CAPACITATEA DE PRODUCTIE A FIRMELOR INDUSTRIALE

CAPACITATEA DE PRODUCTIE A FIRMELOR INDUSTRIALE

1. DIMENSIONAREA FIRMEI

Dimensiunea firmei in general si dimensiunea optima a firmei industriale in special ocupa un loc foarte important in preocuparile teoretice si practice ale specialistilor din economie. Aceasta deoarece actualmente nici o firma industriala nu poate fi creata fara un consum de factori de productie, fara efort investitional. Astfel, relatia existenta intre volumul productiei si eficienta activitatii firmei industriale capata noi valente prin calculele de dimensionare optima a firmei, fapt ce asigura activitatii manageriale informatiile necesare pentru a lua decizia de extindere a firmelor existente, de construire a noi firme, de modernizare a celor existente.

In literatura de specialitate, marimea optima a firmei industriale se defineste ca fiind acea marime care asigura cele mai mici cheltuieli de investitii pe unitatea de capacitate si cele mai mici cheltuieli de productie si transport pe unitatea de produs. Avand in vedere definitia data marimii optime a firmelor, aceasta in comparatie cu clasificarea firmelor, conform criteriilor de clasificare, este o notiune mai complexa, care imbraca aspecte legate de eficienta economica.

La dimensionarea optima a firmei industriale se are in vedere actiunea urmatorilor factori de baza si anume: realizarea unei corelatii corespunzatoare intre normele si normativele cheltuielilor de productie pe de o parte si marimea si structura productiei firmei industriale pe de alta parte; dimensionarea firmelor industriale in concordanta cu cerintele tehnologiei de fabricatie; mobilitatea caracterului si volumului procesului tehnologic in conditiile unor procese de productie date; complexitatea managementului firmei; realizarea unor legaturi de reciprocitate intre natura dimensiunii firmei si sistemul posibil de functionare; dependenta intre valoarea unui factor de productie si resursele folosite de firma; conditiile de transport a factorilor de productie; conditiile impuse de consumator pe piata; caracterul deficitar al unor factori de productie; influenta factorilor social-economici si ecologici asupra marimii firmei industriale; relatia intre dezvoltarea firmei industriale si dezvoltarea economiei nationale; nivelul de dotare si combinare a factorilor de productie etc.

Concret, stabilirea dimensiunii optime a firmei are in vedere, atat multitudinea de factori de baza, cat si particularitatile specifice ramurii in care va functiona respectiva firma, inclusiv influenta factorului timp asupra noilor firme care se vor infiinta. Luarea in considerare a factorului timp are importanta deosebita, atat in ceea ce priveste stabilirea indicelui de eficienta a investitiilor, care sta la baza calcularii dimensiunii optime a firmei industriale, cat si asupra perioadei pentru care se se stabileste aceasta dimensiune.

Orice intreprinzator, atunci cand doreste sa stabileasca dimensiunea optima a firmei, trebuie sa aiba in vedere: relatia de dependenta intre volumul cheltuielilor de productie si volumul productiei; variatia mare a cheltuielilor de transport si influenta acestora asupra amplasarii si dimensionarii firmei industriale; relatia de dependenta intre investitia specifica, fondurile de investitii si perioada de recuperare a acesteia; eficienta economica a folosirii resurselor deficitare; marimea si combinarea factorilor de productie si influenta lor asupra costurilor si volumul productiei ce se va realiza in firma respectiva; influenta factorilor sociali si ecologici asupra dimensiunii si amplasarii firmelor industriale, stabilirea functiei obiectiv si alegerea modelului matematic in care aceasta functie sa fie rezolvata etc.

Realizarea unei dimensiuni optime a firmei industriale presupune parcurgerea mai multor etape si anume:

- amplasarea teritoriala a firmei, avand in vedere apropierea acesteia de sursele de provenienta a factorilor materiali de productie, astfel incat cheltuielile de transpot inclusiv pentru desfacerea produselor sa fie minime. Rezolvarea acestei probleme presupune minimizarea unei functii obiectiv privind alegerea variantei optime de amplasare, care poate avea urmatoarea forma:

Orientarea amplasarii teritoriale a firmei pentru optimizarea functiei obiectiv C_Tfmp,pf trebuie sa aiba in vedere atat apropierea de sursele de aprovizionare, cat si fata de zonele de desfacere a produselor finite. De regula, se calculeaza doua rapoarte si anume

- raportul volumelor (K₁):

raportul costurilor (K₂):

Intre aceste raporturi pot exista trei situatii care necesita o rezolvare individuala si anume:

daca produsul K₁K₂ < 1, firma industriala va fi amplasata in apropierea centrelor de consum;

daca produsul K₁K₂ > 1, firma industriala va fi amplasata in apropierea surselor de aprovizionare cu factorii materiali de productie;

daca produsul K₁K₂ = 1, amplasarea firmei industriale este neutra in teritoriu, fapt pentru care se au in vedere ceilalti factori de influenta.

amplasarea teritoriala a firmei industriale se va face astfel incat necesarul de utilitati sanitare, energetice etc. sa asigure folosirea cat mai eficienta a celor existente in zona care sa necesite un minim de investitii;

recrutarea, asigurarea si folosirea fortei de munca in firma industriala trebuie sa aiba in vedere potentialul de munca existent in zona si sa se faca cu un efort cat mai mic din partea firmei;

incadrarea planului general al firmei in detaliul zonal de sistematizare cu eforturi financiare minime

alegerea variantei constructive optime de executie a firmei industriale din multitudinea proiectelor existente

Alegerea solutiilor constructive pentru un obiect de constructie in care va functiona firma industriala presupune existenta unui numar de variante posibile pe care proiectantul sa le compare, astfel incat sa aleaga dintre acestea solutia optima, avand in vedere o serie de criterii specifice pentru etapa respectiva. Datorita faptului ca in etapa de proiectare alegerea solutiilor constructive se va face pe baza mai multor criterii, a aparut necesitatea trecerii de la analiza pe baza unui criteriu unic, la analiza multicriteriala (cuprinde mai multe functii ce trebuiesc optimizate simultan).

Orice obiect de constructii proiectat este caracterizat sub aspect functional, constructiv, estetic, economic etc. Fiecare dintre aceste caracteristici se poate evalua separat sau prin evaluare globala a obiectului de constructii ca un tot unitar. Apreciera fiecarei caracteristici a obiectului de constructii se poate face printr-un sistem de indicatori proprii, in unitati de masura specifice, fapt ce implica posibilitatea comensurarii tuturor sistemelor de indicatori in aceleasi unitati de masura. Aceasta, deoarece elaborarea separata a sistemelor de indicatori se face de persoane fizice, institutii, comisii de specialitate, altele de fiecare data si cu preocupari diferite.

Pentru elaborarea unui sistem unitar folosit in masurarea completa a tuturor caracteristicilor obiectului de constructii este necesara gasirea unei metode de analiza care sa coreleze toate elementele constructiei, atat sub aspect cantitativ, cat si sub aspect calitativ, precum si fundamentarea unui sistem de indicatori corelati care sa masoare fiecare caracteristica in parte cantitativ si calitativ.

Gasirea unei astfel de metode permite ca fiecare element component ce caracterizeaza aspectele obiectelor de constructii, sa fie apreciat cu ajutorul unor coeficienti care sa stabileasca pentru fiecare caracteristica a obiectului de constructii (constructiv, functional etc). Orice aspect poate fi caracterizat cu ajutorul unui indicator al carui nivel poate fi esalonat pe cinci trepte si anume: mult sub cerinte - zero puncte; sub cerinte - 10 puncte; conform cerintelor - 20 puncte; peste cerinte - 30 puncte; mult peste cerinte - 40 puncte.

Corespunzator punctajului cu care se apreciaza fiecare caracteristica a obiectului de constructii, aceasta poate fi apreciata printr-un indicator a carui marime exprima in unitati valorice nivelul caracteristicii respective (un anumit punctaj cumulat de o caracteristica, va conduce la o cotare ca atare a acesteia, iar realizarea ei va necesita o anumita suma). Pe baza acestui indicator de apreciere a caracteristicilor in expresie valorica, se stabileste in final o anumita suma totala aferenta fiecarei variante de proiect.

Aplicarea metodei se face in sistem arborescent cu doua niveluri:

nivelul 1 este nivelul la care se stabilesc criteriile principale de apreciere a fiecarei caracteristici notate cu d_j (marimea fiecarui criteriu este subunitara);

nivelul 2 permite aprecierea fiecarui criteriu principal al caracteristicii cu ajutorul unui sistem de indicatori subunitari de apreciere a_ij (fiecare indicator are un anumit nivel, apreciat cu ajutorul unui coeficient al gradului de evaluare d_ijk) (fig. 1).

Functie de sistemul de indicatori si coeficientii gradului de evaluare a acestora, se poate calcula numarul de puncte pentru fiecare criteriu principal de apreciere a unei caracteristici a obiectului de constructii si numarul total de puncte al caracteristicii respective, iar in baza acestuia se poate evalua costul caracteristicii. Respectand acelasi rationament cu fiecare caracteristica a obiectului de constructii, se poate stabili numarul de puncte pentru intregul obiect, pentru fiecare varianta de proiectare. Repetarea acestei metodologii, pentru fiecare varianta de proiect in parte, permite cunoasterea in final a variantei optime.

Calculele se efectueaza astfel:

Legenda: a_i(u)jd_j(u)jk

u = un obiect de constructii

Repartizarea coeficientilor de dificultate intre criterii () si repartizarea coeficientilor de dificultate d_ijk a diferitilor indicatori de apreciere a fiecarui criteriu se va face tinand cont de particularitatile si specificul fiecarui obiect de constructii, inclusiv pe baza evaluarii comisiilor de specialitate.

Estimarea multicriteriala a fiecarei variante in parte se face deci in doua etape:

etapa I-a, cand comisia stabileste criteriile de apreciere (continutul si ierarhizarea acestora), indicatorii de apreciere a fiecarui criteriu precum si nivelul coeficientilor de dificultate d_ijk

etapa a II-a in care se stabileste nivelul fiecarui indicator a_ij, iar atunci cand nu exista o parere unitara asupra marimii acestuia se calculeaza media nivelurilor propuse excluzandu-se nivelul maxim si minim de apreciere.

Dupa parcurgerea celor doua etape, se stabileste marimea lui Q_j pentru fiecare criteriu si pentru criteriile de apreciere in fiecare varianta i, alegandu-se acea varianta care acumuleaza punctajul maxim, in conditii de consumuri materiale, de exemplu minime.

Avand in vedere etapele ce trebuie parcurse pentru proiectarea unei firme industriale, cele mai frecvente posibilitati sunt: dezvoltarea unei firme industriale deja existente si crearea de noi firme industriale. Posibilitatea a doua este mult mai oportuna in actuala perioada de tranzitie spre economia de piata.

Alaturi de metoda optimizarii functiei obiectiv, in literatura de specialitate se mai intalnesc urmatoarele metode privind dimensionarea optima a firmei industriale:

- metoda optimizarii costurilor totale de investitii, de productie si de transport

metoda incercarilor succesive, care se realizeaza in doua etape. In prima etapa se efectueaza calculul capacitatii si al costului de productie unitar pe baza datelor concrete, avand in vedere sursele concrete de aprovizionare cu factori de productie, distantele de transport, posibilitatile de desfacere la intern si extern in mai multe variante. In etapa a doua se stabileste functia de dependenta intre costul productiei si capacitatea de productie, care, reprezentata grafic, permite stabilirea dimensiunii optime ca fiind aceea care corespunde unui cost minim de productie;

metoda discontarii costurilor, care se aplica numai in urmatoarele conditii: costurile variaza functie de marimea firmei; productia are desfacere asigurata; produsul se realizeaza in mai multe firme, dar nici una din ele nu detine monopolul pe piata respectivului produs. Aplicarea acestei metode consta in determinarea marimii optime a firmei la care costurile unitare pe produs, raportate la durata de viata a firmei in cauza, vor fi minime:

unde:C_dj reprezinta marimea costurilor discontate in anul de punere in functiune a firmei j;

q_j - productia anuala a firmei j.

Aceasta metoda se aplica de regula in situatia firmelor ce lucreaza in industria usoara.

O situatie deosebita o reprezinta evaluarea actuala a firmei in vederea stabilirii dimensiunii viitoare a acesteia. In acest context este necesara intocmirea Caietului de sarcini, care trebuie sa furnizeze principalele informatii in procesul evaluarii.

Acest document ofera informatii despre: istoricul tranzactiilor; planurile viitoare ale firmei in termeni monetari (pregatite de firma vizata, pregatite de achizitor, pregatite de un consultant independent foarte experimentat); evaluarea la zi a principalelor active, in special a proprietatilor; nivelul anumitor tipuri de pasive (diverse tipuri de garantii, eventuale actiuni juridice in derulare); profilul angajatilor (contracte de munca, programul de lucru, conditiile de munca, marimea taxelor si impozitelor etc); studiile cu privire la impactul amplasamentelor firmei asupra mediului inconjurator; marimea cheltuielilor de capital necesare pentru uniformizarea standardelor; motivul vanzarii firmei, termenele de plata, analiza actualizata a nivelului activelor, inclusiv varsta acestora; comenzile plasate si contractele ferme viitoare; nivelul cotatiei de piata; numarul si valoarea contractelor cu furnizorii si beneficiarii pe termen lung; relatiile cu banca creditoare, nivelul creditelor si ratele de scadenta; structura proprietatii si identitatea actionarilor; relatia dintre numarul de voturi si valoarea actiunii.

Evaluatorul va folosi aceste informatii in procesul de evaluare in urmatorul scop: pentru a oferi o imagine de perspectiva a firmei, pentru calculul fluxului de numerar in vederea realizarii unor prevederi optimiste pentru ridicarea pretului de vanzare; efectuarea unor calcule privind activele vandabile, intocmirea unor contracte de cesiune-locatie; sa determine potentialele datorii viitoare; sa calculeze costurile aferente unei potentiale disponibilizari; sa stabileasca marimea datoriei viitoare si a nivelului costurilor viitoare; sa stabileasca nivelul necesar al investitiilor viitoare pentru flexibilizarea structurii firmei si integrarea acesteia in cerintele economice noi; identificarea posibilelor vanzari fortuite; gasirea posibilitatilor de finantare si de amanare a platilor fata de creditori si terte persoane; verificarea calitatii si valorii stocurilor si a debitorilor; stabilirea nivelului profiturilor viitoare si a fluxurilor de numerar; elaborarea viitoarelor strategii de pret; identificarea viitoarelor plati contractuale; calculul si determinarea unor constrangeri ce ar putea afecta unele zone de activitate ale firmei; stabilirea potentialelor economii la capitolul cost si folosirea acestora ca surse de finantare pentru acele sectoare de activitate ale firmei ; stabilirea punctelor tari si slabe ale grupului de actionari, fapt ce poate ajuta procesul de negociere; calculul drepturilor cuvenite actionarilor si evidentierea relatiei acestora cu puterea actiunilor exprimata prin numarul de voturi-actiuni detinute de acestia.

Indiferent de metodologia folosita si de precizia calculelor, pentru a stabili marimea firmei, este recomandabil ca, dimensiunea optima a firmei rezultata din calcule sa fie completata cu un complex de indicatori ai eficientei economice si cu unele rationamente din afara economicului dar necesare societatii in general.

2. CONSIDERATII PRIVIND CAPACITATEA DE PRODUCTIE A FIRMEI

Referitor la faptul ca este necesara cunoasterea si luarea in evidenta a tuturor capacitatilor de productie exista o unanimitate de pareri, referitor la definirea si interpretarea notiunii de capacitate de productie sunt anumite divergente de pareri, cu implicatii negative asupra dimensionarii reale a potentialului productiv.

Astfel, de multe ori, determinarea stiintifica a capacitatii de productie este inlocuita cu unele calcule empirice sau chiar cu o situatie de facto. O astfel de abordare exclude total posibilitatea descoperirii rezervelor interne de capacitate, fapt ce nu permite o mai buna folosire a factorilor de productie.

O alta interpretare data capacitatii de productie este identificarea ei cu productia obtinuta la nivelul locului ingust, interpretare ce anuleaza deja unele capacitati existente si determina nefolosirea la intreaga capacitate a utilajelor conducatoare.

Exista o opinie care se bazeaza pe caracterul static al capacitatii, ignorandu-se realitatea care demonstreaza posibilitatea obtinerii unor rezultate diferite in acelasi interval de timp. Prin esenta sa, capacitatea de productie are caracter dinamic, iar cunoasterea reala a acesteia permite fundamentarea sarcinilor de productie, descoperirea si evaluarea corecta a rezervelor interne, dimensionarea necesarului sau excedentului de factori de productie, alegerea solutiei de organizare a productiei cea mai corespunzatoare.

Definitia aproape unanim acceptata considera capacitatea de productie ca fiind productia maxima ce poate fi obtinuta intr-o perioada de timp pentru o anumita structura si calitate a productiei, in conditiile folosirii depline, intensive si extensive, a factorilor de productie, potrivit celui mai eficient regim de lucru si de organizare rationala a productiei si a muncii.

In calculul capacitatii de productie se exclud o serie de factori, ca de exemplu: existenta locurilor inguste, lipsa de desfacere, intreruperi accidentale in procesul de productie etc.

Deosebit de productia efectiva sau programata, care se bazeaza pe conditiile concrete existente in perioada respectiva in firma, capacitatea de productie evidentiaza posibilitatea maxima de productie in conditiile folosirii depline, intensive si extensive, a factorilor de productie si se exprima de obicei prin volumul fizic al productiei finite a firmei( se masoara in aceleasi unitati: t; buc, mp, mc etc).

Sunt si anumite exceptii: daca din aceeasi factori de productie prelucrati intr-o instalatie rezulta un numar mare de sortimente de produse finite, cu structura variabila, capacitatea de productie se exprima in cantitatea de factori materiali de productie supusi prelucrarii; atunci cand productia se realizeaza intr-o gama variata de sortimente, dar se poate exprima intr-un produs echivalent, capacitatea de productie se va stabili in marime echivalenta; pentru produsele sau grupele de produse care se compun din numar mare de tipodimensiuni, a caror structura prezinta modificari insemnate in timp, capacitatea de productie se exprima valoric; pentru firmele cu productie sezoniera, capacitatea de productie anuala se stabileste pe durata campaniei de lucru realizata sau programata.

Marimea capacitatii de productie este influentata de doua categorii de factori si anume:

- factorii directi, care se regasesc nemijlocit in formula de calcul a capacitatii de productie, sunt:

1) numarul de utilaje si marimea suprafetelor de productie, care se afla in relatie de proportionalitate directa cu marimea capacitatii de productie. Pentru calculul acestora se au in vedere numai acele masini, utilaje, agregate, suprafete de lucru etc. destinate exclusiv scopurilor industrial productive si care concura nemijlocit la realizarea produsului finit. Se iau in considerare utilajele in functiune, indiferent daca functioneaza sau nu, daca sunt in reparatie sau modernizare, inclusiv cele care vor intra in functiune pe parcursul anului. Sunt excluse: utilajele din sectiile de reparatii si scularie, deoarece ele servesc numai la crearea conditiilor necesare indeplinirii productiei si nu direct la realizarea ei; utilajele in rezerva deoarece sunt destinate inlocuirii utilajelor aflate in reparatii; utilajele aflate in conservare si cele care nu mai corespund structurii de productie a firmei.

Determinarea capacitatii de productie in firmele industriale se face in functie de capacitatea utilajului, grupei de utilaje, suprafetei de productie, instalatiilor sau sectiilor care fac parte din veriga conducatoare, definita ca fiind acea veriga de productie ce are o importanta majora in realizarea produsului respectiv, are o complexitate tehnica deosebita sau o valoare de inventar mai mare comparativ cu celelalte verigi;

2) indicatorul de utilizare intensiva, determinat fie pe baza documentatiei tehnice sau a fisei tehnice a utilajului, fie pe baza realizarilor din luna de varf din evidenta firmei in anul de baza, caz in care se foloseste metoda mediilor mobile pe cate 10 zile din luna cu realizari maxime. Daca aceste realizari au fost influentate de actiunea factorilor aleatori, ele se exclud, iar atunci cand structura productiei din perioada de varf difera de cea din perioada pentru care se calculeaza capacitatea de productie, se procedeaza la recalcularea productiei obtinute in perioada de varf exprimata in produse echivalente pe baza structurii productiei din perioada curenta;

3) fondul de timp de functionare a utilajelor sau de utilizare a suprafetelor de productie este de fapt fondul de timp disponibil, ce se calculeaza functie de natura procesului de productie, care poate fi continuu sau discontinuu.

Pentru procesele de productie cu caracter continuu, fondul de timp nominal se identifica cu fondul de timp calendaristic:

T_n T_c

In cazul proceselor de productie cu caracter discontinuu, fondul de timp nominal este mai mic decat fondul de timp calendaristic cu numarul duminicilor si sarbatorilor legale:

La stabilirea timpului pentru reparatii si opriri tehnologice se au in vedere urmatoarele precizari: se vor lua in calcul numai reparatiile, reviziile si opririle tehnologice programate legal; astfel de activitati se vor executa pe cat posibil in schimburile neprogramate si in zilele de sarbatori; pentru opririle tehnologice se au in vedere numai cele cu caracter obligatoriu;

factorii indirecti sunt acei factori care nu se pot cuantifica, fapt pentru care nu pot fi luati in calculul capacitatii de productie in mod direct, dar influenteaza marimea capacitatii de productie prin intermediul factorilor directi, urmare a influentei pe care ei o exercita asupra acestora.

3. CAPACITATEA DE PRODUCTIE A SECTIILOR DE BAZA

In studierea problematicii capacitatii de productie a firmei se are in vedere urmatoarea clasificare a elementelor tehnice ale capacitatii in: utilaje, agregate, instalatii si suprafete de productie care participa direct la realizarea productiei de baza in firma; utilaje si suprafete de productie destinate activitatilor auxiliare, de deservire si conceptie; suprafete construite pentru amplasarea utilajelor, agregatelor si instalatiilor tehnologice, precum si pentru desfasurarea celorlalte activitati din sectiile de baza, auxiliare, de deservire si conceptie.

Avand in vedere aceasta clasificare, pentru calculul capacitatii de productie sunt necesare o serie de date despre programul de productie si tehnologia de fabricatie adoptata.

Referitor la programul de productie, se vor avea in vedere date despre: nomenclatura si caracteristicile constructive ale produselor, complexitatea si gradul de integrare a fabricatiei, volumul productiei de realizat etc.

Cu privire la tehnologia de fabricatie, sunt necesare date referitoare la: fluxul tehnologic si fazele acestuia; operatiile de baza cerute de realizarea productiei; felul utilajelor, instalatiilor si agregatelor; normele si normativele de exploatare a verigilor de productie; regimul de lucru al firmei etc.

Pe baza acestor date se poate calcula marimea capacitatii de productie, conform formulei:

Deoarece exista mai multe elemente care pot fi luate in calcul la stabilirea verigii de productie conducatoare, se intalnesc urmatoarele situatii in calculul capacitatii de productie si anume:

Verigile de productie conductoare sunt formate din utilaje, agregate, linii tehnologice sau locuri de munca, situatia fiind frecvent intalnita in industria constructoare de masini. Marimea caracteristicii dimensionale a verigii conductoare de productie K se exprima numeric pe grupe de acelasi tip si se calculeaza in functie de omogenitatea productiei, de modul de organizare spatiala a fabricatiei si de gradul de cunostere a procesului tehnologic.

a) Daca productia este omogena, atunci la organizarea spatiului pe grupe omogene de utilaje, agregate sau locuri de munca, numarul acestora se stabileste cu ajutorul formulei:

Atunci cand se proiecteaza cresteri de capacitate in cadrul firmelor existente, pe baza tehnologiilor de fabricatie curenta, atat norma tehnico-economica de productie cat si timpul normat pe unitatea de produs se pot determina pe baza coeficientilor de indeplinire a normelor astfel:

In cazul in care productia se realizeaza pe linii tehnologice de prelucrare in flux monoobiect, numarul liniilor tehnologice, agregatelor sau locurilor de munca la operatiile ce se executa in linie se stabileste in doua etape:

stabilirea cadentei de fabricatie a fiecarei linii, care va fi egala cu timpul unitar de prelucrare a produsului sau a reperului j la utilajul sau agregatul principal;

calculul numarului de utilaje, agregate sau locuri de munca de la fiecare operatie din linie, pe baza cadentei si a timpului normat unitar de prelucrare stabilit pentru operatiile care compun linia in flux, cu ajutorul formulei:

b) In situatia in care productia este eterogena, se deosebesc doua situatii:

1) organizarea spatiala pe grupe de utilaje, agregate sau locurile de munca, astfel ca pe aceeasi grupa sa se execute mai multe produse sau repere, caz in care, numarul de utilaje se calculeaza astfel:

2) organizarea spatiala pe linii tehnologice de prelucrare in flux conduce la existenta a doua situatii:

- se poate alege un utilaj principal si un produs sau reper reprezentativ din grupa celor programate a se realiza pe linia multiobiect, caz in care se procedeaza in doua etape:

- etapa I - a, in care numarul de utilaje principale se calculeaza conform relatiilor (19) si (20) si va fi egal cu numarul liniilor multiobiect ce urmeaza a se construi:

- etapa a II - a, cand se verifica numarul de utilaje sau locuri de munca pe fiecare operatie, pentru toate operatiile necesare prelucrarii produselor sau reperelor pe linie, efectuandu-se si ajustarile necesare. Se calculeaza coeficientul posibilitatii tehnice pe fiecare loc de munca din linia multiobiect, care este invariabil pentru toate produsele sau reperele ce se executa la locul de munca cel mai reprezentativ:

unde: C_i reprezinta coeficientul posibilitatilor tehnice a locului de munca i.

Daca C_i < 1 locul de munca i este subdimensionat pentru executarea tuturor produselor sau reperelor j, iar daca C_i > 1 locul de munca i dispune de rezerve de capacitate;

nu este posibila alegerea unui produs sau reper reprezentativ, caz in care se procedeaza mai intai la o grupare a produselor sau reperelor dupa principiul asemanarii timpilor de prelucrare pe utilaje si locuri de munca, folosind calculul matriceal (tabelul 1).

Tabelul 1

Calculul matriceal al grupelor de produse sau repere

Sarcina astfel calculata conduce la stabilirea unor linii monoobiect sau multiobiect necesare pentru realizarea capacitatii de productie din fiecare grupa sau veriga de productie considerata. Se fac apoi calcule de ajustare pentru stabilirea unui nivel real al capacitatii de productie.

Daca nu se poate realiza o astfel de grupare pentru un produs reprezentativ, dimensionarea elementelor liniei multiobiect se face folosind coeficientii structurii tipice pe loc de munca si pe operatii, calculati astfel:

unde: C_stij reprezinta coeficientul structurii tipice pentru produsul j pe locul de munca i.

Apoi, cu ajutorul acestui coeficient, se stabileste cota parte din timpul disponibil al locului de munca i din linia multiobiect la care se aloca produsul j.

Cadenta de lucru a fiecarui loc de munca i pentru reperul j ce se prelucreaza si numarul de utilaje sau locuri de munca identice va fi:

unde: C_lij reprezimta cadenta liniei pentru locul i si reperul j;

N_uij - numarul de utilaje pentru locul i si reperul j.

Pentru ca linia multiobiect sa functioneze in conditii normale la fiecare loc de munca se va adopta numarul de utilaje cel mai mare. Astfel, se repartizeaza timpul disponibil al perioadei in asa fel incat numarul utilajelor sau al locurilor de munca de la fiecare operatie pentru toata gama de produse sa fie egal.

Verigile de productie conducatoare sunt formate din utilaje, agregate sau linii tehnologice care realizeaza productia in sarje caz intalnit frecvent in metalurgie, industria materialelor de constructii, industria inului si canepii etc.

Numarul de utilaje, agregate sau instalatii tehnologice din veriga conducatoare se calculeaza astfel:

Verigile de productie conducatoare la care elementul tehnic de capacitate este suprafata de productie

Este o situatie frecventa in subunitatile de productie din constructiile de masini, constructii etc.

Pentru stabilirea marimii suprafetei productive sunt necesare informatii despre: sarcina de productie ce urmeaza sa fie executata, suprafata normata pe unitatea de masura necesara executarii operatiilor stabilite prin tehnologia de fabricatie, timpul normat in care se executa operatiile tehnologice pe suprafata respectiva, timpul disponibil al verigii de productie.

Suprafata productiva se va calcula astfel:

unde: S_pi reprezinta suprafata de productie a verigii de productie i;

s_n, n_t - norma de suprafata si timpul normat pentru executarea unui produs sau semifabricat j.

Verigile de productie conducatoare din industria textila

Calculul capacitatii de productie in aceasta situatie are in vedere natura verigii de productie conducatoare si anume:

a)    Masini de filat cu inele

unde:    Cap			reprezinta capacitatea de productie exprimata in t/ani;
	Nf	numarul de fuse;
	Iui	indicele de utilizare intensiva;
	Td	timpul disponibil, exprimat in ore;
	Ff	finetea firului exprimata in ml/gram.		unde: Cst reprezinta consumul specific la topire;   Csf consum specific la fibre;   Vub volumul util al bazinului;   Ncmax numarul maxim de cicluri din ultimii 5 ani;   Iui indicele de utilizare intensiva exprimat in kg tulpini crude/ciclu m3. c) Masina de tesut: unde:    Nr reprezinta numarul de razboaie;   Iui indicele de utilizare intensiva exprimat in batai/ore/razboi;   Tdr timpul disponibil pe razboi;   lf latimea tesaturii finite;   Db desimea in batatura. Avand in vedere caracterul dinamic al capacitatii, este necesar sa se calculeze capacitatea medie anuala care are in vedere atat intrarile, cat si iesirile de capacitate cu ajutorul formulei: unde: Capm reprezinta capacitatea medie anuala;   Capex capacitatea existenta la inceputul anului si care va functiona pe tot parcursul lui;   Caps capacitatea existenta la inceputul anului, dar care va fi scoasa din functiune in cursul anului;   Capi capacitatea ce va fi pusa in functiune in cursul anului;   Tfs numarul lunilor de nefunctionare in anul respectiv;   Tff numarul lunilor de functionare in anul respectiv; marimea anului exprimata in luni. 4. CAPACITATEA DE PRODUCTIE A SECTIILOR AUXILIARE SI DE DESERVIRE Realizarea activitatii de baza a firmelor industriale presupune existenta activitatilor auxiliare si de servire desfasurate in sectii special amenajate. Aceste activitati se refera la: activitatea resortului mecanoenergetic, care se ocupa cu intretinerea si repararea masinilor, utilajelor si instalatiilor etc., precum si cu producerea energiei electrice, termice etc. necesara bunei desfasurari a activitatii firmelor. Este vorba despre atelierul sau sectia pentru intretinerea si repararea activelor fixe existente in orice firma industriala - aproape cu aceleasi caracteristici - indiferent de ramura din care aceasta face parte. Astfel de ateliere sau sectii au in dotare utilaje de prelucrare, la cald sau la rece, specifice constructiilor de masini (strunguri, masini de gaurit, masini de rectificat etc), instalatii pentru tratamente termice si acoperiri galvanice, standuri de probe si rodaje etc. Elementele tehnice de capacitate din cadrul acestor ateliere sau sectii vizeaza stabilirea numarului de utilaje si instalatii pe tipuri si marimea suprafetelor de productie, conform acelorasi formule de calcul ca si in cazul calculului capacitatii de productie in sectiile de baza, tinand cont de urmatoarele precizari: timpul total necesar are la baza datele obtinute din programul de reparatii, intocmit conform prevederilor din structura ciclului de reparatii. El reprezinta cota din orele de lucru ce se acorda pentru executarea reparatiilor utilajelor din grupa i; defalcarea din numarul total de ore de lucru ce se acorda prin normative pentru executarea diferitelor categorii de reparatii si a cotelor aferente grupei de utilaje i are la baza un sistem de coeficienti stabilit conform normativelor; calculul suprefetelor necesare ce urmeaza a se construi are la baza norme specifice utilajelor si agregatelor din dotarea firmei industriale, precum si specificul operatiilor de demontare si montare a utilajelor si instalatiilor firmei. Suprafetele acestea se pot asimila cu cele din sectiile de montaj ale firmei industriale ce furnizeaza astfel de masini si utilaje; - activitatea resortului de scule, dispozitive si verificatoare se concreterizeaza in producerea, reconditionarea, intretinerea si repararea SDV-urilor. O astfel de activitate este dezvoltata in firmele constructoare de masini, prelucratoare de metale, mase plastice, cauciuc etc. Elementele tehnice pentru calculul capacitatii acestui resort sunt asemanatoare cu cele din sectiile de prelucrari mecanice din industria constructoare de masini. De aceea, se foloseste aceeasi relatie de calcul ca si la sectiile de baza. Gradul de precizie al calculelor depinde direct de exactitatea cu care se pot obtine informatii referitoare la calculul timpului total necesar. Daca la data efectuarii nu se dispune de documentatia tehnologica pentru executarea SDV-urilor, calculul numarului de masini si de utilaje din acest resort are la baza indicatori care stabilesc consumul de SDV-uri la 1.000.000 lei produtie realizata de firma. Acest calcul este caracterizat insa prin gradul de precizie mai scazut; - activitatea resortului depozite se desfasoara intr-un sistem unic, care se dezvolta in mod coordonat in functie de legaturile existente intre diferite tipuri de depozite si in functie de fluxul tehnologic stabilit pentru fiecare firma industriala. Pentru dimensionarea dispozitivelor este necesara cunoasterea urmatoarelor elemente din faza de productie si anume: corelarea fluxului factorilor de productie cu fluxul tehnologic, incepand de la conceperea produsului finit si terminand cu asamblarea si expedierea acestuia; elaborarea graficului de circulatie in depozite in functie de amplasarea principalelor zone (receptie, depozitare, incarcare-descarcare, expeditie etc); modalitatea de formare a incarcaturilor (palete, in blocuri, in pachete, pe boxpaleti etc); natura proprietatilor fizico-chimice ale materiilor prime, semifabricatelor si produselor finite si sensibilitatea acestora (la presiune, temperatura, vanturi, umiditate etc); felul mijloacelor de transport folosite in aprovizionarea firmei si la expedierea produselor finite; marimea distantelor de transport si felul cailor de acces folosite; sistemul de manipulare folosit (mecanizat, automatizat etc); tipul rafturilor si sistemul de asezare a produselor in rafturi si in depozite etc. Avand in vedere factorii enumerati si marimea elementelor specifice, calculul capacitatii depozitelor se poate face in doua modalitati: a) folosind metoda indicatorilor sintetici (globali) care are un grad de precizie scazut, stabilit experimental sau pe baza de date statistice si se aplica atunci cand lipsesc elementele precise de calcul. Ea consta in stabilirea suprafetei depozitelor prin aplicarea unei cote procentuale sau a unor indici de suprafata asupra suprafetei totale a sectiilor de productie respective. Aceasta metoda are un grad de precizie scazut. unde: Std reprezinta suprafata totala a depozitelor; Stsp - suprafata totala a sectiei de productie; p - cota procentuala sau indicele de suprafata (%). b) folosind metoda calculului analitic, care utilizeaza o serie de relatii matematice si elemente specifice activitatilor din depozite. Formulele de calcul sunt urmatoarele: unde: Gb reprezinta greutatea bruta a materialelor ce se vor depozita in cursul     unui an; exprimata in tone; - timpul mediu de pastrare a materialelor exprimat in zile calendaristice; zlc - numarul de zile calendaristice aferente perioadei de functionare a firmei; qsa - cantitatea admisa ca sarcina pe mp de pardoseala exprimata in t/mp; kus - coeficientul de utilizare a suprafetei depozitului, stabilit ca raport intre suprafata utila a depozitului si suprafata totala a acestuia, care include si suprafetele ocupate de caile de acces, suprafetele pentru birouri, pentru sortare si ambalare, suprafetele ocupate cu structura de rezistenta a depozitului; unde: i=1-m reprezinta numarul de feluri de materiale, semifabricate, produse finite care se depoziteaza si au caracteristici diferite. unde: Sud reprezinta suprafata utila a depozitului. unde: knse reprezinta coeficientul de neuniformitate al sosirilor sau iesirilor din depozit; qsal - incarcatura specifica pe suprafata pardoselii exprimata in t/mp. unde: qp reprezinta incarcatura unei palete exprimata in tone; n - numarul de randuri verticale pe palete in stiva; sp - suprafata ocupata de o paleta exprimata in mp. unde:     Vl reprezinta volumul rafturilor sau stelajelor exprimat in mc; H - inaltimea stelajelor in metri. unde: v reprezinta volumul marfurilor exprimat in mc; cg - coeficientul de golire al stelajului (1,3 - 1,5); cus - coeficientul de utilizare al stelajului (1,4 - 1,45). Conform acestor formule, importanta majora revine suprafetei utile a depozitului. Dar este recomandabil sa se dimensioneze oportun si urmatoarele spatii; spatiul pentru primirea marfurilor de la furnizor in afara programului de lucru, spatiul pentru pastrarea marfurilor necorespunzatoare si in custodie, spatiul pentru pastrarea ambalajelor folosite, a stelajelor, a paletilor etc; - activitatea resortului de transport intern are menirea, de a asigura atat transportul materiilor prime de la depozit la sectiile de productie, cat si a produselor finite la depozitele de expediere. Capacitatea in acest caz este data de numarul de mijloace de transport necesare, care trebuie sa tina seama de fluxul si circuitele de transport. Cunoscand circuitele si fluxurile de transport corelate cu cerintele procesului de fabricatie, se poate calcula numarul de mijloace de transport folosind informatii despre: volumul manipularilor si al incarcaturilor de transport, inclusiv frecventa acestora; natura incarcaturilor si modul de formare a unitatilor de transport; caracteristicile mijloacelor de transport alese pentru fiecare circuit de transport; elementele caracteristice traseelor de transport; norma de timp pentru manipulare, incarcare, transport si descarcare a fiecarei unitati de transport; regimul de lucru al mijloacelor de transport; timpii de imobilizare a acestora in revizii si reparatii; coeficientul de utilizare a capacitatii mijloacelor de transport. Pe baza acestor informatii, aplicand metoda de calcul analitic a numarului de mijloace de transport, rezulta necesarul pe tipuri si circuite de transport si apoi prin insumarea acestora, rezulta necesarul pentru intreaga firma: unde:     Nmti reprezinta numarul de mijloace de transport din circuitul i; qi - cantitatea de transport a circuitului i, exprimata in tone; nc - numarul de curse pe care-l poate efectua mijlocul de transport in unitatea de timp; q - capacitatea de incarcare a mijlocului de transport, exprimata in tone; td - timpul disponibil al mijlocului de transport, calculat in functie de regimul de lucru si exprimat in unitati corespunzatoare numarului de curse; k - coeficientul de utilizare a mijlocului de transport. Numarul de curse se stabileste in functie de natura mersului, care poate fi: mers pendular, atunci cand automobilul se deplaseaza in mod repetat intre doua puncte fixe A si B (fig. 2); Fig. 2    Mers pendular. - mers radial, format din mai multe mersuri pendulare, care au un punct comun de plecare sau de sosire (fig. 3); mers inelar, adica deplasarea mijloacelor de transport intre mai multe puncte de incarcare-descarcare, astfel incat traseul formeaza o linie inchisa (fig. 4); mers de colectare, care consta din parcurgerea unui traseu cu atingerea mai multor puncte de incarcare-descarcare, in care automobilul respectiv isi completeaza incarcatura in fiecare din ele (fig. 5); mers de distributie, adica efectuarea unor operatii inverse fata de sistemul de colecatre (fig. 6). De remarcat ca mersul de colectare si mersul de distributie pot fi practicate atat la ducere, cat si la inapoiere. Fig. 3 Mers radial. Fig. 4 Mers inelar. Fig. 5 Mers de colectare. Fig. 6 Mers de distributie. Daca se tine cont de randamentul orar al mijlocului de transport, numarul de mijloace de transport pe fiecare circuit se calculeaza astfel unde: Rmt reprezinta randamentul mijlocului de transport, dat de relatia: unde: dc reprezinta durata unei curse a mijlocului de transport, exprimata in minute: unde: L reprezinta lungimea circuitului de transport, exprimata in metri; Vdi, Vdg - viteza de deplasare a mijlocului de transport incarcat, respectiv gol, exprimate in m/min; tid - durata unei operatii de incarcare-descarcare a mijlocului de transport, exprimata in minute. Daca aceleasi mijloace de transport deservesc mai multe circuite, se insumeaza numarul lor, rezultand necesarul la nivelul firmei. 5. DIMENSIONAREA SUPRAFETELOR AFERENTE SECTIILOR PRODUCTIVE SI NEPRODUCTIVE DIN FIRMA Suprafata totala a firmei include suprafata construita pentru toate sectiile din structura de productie si de conceptie a acesteia trebuie sa asigure o amplasare normala a activelor fixe, circulante si a elementelor umane, astfel incat firma sa lucreze eficient. Stabilirea marimii acestei suprafete este necesara atat pentru calculul fondurilor investitionale necesare, cat si pentru organizarea in spatiu a fluxului tehnologic in cadrul fiecarei sectii sau atelier. Calculul suprafetei construite, care se face separat pentru fiecare sectie, parcurge urmatoarele etape mai importante: gruparea masinilor, utilajelor si instalatiilor etc., pe tipuri identice cu stabilirea caracteristicilor de amplasare pentru fiecare tip, cand, pe baza informatiilor oferite de cartea tehnica a fiecarui utilaj, se stabileste mai intai numarul acestora pe grupe de utilaje sau verigi de productie, pentru ca apoi sa se stabileasca elementele de amplasare pe tipuri de utilaje, masini si instalatii; calculul suprafetei de amplasare pentru fiecare tip de utilaj, agregat sau instalatie tehnologica, cu precizarea ca pentru orice element de capacitate care trebuie amplasat se foloseste formula: unde: Stu reprezinta suprafata totala de amplasare a unui utilaj, masina, instalatie     etc., exprimata in mp; Sefu suprafata efectiva pe care o ocupa un utilaj, agregat, instalatie care are la baza cotele de gabarit ale fiecaruia, exprimata in mp; Smu - suprafata folosita de muncitori in jurul unui utilaj, agregat etc. pentru depozitarea materialelor, semifabricatelor si deplasarea lor, exprimata in mp; npsu - numarul de parti de servire a utilajului; Sdpu suprafata folosita pentru deplasarea personalului si pentru efectuarea transporturilor, exprimata in mp; ka coeficient de amplasare a utilajului, stabilit experimental (0,1<ka<3,5 In lipsa elementelor de calcul necesare formulelor precedente, pot fi folosite suprafetele medii admise pe categorii sau grupe de utilaje, agregate sau instalatii, categorisite in mici, mijlocii, mari si foarte mari; - stabilirea suprafetei totale a verigii de productie are in vedere suprafetele necesare pentru masini, utilaje si agregate, suprafetele necesare pentru alte dotari ale halei, suprafete necesare pentru caile de acces etc. Marimea suprafetei totale astfel calculata trebuie ajustata in functie de solutiile constructive adoptate. Anticipand amplasarea verigilor de productie si a celorlalte dotari din hala, chiar din faza de proiectare trebuie urmarita realizarea unor indicatori superiori de folosire a suprafetelor construite. Pentru dimensionarea suprafetelor aferente activitatilor neproductive si de conceptie, baza de calcul o constituie numarul lucratorilor din fiecare compartiment si norma de suprafata admisa prin legislatie, inclusiv tendintele de dezvoltare in viitor ale firmei. 6. REZERVE DE CAPACITATE DE PRODUCTIE Capacitatea de productie reprezinta un insemnat potential, a carui punere in valoare este obligatorie pentru fiecare firma. Calculul capacitatii de productie permite evidentierea rezervelor nefolosite, rezerve ce pot fi mobilizate pentru cresterea productiei in firma. Rezervele de capacitate pot fi impartite in: - rezerve extensive, care apar urmare a nefolosirii complete a timpului disponibil al utilajelor, atunci cand nu sunt folosite toate utilajele ce au fost luate in calculul capacitatii de productie sau daca in cursul anului apar intrari sau iesiri de utilaje. Pentru verigile a caror capacitate se calculeaza in functie de suprafata de productie, aceste rezerve apar ca urmare a nefolosirii integrale a timpului disponibil, a suprafetei de productie sau daca in cursul anului sunt date in functiune noi suprafete de productie. Aceste rezerve au caracter limitat, epuizandu-se in momentul inlaturarii tuturor pierderilor de timp, precum si in momentul folosirii integrale a suprafetelor de productie si utilajelor. Imbunatatirea utilizarii extensive a capacitatii de productie are o serie de avantaje: reducerea amortizarii pe unitatea de produs, reducerea duratei de recuperare a investitiilor, scurtarea ciclului de reinnoire a activelor fixe etc.; - rezerve intensive ce sunt determinate de perfectionarile ce se aduc tehnologiilor de fabricatie, de imbunatatirea parametrilor utilajelor si de organizarea mai buna a productiei si a muncii. Rezervele de capacitate se pot calcula atat in marimi absolute, cat si in marimi relative, astfel: Rc = Cp - P unde: Rc reprezinta rezerve de capacitate de productie, exprimate in marimi   Rc rezerve de capacitate de productie, exprimate in marimi procentuale;   Cp capacitatea de productie;   P productia realizata;   Gu gradul de utilizare a capacitatii de productie. Relatiile care se stabilesc intre nivelul capacitatii de productie si productia obtinuta pot fi reliefate grafic prin reprezentatea balantei capacitatilor de productie pe verigi de productie (fig. 7). Legenda: D reprezinta deficitul de capacitate. E - excedentul de capacitate. C - capacitate. Pp - productia posibila. Fig. 7 Balanta capacitatii de productie. In literatura de specialitate sunt prezentate o serie de posibilitati de mobilizare a rezervelor de capacitate de productie, intre care enumeram: eliminarea locurilor inguste, retehnologizarea, reducerea la minim a timpului de stagnare. Desi folosirea extensiva a utilajului este limitata la trei schimburi, prezinta interes real folosirea potentialului adevarat al firmei. De multe ori, unele capacitati sunt ignorate, urmare a modului gresit de calcul a acesteia pe seama productiei obtinute la nivelul locului ingust. Eliminarea locurilor inguste se face prin retehnologizarea firmei, ceea ce necesita efort financiar sau prin reanalizarea situatiei existente, ceea ce nu necesita efort financiar; ingrijirea utilajelor si reducerea la minim a timpului aferent reparatiilor. Reducerea la minim a intreruperilor in functionarea masinilor si utilajelor, cale importanta de sporire a gradului de utilizare a capacitatii, impune diminuarea cauzelor ce conduc la aparitia opririlor accidentale. Aceasta situatie poate fi evitata prin imbunatatirea activitatii de intretinere si reparatie a utilajelor, sarcina a tuturor lucratorilor; asigurarea cu piese de schimb. Organizarea necorespunzatoare a productiei si a aprovizionarii cu piese de schimb conduce la cresterea duratei reparatiilor accidentale si deci la pierderi de productie. Din aceste considerente, aprovizionarea ritmica a firmei cu piese de schimb permite cresterea capacitatii de productie; cresterea coeficientului numarului de schimburi. Prin aceasta masura, gradul de utilizare a timpului disponibil atat pentru utilaje, cat si pentru forta de munca se mareste, fapt ce implica cresterea capacitatii de productie. Din aceste considerente, firmele sunt preocupate pentru asigurarea cantitativa si calitativa cu forta de munca necesara; intarirea disciplinei in munca, folosirea integrala a zilei de lucru, cresterea motivatiei personale. Analizele efectuate arata serioase rezerve in privinta acestui factor, fapt ce implica un nivel scazut al capacitatii de productie. Punerea in aplicare a acestor cerinte conduce la cresterea productivitatii muncii pe baza urmatoarelor masuri: intarirea disciplinei la locul de munca, imbunatatirea sistemului de salarizare, cresterea calificarii, sporirea rolului elementelor motivationale etc. Desigur, enumerarea celor cateva posibilitati, de mobilizare a rezervelor de capacitate nu epuizeaza toate posibilitatile existente. Important este insa aplicarea in practica, de fiecare firma, a acestora, in totalitate sau partial. Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare DISTRIBUIE DOCUMENTUL Vizualizari: 1733 Importanta: Comenteaza documentul: Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta Creaza cont nou Termeni si conditii de utilizare | Contact © SCRIGROUP 2024 . All rights reserved Distribuie URL https://www.scrigroup.com/afaceri/economie/CAPACITATEA-DE-PRODUCTIE-A-FIR22355.php Adauga cod HTML in site <a href="https://www.scrigroup.com/afaceri/economie/CAPACITATEA-DE-PRODUCTIE-A-FIR22355.php" target="_blank" title=" - https://www.scrigroup.com/afaceri/economie/CAPACITATEA-DE-PRODUCTIE-A-FIR22355.php">CAPACITATEA DE PRODUCTIE A FIRMELOR INDUSTRIALE</a>