Distribuirea veniturilor - Fluxul circular activ

Distribuirea veniturilor

Fluxul circular activ
Indeplinirea rolului pe care si-l asuma statul in procesul macroeconomic implica determinarea ansamblului cererii agregate in raport cu toate categoriile de venituri si apoi corelarea acestora cu poosibilitatile de de satisfacere a trebuintelor sociale. Daca avem determinate cheltuielile totale dintr-o economie nationala, drept suma pe care toate entitatile, indivizi sau firme sunt dispusi sa le cheltuiasca, atunci putem considera ca acestea formeaza cererea totala, agregata. Ea se compune din mai multe segmente
1. Cheltuielile de consum sau suma utilizata pentru achizitionarea de bunuri si servicii in scopul utilizarii lor nemijlocite.
2. Cheltuielile de natura investitiilor sau totalul utilizat in scopul acoperirii eforturilor pentru a realiza asa numitele investitii (cu exceptia celor fiananciare).
3. Cheltuielile guvernamentale sau sumele alocate de stat pentru domenii precum: invatamant, justitie, administratie, etc
4. Soldul (pozitiv sau negativ) operatiunilor cu exteriorul ca diferenta intre intrari si iesiri in interiorul sistemului economiei nationale.
Cererea agregata nu poate fi satisfacuta decat prin productie, respectiv importuri. Mecanismul productiei genereaza venituri (salarii, rente, dobanzi, profituri, etc.)care sunt alocate de catre factorii specifici in scopul satifacerii cererii agregate. Cercul virtuos al ceea ce se numeste in literatura economica fluxul circular activ se inchide.

Investiiile in economie
Orice suma de bani poate avea doua destinatii precise: consum sau economisire. Aceasta din urma, la randul ei reprezinta doar o amanare a momentului consumului, fiind in fapt consum amanat. Daca ea se incorporeaza insa intr-o investitie capabila de autosustinere, creatoare de venituri care la randul lor intra in mecanismul de mai sus, atunci ciclul venituri, consum, economii se inchide in asa numita situatie de echilibru, aceasta prin egalitatea dinte economii si investitii.
La nivelele economiei nationale echilibrul nu poate fi atins decat daca veniturile rezultate din productie exced cererea agregata (necesarul de consum) aceasta pentru a crea potentialul de economisire. Deci prima si cea mai importanta optiune daca dorim sa instituim o stare de echilibru in economie este optiunea productie. A doua optiune care induce deasemenea echilibru in sistem, este optiunea preturi. Sau productia creste in ritmuri ce devanseaza cererea si atunci echilibrul este automat atins sau descresterea productiei este insotita (scenariul recesiunii) de cresterea preturilor pentru limitarea cererii. In aceste situatii monitorizarea preturilor presupune abordarea complexa a mecanismelor inflatiei, echilibrul fiind mult mai greu de atins.
Presupunand insa ca economia functioneaza, asertiunile anterioare nu sunt decat premise, daca nu actioneaza asa numita propensiune (inclinatie) spre economii ce face ca nu intreg venitul societatii sa fie consumat. Aceasta tendinta este observabila intr-o scara crescanda pe masura ce veniturile sunt tot mai mari. Tot in aceeasi proportie crescanda economiile se vor transforma in investitii. Daca economiile se indreapta in integralitate sau in majoritatea lor covarsitoare sre investitii, atunci echilibrul este automat realizat.
Important de remarcat in acest context este si faptul ca acest gen de echilibru macroeconomic are implicatii sociale profunde. Numai daca economiile societatii sunt rulate, rata somajului poate sa scada sub procentul considerat controlabil (somaj tampon: 3-4%) si fireste veniturile societatii sa se inscrie pe o curba ascendenta. Economiile in sine, chiar daca ilustreaza o virtute nationala, nu sunt singure in masura sa contribuie la reluarea ciclului economic pe o scara superioara.
Exemplul cel mai relevant al utimilor ani, in context, este exemplul crizei din tarile Extremului Orient. Confruntate cu excedente masive comerciale, cu venituri foarte mari pe fondul unei funciar istorice propensiuni spre economii, aceste tari au abandonat avantajul loc comparativ generat prin productia ce necesita cicluri investitionale recurente si copiind modelul occidental de consum si investitii financiare, au pierdut pe termen scurt sume impresionante.
Politica de economii sau investitii a constituit apanajul scolilor economice ce se revendica din doctrina keynesista. Dirijismul economic, limitat la jaloanele indicative, reprezinta o abordare considerata acceptabila de catre toate democratiile lumii, mai ales dupa crizele de diferite naturi ca au afectat economia. A concepe politici macroeconomice coerente, in masura sa protejeze investitiile si veniturile nationale, reprezinta astazi prioritati absolute pentru orice guvernant.