REGLEMENTAREA SI ORGANIZAREA CONTABILITATII

REGLEMENTAREA SI ORGANIZAREA CONTABILITATII

I.1. CONDITII, TRASATURI SI PRINCIPII

Informatiile furnizate de contabilitatea financiara utilizatorilor trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) sa fie oferite cu regularitate, in mod operativ, in conformitate cu prevederile juridice si economice existente;

b)      sa fie sincere si sa rezulte din aplicarea cu buna credinta a regulilor si procedeelor contabile.

Din punct de vedere teoretic si metodologic, sistemul de contabilitate propriu intreprinderii din tara noastra se bazeaza pe principiile si regulile proprii normalizarii contabilitatii. Acest sistem se defineste prin urmatoarele trasaturi:

a)      promovarea contabilitatii ca instrument de gestiune pentru intreprindere ca si instrument de informare si comunicare privind situatia patrimoniului si rezultatele intreprinderii pentru investitori, fiscalitate, partenerii de afaceri si organele guvernamentale de sinteza informationala si previziune;

b)      folosirea de principii si conventii generale bazate pe o terminologie precisa si identica pentru toti utilizatorii informatiei contabile;

c)      construirea informatiilor in conformitate cu regulile si prevederile in viguare, care sunt definite plecand de la principiile si conventiile generale delimitate prin standardele internationale si in raport cu legislatia economico-financiara specifica tarii noastre;

d)      definirea relatiilor intre nevoile de gestiune specifice fiecarei intreprinderi, pe de o parte, si legislatia economico-financiara (baza lor juridica) respectiv, mijloacele necesare pentru elaborarea de statistici nationale, pe de alta parte;

e)      informatiile contabile sa dea utilizatorilor o descriere adecvata, corecta, clara, precisa si completa a operatiilor, evenimentelor si situatiilor;

f)        informatiile de sinteza sa fie utile si oportune utilizatorilor atunci cand acestia iau deciziile economice.

Toate aceste trasaturi merg si converg spre obiectivul fundamental al contabilitatii, acele de a furniza o imagine fidela asupra situatiei patrimoniului, situatiei financiare si rezultatului intreprinderii. Este un obiectiv stabilit si formalizat prin Directiva a IV-a a Uniunii Europene, preluat in Legea contabilitatii din Romania, care prevede in acest scop, cerinte fata de bilantul contabil ca document oficial "care trebuie sa dea o imagine fidela si clara si completa a patrimoniului, situatiei financiare si a rezultatelor".

Fiecare regula si procedura stabilite prin reglementarile si metodologiile contabile proprii contabilitatii intreprinderii se fundamenteaza si da expresie principiilor si conventiilor generale contabile, pe baza carora se construieste informatia contabila. Prin urmare, totdeauna trebuie sa porneasca direct de la un principiu sau o conventie care sa se concretizeze intr-o regula sau o procedura privind maniera de inregistrare, de clasare si de sintetizare a operatiilor si evenimentelor contabile. Aceste principii, reguli si metode sunt prezentate si in Regulamentul privind aplicarea Legii contabilitatii nr.82/24 decembrie 1991. Cele sase principii fundamentale explicit formulate sunt:

a.       principiul prudentei, potrivit caruia in evaluarea activelor si pasivelor, cheltuielilor si veniturilor, trebuie sa se tina cont de deprecierile activelor, riscurile si pierderile posibile generate de desfasurarea activitatii exercitiului activitatii exercitiului curent sau anterior. In mod concret, o asemenea regula impune ca activele si veniturile sa nu fie supraevaluate, iar pasivele si cheltuielile subevaluate. Ca urmare, la data inchiderii exercitiului financiar, sunt delimitate si inregistrate numai rezultatele realizate efectiv;

b.      principiul permanentei metodelor, care conduce la continuitatea aplicarii regulilor si procedurilor privind evaluarea si inregistrarea activelor si pasivelor, cheltuielilor si veniturilor, iar pe aceasta baza se asigura comparabilitatea in timp a informatiilor contabile. Metode diferite conduc la rezultate diferite. In consecinta, fara a se schimba metoda, modificarea trebuie sa faca obiectul unei mentiuni in anexa la bilantul contabil cu determinarea efectelor asupra patrimoniului si rezultatului;

c.       principiul continuitatii activitatii, potrivit caruia se presupune ca intreprinderea isi continua in mod normal functionarea intr-un viitor previzibil, fara a intra in stare de lichiditate sau de reducere sensibila a activitatii;

d.      principiul independentei exercitiului impune ca fiecarui exercitiu sa i se atribuie numai acele cheltuieli care se coreleaza ca efort si efect cu rezultatul obtinut. Respectand acest principiu, cheltuielile si veniturile se inregistreza pe masura producerii operatiilor economice si financiare care le angajeaza, iar pentru delimitarea lor in timp intre exercitiile financiare se utilizeaza structurile de regularizare (cheltuieli inregistrate in avans, venituri inregistrate in avans, cheltuieli de repartizat pe mai multe exercitii financiare,etc.).

e.       principiul intangibilitatii bilantului de deschidere a unui exercitiului, care trebuie sa corespunda cu bilantul de inchidere a exercitiului precedent.

f.        principiul necompensarii, potrivit caruia nu este admisa compensarea intre posturile de activ si de pasiv, precum si intre cheltuielile si veniturile din conturile rezultate.

I.2. VARIANTE DE ORGANIZARE A CONTABILITATII

In aplicarea prevederilor Legii contabilitatii, Regulamentul grupeaza unitatile cu activitati economice (agenti economici) in mici si mijlocii si mari.

Sunt considerate unitati patrimoniale mici si mijlocii toate unitatile patrimoniale care indeplinesc criteriile prevazute de lege. Toate unitatile care nu se incadreaza in criteriile prevazute de lege sunt considerate unitati mari.

In raport de gruparea unitatilor patrimoniale in cele doua categorii, sistemul contabil se diferentiaza in variante simplificata, aplicabila unitatilor mici sau mijlocii, si varian-ta de baza, proprie intreprinderilor mari.

Varianta simplificata a sistemului se intemeiaza pe utilizarea conturile sintetice de gradul I, simbolizate cu trei cifre, pe intocmirea bilantului contabil in sistem simplificat, posibilitatea utilizarii metodei inventarului intermitent pentru evidenta stocurilor si productiei in curs de executie.

Varianta de baza a sistemului se intemeiaza pe utilizarea conturile sintetice de gradul I si II, simbolizate cu trei si patru cifre, pe intocmirea bilantului contabil in sistem de baza si pe folosirea celor doua metode, inventarul permanent si inventarul intermitent, pentru evidenta stocurilor si productiei in curs de executie.

I.3. STANDARDELE INTERNATIONALE DE CONTABILITATE   

Intreprinderi din intreaga lume intocmesc situatii financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor externi. Desi astfel de situatii financiare pot parea similare de la otara la alta, exista diferente care pot fi cauzate de o varietate de factori sociali, economici si juridici, precum si de faptul ca anumite tari, in momentul stabilirii cerintelor nationale, au avut in vedere necesitatile diversilor utilizatori ai situatilor financiare.

Comitetul pentru Standarde Internationale de Contabilitate ( IASC ) este angajat in atenuarea acestor diferente, cautand sa armonizeze reglementarile, standardele si procedurile contabile referitoare la intocmirea si prezentarea situatiilor financiare. Acesta considera ca armonizarea se poate realiza cel mai bine punandu-se accent pe intocmirea situatiilor financiare ce au ca scop furnizarea unor informatii utile pentru adoptarea deciziilor economice.

In legatura cu lucrarea realizata, in Standardele Internationale de Contabilitate, la paragraful 49 capitalul este definit ca " interesul rezidual al actionarilor in activele unei intreprinderi dupa deducerea tuturor datoriilor sale ".

Desi capitalul propriu este definit in paragraful 49 ca interes rezidual al actionarilor, acesta poate fi subclasificat in bilant. De exemplu, intr-o intreprindere fondurile cu care au contribuit actionarii, profitul capitalizat, rezervele ce reprezinta alocarea rezultatului reportat si rezervele ce reprezinta ajustari pentru mentinerea nivelului capitalului pot fi prezentate separat. Asemenea clasificari pot fi relevante pentru procesul de luare a deciziilor de catre utilizatorii situatiilor financiare, cand exista restrictii legale sau de alta natura privind capacitatea intreprinderii de a distribui sau de a utiliza intr-un alt mod capitalul propriu. De asemenea, ar putea reflecta faptul ca partile care au interese in capitalul intreprinderii au drepturi diferite cu privire la primirea dividendelor sau la rambursarea capitalului.

Constituirea rezervelor este ceruta uneori de lege, de statut sau de alte acte normative in scopul asigurarii unei masuri suplimentare de protectie impotriva efectelor pierderilor pentru intreprindere si creditorii acestuia. Pot fi constituite alte rezerve daca legislatia fiscala nationala asigura scutirea sau reducerea impozitului cand se fac transferuri catre astfel de rezerve. Existenta si marimea unor asemenea rezerve legale, statutare si fiscale constituie o informatie ce poate fi relevanta pentru luarea deciziilor de catre utilizatori. Transferurile catre asemenea rezerve sunt mai degraba alocari ale rezultatului reportat decat cheltuieli.

Suma cu care este inregistrat capitalul propriu in bilant depinde de evaluarea activelor si a datoriilor, in mod normal suma cumulata a capitalurilor proprii nu poate corespunde decat din intamplare cu valoarea de piata a actiunilor intreprinderii sau cu suma care ar putea fi obtinuta prin vanzarea pe elemente a activului net sau a intreprinderii in intregime, presupunand continuitatea activitatii.

Reevaluarea sau ajustarea valorii activelor si datoriilor determina cresteri sau diminuari ale capitalului propriu. Ele sunt incluse in capitalul propriu, ca ajustari pentru mentinerea nivelului capitalului sau ca rezerve din reevaluare.

In elaborarea situatiilor financiare majoritatea intreprinderilor adopta conceptul financiar al capitalului. Conform acestui concept, de exemplu, banii investiti sau puterea de cumparare investita, capitalul este sinonim cu activele nete sau cu capitalul propriu al intreprinderii. Conform conceptului fizic al capitalului, cum ar fi capacitatea de exploatare, capitalul reprezinta capacitatea de productie a intreprinderii, exprimata, de exemplu, in unitati de productie pe zi.

Selectarea de catre o intreprindere a celui mai potrivit concept privind capitalul trebuie sa aiba la baza necesitatile utilizatorilor situatiilor financiare. Astfel trebuie adoptat conceptul financiar al capitalului in cazul in care utilizatorii situatiilor financiare sunt preocupati in primul rand de mentinerea capitalului nominal investit sau a puterii de cumparare a capitalului investit.

Alegerea bazelor de evaluare si a conceptului de mentinere a nivelului capitalului va determina modelul contabil utilizat pentru elaborarea situatiilor financiare.