CARACTERIZAREA GENERALA A ECONOMIEI DE PIATA

1. Sistemele economice

1.1. Continutul conceptului de sistem economic.

Sistemul constituie un ansamblu de elemente materiale sau ideale care alcatuiesc, in interdependenta lor, un intreg organizat. Notiunea de sistem presupune existenta si a notiunii de subsistem, care inseamna ideea dependentei si a corelatiei. Exista mai multe feluri de sisteme: biologice, fizice, de ecuatii comportamentale, economice, etc., fiecare cu propriile caracteristici. Potrivit lui Ludwig von Bertalanffy, sistemul este o multime integrala de elemente interdependente.

In raport cu modul de circulatie a informatiei, deosebim sisteme:

cu conducere rigida, in care informatia circula intr-un singur sens: de la conducator la executant;

cu conexiune inversa, care presupun relatii bivalente, de la conducator la executant si de la executant la conducator.

Dupa relatia cu exteriorul:

sisteme izolate, care nu realizeaza schimbul cu mediul;

sisteme inchise, care transfera exteriorului si primesc din partea acestuia doar energie;

sisteme deschise, care efectueaza cu mediul atat schimburi de energie cat si schimburi de substanta.

Sistemul economic este acel ansamblu de fenomene si procese economice, intre care exista legaturi functionale, complexe, desfasurate in planul mediului inconjurator.

Orice sistem economic presupune existenta unor modele in virtutea carora, pe baza unor elemente comune, se pot generaliza, caracteristicile sistemului.

Sistemul economic are ca elemente componente institutiile care pot asigura sau frana functionarea sistemului, punand astfel in joc functionarea lui. O economie de piata se deosebeste de economia centralizata, in primul rand, prin institutiile componente si prin instrumentele de conducere utilizate, prin structura si modul lor de functionare.

Astfel, daca in economia centralizata intreaga structura a institutiilor este construita pe principiul ierarhic, de comanda si birocratic in care conducerea este centralizata, in economia de piata, structura institutionala are un caracter descentralizat, aceasta fiind pusa in serviciul organizatiilor pentru a asigura buna lor functionare si pentru a asigura reglarea si echilibrul economiei in ansamblu.

Modul de functionare al institutiilor, compozitia sistemului de institutii, scopul ca si structura lor interna reprezinta factori importanti care determina modul de functionare a sistemului economic, constituind unul din factorii ce fac sa se deosebeasca sistemele economice intre ele.

Tinand cont de cele prezentate mai sus, putem defini sistemul economic prin ansamblul relatiilor si institutiilor ce caracterizeaza viata economica a unei societati determinate, localizate in timp si spatiu. Sistemul economic sintetizeaza o modalitate specifica de solutionare a problemei raritatii resurselor printr-un mecanism specific de reglare a activitatii economice, definind anumite optiuni pentru a gasi raspunsul potrivit la intrebarile ce se desprind din problema fundamentala a economiei:

CE, CAT, CUM si PENTRU CINE sa se produca ?

1.2. Clasificarea sistemelor economice

Sistemele economice se pot clasifica dupa urmatoarele criterii:

(a)    Din punct de vedere al ariei de cuprindere:

sistem economic, in sens larg, aici se intelege economia unei tari;

sistem economic, in sens restrans, aici se are in vedere o ramura economica, un oras, etc.

(b)   Din punct de vedere al structurii, la nivelul unei tari:

microeconomia;

mezoeconomia;

macroeconomia.

(c)    Din punct de vedere al gradului de constientizare a utilitatii scopurilor:

sistem economic functional, care isi dovedeste capacitatea de rezistenta in timp si spatiu, in anumite conditii;

sistem economic nefunctional, care nu isi dovedeste capacitatea de rezistenta in timp si spatiu in anumite conditii.

(d)   Din punct de vedere al comunicarii cu mediul se deosebesc:

sisteme economice inchise (economia naturala);

sisteme economice ale schimbului direct (economia capitalista);

sisteme economice de cooperare (economia nationala, in cadrul careia activitatea se realizeaza in si intre agentii economici din diverse sectoare si ramuri economice);

(e)    In raport cu elemente valorico-normative, exista:

sisteme economice cu comportament normal;

sisteme economice cu manifestari deviante (priveste manifestarile concurentei neloiale pe piata, spionaj economic, furt, inselatoria, etc.).

(f)    Din punct de vedere al modului in care componentele se coreleaza in cadrul intregului in vederea realizarii scopurilor :

sisteme economice convergente, in care structurile concura pentru obiectivul fixat;

sisteme economice divergente, in care apar starile conflictuale si contradictiile.

(g)   Dupa principiile care le guverneaza:

sisteme economice de subzistenta, au in vedere minimul necesar supravietuirii (comuna primitiva);

sisteme economice evolutive, au in vedere intentia de maximizare a efectelor utile ale productiei (economia de piata contemporana).

(h)   Dupa tipul de societate:

sistem economic gentilic;

sistem economic sclavagist;

sistem economic feudal;

sistem economic capitalist;

sistem economic comunist.

Orice sistem economic avansat, care presupune forme de organizare sociala moderna, trebuie sa aiba in vedere urmatoarele principii:

sa se bazeze pe un proces de internationalizare a diviziunii muncii;

sa regleze o buna relatie intre cerere si oferta, dar si intre diferite stadii ale proceseloe de productie, repartitie, schimb si consum si/sau acumulare;

deciziile luate in cadrul acestui sistem sa fie rezultate intr-un cadru piramidal descendent, dar sa fie aplicate coerent si motivat;

sa aiba o permanenta tendinta spre echilibru.

2. Sistemul economiei naturale

Economia naturala este acel sistem economic in cadrul caruia nevoile de consum sunt realizate din rezultatele propriei activitati ale producatorilor. Economia naturala este un sistem economic inchis , in interiorul caruia resursele si rezultatele productiei sunt alocate in stricta corespondenta cu utilizatorii lor si in raport cu limitele obiective oferite de realitate. Sistemul economiei naturale a fost preponderent pana la prima revolutie industriala. In cadrul acestui sistem, fiecare gospodarie individuala executa toate activititile necesare pana la finalizarea produselor, producand o gama larga de bunuri in raport cu nivelul de dezvoltare din acea perioada.

Particularitatile economiei naturale sunt:

q       activitatea economica se desfasura cu precadere in domeniul agriculturii (cresterea animalelor, cultivarea pamantului);

q       se utilizau cu precadere resursele regenerabile;

q       proprietatea asupra mijloacelor de productie si a bunurilor de consum era in mare parte comuna, dar acest lucru nu exclude complet anumite elemente aflate in proprietate privata;

q       diviziunea sociala a muncii era redusa, ca expresie a ocupatiilor de baza din acea perioada (cresterea animalelor, vanatoare, pescuit, etc.)

q       caracterul economiei era eutarhic, orientat spre consumul personal;

q       dimensiunile productiei erau restranse;

q       eficienta si randamentul foarte scazute;

q       cooperarea intre membrii societatii era mai mult sau mai putin extinsa, in functie de interese;

q       gradul de centralizare a economiei era zero.

Trebuie mentionat faptul ca desi, economia naturala a caracterizat toate sistemele economice, acest lucru nu a exclus orice raport de schimb.

3. Sistemul economiei de schimb.

Sistemul economiei de schimb reprezinta acel sistem de organizare si desfasurare a activitatii economice in care agentii economici produc bunuri in vederea vanzarii, apeland la schimb pentru a obtine alte bunuri, necesare satisfacerii trebuintelor. In urma procesului de vanzare-cumparare, bunurile respective iau forma de marfa.

Functionarea economiei de schimb se bazeaza pe legitatile si parghiile productiei de marfuri, care are la baza doua conditii:

Diviziunea sociala a muncii si specializarea agentilor economici reprezinta procesul obiectiv de desprindere si diferentiere a producatorilor, de separare a lor in raport cu elementele de sine statatoare pe care ei le realizeaza. Altfel spus acest cumul de actiuni are in vedere impartirea sferei economice nationale pe sectoare, ramuri, subramuri si domenii de activitate. Privita din punct de vedere istoric, segmentarea productiei s-a produs mai intai prin crearea ramurilor de baza - agricultura, industria si comertul - si apoi prin dezvoltarea treptata a detaliilor legate de diviziunea muncii la nivel microeconomic (firma, sectie, atelier, echipa),

Autonomia, independenta producatorilor presupune faptul ca la baza procesului de fabricatie se gaseste o anumita forma de proprietate. Ea se bazeaza pe dreptul de decizie al subiectului economic, in privinta dispozitiei unui bun.

Cele doua conditii amintite anterior, doar in stransa legatura, determina mecanismul functionarii economiei de schimb. Acest tip de economie a fost rezultatul direct al modificarilor petrecute in cadrul civilizatiei, de-a lungul timpului.

Trasaturile definitorii ale sistemului economiei de schimb sunt urmatoarele:

q       activitatile de baza se desfasurau in agricultura si industrie;

q       resursele utilizate erau neregenerabile;

q       baza tehnico-materiala a evoluat si era constituita din masini si utilaje perfectionate;

q       predomina proprietatea privata, in paralel cu proprietatea publica;

q       diviziunea sociala a muncii a mai evoluat fata de cea caracteristica sistemului economiei naturale;

q       economia in ansamblu era deschisa, orientata spre schimb (vanzare-cumparare);

q       datorita cresterii consumului si dimensiunile productiei s-au modificat corespunzator;

q       datorita progresului tehnic au crescut eficienta si randamentul activitatilor economice;

q       datorita intereselor diferite ale agentilor economici, cooperarea intre membrii societatii era uneori deficitara ;

q       gradul de centralizare al economiei era mai mult sau mai putin accentuat, depinzand de influenta statului in economie.

Tinand seama de modul concret in care sunt fundamentate si adoptate deciziile economice, in economia contemporana se intalnesc doua sisteme de organizare si functionare a economiei de schimb:

A.    Sistemul economiei de piata;

B.     Sistemul economiei de comanda sau al economiei centralizate.

Departajarea intre aceste doua mari sisteme are loc luandu-se in considerare urmatoarele criterii:

gradul de libertate al agentilor economici;

caracteristicile modului de reglare a functionarii economiei.

4. Sistemul economiei de piata.

4.1. Piata - locul de manifestare a relatiilor de schimb.

Piata a fost este si va fi institutia centrala in jurul careia graviteaza viata economica. Piata a aparut cu mult timp in urma, odata cu economia de schimb, sub forma unui canal de comunicatie intre productie si consum, intre producatorii specializati, autonomi si consumatorii independenti. Datorita complexitatii, a diversitatii si a elementelor caracteristice, definirea pietei se face din mai multe unghiuri de vedere. Astfel:

piata este spatiul economic in care se intalnesc mai mult sau mai putin direct si actioneaza din interes cumparatorii (in calitate de agenti ai cererii), vanzatorii (ca agenti ai ofertei), iar in unele cazuri diverse categorii de intermediari;

piata este locul de intalnire la un moment dat a dorintelor cumparatorilor cu dorintele producatorilor;

piata este un ansamblu de mijloace de comunicatie prin care vanzatorii si cumparatorii se informeaza reciproc asupra a ceea ce dispun, de ceea ce au nevoie si asupra preturilor cerute si propuse inainte de a incheia si efectua tranzactiile;

piata este totalitatea relatiilor de vanzare in legatura cu spatiul economic in care are loc si procesele conexe ce-i sunt caracteristice (cererea, oferta, concurenta, publicitatea, pretul, reglementarile juridice, cutumiare, morale etc.). Pe piata se intalnesc si se confrunta vanzatorii si cumparatorii, cererea si oferta, fiecare cu interese specifice, dar care nu se pot realiza decat prin 'legarea' si 'coliziunea' cu interesele partenerilor;

piata este locul de manifestare a concurentei, a competitiei dintre agentii cu interese identice sau apropiate.

Functiile pietei contemporane sunt:

verifica gradul de concordanta sau neconcordanta a intentiilor de cumparare, respectiv, de vanzare ale agentilor economici. Ca sistem de comunicatie, prin piata cumparatorii si vanzatorii se informeaza reciproc asupra a ce, cat, cum, la ce pret intentioneaza sa produca, sa vanda, sa cumpere, sa consume;

realizeaza legatura intre cele doua acte fundamentale pentru orice agent economic- productia si consumul- separate datorita diviziunii muncii, dar si corelative pentru a-i asigura existenta;

este forta impersonala care regleaza viata economica, este 'mana invizibila', dar si 'pumnul vizibil' care, prin variabilele sale, orienteaza pe vanzatori si cumparatori pentru a-si elabora cele mai bune decizii privind problema fundamentela a economiei : ce?, cat?, cum?, si pentru cine sa se produca;

determina preturile si cantitatile de echilibru, emitand astfel semnale determinand agentii economici sa aloce resursele rare pe diferite domenii si categorii de utilizari.

piata este atat expresia dezvoltarii productiei si schimbului de marfuri prin moneda, cat si conditia progresului acestora, in timp si spatiu. Ca urmare a adancirii diviziunii sociale a muncii si a sporirii eficientei, actele de vanzare-cumparare devin mai intense si mai numeroase in timp si spatiu.

Rolul pietelor poate sa fie pasiv si activ. Rolul pasiv, in cazul economiilor de schimb cu piata controlata, se reduce la desfasurarea actelor de vanzare-cumparare, la preturi stabilite de stat, fara o influenta semnificativa in alocarea resurselor economice si aprecierea eficientei utilizate. Rolul activ , in cazul economiilor de scimb cu piata concurentiala, se concretizeaza in contributia directa la alocarea resurselor.

Clasificarea resurselor se poate face dupa mai multe criterii:

1. Dupa spatiul geografic al activitatii de schimb:

piata locala;

piata nationala;

piata internationala.

2. Dupa elementele care fac obiectul schimbului, exista:

piata marfurilor obisnuite;

piata serviciilor;

piata factorilor de productie.

3. Dupa modul de functionare:

piata pe care e nevoie de intalnirea fizica dintre ofertanti si clienti;

piata pe care nu e necesar acest contact.

4. Dupa caracterul produselor:

piata bunurilor de productie;

piata bunurilor de consum (alimentare si nealimentare).

5. Dupa relatia intre diferitele nivele ale pietei:

piata teoretica;

piata potentiala;

piata efectiva (reala).

6. Dupa numarul participantilor la actele de vanzare-cumparare:

Tabel nr.4

Categorii de piete in functie de numarul participantilor la piata

Piata dezvolta si consolideaza circuitele economice prin intermediul monedei, le asigura functionalitatea lor normala. In acelasi timp, prin aparitia unor noi obiecte ale actelor de vanzare-cumparare, piata se extinde la forme noi de legaturi generate de circuitul economic, aparand interdependente tot mai complexe, pe verticalele si orizontalele vietii economice, pe plan local, regional, national sau international.

4.2. Sistemul teoretic al economiei de piata.

'Sistemul economiei de piata reprezinta acel tip de organizare a economiei in care raportul dintre cerere si oferta determina principiile de prioritate in producerea bunurilor, metodele de organizare si de combinare a factorilor de productie, iar persoanele si categoriile de persoane care au acces la aceste bunuri sunt stabilite de nivelul si dinamica preturilor' (Alan Gilpin, Dictionary of economic terms).

In general economia de piata se defineste ca fiind un sistem de organizare economico-sociala, in interiorul caruia prioritatile in privinta managementului, procurarii si utilizarii prod-factorilor, procesului de productie s.a. sunt determinate de raportul cerere-oferta, pe piata. Principalele trasaturi ale economiei de piata care-i asigura si functionalitatea sunt:

Existenta proprietatii private, ca forma dominanta, in cadrul pluralismului formelor de proprietate.

In cadrul acestui sistem, locul central il detine agentul economic, subiect al relatiilor de proprietate, purtator al intereselor si responsabilitatii actiunilor intreprinse.

Baza activitatii este orientata spre obtinerea si maximizarea efectelor economice, in conditiile respectarii principiului initiativei economice, dar si a limitelor admise.

Economia de piata se caracterizeaza prin rationalitate, ceea ce imprima pe de o parte eficienta economica, iar pe de alta parte satisfacerea trebuintelor populatiei.

Ca sistem de sine statator, acest tip de economie se bazeaza pe functionarea corelata a parghiilor economice de tipul nevoilor, intereselor, pretului, profitului, salariului, dobanzii, rentei s.a..

Se inregistreaza pluralismul centrelor de gestiune si de decizie.

Jocul permanent al cererii-ofertei de marfuri este propriu economiei de piata.

Concurenta reprezinta mijlocul care determina agentii economici sa actioneze si sa se supuna legilor pietei (inclusiv procedurii de faliment).

Relatiile financiar-monetare sunt dezvoltate, in scopul cresterii performantelor intregului sistem economic.

Baza materiala a economiei de piata o constituie tehnica si informatia avansata.

Modelul teoretic al economiei de piata presupune prezenta statului in economie doar in masura in care este agent economic ca oricare altul, adica este cumparator sau producator al unor bunuri si respecta principiile si regulile de functionare ale economiei de piata. Totodata statului ii revine rolul de a adopta in mod democratic cadrul legal pentru functionarea economiei si asigurarea cadrului necesar pentru buna functionare a concurentei.

4.3. Sistemul real al economiei de piata.

Viata economica reala este intotdeauna mai complexa fata de modelul teoretic al unui sistem economic. Tipuri de sisteme economice care sa fie in totalitate controlate de stat, sau care sa fie bazate pe piete complet libere nu se intalnesc in economiile reale. Se constata ca in economiile contemporane se intrepatrund, in proportii diferite, elemente, caracteristici si mecanisme ce tin de sistemul de piata libera cat si unele care apartin sistemului economiei de comanda. Putem spune ca economia de schimb contemporana, asa cum functioneaza ea in fiecare tara este o economie mixta, in sensul ca imbina in proprtii diferite, elemente semnificative ale sistemului de piata libera cu cele ale sistemului economiei centralizate bazate pe implicarea statului in economie. Conceptul de economie mixta, in acceptiunea moderna, sintetizeaza realitatea economica din numeroase tari occidentale in care majoritatea deciziilor sunt luate pe baza mecanismelor pietei, dar piata este numai unul dintre elementele (mecanismele) de reglare economica. Statul intervine in economie doar pentru contracararea si corectarea unor imperfectiuni ale mecanismului functionarii pietei, interventie facuta in spiritul cerintelor fundamentale ale pietei.

Cu toate ca sunt evidente aspectele de imbinare a unor elemente specifice unor sisteme economice diferite, nu se poate vorbi de un sistem de economie mixta a celor doua subsisteme economice (de piata si cel al economiei centralizate). Din punct de vedere metodologic, economia unei tari poate fi incadrata fie in sistemul economiei de piata concurentiala, fie in cel al economiei de tip centralizat, in functie de preponderenta pe care o detin in functionarea acestuia, structurile, trasaturile si mecanismele specifice de reglare din fiecare model teoretic.

Economia nationala a unei tari poate fi incadrata in sistemul economiei de piata concurentiala daca intruneste urmatoarele elemente structurale:

Existenta unui sistem institutional in care sa fie predominante modul de organizare, functionare si caracteristicile sistemului economiei de piata concurentiala si care cuprinde:

institutiile create, structura, trasaturile si modul de functionare a lor trebuie sa fie alcatuite pe principiile economiei descentralizate, fiind puse in slujba organizatiilor economice pentru a facilita buna lor functionare si a asigura reglarea si echilibrul economiei in ansamblu prin mecanismele pietei;

existenta unui sistem financiar-bancar ramificat care-si asuma reglarea operativa a masei monetare din economie in functie de factorii care o influenteaza;

functionarea unui sistem de piete cum sunt: piata bunurilor de consum, piata factorilor de productie, piata monetara, piata capitalului, piata muncii, unde se confrunta cererea si oferta rezultand un anumit nivel al preturilor;

pluralismul formelor de proprietate, egale in fata legii, in cadrul carora principala pondere o detine cea particulara;

sistemul legislativ adoptat in chip democratic nu trebuie sa afecteze mecanismul specific de reglare a activitatii economice;

statul trebuie sa vegheze respectarea regulilor pietei, completeaza si corecteaza mecanismul functionarii economiei de piata, utilizand cadrul legislativ precum si unele instrumente economico-financiare.

Existenta unui sistem motivational si a unor mecanisme de reglare a vietii economice specifice economiei de piata bazate pe elemente cum sunt:

interesul    personal si raporturile de piata bilaterale constituie baza activitatii economice, impulsul sau, sintetizat in maximizarea profitului pentru vanzator si a gradului de satisfactie pentru consumatori, acestea reprezentand mobiluri primordiale ale actiunii economice;

libertatea deplina a agentilor economici de a-si asuma in mod autonom dreptul de a adopta decizii economice: familiile decid in mod liber ce cantitate de munca si alti factori de productie sa ofere si ce bunuri sa consume, iar firmele decid ce si cate bunuri economice sa produca si ce factori de productie, in ce cantitati si in ce combinatii sa le foloseasca, tinand cont de cerintele pietei si suportand integral consecintele actiunilor lor cu avantajele si dezavantajele lor;

functionarea economiei este descentralizata, aceasta fiind consecinta actiunilor si a optiunilor individuale ale agentilor economici a caror armonizare se realizeaza pe baza pietei. Astfel, desi fiecare agent economic individual este preocupat de propriul sau interes si are deplina libertate de actiune, realizarea acestuia se face prin mecanismul preturilor de piata si doar in masura in care prin deciziile sale va lua in considerare interesele sale si dorintele celorlalti agenti economici;

principalul reglator al activitatii economice il constituie piata concurentiala care transmite, prin mecanismul stabilirii preturilor si prin variatia acestora cea mai buna alegere asupra alocarii resurselor in functie de favorabilitatile pietei;

pe toate tipurile sistemului de piete, pretul se formeaza liber prin negociere intre vanzatori si cumparatori;

mecanismul de functionare a pietelor trebuie sa se bazeze pe existenta unui sistem de comunicare intre componentele sistemului de piete, in asa fel incat o anumita situatie specifica ce se iveste pe o piata sa determine reactiile firesti si la momentul oportun pe celelalte piete.

Alaturi de sistemul economiei de piata, de-a lungul timpului au existat si exista si alte tipuri de sisteme.

Sistemul economiei de comanda (centralizata, planificata sau de control), are urmatoarele trasaturi specifice:

reprezinta un sistem in care domina proprietatea socialista, prin intermediul monopolului asupra functionarii intregii activitati economice;

presupune o conducere unitara, bazata pe un plan unic in cadrul caruia statul are un rol absolut;

este o economie in care statul detine monopolul;

centralismul birocratic se impleteste cu utilizarea parghiilor administrative;

actiunile puterii publice sunt de tip totalitar, ele determina obiectivele economiei, creaza mijloacele de atingere a acestor obiective si fixeaza perioada in care aceste obiective trebuie atinse.

Sistemul economiei corporatiste, a reprezentat o modalitate experimentala de prezentare a unui sistem economic, dupa cel de-al doilea razboi mondial (regimul fascist din Italia, regimul nazist din Germania). Conceput ca arbitru general, statul corporatist s-a autodeclarat a fi pe pozitia de a evita anarhia economica a perioadei in care a luat nastere, prin formarea de uniuni profesionale, promotoare ale 'armatei de clasa'. Realitatea insa a denomstrat ca el a determinat subordonarea acestor organisme unor interese totalitariste.

Sistemul economiei dirijate, constituie acel sistem in interiorul caruia statul ia toate deciziile referitoare la productie si consum, printr-un oficiu de planificare care decide ce, cum, cat si pentru cine trebuie sa se produca.

Sistemul economiei mixte, reprezinta un intreg in interiorul caruia se constata ca:

sistemul public si cel privat colaboreaza pentru rezolvarea problemelor economice;

statul controleaza o mare parte a productiei, prin sistemul de impozitare, transferuri guvernamentale, reglementand masura in care subiectul economic isi atinge interesul;

fortele pietei joaca un rol important, contribuind la crearea echilibrului.

Sistemul economiei descentralizate, se defineste prin urmatoarele trasaturi:

este un sistem de piata, in cadrul caruia exista centre economice distincte (de productie si de consum), utile schimbului;

reprezinta un sistem multipolar (avand mai multe parghii de decizie si de actiune);

presupune o economie in care rolul esential il detine intreprinderea de productie;

motivatia activitatilor statului este globala si indirecta;

prin organele sale, puterea publica are menirea de a proteja sistemul, respectand logica interna a economiei de piata.

Pornind de la faptul ca, in viata reala, sistemul real al economiei de piata nu apare ca ceva unitar in manifestarea elementelor si a mecanismeloer sale, ci se prezinta intr-o mare diversitate de situatii putem vorbi despre existenta unor modele de economie de piata reale:

Modelul economic renan (german), caracteristic unor tari ca Germania, Austria, Elvetia, Olanda. Economia sociala de piata este bazata pe competitivitate si solidaritate si prevede:

amestecul unic de etatism si liberalism, de raspundere si solidaritate, de spirit de asociere, institutionalism si individualism, astfel incat piata si norma colaboreaza cu compromisul social;

libertatea de manifestare a concurentei si a agentilor economici;

garantarea de catre stat a protectiei sociale;

promovarea ideii de nationalism in politica economico-sociala;

orientarea spre actiuni pe termen lung.

Modelul economic scandinav, se regaseste in tari ca Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda (tarile nordice ale Europei). Succesul acestei economii pleaca din anii 1965-1975, atunci cand s-a incercat ocuparea intr-o masura cat mai mare a fortei de munca, dublata de o rata moderata a inflatiei. Modelul economic scandinav are la baza urmatoarele principii:

gradul inalt de institutionalizare a economiei;

absenta statului din domeniul producerii bunurilor, presupunand ca intreprinderile prospera sau dau faliment prin actiunea singulara a macanismelor pietei;

incercarea de a gasi calea de mijloc intre capitalism si socialism;

sistemul fiscal caracterizat prin gradul inalt de impozitare;

inalta calitate a serviciilor de protectie sociala, invatamant, sanatate si acces la cultura.

Modelul (neo)american, caracterizeaza tari precum, S.U.A., Canada, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelanda si are urmatoarele trasaturi:

functionarea unui capitalism ultraliberal;

limitarea interventiei statului in economie;

economia este proprie societatii de consum;

regim de relativa relaxare fiscala;

veniturile au la baza productivitatea mincii si randamentul personal;

aparat tehnico-productiv evoluat;

permisivitate in ceea ce priveste migratia fortei de munca;

privilegiul monetar, tinand seama de impactul generat in lumea financiara de dolarul american si de lira sterlina.

Modelul japonez (nipon), presupune orientarea spre valorile proprii culturii si vietii asiatice (originalitate, morala, onoare, respect reciproc). Se aseamana oarecum cu modelul renan deoarece promoveaza atat spiritul de echipa, cat si constiinta in raport cu orice tip de activitate. Principalele trasaturi ale acestui tip de model sunt:

stimularea firmelor de catre stat, in interesul progresului general (economic si social);

intreprinderea este considerata o comunitate care marcheaza politica speciala de gestionare a personalului;

deciziile se iau in grup;

economisirea este considerata drept 'virtute nationala';

munca individuala este centrul existentei;

orientarea spre indicatori de randament, precizie, calitate, fiabilitate;

incercarea de compensare a lipsei factorilor naturali cu ambitia si puterea de munca;

relevanta intervalelor largi de timp pentru 'zona' afacerilor.

Alaturi de modelele amintite, modele recunoscute pe plan mondial, s-au desprins si modele zonale de economie.

Modelul sud-vest european caracteristic pentru Italia, Franta, Spania, Portugalia, are urmatoarele trasaturi definitorii:

asemanarea cu modelul renan, din motive de asezare geografica, dar si personalizarea acestuia datorita caracterului umanist, determinat de un tip mixt de economie;

predomina proprietatea privata;

tehnica si tennologia sunt avansate;

se pune o mare importanta pe valorile spirituale;

se mizeaza pe principii ecologice, in ton cu realitatea contemporana.

Modelul sud-american, caracteristic pentru Argentina, Brazilia, Mexic, se inscrie prin prisma caracteristicilor sale, pe de o parte, in modelul american, iar pe de alta parte, are la baza continuitatea, reiesita din cultura religioasa specifica.

Modelul chinezesc, se aseamana cu cel japonez, accentuand, insa, trasaturile legate de uriasul potential uman de care dispune si de constrangerile aduse tocmai de aceste. Desi se apropie de modelul japonez, China, mai are de depasit probleme legate de politica interna si de directia spre care tinde ca sistem (tinand seama de trecutul si prezentul impregnate de conducerea cvasitotalitarista a statului).

Modelul 'tigrilor ' asiatici, caracteristic pentru Hong Kong, Taiwan, Singapore Coreea de Sud,    Thailanda, Indonezia. Are la baza modelul japonez, dar manifesta si tendinte proprii in ceea ce priveste organizarea muncii, si dezvoltarea principiilor tehnicii de varf.

Modele economico-sociale a unor state recent democratizate din centrul si estul Europei, se inscriu aici, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovenia, Slovacia, Romania si Bulgaria.