FACTORII DE PRODUCTIE TRADITIONALI

FACTORII DE PRODUCTIE TRADITIONALI

Pentru a produce, in orice sector de activitate trebuie utilizati factori de productie.

Factorii de productie sunt resurse umane sau materiale atrase si utilizate efectiv intr-o activitate economica in vederea producerii de noi bunuri economice.

Se impune o delimitare conceptuala intre notiunile de "factor de productie" si "resurse'': din punct de vedere practic termenii sunt sinonimi, dar exista autori care considera ca, resursele prin simpla lor existenta, au in raport cu procesul de productie caracterul unui potential productiv. Pentru a deveni factori de productie, resursele trebuie implicate efectiv intr-un proces de productie.

In literatura de specialitate se disting factorii de productie traditionali si neofactorii de productie.

Factorii de productie traditionali sunt considerati munca, natura si capitalul.

Munca - factor originar, primar de productie - reprezinta activitatea fizica si/sau intelectuala prin care oamenii utilizand unelte si instrumente adecvate, isi valorifica aptitudinile, cunostintele si experienta pe care le poseda in vederea obtinerii de noi bunuri necesare satisfacerii trebuintelor lor.

Munca este factorul de productie activ si determinant deoarece prin intermediul ei sunt antrenati ceilalti factori de productie si se realizeaza combinarea si utilizarea lor in procese de productie specifice.

Factorul natural al productiei ca factor de productie originar, reprezinta toate resursele brute existente in natura care pot fi folosite la producerea bunurilor si serviciilor.

Astfel, solul, aerul, apa, resursele subsolului, materiile prime de natura agrosilvica, etc. intra in categoria acestor resurse denumite generic "pamant" sau factorul natural al productiei.

Capitalul, ca factor de productie, reprezinta totalitatea resurselor materiale acumulate si reproductibile care prin asocierea cu ceilalti factori de productie participa la producerea de noi bunuri economice.

Prin natura lor, bunurile capital nu satisfac in mod direct o nevoie de consum personala, ci indirect, prin intermediul bunurilor si serviciilor la crearea carora participa. Din acest motiv elementele care formeaza capitalul se numesc capital tehnic (real, productiv) , bunuri de productie sau prodfactori si se deosebesc de capitalul banesc, respectiv capitalul fictiv (titluri de valoare).

Dupa modul in care participa la activitatea economica, cum se consuma si cum se inlocuiesc componentele capitalului real se grupeaza in:

capital fix

capital circulant.

Capitalul fix reprezinta acea parte a capitalului tehnic, formata din bunuri materiale utilizate in mai multe cicluri de productie care se consuma treptat fiind inlocuite dupa mai multi ani de utilizare.

Exemplu: cladiri, utilaje, mijloace de transport, instalatii, calculatoare, etc.

Folosirea mijloacelor fixe in procesul de producere a bunurilor materiale duce la uzura lor, fapt care impune, dupa o serie de cicluri de productie inlocuirea acestora.

Uzura capitalului fix se prezinta sub doua forme:

uzura fizica

uzura morala (involuntara).

Uzura fizica presupune deprecierea treptata a caracteristicilor tehnice ale capitalului fix ca urmare a folosirii acestora in productie si actiunii agentilor naturali.

Aceasta se concretizeaza in diminuarea randamentelor orare si zilnice ale capitalului fix, sporirea cheltuielilor de intretinere si reparatii, cresterea consumurilor specifice de materii prime, auxiliare, etc.

Uzura morala apare sub incidenta progresului tehnic si a conditiilor pietei care asigura noi tehnologii mai ieftine decat cele in functiune sau cu performante tehnico-economice superioare.

Reinnoirea periodica a capitalului fix impusa de uzura fizica si morala a acestuia, se face pe baza unui fond de amortizare (de inlocuire), creat prin includerea treptata in costuri a valorii capitalului fix in functiune si prin recuperarea treptata a acestei valori, in urma vanzarii marfurilor. Expresia baneasca a uzurii capitalului fix este amortizarea.

Amortizarea reprezinta un proces care permite repartizarea costului unui mijloc fix asupra exercitiilor financiare in care este utilizat mijlocul fix respectiv.

Amortizarea mijloacelor fixe se calculeaza incepand cu luna urmatoare punerii in functiune, pana la recuperarea integrala a valorii de intrare conform duratelor normale de functionare.

Amortizarea ca operatiune prin care se constituie fondul de amortizare poate fi: liniara, degresiva, accelerata.

Amortizarea liniara consta in repartizarea uniforma a valorii de inventar a capitalului fix proportional cu durata normala de utilizare exprimata in ani.

Marimea anuala a amortizarii in functie de care societatea isi poate reinnoi patrimoniul anual se poate stabili pe baza urmatoarei formule:

A - suma anuala a amortizarii;

V - pretul de achizitie al capitalului fix;

R - valoarea reparatiilor;

r - valoarea reziduala (se obtine prin scaderea din sumele incasate in urma vanzarii capitalului fix scos din functiune, a cheltuielilor de demontare si transport).

T - durata normata de functionare a mijloacelor fixe.   

Amortizarea degresiva este tipul de amortizare unde anuitatile descresc cu timpul de utilizare a mijlocului fix.

Amortizarea accelerata consta in includerea in primul an de functionare, in cheltuielile de exploatare, a unei amortizari de 50% din valoarea de intrare a mijlocului fix respectiv, iar in ceilalti ani, amortizarea se va calcula in regim liniar prin raportarea valorii ramase de amortizat la numarul anilor de amortizare ramasi.

Acest tip de amortizare se aplica numai cu aprobarea Ministerului Finantelor, scop in care agentii economici vor depune o documentatie de fundamentare.

Rata anuala a amortizarii (R_a), reprezinta procentul din valoarea capitalului fix care se include anual in costuri, si se calculeaza folosind urmatoarea formula:

Amortizarea care se include in costul unei unitati de bun fabricat (A_p) se calculeaza cu urmatoarea formula:

Q - cantitatea de bunuri produsa anual.

Capitalul circulant reprezinta acea parte a capitalului real format din resurse materiale care se consuma in intregime intr-un proces de productie si care isi transmite integral valoarea asupra bunurilor create.

Prin vanzarea bunurilor, intreprinderile recupereaza dintr-o data valoarea obiectelor muncii consumate.

Exemplu: materii prime, auxiliare, combustibil, apa tehnologica, etc.

Incadrarea bunurilor economice in categoria capitalului real, nu porneste si nu trebuie sa porneasca de la forma natural - materiala a bunurilor respective; in fapt, unul si acelasi bun economic, poate primi fie destinatia de bun de consum fie cea de bun-capital. Bunurile produse devin bunuri-capital numai atunci cand sunt atrase in activitatea productiva si indeplinesc in mod efectiv functiile specifice ce le revin in calitate de capital fix sau capital circulant.

In dinamica sa, capitalul parcurge un circuit specific format din trei stadii (procese):

I.      Procesul de aprovizionare : capitalul lichid al firmei - banii (B) - se transforma in capital real productiv, prin cumpararea de catre firma a bunurilor - capital.

II.            Procesul de productie : capitalul real, in combinatie cu ceilalti factori de productie, se utilizeaza pentru a se obtine bunuri destinate vanzarii - marfuri M) .

III.         Procesul de desfacere : bunurile economice create sunt transformate, prin vanzare, in bani (B'), creandu-se astfel premisele reluarii activitatii economice.

Corespunzator celor trei stadii ale circuitului, capitalul in functiune imbraca trei forme de existenta:

Forma bani;

Forma bunuri-capital;

Forma marfa.

Schematic, circuitul capitalului in functiune poate fi reprezentat astfel:

B Aprovizionare Productie Desfacere B'

 

Bani Bunuri capital Marfa

Reluarea permanenta a circuitului capitalului real reprezinta rotatia capitalului. Timpul necesar pentru parcurgerea unei rotatii reprezinta viteza de rotatie a capitalului.

Viteza de rotatie a capitalului se exprima prin numar de rotatii/an si se determina pe baza coeficientului vitezei de rotatie (C_r), aplicand formula :

V - incasarile realizate de firma intr-o anumita perioada (de regula 1 an)

S_m - soldul mediu al capitalului necesar desfasurarii activitatii in perioada respectiva.