COSTURILE DE PRODUCTIE

COSTURILE DE PRODUCTIE

Gestiunea economica necesita calculul economic, evaluarea in bani a consumului de factori de productie si, deci, cunoasterea costului.

Costul de productie reprezinta expresia baneasca a consumului de factori de productie necesari agentilor economici pentru fabricarea si desfacerea produselor, executarea si prestarea serviciilor.

Costul de productie se regaseste in pretul de vanzare al bunului destinat vanzarii.

Categoria economica de cost de productie nu trebuie confundata cu cea de cheltuiala de productie. Costul de productie este expresia baneasca a consumului de factori de productie, in timp ce cheltuiala de productie reprezinta plata factorilor de productie achizitionati de intreprindere.

1. Tipologia costurilor

Dupa nivelul de urmarire al costurilor exista: costuri globale, costuri medii (unitare), costuri marginale.

A. Costul global - reprezinta ansamblul costurilor care corespunde unui volum de productie dat.

In cadrul acestuia se disting:

1. Costurile fixe (CF) - sunt costurile independente de volumul productiei.

Exemplu: chiriile, asigurarile, dobanzile, amortizarea, salariile personalului administrativ; in general toate cheltuielile pe care intreprinderea le suporta indiferent de nivelul productiei, chiar daca acesta este zero.

2. Costurile variabile (CV) - sunt acele costuri care privite in totalitatea lor sunt variabile in functie de volumul productiei.

Exemplu: costurile cu materiile prime, materiale de baza, auxiliare, salariile personalului direct implicat in productie.

Unele dintre aceste costuri pot varia proportional cu volumul productiei (exemplu: costurile cu materiile prime). Alte costuri pot oscila neproportional (exemplu: orele suplimentare sunt platite cu un tarif superior celui normal).

3. Costurile totale (CT) - reprezinta suma ansamblului costurilor fixe si variabile.

CT = CF + CV

B. Costul mediu (unitar) - reprezinta costuri global pe unitatea de produs sau de efect util.

In cadrul acestuia se disting:

1. Costul fix mediu (CFM) - reprezinta costul fix suportat de fiecare unitate de productie.

2. Costul variabil mediu (CVM) - reprezinta costul variabil suportat de fiecare unitate de productie.

3. Costul total mediu (CTM) - reprezinta costul total suportat de fiecare unitate de productie.

C. Costul marginal (C_m) - reprezinta sporul de cost generat de obtinerea unei unitati suplimentare de productie.

Deoarece cresterea costului fix este independenta de sporirea productiei, costul marginal este practic dependent de variatia costului variabil, astfel:

si

∆CF =

DCT, DCF, DCV - variatia costurilor totale, fixe, respectiv variabile

DQ - variatia volumului productiei.

Comportamentul costurilor. Relatia cost mediu - cost marginal

Comportamentul diferitelor tipuri de costuri in functie de cantitatea de produse, poate fi ilustrat in tabelul urmator. Se presupune ca un producator oarecare doreste sa fabrice o cantitate din ce in ce mai mare din produsul "X".

Pentru aceasta el are de suportat urmatoarele costuri :

Datele din tabel pun in evidenta dependenta categoriilor de costuri (cu exceptia costului global fix) de productia obtinuta.

Observatii:

a)     costul fix total nu se modifica pe masura ce productia creste.

b)     costul variabil si costul total inregistreaza pe masura modificarii productiei;

c)     modificarea productiei da nastere la modificarea tuturor costurilor medii, inclusiv a costului fix mediu.

d)     nivelurile CVM si CTM sunt minime cand sunt egale cu Cmg

Din exemplul anterior se remarca si tipul de dependenta existenta intre CM si C_m:

cand costul marginal este mai mic decat costul mediu, costul total mediu scade pentru orice crestere a productiei .

C_mg < CM T CM scade

cand costul marginal este egal cu costul mediu, costul total mediu este minim.

C_mg = CM T CM minim

cand costul marginal este mai mare decat costul mediu, costul total mediu creste pentru orice crestere a productiei.

C_mg > CM T CM creste

Practic, aceste relatii il ajuta pe producator sa decida cantitatea de produs finit pe care o va obtine. Revenind la exemplul dat, se observa din tabel ca in acest caz este indicat sa obtina 5 buc. produs finit, deoarece aici costul de productie este minim (C_m = CM).

3. Costul productiei pe termen lung

Analiza facuta pana acum a avut in vedere ceea ce se intampla cu costurile de productie pe termen scurt. In stiinta economica termen scurt presupune acea perioada in care unul sau mai multe inputuri (intrari) sunt fixe. In schimb, prin termen lung se intelege perioada in care o firma este capabila de a modifica volumul tuturor factorilor de productie. Din acest motiv se poate spune ca pe termen lung nu exista inputuri fixe si nici costuri fixe.

Analiza costului total mediu pe termen scurt (CTMS) permite determinarea volumului productiei astfel incat costul sa fie cel mai scazut, in conditiile in care unul sau mai multi factori de productie sunt ficsi.

Analiza costului total mediu pe termen lung (CTML) pe care o vom face in continuare, arata cum se determina volumul optim al productiei atunci cand toti factorii de productie sunt variabili.

Pe termen lung strategii firmelor se confrunta cu o problema vitala: determinarea optima a marimii intreprinderii, adica acea combinatie de factori de productie care sa permita:

obtinerea unei productii maxime la un nivel dat al costului total;

realizarea unui volum de productie dat cu un cost de productie total minim.

Sporirea dimensiunii firmei genereaza pentru agentul economic producator o serie de avantaje, numite economii de scara, al caror efect cumulat este scaderea costului mediu de productie. Astfel de avantaje pot fi:

o mai buna specializare a lucratorilor si utilajelor;

dotari importante nu se justifica decat atunci cand volumul productiei pe care firma il poate vinde este suficient de mare;

o intreprindere mare obtine mai usor din partea furnizorilor o reducere a pretului; bonificatii pentru comenzi importante;

dimensiunea mare permite conditii de credit si de finantare mai avantajoase, etc.

Pe de alta parte exista si inconveniente legate de dimensiunile prea mari ale firmei, numite dezeconomii de scara, care determina o crestere a costului mediu de productie pe termen lung. Intre aceste inconveniente se numara::

dificultati de comunicare,

o indepartare a managerului de productie;

o structura organizatorica ce ingreuneaza procesul decizional,

flexibilitatea firmei fata de cerintele pietei scade.

Tinand cont de toate aceste aspecte, se poate afirma ca exista o dimensiune optima a intreprinderii, dincolo de care CTML devine crescator, dar ramane descrescator pentru capacitati de productie inferioare acestui volum de productie optim.

Grafic, CTML poate fi reprezentat astfel:

CTML

Q'

Q^* - dimensiunea (capacitatea) optima

Practic, redresarea CTML nu va fi remarcata pentru ca nici o firma nu are interesul sa-si extinda capacitatea de productie peste dimensiunea optima.

Revenind la exemplul anterior, am stabilit ca la un moment dat (T₁) volumul optim al productiei este de 5 buc. Grafic, situatia existenta in firma la momentul T₁ se prezinta astfel:

CTMS₁

0

Q₁ = 5 buc. Q

- in zona punctata a CTMS agentul economic nu va produce, deoarece costul productiei incepe sa creasca.

Acest volum al productiei este optim pentru conditiile, endogene si exogene firmei, la momentul T₁. La momentul T₂ se poate observa o crestere a cererii pe piata. Pentru a face fata acesteia, producatorul va trebui sa mareasca volumul de utilaje si echipamente folosite si numarul de lucratori, urmarind o reducere a CTMS la momentul T₂. Acest lucru este posibil numai in masura in care firma reuseste sa-si sporeasca vanzarile pentru a folosi noua dotare in mod eficient.

Considerand ca se intampla asa, se va forma o noua curba a costurilor totale medii pe termen scurt la momentul T₂.

0

Q₁ = 5 Q₂ = 10 Q

In continuare firma poate spori productia la Q₃ = 15, Q₄ = 20, Q₅ = 25, si asa mai departe cautand de fiecare data nivelul optim. De fiecare data, curbele costurilor totale medii pe termen scurt se vor deplasa catre dreapta. Acest lucru se intampla datorita faptului ca de fiecare data va aparea o noua dreapta a bugetului, deplasata spre dreapta sus si paralela fata de dreapta precedenta. La fiecare nivel al productiei, combinarea optimala capital - munca este determinata prin tangenta unei noi izocuante la dreapta bugetului.

Grafic aceasta situatie se prezinta astfel:

C Zona I Zona II Zona III

Q

Din grafic se observa curba costului total mediu pe termen lung numita si curba "plic" sau curba "infasuratoare" deoarece este tangenta la fiecare curba de cost pe perioada scurta. Curba infasuratoare arata diferitele evolutii ale costului mediu cand intreprinderea alege, de fiecare data, scara de productie cea mai eficace.

De mentionat ca punctele aflate sub curba infasuratoare, nu pot fi atinse cu nivelul curent de tehnologie si cu preturile existente ale factorilor de productie.

Punctele din zona de deasupra curbei pot fi atinse, dar o firma eficienta tehnic le va respinge in favoarea unui punct de pe curba costurilor pe termen lung, reprezentand costuri mai reduse.

Graficul costului mediu pe termen lung evidentiaza existenta a trei faze in procesul de expansiune a firmei:

zona I - este faza randamentelor crescatoare, costul mediu descreste pe termen lung, deci cantitatea produsa sporeste mai repede decat cantitatea factorilor utilizati, ceea ce inseamna ca intreprinderea realizeaza economii de scara.

zona II - este faza randamentelor constante, costul mediu este constant pe termen lung, deci cantitatea produsa creste in acelasi ritm cu cantitatea factorilor utilizati. Intreprinderea nu realizeaza nici o economie de scara. Aceasta este si faza in care se atinge costul mediu minim pe termen lung.

zona III - este faza randamentelor descrescatoare, costul mediu creste pe termen lung, deci cantitatea produsa sporeste mai incet decat cantitatea factorilor utilizati, ceea ce inseamna ca firma realizeaza dezeconomii de scara.

Perfectionarile factorilor de productie au loc in conditiile in care introducerea in productie a rezultatelor progresului tehnico-stiintific presupune costuri suplimentare. In general insa, pe masura progresului stiintei si tehnicii se creeaza posibilitatea micsorarii costurilor pe unitatea de rezultat; pe termen mediu si lung, asemenea costuri sunt nu numai recuperate dar sunt si potentatoare de profituri si alte avantaje individuale si sociale.