Definirea si rolul auditului financiar-contabil

Definirea si rolul auditului financiar-contabil

Auditul, definit conform Normelor Nationale de Audit, rerepzinta examinarea profesionala a unei informatii in vederea exprimarii unei opinii responsabile si independente prin rapoarterea ei la un criteriu (standard, norma) de calitate in vederea satisfacerii nevoilor unor utilizatori de informatii.

Auditul, poate mai mult decat oricare dintre disciplinele de studiu din sfera contabilitatii, se constituie intr-o materie interdisciplinara. Procesul de audit implica utilizarea nu numai a cunostintelor din contabilitate, dar si a celor din alte domenii, cum ar fi din domeniul juridic, al eticii, analizei economico-financiare, matematicii, informaticii etc., constituind o provocare pentru orice profesionist contabil. De regula, auditorul nu este solicitat pentru a contabiliza tranzactiile unei entitati patrimoniale, ci pentru a verifica, in toate aspectele semnificative, conformitatea reflectarii in stiintele financiare prezentate de conducerea entitatii auditate a tranzactiilor economice cu anumite principii, postulate si criterii de inregistrare, raportare etc.

Din acest motiv, auditul (care arata ceea ce trebuie sa faca auditorii) si profesia de auditor (cadrul care asigura desfasurarea procesului de audit) ocupa un loc din in ce mai important in mediile de afaceri de pretutindeni.

Complexitatea activitatii de audit deriva din faptul ca, fie si in conditiile in care aceasta este reglementata in detaliu, nu exista o "reteta" universal valabila care, odata aplicata, sa asigure un audit complet si un rezultat garantat. Nu numai in literatura de specialitate, dar, inca din prefata la Normele Nationale de Audit, se precizeaza: "Este posibil sa fie stabilite norme de audit si servicii conexe care sa se aplice de o maniera universala la toate situatiile cu care un auditor se poate confrunta; in consecinta, auditorul trebuie sa considere normele adoptate ca principii fundamentale care trebuie urmarite in activitatea lor. Procedurile necesare pentru punerea in lucru a acestora sunt lasate la judecata fiecarui membru si variaza in functie de circumstantele fiecarui caz". Cu alte cuvinte rationamentul auditorului va prevala in ultima instanta, acest principiu fiind ridicat la rangul de norma profesionala.

Intelegerea a ceea ce este un audit si a modului in care se desfasoara conditioneaza intelegerea rolului auditului si a responsabilitatilor profesionale ale auditorilor, atunci cand acestia presteaza o astfel de activitate. Pentru ca cineva sa stapaneasca in profunzime metodele si tehnicile puse in practica de auditori, va trebui sa inteleaga in primul rand mediul economic, social si institutional in care se desfasoara procesul de audit. Peste tot in lume, auditul, intocmai ca si contabilitatea, a aparut si s-a dezvoltat urmare a unor necesitati impuse de dezvoltarea afacerilor in ansamblul lor. Din acest motiv, si auditorul trebuie sa se conformeze cerintelor generale ale mediului institutional si de afaceri in care opereaza.

In ultimele decenii conceptul de audit s-a rafinat tot mai mult, ajungandu-se in mod natural la crearea unui domeniu de sine statator, cu obiective proprii dar si cu metode si tehnici specifice, a caror utilizare sa asigure atingerea acestor obiective. Pe de alta parte, ca in orice alt domeniu ce se bazeaza pe economic sau social, diferitele tipuri de audit, scopul acestora, sau chiar mijloacele si tehnicile utilizate sunt intr-o continua evolutie si adaptare la transformarile din mediul existent, ceea ce implica o pregatire profesionala continua din partea auditorilor.

Prin audit financiar se intelege examinarea efectuata de un profesionist competent si independent (cenzor, contabil sau contabil autorizat cu studii superioare) in vederea exprimarii unei opinii motivate asupra:

verificarea respectarii cadrului conceptual al contabilitatii (postulate, principii, norme si reguli de evaluare), general acceptate, a procedurilor interne stabilite de conducerea entitatii (auditori interni sau statutari);

verificarea si certificarea reflectarii in contabilitate a situatiilor financiare, imaginea lor fidela, clara si completa pe intreg exercitiul financiar, Legea Contabilitatii nr.82/1991 va fi aplicata impreuna cu Cadrul general de armonizare a reglementarilor contabile, Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare elaborat de IASC, Standardele de Contabilitate Internationale si Nationale. Auditul trebuie sa urmareasca daca procedurile de culegere si prelucrare a datelor sunt bine stabilite si daca se aplica in permanenta.

Auditul financiar contabil consta in verificarea si certificarea conturilor anuale de catre un profesionist competent si independent, in vederea exprimarii opiniei acestuia asupra realitatii datelor cuprinse in documentele anuale de sinteza (bilant contabil).

Practica a dovedit ca exista un conflict potential de interese intre cei ce culeg, prelucreaza si sintetizeaza informatiile contabile si utilizatorii acestor informatii. Utlizatorii de informatii contabile manifesta o lipsa de incredere in informatiile furnizate de contabilitate, deoarece producatorii de informatii contabile nu sunt, de regula, independenti fata de opeartiunile efectuate si situatiile anuale de sinteza prezentate, fapt ce pune la indoiala impartialitatea si obiectivitatea aparatului financiar contabil din intreprinderi.

Ca urmare, intre activitatea producatorilor de informatii si utilizatori de informatii este necesara sa se interpuna activitatea auditorilor (experti contabili, contabili autorizati cu studii suprioare, societati de expertiza, cenzori etc) care au menirea de a restabili o incredere rezonabila intre producatorii si utilizatorii formatiilor contabile. Prin aceasta auditul contribuie la protejarea intereselor diferitelor categorii de beneficiari de informatii contabile.

Odata cu cresterea volumului si complexitatii lucrarilor contabile, sporeste riscul de erori in prelucrarea datelor, iar implicatiile acestor dezinformari asupra utilizatorilor de informatii devin tot mai grave. Este elocvent in acest sens impactul negativ pe care l-au generat in ultima perioada neregulile in producerea si furnizarea informatiilor contabile din cadrul unor societati financiare si bancare, nereguli care au dus la incalcarea principiului prudentei si prin aceasta au influentat deciziile miilor de locuitori care in prezent isi vad periclitate economiile depuse la aceste societati.

Campul de aplicatii nelimitat al contabilitatii militeaza in favoarea unei deontologii profesionale care raspund la trei imperative prudenta, regularitatea si sinceritatea situatiilor financiare. Aceasta presupune o imagine fidela a patrimoniului, a contului de profit si pierdere si fluxurilor de trezorerie. Asigurarea imaginii fidele depinde de respectarea principiilor aratate mai sus.

Bunele practici contabile constau in adaptarea de catre entitatile care fac obiectul auditului a dispozitiilor care enunta principiile contabile admise in domeniul informatiei contabile si financiare si al publicitatii acestora care sa corespunda nevoilor utilizatorilor.

Promovarea bunelor practici contabile poate fi inteleasa din punct de vedere al urmatoarelor elemente cu caracter contabil, financiar si organizatoric:

cadrul contabil de baza;

principii si reguli contabile;

situatii financiare;

control intern;

audit intern.

Practicile contabile bune contribuie nu numai la pregatirea si prezentarea informatiilor contabile si financiare de calitate, dar si la pregatirea informatiilor de gestiune de calitate, favorizand astfel luarea de decizii de gestiune sanatoase si, in consecinta o buna gestiune financira.

Cadrul contabil de baza, numit si metoda contabilitatii, face referire la principiile contabile care determina momentul efectuarii unei operatiuni (tranzactii) sau al desfasurarii unui fenomen economic al carui efecte vor fi inregistrate in contabilitate si reflectate in situatiile financiare.

Regularitatea contabilitatii presupune respectarea regulilor procedurilor contabile si a principiilor general acceptate prevazute de legea contabilitatii nr. 82/1991 si de Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare elaborat IASC, precum si de Standardele de Contabilitate Internationale si Nationale. Principiile contabile sunt enuntate Standardele Nationale de Contabilitate.

Principiile si regulile contabile au ca scop sa indice cum vor fi inregistrate efectele tranzactiilor (operatiunilor) si fenomenelor in situatiile financiare. Principiile contabile general admise sunt:

principiul permanentei metodelor contabile;

principiul continuitatii activitatii;

principiul prudentei;

principiul independentei exercitiului;

principiul intangibilitatii bilantuli de deschidere;

principiul necompensarii;

principiul importantei

principiul predominarii realitatii asupra aparentei.

Situatiile financiare se definesc ca ansamblul documentelor cu caracter financiar, care sunt publicate de catre entitatea auditata si care fac obiectul unui audit. Situatiile financiare cuprind un bilant, o situatie (cont) a veniturilor si cheltuielilor pe o anumita perioada, un tablou de finantare, cat si note si alte documente explicative care fac parte integranta din situatiile financiare.

In functie de natura entitatii auditate, situatia veniturilor si cheltuielilor se poate prezenta sub forma contului de profit si pierdere sau cont de executie bugetara.

Obiectivul situatiilor financiare este de a furniza utilizatorilor acestora informatii despre echilibrul financiar si performante, precum si despre evolutia acestora in legatura cu entitatea auditata. In cadrul sectorului public, obiectivele include si furnizarea de informatii despre conformitatea operatiunilor cu baza lor legala.

Situatiile financiare trebuie sa indeplineasca anumite caracteristici care sa faca informatiile, pe care acestea le contin, folositoare utlizatorilor lor, si anume: integilibitatea; pertinenta (relevanta); fiabilitatea; semnificatia (materialitatea) importanta relativa; oportunitatea; coerenta; comparabilitatea.

Sinceritatea urmareste plicarea cu buna credinta a principiilor si regulilor contabilitatii. Persoana desemnata cu intocmirea sittuatiilor financiare este obligata sa analizeze operatiunile inregistrate in documentele primare inainte de a fi inregistrate in contabilitate din punct de vedere legal si al eficientei lor.

Pentru auditor, sistemul informational reprezinta principala sursa de informare, dar si unul din obiectivele sale.

Importanta auditului financiar contabil consta in sporirea credibilitatii informatiei din situatiile financiare, pentru viitoarele decizii ale utlizatorilor de informatii. Faptul ca verificarea bilantului contabil se face de un auditzor independent, un bun profesionist, cu calitati morale deosebite concura la realizarea uneia dintre calitatile informatiei contabile, si anume credibilitatea ei.

Pentru o firma, auditul reperzinta o vedere critica de ansamblu pentru evaluarea unei situatii financiar-contabile determinate. Evaluarea critica a situatiilor financiare se face de un profesionist independent, care trebuie sa-si indeplineasca misiunea fara a tine seama de posibile conflicte de interese existente intre utilizatorii externi de informatie si unitate audita.

Existenta unui cadru contabil de baza, a principiilor contabile si a unor situatii financiare bine intocmite si adaptarea activitatii si cerintelor entitatii si utilizatorilor nu sunt suficiente pentru a asigura fiabilitatea situatiilor financiare intocmite sau calitatea gestiunii financiare. Este la fel de important ca managementul entitatii sa organizeze, sa aplice si sa functioneze un control intern de calitate.

Conducerea entitatii este responsabila de organizarea si functionarea controlului intern menit sa asigure: respectarea regulilor externe (legi, norme),cat si interne (decizii si hotarari ale conducerii); protejarea surselor contra abuzurilor, risipei, proastei gestionari, fraudelor, incurajarea activitatilor metodice, economice, eficiente si eficace; elaborarea, prezentarea si tinerea unui sistem informational si de indicatori financiari si de gestiune fiabil.

Controlul intern functioneaza in cadrul unui mediu de control, care la randu lui influenteaza eficacitatea procedurilor de control intern. Totusi, un mediu de control de buna calitate nu este suficient, prin el insusi, pentru a asigura eficacitatea sistemului de control intern.

Auditorul extern (in special, institutia suprema de audit) poate contribui in mod semnificativ la asigurarea calitatii controlului intern prin:

a)Analiza mediului de control prin examinarea criteriilor aferente celor mai bune practici pe linia organizarii si gestiunii;

b)            Analiza detailata a procedurilor de control intern prin exprimarea procedurilor ce conduc la pregatirea si prezentarea situatiilor financiare la nivelul caracteristicilor de calitate cerute;

c)Analiza calitatii comunicarii intre auditori si conducerile entitatilor audite, in legatura cu problemele si punctele sale intalnite in analiza controlului intern si in analiza situatiilor financiare;

d)            Identificarea unor practici bune in materia controlului intern si comunicarea lor in interiorul si exteriorul organizatiilor auditate prin intertmediul rapoartelor seminariilor publicatiilor etc.

Auditul intern exercita in egala masura o influenta directa asupra calitatii controlului intern si practicilor contabile ale entitatii. Auditul intern include prin altele:

Ø            examinarea, evaluarea si urmarirea caracterului adecvat si eficacitatea sistemului contabil si de control intern;

Ø            examinarea informatiilor financiare si informatiei de gestiune;

Ø            examinarea procedurilor de control intern ce vizeaza asigurarea caracterului economic, eficient si eficace al operatiunilor si calitatii controalelor de natura nefinanciara;

Ø            examinarea conformitatii operatiunilor cu legile si normele de natura generala, contabila si financiara.

Auditorul extern, pe parcursul desfasurarii misiunilor, dar si in afara acestora poate coopera si participa impreuna cu autoritatile responsabile (ministere, departamente etc.) la promovarea bunelor practici contabile la nivelul entitatilor patrimoniale.

Auditul fiannciar-contabil este chemat sa exprime o opinie independenta asupra conturilor anuale sau asupra altor situatii si informatii menite sa apere in mod egal pe toti utilizatorii de informatii contabile, pe toti participantii la viata economico-sociala (actionari, stat, salariati, banci, organisme bursiere, debitori, clienti, furnizori, creditori, contabilitatea nationala si administratorii intreprinderii).

Specialistii care autentifica si legitimeaza informatiile furnizate de catre contabilitate respectand cerintele de independenta si compatibilitate fata de operatiunile si persoanele pe care le verifica si reprezentand garantii moral-profesionale sunt chemati sa-si indeplineasca misiunea fara sa se lase influentati de interesele adeseori contradictorii ale utilizatorilor de informatii.

Managerii considera contabilitatea ca pe un mijloc de comunicare si informare, ca un instrument de gestiune si control. Daca nu sunt actionari importanti, doresc ca situatiile de sinteza sa reflecte realitatea, dar, in acelasi timp, cauta sa prezinte un rezultat financiar confortabil pentru aprecierea activitatii lor, urmarind totodata sa pastreze sursele de autofinantare pentru impiedicarea distribuirii de dividente mari.

Actionarii si asociatii vor sa cunoasca situatia patrimoniului marimea profitului si modul lui de repartizare. O societate comerciala care nu distribuie suficiente dividente pierde treptat increderea actionarilor in eficienta plasamentului facut si, ca urmare, acestia isi manifesta nemultumirea fata de Consiliul de Administratie sau incearca sa se dezangajeze fata de societatea respectiva. In acelasi timp, distribuirea de dividente determina o diminuare a surselor de finantare necesare dezvoltarii.

Organele fiscale sunt preocupate sa cunoasca marimea impozitului pe profit si a celorlalte impozite si taxe datorate de catre contribuabili. Societatile comerciale aplica solutii contabile in conformitate cu constrangerile fiscale fara a renunta la "ajustarea" rezultatelor finale.

Bancherii incearca sa evalueze rentabilitatea intreprinderilor si sa aprecieze riscurile pe care le ridica creditarea acestora. Furnizorii vor sa stie daca solvabilitatea pe termen scurt a beneficiarilor le permite livrarea cu un risc minim. Producatorii de informatii contabile care doresc sa contracteze credite bancare (eventual si cu dobanda mai avantajoatsa) sau sa se aprovizioneze pe credit comercial sunt tentati sa prezinte o situatie financiara sanatoasa, o lichiditate ridicata si rezultate din exploatarea performante etc.

Economistii din domeniul contabilitatii si expertii contabili nu trebuie sa se lase antrenati in acest joc de interese, ci sunt chemati sa asigure o informare corecta, pe baza de documente legal intocmite a tuturor partenerilor vietii economice. Menirea lor este de a asigura prezentarea, prin conturi anuale, a imaginii fidele, clare si competente, asa cum s-a aratat mai sus.