CATEGORII DOCUMENTE |
Agricultura | Asigurari | Comert | Confectii | Contabilitate | Contracte | Economie |
Transporturi | Turism | Zootehnie |
Conceptul si instrumentele de masurare a inflatiei (indicatori si indici)
Cauzele inflatiei contemporane si tipuri de inflatie
Efectele economice si sociale ale inflatiei
Politici si masuri antiinflationiste
Economistul francez Michel Didier in lucrarea sa ,,Economia si regulile jocului" considera acest fenomen "dezordinea dezordinilor in viata economica". Alti economisti, printre care F. Perroux sublinia ,,se va desemna astfel, prin termen de inflatie o miscare de crestere dispersata a preturilor care se intretine prin sine insusi si care este datorata unei insuficiente relative a ofertei spontane in raport cu cererea".
Inflatia reprezinta un dezechilibru macroeconomic monetaro-real reflectat prin urmatoarele aspecte:
cresterea masei monetare din circulatie peste nevoile economice.
deprecierea monetara (scaderea puterii de cumparare a banilor)
cresterea anormala, permanenta, cumulativa si generalizata a pretului
Fenomenul denumit inflatie constituie o problema complexa de analiza macroeconomica si una dintre cele mai importante forme ale dezechilibrului economico-social. Dar nu orice crestere a preturilor este sinonima cu inflatia, deoarece:
I. este vorba de o crestere puternica, anormala foarte puternica a preturilor. Se raporteaza cresterea la un sistem de referinta, la un raport de stabilitate socotit normal.
II. cresterea preturilor trebuie sa fie permanenta
II. cresterea preturilor se produce neuniform si nu afecteaza in aceeasi masura toate bunurile si serviciile.
Inflatia contemporana consta in deprecierea banilor de hartie si a banilor de credit, care se exprima prin cresterea generalizata a preturilor si prin lipsa de incredere a agentilor economici in moneda existenta; ea este expresia unui dezechilibru dintre banii depreciati si nevoile circulatiei bunurilor economice.
Se poate calcula un indice general de crestere a preturilor care sa ne dea masura inflatiei pe intreaga economie. Se raporteaza PIB socotit in preturile perioadei curente la acelasi indicator calculat in preturile perioadei de baza
Intrucat toti cetatenii au calitati de consumator si inflatia este perceputa in primul rand de acestia si cum pretul factorilor de productie se reflecta in ultima instanta in pretul bunurilor si serviciilor de consum, in statisticile tarilor cu economie de piata se foloseste indicele general al preturilor.
In toate tarile cu economie de piata exista organisme autorizate care calculeaza si supravegheaza atent Igp. Aceasta deoarece el are un important continut social economic in legatura cu el, diferitele categorii sociale si factori de decizie exprimandu-si interesele.
- Igp este folosit de guverne drept criteriu de apreciere a reusitei sau nereusitei politicii sale economice. Dinamica preturilor exprima mersul general al economiei si al conjuncturii preturilor. Guvernul este deci mandatat sa gestioneze bine economia nationala.
- Igp serveste patronatului (agent economic, intreprinzator) la negocierea cu sindicatele si salariatii, precum si la analizele comparate intre dinamica pretului si cea a productivitatii muncii
- Sindicatele urmaresc acest indice stiind ca cresterea lui afecteaza salariul real a carui aparare constituie obiectivul prim al sindicatelor.
Inflatia este un fenomen cumulativ in sensul ca o crestere prezenta a preturilor se adauga unei cresteri anterioare, constituindu-se intr-un punct de plecare pentru o noua crestere, dupa teoria bulgarului de zapada. Inflatia se poate masura fie la modul absolut, fie la modul relativ
In literatura economica, exista mai multe criterii de clasificare a inflatiei:
Locul si modul de manifestare
a) Exista inflatia abundentei care este prezenta in toate tarile dezvoltate. Are la origine indeosebi cauze monetare. Cantitatea prea mare de bani apare aici in raport cu o cantitate mare de bunuri si servicii.
b) Inflatia penuriei caracterizeaza tarile slab dezvoltate. Exista o insuficienta a ofertei si surplusului de bani ce apare relativ la o cantitate mica de bunuri si servicii.
2) Cauzele care determina inflatia
a) Inflatia prin cerere, apare ca urmare a cresterii cererii agregate, intr-o anumita perioada, intr-un ritm mai mare decat oferta agregata. Altfel spus, excesului de cerere solvabila ii corespunde o oferta rigida, care nu se poate adapta la exigentele cererii.
b) Inflatia prin costuri, apare in situatia in care, pe ansamblul economiei, costurile de productie cresc intr-un ritm accentuat, independent de cererea agregata. Daca agentii economici producatori sunt confruntati cu o sporire a costurilor, ei vor raspunde partial prin cresterea preturilor de vanzare si partial prin reducerea volumului activitatii. Masura in care agentii economici vor mari preturile si vor reduce productia depinde de evolutia cererii agregate. Cu cat cererea agregata este mai inelastica, cu atat productia se va reduce mai putin, povara costurilor mai mari fiind transferata asupra consumatorilor prin preturi mai ridicate, marcand astfel inceputul unei inflatii prin costuri.
c) Inflatia combinata, unii economisti sustin ca, in realitate, inflatia nu poate fi atribuita exclusiv cererii sau costurilor, ci ea constituie rezultatul actiunii combinate a acestor doi factori, vorbindu-se astfel de o inflatie mixta (combinata). Ambele tipuri de inflatie se manifesta in final ca un singur fenomen si anume cresterea generalizata a preturilor. De altfel, intre nivelul costurilor de productie si nivelul veniturilor exista o relatie ca de la parte la intreg, acestea (costul si venitul) fiind doua categorii economice reflectate de aceeasi realitate - pretul. Astfel, cele doua genuri de inflatie ajung sa se intrepatrunda, chiar daca fenomenul a fost declansat de un singur factor.
3) Intensitatea inflatiei
. inflatia taratoare (latenta), caracterizata prin cresterea generalizata a preturilor cu 3-4% anual. In conditiile acestei forme de inflatie se manifesta o mare incredere in moneda. Agentii economici au tendinta sa incheie contracte pe termen lung, fiind convinsi ca preturile bunurilor pe care le vand si le cumpara vor cunoaste evolutii previzibile si moderate, iar ca regula generala productivitatea factorului munca depaseste cresterea salariilor. De asemenea ratele dobanzilor bancare sunt reduse, creditul fiind ieftin. Este o forma a inflatiei care permite cresterea economica neinflationista si este specifica tarilor foarte dezvoltate.
. inflatia deschisa (moderata), caracterizata printr-o crestere generalizata a preturilor de 5-10% anual. Evolutia economiei devine preocupanta pentru toate categoriile de agenti economici. In tarile dezvoltate ea se manifesta doar episodic, fiind insa un criteriu de performanta pentru tarile slab dezvoltate si cele in tranzitie, foste socialiste.
. inflatia galopanta,
caracteristica unor cresteri de preturi de peste 10% anual
si care este specifica, in general, tarilor in
tranzitie de la economia de comanda la economia de piata.
Ea a fost frecvent intalnita si in tarile in curs de
dezvoltare din
. megainflatia, denumire relativ noua, ce reflecta un fenomen inflationist foarte accentuat si greu de stapanit de catre autoritatile guvernamentale, aparut atunci cand inflatia depaseste pragul formei galopante. Cresterile de preturi se situeaza intre 100% si 500% anual. Aceasta amplitudine a inflatiei a fost caracteristica si tarii noastre, mai ales la inceputul perioadei de tranzitie (anii 1990 - 1993). De altfel, in anul 1993 s-a inregistrat cea mai inalta rata a inflatiei din perioada postdecembrista, circa 395%.
. hiperinflatia, caracterizata
prin cresteri ametitoare ale preturilor, de regula de peste
500% anual. In acest caz cererea de moneda nationala scade
considerabil, o parte importanta din tranzactii efectuindu-se sub forma
de troc modern (barter) sau in moneda alternativa. Salariul real al
unei persoane se poate reduce lunar cu pana la 50%. Aceasta este
rezultatul unor schimbari radicale in viata economica si
politica a unei tari. In perioada contemporana hiperinflatia
a fost un fenomen izolat, intalnit in unele dintre tarile in
tranzitie (de ex. Polonia in anii 1998-1990, Rusia in anul 1994) si
in unele tari din America Latina si
Efectele inflatiei difera de la o perioada la alta, in functie de forma si intensitatea acesteia, de politicile economice promovate, ca si de capacitatea guvernelor de a cunoaste si a controla procesul. Pornindu-se de la principiul conform caruia procesele economice se definesc prin functiile lor, se poate spune ca orice forma de inflatie are o serie de efecte generale, menite sa asigure mersul normal al economiei de piata. Este vorba, in primul rand, de efectele inflatiei moderate si controlate, efecte, in general, pozitive.
Un prim astfel de efect consta in diminuarea puterii de cumparare a monedei, proces ce afecteaza diferit si inegal agentii economici.
Inflatia deblocheaza (sau poate debloca) mecanismul economic. Eliminand unitatile parazit sau capacitatile uzate moral, procesul inflationist favorizeaza adaptarea unitatilor ramase la exigentele impuse de progresul tehnic si de mecanismele pietei.
Inflatia redistribuie avutiile existente si schimba sensurile utilizarii lor; ea favorizeaza inclinatia spre consum si restrictioneaza inclinatia spre economii. In acest mod, procesul antreneaza fuga de lichiditati si preferinta exagerata pentru plasamente in bunuri durabile neproductive.
In conditiile unei deprecieri inflationiste a banilor - egala sau mai mare decat rata dobanzii - cei care isi desfasoara activitatea cu resurse imprumutate ajung sa foloseasca creditele in mod gratuit. Restituirea creditelor se face in bani devalorizati, dupa ce s-a incasat un beneficiu real. In aceiasi termeni, se pune si problema imprumuturilor de stat, populatia creditoare ramanand cu obligatiile de stat devalorizate.
Inflatia indeparteaza din circuitul activ o parte a banilor, concomitent cu scaderea puterii de cumparare. Acest efect se manifesta doar in termeni reali, deoarece nominal are loc o crestere a cantitatii de bani la populatie.
Ca si recesiunea economica, inflatia pune de acord capacitatile de productie existente cu nevoile reale de consum. Ea face aceasta prin presiunea permanenta pe care o exercita in avans, asupra resurselor productive.
Specialistii sustin si argumenteaza ca inflatia galopanta (hiperinflatia) cu trend crescator de durata si insuficient controlata reprezinta un factor dezorganizator al oricarei economii. Hiperinflatia viciaza corelatiile dintre preturile diferitelor marfuri, ingreunand sau anuland posibilitatea efectuarii calculelor de eficienta si de rentabilitate, ca si posibilitatea compararii acestora in timp si spatiu. Referindu-se la o asemenea forma de inflatie, unii analisti ai fenomenului au aratat ca este dezordinea dezordinilor oricarei economii.
Inflatia galopanta cu trend crescator descurajeaza investitiile productive si orienteaza resursele banesti spre actiuni speculative curente. Efectul general negativ al unei asemenea orientari a economiilor este evident.
Avand ritmuri inegale pe tari si timpi diferiti de declansare, procesele inflationiste accentueaza oscilatiile cursurilor valutare, cu efecte negative pentru economiile nationale cu monede neconvertibile, generand dezechilibre in plan mondial si zonal.
Inflatia excesiva duce la decaderea societatii civile in general. Dupa cum se stie, o societate decade atunci cand clasele de mijloc isi pierd locul si rolul lor de factor de echilibru. Antrenand saracirea clasei de mijloc, hiperinflatia submineaza sistemul de impunere fiscala, genereaza coruptie si degradare in cadrul institutiilor sociale.
Efectele negative ale inflatiei - suportate de anumiti agenti economici, de anumite clase si grupari sociale, ca si de societate in ansamblul ei - sunt denumite costuri ale inflatiei. Oricare ar fi forma ei, inflatia redistribuie veniturile si avutia de la persoanele cu venituri fixe si cu pozitii slabe in sistemul economic spre cele care detin puterea economica si o folosesc pentru a obtine venituri mari. Inflatia potenteaza incertitudinea si riscul in economie. Cu cat rata inflatiei este mai mare si inregistreaza fluctuatii mai puternice, cu atat firmele vor intampina dificultati in procesul de previzionare a costurilor si incasarilor, deci si profiturilor. Daca inflatia dintr-o tara este mai mare, comparativ cu partenerii ei comerciali, atunci rezultatul ei va fi deteriorarea balantei de plati a acelei tari, deteriorarea cursului monedei sale.
Inflatia a fost si a ramas un proces preponderent negativ, un dezechilibru monetar cu efecte de antrenare in economia reala. Agentii economici individuali si agregati sunt, preocupati sa evite efectele negative ale procesului. Numai ca ei pot sa gestioneze, fiecare in parte, doar segmente ale dezechilibrului macroeconomic aratat. Nici unul dintre agentii economici nu poate controla inflatia in ansamblu. Agentii economici pot insa sa-si adapteze comportamentul la starea si sensul procesului si sa ia decizii privind afacerile lor in raport de anticiparile ce se contureaza in societate, ca si de anticiparile sale proprii.
Avandu-se in vedere faptul ca procesul inflationist presupune treceri permanente de la inflatie moderata la hiperinflatie, de la deflatie la inflatie, de la inflatie galopanta la una lenta si controlata de factorii responsabili mandatati, capacitatea unitatilor de a-si adapta deciziile la noile situatii aparute sau asteptate face parte din regulile generale de joc ce definesc economia de piata contemporana.
Rata anticipata a inflatiei este unul din parametri de care tin seama agentii economici in dimensiunea activitatilor. Sa presupunem ca intr-un sector se deruleaza o negociere de salarii, acestea avand un impact notabil asupra productiei. Sa mai presupunem ca ambele parti - sindicatul si patronatul - anticipeaza o rata a inflatiei, de 5%. In aceste conditii; sindicatul negociator va fi dispus sa accepte o crestere de salarii de cel putin 5%, ceea ce ar insemna mentinerea salariului real la nivelul anterior. Patronatul, dimpotriva, va accepta o crestere a costurilor salariale cu cel mult 5%, astfel, ca respectivele costuri sa nu fie majorate in termeni reali si sa nu afecteze profitul.
Politicile antiinflationiste se grupeaza dupa mai multe criterii: (a) dupa intensitatea si sensul procesului; (b) dupa doctrina social-economica ce sta la baza lor; (c) dupa metodele si instrumentele folosite etc.
Daca se are in vedere primul criteriu, atunci se poate vorbi de: politici de lupta cu criza inflationista, respectiv cu hiperinflatia si efectele ei; politici de prevenire a hiperinflatiei si de mentinere a inflatiei moderate (normale) sub controlul factorilor responsabili.
Sa acceptam idea cu larga circulatie, conform careia hiperinflatia se caracterizeaza prin urmatoarele: deficitul bugetar atinge sume colosale, tiparirea biletelor de banca alimentand peste 95% bugetul de stat; cantitatea de moneda creste exponential, imprimeriile lucrand zi si noapte pentru a furniza in cantitati industriale bilete de banca din ce in ce mai devalorizate; paradoxal, o asemenea multiplicare mascheaza, semidisparitia monedei legale, moneda care nu mai inspira nici o incredere din partea cetatenilor; moneda nationala pierde orice valoare in comparatie cu monedele-valute, devalorizarea luand proportii vertiginoase si necontrolate.
In asemenea conditii, factorii care intervin sunt agentii macroeconomici specializati, care isi propun sa stabilizeze procesele macroeconomice si sa deschida calea relansarii cresterii si dezvoltarii economice. Deci, este vorba de masuri de politica economica menite sa asigure revenirea la confruntarea "normala" dintre vanzatori, dintre debitori si creditori etc.
In plus, in aceste conditii se folosesc intr-o masura mai mare instrumentele macroeconomice de normalizare a procesului. Se au in vedere indeosebi acele masuri de protectie sociala cum sunt: indexarea salariilor la inflatie; suplimentarea veniturilor categoriilor defavorizate; cresterea indemnizatiilor de somaj; a pensiilor etc.
Dupa doctrina economica ce sta la baza conceperii lor, politicile de combatere a inflatiilor pot fi: de control a cererii agregate (demand-side) si de stimulare a ofertei agregate (supply-side).
Politicile cererii agregate se deruleaza cu folosirea preponderenta fie a instrumentelor fiscale, fie a celor monetare.
Politicile fiscale de combatere a inflatiei presupun modificarea cheltuielilor publice si sau a veniturilor din impozite si taxe. Cererea agregata poate fi redusa prin diminuarea si temporizarea cheltuielilor guvernamentale sau prin ridicarea nivelului impozitelor si taxelor, ridicare ce are ca efect reducerea cheltuielilor de consum personal (partea principala a cererii agregate). Masurile aratate sunt tipice pentru politica deflationista.
Politicile monetare se bazeaza fie pe modificarea ofertei de moneda, fie pe cea a ratei dobanzii. Autoritatea monetara poate reduce cererea agregata prin diminuarea ofertei de moneda, astfel incat sa rezulte mai putina lichiditate. Totodata, la acelasi efect, se poate ajunge si prin ridicarea ratei dobanzii si scumpirea creditului. Daca imprumuturile scad, atunci si cheltuielile de consum vor fi mai mici.
Politica antiinflationista de stimulare a ofertei are drept scop reducerea ritmului de crestere a costurilor. Aceasta contribuie la oprirea diminuarii ofertei agregate si chiar la cresterea acesteia. Procesul poate fi demarat si intretinut prin restrangerea influentelor monopolurilor asupra preturilor si veniturilor. Restrangerea aratata se poate obtine printr-o serie de cai: diferite forme de control asupra preturilor; masuri menite sa restranga activitatea si puterea sindicatelor; politici de promovare a concurentei si de control al concentrarilor economice. De asemenea, procesul aratat poate fi sustinut prin demararea unor politici de crestere a productivitatii (stimulente fiscale, incurajarea cercetarii-dezvoltarii, acordarea de subventii firmelor ce investeste in utilaje performante etc.).
Inflatia reprezinta:
a) un dezechilibru structural al mecanismului economic;
b) un fenomen al economiei de piata;
c) un proces economic.
Inflatia se exprima prin:
a) excedentul masei monetare fata de cantitatea de bunuri si servicii aflata in circulatie;
b) cresterea generalizata a preturilor;
c) scaderea puterii de cumparare a banilor.
Cand in economie are loc un proces inflationist se prevad ca masuri:
a) guvernul sa preia conducerea activitatilor economice;
b) sa se reduca importul de marfuri;
c) sa se actioneze pentru reducerea sau eliminarea deficitului bugetului de stat;
d) sa se stimuleze pe orice cale exportul.
In categoria masurilor de protectie a veniturilor populatiei de devalorizarea provocata de inflatie nu intra:
a) indexarea pensiilor;
b) compensarea unor cresteri de preturi;
c) cresterea ratei dobanzii la creditele acordate de banci.
Indicele general al preturilor exprima:
a) crestere generala a preturilor dar inegala pe categorii de marfuri;
b) crestere partiala a preturilor dar inegala pe categorii de marfuri;
c) crestere generala a preturilor si nediferentiata pe categorii de marfuri.
Puterea de cumparare a banilor arata:
a) cate bunuri si servicii se pot cumpara cu cantitatea de bani existenta in economie la un nivel dat al preturilor;
b) cate bunuri si servicii se pot cumpara cu salariul obtinut de salariati;
c) cat de mult au scazut sau au crescut preturile.
Inflatia se poate prezenta sub mai multe tipuri:
a) inflatia prin cerere;
b) inflatia prin costuri;
c) inflatia prin preturi;
d) inflatia prin oferta.
De la expansiune la inflatie si de la inflatie la stagnare si somaj cronic.
Inflatie sau somaj? Analiza concreta pe exemplul Romaniei anilor 1990.
Infatie - deflatie - dezinflatie; analiza concret-istorica.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1072
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved