ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

RELATII ECONOMICE INTERNATIONALE

REFERAT:

INFLATIA-CAUZE SI SOLUTII

In secolul XVI-lea, o data cu descoperirea si exploatarea resurselor americane de aur si argint, cantitati enorme de metal pretios au luat drumul Europei. Rezultatul acestei cresteri a cantitatii de bani a fost o tendinta de crestere a preturilor in Europa. In mod analog, astazi, cand un guvern sporeste cantitatea banilor de hartie, rezultatul este o tendinta de scadere a puterii de cumparare a unitatii monetare si o crestere a preturilor. Numim aceasta inflatie.O crestere mai rapida a masei monetare decat a cantitatii de marfuri si servicii oferite spre vanzare va produce inflatie.

Inflatia este o boala, periculoasa si uneori mortala. O boala care netratata la timp poate distruge societatea. Nici un guvern nu vrea sa accepte raspunderea producerii inflatiei, nici macar a uneia mai putin periculoase. Oficialitatile guvernamentale gasesc intotdeauna scuze- oameni de afaceri lacomi, sindicate hraparete, consumatori risipitori, sau orice altceva ce poate parea cat de cat plauzibil.Toate acestea pot duce la cresterea preturilor anumitor produse;ele,insa, nu pot produce cresterea preturilor bunurilor, in general. Ele pot provoca scaderi sau cresteri de moment ale ratei inflatiei. Dar ele nu pot provoca inflatie continua.

Inflatia este un fenomen monetar. Daca bunurile si serviciile oferite spre vanzare ar creste la fel de repede ca si masa monetara, preturile ar tinde sa ramana stabile. Inflatia apare atunci cand masa monetara creste mult mai repede decat iesirile si cu cat este mai rapida cresterea masei monetare pe unitatea de iesire, cu atat este mai mare rata inflatiei. Comportamentul masei monetare este factorul decisiv, iar comportamentul iesirilor este factorul secundar. Iesirile sunt limitate de resursele fizice si umane disponibile si de imbunatatirile din cunoasterea si capacitatea de a le utiliza. In cel mai bun caz, iesirile pot creste relativ incet. Numeroase fenomene pot produce variatii temporare ale ratei inflatiei, dar ele pot avea efecte durabile numai in masura in care influenteaza rata cresterii monetare.

In istorie nu exista nici un exemplu de inflatie inalta care, prelungita peste o perioada relativ scurta, sa nu fie insotita de o crestere comparabila a masei monetare; si nici un exemplu a unei cresteri rapide a masei monetare care sa nu fie insotita de o crestere asemanatoare a inflatiei.

Sindicatele sunt considerate o scuza buna. Ele sunt acuzate ca isi folosesc puterea unica pentru a forta cresterea salariilor, care duce la cresterea costurilor, care duce la cresterea preturilor. Ele pot face mult rau, limitand posibilitatile de angajare pentru altii, dar ele nu produc inflatie. Cresterea excesiva a salariilor ca si cresterile productivitatii sunt mai degraba un rezultat al inflatiei decat o cauza a acesteia.

In mod asemanator, oamenii de afaceri nu provoaca inflatie. Cresterea preturilor care li se atribuie este un rezultat sau o reflectare a altor forte. Ei nu sunt mai lacomi in tarile care au trait experienta unei inflatii reduse, nu sunt mai lacomi intr-o anumita perioada decat intr-o alta.

O alta explicatie preferata a inflatiei, in special printre oficialii guvernamentali care incearca sa mute vinovatia, este aceea a importului din strainatate. Aceasta a fost deseori corecta in perioada in care monedele celor mai importante state erau legate prin etalonul aur. Etalonul-aur poseda o calitate incomparabila: cantitatea de bani, in conditiile corespunzatoare lui, este independenta de politicile guvernelor si ale partidelor politice. Acesta este avantajul sau. Este o forma de protectie impotriva guvernelor risipitoare. Inflatia era pe atunci un fenomen international pentru ca multe tari foloseau acelasi produs ca moneda si orice ducea la cresterea acelei monede-marfa ii afecta pe toti. Dar este limpede ca nu mai este valabil in ultimii ani. Altfel, nu s-ar putea explica faptul ca rata inflatiei este atat de diferita de la o tata la alta. Japonia si Marea Britanie au trait experienta unei inflatii anuale de 30% sau chiar mai mult, la inceputul anilor 1970, atunci cand inflatia in Statele Unite era in jurul a 10%, iar in Germania, sub 5%. Inflatia este un fenomen mondial, in sensul ca apare in mai multe tari in acelasi timp- tot asa cum cheltuielile guvernamentale marite si marile deficite guvernamentale sunt un fenomen mondial. Dar inflatia nu este un fenomen mondial in sensul ca fiecarei tari in mod separat ii lipseste abilitatea de a-si controla propria inflatie- tot asa cum marile cheltuieli ale guvernului si marile deficite guvernamentale nu sunt produse de forte din afara controlului fiecarei tari.

Productivitatea redusa este o alta explicatie preferata.

Cum am precizat mai inainte, inflatia este un fenomen monetar. Cheltuielile guvernamentale marite nu vor conduce la o crestere monetara mai rapida si la inflatie daca cheltuielile suplimentare sunt finantate fie din taxe, fie prin imprumuturi de la populatie. Astfel, guvernul are mai mult de cheltuit, iar populatia mai putin. Cheltuielile guvernamentale mai mari sunt insotite de cheltuieli particulare pentru consum si investitii mai reduse. Impozitarea si imprumutul de la populatie sunt metode neatractive de finantare a cheltuielilor suplimentare ale guvernului. Ceea ce numim astazi inflatie nu este consecinta felului in care sunt cheltuiti banii guvernamentali, ci a caii pe care guvernul obtine acesti bani, o consecinta pe care majoritatea populatiei de pretutindeni nu o considera benefica.

De exemplu, fara a recurge la inflatie, guvernul poate utiliza banii colectati din taxe pentru a face noi angajari sau pentru a spori salariile celor angajati la stat. In consecinta, oamenii acestia, ale caror salarii s-au marit, au posibilitatea sa cumpere mai mult. Cand guvernul sporeste salariile angajatilor sai pe seama taxelor prelevate de la cetateni, contribuabilii pot cheltui mai putin, pe cand angajatii guvernamentali pot cheltui mai mult. In ansamblu preturile vor creste.

Exista o singura alta metoda de a finanta cheltuielile suplimentare ale guvernului, si anume, cresterea masei monetare. Astfel, unii oameni vor dispune acum de mai multi bani, in vreme ce restul populatiei continua sa dispuna de aceeasi cantitate ca si mai inainte. Asa ca beneficiarii banilor nou tipariti vor intra in competitie cu cei ale caror resurse banesti au ramas neschimbate. Dat fiind faptul ca nu exista mai multe marfuri decat inainte, desi exista bani mai multi pe piata- si dat fiind faptul ca exista acum persoane care pot cumpara mai mult decat ieri- rezultatul va fi un spor al cererii pentru aceeasi cantitate constanta de bunuri. Asa ca preturile vor tinde sa creasca. Faptul acesta este inevitabil, indiferent de utilizarea data banilor nou creati.

Banii cei noi introdusi pe piata nu vor fi utilizati pentru a cumpara toate tipurile de bunuri si servicii. Ei sunt cheltuiti pentru anumite bunuri, ale caror preturi vor creste, in veme ce alte bunuri vor continua sa-si pastreze preturile de dinainte. Inflatia va afecta in mod diferit grupuri diferite ale populatiei. Acele grupuri care au primit banii cei noi inaintea altora beneficiaza de un castig temporar. Mai exista si alte grupuri ale populatiei la care banii cei noi ajung mult mai tarziu. Acestia sunt cei aflati in pozitii defavorabile. Inainte ca banii cei noi sa la parvina si lor, ei se vad siliti sa plateasca preturi mai mari pentru anumite bunuri, daca nu chiar pentru toate bunurilepe care intentionau sa le cumpere, in vreme ce venitul lor a ramas practic neschimbat, sau, in orice caz, nu a sporit proportional cu preturile. Deci inflatia afecteaza intotdeauna in mod diferentiat diferite segmente ale populatiei. Pentru unele, inflatia nu este chiar atat de daunatoare; ba doresc ca ea sa continue, ele fiind primele care profita de pe urma ei. Se plang de inflatie cei care nu beneficiaza de pe urma ei. Ea a devenit aproape un mod de viata.

Cheltuielile pot fi finantate si prin folosirea intregii forte de munca.Astfel, cheltuielile guvernamentale pot fi prezentate ca fiind creatoare de locuri de munca, iar impozitele guvernamentale, ca fiind creatoare de somaj, datorita reducerii cheltuielilor private. Folosirea intregii forte de munca intareste tendinta guvernului de a mari cheltuielile si a reduce impozitele si de a finanta orice deficit aparut prin cresterea masei monetare mai degraba decat prin impozite sau imprumuturi de la populatie. Oare este preferabila o moneda sanatoasa insotita de somaj, sau inflatia insotita de utilizarea deplina a fortei de munca? Felul acesta de a pune problema este fundamental viciat. O punere corecta a problemei incepe cu intrebarea: cum poate fi imbunatatita situatia muncitorilor si a celorlalte grupuri ale populatiei? Raspunsul este:garantand o piata neobstructionata a mainii de lucru si realizand dezideratul de utilizare deplina a fortei de munca.

Guvernele moderne tiparesc bani de hartie si ordoneaza intrari in registrele contabile. Banii tipariti in plus echivaleaza cu un impozit asupra echilibrului monetar. John Maynard Keynes, in discutia asupra inflatiei de dupa primul razboi mondial, scria: "Nu exista mijloc mai rafinat si mai sigur de a lovi actualele baze ale societatii decat deprecierea monedei. Fenomenul angreneaza toate fortele latente ale legilor economice, intr-un mod in care nici un om dintr-un milion nu-l poate prevedea".

Inflatia aduce venituri indirecte guvernului prin cresterea automata a ratei efective a impozitelor sau prin stergerea unei parti din datoria guvernului. In aceste conditii, desi guvernul a acumulat mari deficite an de an si datoria sa a crescut, datoria exprimata in puterea de cumparare a crescut mult mai putin si de fapt a scazut daca o exprimam in procentajul din venitul national.

Tratamentul inflatiei este usor de stabilit dar greu de infaptuit. Asa cum o crestere excesiva a masei monetare este principala si singura cauza a inflatiei, tot asa reducerea ratei de crestere monetara este principalul si singurul tratament al ei. Guvernul trebuie sa mareasca masa monetara mult mai incet. Problema este de a avea vointa politica pentru a lua masurile necesare. Odata ce boala inflationista este intr-un stadiu avansat, tratamentul dureaza mai mult iar efectele secundare sunt mai dureroase.

Atunci cand intr-o tara se declanseaza fenomenul inflationist, primele efecte par a fi placute. Cantitatea mai mare de bani le permite celor care au acces la ei sa cheltuiasca mai mult fara ca nimeni altcineva sa fie obligat sa cheltuiasca mai putin. Apar mai multe locuri de munca, afacerile se invioreaza, aproape toata lumea este fericita-la inceput. Acestea sunt efectele placute. Dar, in continuare, cheltuielile suplimentare incep sa ridice preturile, iar lucratorii descopera ca salariile lor chiar daca sunt mai mari au o mai mica putere de cumparare; oamenii de afaceri descopera ca le-au crescut cheltuielile daca nu reusesc sa mareasca preturile si mai repede. Efectele neplacute incep sa apara: preturi mai mari, cereri mai putin dinamice, inflatie combinata cu stagnare.

Efectele secundare initiale ale unei rate mai reduse de crestere monetara sunt dureroase: cresterea economica mai redusa, somaj ridicat pe termen scurt, fara ca, pentru un timp, sa se reduca inflatia. Avantajele apar numai dupa un an sau doi, sub forma inflatiei reduse, a economiei mai sanatoase, a rapidei cresteri potential neinflationiste.

Unul dintre motivele pentru care inflatia este atat de nimicitoare este acela ca unii oameni au mari profituri atunci cand altii pierd; societatea se imparte intre invingatori si invinsi. Castigatorii considera ca reusitele de care se bucura sunt rezultatul firesc al intuitiei, prudentei si initiativei proprii. Ei considera ca lucrurile neplacute, cum ar fi cresterea preturilor produselor pe care le cumpara sunt produse de forte din afara controlului lor. Aproape toti vor spune ca sunt impotriva inflatiei; ceea ce in general inseamna ca ei sunt impotriva lucrurilor neplacute cu care au avut de-a face.

Pe masura cresterii inflatiei, mai devreme sau mai tarziu ea va produce atat de mult rau edificarii societatii, va crea atat de multa nedreptate si suferinta, incat in colectivitate se va cere tot mai puternic sa se faca ceva in privinta ei. Nivelul inflatiei la care se intampla aceasta depinde in mare masura de tara respectiva si de istoria ei. In Germania s-a intamplat la un nivel scazut al inflatiei din cauza ingrozitoarelor experiente germane de dupa primul si al doilea razboi mondial; ea a survenit la un nivel mult mai inalt in Marea Britanie si Japonia.

Dezvoltarea lenta si somajul ridicat nu sunt tratamente pentru inflatie. Ele sunt efecte secundare ale unui tratament reusit. Multe politici care impiedica dezvoltarea economica si sporesc somajul pot si sa ridice rata inflatiei- controlul sporadic al preturilor si salariilor, cresterea amestecului guvernului in economie, cheltuielile guvernamentale tot mai mari si o rapida crestere a masei monetare.

Efectele secundare apar pentru ca ratele variabile ale cresterii monetare induc perturbatii ale informatiilor transmise de sistemul de preturi, care se traduc apoi in raspunsuri incorecte ale agentilor economici, pentru a caror depasire este apoi nevoie de timp.

Cand incepe cresterea monetara inflationista, cheltuielile mai mari finantate prin banii nou creati nu se deosebesc pentru vanzatorul de bunuri, de forta de munca sau de alte servicii de oricare dintre celelalte cheltuieli.

In cursul ultimului secol, in Statele Unite, Marea Britanie, si alte cateva tari vestice, cam 6 pana la 9 luni se scurgeau inainte ca rapida crestere monetara sa-si croiasca drum in economie si sa produca o rapida crestere a economiei si a ofertei de locuri de munca. Alte 12 pana la 18 luni se scurgeau inainte ca rapida crestere monetara sa influenteze considerabil iar inflatia sa se instaleze sau sa se accelereze. Perioadele de timp au fost atat de lungi in cazul acestor tari pentru ca, in afara perioadelor de razboi, ele au fost crutate, in mare masura de variatii ale ratei de crestere monetara si de inflatie.

Succesiunea de evenimente care urmeaza unei reduceri a cresterii monetare: initiala reducere a vitezei este interpretata ca o reducere a cererii pentru anumite produse, care dupa un timp conduce la reducerea productiei si a folosirii fortei de munca; dupa o alta perioada de timp, inflatia slabeste, fiind insotita de o dezvoltare a utilizarii fortei de munca si a productiei.

Efectele secundare ale inflatiei se pot diminua pentru a le face mai suportabile.

Cea mai importanta metoda de a diminua aceste efecte este reducerea inflatiei gradual dar ferm printr-o politica prezentata in prealabil si consecvent aplicata astfel incat sa devina credibila.

Motivul aplicarii graduale si a prezentarii prealabile este acela de a acorda oamenilor timpul necesar pentru a-si adapta proiectele- si pentru a-i convinge sa o faca. Multi oameni s-au angrenat in contractepe termen lung- pentru ocuparea unui loc de munca, pentru a oferi sau a imprumuta bani, pentru a se angaja in productie sau in constructii- pe baza anticiparii unei rate probabile a inflatiei. Aceste contracte pe termen lung ingreuneaza reducerea rapida a inflatiei si presupun ca incercarea de a proceda astfel ar impune multor oameni mari cheltuieli. Dandu-le timp, aceste contracte vor fi completate, reinoite sau renegociate, putand fi astfel adaptate noii situatii.

O alta metoda care s-a dovedit eficienta in diminuarea pagubelor efectelor secundare ale tratarii inflatiei este cea cunoscuta sub numele de "clauze de indexare". Cel mai cunoscut exemplu este clauza de adaptare la costul vietii care este inclusa in multe contracte de salariu. Un alt exemplu este cel pentru contractele de inchiriere a proprietatilor. Un alt exemplu este cel pentru imprumut.

Controalele preturilor si salariilor sunt uneori propuse ca tratamente ale inflatiei. Aceste controale modifica structura pretului, ceea ce reduce eficienta cu care lucreaza sistemul. Ele risipesc munca, atat datorita modificarilor in structura pretului, cat si datorita imensei cantitati de munca necesare constructiei, intaririi si iesirii din controalele preturilor si salariilor. Ele par deseori eficiente pentru o scurta perioada de timp dupa ce au fost impuse. Preturile care intra in categoria celor indexate sunt mentinute la un nivel redus pentru ca reprezinta cai indirecte de crestere a preturilor si salariilor- micsorand calitatea marfurilor produse, eliminand servicii, promovand muncitorii,etc.

Inflatia este o masura politica deliberata, initiata de persoane ce recurg la ea deoarece o considera o alternativa mai putin rea decat somajul. Insa adevarul este ca, pe termen lung, inflatia nu vindeca somajul.

Inflatia este o masura politica. Iar o masura politica se poate schimba. Asa ca nu exista nici un motiv sa ne inclinam in fata ei. Daca ea este privita ca un rau, atunci va trebui sa i se puna capat. Va trebui sa se echilibreze bugetul guvernului. Desigur, este necesar ca opinia publica sa sprijine aceste masuri; si este necesar ca intelectualii sa-i

Cinci adevaruri simple intruchipeaza cea mai mare parte a cunostintelor pe care le avem despre inflatie:

Inflatia este un fenomen monetar care apare dintr-o crestere mai rapida a masei monetare decat a iesirilor( desi, desigur, motivele cresterii monetare pot fi diferite).

In lumea de astazi guvernele hotarasc- sau pot hotari- asupra masei monetare.

Exista un singur tratament pentru inflatie: o rata mai redusa a cresterii masei monetare.

Trebuie timp- care se masoara in ani, nu in luni- pentru ca inflatia sa se dezvolte: trebuie timp pentru ca inflatia sa fie tratata.

Efectele secundare neplacute sunt de neocolit.

BIBLIOGRAFIE:

CAPITALISMUL SI DUSMANII SAI, Ludwig von Mises, Editura Nemira, Bucuresti, 1998;

LIBER SA ALEGI, Milton & Rose Friedman, Editura All, Bucuresti, 1998.