STATUL SI ECONOMIA

In cadrul economiei de piata contemporane statul are un rol extrem de important, el intervenind in economie, atat in mod direct, actionand ca un agent economic, cat si in mod indirect, prin asigurarea cadrului economico-juridic in care se desfasoara activitatile economice.

I.          STATUL IN ECONOMIA DE PIATA

Rolul statului in economie creste o data cu introducerea progresului tehnic si diversificarea activitatii economice, cresterea rolului statului in economie avand urmatoarele cauze:

a) insuficienta invitatiei private in unele domenii de interes general, cum ar fi:

Cercetarea tehnico-stiintifica;

Lucrari tehnico-edilitare;

Servicii, dezvoltarea publica si locuinte;

Transport urban de calatori;

Lucrari de alimentare cu apa si canalizari;

Centrale si puncte termice etc.

b) complexitatea unor probleme care se manifesta in anumite perioade istorice (razboaie, crize economice, crize politice).

c) modificari care apar in conjunctura economiei internationale cu influente favorabile sau nefavorabile asupra situatiei economice a unei tari.

Sintetic se poate spune ca interventia statului in economie are ca scop principal corectarea neajunsurilor economiei de piata si crearea conditiilor pentru o desfasurare normala a vietii economice.

Rolul economic al statului in economie este exercitat indeosebi prin cele trei verigi ale statului, respectiv:

Administratia publica centrala;

Administratiile publice locale;

Administratia securitatii si protectiei sociale.

Administratia publica si administratiile publice locale furnizeaza, in general, servicii nonmarfare de care beneficiaza atat populatia, cat si firmele, fara o contraprestatie directa din partea acestora.

Surse de finantare a acestor activitatii provin din bugetul centralizat al statului sau din bugetele proprii ale administratiilor publice locale, veniturile fiind constituite prin contributia firmelor si populatiei, sub forma de impozite si taxe.

De asemenea statul, reprezinta puterea publica institutionalizata la nivelul unei tari, putere exercitata prin institutiile statului, care exercita puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca, creand cadrul propice desfasurarii activitatilor economico-sociale, realizand armonizarea intereselor agentilor economici intre ei si in raporturile lor cu statul.

Totodata prin firmele aflate in proprietatea statului se realizeaza bunuri si servicii pentru piata interna si cea internationala, statul comportandu-se ca un veritabil agent economic.

Statul este implicat si in activitatile financiar bancare, indeosebi prin intermediul Bancii de emisiune sau al Bancii Centrale, el detinand monopolul emisiunii monetare.

Pe ansamblul tarii, la nivel zonal si regional, statul este preocupat de dezvoltarea echilibrata a tuturor ramurilor si domeniilor de activitate, asigurand dreptului de munca al populatiei, asigurarea conditiilor de trai de securitate si protectie sociala.

Generalizand cele prezentate, se poate observa ca interventia statului in economie este directionata la doua niveluri:

La nivel macroeconomic

La nivel microeconomic.

a) La nivel macroeconomic, interventia statului in economie are urmatoarele obiective:

Controlul somajului prin masuri de echilibrare a pietei factorului munca;

Asigurarea echilibrului monetar, controlului inflatiei si asigurarea stabilitatii preturilor;

Realizarea unei balante de plati externe echilibrate;

Redistribuirea echilibrata a veniturilor din societate;

Asigurarea echilibrului economic general;

Asigurarea protectiei mediului inconjurator, prin crearea unui cadru adecvat, in care dezvoltarea economica sa tina cont de protectia ecosistemului;

Corectarea lipsurilor pietei prin diferite modalitati, cai si instrumente de interventie a statului in economie.

b) La nivel microeconomic interventia statului vizeaza aspecte cum ar fi:

Gestiunea proprietatii publice;

Fixarea preturilor unor bunuri;

Fixarea unor limite minime a salariilor etc.

Totalitatea masurilor pe care statul le ia pentru a influenta si dirija viata economica formeaza politica economica.

Politica economica a statului reprezinta acea actiune constienta a puterii publice, care urmareste definirea obiectivelor economice si sociale ce urmeaza a fi realizate intr-o perioada determinata de timp, intr-o tara, prin folosirea unor instrumente economice si extraeconomice.

Obiectivele politicii economice a statului vizeaza toate nivelurile de structurare a vietii economice si au la baza interesele generale ale societatii, ale statului national, intr-o perioada determinata de timp.

De regula pentru realizarea obiectivelor politicii economice, statul foloseste urmatoarele instrumente:

1. Politica fiscala - care consta in influentarea economiei prin modificarea structurii veniturilor si cheltuielilor statului;

2. Politica monetara - care cuprinde masurile vizand controlarea volumului si structurii masei monetare aflate in circulatie, precum si a puterii de cumparare a monedei nationale;

3. Programarea economica,     care in conceptia multor economistii este necesara atat tarilor dezvoltate, cat si tarilor slab dezvoltate, in care mecanismele pietei trebuie create printr-o politica constienta si rationala.

4. Interventia directa a statului in economie, care se concretizeaza prin:

Furnizarea bazei legale si a unui climat social, care sa conduca la realizarea efectiva a operatiunilor proprii sistemului economiei de piata;

Mentinerea concurentei intre agentii economici;

Redistribuirea veniturilor si a bogatiei;

Adoptarea alocarii resurselor economice, pentru a influenta structura rezultatelor economice la nivel national;

5. Politica bugetara (a bugetului central de stat, a bugetelor locale si bugetul fondurilor speciale).

6. Politica de credit etc.

Interventia statului in economie este insa limitata, datorita urmatoarelor cauze:

a) implicarea statului in economie este conditionata de un anumit raport de forte, de interese economice si politice pro si contra interventiei statului in economie;

b) implicarea statului in economie, mai ales la nivel microeconomic, este limitata de autonomia de care se bucura agentii economici, carora statul nu le poate impune o anumita conduita economica.

II. RESURSELE FINANCIARE ALE STATULUI SI UTILIZAREA LOR

In economia de piata statul se implica in viata economica prin dimensionarea cheltuielilor publice si a veniturilor care trebuie sa sustina aceste cheltuieli.

Dimensionarea cheltuielilor si a veniturilor publice se realizeaza cu ajutorul unui instrument economic numit buget.

Bugetele se constituie la urmatoarele niveluri:

La nivelul administratiei centrale de stat, purtand numele de Buget de stat si este elaborat de puterea executiva, respectiv Guvernul;

La nivelul administratiilor locale, numit Bugetul local (judete, orase, comune) si este elaborat de administratiile locale (Consiliul judetean si Consiliile locale).

Ca instrument economico-financiar, bugetul se prezinta sub forma unui tabel sau a unei balante care cuprinde doua parti distincte:

Partea de venituri, reprezentand sursele bugetare, grupate pe capitole si subcapitole;

Partea de cheltuieli, in care cheltuielile publice sunt grupate p capitole, subcapitole si aliniate;

Caracteristicile bugetului de stat sunt urmatoarele:

a) bugetar de stat este o lege a finantelor publice, un plan bugetar, elaborat de puterea executiva (Guvernul) si aprobat de puterea legislativa (Parlamentul);

Categoria economica de finante publice o constituie acele raporturi economice exprimate in bani, fara contraprestatie directa si imediata, generate de constituirea veniturilor statului si efectuarea cheltuielilor necesare pentru indeplinirea functiilor puterilor publice;

b) bugetul de stat este o lege rectificata a finantelor publice lege a executiei veniturilor si cheltuielilor;

c) bugetul de stat este o lege de aprobare a executiei bugetare.

Bugetul de stat se stabileste anticipat, pentru o perioada de un an calendaristic.

Principalele categorii de venituri sunt: impozitele, taxele si cotizatiile sociale.

1. Impozitele reprezinta principala sursa de venituri publice, si reprezinta o forma de prelevare la dispozitia statului, in mod obligatoriu, fara contraprestatie directa si cu titlu nerambursabil, a unei partii din venitul sau averea persoanelor fizice si juridice (firme), pentru acoperirea cheltuielilor statului.

Bugetul de stat cuprinde resursele financiare mobilizate la dispozitia statului, repartizarea in principal pentru realizarea urmatoarelor actiuni:

Actiuni social-culturale;

Actiuni instructiv-educative;

Actiuni privind asigurarea masurilor de protectie sociala aprobate pentru populatie;

Stimularea producatorilor agricoli;

Realizarea programelor de cercetare-dezvoltare;

Asigurarea protejarii si refacerii mediului inconjurator;

Actiuni de dezvoltare publica si locuinte;

Alte actiuni economice.

Cele doua componente ale bugetului de stat, respectiv veniturile si cheltuielile se prezinta astfel:

1. Veniturile sunt grupate pe capitole si subcapitole, fiind clasificate astfel:

A.Veniturile curente, care cuprind:

a₁ Venituri fiscale, care la randul lor cuprind:

a₁ Impozitele directe :

Impozitul pe profit

Impozitul pe salarii

Impozite si taxe de la populatie

Alte impozite directe

Contributia pentru asigurari sociale

Contributia la fondul pentru plata ajutorului de somaj etc.

a₂ Impozite indirecte:

Taxa pe valoarea adaugata

Accize si impozite pe circulatie

Taxe vamale

Alte impozite indirecte

A₂ Venituri nefiscale:

Varsaminte din profitul net al regiilor autonome (intreprinderi publice)

Varsaminte de la institutiile publice

Taxe diverse

Diverse venituri

B. Venituri de capital (venituri din valorificarea unor bunuri ale statului).

C. Venituri rezultate pe baza incasarilor din imprumuturile acordate de stat.

Cheltuieli bugetului de stat au la baza delimitarii lor doua clasificatii, fiind grupate pe capitole, subcapitole, titlu si aliniate, astfel:

Clasificatia functionala a cheltuielilor

Clasificatia economica a cheltuielilor.

A. Clasificatia functionala grupeaza cheltuielile bugetare astfel:

Cheltuieli cu autoritatile publice (puteri publice)

Cheltuieli cu apararea nationala

Cheltuieli cu ordinea publica si siguranta nationala

Cheltuieli privind invatamantul

Cheltuieli privind sanatatea

Cheltuieli privind cultura, religia si actiunii privind activitatea sportiva si de tineret

Cheltuieli cu servicii, dezvoltarea publica si locuinte

Cheltuieli pentru mediu si ape

Cheltuieli pentru alte actiuni economice

Cheltuieli cu dobanzile aferente datoriilor publice si alte cheltuieli.

B.     Clasificatia economica grupeaza cheltuielile pe elemente de calculatie, astfel:

1. Cheltuieli curente:

Cheltuieli de personal

Cheltuieli materiale si servicii

Subventii

Prime acordate

Transferuri

Dobanzi

Cheltuieli de capital:

Crearea de stocuri pentru rezervele nationale

Investitii ale intreprinderilor publice

Cheltuieli financiare:

Imprumuturi acordate

Rambursari de credite, plati de dobanzi si comisioane

Cheltuieli pentru constituirea unor rezerve etc.

Principala sursa de formare a veniturilor statului sunt impozitele si contributiile pentru asigurari sociale (pana la 45%), iar la cheltuieli, ponderea o detine cheltuielile cu asigurarile, asistenta si protectia sociala (pana la 47%).

La baza stabilirii, aprobarii si executiei bugetului de stat stau urmatoarele principii:

Universalitatea bugetului, adica obligativitatea operatiilor de incasare si de cheltuieli prevazute de lege;

Unitatea dintre venituri si cheltuieli, adica nonafectarea veniturilor de catre cheltuielile particulare;

Temporalitatea, adica anualitatea intocmirii bugetului.

Ca politica economica de ansamblu, bugetul de stat indeplineste urmatoarele functii:

Finantarea activitatii statului;

Redistribuirea veniturilor;

Stabilizarea conjuncturala si restructurarea economiei.

In elaborarea bugetului de stat si in executia bugetului se urmareste asigurarea unui echilibru permanent al celor doua parti ale bugetului respectiv a veniturilor si cheltuielilor.

In functie de raportul dintre venituri si cheltuieli, executia bugetara poate fi:

Buget echilibrat, in situatia cand cheltuielile efectuate sunt egale cu veniturile realizate in cursul aceluiasi an;

Buget excedentar, in situatia cand in cursul unui an, veniturile obtinute depasesc cheltuielile efectuate;

Buget deficitar, in situatia cand cheltuielile efectuate in cursul anului depasesc veniturile obtinute.

Bugetul echilibrat este de regula un model pur teoretic, el neputand fi realizat in practica.

Bugetul excedentar poate ascunde o risipa de resurse financiare, ca urmare a faptului ca veniturile preluate de la agentii economici prin impozite si taxe nu pot fi utilizate din lipsa de obiective, din lipsa de resurse materiale sau de factor de munca.

Bugetul deficitar este foarte interesant de analizat.

Astfel atunci cand bugetul este deficitar, adica cheltuielile depasesc veniturile, satul poate sa recurga la urmatoarele solutii:

Poate face imprumuturi interne si externe pentru acoperirea deficitului bugetar;

Poate proceda la emisiunea monetara, adica tipareste bani fara acoperire in bunuri si servicii, fapt care genereaza inflatie.

Imprumuturile facute de stat pentru acoperirea deficitului bugetar poarta numele de datorie publica.

Deficitul bugetar poate avea actiuni diferite asupra economiei, astfel:

Atunci cand deficitul e manifesta pe o perioada mai scurta de timp si nu are dimensiuni prea mari, el poate asigura stimularea cererii globale, cu influente pozitive asupra cresterii si dezvoltarii economice;

Daca se manifesta pe termen indelungat si la dimensiuni mari, efectele pot fi negative.

Bugetul de stat trebuie conceput in stransa legatura cu evolutia ciclica a economiei.

Politica bugetara este deosebit de complexa, deoarece statul se confrunta cu tendinte diametral opuse, respectiv:

Cerinte economico-sociale pe care trebuie sa le rezolve statul sunt to mai mari, iar constituirea unor surse mai mari de finantare, adica pentru cresterea veniturilor, solutia este cresterea impozitelor si taxelor;

Pe de alta parte cresterea impozitelor diminueaza veniturile agentilor economici necesare consumului si investitiilor;

De asemenea, micsorarea impozitelor conduce la diminuarea veniturilor statului, care nu mai poate face fata cheltuielilor publice.

Tocmai de aceea stabilirea si dimensionarea corecta a impozitelor si taxelor constituie o problema de politica economica dificila, care presupune luarea in considerare a tuturor factorilor de influenta interni si externi, astfel incat sa se realizeze un echilibru intre veniturile agentilor economici si sursele de venituri bugetare.

III. PROGRAMARE ECONOMICA

Programarea economica reprezinta una din formele de interventie a statului in economie, prin care statul urmareste contractarea unor efecte negative care pot sa apara in economie si totodata, pentru a creste eficienta utilizarii factorilor de productie nationali, realizarea masurilor de protectie sociala, de protectie a mediului inconjurator etc.

Programarea sau planificarea economica reprezinta un sistem reglator ale economiei nationale, bazat pe decizii rationale in concordanta deplina cu regulile de functionare ale economiei de piata, reprezentand o forma complexa de politica de dezvoltare economica.

Programarea economica vizeaza elaborarea de catre organismele statului a unor programe de dezvoltare nationala, zonala sau regionala, pe anumite domenii si sectoare de activitate, in vederea rezolvarii unor probleme dificile cu care se confrunta aceste sectoare sau economia in ansamblul ei, sau pentru asigurarea premiselor unei dezvoltari viitoare durabile.

Programarea economica la nivelul economiei nationale presupune:

Corelarea obiectivelor propuse a se realiza si a mijloacelor ce pot fi utilizate;

Esalonarea corespunzatoare in timp a obiectivelor si mijloacelor de realizare;

Stabilirea nivelului orientativ si a termenului la care trebuie realizate obiectivele;

Fundamentarea masurilor economice care trebuie sa-i influenteze pe agentii economici in vederea realizarii obiectivelor;

Urmarirea si controlul realizarii prevederilor programului.

Prin intermediul programarii economice, statul intervine in economie, concomitent pe trei planuri:

Prin elaborarea de recomandari pentru agentii economici in vederea realizarii obiectivelor propuse;

Prin actiunile de constituire a resurselor economice necesare;

Prin actiuni de alocare si folosire a resurselor economice constituite.

In economia de piata, programarea sau planificarea economica nu sunt dirijiste nu sufoca economi, asa cum se intampla in economiile centralizate, programele sau planurile avand doar un rol orientativ in coordonarea activitatilor economice pe anumite directii, in vederea realizarii unor obiective de interes general sau local.

Astfel in economia de piata realizarea programelor economice se bazeaza exclusiv pe folosirea unor parghii economice, cum ar fi:

Preturile;

Creditul si dobanda;

Profitul;

Costurile etc.

Intr-o masura mai mica sau mai mare, toate statele cu economie de piata indiferent daca sunt state dezvoltate sau slab dezvoltate, folosesc planificarea ca o masura de politica economica, in vederea realizarii unor obiective pe termen scurt, mediu sau lung.

BIBLIOGRAFIE

Angelescu, Coralia - Economia politica, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1999

Ciucur D., Gavrila, I. - Economie. Manual Universitar, Editura Economica, Bucuresti 1999.

Cretoiu, Gh., Cornescu V., Economie Politica, Casa de Editura si Presa "Sansa", Bucuresti, 1993.