GRADUL DE FOLOSIRE A CAPACITATILOR DE PRODUCTIE SI EFICIENTA ECONOMICA

In orice activitate, costurile de productie, se pot imparti in:

Cf - cheltuieli fixe;

Cv - cheltuieli variabile.

Acestea din urma se definesc ca depinzand de volumul productiei sau prestatiilor realizate.

Volumul productiei realizate este limitata superior de capacitatea de productie disponibila a masinilor, utilajelor si echipamentelor. Notam cu x gradul de utilizare capacitatilor de productie. Costurile totale sunt:

Costurile de productie astfel impartite se pot reprezenta grafic, intr-o prima aproximatie, ca functii dependente liniar de x.    

Unde: - PR - prag de rentabilitate (break-even in engleza)

Pe grafic s-a reprezentat si dreapta veniturilor, notata cu V, rezultate din vanzarea productiei. Pragul de rentabilitate reprezinta nivelul de utilizare a capacitatilor de productie de la care veniturile din vanzarea productiei

realizata egaleaza costul total. Exista astfel modelul pe care se poate studia ce se intampla cu profitul la variatii ale nivelului productiei precum si volumul minim al productiei sub a carui valoare se vor inregistra pierderi.

Discutie: Pentru a ajunge cat mai repede la pragul de rentabilitate este necesar ca acesta sa fie cat mai aproape de origine prin:

-costuri fixe cat mai mici;

-panta lui Cv mica;

-panta veniturilor cat mai mare .

Relatia dintre gradul de utilizare a capacitatilor de productie si profit respectiv pierderi este prezentata sintetic in graficul care urmeaza:

Initial s-a facut ipoteza simplificatoare ca dependenta dintre variabile este liniara .

Daca se noteaza cu :

P- productia totala la utilizarea integrala a capacitatii ;

p- pretul de vanzare unitar ;

x - coeficientul de utilizare a capacitatii, atunci pe grafic cele 3 drepte au ecuatiile :

Se poate calcula astfel coeficientul de utilizare a capacitatii corespunzator lui PR - punctul de rentabilitate .

adica :

de unde :

Numitorul expresiei astfel obtinute se numeste marja de contributie , adica marimea cu care pretul de vanzare depaseste costurile variabile si contribuie la acoperirea costurilor fixe.

Exemplu : Sa presupunem ca pentru circulatia unui tren de calatori se pot determina urmatoarele elemente de costuri:

Exemplu :Un atelier produce saboti de frana pentru vagoane :

Se cunosc costurile , veniturile si capacitatea. Se cere pragul de rentabilitate:

Dependenta costurilor si a veniturilor in raport cu gradul de utilizare a capacitatii nu este totdeauna liniara deoarece:

pentru a spori vanzarile se acorda reduceri de preturi care diminueaza veniturile unitare;

utilizarea intensiva a capacitatilor aduc costuri suplimentare precum ore de noapte, ore suplimentare etc.

In acest caz costurile si veniturile se prezinta ca in grafic:

Observam pe ultimul grafic ca in cazul unei relatii neliniare profitul maxim nu se gaseste obligatoriu (ca in cazul relatiei liniare) in punctul de utilizare maxima a capacitatii de productie.

Exemplu: Un fabricant hotaraste sa produca un nou tip de pompa pentru care studiile de marketing arata ca exista cerere pe piata.

Costurile totale fixe sunt la nivelul de 18000 $ (echipamente, proiectare, instruire personal etc)

Nivelul cererii (volumul de vanzari) si costurile variabile unitare sunt cunoscute de asemenea. Se cere sa se gaseasca care trebuie sa fie volumul productiei pentru ca profitul obtinut sa fie maxim. Calculele sunt in tabel

cerere

total

costuri

total costuri

costuri

costuri

profit

$/buc

buc

venituri

var $/buc

variabile

fixe

totale

total