Economia mondiala

Globalizarea- proces ireversibil

Inca de la aparitia pietei mondiale si e economiei mondiale principalii jucatori s-au aflat in relatii de interdependenta. Treptat am asistat la cresterea gradului de organizare si ulterior de institutionalizare la nivel regional si apoi la nivel mondial.

In egala masura de la Herodot incoace am asistat la ceea ce se numeste conceptualizarea puterii. Toti jucatorii semnificativi la nivel planetar (state nationale, corporatii transnationale sau grupari integrationiste), au cautat sa-si mareasca sferele de influenta si sa isi creasca cotele de piata, deci au reprezentat pionii principali in ceea ce inseamna manifestarea si exercitarea puterii. In acelasi timp procesele care au stat fie la formarea pietei mondiale fie la formarea economiei mondiale s-au dezvoltat treptat.

Concret, fie schimbul de marfuri, fie procesul de industrializare au avut dinamici diferite, sfere de cuprindere in continua crestere, dar in permanenta au generat ierarhii in continua schimbare. Deci, atunci cand ne referim la globalizare in ansamblu, vizam in principal partea economica, spatiul economic. Privind retrospectiv putem spune ca in forme diferite generand dinamici diferite si beneficiind de un grad de institutionalizare aflat intr-o continua diversificare, globalizarea a existat si a generat consecinte inca de la inceputul formarii pietei mondiale si a economiei mondiale in ansamblu.

La inceputul acestui mileniu este cert ca solutia pe care au observat-o principalele centre de putere in economia mondiala este aceea de a dinamiza globalizarea prin accelerarea liberalizarii la nivelul pietei mondiale. Rezultatul o accelerare fara precedent in care se produce progresul dar in egala masura apare o problema departe de a fi rezolvata si anume distribuirea acesteia.

Formarea pietei mondiale

O perioada relativ indelungata de timp (de la inceputurile societatii umane pana aproape de prima revolutie industriala din anul 1857, secolul al XVIII- lea - al XIX- lea) acest schimb reciproc de activitati s-a desfasurat cu precadere la nivelul micro-economic (la nivel de gospodarie individuala, la nivel de unitate economica). In consecinta, vorbim despre o economie un caracter inchis ce avea drept principal scop autoconsumul

La sfarsitul secolului al XV-lea si inceputul secolului al XVI-lea situatia avea sa se schimbe semnificativ. Evenimentele care s-au petrecut in acea perioada de timp (marile descoperiri geografice, importantele cuceriri coloniale) au determinat includerea in circuitul economic a unor noi si vaste teritorii de pe glob. Practic incepe o noua epoca la nivelul activitatilor economice la nivel global. Sfera economica si geografica se va extinde considerabil astfel incat putem numi secolul al XVI-lea ca fiind secolul aparitiei pietei mondiale

Piata mondiala= este in primul rand o notiune economica si nu geografica, ce cuprinde mai multe subpiete ce interactioneaza si formeaza aceasta piata unde pretul se formeaza in egala masura datorita unor factori economici, cat si unor factori extraeconomici; aceasta piata avand ca principala caracteristica diversitatea (eterogenitatea).

Constituirea pietei mondiale a dus la o dinamizare accentuata a activitatii economice la nivelul microeconomic. Principala forma de organizare este manufactura, care functioneza pe baza unor importuri (de regula din surse externe), apoi apar filialele in coloniile detinute de patroni.

Formarea economiei mondiale

Economia mondiala asa cum se prezinta in zilele noastre, este rezultatul unui intreg proces evolutiv, al dezvoltarii schimbului reciproc de activitati de la forme inferioare, la forme superioare, de la simplu la complex.

"Economia" poate fi privita intr-o acceptiune foarte larga ca un schimb reciproc de activitati ce cuprinde un ansamblu de activitati ale unei comunitati umane avand ca scop principal productia si consumul bunurilor. "Economia" in general nu poate fi conceputa in afara factorului uman (social).

Putem defini economia mondiala ca reprezentand acel stadiu al schimbului reciproc de activitati cand pe baza diviziunii internationale a muncii sunt implicati majoritatea agentilor economici de pe glob.

Economia mondiala reprezinta un concept multidimensional:

dimensiunea tehnico-economica, determinata de utilizarea unei palete in continua diversificare de factorii de productie;

dimensiunea geo-politica determinata de existenta a peste 190 de state independente, a unor teritorii inca dependente sau a unor grupari regionale;

dimensiunea politico-diplomatica determinata de capacitatea de negociere a principalilor protagonisti in arena internationala.

Caracteristici ale economiei mondiale

Principalele caracteristici ale economiei mondiale sunt:

o    celulele de baza ale economiei mondiale sunt economiile nationale;

o    diversitatea sau eterogenitatea este data de numarul mare de economii nationale- unitare;

o       aparitia unor multitudini de contradictii care se modifica de la o etapa la alta;

o       cresterea gradului de interdependenta ajungandu-se la constituirea unui sistem de interdependente care sta la baza functionarii economiei mondiale;

o       accentuarea regionalizarii pietelor;

o       diversificarea centrelor de putere, ceea ce determina accentuarea tendintei de multipolaritate la scara planetara;

o       tendinta de institutionalizare;

o       tendinta de internationalizare, reflectata in dezvoltarea schimburilor internationale de bunuri sau servicii si capitaluri mai repede decat Produsul Intern Brut (PIB) sau chiar decat productia industriala a unor tari. Aceasta tendinta s-a materializat si in diversificarea tehnicilor si a metodelor de participare la circuitul economic mondial, dar si in liberalizarea politicilor economice internationale.

Diviziunea internationala a muncii si specializarea internationala in productie

Diviziunea internationala a muncii= reprezinta expresia sintetica a tuturor tendintelor de specializare internationala in vederea participarii la circuitul economic mondial.

Specializarea internationala are drept scop adaptarea potentialului national dintr-un domeniu sau altul la caracteristicile cererii de pe piata mondiala. Specializarea internationala este determinata de o multitudine de factori:

o       specializarea in diferite productii primare este influentata cu precadere de o serie de factori naturali. Aceasta specializare este specifica tarilor in dezvoltare.

o       specializarea in produse manufacturate (industriale, prelucrate), depinde in mod hotarator de un complex de factori tehnico-economici precum: nivelul aparatului de productie; pregatirea, calitatea specializarii fortei de munca;disponibilitatile de capital;traditiile, etc.

Aceasta specializare este specifica tarilor dezvoltate.

Dinamica specializari internationale a fost determinata atat de factori economici, cat si extraeconomici. De-a lungul timpului, dinamica specializarii internationale nu a fost intotdeauna aceasi, asa cum diferite au fost si obiectivele unora sau altora dintre tarile lumii ce au vizat un tip sau altul de specializare.

- tarile dezvoltate in care regasim economii cu o medie a productivitatii muncii ce se situeaza peste media mondiala, orientarea catre un tip sau altul de specializare a vizat cresterea unor cote de piata sau a unor marje de influienta la scara regionala sau mondiala.

- tarile in curs de dezvoltare au vizat cu deosebire folosirea propriilor resurse in interes national si obtinerea de mijloace financiare necesare sustinerii (finantarii) importurilor vitale pentru functionarea economiei respective.

Exista trei tipuri de specializare internationala:

specializare inter-sectoriala;

specializare inter-ramura;

specializare intra-ramura.

Circuitul economic mondial: fluxurile cu marfuri corporale, fluxurile cu servicii si fluxurile financiare internationale

Circuitul economic mondial= reprezinta totalitatea fluxurilor economice internationale privite nu ca o simpla suma aritmetica, ci in stransa lor interdependenta. Exista trei principale categorii de fluxuri:

fluxuri cu marfuri corporale (materiile prime si produse prelucrate);

fluxuri cu servicii

fluxuri financiare-internationale.

Caracteristicile fluxurilor sunt:

Ø     participarea la circuitul economic mondial nu este egala;

Ø     circuitul economic mondial are caracter universal si dinamic;

Ø     accentuarea institutionalizarii atat la nivel bilateral, cat si international;

Ø     diversificarea continua a mijloacelor, tehnicilor si instrumentelor de participare la circuitul economic mondial;

Ø     cresterea influientei impactului societatilor transnationale.

Fluxurile de marfuri corporale= reprezinta componenta traditionala a circuitului economic mondial, iar principala caracteristica a acestei categorii de fluxuri o reprezinta schimbarea raportului dintre comertul cu produse de baza si cel cu produse prelucrate, caracteristica ce a determinat deteriorarea raportului de schimb in defavoarea tarilor in dezvoltare (fenomen numit si "foarfece al preturilor").

Fluxurile internationale cu servicii

Principalele categori de servicii sunt:

o          servicii sub forma de bunuri;

o          servicii sub forma de prestatii complementare care insotesc bunurile;

o          servicii care se substituie bunurilor materiale;

o          servicii fara legatura cu alte bunuri.

Fluxurile financiare internationale = reprezinta acele miscari de valori economice care se exprima si se realizeaza prin mijloace de plata si de credit.

Astazi prin fluxurile financiare internationale intelegem transferul de fonduri financiare de la un agent economic dintr-o tara la un altul dintr-o alta tara, fara a se declansa in acelasi timp o miscare in sens invers de bunuri si servicii. In prezent, fluxurile financiare internationale le depasesc ca importanta pe cele comerciale.

Societatea post-industriala

Dezvoltarea sectorului serviciilor si preponderenta acestuia in structura economiilor tarilor dezvoltate a determinat aparitia termenului de societate post-industriala. Termenul de societate post-industriala este folosit in mai multe acceptiuni.

Exemple de acceptiuni:

Hermann Kant foloseste notiunea de post-industrial scotand in evidenta expansiunea sectorului serviciilor in structura economiei;

Termenul de post-industrial in acceptiunea lui Daniel Bell nu se bazeaza pe centralismul sectorului serviciilor. Acesta foloseste termenul de post-industrial in principal din doua motive:

in primul rand pentru a sustine natura trecatoare a acestor schimbarii;

in al doilea rand pentru a sublinia rolul central al unei tehnologi intelectuale.

In ansamblu, daca o societate industriala are la baza o tehnologie a masinii, o societate post-industriala se bazeaza pe o tehnologie intelectuala.

In consecinta, daca munca si capitalul sunt caracteristicile majore ale societatii industriale, informatia si cunoasterea sunt caracteristicile societatii post-industriale. Intr-un asemenea context si organizarea sociala a unui sector industrial este foarte diferit de cea a unui sector post-industrial. Diferenta majora rezulta analizand comparativ realizarile celor doua tipuri de sectoare.

In sens tehnic, principala problema pentru societatea post-industriala este crearea unei infrastructuri adecvate si aceasta pentru ca in mod clar, o economie de informatii are un caracter semnificativ diferit fata de o economie de bunuri.

In acelasi timp, in viziunea sociologului american o societate post-industriala nu inlocuieste pe deplin o societate industriala, asa cum aceasta din urma nu a inlaturat sectoarele agrare ale unei economii.

In consecinta este vorba despre o societate cu o structura determinata de noile sale dimensiuni principale:

expansiunea sau caracterul central al cunoasterii teoretice;

crearea unei tehnologii intelectuale;

expansiunea unei clase a cunoasterii;

trecerea de la preponderenta productiei de marfuri la cea a prestarii de servicii;

modificarea caracterului muncii;

rolul femeilor

caracterul stiintei in curs de schimbare;

meritocratia intr-o societate post-industriala;

problema lipsurilor

economia informatiilor

Conceptul de putere in economia mondiala

O prima viziune asupra puterii a avut-o Herodot- el identificand puterea unuia singur, a unui grup si puterea maselor.

Existenta puterii ridica cel putin trei probleme si anume:

Cui apartine puterea ?

In ce scop este folosita ?

Care sunt instrumentele exercitarii acesteia ?

Conceptul de putere poate fi divizat in trei elemente distincte:

actul prin care sunt influentati alti factori;

capabilitatile folosite pentru ca influenta sa fie reala;

reactia fata de act.

In conceptia lui Max Weber exista trei tipuri de putere si anume:

o       puterea carismatica reprezinta puterea care se exercita prin raportarea la o transcendenta (ex: divinitate) si se prevaleaza de aceasta pentru a cere o supunere motivata;

o       puterea traditionala- prin care trecutul se materializeaza in momentele prezentului, prin unul sau mai multe personaje care detin autoritatea in calitate de mostenitori;

o       puterea rationala- prin aceasta intelegand puterea care asigura dominatia adevarului, aceasta fiind perceputa ca o reflectare a realului si ca o manifestare a unei actiuni individuale sau colective, juste si eficace care asigura tuturor dreptul la libertate si egalitate.

Principalele surse ale puterii sunt

Ø     controlul asupra securitatii;

Ø     controlul asupra productiei;

Ø     controlul asupra creditului;

Ø     controlul asupra cunoasterii;

Ø     controlul asupra izvoarelor de informatii;

Ø     controlul asupra ideilor (credintelor).

Pentru statele moderne sunt propuse cinci campuri complementare ale puterii:

puterea fizica (ceea ce reprezinta potentialul material- resursele naturale, sol, subsol, natura);

puterea economica

puterea politica (regimul politic, stabilitatea lui);

puterea militara

puterea sistemului national de valori (puterea civilizatiei)

Tipologia puterii

Manifestarea puterii de catre state determina si existenta unei tipologii a puterii care cuprinde:

o       Puterea regionala= prin aceasta intelegand un stat care joaca un rol important la nivelul unei regiuni/zone de pe glob;

o       Puterea mondiala= prin aceasta intelegand un stat care are capabilitatea de a juca un rol hotarator pe mai multe planuri si pe o arie din ce in ce mai extinsa.

o       Superputerea= prin aceasta intelegand un stat care beneficiaza pluridimensionarea puterii si care are capacitatea de a coordona anumite politici sau actiuni la scara planetara, de a se implica activ in solutionarea unor divergente cu impact global si are capacitatea de a gestiona situatii de criza globala.

In dinamica exercitarii puterii putem vorbi de existenta mai multor etape:

In perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial, puterea militara si puterea politica asigurau un echilibru relativ stabil, ulterior piata militara avea sa fie subordonata puterii politice;

O perioada relativ indelungata de timp puterea militara a reprezentat singurul, unicul criteriu de masurare a puterii. A condus fie la ascensiunea, fie la declinul marilor puteri si s-a aflat intotdeauna intr-un raport de conditionare cu puterea economica.

Astazi o asemenea situatie ar reprezenta fara indoiala o solutie de risc maxim. Aceasta pentru ca pe de o parte ar duce la formarea unui nou pol (centru de putere) imposibil de controlat format din companiile producatoare de tehnica si echipament militar si pe de alta parte prin cresterea uriasa a cheltuielilor cu inarmarea ar determina deficite imense care ar prejudicia industria civila si ar afecta echilibrul la nivel national, regional si mondial.

In consecinta pentru a fi onesta si eficienta puterea politica trebuie sa nu mai constituie un izvor inepuizabil de privilegii, sa nu mai fie ritualizata si solemnizata. O astfel de critica este in primul rand politica, ea incercand sa identifice in manifestarea actuala a puterii elementelor caracteristice sistemelor de dominatie totala.

Exercitarea puterii la nivel mondial in perioada 1945-1969 - Blocada Berlinului; Proclamarea R.P. Chineze; National Security Council '68 (NSC '68)

Blocada Berlinului

Decizia lui Stalin de a bloca reconstructia Germaniei ramane una istorica. Concret, rusii au inceput sa se amestece in traficul comercial catre Berlinul de Vest, iar incepand cu 24 iunie 1948 au interzis orice trafic.

Presedintele Truman al SUA nu si-a asumat riscul declansarii unui nou razboi fiind si intr-un an electoral si a luat decizia de a forma un nou pod aerian deasupra Berlinului. Desi la inceput aceasta decizie a fost privita cu scepticism, s-a dovedit a fi o decizie deosebit de inspirata si a functionat un an (mai 1948- iunie 1949), iar punctul maxim inregistra un trafic de 13.000 de tone/zi. Practic aceasta decizie a schimbat destinul politic al lui Truman care va castiga un nou mandat de presedinte al Statelor Unite, iar pentru europeni era cel ce putea sa alunge de la usa pericolul sovietic.

Mai mult decat atat in aprilie 1949 se va forma Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (N.A.T.O.).

Proclamarea Republicii Populare Chineze (RFC)

Republica Populara Chineza a fost proclamata la 01 octombrie 1949 insa administratia americana nu va recunoaste China Comunista. Washingtonul avea sa se razgandeasca in anul 1972. In aceasta situatie MAO (conducatorul Chinei la acea data) se va indrepta catre Moscova pentru a obtine finantarea necesara transformarii Chinei. Va rezulta o intelegere cu plusuri si minusuri.

MAO a obtinut suma de 300 de milioane de dolari credite comerciale pe 5 ani insa cu dobanzi considerabile. A desfiintat privilegiile Rusiei in porturile din Manciuria precum si la calea ferata din acea zona si in plus Stalin i-a oferit principalul sau spion pe care-l avea in biroul politic al Partidului Comunist Chinez. Cu alte cuvinte, MAO nu a reusit sa obtina bomba atomica (principalul sau obiectiv) si a fost obligat sa accepte infiintarea de societati mixte.

National Security Council 68 (NSC-68)

Presedintele Harry S. Truman a insarcinat Consiliul General sa realizeze o reevaluare a politicii americane in contextul razboiului rece. A rezultat un scenariu apocaliptic Rusia potrivit acestui document datorita publicitatii abia in 1970 urma sa-si impuna puterea sa absoluta, iar America in consecinta era nevoita era nevoita sa contractezee aceasta tentativa prin constructia unei politici si a unui sistem economic viabil pretutindeni in "lumea libera".

Altfel spus trebuiau realizate aliante puternice pretudindeni in lume sub conducere americana indiferent care ar fi fost costurile. Atata timp cat rusii nu puteau fi obligat sa faca vreo concesie accentul se centra pe cresterea puterii militare ceea ce insemna un efort financiar considerabil. O astfel de optiune avea sa nu fie deloc pe placul americanului de rand care peste noapte avea sa plateasca taxe si impozite mai mari.

Exercitarea puterii la nivel mondial in perioada 1945-1969 - Razboiul din Coreea

Principalul rezultat al acestui razboi fara invingatori consta in faptul ca a dat startul unei curse nebune a inarmarii care treptat s-a dovedit ca a afectat intr-o mai mare masura Uniunea Sovietica si a contribuit in mod semnificativ la caderea comunismului.

Coreea s-a aflat sub dominatie japoneza din anul 1905 pana in anul 1945 cand aceasta dominatie a fost inlaturata de rusi si de americani, coreenii primind instruire militara si de la unii si de la ceilalti. In anul 1948 s-au format guverne separate iar americanii si-au retras trupele, presedintele Harry Truman considerand ca apararea Coreei nu este esentiala. Razboiul civil a fost inevitabil, Kim Ir-Sen (conducatorul Coreei de Nord) a invadat Sudul inainte ca dictatorul Sygman Rhe sa-si poata aduna fortele pentru a ataca Nordul. O astfel de situatie venea cum nu se poate mai bine pentru noua politica a presedintelui Truman.

Altfel spus era momentul ca America sa iasa la rampa, ceea ce s-a si intamplat. Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite la presiunea americanilor si in contextul in care rusii hotarasera sa paraseasca lucrarile in semn de protest pentru nerecunoasterea Chinei Comuniste a votat pentru interventia in Coreea.

Americanii erau convinsi ca Rusia (Uniunea Sovietica) nu va interveni pentru ca nu-si dorea cu siguranta declansarea unui nou razboi mondial. S-a dovedit a fi o estimare corecta insa numai pana la un punct.

Mao si liderii chinezi erau tot mai convinsi ca americanii dupa ce vor invinge pe comunisti in Coreea se vor indrepta spre China. Asta l-a determinat pe conducatorul chinez sa tina trupele de "voluntari" (prima transa a fost 200.000 de oameni- octombrie 1950) recucerirea Seulului se va realiza abia la inceputul anului 1951. Chiar daca americanii faceau fata acestor noi coordonate ale razboiului, acesta devenea din ce in ce mai popular in SUA. E adevarat ca atata timp cat rusii nu interveneau direct, devenea tot mai clar ca America n-ar avea cum sa piarda acest razboi. Stalin a furnizat echipament militar Chinei insa la un pret exorbitant si pe de alta parte nu a asigurat asa cum promisese protectie aeriana.

Aceasta politica de risc redus a liderului sovietic se datora faptului ca era convins ca americanii nu pot sa castige acest razboi cu mijloace conventionale. Mai mult decat atat reteaua de spionaj sovietica ii certificase faptul ca presedintele Truman luase decizia sa nu foloseasca bomba atomica.

Razboiul trena, ceea ce conducea implacabil spre inceperea negocierilor, ceea ce s-a si intamplat, negocierile au fost incepute de Harry S. Truman si au fost continuate incepand din anul 1953 si ulterior finalizate de noul presedinte de la Casa Alba David Eisenhower.

In fapt sfarsitul acestui razboi a insemnat inceputul reconstruirii celor doua Corei. Altfel spus un razboi fara victorie care nu a facut nimic altceva decat sa creasca propastia intre cele doua poluri. Va incepe o cursa fara precedent a inarmarilor, iar Rusia inconjurata de state pro-americane (Turcia, Grecia) trebuie sa aloce fonduri din ce in ce mai mari in loc sa se concentreze pe reconstructia, pe dezvoltarea tarii. Schimbarile de la varf dintre doua superputeri vor influenta semnificativ dinamica razboiului rece.

Exercitarea puterii la nivel mondial in perioada 1945-1969

Cel de-al doilea razboi mondial a transferat Rusia intr-o superputere militara care avea drept principal rival Statele Unite ale Americii. Stalin nu a dorit sa provoace un conflict direct cu America si a ordonat tuturor partidelor comuniste sa participe la guvernare oriunde era posibil. Preluarea puterii de catre comunisti (de catre Cehoslovacia in februarie 1948, blocada Berlinului si infiintarea Germaniei de Vest- Republica Federala Germana, crearea Republicii Populare Chineze in octombrie 1949) arata cat se poate de clar ca lumea se impartea in doua tabere:- socialista si capitalista.

Dupa razboiul din Coreea, David Eisenhower ia locul lui Truman, iar moartea lui Stalin (15 martie 1953) il aduce in fruntea partidului pe Nikita Hrusciov. Va urma o perioada in care raporturile americano- sovietice se vor acutiza la maxim. Cu siguranta trei sunt principalele momente ale acestei perioade si anume: - Criza Berlinului; Criza cubaneza; Razboiul din Vietnam.

Nikita Hrusciov era foarte diferit fata de Stalin, era adeptul unei politici externe de risc maxim fiind convins ca socialismul de tip sovietic va trimfa pretutindeni. In anul 1956 i-a socat atat pe comunisti, cat si pe adversarii lor dezicandu-se de Stalin. A infiintat un departament pentru legatura cu departamentul pentru legatura cu partidele muncitoresti si fratesti. Era foarte constient de instrumentele pe care trebuie sa le foloseasca pentru ca Rusia sa poata controla blocul socialist, dar in egala masura sa nu neglijeze consolidarea economiei si ridicarea nivelului de trai al rusilor.

S-a reapropiat de Josip Tito, in raporturile cu China a renuntat la prezenta Rusiei in porturile acesteia si la firmele mixte ruso-chineze, dar in egala masura a ales solutia militara in Ungaria nu s-a sfiit sa-i ameninte pe francezi si pe anglezi cu folosirea bombei atomice daca nu pleaca din Egipt, a sporit ajutorul militar atunci cand tentativa provocarii succesiunii in Sumatra a esuat si chiar daca David Eisenhower a folosit CIA-ul a trimis echipament militar si specialisti in Republica Congo.

Toate aceste trei momente (Criza Berlinului, Criza cubaneza si Razboiul din Vietnam) ilustraza cat se poate de evident obiectivul comun al rusilor si al americanilor , si anume acela de a-si creste marja de influienta si in egala masura faptul ca au evitat constant confruntarea directa.

Prima perioada denumita "razboiul rece"

Aceasta perioada care a intrat in istorie sub denumirea de "razboiul rece" marcheaza practic impartirea lumii in jurul a doi poli: Statele Unite ale Americii si fosta Uniune Sovietica;

"Razboiul rece" s-a caracterizat printr-o pluridimensionalitate fara precedent. Prima intrebare care se poate pune este: "CE A DETERMINAT DECLANSAREA ACESTUI CONFLICT DE PROPORTII?"

Analizand manifestarea puterii la nivelul acestei perioade este clar ca nu a mai existat o dinamica universala liniara a intensitatii cu care sau produs aceste confruntari. In consecinta, putem vorbi despre existenta mai multor etape si anume:

Prima etapa este cuprinsa intre anii 1945-1969- si reprezinta perioada in care divergentele s-au acutizat determinand cresterea considerabila a starii de incordare, tensiune la nivel planetar;

A doua etapa este cuprinsa intre anii 1969-1979 si este perioada care poate fi numita ca un deceniu al destinderii;

A treia etapa este cuprinsa intre anii 1979-1990 si este perioada care se afla sub influenta dominanta a cresterii accelerate a cheltuielilor cu inarmarea.

Criza Berlinului;

Se realiza la nivelul anilor 1958-1962 si a fost provocata de Nikita Hrusciov in conditiile in care devenise conducatorul suprem in Uniunea Sovietica.

Pe 04 octombrie 1957 primul sputnic zboara pe o orbita circumterestra timp de 96 de minute. Vor urma alti opt marcand fiecare cate un record si demonstrand ca tehnologia spatiala sovietica este cea mai avansata din lume la acel moment. In acel timp Berlinul reprezenta pentru occident "calcaiul lui Achille".

Germania de Vest era deja membra a NATO iar rusii erau foarte des preocupati de faptul ca aceasta ar putea intra in posesia armelor nucleare.

Finalizarea acestui conflict prin impartirea orasului in doua parti distincte (13 august 1961) s-a realizat in conditiile in care pozitia americanilor era serios afectata de faptul ca rusii reusisera primul zbor al unui om in spatiul cosmic (Yuri Gagarin) si pe de alta parte de esecul, de dezastrul din Golful Porcilor din Cuba.

Ulterior in anul 1969 rusii aveau sa initieze un tratat asupra Berlinului (Andrei Kemenici- presedintele Uniunii Sovietice) si care se finaliza printr-un acord cvatripartid pe 03 septembrie 1971. Acest moment inseamna practic recunoasterea Republicii Democrate Germania de catre accident, Germania de Vest (Republica Federala Germania), iar Berlinul inceta sa mai fie o amenintare la adresa pacii mondiale.

Criza cubaneza;

Criza cubaneza sau criza rachetelor reprezinta momentul in care razboiul rece a fost foarte aproape sa se transforme intr-o confruntare nucleara, intr-un razboi mondial, a inceput pe 14 octombrie 1962 si s-a incheiat pe 28 noiembrie 1962. Aceasta criza s-a declansat dupa ce in aprilie 1961 exilatii cubanezi sprijiniti de CIA esuau lamentabil in incercarea de a-l inlatura pe Fidel Castro.

Pe 14 octombrie 1962 serviciile secrete americane informau ca sovieticii construiau baze de lansat proiectile de raza mijlocie in Cuba.

Pe 23 octombrie 1962 a inceput carantina Cubei, pe 25 octombrie- vase rusesti navigand spre Cuba au fost deturnate, pe 26 octombrie- Nikita Hrusciov i-a telegrafiat lui John Kennedy pentru ai comunica disponibilitatea de a incepe negocierile, pe 27 octombrie a cerut public demontarea bazelor americane de rachete din Turcia si pe 28 octombrie a facut de asemenea publica decizia de a demonta si de a indeparta toate armele ofensive sovietice din Cuba, ceea ce se va si intampla pana la sfarsitul anului. In noiembrie presedintele John Kennedy va retrage blocada navala si ulterior americanii isi vor retrage bazele din Turcia.

Criza cubaneza a reprezentat un moment deosebit de dificil pentru securitatea globala si in egala masura a evidentiat dorinta comuna a SUA si a Uniunii Sovietice de a evita o confruntare majora directa.

Din acest moment confruntarile aveau sa fie transferate spre Vietnam, Etiopia, Somalia, Angola, Mongolia, Afganistan, etc..

Razboiul din Vietnam

Acest razboi a inceput in perioada lui John Kennedy. A fost continuat de Lyndon Johnson si incheiat de Richard Nixon. Americanii erau convinsi de rolul pe care-l juca Indochina. Pierderea Vietnamului ar fi putut antrena un efect de domino, materializat cu prabusirea altor state precum: Loos, Cambogia, Thailanda si chiar Japonia si Filipine.

Atunci cand presedintele Kennedy s-a instalat la Casa Alba, in Vietnam nu erau mai mult de 1.500 de americani dintre care mai putin de jumatate erau consilieri militari, iar guvernul de la Hanoi (capitala Vietnamului)- proamerican se mentinea prin sprijinul economic acordat de SUA.

In anul 1963 erau peste 16.000 de consilieri americani si fusese trimis material de razboi de ultima generatie. Presedintele Lyndon Johnson a mostenit un razboi pe care nu si l-a dorit si in toti cei sase ani in care l-a administrat s-a bazat pe sprijinul Congresului pentru a-l purta asa cum a crezut de cuviinta.

Acest razboi de o duritate extrema se baza pe doua conceptii total diferite: americanii luptau pentru a-i face pe nord-vietnamezi sa renunte la obiectivele lor si sa se aseze la masa negocierilor, in timp ce acestia din urma doreau cu orice pret sa reunifice Vietnamul; ceea ce s-a si intamplat.

Incepand cu anul 1965 in SUA apar miscarile de protest, iar in anul 1968 aceste miscari se intetesc in conditiile escaladarii violentei interne, a divizarii politice si a dezordinii dintr-o serie de orase libere. In anul 1969, la Casa Alba se instaleaza presedintele Richard Nixon, iar politica americana se schimba fundamental. Programul noului presedinte al SUA viza retragerea progresiva a trupelor americane si acordarea unui sprijin puternic pentru sud-vietnamezi.

Decizia ca soldatii americani sa lupte in Cambogia face ca anii 1960-1970 sa reprezinte apogeul miscarilor impotriva razboiului. Incetarea definitiva a focului va fi anuntata in mod oficial in ianuarie 1973. Americanii ieseau din razboi cu un bilant dezastros: - in jur de 60.000 de morti declarati;

peste 300.000 raniti;

mai mult de 150 miliarde $ cheltuite.

Exercitarea puterii la nivel mondial in perioada 1969-1979 - schimbari politice; Salt I; Salt II

Cea de-a doua perioada cuprinsa intre anii 1969 - 1979 (numita si deceniul destinderii). Principala caracteristica a aceastei perioade reprezinta o relativa extindere a relatiilor intre cele doua super-puteri. Cu siguranta schimbarile politice si noile viziuni in ceea ce priveste politica externa, atat la nivelul SUA, cat si la nivelul Uniunii Sovietice au jucat un rol hotarator.

In mod concret extinderea consta in incercarea de a construi un nou tip de relatie. Cu siguranta un astfel de obiectiv era determinat si de raportul de forte existent in acel moment la nivel planetar.

Economia americana se confrunta cu un declin evident ceea ce reclama reducerea bugetului apararii. De cealalta parte Uniunea Sovietica ajunsese la paritate nucleara cu SUA. Adica Richard Nixon avea nevoie de colaborarea cu Moscova pentru a ajunge la un acord de pace cu Hanoi-ul.

Presedintele american avea aptitudini remarcabile pentru politica externa, el fiind persoana potrivita pentru a negocia un acord de control al armamentului.

Acordul pe care Richard Nixon si Henry Alfred Kissinger l-au conceput pentru Moscova a ramas in istorie sub denumirea de parteneriat.

SUA recunosc paritatea strategica a Uniunii Sovietice, nu vor incerca sa intervina in Imperiul Sovietic si vor deschide calea catre investitiile si tehnologiile moderne occidentale. Americanii doreau ca rusi sa-i ajute sa iasa onorabil din Vietnam si sa recunoasca interesele mutuale ale super-puterilor in sfera lumii a treia. Cele doua super-puteri mondiale intelegeau poate mai bine ca oricand ca stabilitatea era obiectivul principal; ceea ce ii facea pe americani ca pentru prima oara dupa anul 1945 sa invite pe rusi la pace.

In egala masura Moscova, continua sa-si consolideze pozitia de superputere militara, armamentul nuclear ca si cel conventional se face in prim proces de dezvoltare.

Flota de submarine se extindea, ba mai mult construiau un portavion pentru a asigura accesul si succesul Uniunii Sovietice oriunde in lume. Mai mult decat atat in unele domenii ale constructiilor de rachete, rusii erau lideri mondiali.

Intr-un asemenea context din punctul de vedere al rusilor raportul de forte se inclina implacabil in favoarea lor.

In anii 1968 si 1969 disensiunile dintre Uniunea Sovietica si China se vor acutiza semnificativ. Presedintele SUA, Richard Nixon avea sa surprinda intreaga lume in februarie 1972 cand a zburat la Beijing pentru a-l intalni pe MAO.

Principalul obstacol in calea relatiilor chinezo-americane era fara indoiala Taiwanul. SUA pusesera in practica politica celor doua Chine si anume: Republica Populara Chineza din teritoriul continental si Republica Chineza din Taiwan. De cealalta parte pozitia Beijing-uluiera cat se poate de ferma: "Nu exista decat o singura China". In urma acestei intalniri SUA aveau sa-si retraga trupele si echipamentele militare din Taiwan (Washington-ul recunoscand Republica Populara Chineza).

Era o situatie noua si total nesteptata ce demonstra cat se poate de evident ca din punct de vedere militar lucrurile se complicau putandu-se vorbi de trei super-puteri: SUA, Uniunea Sovietica si China. In plus eforturile administratiei Richard Nixon de a dezvolta sisteme defensive antiracheta a ingrijorat semnificativ Moscova. Era un domeniu in care americanii erau mai avansati, iar rusii nu-si propuneau sa faca cheltuieli suplimentare pentru a mentine concurenta.

Acesta este contextul in care Uniunea Sovietica se arata interesata de negocieri privind limitarea armelor strategice. De cealalta parte americanii erau si ei interesati de un astfel de acord, acesta reprezentand cel mai evident semnal ca super-puterile au trecut de la confruntare la dialog.

SALT - Strategic Arms Limitations Talks - adica Negocieri pentru Limitarea Armamentului Strategic

A fost semnat de Leonid Brejnev si Richard Nixon in anul 1972 la Moscova. Acest acord limita dezvoltarea sistemelor defensive antiracheta nefacand progrese semnificative nici in privinta celor ofensive. Au fost incheiate acorduri de cooperare in domeniul sanatatii, in domeniul cosmic, iar cele doua parti au convenit asupra prin cipiilor de baza care urmau sa le guverneze relatiile, inclusiv o declaratie de principiu in vederea extinderii cooperarii pentru evitarea unor confruntari militare.

De asemenea, acest acord stabilea si regulile de conduita comuna pentru rezolvarea eventualelor situatii de criza. In anul 1973 Leonid Brejnev va face prima vizita in SUA, vor fi semnate acorduri referitoare la colaborarea in domeniul agriculturi, al transporturilor, al cercetarii marii si oceanelor, dar si un acord general privind contractele, schimburile si colaborarea in domeniul stiintei, tehnicii, al invatamantului si al culturii.

A fost semnat si un acord referitor la principiile de baza ale tratativelor ulterioare pentru limitarea armelor strategice ofensive stabilind cadrul pentru negocierile din cadrul SALT 2. Dupa sapte ani de eforturi SALT 2 avea sa fie semnat de James Earl "Jimmy" Carter si Leonid Brejnev la Viena in anul 1979.

Exercitarea puterii la nivel mondial in perioada 1969-1979 - schimbari politice; Acordul de la Helsinki

Un alt moment important al acestei perioade in reprezinta iulie 1973, cand la Helsinki a avut loc o conferinta la care au participat 33 de state inclusiv din NATO, pactul de la Varsovia sau SUA.

A rezultat un acord semnat la 01 august 1975 de Leonid Brejnev si Gerald Ford din partea celor doua super-puteri, dar si de alti sefi de state. Rusii isi atinsesera scopul. Pentru acest lucru a trebuit sa accepte pentru prima data caracterul universal al dreptului omului, precum si faptul ca ideile si oamenii puteau sa circule liber in Europa.

Adica era pretul pe care trebuia sa-l plateasca referitor la inviolabilatea frontierelor stabilite in anul 1945.

In pofida acestor momente caracteristice unei incercari de a dezvolta o politica de destindere au fost si cazuri in care s-a putut constata interesul celor doua super-puteri pentru a-si extinde sfera de influenta. Spre exemplu in Europa dezamorsarea problemei Berlinului parea ca indreapta Germania de Vest catre o pozitie de neutralitate.   

Acest lucru nu s-a intamplat Helmut Schmidt avand o politica de vizibila apropiere fata de Washington. De asemenea, in Orientul Mijlociu conflictul dintre Egipt si Israel (in care au fost implicate si Siria si Iordania) a aratat la fel de evident implicarea si pozitia celor doua super-puteri si nu in ultimul rand in Africa, pozitia fata de conflictele din Angola, Congo, Etiopia, Guineea sau Mozambic, arata cat se poate de clar ca lumea a treia trezea interesul marilor puteri.

Exercitarea puterii la nivel mondial in perioada 1979-1991. A treia perioada a Razboiului Rece.

Perioada a III-a cuprinsa intre anii 1979 - 1991 (unii o numesc un al doilea razboi rece)

Semne ale sfarsitului destinderii incep sa apara din anul 1977. In timpul negocierilor asupra Tratatului SALT 2, Helmut Schmidt si rusii doreau ca in acest tratat sa fie incluse si armele destinate scenelor europene.

James Earl "Jimmy" Carter (presedintele SUA al vremii de atunci) a refuzat categoric. Cancelarul Germaniei de Vest va ceda, iar sovieticii vor riposte prin instalarea de proiectile SS20 in Europa Centrala si de Est. O decizie discutabila care va avea sa fie contrabalansata de NATO prin instalarea in anul 1979 a rachetelor de tip Cruise si Pershing II. Fara indoiala ca interventia sovietica in Afganistan, avea sa declanseze acutizarea relatiilor intre cele doua super-puteri. Concret, un conflict militar in care fortele implicate erau partidul popular democrat din Afganistan de orientare marxista si sustinut de fortele sovietice si de cealalta parte rebelii islamisti mujahedini sustinuti de SUA, Arabia Saudita si Pakistan.

Acest razboi a durat noua ani intr-o desfasurare aproximativ similara cu cea din Vietnam, Uniunea Sovietica fiind principalul pedant. In plan politic prapastia dintre cele doua puteri continua sa se adanceasca. Astfel, in anul 1980 presedintele James Earl "Jimmy" Carter a recomandat sportivilor americani sa nu participe la Jocurile Olimpice de la Moscova, iar in anul 1984 Moscova interzicea sportivilor rusi participarea lor la Jocurile Olimpice de la Los Angeles.

Presedintele James Earl "Jimmy" Carter chiar daca a sporit bugetul militar, a creat o forta rapida de reactie, a instalat rachetele MX si a semnat acorduri militare secrete cu China. Pentru faptul ca nu a reusit sa faca sa functioneze economia americana a fost considerat un presedinte slab. In consecinta Ronald Reagan ii va lua locul la Casa Alba.

Noul presedinte al SUA va adopta o atitudine relativ simpla fata de rusi. El considera ca nu are rost sa negocieze, atata vreme cat Uniunea Sovietica oricum ar fi incalcat acordurile semnate. In viziunea sa singura solutie castigatoare era superioritatea nucleara fata de Uniunea Sovietica si lupta impotriva interventiilor sovietice in lumea a treia.

Administratia Reagan va anunta ca a descoperit acea bresa de vulnerabilitate datorita careia prima lovitura nucleara sovietica ar fi devastat SUA. Folosind aceasta ipoteza indoielnica va promova o politica de crestere accelerata a cheltuielilor militare pe tot parcursul anilor '80. In martie 1983 va face publica initiativa apararii strategice, ceea ce a ramas in literatura sub denumirea de "Razboiul stelelor", care concret insemna formarea unui scut de aparare in spatiu din spatele caruia SUA ar fi putut lansa prima lovitura nucleara.

In anul 1985 liderul suprem al Uniunii Sovietice devine Mihail Sergheevici Gorbaciov, iar ministru de externe Eduard Sevardnadze. Acest tandem avea sa aduca un nou sistem de lucru intitulat "Noua Gandire Politica" care avea sa devina tot mai popular in lumea occidentala. In esenta principalele componente ale acestuia erau:

confruntarea dintre cele doua super-puteri este neproductiva;

puterea militara nu garanteaza securitatea care poate fi atinsa doar prin mijloace politice si gasirea unor solutii comune;

securitatea unui stat nu poate fi sporita daca acest lucru se face in detrimentul altui stat;

conflictul dintre super-puteri in lumea a treia a adus Moscovei putine avantaje tangibile, insa a contribuit la sporirea presiunii dintre cele doua super-puteri;

toate statele sunt independente;

valorile universale comune (drepturile omului, nefolosirea fortei in rezolvarea problemelor politice, democratia) ar trebui sa reprezinte fundamentul actelor decizionale in politica externa;

abordarea prin prisma ideologiei de clasa a strategiei de politica externa ar trebui abandonata in favoarea intereselor comune ale omenirii;

Uniunea Sovietica reprezinta un stat normal care nu are ca obiectiv stapanirea lumii si isi doreste sa se afle in relatii de stransa cooperare cu toate celelalte state;

Afganistanul constituia un obstacol major in calea acestei noi gandiri politice punand lumea occidentala si cea islamica pe pozitii antagonice.

La nivel general Uniunea Sovietica avea probleme vizibile si a continuat politica de subventionare externa, iar statele est-europene inregistrau datorii din ce in ce mai mari fata de ea. In plan militar era o deosebire semnificativa intre politica americana dusa de Ronald Reagan si apoi de George W. Bush si cea a lui Mihail Sergheevici Gorbaciov.

In timp ce presedintele Ronald Reagan, reintera angajamentul fata de initiativa apararii strategice, Gorbaciov surprindea pe toata lumea in ianuarie 1986 cand propunea dezactivarea tuturor armelor nucleare pana in anul 2000.

In anul 1988 la Organizatia Natiunilor Unite Mihail Sergheevici Gorbaciov, a facut public faptul ca Uniunea Sovietica isi va aduce unilateral efectivele militare, iar trupele sovietice stationate in Republica Democrata Germana, Cehoslovacia si Ungaria vor fi retrase. La acest anunt in aceeasi zi seful statului major va demisiona.

In viziunea optica a acestuia reducerea armamentului conventional nu va putea fi facuta decat cu conditia reciprocitatii americane. In consecinta Mihail Sergheevici Gorbaciov se vedea angajat intr-un joc incordat de mare miza, cu propria armata. In anul 1989 la Casa Alba se instaleaza George W. Bush avandu-l ca secretar de stat pe James Baker.

Mihail Sergheevici Gorbaciov va continua sa faca o serie de concesii militare fara a primi in schimb nimic sau aproape nimic. Prin politica sa Mihail Sergheevici Gorbaciov devenea tot mai popular in occident, dar avea tot mai multe probleme acasa. Desi si-a propus obiective generoase, acesta nu a reusit sa gaseasca solutiile economice, financiare pentru a rezolva problemele URSS. In consecinta, pozitia sa devenea tot mai subreda in august 1991 avea sa se produca o tentativa de lovitura de stat initiata de proprii sai oameni. Pentru Mihail Sergheevici Gorbaciov totul va lua sfarsit in decembrie 1991, cand liderii Rusiei, Belorusiei si Ucrainei s-au intalnit langa minsc pentru a hotara dizolvarea Uniunii Sovietice si infiintarea unei confederatii deschise pe state independente si anume "Comunitate de State Independente (CSI)".

SUA. Caracterizare de ansamblu. Prezent si perspective.

Dezvoltarea SUA a fost influentata in mod semnificativ de o serie de conditii istorice favorabile:

nu a cunoscut feudalismul si a trecut direct la capitalism ceea ce a permis societatii americane sa se dezvolte inca de la inceput ca o societate civila deschisa;

teza de baza a declaratiei de independenta este cea a drepturilor inalienabile daruite de creator tuturor oamenilor (nu regasim o ierarhizare in societate);

intr-un timp relativ scurt a fost creata o piata interna uriasa care a stimulat din plin cresterea economica;

standardizarea si productia de serie mare au aparut inca de timpuriu in SUA fiind practic impuse de talia vietii americane;

intr-o perioada relativ scurta sistemul si modul de viata americane devin monopolul etalon (principalul model pentru tinerele generatii din intreaga lume).

Pentru SUA inceputul secolului al XX-lea reprezinta si inceputul expansionismului dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial in anul 1948 va initia planul Marshall, iar in anul 1949 tot din initiativa americanilor va semna Tratatul Atlanticului de Nord (ia fiinta NATO). Americanii vor acorda un sprijin financiar si logistic Japoniei, restituindu-i acesteia rolul de zid de aparare impotriva expansionismului comunismului in zona.

Toate acestea erau posibile in contextul in care SUA devenea cea mai bazata tara dupa cel de-al doilea razboi mondial detinand 2/3 din rezerva de aur a planetei.

Caracteristicile principale ale modelului american sunt liberalismul; capitalismul; libera initiativa.

Modelul economic american se individualizeaza prin:

preponderenta proprietatii care presupune libertatea deplina a indivizilor in procurarea si utilizarea fenomenelor de productie.

prin motivatia pentru profit- putandu-se vorbi despre un cult al maximizarii profitului;

piata si concurenta ocupa un loc central in strategia nationala de dezvoltare;

relatia guvern-mediu de afaceri este clar stabilita printr-o legislatie care reglementeaza modul si tipul de interventie al statului in economie;

prin deplina libertate a consumatorului.

America a inteles inca de timpuriu rolul pe care-l joaca in producerea dezvoltarii cercetarea, inovarea. In consecinta, regasim o cooperare eficienta intre sectorul public si privat in acest domeniu in conditiile in care SUA continua sa aloce cele mai mari fonduri din lume pentru cercetare si dezvoltare.

Inceputul celui de-al treilea mileniu aduce o multitudine de probleme cu consecinte majore pentru economia americana:

o       atacurile de la 11 septembrie 2001;

o       interventia militara in Irak;

o       criza imobiliara;

o       criza finaciara 2008.

Toate acestea s-au transformat in factori care au pus sub o presiune fara precedent cea mai puternica economie de pe planeta. Asa se face ca SUA a inregistrat in anul 2008 o crestere de 1,3%, o rata a somajului de 8,5%, o scadere semnificativa a consumului, a productiei industriale si a PIB-ului.

Schimbarile din Europa Centrala si de Est din anii '90

Dupa sfarsitul razboiului rece (anul 1991) urmeaza o perioada in care tendinta de multipolaritate va constitui una din principalele caracteristici ale economiei mondiale.

Putem vorbi despre aparitia mai multor centre de putere in economia mondiala si pe de alta parte de o dinamica sustinuta in ceea ce priveste aparitia unor state cu marje de influienta sau cote de piata in crestere.

La varful piramidei tarilor lumii vom regasi o triada formata din SUA, Japonia si UE. Inceputul celui de-al treilea mileniu aduce in prim-plan un nou centru de putere (China); economie caracterizata in ultimii peste 25 de ani de cel mai constant si ridicat ritm de crestere economica. O astfel de arhitectura a centrelor de putere nu inseamna ca SUA au devenit o tara, o economie ca oricare alta, chiar daca si in continuare continua sa reprezinte principalul centru de putere; regasim o serie de fenomene, procese care sunt in egala masura argumente viabile care sustin veridicitatea dinamicii tendintei de multipolaritate.

Concret, astazi ne gasim in situatia in care majoritatea elitelor lumii atat din tarile dezvoltate, cat si din cele in curs de dezvoltare nu mai considera societatea si economia americana in ciuda reusitelor lor indiscutabile ca pe un model socio-economic (ideal asa ar fi).

Astazi SUA nu mai sunt in masura sa asigure singure securitatea militara a planetei. Constatam o diversificare cu deosebire in ceea ce reprezinta abordarea principalelor fenomene economico-sociale atat la nivelul tarilor dezvoltate, cat mai cu seama la nivelul celor in dezvoltare. In plus o anumita incetinire/stagnare din punct de vedere economic, regasim si la nivelul economiei americane, ceea ce se materializeaza intr-o diminuare a partii din venitul mondial pe care o detine.

Concluzie- Astazi ne aflam in situatia in care combinatia factorilor de productie intr-o serie de tari industriale sunt la fel de eficiente sau chiar mai eficiente decat in SUA si pe de alta parte asistam la aparitia unor noi jucatori pe care americanii ii mai pot influienta intr-o foarte mica masura.

Uniunea Europeana. Prezent si perspective

Astazi uniunea Europeana reprezinta cea mai de succes grupare integrationista fiind rezultatul unui proces gradual de integrare. Fara indoiala actuala configuratie a Uniunii Europene nu era posibila fara a se produce transformarile economice, sociale si politice din Europa Centrala si de Est de la sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90 (socialismul).

Sfarsitul comunismului a insemnat un moment neasteptat in Europa Centrala si de Est care a marcat inceputul unor transformari majore la nivelul fostelor tari comuniste (socialiste). Numitorul comun la nivelul tuturor acestor tari la constituit dorinta de schimbare radicala atat in plan politic, social, cat si economic.

O astfel de schimbare profunda nu putea sa fie obtinuta decat in urma unui proces foarte complex de reforme care sa cuprinda un spectru foarte larg. Daca din punct de vedere politic succesele nu au intarziat sa apara materializandu-se in:

democratizarea vietii politice;

in pluripartitismul;

in alternanta la guvernare.

Din punct de vedere economic, schimbarea s-a produs mult mai greu si mai lent. Toate aceste economii se confruntau cu grave probleme economice care dupa schimbarile politice mentionate au continuat sa se acutizeze.

Concret, in perioada imediat urmatoare acestor transformari toate aceste economii sau comprimat in conditiile in care acest proces ar fi fost dublat de orientarea catre un tip sau altul de specializare eficienta si de un proces de restructurare eficient, aceste economii ar fi putut deveni mai flexibile si mai competitive intr-o perioada de timp relativ scurta.

Din pacate insa intarzierea programelor de reforma si amanarea restructurarii aveau sa arunce aceste economii intr-o criza semnificativa. Schimbarea structurii proprietatii se va produce cu o dinamica mult mai lenta fata de orizontul de asteptare si in plus strategia folosita pentru realizarea acestui obiectiv primordial se va afla in permanenta in centrul dezbaterii polemicii politice. Decizia de schimbare radicala s-a materializat in desfiintarea Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER)- Pactul de la Varsovia.

Acest grup de tari ajunsesera sa produca la sfarsitul anilor '90- 1/3 din productia insustriala mondiala si de cereale si detinea o pondere de 11% din comertul mondial.

Desfiintarea si renuntarea la aceste piete, la mijloacele si tehnicile de piata folosite si reorientarea catre noi piate concomitent cu scaderea semnificativa a productiei industriale au generat o recesiune de proportii la nivelul acestor tari.

Intr-un astfel de context, echilibrarea, stabilizarea acestor economii si gasirea unor solutii, cai pentru producerea unor dezvoltari durabile deveneau principalele obiective pentru aceste tari. In plus de reusita acestor reforme depindea consumul si dinamica sprijinului financiar si a investitiilor straine directe absolut necesare relansarii acestor economii.

Japonia. Factorii determinanti ai miracolului Japonez

Japonia (cel de-al doilea centru de putere)

Japonia ramane in istorie cu cel mai spectaculos model de dezvoltare.

Reprezenta la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial o tara infranta si o economie ruinata pentru ca in anii '70 sa se plaseze intre puterile economice mondiale. O astfel de dinamica fara precedent ramasa in istorie sub sub denumirea de miracol economic japonez, a fost posibila in conditiile unei societati care se caracterizeaza printr-o serie de particularitati pe care s-a bazat o strategie fara precedent la nivel mondial.

Japonia cu o forta de munca ce la momentul respectiv beneficia de unele dintre cele mai scazute niveluri de salarizare, ceea ce ilustra multumirea cu putin poporului nipon, printr-o disciplina impinsa la extrem- ceea ce este manifestarea spiritului de sacrificiu al japonezilor- si printr-o cooperare aproape perfecta intre patronat si angajati, ceea ce reprezinta manifestarea plasarii binelui colectiv inaintea celui personal, individual si folosind din plin ajutorul logistic si financiar acordat de SUA, pentru Japonia nici un obiectiv economic nu va fi imposibil de realizat.

Caracteristicile strategiei japoneze:

s-a bazat pe un import masiv de tehnologie moderna, licente, know-how;

nu s-au angajat in cursa inormarilor orientandu-se pe cresterea productiei industriale, reusind relativ repede sa constituie o piata interna semnificativa;

regasim o interventie eficienta a statului in economie prin politica creditelor ieftine in vederea stimularii monopolurilor nationale si prin masuri de reducere a impozitelor pentru companiile corporative japoneze;

s-a bazat pe o politica foarte eficienta a formarii, pregatirii, calificarii fortei de munca.

Japonia. Dimensiunea Miracolului Japonez

Miracolul japonez reprezinta ascensiunea spectaculoasa a economiei japoneze materializata in plasarea acestei tari incepand cu deceniul al saptelea al mileniului trecut in pozitia de lider mondial in numeroase domenii. De exemplu, dupa cel de-al doilea razboi mondial in domeniul industriei constructoare de motociclete sau de automobile Japonia nu reprezenta nimic.

In anii '70 atat in industria constructoare de automobile, cat si de motociclete Japonia devine lider mondial. Aceeasi situatie o regasim si in alte domenii (in productia de: casetofoane, telefoane, televizoare; in constructia de nave; in productia de: otel, cipurilor, robotilor industriali). Companiile japoneze devin jucatorii principali in productia de ceasuri, industria de aparatura electrocasnica, in domeniul informatic, pe piata semiconductorilor, in domeniul produselor de consum curent sau al serviciilor. 70% din roboti industrial la scara mondiala provin din Japonia. In concluzie, japonia acuzata de-a lungul timpului de protectionism, dumping, spionaj industrial cu o politica financiara si monetara controversata.

Japonia este tara care a pierdut cel de-al doilea razboi mondial, dar cu siguranta la castigat pe cel economic care a urmat. In perioada 1992 - 1998, Japonia este tara cu cea mai mare rezerva valutara din lume. Problemele financiare la nivelul capurilor japoneze apar si ele.