FORTELE CARE DETERMINA CONCURENTA INTR-UN SECTOR DE ACTIVITATE

FORTELE CARE DETERMINA CONCURENTA INTR-UN SECTOR de activitate

Pentru o firma stabilita intr-un sector definitia unei strategii concurentiale are drept scop de a plasa firma in cea mai buna situatie posibila pentru a se apara contra fortelor concurentei sau a le influenta in favoarea sa. Cum este posibil ca puterea combinata a acestor forte sa nu fie foarte evidenta pentru ansamblul concurentilor, solutia pentru a pune la punct o strategie este de a analiza in profunzime sursele fiecarei forte. Cunoasterea acestor surse profunde de presiune concurentiala, clarifica fortele si slabiciunile critice ale firmei, ilustreaza intr-o maniera vie pozitia sa in sector, clarifica domeniile unde modificarea strategiei poate oferi cele mai mari rezultate si aduc la zi domeniile unde evolutia unde evolutia sectorului ofera perspectivele cele mai promitatoare sau amenintarile cele mai periculoase. Prin sector de activitate se defineste un grup de firme care fabrica produse aflate intr-o stransa relatie de substituibilitate

Cele 5 forte concurentiale - intrarea pe piata, amenintarea produselor de inlocuire, puterea de negociere a clientilor, puterea de negociere a furnizorilor, rivalitatea intre concurentii existenti - reflecta faptul ca in cadrul unui sector concurenta merge dincolo de partenerii care sunt instalati in sector. Se poate califica drept rivalitate largita concurenta definita de aceasta maniera mai generala.

1. Amenintarea noilor veniti

Noii veniti intr-un sector aduc cu ei noi capacitati, dorinta de a cuceri o parte din piata si in mod frecvent, resurse substantiale. Poate rezulta o scadere a preturilor de oferta sau o crestere a costurilor intreprinderilor existente, care isi reduc rentabilitatea.

Intreprinderile care se diversifica prin achizitii intr-un sector venind de pe alte piete utilizeaza adesea resursele lor pentru a crea dezordine si trebuie deci considerat ca achizitia realizata intr-un sector cu intentia de a cuceri o pozitie pe piata este o noua intrare (un nou sosit) chiar daca nici o entitate noua nu a fost creata.

Amenintarea noilor veniti intr-un sector depinde de obstacolele (sau barierele) la intrare existente si de reactia la care potentialii noi veniti se pot astepta din partea concurentilor existenti. Daca obstacolele sunt importante si/sau daca noii veniti se pot astepta la vii represalii din partea concurentilor bine stabiliti, amenintarea noilor veniti este slaba .

Barierele la intrare (obstacole la intrare)

Economiile de scara

- duc la scaderea costului unitar al unui produs (sau operatii, sau functiuni care intra in procesul de productie al produsului)

- survin atunci cand cantitatea produsa intr-o perioada creste si sunt un factor descurajant pentru noii veniti pentru ca ii constrang sa demareze pe o scara vasta si risca puternice reactii din partea firmelor existente sau acestia demareaza pe scara mica si suporta dezavantajele de cost.

Nici una din aceste optiuni ne este de dorit.

Economiile de scara sunt prezente in toate functiile unei intreprinderi: fabricatie, aprovizionare, cercetare si dezvoltare, comercializare, reteaua de service, utilizarea fortei de vanzare, distributie etc.

Xerox si General Electric au cheltuit foarte mult pentru a descoperi aceste economii de scara pentru sectorul de organe centrale de ordinator (productie, cercetare, comercializare si service).

Castigurile datorate repartizarii costurilor fixe intr-un sector sunt foarte mari daca exista costuri legate (acestea se inregistreaza atunci cand o firma care obtine produsul sau serviciul A poseda prin natura lucrurilor capacitatea de a fabrica produsul B - in agricultura este cazul produselor secundare).

Tot costuri legate intervin la repartizarea activelor necorporale (o marca, un brevet, competentele). Costul de creatie al unui activ necorporal nu se plateste decat o singura data. El poate fi utilizat in continuare liber in alte intreprinderi (sub rezerva acceptarii costurilor de adaptare).

Economiile de scara datorate integrarii verticale determina pe noul venit fie sa demareze integrat fie sa suporte dezavantaje de cost sau excluderea accesului la anumiti factori de productie sau piete daca cea mai mare parte a concurentilor stabiliti sunt integrati.

Diferentierea produselor: existenta produselor diferentiate semnifica faptul ca firmele bine stabilite au o imagine de marca si o clientela fidela care vin dintr-o publicitate trecuta, din diferentierea produselor sau pur si simplu din faptul de a fi fost primul care s-a instalat in sector; aceasta constrange pe noii veniti la cheltuieli mari pentru a "distruge" fidelitatea clientelei existente; de obicei antreneaza pierderi in perioada de inceput si cere destul de mult timp pentru acoperirea acestor pierderi; investitiile pentru instalarea unei imagini de marca sunt forte riscante pentru ca nu au nici o valoare reziduala

Nevoile de capital - obligatia de a investi resurse financiare considerabile pentru a concura intr-un sector, reprezinta un obstacol la intrare mai ales daca capitalurile servesc drept cheltuieli de publicitate de soc, riscante sau irecuperabile sau la cheltuieli de cercetare - dezvoltare. E posibil ca nu numai instalatiile de productie dar si elemente cum ar fi creditarea clientelei, stocurile, acoperirea pierderilor de inceput (demararea) sa necesite capital. De exemplu Xerox a creat un important obstacol la intrare (din punct de vedere al capitalului angajat) atunci cand a ales sa inchirieze masini decat sa le vanda, prin aceea ca necesita un fond de rulment mai mare.

Astazi marile firme dispun de resursele financiare necesare pentru a intra in aproape toate sectoarele dar capitalul masiv cerut de domenii precum fabricarea de ordinatoare sau minerit, limiteaza numarul noilor veniti potentiali. Chiar daca sunt disponibile capitalurile pe piata financiara, intrarea in noul sector reprezinta un risc mare, reflectat in prime de risc importante pentru noul venit rezultand un avantaj pentru firmele deja implantate. In anumite sectoare, furnizorii contribuie financiar la noii veniti, in scopul dezvoltarii propriilor vanzari. Aceasta atenueaza obstacolele efective la intrare datorate importantei capitalului necesar.

Costurile de transfer. Prezenta costurilor de transfer (costuri imediate, pe care cumparatorul trebuie sa le suporte pentru a trece de la un produs al unui furnizor, la altul) creeaza obstacole la intrare:

- costuri de reciclare a fortei de munca;

- costul echipamentelor auxiliare;

- costul de timp pentru a proba sau admite o noua sursa de aprovizionare;

- costul de asistenta tehnica;

- costul de remodelare a produsului;

- costuri psihologice, datorate rupturii relatiilor traditionale.

Sunt cazuri cand vanzatorul suporta costul de transfer.

Daca aceste costuri sunt importante, noii veniti trebuie sa ofere progrese considerabile privind costurile unitare sau rezultatele finale pentru ca si cumparatorul sa accepte abandonarea furnizorilor traditionali.

Accesul la circuitele de distributie. Faptul ca noul venit trebuie sa asigure distributia produselor sale, poate crea obstacole la intrare. In masura in care firmele existente folosesc deja circuitele de distributie, noua firma trebuie sa convinga aceste circuite sa accepte produsele sale cu ajutorul reducerilor de pret, sume pentru publicitate comuna, sume care diminueaza profitul.

Cu cat circuitele de gros sau de detail sunt mai restranse si cu cat concurentii existenti le-au acaparat, cu atat intrarea in sector va fi mai dura.

Uneori aceste obstacole la intrare sunt asa de greu de depasit, ca noua firma trebuie sa creeze un circuit de distributie cu totul nou.

Avantaje de cost independente de scara de productie. Este posibil ca firmele existente sa aiba avantaje de cost pe care nu le au noii veniti potentiali, indiferent de falia acestora:

- proprietatea tehnologiei produsului - brevete sau secrete privind conceptia produsului;

- acces favorabil la materii prime (ex. zacaminte cumparate foarte ieftin);

- amplasari favorabile (vadul comercial);

- subventii publice preferentiale (discriminatorii);

- curba de experienta sau de competenta care determina strategii de pret bazate pe experienta

Unele avantaje sunt reale atunci cand firmele pot pastra proprietatea experientei lor:

- ameliorarea metodei de lucru, cresterea eficacitatii;

- modificari de conceptie a produselor care devin mai usor de fabricat in urma acestor modificari;

- curbele de experienta sunt legate de cantitatile cumulate, totale produse pe toata perioada ciclului de viata al produselor.

Politica guvernamentala (a puterii). Statul poate limita sau chiar interzice intrarea in anumite sectoare (licente, contingente import/export, limitand accesul la materii prime). Uneori restrictiile sunt subtile, referindu-se la respectarea normelor de poluare a aerului, apa sau la controlul produselor alimentare, al medicamentelor. Aceasta cere timp, deci capital blocat in stocuri. Uneori firmele existente au timp sa-si formuleze strategii de riposta.

Asteptarea unei riposte. Anticipatiile potentialului nou venit cu privire la reactiile concurentilor existenti pot influenta asupra amenintarii reprezentate de eventuala intrare (in sector). Conditiile care indica ca o riposta este foarte posibila si deci care va descuraja noul venit, sunt urmatoarele:

- un trecut de riposte viguroase cu privire la noii veniti;

- firme deja stabilite, care dispun de resurse foarte importante pentru a reactiona (lichiditati excedentare, capacitate de imprumut neutilizata, capacitate de productie excedentara suficienta pentru satisfacerea tuturor nevoilor viitoare probabile, o mare influenta asupra circuitelor de distributie sau a clientilor).

- firme stabilite in sector care sunt foarte angajate in sector si care au active imobilizate importante;

- o crestere lenta a sectorului, care limiteaza capacitatea sectorului de a absorbi o noua firma, fara a scadea vanzarile si rezultatele financiare ale firmelor existente.

2 Intensitatea rivalitatii intre concurentii existenti

Rivalitatea intre concurentii existenti ia forma cunoscuta de manevre pentru obtinerea unei pozitii avantajoase cu ajutorul unei tactici fondata pe concurenta prin pret, pe batalii publicitare, pe introducerea de noi produse, pe ameliorarea serviciilor sau prin garantii acordate clientelei. Rivalitatea exista pentru ca unul sau mai multi concurenti simt nevoia sa-si amelioreze pozitia lor acolo unde intrevad aceasta posibilitate. In cea mai mare parte a sectoarelor, actiunile contra concurentei angajate de catre o firma, au efecte sensibile asupra concurentilor ceea ce determina represalii sau eforturi pentru a contracara aceste actiuni. Firmele sunt mutual dependente (interdependente).

Acest sistem de actiuni si contraactiuni poate sau nu sa lase firma care ia initiativa si chiar sectorul intreg intr-o situatie mai buna. Daca actiunile si contraactiunile duc la o escalada, este posibil ca toate firmele sectorului sa sufere si sa se regaseasca intr-o situatie mai putin buna ca precedenta.

Anumite forme de concurenta, mai ales concurenta prin pret, sunt foarte instabile si au toate sansele de a duce la o degradare a rentabilitatii sectorului in ansamblul sau. Reducerile de pret sunt rapid si usor asimilate de catre intreprinderile rivale si, odata consimtite, ele diminueaza incasarile tuturor firmelor, exceptie facand cazurile cand elasticitatea cererii in raport cu pretul este suficient de mare in sector.

Bataliile publicitare sunt susceptibile de a mari cererea sau de a accentua diferentierea produselor in cadrul sectorului, in profitul tuturor firmelor.

In anumite sectoare, rivalitatea intre firme este calificata drept "belicoasa", "aspra" sau "indarjita" in timp ce in alte sectoare ea este calificata "politicoasa" sau "de curtoazie".

O rivalitate intensa rezulta din interactiunea unor factori structurali:

Concurenti numerosi sau relativ echilibrati. Cand firmele sunt numeroase, probabilitatea de aparitie a "franc-tirorilor" (spargatorii de pluton) este mare si anumite firme sunt tentate sa creada ca pot intreprinde anumite actiuni fara a fi remarcate. Chiar atunci cand firmele sunt putine dar relativ echilibrate prin dimensiune si prin resursele cunoscute, poate aparea o instabilitate din intentiile de iesire din pluton sau atunci cand ele gasesc resursele necesare unei riposte viguroase si prelungite. Din contra, cand sectorul este foarte concentrat sau dominat de una sau cateva firme, nu exista deloc posibilitatea de a se insela asupra fortelor relative ale firmelor; de asemenea, nu exista aceasta posibilitate nici acolo unde marile firme pot sa impuna o disciplina si sa joace un rol de coordonare in sector, de exemplu prin fixarea unui pret director.

O crestere lenta a sectorului. O crestere lenta a sectorului transforma concurenta intr-un joc de partaj al pietei pentru firmele ce doresc sa se extinda. In acest caz concurenta este mult mai incrancenata decat in situatia cand o crestere rapida a sectorului garanteaza ca firmele isi pot ameliora rezultatele multumindu-se sa progreseze in ritmul sectorului si in care ele pot fi in situatia de a-si epuiza toate resursele financiare si umane pentru a se dezvolta in ritmul sectorului.

Costuri fixe sau costuri de stocare ridicate. Costurile fixe ridicate determina toate firmele de a utiliza din plin intreaga lor capacitate ceea ce se reduce adesea la o escaladare a reducerii preturilor atunci cand exista capacitati excedentare. Caracteristica importanta a acestor costuri este data de proportia costurilor fixe in raport cu valoarea adaugata si nu de proportia costurilor fixe in raport cu costurile totale. Firmele ale caror costuri sunt formate in principal prin cumpararea de factori de productie externi (si care au in consecinta o valoare adaugata slaba) pot fi supuse unor presiuni enorme pentru a-si "incarca" capacitatea de productie pana la punctul mort datorita slabiciunii data de proportia mare a costurilor fixe.

O situatie asemanatoare este aceea cand, produsele odata fabricate sunt foarte dificil sau costisitor de stocat. In acest caz firmele sunt foarte sensibile tentatiei de a scadea preturile pentru a asigura vanzarile. Aceasta forma de presiune mentine profiturile la un nivel scazut - de exemplu productia anumitor produse chimice periculoase, intreprinderile de servicii, alimentele perisabile.

Absenta diferentierilor sau a costurilor de transfer. Atunci cand produsul sau serviciul este perceput ca o marfa de prima necesitate sau aproape, alegerea cumparatorului se bazeaza in principal pe pret si/sau pe calitatea serviciului. Rezulta o presiune favorabila unei concurente intense prin pret si prin calitatea serviciilor oferite. Aceste forme de concurenta sunt in mod particular explozive. De altfel, diferentierea produselor creeaza un strat de protectie impotriva razboiului la care se dedau concurentii, pentru ca cumparatorii prefera produsele unui anumit vanzator, caruia ii sunt fideli. Costurile de transfer au efecte similare.

Cresteri ale capacitatii de productie in paliere importante. Atunci cand economiile de scara impun cresteri ale capacitatii in paliere importante, aceste cresteri pot rupe, in mod periodic, echilibrul intre cererea si oferta unui sector, mai ales cand exista riscul unei regrupari in timp ale cresterilor de capacitate. Sectorul se poate lovi de perioade de supracapacitate si de scaderi ale pretului - alternate cu perioade de subcapacitate de productie in sector si care sunt relativ benefice pentru concurentii sectorului.

Concurenti diversi. Concurentii ale caror strategii, origini, personalitati si relatii cu societatile mama sunt diverse au obiective diferite in ceea ce priveste maniera de a lupta contra concurentei. Este posibil sa treaca momente dificile pana sa se inteleaga de o maniera precisa intentiile reciproce si sa se puna de acord asupra unui ansamblu de "reguli ale jocului" in cadrul sectorului. Decizii strategice corecte pentru un concurent vor fi eronate pentru ceilalti.

Concurentii straini cresc adesea diversitatea sectorului pentru ca mediul in care au activat difera si pentru ca obiectivele lor sunt adesea diferite. Se intalnesc de asemenea proprietari directori de mici firme industriale sau de servicii care se pot multumi cu o rata a profitului inferioara normalului cu scopul de a-si mentine independenta pe care le-o asigura proprietatea firmei, in timp ce aceste randamente sunt inacceptabile si pot sa para irationale unui concurent ale carui actiuni sunt detinute de un public foarte larg. In aceste sectoare, pozitia firmelor mici poate limita rentabilitatea intreprinderilor mai mari. In acelasi mod, firmele care considera o piata ca un debuseu pentru o capacitate excedentara (cum se intampla in cazul dumpingului), vor adopta masuri contrare firmelor ce considera piata respectiva ca principalul lor debuseu.

In sfarsit, diferentele in relatiile intretinute de catre unitatile concurente cu societatile mama sunt o sursa importanta in sanul unui sector. De exemplu o unitate care face parte dintr-un lant de intreprinderi verticale in cadrul unei societati pe actiuni, poate foarte bine sa adopte obiective diferite poate chiar opuse de cele ale unei firme libere in miscarile sale cu care ea concureaza in acelasi sector. Sau o unitate care este o "vaca de muls" in ansamblul afacerilor societatii mama se va comporta de maniera diferita de o firma care se dezvolta avand in vedere o crestere pe termen lung datorita cerintelor impuse de societatea mama.

Jocuri strategice ridicate. Rivalitatea este inca mai exploziva intr-un sector daca reusita in acest sector reprezinta un joc important pentru mai multe firme. Este, de exemplu posibil ca o firma diversificata sa ataseze o mare importanta reusitei sale intr-un sector particular, pentru a urmari strategia sa de ansamblu. O firma ca Bosch, Sony sau Philips poate considera ca imperativ sa se implanteze solid pe piata americana pentru a-si asigura un prestigiu mondial sau credibilitate tehnologica. In situatii de acest fel, nu numai ca obiectivele acestor firme pot fi foarte diverse dar ele pot de asemenea sa fie destabilizatoarea pentru ca ele vizeaza expansiunea si implica o vointa potentiala de sacrificare a rentabilitatii.

Obstacole la iesire ridicate. Barierele la iesire sunt factori economici, strategici si afectivi care mentin firmele sa concureze in anumite sectoare de activitate, chiar daca ele obtin randamente scazute sau chiar negative asupra investitiilor. Principalele surse de obstacole la iesire sunt urmatoarele:

- active specializate - activele foarte specializate, legate de un tip de activitate sau de un amplasament determinat, care au o slaba valoare de lichidare sau costuri ridicate de transfer sau de conversie;

- costuri fixe de iesire - acestea cuprind acordurile cu mana de lucru, costurile de repunere in functiune, mentinerea capacitatii de productie de piese detasate, etc.;

- interrelatii strategice - pot exista intre unitatea in cauza si alte unitati ale societatii interrelatii privind imaginea, capacitatea de comercializare, accesul la pietele financiare, reparatia instalatiilor, etc. Aceste interrelatii pot fi atat de puternice incat firma ataseaza o importanta strategica ridicata mentinerii sale in acest sector de activitate;

- obstacole afective - directorii nu doresc sa ia decizia de iesire, justificata in plan economic, pentru ca ei se identifica cu afacerea respectiva din loialitate fata de angajati, din teama fata de propria cariera, din orgoliu, sau din alte motive;

- restrictii guvernamentale sau sociale - se refera la interdictiile sau la puternicele incitatii guvernamentale ce vizeaza impiedicarea iesirii unei intreprinderi din cauza pierderilor de locuri de munca si a efectelor economice regionale. Cand obstacolele la iesire sunt ridicate, capacitatea excedentara ramane in sector si firmele care pierd batalia competitiei nu abandoneaza. Ele se agata cu indarjire si tocmai datorita slabiciunii lor, trebuie sa se recurga la tactici extreme. De aici rezulta ca uneori rentabilitatea sectorului in ansamblu ramane in mod constant scazuta.

3. Presiunea exercitata de catre produsele de inlocuire

Toate firmele unui sector sunt, in sensul larg al termenului, in concurenta cu sectoarele care fabrica produse de inlocuire. Acestea din urma limiteaza randamentele potentiale ale sectorului: ele impun un plafon al preturilor pe care firmele sectorului le pot preleva cu profit. Cu cat produsele de inlocuire ofera o posibilitate interesanta la nivelul pretului, cu atat plafonul, de care se lovesc profiturile sectorului, este mai rezistent.

Este lectia pe care o invata astazi producatorii de zahar, confruntati cu comercializarea la scara mare a siropului de porumb cu o doza ridicata de fructoza, care este un produs de inlocuire a zaharului; este lectia invatata de producatorii de acetilena si de matase artificiala, confruntati cu o concurenta foarte vie din partea producatorilor altor materii, mai putin costisitoare, care se preteaza la aceleasi utilizari. Produsele de inlocuire nu limiteaza profiturile numai intr-o perioada normala, ele reduc si supraprofiturile pe care un sector le poate obtine in perioadele de expansiune. In 1978, producatorii de materiale de izolatie din fibra de sticla au profitat de o cerere fara precedent, datorita costurilor ridicate de energie si a iernii foarte friguroase. Dar abundenta de produse de inlocuire in domeniul izolatiei, cum ar fi celuloza, vata de sticla si spuma de polistiren, a temperat capacitatea sectorului de a creste preturile. Aceste produse de substituire nu pot decat sa intareasca limita de care se loveste rentabilitatea, pentru ca valul imediat de extindere a uzinelor a gonflat suficient capacitatea pentru ca aceasta sa satisfaca cererea (si chiar mai mult).

Identificarea produselor de substituire consta in cautarea altor produse care pot indeplini aceeasi functie ca produsele sectorului. Aceasta sarcina cere uneori multa ingeniozitate si poate conduce analiza in sectoare de activitate in aparenta foarte indepartate de sectorul initial. Astfel, agentii de schimb bursier se lovesc din ce in ce mai mult de concurenta produselor de inlocuire cum sunt proprietatile funciare, asigurarile sau fondurile de pe piata monetara sau chiar depozite bancare pe termen. Aceasta concurenta este intarita de rezultatele mediocre ale pietei monetare si de grija protejarii economiilor.

Este posibil ca situatia sectorului fata de produsele de inlocuire sa depinda de actiunile colective ale sectorului. De exemplu, daca publicitatea unei singure firme nu este suficienta pentru a sustine pozitia sectorului in fata produselor de inlocuire, o publicitate masiva si sustinuta a ansamblului organismelor sectorului este susceptibila sa amelioreze situatia colectiva. O argumentatie identica se aplica reactiilor colective in domeniul ameliorarii calitatii produsului, eforturilor de comunicatie, tentativelor vizand asigurarea unei mai mari accesibilitati a produsului, etc.

Produsele de inlocuire care trebuie supravegheate cel mai mult sunt (1) cele a caror evolutie merge in sensul ameliorarii raportului calitate/pret fata de acela al produsului sectorului sau (2) cele care sunt fabricate in sectoare in care profiturile sunt ridicate. In acest din urma caz, produsele de inlocuire intra adesea in scena rapid daca anumite evenimente duc la agravarea concurentei in sectoarele unde sunt fabricate, concurenta care determina reduceri de pret sau ameliorarea calitatii. Analiza acestor tendinte este importanta atunci cand este vorba de a decide daca este convenabil sa se adopte o strategie de eliminare a produsului de inlocuire sau sa se elaboreze un plan strategic care considera acest produs ca un factor inevitabil.

In sectorul asigurarii securitatii, sistemele de alarma electronice ofera - exemplul un produs de inlocuire puternic. In plus, aceste sisteme nu pot decat sa castige in importanta pentru ca serviciile de securitate, pe baza de forta de munca, se lovesc de o escalada inevitabila a costurilor, in timp ce sistemele electronice au toate sansele de a-si ameliora calitatea si de a le scadea costurile.

In acest caz, reactia adecvata a firmelor de securitate consta, fara indoiala in a oferi combinatii de securitate si de sisteme electronice, in a redefini rolul gardianului pentru a-l face operator competent, si nu de a incerca eliminarea sistemelor electronice pe toata linia.

4. Puterea de negociere a clientilor

Clientii lupta in sectorul din amonte constrangand la scaderi de pret, negociind servicii 'intinse' sau de calitate mai buna, 'jucand' (jongland) intre un concurent sau altul. Toate aceste actiuni se exercita pe cheltuiala si afectand rentabilitatea sectorului. Puterea pe care o poseda fiecare din grupurile importante de clienti ai sectorului depinde de un anumit numar de caracteristici relative la situatia sa pe piata si de importanta relativa a achizitiilor pe care le face din sector in ansamblul afacerilor sale. Un grup de clienti este puternic daca preleva urmatoarele conditii:

Acest grup este concentrat sau cumpara cantitati importante in raport cu cifra de afaceri a vanzatorului. Daca achizitiile unui anumit client reprezinta o fractie importanta a cifrei de afaceri, operatiile acestui client au o mare pondere asupra rezultatelor. Clientii ale caror achizitii sunt masive, sunt forte in mod particular puternice daca sectorul se caracterizeaza prin costuri fixe considerabile cum ar fi rafinariile de petrol sau industriile chimice de baza: miza privitoare la deplina utilizare a capacitatii devine mai ridicata.

Produsele cumparate din sector reprezinta o parte importanta a costurilor sau a achizitiilor clientului. Clientii sunt inclinati sa cheltuiasca resursele necesare pentru a se informa cu scopul de a obtine un pret favorabil si de a face achizitii selective. Cand produsul vandut de catre sector reprezinta o mica fractie a costurilor clientului, acesta din urma este in general mai putin sensibil la pret.

Produsele cumparate din sector sunt standardizate sau nediferentiate. Clientii, cautand sa-si minimizeze cheltuielile, vor cauta produsele cu cost minim ceea ce duce la un fel de licitatie inversa.

Costurile de transfer cu care grupul de clienti este confruntat sunt slabe. Costurile de transfer leaga clientii de vanzatori particulari si clientul dispune de o putere mai mica daca aceste costuri de transfer sunt puternice (ridicate).

Grupul de clienti are profituri slabe. Acest fapt 'impinge' spre reducerea costurilor de cumparare. In general, clientii a caror rentabilitate este puternica, sunt mai putin sensibili la pret (cu conditia ca articolul sa nu reprezinte parti importante din costurile lor) si pot adopta o viziune pe termen lung cu scopul de a mentine sanatatea comerciala a furnizorilor lor.

Clientii reprezinta o amenintare credibila de integrare spre amonte. Daca clientii sunt deja partial integrati sau constituie o amenintare credibila de integrare spre amonte, ei sunt in masura sa ceara concesii in cursul negocierilor. Marile firme de automobile, General Motors si Ford au reputatia de a utiliza ca arma de negociere amenintarea unei productii integrate. Ele se angajeaza in practica intr-o integrare modulata: fabricand ele insele anumite elemente de care au nevoie pentru o piesa data si le cumpara pe celelalte de la furnizori exteriori. Nu numai ca amenintarea de integrare este evidenta si devine mai credibila, dar fabricarea partiala in cadrul firmei ofera o cunoastere detaliata a costurilor, fapt ce este de mare ajutor in cadrul negocierilor. Puterea clientilor poate fi neutralizata in parte daca firmele sectorului reprezinta o amenintare de integrare in amonte.

Produsul sectorului nu influenteaza asupra calitatii produselor sau serviciilor clientului. Cand calitatea produselor clientului tine in mare masura de produsele sectorului, clientii sunt in general mai putin sensibili la pret. Printre sectoarele unde se intalneste aceasta particularitate, se numara echipamentele de exploatare petroliera a caror disfunctionalitate poate antrena pierderi enorme, componentele instrumentelor medicale electronice sau instrumentelor electronice de verificare a caror calitate exercita o mare influenta asupra sentimentului pe care utilizatorul il are cu privire la calitatea instrumentelor.

Clientul dispune de informare completa. Daca clientul dispune de o informare completa asupra cererii, preturile reale ale pietii si chiar costurile furnizorilor, el are astfel mijloace mai mari de presiune in negociere decat daca dispune de informare mediocra. Cu o informatie mai completa clientul este mai in masura sa se asigure ca beneficiaza de pretul cel mai favorabil si sa contraatace atunci cand furnizorii pretind ca supravietuirea lor este amenintata

Se poate considera ca tot ceea ce este la originea puterii clientilor este la originea puterii nu numai a consumatorilor dar si a clientilor industriali si comerciali. Este suficient sa se modifice cadrul de referinta. Consumatorii tind sa fie mai sensibili la pret daca cumpara produse nediferentiate, scumpe in raport cu veniturile lor, sau tipuri de produse a caror calitate nu este importanta pentru ei.

Puterea grosistilor si detailistilor, in calitate de cumparatori, se fondeaza pe aceleasi reguli. Detailistii pot creste puterea lor de negociere fata de fabricanti daca reusesc sa exercite o influenta asupra deciziilor de cumparare ale consumatorilor finali. Grosistii pot de asemenea sa-si intareasca puterea de negociere daca sunt capabili sa influenteze deciziile de cumparare ale detailistilor sau ale firmelor carora ei vand.

Modificarea puterii clientilor

Atunci cand suita de decizii strategice ale unei firme cliente se schimba, puterea clientilor creste sau scade in mod natural. In sectorul de confectii de exemplu, pe masura ce clientii fabricilor de confectii (marile magazine sau magazinele de confectii) s-au concentrat si controlul trece in mainile marilor lanturi de magazine, sectorul este supus la presiuni din ce in ce mai puternice si marjele lor sunt diminuate. Sectorul nu a fost suficient de capabil sa diferentieze produsele sale sau sa creeze costuri de transfer de natura sa interzica iesirea clientilor astfel incat aceste tendinte sa fie neutralizate. Intre altele, afluxul de importuri nu a aranjat nimic. Trebuie considerat ca alegerea grupului de clienti la care se va vinde este o decizie strategica fundamentala pentru o firma. O firma isi poate ameliora pozitia sa strategica daca ea gaseste clientii care sunt mai putin in masura sa exercite asupra ei efecte defavorabile. In alti termeni ea trebuie sa procedeze la o selectie a clientilor. Este rar ca toate grupele de clienti ai unei firme sa posede o putere egala. Chiar daca o firma vinde unui singur sector acesta cuprinde de obicei segmente care au mai putina putere ca altele si care prin aceasta sunt mai putin sensibile la pret. De exemplu, piata de piese de schimb este pentru cea mai mare parte a produselor mai putin sensibila la pret ca piata produselor noi.

Puterea de negociere a furnizorilor

Furnizorii pot dispune de o putere de negociere fata de organismele unui sector amenintand cu cresterea pretului sau cu reducerea calitatii produselor sau serviciilor cumparate. Furnizorii puternici au astfel posibilitatea de a comprima rentabilitatea unui sector daca acesta este incapabil sa repercuteze in preturile sale cresterea costurilor. Crescand preturile lor, firmele chimice au contribuit astfel la eroziunea profiturilor fabricantilor de ambalaje pentru aerosoli pentru ca acesti fabricanti nu aveau decat o libertate limitata de a creste preturile lor fata de concurenta intensa a clientilor lor care fabricau ei insasi ambalaje.

Conditiile care asigura puterea furnizorilor tinde sa reflecte conditiile care garanteaza puterea clientilor. Un grup de furnizori este puternic daca urmatoarele conditii prevaleaza:

a) Grupul de furnizori este dominat de cateva firme si este mai concentrat decat sectorul caruia ei vand. Furnizorii care vand la clienti mai dispersati au in general posibilitatea de a exercita o influenta considerabila asupra preturilor lor, asupra calitatii si a conditiilor de cumparare.

b) Cand furnizorii nu sunt obligati sa lupte contra produselor de inlocuire. Puterea furnizorilor chiar importanti si foarte mari, poate fi invinsa daca acestia trebuie sa lupte impotriva produselor de inlocuire. De exemplu, furnizorii care fabrica diverse feluri de edulcolanti (indulcitori) se lovesc de o puternica concurenta in numeroase situatii, chiar daca firmele au o dimensiune mai mare decat cea a clientilor.

c) Cand sectorul nu este un client important al grupului de furnizori. Cand furnizorii vand la diferite sectoare si sectorul nostru nu reprezinta o parte importanta din vanzari, furnizorii sunt mult mai inclinati sa-si exercite puterea lor. Daca sectorul este un client important, soarta furnizorilor va fi mult mai dependenta de sector, si acestia vor dori sa se protejeze oferind preturi rezonabile si asistenta in domeniul cum ar fi cercetarea si dezvoltarea sau constituirea grupurilor de presiune (vezi exemplul sectorului zaharului care, foarte organizat fiind, a facut mari presiuni in Uniunea Europeana in momentul aparitiei izoglucozei pe piata, ca inlocuitor al zaharului).

d) Cand produsul furnizorilor este un mijloc de productie important in sectorul de activitate al clientului. In acest caz acest factor de productie joaca un rol foarte important in rezultatele procesului de fabricatie sau in calitatea produselor clientului. Furnizorii au in acest caz o mai mare putere, in particular cand mijlocul de productie nu se poate stoca, ceea ce impiedica clientul sa constituie stocuri de rezerva.

e) Cand grupul de furnizori a diferentiat produsele sale sau au stabilit costuri de transfer. Diferentierile sau costul de transfer care ameninta clientii, reduc posibilitatea acestora de a jongla intre un furnizor sau altul. Efectul este invers daca furnizorul stie ca el va trebui sa suporte costuri de transfer.

f) Cand grupul de furnizori constituie o amenintare credibila de integrare in aval. In acest caz capacitatea sectorului de a-si ameliora conditiile de cumparare se loveste de un tampon. Cand ne gandim la furnizori vizam in mod obisnuit firmele. Dar trebuie in mod egal, sa consideram si forta de munca drept furnizor care poate exercita o mare influenta in numeroase sectoare. Numeroase probe empirice arata ca angajati foarte competenti sunt foarte dificil de gasit pe piata sau o forta de munca foarte bine organizata din punct de vedere sindical, poate preleva prin negocierile lor, o parte substantiala a profiturilor potentiale ale sectorului. Principiile care permit de a determina care este puterea potentiala a fortei de munca, privita ca furnizor, sunt aceleasi ca cele deja prezentate. Ceea ce trebuie adaugat pentru a putea aprecia puterea fortei de munca este gradul sau de organizare si masura in care oferta unei forte de munca calificata rara se poate dezvolta. Daca forta de munca este foarte bine organizata sau daca oferta de forta de munca nu poate creste, puterea fortei de munca poate fi ridicata.

Conditiile care determina puterea furnizorilor se pot schimba si ele fac frecvent obiectul controlului firmei. Totusi ca si in cazul puterii clientilor, o firma poate uneori sa-si amelioreze situatia sa prin strategia pe care o adopta. Ea poate intensifica amenintarea unei integrari spre aval, sa caute sa suprime costurile de transfer, etc.

6. Statul, ca arbitru partimitor

In aceasta ipostaza, intereseaza efectele interventiilor statului asupra obstacolelor la intrare, asupra obstacolelor la iesire sau asupra conditiilor in care se desfasoara concurenta intr-un sector. Prin faptul ca statul este un client major sau un furnizor important al numeroase sectoare de activitate el poate influenta direct sau indirect asupra structurii unor sectoare. Exemplul cel mai la indemana este sectorul industriei de aparare, pentru care statul este cel mai mare client dar mai pot fi citate si alte exemple cum ar fi: acordarea de licente de import sau d export, subventionarea anumitor activitati sau din contra, taxarea suplimentara a acestora.

Statul influenteaza concurenta intr-un sector de activitate prin anumite masuri de politica economica pe care le adopta. Interventia statului deplaseaza echilibrul pietei intr-un punct care nu este optim (fata de optimul lui Paereto care se defineste ca fiind starea in care orice modificare ar presupune impietarea intereselor cel putin a unui singur actor pe piata). Cu cat implicarea statului este mai profunda si mai complexa, cu atat aceasta se face cu pierderi mai mari. Insasi impozitarea activitatilor curente este generatoare de stari suboptimale; acesta este de altfel argumentul principal al partizanilor reducerii fiscalitatii. Aici avem de-a face cu un paradox: statele sarace, pentru a realiza incasarile bugetare necesare au o rata a fiscalitatii ridicata materializata de multe ori prin impozitarea importurilor si/sau a exporturilor si care este repartizata pe o paleta scazuta de activitati; spre deosebire de acestea, statele dezvoltate isi pot permite sa scada rata fiscalitatii intrucat ele pot repartiza efortul fiscal pe o paleta mult mai larga de activitati. Distorsiunile introduse astfel in economie sunt cu mult mai mici in cazul statelor a caror rata de impozitare este mai mica.

In mod frecvent factorii politici au o mare influenta asupra rolului statului. Fiecare interventie a guvernului in favoarea unei companii, de stat sau private, prin achizitii preferentiale, acordarea de credite sau garantii guvernamentale, scutire sau reesalonari de taxe si impozite, toate acestea sunt generatoare de pierderi care in final vor fi acoperit prin impozitele platite de restul economiei. Ca exemple in acest sens se pot cita: acordarea de scutiri si amanarea de la plata TVA in cazul privatizarii societatii "Dacia Pitesti" fata de concurentul direct pe piata interna Daewo, favorizarea prin scutirea de la plata impozitului pe profit pentru o anumita perioada de timp acordata in mod discriminatoriu numai investitorilor straini, licente acordate pentru importul sau exportul unor produse in momentul cand acestea se afla in punctele vamale, etc.

In anumite situatii statul poate influenta favorizand sau franand dezvoltarea unui sector fata de produsele de in locuire. De exemplu, in tarile UE este incurajata productia de rapita sau de sfecla de zahar care urmeaza sa fie folosite pentru obtinerea de ulei sau alcool cu destinatia de carburant. Un exemplu de protectie a unui sector traditional in defavoarea unui sector emergent il ofera tot tarile UE in care productia de inulina, un edulcolant (indulcitor) inlocuitor al zaharului, a fost limitata prin cote de productie acordate pe baze istorice. Consecinta directa este ca astfel, cultivatorii de sfecla de zahar sunt protejati fata de cultivatorii de cartofi sau porumb, plante ce reprezinta materia prima pentru inulina.

Statul poate influenta rivalitatea intre concurentii unui sector actionand asupra cresterii sectorului, asupra structurii costurilor, asupra mijloacelor financiare sau asupra celor fiscale iar parghiile prin care exercita aceasta actiune pot fi forte diferite. In orice caz, orice interventie pe piata este de natura sa induca distorsiuni si, in mod voluntar sau nu, favorizeaza anumiti actori si ii defavorizeaza pe altii.