Metode clasice de calculatie a costurilor

Metode clasice de calculatie a costurilor

Obiecte de evidenta si obiecte de calculatie.

Esenta metodelor de calculatie a costurilor.

Metoda de calculatie pe comenzi.

Metoda de calculatie pe faze. Varianta cu si semifabricate.

In dependenta de ramura de activitate, de specificul tehnologic al productiei se alege obiectul de evidenta si obiectul de calculatie.

Obiectul de evidenta reprezinta orice segment sau domeniu de activitate a intreprinderii pentru care este util sa se cunoasca marimea consumurilor efectuate intr-o perioada de gestiune.

Ca obiecte de evidenta a consumurilor servesc locurile de aparitie a lor, tipurile sau grupele omogene de produse. In contabilitatea manageriala locurile de aparitie a consumurilor se numesc unitatile de structura a intreprinderii, in care are loc consumul resurselor de productie (locuri de munca, brigazile, sectiile de baza si auxiliare, comanda, faza, etc.). La stabilirea obiectelor de evidenta se tine cont de numarul sectiilor si atelierelor intreprinderii, marimea acestora, de centrele de productie si centrele de responsabilitate necesare, precum si de nevoile de informare asupra consumurilor pe care le ocazitioneaza sectiunile cadrului tehnico-organizatoric al intreprinderii in raport cu productia fabricata.

Aceasta ne ofera posibilitatea de a aprecia consumurile care pot fi incluse direct sau indirect in costul productiei. Localizarea data a consumurilor este importanta pentru determinarea costului pentru fiecare sectie, respectiv responsabilitatilor pentru fiecare loc de aparitie a consumurilor.

Obiectul de calculatie (purtator de cost) reprezinta un tip sau un lot de produse (lucrari, servicii) in functie de care se acumuleaza consumurile, in vederea determinarii costului lor efectiv.

La obiecte de calculatie se refera tipurile de produse, semifabricate, detalii piese.

Obiectul de calculatie este purtatorul de cost in cazul productiei individuale (industria constructoare de masini) sau in cazul producerii la comanda (tipografii, firmele de audit, ateliere de reparatii, etc.). In cazul productiei, caracterizate printr-un proces tehnologic desfasurat in faze succesive de prelucrare a materiilor prime si a materialelor (industria zaharului, berii, uleiului, cimentului, etc.) astfel de coincidenta nu se observa. Astfel, in industria textila in calitate de obiect de evidenta sunt considerate fazele procesului tehnologic - filatura, tesetoria, vopsirea, iar ca obiect de calculatie serveste tipul de produse fabricate (teseturii).

Necesitatea asigurarii unei calculatii cit mai exacte a costurilor impune comensurarea cantitativa a productiei obtinute. In acest scop organizarea calculatiei costurilor se folosesc anumite unitati de masura denumite unitati de calculatie, care difera in funtie de felul produselor fabricate si de caracteristicile fizice si chimice ale acestora.

Unitatile de calcul pot fi unitati de masura:

o       din sistemul metric: m², m³, kg, l, t, etc.;

o       unitatile conventionale, cum ar fi: cai-puterea la motoare, concentratia la substante chimice, boracane conventionale, 100 de perechi de incataminte, etc.;

o       unitati de munca: ore, zile, masino-ore, om-ore, etc.

Insa nu trebuie de considerat obiectul de calculatie drept unitate de calculculatie, deoarece obiectul de calculatie reflecta un tip de produs, iar unitate de calculatie se foloseste pentru exprimarea cantitativa a aestui produs (masurarea).

Una din sarcinile principale ale contabilitatii manageriale consta in calcularea costului de productie.

Costul este un indicator foarte important, deoarece el reflecta eficienta resurselor utilizate in productie, nivelul de specializare si cooperare, calitatea materiilor prime si a muncii consumate.

Calcularea costului este un ansamblu de procedee logice si matematice folosite conform prevederilor metodologice in vigoare pentru determinarea marimii costului.

Calcularea costului nu trebuie confundata cu calculatia costului. Calculatia costului reprezinta o forma de raport cu caracter intern(vezi tema 4, intrebarea 3).

Scopul evidentei consumurilor il constituie obtinerea datelor necesare pentru evaluarea stocurilor - determinarea costului produselor finite si al productiei in curs de executie, care trebuie sa fie cunoscute la intocmirea Bilantului contabil si Raportului privind rezultatele financiare.

Scopul calcularii costului este determinarea cit mai exacta a marimii consumurilor unitare a productiei, lucrarilor, serviciilor, destinate atat pentru realizare cit si pentru consumul intern. Determinarea costului de productie a unui produs sau de prestare a unui serviciu este necesara la stabilirea pretului de vanzare sau a tarifului.

Punctul final al calcularii costului reprezinta intocmirea calculatiilor.

Calculatia costului de productie se efectueaza la trei nivele:

o       al productiei totale;

o       al felului de produs;

o       al unitatii de produs.

Costul unitar se determina prin raportul costului felului de produs la cantitatea produsului fabricat pe articole de calculatie, luand in consideratie aceleasi elemente, dar in baza datelor din conturile analitice.

In raport cu momentul elaborarii calculatiilor fata de perioada in care are loc procesul de productie la care se refera, se cunosc:

a)      antecalculatiile;

b)      postcalculatiile.

Antecalculatiile sunt intocmite pe o perioada planificata in baza normelor si devizelor existente la inceputul perioadei curente.

Postcalculatiile sunt intocmite la sfarsitul perioadei de gestiune si reflecta totalitatea consumurilor aferente productiei fabricate (lucrarilor efectuate, serviciilor prestate). Aceste calculatii sunt utilizate pentru controlul asupra indeplinirii planului privind micsorarea costului de productie a diferitor loturi de produse si pentru analiza si dinamica costului.

Costul productiei totale se determina in felul urmator:

Costul productiei total = PE_inc + consumuri - PE_sf - deseuri recuperabile - rebuturi

unde,

PE_inc - costul efectiv al productiei in curs de executie la inceputul perioadei de gestiune,

PE_sf - costul efectiv al productiei in curs de executie la sfirsitul perioadei de gestiune.

Principalele etape de desfasurare a lucrarilor de calculatie a costului de productie sunt fig. :

preluarea productiei in curs de executie a diferitor obiecte de calculatie la inceputul perioadei de gestiune (contul 215 "Productia in curs de executie ");

documentarea si gruparea consumurilor pe obiecte de evidenta si de calculatie;

inregistrarea consumurilor directe pe feluri de activitati - productia de baza (811 "Activitati de baza") si auxiliara (812 "Activitati auxiliare"), precum si a consumurilor indirecte de productie (contul 813 "Consumuri indirecte de productie") pe feluri de activitati;

repartizarea consumurilor indirecte de productie ale sectiilor auxiliare pe obiecte de calculatie;

repartizarea consumurilor activitatii auxiliare asupra activitatii de baza si asupra altor activitati beneficiare;

repartizarea consumurilor indirecte de productie ale sectiilor de baza pe obiecte de calculatie;

evaluarea deseurilor si scaderea lor;

calculul costului rebuturilor definitive;

determinarea valorii productiei in curs de executie si scaderea acesteia din totalul consumurilor;

calcularea costului efectiv al produselor finite pe unitatea de calculatie;

compararea costului efectiv cu costul normativ si determinarea abaterilor.

Exista diferite metode de evidenta a consumurilor si de calculare a costului de productie.

Metodele de evidenta a consumurilor sunt determinate de modalitate de organizare a procesului de productie in cadrul intreprinderii.

Metodele de calculare a costurilor reprezinta unitatile de cercetare-dezvoltare ansamblu de calcule efectuate dupa anumite reguli, in scopul determinarii costului de productie.

Intreprinderile de sinestatator isi aleg o metoda de evidenta a consumurilor si de calculare a costului de productie (mentionand aceasta in Politica de contabilitate), deoarece stabilirea metodei depinde de o serie de factori, cum ar fi: apartenenta ramurala, marimea intreprinderii, particularitatile procesului tehnologic, asortimentului productiei, etc.

Intre metodele de calculare a costurilor exista deosebiri generate de asa factori obiectivi, cum sunt:

obiect de calculatie (purtator de cost) in raport cu care se determina costurile;

sfera de cuprindere a costurilor in costurile produsului;

scopul urmarit;

organizarea obiectelor de evidenta, etc.

Insa, se pot costata si asemanari si trasaturi comune, printre care putem mentiona:

v     fiecare metoda este caracterizata prin etape succesive de desfasurare a lucrarilor;

v     in cadrul fiecarei etape se folosesc o serie de procedee concrete de lucru;

v     scopul final este determinarea costului de productie.

Cunoasterea acestor trasaturi, conditioneaza aplicarea si utilizarea corespunzatoare a diferitelor metode de calculatie.

Metodele de calculare a costului de productie pot fi clasificate dupa urmatoarele criterii:

plenititudinea consumurilor contabilizate;

obiectul de calculatie a consumurilor;

tipul consumurilor contabilizate;

dupa evolutia metodelor in timp (fig . 1).

Fig. 1 Clasificarea metodelor de evidenta a consumurilor si de calculatie a costului

Dupa plenititudinea consumurilor contabilizate metodele de evidenta a consumurilor si de calculatie a costului de productie pot fi clasificate in:

o       metode de calculatie a costului total (absorbtion costing) - conform carora in costul de productie se includ consumuri directe materiale, consumuri directe privind retribuirea muncii si consumuri indirecte de productie. Exemple: metoda traditionala, metoda pe comenzi, metoda pe faze, metoda normativa, metoda "Sandard-cost".

o       metode de calculatie a costului partial sunt orientate spre perfectionarea metodicii luarii deciziilor manageriale. In aceste metode o atentie deosebita se acorda reflectarii dependentei consumurilor de modificarea volumului si structurii productiei fabricate, fapt ce determina clasificarea consumurilor in variabile si constante (fixe) si calcularea costului partial (limitat), denumita "variabil - costing". Includerea in costul produselor numai consumurilor directe de productie determina metoda "direct - costing"

In dependenta de obiectul de evidenta a consumurilor ales se pot evidentia:

metoda de calculatie pe faze care are doua variante:

varianta cu semifabricate;

varianta fara semifabricate.

metoda de calculatie pe comenzi

In functie de tipul consumurilor contabilizate metodele de evidenta a consumurilor si de calculatie a costului de productie pot fi clasificate in:

metode de evidenta a consumurilor efective: metoda traditionala (globala), metoda pe comenzi, metoda pe faze. Aceste metode prezinta inconvenientul ca, prin aplicarea, lor se obtine costul efectiv al produselor, insa au o mare intarziere in raport cu momentul desfasurarii proceselor economice care l-au generat. Calculatiile avand la baza aceste metode nu constituie un instrument operativ de urmarire a consumurilor de productie, informatiile oferite de postcalculatiile permitand doar analize ulterioare, periodice, prin comparatie cu bugetul costurilor;

metode de evidenta a consumurilor normate: metoda normativa, metoda "Standard-cost" se bazeaza pe elaborarea standardelor privind consumurile de materiale, retribuirea muncii, consumurilor indirecte de productie, precum si intocmirea calculatiei standard. Pentru fixarea consumurilor si cheltuielilor se aplica consumurile standard recalculate in functie de utilizarea efectiva a capacitatilor de productie. In procesul de evidenta se depisteaza abaterile consumurilor efective de la cele standard (normative). Aceste metode de calculatie complexe, integrand antecalculatia costurilor normate, respectiv standard, cu postcalculatia, aceasta din urma costand dintr-un sistem operativ de urmarire si control operativ al costurilor.

Dupa evolutia metodelor in timp se pot evidentia:

metode clasice (fundamentale): metoda traditionala (globala), metoda pe comenzi, metoda pe faze;

metode moderne de calculatie a costului sunt metode evoluate, derivate de la metode clasice variante perfectionate ale acestora, ca: metoda 'Direct-cost', metoda normativa, metoda "Sandard-cost", metoda PERT-cost, metoda ABC.

Trebuie de mentionat faptul ca in practica cotidiana a contabilitatii manageriale, intreprinderile nu aplica "metode pure" de calculatie a costurilor, ci o combinare a lor, deoarece deseori aplicarea unei anumite metode de calculatie a costurilor este imposibila si nu ofera modul cel mai corespunzator de evidenta a costurilor de productie. Astfel, asa metode ca 'Direct-cost', 'Standard-cost' sunt aplicate in combinare cu alte metode asa ca metoda de calculatie pe comenzi sau pe faze, etc.

Metoda de calculare a costului pe comenzi este utilizata la intreprinderile cu productie individuala precum si la cele cu productie in serie mica, pentru care este caracteristic faptul ca produsul finit se obtine intr-un singur exemplar sau intr-un numar mic de exemplare, cum ar fi: intreprinderile constructoare de masini, nave, avioane, tipografii, fabricile de mobila, firmele de audit, intreprinderile de reparatii masini si utilaje, etc.

In calitate de obiect de evidenta se utilizeaza comanda, iar in calitate de obiect de calculatie tipurile de produse lansate cu comanda respectiva.

O comanda reprezinta ordinul unui client pentru un anumit numar de produse special proiectate, fabricate in functie de cerintele sale.

La intreprinderile pot fi utilizate urmatoarele tipuri de comenzi:

individuale (comanda separata pentru fiecare unitate de produs) - se aplica pentru fabricarea produselor mai complexe si mai costisitoare;

anuale (o comanda pentru o grupa de produse omogene) - se aplica pentru fabricarea produselor de baza;

de grup (o comanda anuala pentru o grupa de produse omogene)

de o singura data se aplica pentru fabricarea anumitei cantitati a produsului si executarea anumitor lucrari, stabilite din timp.

Schema organizarii metodei pe comenzi la o intreprindere este redata in fig.

inregistrarea

 

Fig. Schema organizarii metodei pe comenzi la o intreprindere

Metoda pe comenzi presupune urmatoarele etape:

I. primirea comenzii de la clienti (incheierea contractului);

II. inregistrarea comenzii in Registrul comenzilor;

III. intocmirea documentului "Comanda";

IV. lansarea comenzii;

V. deschiderea fisei de evidenta analitica a consumurilor;

VI. alcatuirea plicului de comenzi;

VII. terminarea (sistarea) comenzii.

In cazul productiei individuale, comenzile primite de la clienti, de regula, se lanseaza in producere, dupa precizarea detaliilor tehnice de executie, adica a procesului tehnologic individual.

Pentru produsele fabricate in serie, se lanseaza comenzi a caror marime se bazeaza pe centralizarea solicitarilor primite de la clienti pentru exemplare de acelasi fel (identice).

Inainte de lansare in producere, fiecarei comanzi primite de la client i se atribuie un simbol cifric, preluat din Registrul comenzilor. Simbolul unei comenzi, adica codul comenzii este format din mai multe cifre, din care primele doua determina tipul comenzii, urmatoarele doua sau trei cifre indica numarul de ordine a acestei comenzi aferent tipului indicat. In cazul fabricarii unor produse complexe sau in cazul cand comanda se executa intr-un termen foarte indelungat, compus din mai multe etape, atunci, pot fi acumulate consumurile aferente unor anumite parti componente ale produsului dat sau anumitor etape. In acest caz se vor deschide pentru fiecare etapa a procesului de fabricare sau parte componenta a produsului cate o comanda separata. In acest caz se adauga o cifra suplimentara la sfarsitul codului comenzii de baza. De exemplu, comanda de baza aferenta lucrarii de cercetari stiintifice si de proiectare - experimentare are codul 2010, iar etapele acestei lucrari vor fi codificate ca 20101, 20102, 20103 (in dependenta de numarul etapelor), etc. La finisarea lucrarii consumurile aferente fiecarei etape vor fi trecute in costul efectiv al comenzii de baza.

Dupa simbolizare, in sectia de planificare se intocmeste pentru fiecare comanda, lista normelor de consum si timpul prevazut in fisele tehnologice. Concomitent aceste norme mai sunt indicate si in documentele primare corespunzatoare fiecarei comenzi asa ca fise-limitele de consum, bonurile de lucru, bonurile de consum, si fisele de insotire, etc.

Toate documentele primare trebuie sa cuprinda obligatoriu simbolul comenzii la care se refera. Aceasta asigura colectarea corecta a consumurilor si inregistrarea produselor pe comenzi.

Ulterior "sectia plan-productie" deschide un document special, numit "Comanda", care poate fi deschis pentru o unitate de produs sau mai multe. In anumite cazuri la perfectarea comenzilor participa inginerul sef, mecanicul sef, tehnologul sef precum si conducatorii subdiviziunilor cointeresate. Acest document serveste ca baza pentru sectia de productie in vederea executarii comenzii. In el se indica urmatoarele date:

• data lansarii comenzii;
• simbolul cifric al comenzii;
• denumirea clientului;
• denumirea si cantitatea produselor (serviciilor) care urmeaza a fi fabricate (prestate);
• sectia executoare;
• termenul de indeplinire a lucrarii;
• pretul de vanzare, etc.

Exemplu:

Daca comanda se executa intr-un termen foarte indelungat, atunci aparte se indica si termenul de finisare a unor parti sau etape din comanda. Comenzile pentru reparatia utilajelor se deschide in baza planului de reparatii si a situatiei defectelor.

Toate exemplarele comenzii semnate de seful sectiei de planificare se transmit in contabilitatea intreprinderii, unde sunt vizate de catre contabilul sef. Un exemplar al comenzii ramane in contabilitate, iar restul sunt transmise la destinatie.

Pe masura executarii comenzii se alcatuieste dosarul sau Plicul comenzii in care se depun documente primare ale comenzii respective in baza numarului comenzii indicat in documentul primar.

Concomitent cu lansarea comenzii in contabilitate se intocmeste "Fisa de evidenta a consumurilor pe comenzi", care are urmatoare forma:

"Fisa de evidenta a consumurilor comanda Nr. 325"

In baza documentelor primare, in fisele de evidenta a consumurilor se inregistreaza sumele referitoare la consumuri directe (materiale si salariale) utilizand in acest scop articole de calculatie adoptate de intreprindere. Consumuri indirecte de productie mai intai sunt grupate in intregime la nivelul sectiei, apoi sunt repartizate pe comenzi in dependenta de baza de repartizare stabilita in "Politica de contabilitate", tinand seama si de articole de calculatie in care urmeaza sa se reflecte in final.

O astfel de fisa se intocmeste in cazul in care comanda se executa numai pentru o singura unitate de produs, fara calculatia intermediara a costului unor parti sau etape ale acesteia. In asa caz, la sfarsitul fiecarei luni totalul consumurilor inregistrate in fisa reprezinta valoarea productiei in curs de executie, iar dupa finisarea executarii comenzii - totalul consumurilor reprezinta costul efectiv al produsului fabricat.

In cazul in care comanda se executa pentru mai multe unitati de produs sau cand comanda se executa intr-o perioada mai indelungata si se calculeaza costul fiecarei parti sau etape, atunci in fisa apare un indicator suplimentar "Costul efectiv al produselor fabricate".

Costul efectiv al produsului sau produselor lansate cu o comanda se va stabili numai la sfarsitul perioadei de gestiune in care s-a terminat complet comanda respectiva. In cazul productiei de serie, unde fiecare comanda este formata din mai multe unitati de produs, se calculeaza costul mediu efectiv pe unitate, raportand costul efectiv total al comenzii la numarul de produse care fac obiectul comenzii.

Insa, daca produsele care fac parte din aceeasi comanda se predau partial la depozitul de produse finite sau chiar clientului, inainte de fi terminata intreaga comanda, atunci acestea se evalueaza la cost planificat, urmand ca dupa executarea definitiva a comenzii, acesta si fie corectat cu abaterea dintre costul efectiv si cel planificat.

Daca costul efectiv este mai mare ca cel planificat, atunci la suma abaterii se va intocmi

Dt 216    Ct 811

Daca costul efectiv este mai mic ca cel planificat, atunci la suma abaterii se va intocmi

Dt 216    Ct 811 (abaterea)

Costul planificat pe o unitate de produs se calculeaza tinand cont de normele de consum pentru materii prime si materialele directe, combustibil tehnologic, etc., de preturile de calculate pentru evaluarea lor, de operatiile tehnologice, de normele de timp si de tarifele de salarizare, precum si de planul consumurilor indirecte de productie (de regie).

Evidenta autentica in sectiile de productie este necesara pentru:

v     calcularea exacta a costului de productie fabricata;

v     controlul consumurilor la locurile de aparitie a lor;

v     asigurarea pastrarii valorilor materiale;

v     formarea conditiilor de organizare a gestiunii in baza centrelor de responsabilitate.

Pentru controlul corectitudinii repartizarii consumurilor pe comenzi, generalizarii consumurilor pe luna, pentru determinarea costului productiei in curs de executie, precum si a costului productiei fabricate pe luna, se recomanda lunar sa fie intocmit borderou de evidenta a comenzilor.

Intreprinderea___________

Borderou de evidenta a comenzilor

Sectia _____________ pe perioada __________ luna 200_.

Dezavantajele:

nu permite calculul costurilor de productie pe fiecare perioada de gestiune, ci numai dupa terminarea comenzii, informatiile obtinute astfel, avand un caracter destul de tardiv;

in cazul existentei unui numar mare de comenzi, deseori se fac erori in evidenta consumurilor pe comenzi, ceea ce impune o mare atentie si exactitate in codificarea informatiilor primare si in reflectarea lor in contabilitate.

Avantajele:

- asigura calcularea unui cost de productie destul de exact.

Metoda de calculare a costurilor pe faze se aplica la intreprinderile cu productie de masa sau de serie mare, caracterizate printr-un proces tehnologic simplu, desfasurat in faze succesive de prelucrare a materiilor prime si a materialelor, in urma carora rezulta produsul finit. Exemplu: industria cimentului, ceramicii, zaharului, berii, fibrelor sintetice, textilelor, otelului, uleiului, etc.

Aplicarea metodei de calculare a costurilor pe faze in conditiile unor intreprinderi concrete cu productie in masa presupune gasirea unor solutii de rezolvare echilibrata pentru o serie de probleme importante intre care putem mentiona:

stabilirea fazelor de calculatie a costurilor;

reflectarea costului semifabricatelor interne pe faze de calculatie;

repartizarea consumurilor de productie intre doua sau mai multe produse obtinute din aceeasi faza.

Fazele de calculatie a costurilor se stabilesc prin sectionarea procesului tehnologic in punctele sale cheie. Ca urmare a acestei sectionari se creeaza un numar mai mic sau mai mare de faze de calculatie.

Exemple de faze:

in industria textila: 1) filatura, 2) tesatoria, 3) vopsirea;

in centrale termo - electrice: 1) faza cazane, 2) faza turbine;

in fabricile de bere: 1) curatire de orz, 2) fabricarea maltului, 3) fabricarea mustului primitiv, 4) fermentatie, 5) tragere in butoaie, 6) tragere in sticle etc.

Dupa stabilire, fazele de calculatie se codifica cifric si simbolizeaza. Simbolurile atribuite fazelor de calculatie se inscriu obligatoriu in toate documentele privind consumurile ocazitionate si productia fabricata in cadrul lor. Fenomene ca modificarea tehnologiei de fabricatie, restructurarea organizatorica a intreprinderii, reorganizarea procesului tehnologic al productiei s.a., sunt de natura sa impuna redimensionarea fazelor de calculatie si reorganizarea simbolizarii lor.

In metoda de calculare a costului pe faze in calitate de obiect de evidenta este considerata faza, iar ca obiect de calculatie - tipul de produse fabricate.

Consumurile directe (materie prima, salarii directe, contributii la asigurari sociale si asistenta medicala obligatorie) se acumuleaza pe fiecare proces de fabricare in baza documentelor primare si sunt inregistrate in contul 811 "Activitati de baza" sau 812 "Activitati auxiliare", deschise analitic pe fiecare faza de calculatie si pe produs in parte, iar consumurile indirecte de productie colectate in contul 813 "Consumuri indirecte de productie" mai intai sunt grupate in totalitate la nivelul sectiei, iar apoi se repartizeaza pe faze, si pe tipuri de produse fabricate. Costul de productie se calculeaza la sfarsitul fiecarei faze, daca in faza respectiva se obtine o cantitate omogena de semifabricate sau produse finite.

Metoda de calculare a costului pe faze cunoaste doua variante:

cu semifabricate;

fara semifabricate.

Varianta cu semifabricate se poate aplica la intreprinderile caracterizate prin productie in masa si la care dupa fiecare faza de fabricatie se obtin semifabricate care se depoziteaza. Varianta se mai aplica si atunci cind din acelasi semifabricat se obtin apoi mai multe produse, sau cind o parte semifabricate sunt destinate vinzarii. Exemplu: industria pielariei, filaturilor, tesaturilor.

Caracteristica aplicarii acestei variante:

o       semifabricatele obtinute din fazele anterioare se depoziteaza, dupa care sunt consumate in procesul de prelucrare al fazelor urmatoare sau se gasesc, diversilor beneficiari;

o       ca urmare a depozitarii semifabricatelor intre fazele de calculatie se impune calculul costului acestora pentru fiecare semifabricat obtinut dupa fiecare faza pe articole de calculatie;

o       calculul costului semifabricatelor se face prin insumarea costului semifabricatelor primite din fazele anterioare si a consumurilor de productie directe si indirecte din faza respectiva;

o       costul semifabricatelor obtinute intr-o anumita faza, caracteristic unui anumit stadiu de finisare a productiei se transfera in faza urmatoare. In acest mod costul calculat pentru productia ultimei faze reprezinta costul productiei fabricate.

Pentru evidenta semifabricatelor obtinute se utilizeaza contul de activ 216 "Produse" subcontul 2 "Semifabricate din productie proprie". Pentru calculul costului semifabricatelor trebuie deschise conturi analitice pe fiecare faza de calculatie, in care se inregistreaza consumurile pe fiecare semifabricat si pe fiecare articol de calculatie care se transfera in faze de calculatie urmatoare.

Exemplu:    Schema evidentei consumurilor la o intreprindere textila

Contabilitatea consumurilor si calcularea costului de productie.

Faza I.

colectarea consumurilor de productie din faza I.

Dt 811/F1    Ct 211, 531, 533,.., 813/F1 - 40000 lei

reflectarea costului efectiv al semifabricatelor obtinute in faza I ( firelor)

Dt 216.2/ fire    Ct 811/F1 - 40000 lei

Faza II.

preluarea semifabricatelor din F1 in F2

Dt 811/F2    Ct 216.2/ fire - 40000 lei

colectarea consumurilor de productie din faza II

Dt 811/ F2    Ct 211, 531, 533,, 813/ F2 - 20000 lei

reflectarea costului efectiv al semifabricatelor obtinute in faza II (tesaturi brute)

Dt 216.2/ tesaturi brute    Ct 811/ F2

Faza III.

preluarea semifabricatelor din F2 in F3

Dt 811/ F3    Ct 216.2/ tesaturi brute - 60000 lei

colectarea consumurilor de productie din faza III

Dt 811/ F3    Ct 211, 531, 533,.., 813/ F3 - 10000 lei

reflectarea costului efectiv al produselor fabricate in faza III.

Dt 216.1 Ct 811/ F3 - 70000 lei

Dezavantajele: este mai complicata, necesita un volum mai mare de lucru, deoarece trebuie permanent de tinut evidenta miscarii semifabricatelor in productie.

Avantajele:

permite calcularea costului de productie cu o precizie mai mare;

permite controlul din partea contabilitatii asupra miscarii semifabricatelor in procesul de productie , mai ales atunci cand exista faze numerice.

Varianta fara semifabricate

Conform acestei variante nu se calculeaza costul dupa fiecare faza ci numai pentru produsul finit ce rezulta din ultima faza tehnologica. Aceasta se bazeaza pe considerentul ca din toate fazele anterioare ultimei faze nu rezulta semifabricate, ci productie in curs de executie, care trece de la o faza la alta fara a fi depozitata sau chiar daca se depoziteaza atunci pentru perioade scurte de timp ceea ce nu impune calculul costului de productie.

In vederea calcularii costului efectiv de productie este necesar sa se tina cont de urmatoarele aspecte:

consumurile directe se identifica pe faze ti pe tipuri de produse ce urmeaza a fi fabricate;

consumurile indirecte de productie se identifica pe parcursul lunii la nivelul sectiei, dupa care se repartizeaza pe faze, iar in interiorul fazelor pe tipuri de produse fabricate;

costul produsului finit se determina prin insumarea consumurilor din toate fazele ce au contribuit la fabricarea lui.

Contabilitatea consumurilor si calculatia costului de productie.

Faza I.

colectarea consumurilor de productie din faza I.

Dt 811/F1    Ct 211, 531, 533,.., 813/F1 - 40000 lei

Faza II.

colectarea consumurilor de productie din faza II

Dt 811/ F2    Ct 211, 531, 533,, 813/ F2 - 20000 lei

Faza III.

colectarea consumurilor de productie din faza III

Dt 811/ F3    Ct 211, 531, 533,.., 813/ F3 - 10000 lei

Reflectarea costului efectiv al productiei fabricate

Dt 216.1    - 70000 lei

Ct 811/ F1 - 40000 lei

Ct 811/ F2 - 20000 lei

Ct 811/ F3 - 10000 lei

Dezavantajele:

scade exactitatea calculului costului de productie;

reduce controlul asupra miscarii semifabricatelor in procesul de productie, in acest scop se impune organizarea unei evidente cantitative cu caracter operativ.

Avantajele: este mai simpla, necesita un volum mai mic de calcule.

Aplicarea uneia sau alteia din aceste variante depinde de particularitatile procesului tehnologic, de modalitatile de organizare a procesului de productie. Astfel, in industria extractiva, in industria energiei electrice, unde lipsesc semifabricate din productie proprie se utilizeaza varianta fara semifabricate, insa in industria textila, chimica, unde din semifabricatele din productie proprie se pot fabrica cateva tipuri de produse sau aceste semifabricate pot fi vandute, atunci se va utiliza varianta cu semifabricate

In practica, insa mai des este utilizata varianta fara semifabricate, deoarece volumul lucrarilor de evidenta a consumurilor si de calculatie a costurilor sunt mai reduse.