Economia politica

Economia politica

Sintagma Economie Politica a fost utilizata pentru prima data de francezul Antoyn de Montchretien in lucrarea "Tratat de economie politica" (1616).

Aceasta denumire deriva din combinarea sensului cuvintelor din limba greaca: "oikos"-casa, gospodarie economica, "nomos"-lege si "polis"-cetate, stat.

Cu mult timp inainte filosoful grec Aristotel (384-322 i.Hr.) a folosit termenul "oikonomia", rezultat din cuvintele oikos si nomos.

Astazi se opereaza cu doua denumiri Economia Politica (latinii) si cu Economics (anglo-saxonii).

In acest sens, reputatul economist american Paul Samuelson, laureat al Premiului Nobel (1970) precizeaza ca cele doua denumiri au acelasi continut. De fapt, cei doi termeni nu desemneaza doua ramuri distincte ale stiintei economice.

In functie de context, termenul economics este redat prin "economie", "stiinta economica", "teorie economica" si "economie politica".

Incepand cu secolul al XVIII-lea, definirea obiectului stiintei eco-nomice a reprezentat o preocupare constanta a economistilor teoreticieni in cadrul diferitelor curente si scoli.

In aceasta ordine de idei este relevanta contributia ilustrului nostru profesor si economist Virgil Madgearu (1887-1940) in formularea definitiei-teza potrivit careia economia politica studiaza raporturile sociale ce se stabilesc intre oameni in activitatea economica si ca denumirea cea mai proprie a stiintei economice este economia sociala. De ce am apelat la aceasta definitie? Raspunsul il da insusi V. Madgearu intr-o maniera ana-litica si stiintifica: "Economia politica este o stiinta sociala. Ea nu studiaza     economia unui individ sau a unor indivizi traind izolat, ci raporturi sociale care se nasc intre oameni, cu prilejul activitatii lor economice".

Intr-o viziune moderna de natura epistemica, Daniel Hausman in lu-crarea sa "Filosofia stiintei economice" defineste economia politica ca fiind: "Stiinta care studiaza legile acelor fenomene din societate ce sunt generate

Virgil Madgearu, "Curs de economie politica", Bucuresti, 1944, p. 7.

de actiunile combinate ale oamenilor indreptate spre producerea de bogatie, in masura in care aceste fenonene nu sunt modificate de urmarirea altor obiective".

In aceeasi lucrare D. Hausman ne ofera o idee majora si anume: "Stiinta economica a luat nastere atunci cand s-a inteles ca exista un sistem economic care poate fi obiect de studiu. Un asemenea sistem economic il numim sistem economic capitalist".

In concluzie, economia politica este o stiinta economica fundamentala, prin excelenta teoretica. Aceasta stiinta socio-umana reprezinta un ansamblu de cunostinte coerent structurate sub forma de notiuni sau concepte, idei, teorii, legi economice prin care sunt reflectate in planul gandirii fenomenele si procesele economice, precum si actele, faptele si comportamentele economice. In acelasi timp, economia politica opreaza cu metode si procedee de masurare, evaluare si gestionare a activitatilor economice.

Fenomenul economic reprezinta forme de manifestare ale activitatii care apar la suprafata realitatii economice, fiind nemijlocit sesizabile de catre oameni.

Fenomenul economic este accesibil in mod nemijlocit cunoasterii umane, de exemplu, sub forma de salariu, pret, profit, inflatie, somaj, saracie etc.

Procesul economic exprima transformarile cantitative, structurale si calitative care au loc, in timp si in spatiu, in cadrul fenomenelor economice.

O premiza teoretica de la care porneste economia politica are in vedere ca fenomenele si procesele economice nu sunt izolate. Ele cunosc diferite forme de legaturi functionale unele cu altele.

Din aceasta perspectiva are o importanta deosebita cunoasterea tipologiei legaturilor (relatiilor) intre fenomenele economice, relatii care au un caracter obiectiv, fiind expresia atat a realtiei om-natura, cat si a relatiei om-om.

Tipuri de realtii intre fenomenele economice au in vedere:

relatii de cauzalitate;

relatii de interdependenta;

realtii de covariatie.

Transformarile pe care le inregistreaza fenomenele au in primul rand o determinare cauzala.

Relatia cauzalitate ne arata ca un fenomen-numit cauza determina un alt fenomen-numit efect.

Caracterul instrumental al relatiei de cauzalitate ne ofera cel putin doua variante privind forma functionala a dependentei fenomenului economic de variabilele cauzal-determinante.

Prima varianta: variatia unui fenomen x produce o modificare a altui fenomen y. Matematic aceasta relatie de cauzalitate se exprima prin functia: y = f(x), adica variatia fenomenului y este in functie de modificarea feno-menului x. Aceasta este o relatie de cauzalitate de tip determinant. Un astfel de recurs analitic se poate exemplifica prin relatia de determinare a cererii si ofertei de catre pret. Astfel, legea generala a cererii reflecta determinarea inversa, negativa intre pret si cerere: ↑pretul→↓cererea; ↓pretul→↑cererea. Legea generala a ofertei reflecta determinarea directa, pozitiva intre pret si oferta: ↑pretul→↑oferta; ↓pretul→↓oferta.

A doua varianta exprima o relatie de cauzalitate de tip probabilistic sub forma functiei: y = f(x x x xn). Rezulta ca variatia fenomenului y este determinata de multimea variabilelor - cauza x x x xn. De exemplu modificarea salariului real este determinata de salariul nominal - relatie di-recta, pozitiva - si de nivelul preturilor de consum - relatie inversa, negativa.

Relatii de interdependenta de tipul conexiunii inverse, in care un feno-men influenteaza evolutia altor fenomene, care la randul lor, modificandu-se vor modifica fenomenul initial. Un exemplu concludent il reprezinta spirala in lant repetitiv a inflatiei: cresterea salariilor mai mult decat cresterea pro-ductivitatii muncii ═> cresterea costurilor ═> cresterea preturilor ═> scaderea puterii de cumparare a salariilor ═> revendicarea unor noi cresteri salariale ═> o noua crestere a salariilor s.a.m.d.

Relatii functionale de covariatie constau in faptul ca modificarea unui anumit fenomen exercita influente diverse asupra altui sau altor fenomene.

Legaturile izvorate din esenta fenomenelor si proceselor economice sunt reflectate in planul cunoasterii stiintifice sub forma legilor economice. Acestea reflecta legaturile esentiale, necesare, generale si relativ stabile care au loc in cadrul fenomenelor si proceselor economice sau intre acestea.

Relatiile cauzal-functionale au caracter de lege economica si se manifesta ca tendinta, ca regula si in medie.

Cunoasterea cerintelor si actiunii legilor economice permite atat agen-tilor economici, cat si decidentilor politici sa adopte strategii si politici adec-vate conditiilor date, cu efecte directe, asupra rationalitatii actiunii umane.

Asupra fenomenelor si proceselor economice, economia politica opereaza cu notiuni sau concepte si cu indicatori economici.

Notiunile sau conceptele sunt o forma fundamentala a gandirii, care reflecta caracterele generale ale obiectelor sau ale fenomenelor grupate mental intr-o anumita clasa dupa un criteriu stabilit.

Categoria este o notiune de maxima generalitate. Ea exprima proprietatile si relatiile esentiale si generale ale fenomenelor si proceselor ce fac parte dintr-o anumita clasa si care au o existenta obiectiva.

Indicatorul economic este expresia numerica, cifrica a laturei cantitative a fenomenelor si proceselor economice, in conditii de timp si loc.

Indicatorii se pot exprima in:

a) valori absolute sau marimi absolute, care la randul lor pot fi exprimati in:

unitati fizice (u.c.): m, m, l, hl, ha, buc., perechi, t, baril etc (bunuri relativ omogene);

unitati valorice sau monetare (u.m.) pentru rezultate eterogene;

b) valori relative sau marimi relative (in procente): indicatorii relativi sunt expresia raportului procentual a doi indicatori diferiti. De exemplu:

rata profitului = profit/cost

rata dobanzii = dobanda/credit

rata somajului = Nr. someri PA/Po 100 PA = populatia apta de munca

Po = populatia ocupata

Pentru evaluarea dimanicii fenomenelor economice se utilizeaza indicii economici.

Indicele este expresia procentuala a doua marimi ale aceluiasi indicator, in perioada curenta (x ) si in perioada de baza (x ), sub forma generala de Ix = x / x