreeze sau sa respinga marfurile, in functie de modul cand s-a convenit cu privire la aceasta posibilitate.

Obligatia cumparatorului de a prelua marfa predata include, priveste doua aspecte. Astfel, in primul rand, cumparatorul trebuie sa indeplineasca in timp rezonabil, anterior preluarii efective a marfurilor, orice act sau formalitate

necesara - uzuale care privesc prin contract care sa-i permita vanzatorului sa efectueze predarea marfurilor respective (licente de import, acte de control

sanitar-veterinar, declarare vamala, controlul calitativ sau cantitativ convenit).

In al doilea rand, aceasta obligatie a cumparatorului priveste preluarea efectiva, propriu-zisa a marfurilor.

In numeroase cazuri vanzarea marfurilor implica si transportul acestora. In asemenea cazuri contractul trebuie sa prevada cu claritate una din urmatoarele doua variante:[2]

1. vanzatorul este obligat prin contract sa predea transportatorului marfurile intr-un loc determinat precum port maritim, statie feroviara, etc., caz in care cumparatorul a preluat si riscurile asupra marfurilor chiar in acel loc.

2. vanzatorul nu este obligat prin contract sa remita marfurile intr-un asemenea loc determinat. In acest caz cumparatorul preia riscurile asupra marfurilor din momentul predarii acestora de catre vanzator la primul transportator.

In cazurile in care vanzarea nu implica transportul, riscurile asupra marfurilor sunt preluate de catre cumparator dupa urmatoarele doua imprejurari convenite de catre cocontractanti:

1. daca cumparatorul are obligatia contractuala sa preia marfurile intr-un alt loc decat sediul vanzatorului, riscurile asupra marfurilor trec la cumparator in momentul preluarii efective a marfurilor;

2. in oricare alta ipostaza stipulata in contract, riscurile asupra marfurilor sunt preluate de cumparator:

in momentul in care cumparatorul preia marfurile, moment care coincide cu predarea acestora efectiva de catre vanzator;

daca cumparatorul nu preia marfurile la momentul convenit in contract, riscurile trec asupra lui din momentul in care marfurile i-au fost puse la dispozitie in mod formal si efectiv de catre vanzator, se intelege ca prin nepreluarea marfurilor, cumparatorul se afla in pozitia de a raspunde juridic (cu toate consecintele in patrimoniul sau) pentru naindeplinirea obligatiei contractuale de a prelua marfurile de la vanzator.