TEORIA COMERTULUI INTERNATIONAL LA RICARDO

David Ricardo,reprezentant al liberalismului economic clasic,este adesea apreciat ca economistul revolutiei industriale si , totodata , ca economist al repartitiei.

El este adeptul libertatii depline a comertului international bazat pe diviziunea naturala a muncii , afirmand: " Intr-un sistem de perfecta libertate a comertului , fiecare tara isi consacra in mod natural capitalul si munca acelor genuri de activitati care ii sunt cele mai avantajoase. Aceasta urmarire a avantajului individual este admirabil legata de binele universal al tuturor. Acest sistem raspandeste avantajul general si leaga intr-o tesatura comuna de interese si relatiuni societatea universala a natiunilor , de la un capat la altul al lumii civilizate."* Regasim , asadar , la Ricardo , idei fundamentale ale liberalismului clasic , extinse de la nivelul economiilor nationale la cel al economiei mondiale.

In ce priveste specializarea productiei unei tari intr-un domeniu sau altul , pentru o marfa sau alta , Ricardo sustine ca:este avantajos pentru o tara A sa exporte o marfa in tara B , chiar in cazul in care este produsa mai scump decat in B , cu conditia ca A sa prezinte un avantaj relativ (comparativ) in producerea acestor marfuri , adica sa o produca la costuri mai mici decat cele ale marfurilor la producerea carora a renuntat in favoarea importului.El ilustreaza aceasta idee cu un exemplu celebru , in care porneste de la productia de vin si de stofa a doua tari:Anglia si Portugalia.Analiza are in vedere timpul de munca necesar pentru producerea marfii respective:

Din comparatia acestor valori rezulta : in Anglia , vinul este mai scump decat stofa ; in Portugalia , stofa este mai scumpa decat vinul Concluzia este : pentru Portugalia , este avantajos sa exporte vin si sa importe stofa , iar pentru Anglia invers . Astfel , daca , spre exemplu , cele doua tari si-ar dubla productia la marfa in care s-a specializat , importand cealalta marfa , Anglia ar avea o cheltuiala totala de 100 * 2 = 200 muncitori , in loc de 220 cati folosea inainte , iar Portugalia 80 * 2 = 160 in loc de 170 .

Dupa logica teoriei ricardiene , fiecare tara are avantaje relative din schimburile cu alta , dar marimea lor nu este egala . Aceasta este conditionata de o seama de factori si imprejurari , ca , de exemplu : marimea diferentelor intre conditiile naturale si cele artificiale ale tarilor ( acestea legate de gradul de dezvoltare industriala , cu influente asupra nivelului productivitatii muncii nationale ) ; pozitia unor tari fata de altele , indeosebi intre metropole si colonii . Dupa teoria lui , o tara care poseda foarte importante avantaje in masini si indemanare tehnica si care , in consecinta , poate fi capabila sa fabrice marfuri cu mai putina munca decat vecinii sai , poate , in schimbul acestor marfuri , sa importe o parte din graul cerut de catre consumul sau , chiar daca pamantul ei ar fi mai fertil , iar graul ar putea fi cultivat cu mai putina munca decat in tara din care este importat . In rationamentele lui Ricardo , decisiva in specializarea tarilor este influenta factorilor naturali si artificiali asupra productivitatii muncii, iar prin aceasta asupra costurilor care trebuie comparate si asupra avantajelor relative de diverse marimi , fiecare tara tinzand spre avantaje cat mai mari .

Tendinta mentionata se realizeaza , mai mult sau mai putin , in functie de interese , putere si pozitie a tarilor unele fata de altele . Raporturile de schimb , comertul dintre metropole si colonii erau privite de Ricardo ca foarte avantajoase pentru primele si pagubitoare pentru ultimele , intrucat se practicau reglementari care incalcau regulile liberului schimb , ale pietei libere .

Tratatele comerciale ce se incheiau obligau coloniile se cumpere marfuri de la anumite metropole , desi ele ar fi putut sa le procure mai ieftin de la alte tari ; totodata , metropolele obligau coloniile sa se profileze pe producerea de marfuri de care ele aveau nevoie sa le importe , creandu-se conditii de dependenta si subordonare .

Intr-o analiza a teoriei lui Ricardo , Mihail Manoilescu sintetiza astfel ipotezele ricardiene : 1. Valoare unei marfi este identica cu costul sau de productie ; 2. Costul de productie consta exclusiv din costul muncii , respectiv salariile ; 3. Salariile in una si aceeasi tara sunt uniforme , adica nu depind decat de cantitatea muncii . In concluzie , schimburile in interesul unei tari se fac pe baza " munca egala contra munca egala ".** Manoilescu combate ideile lui Ricardo in ceea ce priveste comertul exterior , aducand ca prim argument faptul ca in toate tarile productivitatea muncii corespunzatoare articolelor industriale , cum este stofa , este , in general , superioara productivitatii muncii aferente produselor agricole , cum este vinul ( si ca urmare toate tarile ar urma sa se specializeze doar pe produse industriale ) .

In al doilea rand , Manoilescu demonstreaza ca modelul prezentat , axat pe productiile celor doua tari , este doar un caz particular , rationamentul neputand fi aplicat in cazuri generale . Astfel , in cazul considerat in modelul ricardian, relatiile dintre productivitatile muncii sunt urmatoarele: productivitatea muncii pentru vin in Portugalia (80 muncitori ) < productivitatea muncii pentru stofa in Portugalia (90 muncitori) < productivitatea muncii pentru

stofa in Anglia (100 muncitori) < productivitatea muncii pentru vin in Anglia ( 120 muncitori ) . Daca ordinea ar fi schimbata, ca in tabelul urmator , decizia ar fi specializarea ambelor tari in productia de vin si , deci , imposibilitatea procurarii de stofa pentru ambele tari :

Manoilescu concluzioneaza : "Dupa Ricardo , cand o tara produce doua marfuri , amandoua in conditii superioare strainatatii , insa una din ele avand o superioritate comparativa mai mare decat cealalta , ea trebuie sa dea preferinta intotdeauna celei dintai . In conceptia noastra insa , superioritatea comparativa a fiecareia din aceste doua marfuri asupra strainatatii nu are nici un rol hotarator : nu trebuie produse acele marfuri ce au , prin raport cu strainatatea , cea mai mare superioritate comparativa , ci marfuri ce reprezinta cea mai mare productivitate a muncii . " ***

El afirma , de asemenea : " Productivitatea muncii este singura hotaratoare , ea este punctul solid si firul ce ne da posibilitatea sa ne regasim in labirintul relatiilor schimbului . "

Interesanta si sugestiva in plan teoretic , conceptia costurilor comparative este infirmata de realitatile comertului mondial , in conditiile concurentei internationale dintre capitaluri . In ciuda imperfectiunilor sale , principiul costurilor comparative are meritul de a reprezenta prima incercare de elaborare a unei teorii unitare a comertului extern pe baza valorii-munca ; prin aceasta , ea se integreaza armonic in ansamblul sistemului ricardian .

Teoria costurilor comparative este , totodata , legata de conceptia cantitativa a banilor si de functionarea nestingherita a echilibrului automat in balantele comerciale . Ricardo isi bazeaza intreaga demonstratie a costurilor comparative pe imposibilitatea naturala a unui dezechilibru prelungit in balanta comerciala a unei tari . In sfarsit , in teoria sa , el impinge la extrem individualismul , facand abstractie de existenta separata a statelor si natiunilor , ceea ce adauga un plus de irealism ipotezelor sale teoretice .

Ceea ce aprecia M. Manoilescu la exemplul lui Ricardo era ca acesta constituie , dupa parerea tuturor teoreticienilor , " adevarata piesa esentiala a teoriei liberului schimb " si , de asemenea , ca avantajul remarcabil al teoriei sale este de " a pune problema comertului international pe un teren pur economic , fara a amesteca argumente politice si sociale . "

Devenita steag al liber-schimbismului , teoria comertului extern a lui Ricardo a indeplinit la vremea sa un anume rol progresist in lichidarea conceptiilor mercantiliste si in extinderea relatiilor comerciale internationale , cu implicatii in dezvoltarea fortelor de productie ale societatii . Ulterior , insa , ea a fost utilizata in directia apararii monopolului industrial al Angliei , in special , si al tarilor dezvoltate , in general , si pentru impiedicarea industrializarii tarilor care au pasit mai tarziu pe calea evolutiei capitaliste .

Formulandu-si propriile sale concluzii , Ricardo le confrunta permanent cu cele ale stiintei contemporane si in primul rand cu cele ale lui A. Smith . In numeroase cazuri , concluziile celor doi economisti nu coincid , pentru ca insusi gradul de dezvoltare a economiei era altul . Nimic mai firesc decat faptul ca " Principiile " sunt strabatute de la un capat la altul de polemica cu Smith , singurul economist care l-a influentat efectiv pe Ricardo in formatia sa teoretica si fata de care acesta din urma avea un respect nedisimulat .

In lucrarea "Comertul international " , Michel Rainelli face o analiza a teoriilor comertului international , conturate de-a lungul timpului ; el observa , in primul rand , ca acestea se caracterizeaza printr-un dublu aspect: o mare diversitate (avand in vedere opozitiile dintre diferitele curente ) si un fond comun ce se manifesta prin similitudinea problemelor tratate .

Pentru a califica pe scurt demersul majoritatii autorilor , se poate face apel la o formula celebra a lui Bernard Lassudrie-Duchene : schimbul international deriva dintr-un element de diferenta " , intrucat " acolo unde totul este identic , schimbul nu are nici un sens".Divergenta, in explicatiile diferitilor economisti , intervine in legatura cu natura acestor diferente ce determina schimbul .

Dupa acest principiu , Rainelli clasifica diversele teorii in patru mari grupe : 1. Teorii fondate pe diferentele internationale de cost (grupa din care face parte si teoria ricardiana ) 2. Teorii fondate pe diferentele internationale de tehnologie 3. Diferenta sau similitudinea bunurilor schimbate in cadrul international 4. Diferentele internationale in modul de acumulare a capitalului . Fiecare teorie este caracterizata printr-un principiu explicativ si printr-o variabila ce traduce principiul . La Ricardo , principiul il constituie specializarea fiecarei tari in productia pentru care dispune de un avantaj comparativ , iar variabila o reprezinta productivitatea muncii . Rainelli apreciaza , de asemenea ca "teoria ricardiana furnizeaza in acelasi timp o explicatie a structurii comertului international si o demonstratie a castigurilor schimbului antrenate de deschiderea frontierelor ." ****

Ceea ce i se reproseaza cel mai ades lui Ricardo este caracterul arid , abstract , extremist al rationamentelor sale . Dar majoritatea specialistilor sunt de acord cu contributia imensa a acestuia la conturarea marilor constructii teoretice in domeniul economiei politice . Teoria valorii-munca , elaborata de el, conduce , pentru prima data , la constituirea unui sistem unitar al economiei politice , cu meritele si insuficientele sale ce decurg , in principal , din meritele si insuficientele analizei ricardiene a valorii .

D. Ricardo , "Opere alese " vol. 1 , Ed. Academiei 1959 , p. 126

M. Manoilescu , "Fortele nationale productive si comertul exterior ", Ed. Stiintifica si Enciclopedica , Bucuresti 1986 , p. 188

M. Manoilescu , opera citata , p. 210

Michel Rainelli , " Le commerce international " , Editions La Decouverte 1988 ,p. 75

BIBLIOGRAFIE

Mihail Manoilescu , " Fortele nationale productive si comertul exterior " , Ed . Stiintifica si Enciclopedica , Bucuresti 1986

Titi Ciulbea ,    "Doctrine economice ' , Ed. Didactica si Pedagogica

Michel Rainelli , "Le commerce international " , Editions La Decouverte 1988

Ivanciu Nicolae-Valeanu ," Tratat de doctrine economice " , Bucuresti 1996

Sultana Suta Selejan , " Curente si doctrine in istoria gandirii economice    moderne si contemporane " , Ed. Bucuresti 1992