ECONOMIA BAZATA PE CUNOSTINTE

ECONOMIA BAZATA PE CUNOSTINTE

Ultimele decenii au marcat constientizarea importantei deosebit pe care informatia si cunostintele le au pentru dezvoltarea economico-sociala. Se poate vorbi astfel, despre o revolutie a cunostintelor, adica schimbarea fundamentala de la economia bazata predominant pe resurse fizice la economia bazata predominant pe cunostinte. Cunoasterea devine resursa economica - cea mai importanta - in productia de bunuri si servicii, dar si o marfa ce poate fi comercializata sub forma rezultatelor cercetarii-dezvoltarii, informatiilor de piata, consultantei, formarii profesionale.

Elementele definitorii ale unei societati a cunoasterii sunt:

* Structura economiei evolueaza de la resurse, procese, produse si sisteme de distributie materiale la resurse, procese, produse si sisteme de distributie simbolice. Astfel, capitalul natural (resursele naturale si mediul inconjurator) si capitalul produs de om (capitalul fizic si activele financiare), sunt tot mai mult substituite de capitalul uman si capitalul social, resurse practic inepuizabile;

* Cel mai important factor de productie devine fiinta umana. Aceasta noua realitate impune un tratament diferit aplicat capitalului uman in calitate de factor de productie, tinand cont de faptul ca el difera de celelate categorii de factori de productie prin urmatoarele trasaturi caracteristice:

spre deosebire de capitalul fizic , capitalul uman nu poate deveni proprietatea unui alt individ decat insusi subiectul ce detine calificarea, educatia sau cunoasterea respectiva;

investitiile in capitalul uman necesita un orizont de timp mult mai mare inainte de a deveni productive decat investitiile in capitalul fizic;

spre deosebire de alte categorii de resurse, care pe masura ce se consuma determina diminuarea profiturilor, capitalul uman functioneaza conform altui principiu: de obicei, valoarea activitatii oamenilor creste pe masura ce ei capata experienta.

* Unitatile de productie specifice economiei cunoasterii sunt parteneriatele de idei ce imbina capacitatea de a produce cunoastere cu mecanismele diseminarii ei cat mai largi si stimuleaza capacitatea societatii (indivizi, firme si organizatii) de a o absorbi si de a o utiliza.

* Serviciile capata tot mai multa importanta in economie.

* Piata capata noi dimensiuni, datorita specificului marfii comercializate - un bun imaterial. Sursele ofertei sunt din ce in ce mai diverse: pe langa producatorii traditionali de cunoastere - universitati, institute de cercetare publice si private, laboratoare de cercetare, etc. In acelasi timp creste cererea de cunoastere specializata atat teoretica, cat si practica.

*Datorita caracterului de bun public al cunoasterii si dimensiunilor globale ale competitiei in producerea si comercializarea acesteia, statul trebuie sa se implice activ in crearea premiselor construirii unei societati a cunoasterii (in principal, prin investitii in cercetarea fundamentala si in finantarea invatamantului public, dar si intr-o politica activa de creare a unei culturi a cunoasterii).

Cum se comporta cunostintele ca o resursa economica, inca nu intelegem pe deplin; nu avem destula experienta pentru a formula o teorie si pentru a o testa. Avem nevoie de o teorie economica noua, care sa puna cunostintele in centrul procesului de producere a prosperitatii.