Forme de organizare si functionare a economiei

Forme de organizare si functionare a economiei

Satisfacerea nevoilor umane s-a realizat, de-a lungul timpului, pe doua cai distincte:

- fie din productia proprie prin autoconsum,

- fie prin intermediul schimbului, cedand bunurile proprii in favoarea altor bunuri obtinute de alti producatori.

Autoconsumul desemneaza procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor.

Schimbul reprezinta instrainarea rezultatelor propriei activitati, primind in contraprestatie alte bunuri necesare, inclusiv moneda.

1.1 Economia naturala

Economia naturala (autarhica) reprezinta acea forma de organizare si functionare a economiei in care nevoile individuale sau colective se satisfac prin autoconsum, fara a fi nevoie de schimb.

Economia naturala se caracterizeaza prin cateva trasaturi specifice:

. diversificarea activitatii economice, in sensul ca producatorul nespecializat isi realizeaza prin munca proprie bunurilor necesare;

. importanta acordata pamantului, considerat a fi principalul factor de productie;

. predominanta nevoilor biologice;

. izolarea producatorului din punct de vedere economic;

. descentralizarea economiei redusa;

. diviziunea simpla, naturala a muncii.

1.2 Economia de schimb

Economia de schimb se defineste ca fiind acea forma de organizare a activitatii economice in care agentii economici, specializati si autonomi, produc bunuri destinate vanzarii, bunuri care sunt destinate schimbului prin actul de vanzare-cumparare realizat pe piata.

Economia de schimb are trasaturi proprii, prin care se diferentiaza de economia naturala astfel:

. specializarea agentilor economici in producerea unor bunuri diferentiate;

. schimbul, ca rezultanta a specializarii, necesar ca producatorii sa-si schimbe intre ei surplusul de bunuri pentru satisfacerea nevoilor economice;

. autonomia producatorilor;

. concentrarea activitatii economice in jurul pietei;

. existenta monedei (institutionalizate) ce creeaza o noua treapta de organizare si functionare a activitatii economice, si anume productia de marfuri;

. desfasurarea schimburilor economice sub forma unor tranzactii bilaterale de piata (miscari reciproce de bunuri si bani intre participantii la schimb).

Specializarea agentilor economici intr-o activitate a fost determinata de interese economice, traditii, obiceiuri, experienta sau intamplare, iar mai tarziu, a fost cauzata de interese economice, de avantajul obtinut dintr-o activitate, comparativ cu alta.

Specializarea agentilor economici prezinta avantaje si anume:

. oamenii acumuleaza mai multe cunostinte de specialitate, mai multa experienta;

. se perfectioneaza mijloacele de munca;

. se economisesc resurse;

. costurile unitare ale produselor sunt mai reduse;

. se obtin productii mai mari la bunurile in care agentul economic s-a specializat;

. productia se diversifica sortimental, prin introducerea in fabricatie a unor produse noi;

. se extind schimburile economice.

1.3 Economia de comanda

Este intalnita in tari precum Cuba, China, Coreea de Nord si prezinta cateva caracteristici:

. este o economie etatizata deoarece proprietatea publica este dominanta, aproape toate mijloacele de productie se afla in proprietatea statului, resursele fiind alocate prin plan;

. este o economie birocratizata deoarece dispune de un mare aparat de stat caracterizat printr-un stil de munca formalist;

. este o economie ineficienta deoarece bunurile nu sunt produse in raport cu cererea existenta, producatorii realizand bunuri decise de planificatori.

Incapabila sa solutioneze problemele pe care le-a generat, in multe tari "foste comuniste", economia de comanda s-a prabusit lasand locul economiei de trazitie, care nu are nici trasaturile economiei de comanda si nici trasaturile economiei de piata, marcand trecerea de la sistemul falimentar al economiei centralizate la economia moderna de piata. Problemele pe care trebuie sa le solutioneze fostele state socialiste vizeaza cateva aspecte:

. stabilizarea macroeconomica;

. pretul si reforma pietei;

. crearea sectorului particular;

. privatizarea si restructurarea intreprinderilor de stat;

. redefinirea rolului statului in economie.

2 Trasaturile fundamentale ale economiei de piata

1 Definirea si trasaturile economiei de piata

Economia de piata se defineste ca fiind acea forma moderna de organizare si functionare a economiei de schimb in care intreprinzatorii isi desfasoara activitatea economica in mod liber, autonom si rational, corespunzator cerintelor pietei in scopul satisfacerii unor nevoi existentiale tot mai sporite, cu resurse economice limitate.

In conditiile actuale, pentru functionarea eficienta a economiei de piata trebuie avuta in vedere existenta cumulativa a urmatoarelor conditii:

. piata este cadrul general prin care se stabileste ce, cat si pentru cine sa se produca in conditiile libertatii de actiune a agentilor economici;

. deciziile economice sunt luate in mod liber de catre indivizi si firme, din interactiunea acestora rezultand productia globala si consumul;

. cocurenta intre agentii economiei si obtinerea unui profit cat mai mare reprezinta obiectivul major al activitatii si criteriul esential in evaluarea eficientei acestuia;

. indivizii actioneaza pe baza intereselor personale si a principiului eficientei maxime, atingerea acestor interese realizandu-se prin mecanismul preturilor, numai in masura in care deciziile lor iau in considerare interesele si dorintele celorlalti;

. formarea libera a preturilor bunurilor economice pe baza cunoasterii de catre agentii economici, a cererii si a ofertei;

. proprietatea privata a pluralismului formelor de proprietate a agentilor economici;

. institutionalizarea juridica si economica a economiei de piata;

. interventia statului avand rolul de a asigura cadrul institutional al economiei de piata si supravegherea functionarii normale a acestuia, prin folosirea cadrului legal si a parghiilor economice;

. existenta unei structuri tehnico-economice moderne (factori de productie, mod de combinare a acestora, sistem financiar-bancar etc.) ca o conditie a satisfacerii decente a nevoilor fundamentale ale tuturor cetatenilor.