OBIECTUL SI SFERA DE CUPRINDERE A CONTABILITATII

OBIECTUL SI SFERA DE CUPRINDERE A CONTABILITATII

Orice entitate economica joaca un rol important in teoria macroeconomica. Ea poate fi studiata ca un tot unitar sau numai din anumite puncte de vedere. Poate fi studiata din exterior sau din interior.

Studiul efectuat din interiorul entitatii prezinta un deosebit interes pentru administratorul ei care trebuie s-o conduca, sa realizeze profit, sa o mentina impotriva concurentei si sa o dezvolte. Pentru aceasta, el trebuie sa gaseasca mijloace de finantare, sa angajeze personal si sa se inscrie pe piete de desfacere. Succesele administratorului sunt asigurate, in principal, de cunostintele sale tehnice si economice.

Avand reguli de functionare precise si obiective de atins, entitatile economice pot imbraca diverse forme de organizare ca de exemplu: societati comerciale, societati/companii nationale, regii autonome, institute de cercetare-dezvoltare, etc.

Societatea este instituita de doua sau mai multe persoane care convin prin actul constitutiv sa-i afecteze in comun bunurile, in vederea partajarii profitului. In anumite cazuri, societatea poate fi actul de vointa al unei singure persoane.

Pentru a determina amploarea alegerii care se ofera celor ce se decid sa constituie o societate, se impune cunoasterea componentelor alegerii, a limitelor aportului si a libertatilor, respectiv responsabilitatilor fondatorilor.

Aceste consideratii determina existenta urmatoarelor tipuri de societati:

societati comerciale si civile;

societati de persoane sau de capitaluri;

societati cotate sau necotate la bursa.

Elementele ce se iau in consideratie la alegerea formei sociale a societatii sunt: capitalul minim, libertatea aporturilor, transmiterea drepturilor sociale, numarul minim de asociati, responsabilitatea asociatilor, recurgerea la capitaluri straine, functionarea societatii, luarea deciziilor, regimul fiscal, cheltuielile de constituire.

Indiferent de forma sau obiectul de activitate al societatii, contabilitatea pune la dispozitia celor interesati informatii necesare luarii deciziilor in domeniul economic.

Privitor la statutul contabilitatii, exista inca controverse in cercurile de specialitate.

Exista opinii care definesc contabilitatea ca stiinta, tehnica, arta a inregistrarii tranzactiilor si evenimentelor, limbaj al comunicarii, sistem informational economico-financiar.

Chiar si autorii care o definesc ca stiinta, fac distinctie intre contabilitatea ca stiinta economica sau stiinta de gestiune.

Un lucru este insa cert: contabilitatea reprezinta un instrument pus in slujba managementului atat la nivel micro cat si macroeconomic.

Ea ne permite sa cunoastem si sa gestionam resursele ce apartin firmei si sa determinam rezultatul din activitatea acesteia.

Desi este un produs al unei activitati teoretice si practice indelungate, contabilitatea a evoluat de la practica la teorie. Practica a instituit principiile si regulile pe care le-a adoptat apoi doctrina contabila ca raspuns la incercarile de anticipare a nevoilor de informare contabila, a tehnicilor si instrumentelor contabile care trebuie dezvoltate in perspectiva.

Analizata ca practica, contabilitatea reprezinta un sistem integrat de mijloace posibile pentru culegerea, prelucrarea, transmiterea, utilizarea si pastrarea informatiilor cu privire la pozitia financiara si performanta firmei.

Acest sistem are urmatoarele componente:

Ø     informatia contabila, componenta de baza care este riguros exacta, fundamentata, se refera la fenomene reale, este completa, se obtine in flux continuu, este comparabila si corelata, are caracter analitic si sintetic;

Ø     decizia economica fundamentata si emisa pe baza informatiei contabile;

Ø     mijloacele de culegere si prelucrare a datelor in scopul obtinerii de informatii;

Ø     procedurile si metodele de agregare si sintetizare a datelor (materia prima) in vederea transformarii lor in informatii (produs finit);

Ø     canalele de transmitere a informatiilor catre utilizatorii lor.

Trecand de la practica la teorie, contabilitatea reprezinta un ansamblu de principii, concepte, reguli si conventii in conformitate cu care se asigura redarea pozitiei economice si a performantei firmei.

Pentru a fundamenta si defini obiectul contabilitatii se pot utiliza doua conceptii:

a)      conceptia juridica

b)      conceptia economica

a) Potrivit conceptiei juridice definirea obiectului contabilitatii are la baza categoria economica de patrimoniu. Prin geneza sa, contabilitatea a aparut din necesitatea de a raspunde in planul cunoasterii si gestionarii, la problema administrarii si gestionarii patrimoniului. Ca urmare, acesta reprezinta obiect de studiu si camp de actiune al contabilitatii.

Prin patrimoniu intelegem acea structura a productiei de marfuri, prin care se asigura apropierea si folosirea bunurilor economice in legatura cu care, in plan juridic iau nastere drepturi si obligatii.

Pentru ca un patrimoniu sa existe sunt necesare doua componente interdependente:

persoana juridica sau fizica in calitate de subiect de drepturi si obligatii, denumita titular de patrimoniu;

bunurile economice, ca obiect al relatiilor de drepturi si obligatii;

Bunurile economice formeaza substanta materiala a patrimoniului, in timp ce drepturile si obligatiile exprima raporturi de proprietate in cadrul carora se asigura posesiunea, folosinta si administrarea bunurilor.

Bunurile economice au o determinare existentiala si una economica.

Determinarea existentiala evidentiaza faptul ca ele au o forma concreta si identificabila, ca de exemplu cladiri, utilaje, materiale, produse finite, marfuri etc.

Determinarea economica se refera la valoarea de intrebuintare si valoarea bunurilor. Valoarea de intrebuintare este data de suma calitatilor unui bun, care-i dau utilitate. Valoarea este consecinta participarii bunului la circuitul marfa-bani, care permite exprimarea marimii sale in etalon banesc.

Drepturile asupra bunurilor economice iau nastere atunci cand titularul de patrimoniu, parte intr-un raport juridic, nu este obligat sa acorde o prestatie. In schimb, obligatiile apar in masura in care, el trebuie sa indeplineasca o anumita prestatie sau sa acorde un echivalent banesc.

In plan economic, drepturile corespund patrimoniului propriu sau net, iar obligatiile patrimoniului strain.

Putand fi studiat din diverse puncte de vedere, patrimoniul constituie obiect de studiu nu numai al contabilitatii, ci si al altor discipline. Contabilitatea studiaza modul in care se asigura gestionarea, administrarea patrimoniului, cat si echilibrul intern al acestuia. Pentru contabilitate, elementele patrimoniale prezinta interes in calitatea lor de marimi economice masurate si evaluate in expresie baneasca.

Contabilitatea inregistreaza in conditii concrete de loc si timp circuitul elementelor patrimoniale, masoara si calculeaza in expresie baneasca marimea valorilor patrimoniale si dezvaluie prin analiza si control, in ce masura se asigura integritatea materiala si gestiunea eficienta a acestor valori.

In consecinta, contabilitatea este stiinta evidentei, calculului, analizei si controlului starii si miscarii patrimoniului. In baza informatiilor ce emana din contabilitate se fundamenteaza deciziile privind investitia, finantarea, utilizarea si recuperarea valorilor patrimoniale.

Tot prin contabilitate se asigura si controlul asupra realizarii deciziilor.

In plan juridic, contabilitatea este folosita ca instrument de cunoastere si reflectare a normelor privitoare la conservarea, administrarea si dreptul de dispozitie asupra patrimoniului.

In cadrul patrimoniului se creaza un echilibru permanent intre bunurile economice pe de-o parte si relatiile de drepturi si obligatii cu valoare economica. Acesta se exprima prin relatia de echivalenta:

Bunuri economice = Drepturi + Obligatii cu valoare economica

Este ecuatia fundamentala a contabilitatii care descrie situatia patrimoniala. Din ea rezulta ca:

Bunuri economice - Obligatii = Drepturi sau patrimoniu net

Titularul de patrimoniu isi asigura independenta financiara sau autonomia in situatia in care:

Patrimoniul net = Bunuri economice - Obligatii, iar

Bunurile economice > Obligatiile

In aceste conditii, titularul de patrimoniu are posibilitatea sa-si onoreze toate datoriile fata de terti, prin valorificarea bunurilor economice de care dispune.

Bunurile economice formeaza substanta materiala a patrimoniului si sunt cunoscute sub denumirea de activ, in timp ce drepturile si obligatiile indica modul de procurare, de finantare a bunurilor si alcatuiesc pasivul.

Starea de echilibru dintre cele doua marimi ia forma ecuatiei patrimoniale exprimata prin egalitatea:

ACTIV = PASIV

ACTIV    = CAPITAL PROPRIU + DATORII

Capitalul propriu semnifica drepturile proprietarului, iar datoriile, drepturile creditorilor:

PASIV = DREPTURI + OBLIGATII

Schematic, relatia dintre activ si pasiv se prezinta astfel:

In cadrul proceselor interne bunurile economice se afla intr-o continua miscare si transformare.

Obiectul contabilitatii studiaza echilibrul specific proceselor sau activitatilor economice interne, prin care se produc transformari cantitative si calitative in volumul si structura patrimoniului. Acest echilibru este o expresie a faptului ca orice proces economic este simultan consumator de resurse si generator de rezultate.

In obiectul contabilitatii, echilibrul specific proceselor economice este definit de relatia intre cheltuieli si venituri. Prin compararea celor doua marimi se determina rezultatul;

profit - daca veniturile sunt mai mari decat cheltuielile;

pierdere - daca cheltuielile sunt mai mari decat veniturile.

Daca trecem in revista cele precizate anterior rezulta ca, dupa conceptia juridica obiectul contabilitatii consta in evidenta, calculul, analiza si controlul, in expresie baneasca, a circuitului patrimonial, cu specificarea raporturilor de proprietate si financiare in care se afla acesta precum si a rezultatului obtinut prin administrarea sa.

Cheltuielile si veniturile reprezinta factori care maresc sau micsoreaza patrimoniul net. Acesta poate spori prin obtinerea si capitalizarea profitului.

In aceasta conceptie:

Ø     veniturile desemneaza valoric bogatia creata de firma sau primita de la mediul economico-social, avand ca efect cresterea patrimoniului net (capitalului propriu) alta decat cea obtinuta prin contributia proprietarului;

Ø     cheltuielile reprezinta, tot valoric, utilizarea bogatiei in procesul de exploatare, avand ca efect micsorarea partimoniului net, alta decat distribuirea catre proprietar.

b) Potrivit conceptiei economice definirea obiectului contabilitatii are la baza categoria economica de capital. Acesta desemneaza relatiile de proprietate si valorile economice investite si utilizate in activitatea firmei. Ca urmare ecuatia capitalului este:

UTILIZARI = RESURSE

Termenul de "utilizari" desemneaza modul de folosire a resurselor in activitatea firmei, (respectiv capital fix si capital circulant), iar cel de "resurse" provenienta, sursa de procurare a capitalului (respectiv capital propriu al proprietarului si capital strain, al creditorilor).

daca inlocuim termenul de "utilizari" cu cel de "resurse", iar pe cel de "resurse" cu cel de "capitaluri", ecuatia devine:

RESURSE CAPITALURI

CAPITALURI CAPITAL PROPRIU + CAPITAL STRAIN

(al proprietarului) (al creditorilor, care se

exprima in DATORII)

Pentru a exprima pozitia financiara a firmei, ecuatia fundamentala a contabilitatii capata forma:

ACTIV = CAPITAL PROPRIU + DATORII

de unde:

CAPITAL PROPRIU = ACTIV - DATORII

Cei trei termeni sunt definiti astfel :

Activele reprezinta resurse controlate de intreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute si de la care se asteapta sa genereze beneficii economice viitoare pentru intreprindere.

Datoriile sunt obligatii controlate in prezent de intreprindere, decurgand din evenimente trecute si prin decontarea carora se asteapta sa rezulte o iesire de resurse care incorporeaza beneficii economice.

Capitalul propriu reprezinta interesul rezidual al actionarilor in activele intreprinderii (ceea ce ramane) dupa deducerea tuturor datoriilor sale:

Rezulta ca:

ACTIV NET = CAPITAL PROPRIU = ACTIV - DATORII

Teoria economica defineste si termenii care exprima performanta firmei, respectiv, capacitatea acesteia de a obtine beneficii.

Elementele de venituri si cheltuieli sunt definite astfel:

a) veniturile constituie cresteri ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de intrari sau cresteri ale activelor, ori micsorari ale datoriilor, care se concretizeaza in cresteri ale capitalului propriu, altele decat cele rezultate din contributii ale actionarilor:

b) cheltuielile constituie diminuari ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de iesiri sau scaderi ale valorii activelor ori cresteri ale datoriilor, care se concretizeaza in reduceri ale capitalului propriu, altele decat cele rezultate din distribuirea acestora catre actionari.

Daca trecem in revista cele precizate conform conceptiei economice, obiectul contabilitatii consta in masurarea, evaluarea, inregistrarea si sintetizarea in etalon monetar a tranzactiilor si evenimentelor in scopul obtinerii de informatii cu privire la pozitia financiara si performanta firmei.