EVOLUTIA GANDIRII ECONOMICE CU PRIVIRE LA CRESTEREA SI DEZVOLTAREA ECONOMICA

EVOLUTIA GANDIRII ECONOMICE CU PRIVIRE LA CRESTEREA SI DEZVOLTAREA ECONOMICA

Istoria gandirii economice cunoaste o ampla evolutie a modului de a concepe cresterea economica si de a o folosi. Fiecare etapa mai importanta a evolutiei economice si-a pus amprenta asupra modalitatii de a intelege si de a aborda aceasta problema esentiala.

Adam SMITH - creatorul stiintei economice si cel mai de seama reprezentant al liberalismului economic - nu s-a preocupat in mod deosebit de cresterea economica. Ca si ceilalti reprezentanti ai scolii clasice, SMITH a situat in centrul preocuparilor sale analiza microeconomica, in conditiile pietei cu concurenta perfecta. In acel timp, pamantul sau resursele nu impuneau restrictii asupra cresterii. Pamant exista din abundenta si era gratuit pentru toti. Deoarece capitalurile erau relativ putine, productia se dubla o data cu dublarea populatiei.

Aceasta 'epoca de aur', cum o numeste Paul A. SAMUELSON, nu putea sa dureze la nesfarsit. Ca urmare a cresterii populatiei, pamanturile disponibile s-au redus tot mai mult. In aceste conditii, '.cresterea echilibrata a factorilor pamant, munca si productie nu mai este posibila' . Pamantul devine insuficient in raport cu numarul mare de oameni ce trebuiau sa-l lucreze, apare renta, productia incepe sa creasca mai incet decat populatia, ceea ce duce la scaderea salariului real; apar conflicte de interese intre clase.

Thomas Robert MALTHUS considera ca presiunea impusa de populatie va face ca salariul sa se reduca la minimum de subzistenta, deoarece numai astfel s-ar putea realiza un echilibru stabil al populatiei; cresterea economica devine o problema - aprecia MALTHUS - ca urmare a aparitiei randamentelor descrescatoare. Acest punct de vedere avea sa nu se confirme deoarece progresul tehnic si tehnologic, precum si investitiile de capital, aflate in ascensiune, puteau sa invalideze legea randamentelor descrescatoare.

Modelul keynesist de crestere economica este un model macroeconomic. Potrivit acestui model, venitul national creste ca urmare a cresterii cererii agregate, ceea ce pune in termeni noi cresterea economica. Spre deosebire de clasici si neoclasici, Keynes nu identifica economiile cu investitiile. Intre aceste doua procese exista deosebiri esentiale la nivel microeconomic si la nivel macroeconomic. Ca urmare, comportamentul global si comportamentul unitatii individuale difera principal. Analiza economica a noilor realitati - in lumina marii crize economice din 1929 - 1933 - l-a dus la concluzia ca mecanismele spontane ale pietei (sustinute de liberalii clasici) nu sunt suficiente pentru ocuparea deplina a fortei de munca si realizarea unei cresteri economice maxime compatibila cu resursele existente. De aceea, considera KEYNES, statul trebuie sa joace un rol corector (folosind bugetul, politica monetara si fiscala), avand ca preocupare principala asigurarea echilibrului macroeconomic.

Keynes pune accentul pe stabilizarea functiilor cererii globale, pe stimularea consumului public si privat, in conditiile folosirii integrale a capacitatilor de productie. Pe termen scurt, influenta ratei dobanzii este considerata ca fiind nesemnificativa asupra economiilor si investitiilor, iar cresterea economica se realizeaza sub influenta unor masuri de politica monetara si fiscala.

Folosind concepte noi legate de cresterea economica (principiul multiplicatorului, principiul acceleratorului), Keynes urmareste sa dea o fundamentare teoretica temeinica pentru ca, prin politicile lor economice, statele sa evite disfunctionalitati grave de genul celor din anii 1929 - 1933.

Lui Keynes i se poate reprosa faptul ca, prin stimularea cererii agregate, nu pot fi tinute sub control inflatia si somajul, or aceste disfunctionalitati majore afecteaza profund cresterea economica. Asa a aparut necesitatea unor noi conceptii, care sa diminueze (sau sa elimine) acest neajuns.

Dupa al doilea razboi mondial, problema cresterii este abordata intr-un mod mai complet, devenind o preocupare de baza a stiintei economice. Noua conceptie tine seama de intreaga evolutie anterioara, si, totodata, imbogateste teoria economica prin noi concepte si conexiuni economice, prin noi concluzii de mare valoare practica; aceasta noua conceptie este cunoscuta sub denumirea de modelul neoclasic al cresterii economice, iar la realizarea acestuia au contribuit in mod decisiv: R. HARROD, E.DOMAR, R: SOLOW, P. SAMUELSON, J.R. HICKS, M: KALECKI, N. KALDOR, F. PERROUX, R. DORNBUSCH, S. TSURU, G. MYRDAL, J. ROBINSON, P. SRAFFA.

Modelul cresterii economice reprezinta o constructie logico-matematica, corespunzatoare teoriei economice, care evidentiaza dependenta functionala dintre ansamblul factorilor cresterii economice si sporirea indicatorilor economici utilizati, prin intermediul unui sistem de ecuatii.

Modelul neoclasic al cresterii economice, elaborat la inceputul perioadei de afirmare a revolutiei tehnico-stiintifice contemporane, are drept nucleu acumularea de capital si schimbarile tehnicii si tehnologiei. Inspirat din modelul HARROD - DOMAR, acest nou model - care a devenit punct de referinta in istoria gandirii economice contemporane - a fost conceput de Robert SOLOW . In lucrarea sa fundamentala: 'A Contribution to the Theory of Economic Growth' (1956) demonstreaza efectele cresterii intensive a capitalului si a progresului tehnic asupra cresterii economice. Grafic, cele doua situatii mentionate mai sus pot fi ilustrate prin evolutia asa-numitei functii a productiei agregate (FPA). In primul caz, pe masura ce creste volumul capitalului folosit de fiecare salariat, are loc o crestere a productiei pe salariat, adica a productivitatii muncii, corespunzator functiei de productie agregate.

Figura 14.1

Graficul arata ca, pe masura ce capitalul continua sa se acumuleze, raportul capital-munca (K/L) creste, asa cum rezulta din sagetile, din punctul E', spre punctele E'' si E''', pana la punctul V, unde cresterea inceteaza. In acest punct productia pe lucrator Q/L) este constanta, iar salariul real nu mai creste.

In situatia progresului tehnic si a imbunatatirii tehnologice, graficul functiei de productie agregate arata astfel:

Progresul tehnic determina deplasarea in sus a

Figura 14.2

Graficul 14.2 arata ca, in ipoteza luarii in considerare nu numai a cresterii intensive a capitalului, ci si a progresului tehnic, in doua perioade (1950 - 1995) rezultatul este altul: productia pe salariat creste de la Q/L₁₉₅₀ la Q/L₁₉₉₅, iar in loc de o stare constanta (vezi graficul 14.1. de mai sus) economia cunoaste o crestere pe salariat, o sporire a salariilor si a nivelului de trai.

Exista si alte modele ale cresterii economice care sunt deosebit de importante, Astfel, Nicolas KALDOR (1908-1986) elaboreaza - cam in aceeasi perioada cu SOLOW, un model in care se ocupa de influenta procesului de repartitie a venitului national asupra acumularii de capital. O alta contributie de seama este aceea a lui Joan ROBINSON (1903-1983) care aprofundeaza analiza acumularii de capital si rolul investitiilor suplimentare in procesul cresterii economice.

Paul ROMER2 si Robert LUCAS elaboreaza un nou model de crestere economica bazat pe faptul ca acumularea de capital se asociaza si imbina, de regula, cu acumularea de cunostinte stiintifice. In acest sens ei promoveaza doua modele:

a)      Modelul 'invatare prin practica' (learning by doing), in care schimbarile tehnologice sunt considerate un produs secundar al productiei de bunuri.

b)      Modelul 'inventiei' prin care schimbarile tehnologice determina schimbari in procesele de fabricatie, avand o influenta determinata asupra cresterii economice.

Din perspectiva noii teorii a cresterii economice capata o deosebita importanta tehnologia electronica, stimularea cercetarii stiintifice si pregatirea de informaticieni de inalta performanta. Aceasta reprezinta si pentru Romania o posibilitate de a depasi unele ramaneri in urma fata de tarile avansate. In acest sens, este oportun pentru Romania sa puna in valoare si sa dezvolte intreprinderile cu un important potential electronic; de asemenea, nu trebuie sa fie ignorate sau marginalizate centrele de cercetari stiintifice si marile posibilitati care exista inca in universitati, in institutiile de invatamant superior in ceea ce priveste dezvoltarea tehnicii si tehnologiei computerizate. Tot atat de important este si faptul ca Romania dispune, inca, de un personal calificat, precum si de un mare numar de tineri informaticieni talentati si performanti, pe care daca i-am pierde, sau i-am 'oferi' gratuit tarilor bogate ale lumii, n-ar fi exclus sa nu mai putem recupera in acest secol ramanerea in urma.

Cel mai de seama reprezentant al acestei teorii este Simion KUZNETS , care considera ca procesul cresterii economice este influentat de o serie de factori transnationali, comuni tuturor economiilor nationale. Dintre acestia, cei mai importanti sunt:

Sistemul industrial, respectiv sistemul de productie bazat pe utilizarea potentialului tehnologic produs de stiinta moderna. Cateva dintre cerintele sistemului sunt: un nivel minim de pregatire intelectuala, un tip de organizare non-familial si impersonal si un grad de urbanizare;

Comunitate de dorinte si aspiratii umane. Aceasta se manifesta printr-o rezistenta relativ scazuta la difuzarea tehnologiei moderne si prin dorinta larg raspandita de a atinge standarde mai ridicate de performanta economica si un nivel de trai mai ridicat;

Organizarea lumii in state nationale. Factorii nationali specifici statelor nationale sunt marimea si localizarea resurselor naturale, religia, mostenirea istorica etc.

Teoria factorilor traditionali comuni este importanta deoarece am putea spune ca 'face jonctiunea' intre aspectele (dimensiunile) tehnice, social-umane, nationale si internationale pe care le presupune, in prezent, cresterea si mai ales dezvoltarea economica. Aceste dimensiuni, astfel 'reunite', pun in evidenta faptul ca nici un aspect al cresterii economice nu trebuie si nu poate fi privit (analizat) 'in sine', deoarece reprezinta un segment al unui intreg, si ca orice abordare unilaterala este daunatoare. Cu alte cuvinte problema cresterii si dezvoltarii economice trebuie sa fie abordata in prezent - si cu atat mai mult in perspectiva - in lumina teoriei generale a sistemelor, adica sistemic.