AGENTII ECONOMICI

1. Agentii si fluxurile activitatii economice

Desfasurarea activitatilor se realizeaza de catre diferite unitati organizatorice, cunoscute sub denumirea de subiecte economice (agenti economici, subiect de proprietate, intreprinzatori, actori economici, etc.). Indiferent de modul in vare este interpretat, agentul economic reprezinta o persoana sau un grup de persoane fizice si/sau juridice care participa la viata economica, indeplinind functii asemanatoare. Potrivit metodologiei internationale, in economia de piata moderna exista si se manifesta urmatorii agenti economici: firmele (intreprinderile), menajele (gospodariile), administratiile (publice sau private), strainatatea (restul lumii).

Firmele sunt agenti economici (particulari, publici sau micsti) care au ca functie principala productia de bunuri materiale si servicii in scop de profit. Activitatea firmelor presupune cumparari de factori de productie (intrari) si vanzari de bunuri materiale si servicii (iesiri). Intrarile si iesirile pe care le antreneaza activitatea firmelor genereaza doua categorii de fluxuri:

A.    de la menaje spre firme circula acele elemente necesare productiei de bunuri (munca, capitalul, natura, abilitatea intreprinzatorului). Pentru aceste firme intrarile antreneaza cheltuieli, determinate de plata serviciilor pe care le presteaza factorii de productie cumparati. De asemenea, in aceste cheltuieli firmele mai include si impozitele si taxele directe percepute de bugetul de stat, pe veniturile factorilor de productie;

B.     de la firme spre menajele private si stat circula bunurile materiale si serviciile care sunt destinate sa satisfaca trebuintele acestora. Pentru firme, aceste iesiri antreneaza venituri, care sunt expresia monetara a preturilor pentru bunurile materiale si serviciile cumparate de menaje si guvern, la care se mai adauga si subventiile de exploatare care vin de la guvern sub forma transferurilor.

In raport de realizarea scopului propus (maximizarea profitului) firmele isi autoregleaza intrarile si activitatea, conform principiului conexiunii inverse. Astfel, in activitatea firmelor deosebim un flux de intrari si un flux de iesiri.

Fluxurile de intrari se concretizeaza in cumparari de factori de productie de la menaje, venituri provenite de la menaje si guvern, pentru bunurile materiale si serviciile vandute, si sub forma transferurilor de la guvern, de genul subventiilor de exploatare.

Fluxurile de iesiri imbraca forma vanzarilor de bunuri si servicii catre menaje si guvern si a cheltuielilor catrte menaje pentru serviciile factorilor de productie (salarii, renta, dobanda, dividende), si catre guvern, sub forma impozitelor si taxelor percepute de acesta.

Fluxurile catre si de la firme, de factori de productie de bunuri de consum si de servicii se numesc fluxuri reale, in timp ce fluxurile de venituri si de cheltuieli antrenate de acestea formeaza fluxurile monetare.

Menajele private (gospodariile), sunt orice persoana sau grup de persoane care traiesc sub acelasi acoperis si functioneaza ca o unitate economica. In calitate de subiect economic, menajele furnizeaza elementele de baza pentru activitatea firmelor, dar si pentru guvern. Pentru ele acest flux antreneaza obtinerea de venituri, care pentru firme sunt cheltuieli. Totodata menajele sunt principalul cumparator de bunuri materiale si servicii de consum oferite de firme, efectuand pentru acestea cheltuieli, care pentru firme reprezinta venituri. In acelasi timp, menajele primesc de la administratiile publice transferuri sub forma de pensii, ajutor de neocupare, si le platesc impozite si taxe diverse.

Menajele constituie expresia generica a acelor agenti economici care au calitatea de consumatori de bunuri materiale si servicii personale, inclusiv intreprinderi individuale nonfinanciare. Manifestandu-se in calitate de cumparatori-consumatori, menajele folosesc veniturile lor pentru a-si satisface trebuintele legate de viata materiala si spirituala. In categoria menajelor intra familiile, celibatarii, diferite comunitati consumatoare, etc. deci, menajele joaca dublu rol in cadrul circuitului economic: sunt    furnizorul de baza al factorilor de productie pentru desfasurarea activitatii economice si, totodata, grupul majoritar de cumparatori de bunuri de consum din economie.

Pentru activitatea economica desfasurata ca intreprinzator ( proprietari de locuinta, proprietari de magazine, etc.), persoanele si gospodariile fac parte din sectorul 'firme'.

In calitate de consumatori, menajele exista sub forma a diferite categorii socio-profesionale, exploatari agricole, salariati agricoli, proprietari de pamant, liber profesionisti, cadre medii si superioare, functionari, salariati, pensionari, persoane nonrezidente, etc..

In activitatea menajelor se deosebesc urmatoarele fluxuri de iesiri si de intrari:

Fluxurile de intrari sunt formate din fluxul de bunuri materiale si servicii provenite de la firme si fluxul de venituri: de la firme, pentru serviciile factorilor de productie si de la administratie, pentru serviciile furnizate si sub forma transferurilor administratiei catre menaje, pensii, ajutor de neocupare, etc..

Fluxurile de iesiri se concretizeaza in flux de resurse, factori de productie de la menaje catre firme si administrasie si flux de cheltuieli catre firme, pentru cumpararea de bunuri materiale si servicii si catre administratie sub forma de transferuri de genul impozitelor pe venituri, etc..

Administratiile caracterizeaza acel agent economic care, in esenta, indeplineste functii de redistribuire a venitului national si presteaza diverse servicii celorlalti agenti economici. Veniturile administratiilor provin din prelevarile cu caracter obligatoriu asupra veniturilor altor agenti economici. Administratiile cuprind: administratiile publice (ministerele, colectivitatile locale de stat, institutiile de invatamant public, partidele politice); administratiile private, care functioneaza pa baza de cotizatii sau pe baza de subventii (securitatea sociala, casele de pensii). In categoria acestui agent economic se include si statul, ca distribuitor de servicii nonmarfare celorlalti agenti economici (invatamantul public, justitia, infrastructura publica rutiera, portuara, etc.).

Guvernul (institutiile publice) se considera a fi subiect economic deoarece produce bunuri publice colective, care sunt puse la dispozitia celorlalti agenti economici, de regula, fara un contraserviciu. Folosirea acestor bunuri colective este legata de functionarea scolilor intretinerea soselelor, a parcurilor, etc.. pentru finantarea unor astfel de bunuri publice, cea mai mare parte a surselor o formeaza impozitele, contributiile sociale, etc.. in timp ce folosirea bunurilor economice produse de firme presupune cumpararea lor, folosirea bunurilor produse de administratiile publice, in general, nu presupune un contraserviciu. Pentru a putea sa puna la dispozitia societatii bunurile necesare, guvernul cumpara de la menaje factori de productie si de la firme, bunuri economice, fapt ce antreneaza o serie de cheltuieli. Acestea mai sunt determinate si de o serie de transferuri pe care guvernul le face citre firme si menaje. Pentru a se realiza aceste fluxuri de cheltuieli, guvernul antreneaza un flux de venituri sub forma de impozite directe si indirecte de la firme si impozite personale de la menje.

Fluxurile de intrari cuprind cumpararea de la menaje si firme, de factori de productie, de bunuri materiale si servicii si obtinerea de venituri sub forma impozitelor directe si indirecte, de la firme, si a impozitelor personale de la menaje.

Fluxurile de iesiri cuprind bunurile puse la dispozitia celorlalti subiecti economici, fara un contraserviciu si din cheltuieli sub forma transferurilor catre firme si menaje si a cheltuielilor pentru cumpararea de factori de productie, bunuri materiale si servicii de la manaje si firme.

Strainatatea este expresia unui agent economic ce provine din existenta unor interdependente intre diferitele economii nationale, in cadrul economiei mondiale. In calitate de subiect economic, strainatatea genereaza fluxuri de factori de productie, de bunuri materiale si servicii pentru activitatea interna a fiecarei economii nationale, fluxuri de venituri si cheltuieli si fluxuri financiare internationale. Toate aceste fluxuri sunt generate de activitatea pe care o desfasoara agentii nationali in strainatate si agentii straini pe teritoriul tarii, de operatiunile de export si import, de acordarea si/sau primirea de imprumuturi etc..

Institutiile de credit si de asigurari sunt considerate ca un gen aparte de agenti economici, din cadrul lor fac parte toate bancile, inclusiv banca centrala de emisiune, companiile de asigurari. Ele au rolul de a presta servicii marfare de natura financiara, acorda despagubiri, si in ultima instanta regleaza masa monetara, in conformitate cu nevoile economice ale tarii.

Desfasurarea activitatii economice in cadrul fiecarei economii inseamna decizii individuale ale tuturor agentilor economici. Acestea sunt legate de modalitatile prin care rezultatele activitatii economice trec de la un agent economic la altul, cunoscute sub denumirea de tranzactii.

Fiecare tranzactie ce are loc intre agentii economici este in legatura cu cel putin una dintre activitatile cunoscute: productia, consumul, formarea patrimoniului si acordarea sau primirea de credite.

Pentru fiecare tranzactie este necesar sa se asigure evaluarea intr-o anumita unitate monetara, datarea, adica incadrarea intr-o perioada de timp, si localizarea, adica stabilirea ei in spatiul unei economii nationale sau in afara acesteia.

Baza evaluarii rezultatelor activitatii economice o formeaza tranzactiile de piata.

2. Organizarea activitatii economice pentru afaceri.

Afacerile economice producatoare de bunuri se deruleaza in cadrul unor entitati organizationale, individualizate si autonome, a caror aparitie, existenta si disparitie sunt determinate de factori economici, tehnico-stiintifici, socio-umani, politici, determinati de mediul creat de om si de mediul natural.

Pentru succesul in afaceri, entitatile economice sunt riguros organizate, in acord cu prevederile legale specifice in fiecare tara, precum si cu cele internationale. Intre aceste entitati se include cu prioritate: uzina, firma si industria.

Uzina este o unitate de productie, economico-financiara si tehnologica, menita sa produca o gama de utilitati, sub forma bunurilor materiale, serviciilor sau informatiilor, in corelatie cu evolutia diviziunii sociale a muncii.

Firma este o unitate de afaceri care isi exercita proprietatea asupra uneia sau mai multor uzine. Firmele pot fi intreprinzatori individuali, parteneriate, companii private si publice limitate sau corporatii politice.

Industria consta dintr-un grup de firme care produc bunuri economice identice sau similare ce sunt comercializate pe o anumita piata. De exemplu, industria otelului, a automobilului, tehnicii de calcul, etc.. industria poate fi reprezentata si de o singura firma care poate activa in mai multe industrii. Firmele ce formeaza o industrie sunt, in general, in competitie una cu cealalta, dar si coopereaza.

Activitatea firmelor si industriilor se desfasoara in diferite zone teritoriale in functie de efectele actiunii conjugate a unor factori care le determina economiile de scara. Prin economii de scara se inteleg avantajele pe care le obtin firmele ca urmare a cresterii afacerilor sub influenta conjugata favorabila a factorilor naturali, demografici, economici, tehnico-stiintifici si social-umani.

In functie de volumul productiei, numarul de salariati, volumul bunurilor de capital, ponderea firmei in cifre de afaceri a unor industrii sau pe piata unui anumit bun, gradul de profitabilitate, putem grupa firmele in :

q       mici;

q       mijlocii;

q       mari,

q       foarte mari.

Dimensiunea unitatilor de productie depinde de o serie de criterii care isi pun amprenta fie asupra ofertei, fie asupra cererii, fie asupra amandurora. Aceste criterii sunt legate de:

conditiile tehnologice, care au un aspect direct asupra costurilor si calitatii ofertei, in consecinta asupra profitabilitatii firmei;

conditiile pietei, care, prin restrictiile pe care le impun asupra cererii, influenteaza evolutia ofertei si determina incadrarea ei in exigentele cantitative, structurale si calitative ale pietei bunului respectiv.

Pentru cele mai multe firme si industrii, dimensiunea lor ideala este rezultatul influentei puternice a conditiilor tehnologice si a celor de piata.

Firmele mici sunt predominante ca numar dar, ponderea lor in productia nationala este redusa. Ca urmare a posibilitatilor reduse de a participa pe piata financiara si de a se specializa, intrarile si iesirile de intreprinderi mici in spatiul economiei sunt deosebit de mari. Activitatea intreprinderilor mici se desfasoara in comertul cu amanuntul, in productia unor bunuri cu cerere restransa, dar foarte diversificata,de tipul celor nestandardizate, in acele industrii unde nu este nevoie de un capital prea mare sau care sunt tolerate de firmele mari si puternice.

In tarile dezvoltate din punct de vedere economic, industriile sunt dominate de firmele mari si foarte mari. O asemenea situatie se explica prin posibilitatile mult mai mari pe care le au aceste firme, in raport cu cele mici, de a mari productia, atat pe termen scurt, cat si lung, de a reduce costurile medii si de a mari gradul de profitabilitate. Profitabilitatea mai ridicata a acestor firme este favorizata de existenta economiilor de scara interne si externe.

Economiile de scara interne sunt avantaje care se obtin prin cresterea afacerii in interiorul firmei. Ele se impart in:

economii tehnice, cele determinate de folosirea extinsa a specializarii si a posibilitatilor sporite si eficiente de macanizare, automatizare si computerizare a proceselor de productie. Ca urmare a tehnologiilor inalte este posibila realizarea unei combinari mai profitabile a factorilor de productie, in cazul unor operatiuni pe scara mare;

economii administrative, cele determinate de posibilitatea maririi productiei de catre firme mari, fara a numi un director in plus sau fara a dubla numarul functionarilor etc. atunci cand firmele cresc, calificarea specializata a unor manageri poate fi folosita mai eficient, introducandu-se tehnici de decizie mai moderne;

economii financiare, cele determinate de faptul ca firmele mari imprumuta, de regula, capital, bani, mult mai usor decat firmele mici, cu dobanzi mai avantajoase;

economii de marketing, cele realizate in distributie, prin amplasarea optima a depozitelor si magaziilor, prin inlaturarea comenzilor mici, prin conducerea de catre firmele de scara mare a agentiilor de marketing care manipuleaza o grupa de produse, deoarece costurile de marketing cresc mai putin decat proportional, in raport cu productia manipulata;

economii de cercetare, cele realizate de firmele de scara mare care, prin departamentele proprii de cercetare descopera produse noi, metode de lucru noi, si piete mai avantajoase, modalitati de utilizare mai eficienta a factorilor, costurile de cercetare fiin suportate cu usurinta prin volumul mare al productiei;

economii de bunastare se refera la conditiile atractive, la facilitatile de recreere si la conditiile de pensionare mai avantajoase pentru forta de munca, oferite de firmele mari. Aceste aspecte permit alegerea unor conditii de calitate pentru angajare, ofera posibilitati de promovare, reducandu-se fluctuatiile de personal.

Economiile de scara externe sunt avantaje care apar in regiunea invecinata marii firme, ca urmare a faptului ca firme si servicii auxiliare contribuie la desfasurarea eficienta a afacerilor acesteia.

Aparitia unei firme mari intr-o localitate beneficiaza si de aranjamente fasvorabile incheiate cu autoritatile locale pentru a asigura facilitatile necesare. Pe de alta parte, antrepenorii din domeniile inrudite de care ar fi nevoie vor oferi marilor firme bunuri materiale si servicii. Cei care vor cauta locuri de munca se vor califica corespunzator exigentelor de angajare ale marilor firme, etc.. economiile de scara care vin din exteriorul firmei mari sunt de aceeasi natura ca si cele din interiorul ei.

Astfel, se obtin economii de scara tehnice externe, ca urmare a subcontractarii, cu diferitele firme locale, a activitatilor auxiliare sau a unor anumite aspecte ale activitatii firmei, de exemplu, o serie de componente tehnice in industria automobilelor sunt produse, in multe cazuri, de subcontractanti.

Deasemenea, se obtin economii de scara administrative, financiare si de marketing externe, ca urmare a cresterii serviciilor tertiare locale, antrenate de activitatea firmei mari (banci locale, agentii de reclama, birouri de angajare, agentii postale specializate, asigurari, servicii de securitate, firme de depozitare si transport, camere de comert, etc.- incep sa functioneze).

In acelasi timp, apar economiile de scara de bunastare, instruire si cercetare determinate de asigurarea locuintelor, a serviciilor de educatie si recreere din partea localitatii unde traiesc angajatii marilor firme. In aceste conditii, forta de munca va fi multumita, instruita si stabila, iar contributiile financiare pentru facilitatile locale sunt mai putin costisitoare decat daca toate aceste facilitati s-ar obtine din sectorul privat numai pentru angajatii proprii.

In afara economiilor de scara interne si externe, marile firme pot inregistra si o serie de pierderi de scara, adica dezavantaje din anumite puncte de vedere. Astfel, pe masura ce productia creste, cheltuielile pentru reclama pot sa creasca, pentru a gasi noi clienti, se pot inregistra reduceri de preturi mai mari, exportul poate sa antreneze costuri suplimentare, etc..

Deasemenea, pot sa apara dezavantaje si din cauza faptului ca relatiile intre manager si angajati devin din ce in ce mai impersonale, consensul de opinie se realizeaza mai dificil, procesul de luare a deciziilor se poate amana, daca se inregistreaza ramaneri in urma fata de schimbarile gusturilor populatiei sau ale modei, etc..

Daca in trecut, afacerile incepeau la scara redusa, din cauza necesitatii de a acumula capital, in prezent intr-o economie prospera, firmele pot sa-si inceapa activitatea ca intreprindere de scara mare, ca urmare a faptului ca se gasesc actionari pentru a furniza capitalul necesar, companii de asigurari, banci si companii de investitii, denumiti generic investitori investitionali.

Ca urmare a faptului ca proiectele de scara mare sunt avantajate, in raport cu cele de scara mica, apare tendinta ca firmele mici sa fie absorbite de firmele mai mari sau ca firmele sa fuzioneze pentru a forma o firma mai mare, inclusiv de cooperarea intre firme similare pentru obtinerea unor economii mai mari, etc..

Cresterea marimii firmelor se poate face prin integrarea pe verticala, pe orizontala, sau laterala.

Integrarea verticala reprezinta o modalitate de a controla toate fazele de producere si comercializare a unui anumit produs. De exemplu, o fabrica de bere integreaza resursele de apa, cumpara orzul si hameiul sau si le produce singura, fabrica, transporta si vinde propriile produse pe anumite piete, etc..

Integrarea orizontala apare atunci cand firmele incearca sa controleze toate aspectele la un singur nivel. De exemplu, vanzatorii cu ridicata incearca sa castige controlul unor domenii din ce in ce mai largi, pe tot cuprinsul tarii, sistemele de magazine, formandu-si unitati in fiecare oras.

Integrarea laterala se concretizeaza in fuzionarea firmelor care folosesc tehnici similare pentru a produce bunuri similare. Un producator de manometre ar putea absorbi pe un producator de termometre, producand ambele produse.

Dupa forma de proprietate, exista urmatoarele forme de organizare a activitatii economice:

A.    Firme aflate in proprietate particulara-individuala. La acestea proprietarul isi asuma integral responsabilitatea managementului activitatii, isi asigura toate resursele banesti pentru investitii. Ca urmare, raspuderea proprietarului fata de activitatea firmei este nelimitata, asumandu-si integral riscul deciziilor, in cazul unui faliment putand pierde total sau partial averea de care dispune. Firmele din aceasta categorie, sunt, de regula, de dimensiuni mici si in cele mai multe cazuri, ineficiente sub aspect economic. Situatia precara a acestor firme in cadrul economiei se explica atat posibilitatile reduse de specializare si mnanagementul mai putin performant, cat si prin restrictiile la care sunt supuse. Aceste restrictii vin din partea sectorului financiar-bancar, care le diminueaza serios posibilitatile financiare de dezvoltare. Astfel, durata lor de viata este in medie de 6-7 ani.

B.     Firmele aflate in proprietate asociativa. Acestea se formeaza prin asocierea unor proprietari ce indeplinesc si functia de antrepenori, cu posibilitati sporite de specializare in productie si de a beneficia de capitaluri banesti pentru investitii. Repartizarea profitului net proportional cu capitalul subscris este atat un avantaj, care intareste raspunderea in calitate de antrepenor, cat si un dezavantaj, deoarece marimea profitului este rezultatul abilitatii tuturor antrepenorilor.

C.     Cooperativele sunt formate din membrii cooperatori, care isi desfasoara activitatea in comercializarea bunurilor sau in producerea lor, cu deosebire in agricultura. Cooperativele sunt conduse de proprietari sau de specialisti, in calitate de salariati. Profitul se imparte proportional cu capitalul subscris.

D.    Societatile in comandita sunt infiintate pe baza unui contract intre comanditari si comanditati. Astfel, comanditarii in calitate de proprietari ai firmei, accepta, in anumite conditii, sa puna la dispozitia comanditatilor capitalurile banesti necesare.

E.     Societatile private pe actiuni sunt formate dintr-un numar limitat de actionari, unde actiunile sunt hartii de valoare nominale. Actionarii sunt proprietarii societatii, raspunderea lor fiind limitata la valoarea nominala a actiunilor, inclusiv in situatia de faliment.

F.      Societatile anonime pe actiuni sunt formate prin contributia unui numar nelimitat de proprietari sub forma de actiuni la purtator, care au o durata de viata nelimitata. Fiecare hartie de valoare este aducatoare de venit (sub forma de dividend), care poate fi variabil, pentru actiunile normale (ordinare) si fix, pentru actiunile privilegiate (preferentiale). Actiunile por fi vandute si cumparate la un pret care se stabileste in raport de cererea si oferta de pe piata titlurilor respective, care constituie valoarea reala (de piata) a actiunilor. Proprietarii acestor titluiri de valoare subscrise in societatea anonima pe actiuni raspund din punct de vedere financiar, in eventualitatea unui faliment, in limita valorii reale a capitalului subscris. De aici rezulta aprecierea ca societatile anonime pe actiuni sunt societati cu raspundere limitata, formate din proprietari de actiuni care urmaresc sa-si maximizeze dividendele la fiecare actiune subscrisa. Societatile anonime pe actiuni sunt conduse de un consiliu al directorilor, ceea ce inseamna o separare a proprietarilor de cei ce se ocupa cu gestionarea obiectului afacerii.

G.    Societatile (regii) publice aflate in proprietatea statului ce isi desfasoara activitatea in industria extractiva, energetica, distribuirea gazelor si a apei, constructii, si care au ca obiectiv principal producerea unor bunuri vizand satisfacerea unor interese generale ale comunitatii.

H.    Societatile mixte sunt formate din unirea unor societati aflate in proprietatea privata si publica, profitul obtinut impartindu-se proportional cu capitalul subscris.

Rezulta ca exista o multime de forme organizatorice ale activitatii economice pentru desfasurarea afacerilor. Aceste forme constituie o tipologie realizata pe criterii economice si juridice. Ele indeplinesc functii strategice si tacite pentru realizarea afacerilor economice in conditiile unor restrictii care provin atat din partea comunitatii sociale, cat si din partea consumatorilor si a sindicatelor. Orice forma de organizare a afacerilor trebuie sa respecte legile adoptate in mod democratic si sa tina seama de regulile afacerii pe care le-au convenit cu partenerii, in asigurarea bunei functionari a unitatilor economice.