Definitiile categoriei de actiune economica

Max Weber (II)

Definitiile categoriei de actiune economica.

I.            Vom spune ca actiunea este "orientata economic atat timp cat, conform intelesului ei subiectiv atribuit, respectiva actiune este directionata catre satisfacerea dorintei pentru utilitati " (cf. Weber, vol.I, p.

II.         "Actiunea economica reprezinta orice exercitare pasnica a controlului unui actor asupra resurselor, control orientat in primul rand catre scopuri economice. (cf. ibidem).

III.       "Actiunea economica" reprezinta, deci, o activitate constienta, care tine seama in primul rand de considerente economice. Trebuie sa fie constienta intrucat ceea ce conteaza nu este atat necesitatea obiectiva de a avea activitate economica, cat constiinta respectivei necesitati. (cf. idem, p. 64).

IV.      Se cuvine sa adaugam faptul ca putem vorbi despre actiunea economica numai in cazul in care satisfacerea dorintelor, necesitatilor, depinde, la nivelul judecatii actorului, de resurse limitate. (Weber, vol.I, p.

Revenim la categoria de actiune sociala, amintindu-ne ca in stransa corelatie cu ea am intalnit concepte precum acela de utilitate; de asemenea, in aceeasi sfera de cuprindere vom puncta si alte concepte precum acelea de economie, de intreprindere

Aceste trei concepte reprezinta in fapt forme pe care realitatea sociala, le poate lua. La randul lor, acestea nu sunt altceva decat variante, stari ale ordinii, concept extrem de important in sociologie de la Weber incoace. Actiunea, in oricare din formele sale mai mult sau putin inrudite, capata in anumite conditii o structura ordonata, in functie de orientarea actiunii respective. Avem astfel: ordine economica, ordine de status, ordine politica

Prin economie, Max Weber intelege o actiune economica autocefal (autonom) structurata (Weber, vol.I, p. 63). Reamintim ca prin actiune economica Weber intelege acea actiune orientata catre satisfacerea nevoii de utilitati.

Intreprinderea reprezinta, in acceptiunea lui Weber, un "sistem organizat de actiune economica continua" (Weber, vol.I, p. 63); o actiune autonoma "capabila sa fie orientata spre rationalizarea capitalului - capital accounting." (Weber, vol.I, p.91). Intreprinderea este o "organizatie autocefalic ordonata".

Spunem ca o organizatie este autocefalic ordonata atunci cand structura ei interna este autonom constituita, iar organele ei de guvernare sunt desemnate din cadrul aceleasi structuri interne autonome. (Weber, vol.I, p.

Dincolo de aceste aspecte generale, intreprinderea "este o categorie tehnica ce se refera la continuitatea interdependentelor dintre anumite tipuri de servicii, intre ele insele si cu mijloacele de productie. Opusul conceptului [de intreprindere] il reprezinta fie actiunea intermitenta, fie actiunea care este in sine discontinua (cum este cazul unei gospodarii domestice)" (Weber, vol.I, p.

Notiunea de intreprindere (establishment sau enterprise) poate fi inteleasa in sine, in intelesul tehnic de cladiri cu echipamentele si procesul muncii aferente, la care se adauga sectorul de conducere - sector ce poate fi autonom sau nu - sau poate avea o intrebuintare largita, aceea de intreprindere profitabila (profit-making enterprise/establishment) atunci cand firma - ca activitate economica orientata spre profit - coincide cu unitatea de productie.

Ajungem aici la necesitatea clarificarii distinctiei dintre actiunea economica si tehnologie

Actiunea economica este esential si constant orientata catre un scop. Tehnologia se refera la utilizarea unor mijloace in raport cu un scop. Rationalitatea tehnologica nu este interesata de utilitatea economica, de utilitatea produsului pe care il descopera sau il fabrica, ci de progresul tehnico-stiintific. Preocuparea pentru utilitate si rationalitatea aferenta sunt specifice actiunii economice.

Utilitatea, utilitatile, se refera la avantajele concrete si specifice, reale sau imaginare ale unor oportunitati oarecare, oportunitati ce devin obiecte tranzac-tionabile in raport cu prezentul sau cu viitorul. (cf. Weber, vol.I, p.68). La randul lor, utilitatile pot fi bunuri sau servicii.

Bunurile sunt acele utilitati neanimate uman, iar serviciile sunt utilitatile reprezentate de o activitate directa omeneasca, animate (cf. Weber, vol.I, p.

Activitatea economica isi poate genera singura scopuri, dupa logica utilitatilor. Filosofia manuirii, procurarii, gestionarii utilitatilor poate depasi cadrul actiunii sociale.

Actiunea economica devine rationala, atunci cand este instrumental orientata, cand exista o planificare deliberata a orientarii spre utilitati (cf. Weber, vol.I, p.

Rationalitatea instrumentala este, dupa cum am aflat deja, una dintre cele patru tipuri de orientare a actiunii sociale, alaturi de cea rationala in valoare, traditionala si afectiva.

Fara rationalitate instrumentala nu putem vorbi despre piata, adica despre economia moderna, intrucat doar actiunea economica moderna utilizeaza piata ca mecanism al schimbului si al validarii valorii utilitatilor. Pe de alta parte, statul este cel ce garanteaza juridic libertatea si rationalitatea mecanismelor de piata. Economia de piata presupune posibilitatea controlului actorului social asupra resurselor si operatiilor. Totodata, economia de piata presupune impersonalitatea tranzactiilor. Toate acestea nu pot fi garantate decat de un agent echilibrat si puternic - statul.

Pentru a intelege mai bine problema pietei, se cuvine sa reluam definitia rationalitatii instrumentale: actiunea sociala este instrumental-rational orientata daca este "determinata de asteptari cu privire la compor-tamentul obiectelor sau indivizilor din mediul inconjurator; aceste asteptari sunt utilizate ca si conditii sau ca mijloace pentru realizarea scopurilor rational calculate ale actorului." (Weber, vol.I, p.24).

Prin situatie de piata Weber intelege toate oportunitatile de schimb contra bani ale unui obiect de schimb; respectivele oportunitati sunt cunoscute de catre actorii de pe piata, care se folosesc de aceste date in lupta pentru un pret competitiv (cf. Weber, vol.I, p. 82).

Schimbul nu este, precum putem deja banui, obligatoriu rational. Schimbul pe piata economica poate fi irational atunci cand serveste exclusiv interese de consum, satisfacerea dorintelor personale ale actorului si nu imbunatatirea situatiei de piata a intreprinderii.

Deci, schimbul este rational numai atunci cand actiunea economica orientata spre profit are ca scop imbunatatirea situatiei de pe piata a intreprinderii.

Prin profit se intelege activitatea orientata spre achizitionarea de oportunitati noi de control asupra bunurilor. Activitatea axata pe profit este economica atat timp cat se desfasoara prin mijloace pasnice (cf. Weber, vol.I, p.

Profitabilitatea se refera la calculul raportului dintre profituri si pierderi, calculabilitatea fiind o caracteristica de baza a capitalismului modern, a rationalitatii economice.

Astfel, schimbul este rational posibil "numai atunci cand ambele parti se asteapta sa profite de pe urma lui, sau, atunci cand una dintre parti cedeaza in conformitate cu interesele sale sau datorita puterii mai mari a partenerului de schimb." (Weber, vol.I, p.

Dupa acest excurs cu privire la legatura dintre rationalitatea instrumentala si actiunea economica este necesar sa precizam ca actiunea rational-instrumentala nu este numai cea de tip economic. Orice alta actiune, inclusiv actiunea politica, poate avea orientare rational-instrumentala.

Categoria de ordine . Validitate si legitimitate

Ordinea, dupa cum ne amintim[1], se refera la un numitor comun structurant al subiectivitatilor, la perceptia comuna asupra celor mai importante elemente ale realitatii sociale, fapt ce face posibila coeziunea sociala:

"Numai atunci cand conduita este, in general, orientata dupa niste 'maxime' identificabile vom putea spune ca o relatie sociala are un continut numit ordine". (Weber, vol.I, p.31, s.n.)

Este interesant de remarcat ca Weber dezvolta conceptul accentuand caracterul dinamic al categoriei de ordine: ordinea este valida numai atunci cand conduita este in mod real orientata catre un set de maxime-precepte general recunoscute, orientare privita drept obligatorie sau exemplara de catre actor (cf. Weber, vol.I, p.31).

Legitimitatea ordinii se refera tocmai la recunoasterea de catre membrii societatii a validitatii sale. Ordinea perceputa drept nelegitima spunem ca "nu are sprijin popular". Cunoasterea mecanismelor legitimitatii este de mare utilitate pentru intelegerea asa numitei probleme a "stabilitatii societatilor".

"Actorii pot recunoaste legitimitatea unei ordini in virtutea:

a)   traditiei: valid este ceea ce a fost dintotdeauna;

b)   afectului [carismei], in special a credintei emotionale: valid este ceea ce se arata ca noutate sau ceea ce este exemplar;

c)    credintei rationala de valoare: valid este ceea ce a fost demonstrat ca fiind absolut;

d)   intemeierii pe ceea ce se crede a fi legal

Intemeierea legala poate fi luata in considerare pentru ca:

a)        decurge dintr-o intelegere mutuala voluntara a partilor interesate.

b)        este impusa de catre o autoritate despre care se crede ca este legitima si de aceea este luata in considerare cu supunere." (Weber, 1978, p.36, s.n.)

Categoria de capitalism

Capitalismul este actiunea economica orientata spre profit.

Orientarea spre profit nu este neaparat rationala.

Capitalismul este modern atunci cand actiunea economica este rational orientata spre profit.

Weber nu ne ofera o definitie ca atare pentru conceptul de capitalism. El este mai concret in ceea ce priveste capitalismul modern

Weber ne permite insa sa deducem intelesul categoriei de capitalism atunci cand, de pilda, prezinta etapele evolutiei societatii "spre capitalism", sau atunci cand delimiteaza autoritatea de factura feudala-traditionala fata de cea rationala, birocratica.

Deci, vorbim de capitalism atunci cand resorturile legitimitatii incep sa se emancipeze de ierarhia bazata pe prestigiu si traditie, orientandu-se spre autoritatea bazata pe cunoasterea practica     si spre ierarhia sociala intemeiata pe posesiunea utilitatilor si mai putin pe aceea a prestigiului. Acest fapt ingaduie aparitia si amplificarea tranzactiilor de piata, folosind tot mai mult ca mijloc de plata banii. De asemenea, capitalismul presupune rationalizarea treptata a mijloacelor de productie, care devin astfel capital, adica bunuri care au ca finalitate profitul obtinut prin intermediul productiei si mai putin prestigiul in ierarhia sociala.

Capitalismul politic si capitalismul modern. Tipurile de orientare spre profit

In capitolul precedent am introdus notiunea de profit in legatura cu orientarea rationala a actiunii economice. Orientarea actorului social (a intreprinderii) spre profit este indreptata in capitalismul modern spre intarirea pozitiei instrumentului muncii (intreprinderii) pe piata (Weber, vol.I, p.99), in opozitie cu orientarea de tip achizitiv, care deturneaza actiunea economica spre satisfacerea dorintelor-nevoilor personale (cf. Weber, vol.I, p. 73, 98-99).

Weber aprofundeaza chestiunea si dezvolta o tipologie a capitalismului in functie de orientarea spre profit. Avem astfel 'politically oriented capitalism', ceea ce numim capitalism politic, capitalism in general si capitalism modern

Dintre toate tipurile de capitalism doar cel modern este considerat de Weber rational din punct de vedere economic, ceea ce este tot una cu a spune ca orientarea spre profit nu genereaza obligatoriu rationalitate.

Aceasta concluzie este foarte importanta pentru ca ne ajuta sa intelegem ca privatizarea nu poate fi o solutie in sine pentru iesirea Romaniei din tranzitie, aceasta putand fi foarte bine, cum s-a dovedit cu prisosinta deja, o cale deschisa capitalismului pradalnic - specie a capitalismului politic.

Iata mai jos cele sase tipuri posibile de orientare spre profit, dupa Weber

I.          Cand profitul se obtine printr-o activitate continua de vanzare-cumparare pe piata, in conditiile unei piete relativ neconstranse (acest fenomen social este identificat de catre Weber cu comertul . Un alt tip posibil este acela care descrie situatiile in care profitul se obtine printr-o activitate continuu productiva in intreprinderi, in conditiile unui proces de rationalizare a capitalului.

II.       O alta cale este aceea data de operatii financiar-speculative diverse precum cele legate de corpurile politice si promovarea de noi intreprinderi prin vanzarea de garantii sau prin cele orientate spre aranjarea convenabila si profitabila a situatiilor de piata (cf. Weber, vol.I, p.

Aceste doua tipuri de orientare spre profit se refera la capitalismul vest-european, de tip modern, dezvoltat incepand cu secolul al XVI-lea pe baza unui proces unic care a inceput ca rationalitate de valoare (etica protestanta) si s-a metamorfozat intr-o puternica rationalitate instrumentala. (vezi Weber, vol.I, p.

Urmatoarele patru tipuri de orientare spre profit apartin capitalismului in general, oriunde in timp si spatiu, ori de cate ori tranzactiile in moneda au putut avea loc; mentionam insa ca tipurile IV, V, VI se refera cu precadere la capitalismul politic, o forma slab rationalizata de capitalism, care are chiar accente pradalnice in raport cu societatea.

Avem actiune economica de tip capitalist, in general,

III.     cand orientarea spre profit are loc prin speculatii financiare, valutare sau prin extinderea a creditului.

Vorbim de capitalism politic atunci cand orientarea spre profit are loc prin:

IV.    Prelevari pradalnice coordonate dinspre sfera politicului.

V.       Afaceri garantate politic in situatii de dominatie prin forta.

VI.    Tranzactii neobisnuite cu structuri politice. (cf. Weber, vol.I, p.

Observam in aceste ultime tipuri de orientare spre profit, implicarea evidenta si accentuata a politicului in actiunea economica, de unde si doza ridicata de irationalitate a acestui tip de capitalism in raport cu mecanismele de piata. Politicul, prin jocul intereselor, estompeaza pana la anulare posibilitatile de calcul si de predictie ale actorilor implicati in mecanismul accesului la resurse si la utilitati, distorsionand serios caracterul impersonal al valorizarii acestora pe piata. Principalele elemente de distorsiune introduse de factorul politic in mecanismul economic sunt dependenta personala si actiunea la comanda - ne amintim ca ordinea politica se refera la dinamica si distributia puterilor in societate (vezi capitolul precedent).

Sintetizand demersul sau cu privire la conceptul de capitalism modern, Weber arata ca:

"Doar in lumea occidentala exista intreprinderi capitaliste organizate rational, ce poseda capital fix, munca libera [salariata], specializarea rationala si combinarea functiilor, [doar acolo] intalnim distribuirea functiilor productive pe baza intreprinderilor capitaliste, relationate intr-o economie de piata." (Weber, vol.I, p. 165, s.n.).

La acestea trebuie adaugat ca doar in cadrul capitalismului modern (aparut exclusiv in Occident) operatiile financiare sunt realizate prin intermediul structurilor specializate ale intreprinderii de afaceri rational organizata, doar in cadrul capitalismului modern putem vorbi despre productia organizata rational si despre spiritul intreprinzator axate pe rationalizarea muncii, ca baza a comertului si pentru alte activitati economice. Aceasta precizare este extrem de importanta pentru intelegerea succesului capitalismului modern: la baza comertului sta intreprinderea productiva organizata rational. Comertul insusi este organizat rational, impreuna cu creditul.

Din punct de vedere istoric, capitalismul modern apare odata, sau aproximativ odata, cu masinismul industrial. Mentionam insa ca Weber nu stabileste o legatura directa intre modernitatea capitalismului occidental si aparitia masinismului. Capitalismul este modern in sensul rationalitatii sale avansate, rationalitate care se refera la fundamentarea actului economic pe planificarea (calculabilitatea) cat mai riguroasa.

Rationalitate si irationalitate. Diviziunea muncii si inflatia. Rationalitate formala si irationalitate

A. Rationalitatea formala si rationalitatea substantiala

Sa incercam sa ne apropiem mai mult de una din inadvertentele majore ale capitalismului modern, anume de contradictia dintre rationalitatea formala si cea substantiala, pe linia de separatie intre rationalitatea economica si sistemele de valori individuale, personale.

Precizam ca rationalitatea formala (formal rationality) este subsumata actiunii economice si se refera la gradul de extindere a calculabilitatii in procesul economic.

Conceptul de rationalitate substantiala (substantive rationality), mai dificil de construit teoretic si de identificat practic cu elementele realitatii, se refera la principiile efective dupa care actorii actioneaza. Acestea nu se limiteaza doar la aspectele rationalitatii formale, instrumentale, orientate catre scop prin calcul; principiile substantiale ale rationalitatii sunt intemeiate pe zona profunda a actiunii omenesti, pe asa-numitele scopuri ultime, de esenta etica, religioasa sau de alta natura. (cf. Weber, vol.I, p. 85).

"Termenul de rationalitate formala a actiunii economice va fi folosit pentru a desemna masura in care calculul cantitativ si organizarea calculata sunt tehnic posibile si aplicate." (Weber, 1978, vol.I, p.85, s.n.)

Rationalitatea substantiala . reprezinta gradul in care dobandirea bunurilor este functie de orientarea economica a actiunii sociale in concordanta cu . criterii ce privesc scopuri supreme, fie ele etice, politice, utilitare, sau hedoniste ." (Weber, 1978, vol.I, p.85, s.n.)

Intelegem astfel ca rationalitatea instrumentala in capitalismul modern este si un produs de sistem, rezultanta unui mod special de combinare a rationalitatilor substantiale la nivelul indivizilor si comunitatilor. Tensiunile din civilizatia moderna apar la contactul dintre cele doua tipuri de rationalitate. Rationalitatea generala a sistemului poate intra oricand in contradictie cu scopurile indivizilor. Ruptura dintre cele doua rationalitati genereaza nevroze. Sistemul capitalist, ca ansamblu, inca nu este prea serios afectat de aceasta problema, datorita rolului predominant pe care il mai are inca rationalitatea instrumentala (economica) la nivelul intreprinderii occidentale. Problemele se manifesta vizibil, deocamdata, la nivelul actorilor individuali. Totusi, unul dintre semnele ca sistemul se apropie de o criza semnificativa nu vine, paradoxal, dinspre economie, ci dinspre institutiile traditionale de tipul familiei care manifesta semne de oboseala evidente (scaderea ratei natalitatii, cresterea divortialitatii si ai unor indicatori ai libertinajului social, scaderea ratei nuptialitatii etc.).

B. Diviziunea muncii. Management, muncitori si patronat.

Revenind la problema diviziunii muncii, Weber arata ca aceasta se refera la distinctia dintre management si lucratorii propriu-zisi, introducand, criteriul responsabilitatii in delimitarea generala a functionalitatilor din intreprindere. Sectorul lucratorilor propriu-zisi ("propriu-zisi", intrucat si managementul este compus, in fapt, tot din lucratori) este cel ale carui actiuni urmeaza instructiunile autoritatii manageriale.

Diviziunea muncii este o realitate sociala de mai multe tipuri, insa aici ne vom ocupa de diviziunea functionala a muncii, adica de distribuirea sarcinilor intre grupuri in procesul identificarii, procesarii resurselor (cf. Weber, vol.I, p.

Rationalitatea optima in intreprindere este asigurata atunci cand autoritatea la locul de munca apartine managementului si nu muncitorului, pe de o parte, iar pe de alta, atunci cand patronatul nu intervine direct in procesul muncii, lasand initiativa gestiunii intreprinderii corpului managerial. Si aceasta pentru ca intre patronat, muncitori si management, doar acesta din urma poseda cunostintele tehnice necesare pentru gestiunea utilajelor si selectia personalului, are cea mai buna intelegere a mecanismelor intreprinderii, fiind direct legat de interesele acesteia. Patronatul este interesat, direct, de renta, de veniturile ce decurg din actul de proprietate asupra intreprinderii. Muncitorii, la randul lor, sunt interesati in marirea salariilor in paralel cu reducerea efortului de munca. Dar atat patronatul, cat si muncitorii obtin venituri prin mijlocirea intreprinderii. Singurul actor social interesat ca atare de mersul intreprinderii este tocmai corpul managerial, acesta avand rolul decisiv in rationalizarea concomitenta a muncii si a capitalului. Pentru realizarea acestei performante se cere o cat mai buna situare a intreprinderii pe piata. Cu cat situatia de pe piata este mai buna, cu atat patronatul poate castiga mai multe dividende, iar muncitorii se pot bucura de salarii mai mari.

Orice apropriere a locului de munca de catre lucratori, arata Weber, conduce la gruparea lor in organizatii inchise, veritabile structuri de status, centrate pe prezervarea si promovarea pozitiei lor sociale si astfel neinteresate in sustinerea procesului de productie, cu comportamente stereotipe, refractare la inovatii.

In ceea ce priveste raporturile dintre corpul managerial si proprietar, pentru rationalitatea procesului economic, este important ca proprietarul sa nu intervina direct in derularea acestuia. Autonomia managementului fata de proprietar este cheia rationalitatii intreprinderii moderne si este una dintre conditiile supravietuirii acesteia pe piata. In caz contrar, atunci cand proprietarul are depline puteri in numirea si functionarea managementului si asupra intreprinderii, aceasta are toate sansele sa fie subordonata intereselor si nevoilor personale ale proprietarului. Mai mult, intreprinderea care cade victima unor astfel de interese exterioare - cum le denumeste Weber (outside interests), adica acelor interese ce nu au in vedere profitabilitatea intreprinderii pe termen lung, poate fi usor subordonata unor interese potrivnice - concurente.

C. Inflatia ca metoda de acumulare

O alta dimensiune a irationalitatii in economie si in societate este aceea care se exprima prin inflatie

Inflatia se refera direct la imixtiunea intereselor de tip personal si de grup in rationalitatea mecanismelor de piata.

Inflatia reprezinta intotdeauna si in primul rand un mijloc de crestere a puterii de cumparare pentru anume interese". (Weber, vol.I, 133).

Desigur, inflatia are si alte aspecte, mai "ortodoxe" in raport cu ceea ce mass media si chiar stiinta economica contemporana ne-au obisnuit, in sensul ca acest fenomen se refera si la aspecte "obiective" precum: balanta de plati, indicele preturilor de consum, dezechilibre valutare etc. Notam insa ca definitia weberiana este de o deosebita actualitate in conditiile salbaticiei capitalismului care s-a instapanit in partile noastre. Inflatia, arata Weber, este, intr-adevar expresia unor dezechilibre financiare si monetare, insa ceea ce puncteaza Weber pentru prima oara in stiinta sociala, inclusiv in economie, este faptul ca inflatia este in primul rand rezultatul unor grave dezechilibre sociale intre interesele dominante ale cercurilor politico-financiare, intre acestea si restul populatiei.

Din cele aratate de Weber cu privire la straturile sociale cele mai afectate de inflatie, reiese cu claritate faptul ca masa populatiei, care nu are controlul asupra mecanismului speculativ in economie, este cea mai afectata de acest procedeu de transfer mascat de bogatie.

Aspectul sociologic al inflatiei este evident si daca analizam compozitia fenomenului, pentru a putea face estimari asupra lui. In acest sens, arata Weber, trebuie sa ne concentram atentia asupra urmaririi evolutiei distributiei veniturilor, asupra identificarii beneficiarilor principali si secundari ai transferurilor mascate si speculative de venituri, precum si pe modul de folosire al utilitatilor publice, asupra raportului dintre dinamica preturilor si productie etc. (cf. Weber, vol.I, p. 188-189).

Astfel, inflatia nu este altceva decat transferul fara munca a veniturilor din societate catre patura celor cu acces la parghiile mecanismului speculativ. Transferul de venit nefiind productiv avem o masa monetara fara acoperire in bunuri, deci inflatie.

Suportul birocratic al capitalismului modern. Tipologia autoritatii

Ne amintim de problema raporturilor dintre democratie si capitalismul modern. Limitarea democratica a puterilor in societate este corelata cu un tip special de administratie: administratia birocratica moderna

Acest aparat este structurat in asa fel incat sa limiteze puterea oficiului - a functiei, cat si puterea persoanei. Ca sistem insa, aparatul birocratic are o putere formidabila nu numai asupra mentalitatilor - prin formalismul, impersonalitatea si tendinta de standardizare social-educationala, ci si asupra intregului sistem social. Societatea insasi traieste in virtutea sistemului birocratic. Societatea devine astfel o retea de sisteme, fiecare cu infrastructura sa sociala formal-organizationala numita birocratie moderna: sistemul sanitar, sistemul educational, sistemul fiscal, sistemul militar, sistemul juridic etc., compun elementele vitale ale societatilor moderne.

Cateva decade dupa aparitia sociologiei weberiene a organizatiei formale, birocratice, a aparut o intreaga literatura cu privire la efectele perverse ale sistemelor birocratice, care pot transforma umanitatea intr-o masa de roboti joviali, cum arata Wright Mills in Imaginatia sociologica (Ed. Politica, 1975), individul traind cu iluziile libertatii politice si ale pietei libere intr-o lume controlata de marile sisteme birocratice - dupa cum demonstra si Galbraith in Stiinta economica si interesul public (Ed. Politica, Bucuresti, 1982). Weber insusi a aratat ca birocratiile pot fi utile societatii in functie de orientarea actionala pe care le-o confera elitele guvernante, de contextul cultural in care functioneaza etc. (Weber, vol. II, p.990).

In general, cu analiza relatiei dintre capitalism si birocratie, Weber a reusit o sinteza teoretica care rezista si astazi. El este primul sociolog de anvergura care a clarificat relatia dintre sistemele birocratice si cele economice, aratand ca ". sistemul capitalist in fazele sale moderne de dezvoltare are nevoie de birocratie, desi ambele au surse istorice diferite. Pe de alta parte, capitalismul se constituie in cea mai rationala baza economica pentru administratia birocratica, ingaduind acesteia sa capete cea mai rationala forma, datorita faptului ca . asigura administratiei resursele banesti necesare." (Weber, vol.I, p.224).

In final, se cuvine precizat ca formula administrativa moderna de esenta birocratica, reprezinta obiectivarea unui tip special de legitimitate, de tip rational-legal. Autoritatea care functioneaza pe baza aparatului birocratic modern este astfel o autoritate legala intemeiata pe functionarea legii, pe recunoasterea acesteia de catre societate. Autoritatea legala, arata Weber, este fundamentata pe increderea in regulile rational constituite si pe dreptul persoanelor investite cu autoritate de a lua decizii (cf. Weber, vol.I, p. 215).

Pe langa autoritatea intemeiata rational pe puterea legilor si a institutiilor investite legal, Weber precizeaza ca mai exista alte doua ideal-tipuri de autoritate legitima, si anume:

Autoritatea intemeiata pe traditie - pe credinta in caracterul sfant al unor traditii foarte vechi si in legitimitatea celor ce exercita autoritatea in virtutea acestora (autoritatea traditionala

Autoritatea intemeiata pe carisma - pe devotiunea fata de o persoana investita cu o sanctitate exceptionala, cu eroism sau caracter exemplar, si pe baza normelor sau ordinii revelate sau aratate prin mijlocirea respectivei persoane (autoritatea carismatica). (cf. Weber, vol. I, p.215)

Pentru o mai buna distinctie a calitatilor strict personale fata de cele dobandite prin har si revelare, adica de esenta divina, facem distinctia intre carisma si harisma. Carisma se refera la exemplaritatea datorata puterilor sau darurilor ce tin de personalitatea persoanei, in timp ce harisma se refera, dupa cum am aratat deja, la calitatile exceptionale dobandite ca urmare a lucrarii Domnului in persoana. Astfel, un om politic poate fi foarte bine carismatic dar amoral - va putea atrage masele in virtutea calitatilor sale prezentate maximal si atragator publicului, fara a fi deci si harismatic, fara exemplaritate crestina.

Trasaturile birocratiei constituie aspectul formal al organizatiilor, fata de cel informal - al inter-subiectivitatilor dinauntrul structurii acestora.

Iata mai jos caracteristicile formale clasice ale organizatiilor, asa cum au fost ele postulate de Max Weber (cf. Weber, vol.I, p. 220):

Angajatii sunt liberi ca persoane si se supun autoritatii numai in legatura cu obligatiile lor de serviciu, care au un caracter impersonal.

Functiile sunt foarte clar ierarhizate.

Fiecare functie are o sfera de competenta precis si legal delimitata.

Selectia angajatilor se face conform cu abilitatile acestora; acestia sunt numiti in functii, si nu alesi.

Remuneratia muncii prestate se face prin salariu, conform cu pozitia in ierarhie si cu responsabilitatile aferente.

Slujba in cadrul organizatiei este unica sursa de venit sau, cel putin, detine cea mai importanta pondere in veniturile personale.

Angajatii au deschisa posibilitatea unei cariere in cadrul organizatiei. Promovarea in ierarhia acesteia depinde de aprecierea superiorilor.

Membrii organizatiei sunt supusi unei discipline si unui control stricte cu privire la conduita lor in raport cu pozitia (functia) ce o detin.

Administratia birocratica moderna, caracterizata mai sus, poseda elemente deosebit de utile necesitatilor de rationalizare ale capitalismului modern: precizie in executie, disciplina, rezistenta, stabilitate - toate decurgand in special din caracterul formal, riguros structurat, loialitatea cultivata si recompensata prin salariu etc.; aceste calitati sunt extrem de importante in special in raport cu nevoia de predictie si planificare a actiunilor de catre agentul capitalului modern.