investitiile in economie

Investitiile sunt considerate ca unul dintre cei mai importanti stimuli ai oricarei activitati economice si chiar extraeconomice. Intr-o afacere economica, oricat de mica ar fi, investitiile joaca rolul de impuls, de element generator, care face ca aceasta sa se nasca, sa se desfasoare si sa se dezvolte. Datorita acestui fapt, putem afirma, fara sa gresim, ca investitiile reprezinta pentru economie ceea ce pentru un sistem activ reprezinta motorul. Prin urmare, formarea, plasarea si utilizarea investitiilor constituie o problema cruciala pentru orice intrprinzator.

I.1.    CONCEPTUL DE INVESTITIe

Pentru a intelege de ce activitatea de investitii ocupa un loc central in viata economica, trebuie sa definim notiunea de investitie.

In mod curent, termenul de investitie este sinonim cu plasare, alocare, atribuire, dotare , dar, in practica economica, se vorbeste despre investitii ca fiind o categorie de cheltuieli prin care, persoanele fizice sau juridice obtin bunuri materiale si/sau servicii, de obicei cu valoare mare si de folosinta indelungata.

In perioada anterioara anului 1989, in conditiile economiei centralizate care caracteriza tara noastra, locul si rolul investitiei in economie a fost restrans, punandu-se mai mult accent pe importanta mijloacelor fixe, pierzandu-se astfel din continutul notiunii de investitie, care era definita ca o cheltuiala necesara doar pentru crearea si dezvoltarea bazei materiale de productie.

Dupa 1989, in conditiile trecerii la economia de piata, s-a impus schimbarea opticii asupra acestei notiuni, ea fiind privita acum functie de circulatia capitalului pe piata, de lupta pentru concurenta, de castigul (profitul) asteptat, etc; in aceste conditii, problematica investitiilor este abordata de la sursa ce acopera cheltuielile respective. Astfel, investitiile sunt intelese ca reprezentand partea din venit destinata pentru formarea capitalulu Utilizarea venitului pentru cresterea capitalului si a stocurilor reprezinta investitii nete, iar daca alaturi de veniturile destinate a fi investite se utilizeaza si amortizarile, obtinem investitia bruta. A investi inseamna a aloca resurse pentru sporirea capitalului real existent la un moment dat.

Desi apare la inceput ca o cheltuiala de bani, investitia nu poate fi tratata doar in sens financiar, caci pentru realizarea unui proiect de investitii, agentul economic depune un efort investitional care are la baza resurse diferite din punct de vedere al naturii lor: pe langa cele financiare, si resurse materiale, tehnice, umane, etc., pe a caror evaluare se bazeaza fundamentarea deciziilor economice privind respectivul proiect de investiti

De asemenea, investitia nu poate fi rupta de continutul sau material concret, si anume crearea elementelor de capital fix (utilaje, echipamente, hale, magazii, etc.), dar scopul sau final, este insa, castigul, obtinerea de efecte utile de natura economica, sociala, ecologica, etc. Tot legat de acest aspect al diferentierii dintre continutul material, concret al investitiei si scopul sau final, sunt relevante urmatoarele formulari: investitia reprezinta "angajarea resurselor facuta cu speranta realizarii unor beneficii in decursul unei lungi perioade de timp in viitor ' sau o ' actiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse, in speranta ca in viitor se vor incasa sume mai mari de bani sau se vor obtine alte beneficii' . De aceea se spune ca investitiile sunt niste cheltuieli care angajeaza cel mai mult viitorul, pentru ca investitia este o renuntare la o satisfactie imediata si sigura, in schimbul unei sperante al carei suport sunt tocmai resursele investite, sau, pe scurt, investitia trebuie privita ca o "cheltuiala certa pentru un viitor incert" . Cu alte cuvinte, investitia echivaleaza cu schimbarea unei sume de bani prezenta si certa in speranta obtinerii unor venituri viitoare superioare, insa probabile si incerte.

In general, cand se studiaza notiunea de investitie, pentru a se obtine o imagine completa, se obisnuieste sa se vorbeasca despre aceasta prin prisma celor trei dimensiuni ale sale: cea contabila, cea economica si cea financiara.

Din punct de vedere contabil, investitia constituie o imobilizare de resurse, ea fiind reprezentata de bunuri mobile si imobile, corporale sau necorporale, achizitionate sau create de intreprindere, destinate a ramane constant sub aceeasi forma. In aceasta acceptiune, accentul se pune pe durata de viata a bunului, care depaseste durata unui exercitiu.

Dimensiunea economica vine sa completeze imaginea de pana acum a investitiei, deoarece investitia reprezinta toate consumurile de resurse care se fac in prezent in speranta obtinerii in viitor a unor efecte economice (venituri, incasari) esalonate in timp si care, in suma totala sunt superioare cheltuielilor initiale de resurse. Si in aceasta acceptiune gasim referire la durata, dar accentul cade mai mult pe materialitatea efortului investitional, precum si pe eficienta actiuni

Dimensiunea financiara considera investitii toate cheltuielile de resurse care genereaza venituri si/sau economii pe o perioada lunga de timp in viitor si, in consecinta, amortizarea lor se face pe mai multi an Acceptiunea financiara inglobeaza toate elementele de imobilizari sau cheltuieli, la care se adauga nevoia de fond de rulment pentru exploatare (NFRE), generat de cresterea volumului de activitate. Deci, din punct de vedere financiar, valoarea reala a efortului investitional pentru realizarea unui proiect, este data de costul obiectivului ce se construieste, plus fondul de rulment aferent exploatari

Nevoia de fond de rulment pentru exploatare rezulta din diferenta intre conditiile impuse de buna functionare a ciclului de exploatare, determinata de cresterea activelor circulante (cresterea stocurilor de materiale semifabricate, produse finite, creante-clienti, TVA de recuperat, etc.) si resursele provenite din exploatare (creante-furnizori, avansuri, aconturi clienti, etc). In majoritatea cazurilor, resursele disponibile sunt inferioare nevoilor, si prin urmare, apare o diferenta, un gol de resurse, care poate compromite buna desfasurare a procesului de productie. Acest gol de resurse trebuie preliminat si acoperit prin capital permenent sub forma de fond de rulment. Asadar, din punct de vedere financiar, problema cea mai importanta pentru investitie este de a se asigura echilibrul intre resurse si nevo

Investitia, reprezintand o cheltuiala facuta in vederea crearii premiselor necesare obtinerii in viitor a unor efecte utile scontate, este caracterizata de urmatoarele elemente definitorii:

Continutul concret, material al efortului investitional, care delimiteaza investitia drept o structura individualizata, de resurse diferite ca natura si volum, care sunt angrenate in realizarea unui proiect;

Factorul timp, care releva faptul ca orice proiect de investitie are o durata de viata proprie, caracterizata prin etape si momente bine definite si pe parcursul careia parametrii economici ai proiectului au o evolutie proprie, descrisa de regula, in tabloul de flux de numerar;

Factorul risc, care decurge din insasi notiunea de investitie, care este o cheltuiala pentru un viitor incert si, deci, ii este inerent riscul. Investitiile echivaleaza cu a renunta la satisfactia imediata si sigura, pe seama economiilor si veniturilor de care dispunem in prezent, contra unei sperante viitoare, al carei suport il reprezinta tocmai bunul investit, sperante viitoare care nu sunt insa certitudini;

Notiunea de eficienta, conform careia intreprinzatorul, cel care declanseaza proiectul, accepta schimbarea unor disponibilitati prezente de resurse pentru o serie de efecte viitoare, care in suma totala trebuie sa fie superioare cheltuielilor initiale.

Potrivit destinatiei fondurilor alocate, distingem:

- investitie de capital: cumpararea de bunuri, precum o fabrica, echipamente, diverse utilaje, etc., cu scopul de a produce bunuri ce se vor vinde ulterior;

- investitie financiara: achizitionarea de valori (precum hartii de valoare, opere de arta) sau crearea unor depozite bancare, etc., tinandu-se seama indeosebi de rata dobanzilor bancare, in functie de care se apreciaza daca sunt sau nu rentabile.

De retinut faptul ca investitiile de capital (cele concretizate in cladiri, masini si utilaje, etc.), sunt caracteristice intreprinderilor industriale si comerciale; acestea recurg la plasamente financiare doar ocazional; astfel de plasamente sunt caracteristice institutiilor financiare, persoanelor particulare care au disponibilitati banesti pentru investitii, grupurilor de intreprinderi (holding, conglomerat), etc.

Asadar, investitia presupune economisire, acumularea unei parti din venit, urmarindu-se obtinerea unui castig in viitor. Aceste castiguri isi au izvorul, in ultima analiza, in sporul de avutie datorat investitiilor de capital, facand abstractie de cele provenite din schimburile externe avantajoase.

In acest context, subliniem rolul investitiilor destinate activitatii economice, productive in primul rand, in crearea acelui suport solid al cresterii avutie Datorita lor se dezvolta si se modernizeaza forta productiva a societati De aceea, cu cat este mai mare nivelul investitiilor de capital intr-o economie, cu atat este mai rapid ritmul ei de dezvoltare.

Concluzionand toate cele de mai sus, definirea investitiilor trebuie sa releve faptul ca:

- reprezinta o plasare de fonduri banesti intr-o actiune, intr-un proiect sau operatie pentru a crea un spor de avutie, atat la nivelul individului, cat si al firmelor si al societatii;

- scopul urmarit nu consta numai in obtinerea sporului de bunuri si capacitati de productie de folosinta indelungata, ci si a unui castig, a unui profit;

- reprezinta un flux al valorilor care au ca punct initial, de pornire, fondurile financiare, o parte a veniturilor si economiilor realizate;

- exista un decalaj in timp, intre momentul investirii si cel al obtinerii rezultatelor si veniturilor scontate;

- sunt o cheltuiala efectuata in prezent, certa, in scopul obtinerii unor efecte viitoare, adesea incerte; din acest punct de vedere, investitiile constituie o resursa avansata care comporta un risc;

- pentru a produce, in timp, acumularea viitoare de capital fix, este necesara functionarea normala a intregului sistem economic.

In concluzie, investitia reprezinta o alocare de capitaluri, permanenta sau pe o durata nedeterminata, in achizitia de active fizice si/sau financiare, care sa permita desfasurarea unei activitati rentabile, superioare ratei normale de rentabilitate acoperitoare pentru riscurile asumate. Principalul risc este alocarea in prezent a unui capital economisit, in speranta obtinerii unor fluxuri de venituri viitoare, sau, mai exact, a unor fluxuri de trezorerie ("cash-flow" - uri) pe durata de viata economica a investitie In ipoteza, deloc probabila in tara noastra, a unui mediu economic cert, fluxurile viitoare de venituri sunt presupuse a fi cunoscute si stabile.

I.2.    clasificarea investitiilor

Clasificarea investitiilor, fie din considerente teoretice, fie practice, se face in functie de anumite criterii tehnice si economice. Prin urmare, investitiile se pot clasifica astfel:

dupa structura lor tehnologica, investitiile se impart in urmatoarele categorii:

a)    investitii in mijloace fixe, care se pot grupa astfel:

cheltuieli cu echipamentele (cuprind valoarea lor de achizitie, costul de transport la santier, taxe aferente, etc.);

cheltuieli de montaj-instalare (fixarea de fundatii, pe piloni sau postamente, mijloace de transport, tractoare si masini agricole, etc.);

achizitii si amenajare de teren;

constructii, cladiri, amenajari;

alte mijloace fixe;

b) cheltuieli preliminare, care cuprind costul proiectelor, formarea de personal de exploatare, licente, know-how, cheltuieli de constituire, etc;

c) fond de rulment (capital de lucru)

La fiecare din aceste capitole: a), b), c), se poate prevedea o marja de siguranta sub forma unei cote de cheltuieli neprevazute. De asemenea, la valoarea totala obtinuta prin insumarea costului la aceste trei capitole (investitia nominala), se adauga eventualele cheltuieli cu dobanzi, comisioane aferente imprumutului de capital pentru completarea surselor de finantare a proiectului, daca prin contract se prevede ca acestea se vor suporta din fondurile de investitii, obtinand astfel valoarea totala a investitiei;

dupa destinatia cheltuielilor, investitiile se impart in:

a)    investitii directe, care se refera la acele cheltuieli legate functional si teritorial de obiectivul care se realizeaza. Sunt toate acele consumuri de resurse investitionale care se materializeaza in obiectele de baza ale proiectului: cladiri, utilaje, sectii de productie, spatii de depozitare, ateliere, etc. necesare pentru noul obiectiv;

b)   investitii colaterale, adica acele cheltuieli de resurse legate teritorial si functional de investitia directa si destinate asigurarii de utilitati (apa, energie electrica, gaze, cai de acces, canalizari, etc.). Destinatia lor este de a crea conditii normale de functionare a obiectivului, respectiv de a asigura infrastructura si utilitatile necesare;

c)    investitii conexe, sau acele cheltuieli care se fac in ramuri sau domenii conexe celui in care se infaptuieste proiectul. Sunt cheltuielile de investitii in obiective pentru asigurarea materiilor prime, energiei, combustibilului, diverselor prestari de servicii, etc., precum si cele aferente unor lucrari pregatitoare pentru noul obiectiv (consolidari de terenuri, lucrari de aparare impotriva inundatiilor, etc.). Investitiile conexe sunt efectul fenomenului de antrenare, propriu investitiilor, sunt fundamentate, de regula, pe baza de proiect propriu, produc efecte utile in ramura sau sectorul in care se realizeaza si de aceea nu afecteaza in nici un fel eficienta proiectului initial. Dar sunt situatii cand investitiile conexe intreprinse nu produc nici un efect in domeniul respectiv, si in acest caz, raportand cheltuielile corespunzatoare la proiectul de baza, va rezulta bineinteles o reducere a eficientei economice a acestuia;

dupa natura lor, investitiile pot fi:

a)    investitii corporale, constituite din activul fizic al firmei, in special mijloacele fixe, si activul circulant, in special stocurile;

b)   investitii necorporale, care cuprind activele necorporale sub forma de fond de comert, brevete, cheltuieli cu formarea personalului de exploatare, de publicitate, cu studii, etc;

c)    investitii financiare, sub forma de titluri de participare (imobilizari financiare), imprumuturi pe termen lung, etc.;

dupa obiectivul care se urmareste prin realizarea proiectului:

a)    investitii productive, care la randul lor se pot grupa astfel:

investitii de expansiune, pentru crearea de noi capacitati de productie. Investitiile pentru constructia de unitati noi sunt cele ce se fac pentru obiective care nu au existat anterior; pe baza lor se construiesc si achizitioneaza toate elementele care conduc la obtinerea obiectivului proiectat;

investitii pentru mentinerea, refacerea (reconstructia), amenajarea (transformarea), dezvoltarea (extinderea), inlocuirea si reutilarea (innoirea) capacitatilor existente. Investitiile pentru reconstructie se efectueaza la obiectivele existente, care au suferit in urma unor calamitati, lucrarile respective implicand modificarea constructiei, transformari ale procesului tehnologic. In caz de refacere, se urmareste doar readucerea constructiei la starea ei initiala.

Lucrarile de amenajare si transformare se fac la obiective existente, in scopul crearii de conditii mai bune in desfasurarea activitatii (reimpartirea spatiilor in cadrul perimetrului construit, consolidarea unor parti sau elemente de constructie, introducerea de utilitati necesare procesului tehnologic, transformarea unor cladiri pentru a li se da alta destinatie, amenajari exterioare, drumuri, pavaje, etc.).

Investitiile de dezvoltare constau in cheltuielile ce se fac in vederea maririi capacitatii de productie, depozitare, etc., prin supraetajari, noi spatii adaugate celor existente etc.

Investitiile de innoire sau reutilare constau in introducerea de utilaje noi in locul celor care sunt uzate fizic sau moral.

Intre investitiile de dezvoltare si de innoire exista o mare apropiere, ambele bazandu-se pe achizitionarea de masini no Se face totusi delimitarea intre ele in functie de destinatia ce li se da masinilor sau utilajelor achizitionate: in primul caz, acestea se adauga celor vechi; in cel de-al doilea caz, ele se substituie unora vechi, devenite inutilizabile.

Investitiile de dezvoltare si innoire a utilajelor prezinta unele avantaje fata de investitiile noi, si anume: solicita resurse financiare relativ mai mici; conduc la imbunatatirea structurii tehnologice a capitalului fix (cresterea ponderii masinilor si utilajelor); perioada de executie este mai scurta, deci efectele economice si financiare se obtin mai devreme;

investitii de modernizare, in scopul cresterii performantelor tehnice, imbunatatirii randamentelor la echipamentele de productie existente;

investitii de inovare, care au ca scop diversificarea activitatii;

b)   investitii obligatorii, care se fac cu scopul de a respecta anumite angajamente luate anterior fata de alti agenti economici sau fata de proprii angajati, precum si cu scopul de a se respecta anumite reglementari legale;

c)    investitii strategice, care se fac in sfera cercetarii-dezvoltarii sau pentru ameliorarea climatului de munca. Legat de aceasta clasificare, putem adauga ca investitiile obligatorii si cele strategice au o eficienta economica indirecta, care se manifesta numai pe masura cresterii sanselor de reusita a investitiilor direct productive. De aceea, ele trebuie judecate mai mult prin prisma criteriilor de costuri si mai putin prin prisma criteriilor de rentabilitate economica. De asemenea, aceasta structurare ridica si problema dualitatii obiectivelor, caci sunt putine proiectele de investitii care sa aiba bine conturat un obiectiv, de cele mai multe ori, in cadrul unui proiect intersectandu-se mai multe obiective. Astfel, un proiect de reinnoire poate contine si elemente de natura ameliorarii performantelor tehnice sau a eficientei activitatii de productie, iar un proiect de reutilare contine, de cele mai multe ori, si elemente de crestere a capacitatii de productie existente;

5) din punctul de vedere al relatiilor ce se stabilesc intre intreprinzator (beneficiarul proiectului) si sursa straina de resurse pentru investitii:

a)    investitii straine directe, cand agentul finantator strain capata si posibilitatea de a lua decizii si de a controla proiectul pe linie manageriala, tehnologica, de marketing,

b)   investitii straine de portofoliu, care sunt, in esenta, un plasament pur financiar, fara alte implicatii in viata proiectului;

6) dupa gradul de risc pe care-l prezinta:

a)    investitii cu risc scazut (in special, investitiile de mentinere si de ameliorare);

b)   investitii cu risc sporit (in general, cele mai riscante sunt investitiile de expansiune sau de diversificare);

7) dupa modul de constituire a surselor:

a)    investitii nete, reprezentate de fondurile banesti care provin din produsul national net (la nivel macroeconomic) sau din profitul agentului economic, credite, emisiune de actiuni si altele (la nivel microeconomic) si au ca scop sporirea capitalului fix si a stocurilor de materii prime si materiale;

b) investitii brute, care rezulta din adaugarea amortizarilor la investitiile nete si care au ca scop cresterea absoluta a capitalului fix pentru sporirea, modernizarea si inlocuirea mijloacelor fixe uzate;

dupa modul de executie a lucrarilor:

a) investitii executate in antrepriza (de catre unitati specializate);

b) investitii executate in regie proprie (de investitor, cu forte proprii);

c) investitii executate in sistem mixt;

9) dupa destinatia lor si natura rezultatelor activitatii, investitiile se impart in:

a) investitii materiale in cladiri, masini, echipamente, etc., a caror natura s-a modificat substantial in zilele noastre, in sensul cresterii rapide in volum a cheltuielilor cu tehnica informatica si cu echipamentele de productie automatizate, in defavoarea constructiilor mecanice si a cladirilor;

b) investitii nemateriale (intangibile), acele eforturi destinate sa pregateasca viitorul: cheltuieli de logica informatica, de dezvoltare comerciala, de pregatire a fortei de munca, de cercetare-dezvoltare. Investitiile intangibile sunt destinate oricaror elemente in masura sa amelioreze competitivitatea intreprinderii in perspectiva. Datorita evolutiei rapide inregistrata in deceniul trecut, aceste investitii detin, in tarile dezvoltate ale lumii, aproape 50% din valoarea investitiei totale, indiferent de tendinta generala a investitiilor;

10) dupa modul cum investitiile influenteaza economia firmelor, dezvoltarea, rentabilitatea si eficienta activitatii agentilor economici, acestea se clasifica in:

a) investitii cu efecte directe, reflectate in gestiunea firmei investitoare. In aceasta categorie se cuprind investitiile pentru constructia de noi unitati, pentru extinderea capacitatilor existente in functiune la un moment dat, pentru eliminarea locurilor inguste, completarea dotarii si introducerea progresului tehnic, inclusiv a infornaticii de gestiune, investitiile pentru retehnologizari, precum si cele pentru mentinerea capacitatii de productie la un nivel dat;

b) investitii cu efecte indirecte asupra economiei firmelor investitoare. Din aceasta categorie fac parte: investitiile in obiective destinate protejarii mediului, prevenirii poluarii si combaterii acesteia, care servesc la conservarea mediului si protectia ecologica; investitiile pentru realizarea de obiective cu caracter social si cultural; investitiile strategice (intangibile), cu efecte utile in perspectiva pentru investitor

I.3.    investitiile si rolul lor in circuitul economic si social

Activitatea de investitii ocupa un loc central in viata economica, atat in sfera productiei de bunuri si servicii, cat si in cea a consumului, fiind factorul care influenteaza simultan si cererea si oferta, datorita proceselor de antrenare si multiplicare a efectelor pe care le genereaza orice investitie, indiferent de domeniul in care este canalizata.

Cererea pentru produsele unei intreprinderi si rentabilitatea constituie cei doi factori motivationali ai investitiilor. Trebuie precizat totusi, ca rolul esential revine cereri

Tocmai pentru a satisface aceasta cerere, intreprinderea trebuie sa-si dimensioneze si capacitatea de productie. Investitiile unei intreprinderi au drept urmare, pe de o parte, faptul ca determina alte intreprinderi sa produca mai mult, solicitandu-le bunuri in acest scop, iar pe de alta parte, dezvolta propriile capacitati de productie existente si, deci, oferta sa de bunuri si servici

Atunci cand piata interna si cea externa isi sporesc dimensiunile, ele exercita o presiune asupra capacitatilor de productie existente. Marimile acestor capacitati sunt insa limitate de numarul de uzine si masini disponibile. Pentru a raspunde cererii sporite de pe piata, sunt necesare noi investitii, care sa antreneze cresterea productiei, deci sa sporeasca numarul de uzine si de masini, sa largeasca limitele productie

Efectele investitiilor se amplifica pe lantul legaturilor dintre diferitele elemente ale sistemului economic, ajungand, in final, cauza care determina, prin antrenare, cereri pentru cantitati suplimentare din factorii primari ai productiei, pentru care este nevoie de noi investitii, intr-o structura noua, s.a.m.d. Propagarea efectelor investitiilor in cadrul sistemului economic are ca premisa principala unitatea organica a fazelor reproductiei, respectiv existenta unor corelatii tehnice si economice obiective, intre productie, repartitie, schimb si consum.

Pe ansamblu, o investitie initiala are un efect multiplicator asupra activitatii economice, determina relansarea acesteia, prin declansarea unei serii de miscari favorabile. Mai intai, in ce-i priveste pe furnizorii de echipamente, acestia isi sporesc cifra de afaceri, ca si salariile angajatilor. Le cresc impozitele fata de bugetul statului, o data cu profiturile pe care le realizeaza. Apoi, pentru ca salariatii acestora, eventual in numar mai mare, consuma mai mult, solicita cantitati mai mari de produse: alimente, imbracaminte, televizoare, automobile, etc. Cresterea vanzarilor si incasarilor la aceste produse presupune sporirea dimensiunilor productiei lor, a numarului angajatilor si a salariului acestora, precum si a comenzilor pe care acesti producatori le adreseaza fabricantilor de utilaje.

Deci, realizarea unui proiect de investitii validat de piata va avea ca efect sporirea si diversificarea ofertei, dar, in acelasi timp, prin cresterea veniturilor agentilor economici, prin influentarea - fie directa, fie prin efectul de antrenare - a gradului de ocupare a fortei de munca, in sensul cresterii acestuia, prin cresterea castigurilor provenite din salarii, va conduce, in cele din urma, si la sporirea cererii de bunuri si servici Pe de alta parte, va avea loc o crestere a economiilor populatiei, cat si a disponibilitatilor financiare ale agentilor economici, care vor dori extinderea afacerilor lor, in concordanta cu noua cerere si cu optiunile oferite de investiti

Dublul rol jucat de activitatea de investitii in cadrul circuitului economic national poate fi sintetizat astfel:

in primul rand, agentii economici care realizeaza actiuni investitionale, care implementeaza diverse proiecte de investitii, isi sporesc oferta de bunuri si/sau servicii prin cresterea capacitatii lor productive, realizand venituri suplimentare;

in al doilea rand, orice proiect de investitii va genera nevoi sau cereri suplimentare in sectoare conexe in amonte (sectoare furnizoare de materii prime, materiale, utilitati, etc.) sau in aval (sectoare distribuitoare si/sau consumatoare a bunurilor si serviciilor oferite), determinand si o crestere in lant a veniturilor tuturor agentilor economici implicat

Trebuie mentionat totusi faptul ca, daca masinile si instalatiile necesare pentru proiectul de investitie sunt procurate din import, de la producatori externi, acestia isi sporesc vanzarile lor, iar balanta comerciala a tarii importatoare se incarca de plati; efectele de antrenare ale investitiei se petrec in special in strainatate, iar economia respectivei tari (cea importatoare) nu beneficiaza de ele decat in mica masura. Deschiderea economiei spre piata externa, largirea schimburilor externe dilueaza, atenueaza relansarea economica pentru o tara care face investitii si achizitioneaza utilaje din strainatate, efectele de antrenare avand loc, in mare parte, in tara straina.

In procesul reproductiei, investitiile indeplinesc rolul de parghie a cresterii economice, in sensul dirijarii proceselor de materializare a progresului tehnic, in timp si spatiu, in conformitate cu interesele de castig ale agentilor economic Astfel, se asigura perfectionarea factorilor procesului de productie si, pe aceasta baza, acea evolutie ascendenta a productiei, a economiei in general.

Investitiile se dovedesc a avea un profund caracter novator in cadrul economiei nationale. Prin proiectele de investitii se asigura implementarea in practica a solutiilor oferite de cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica, a tehnicii si tehnologiilor de performanta pe plan mondial, ceea ce conduce la ridicarea nivelului tehnic al productiei, la imbunatatirea si diversificarea calitatii produselor si serviciilor, la cresterea eficientei economice. Totodata, prin intermediul efectelor de antrenare, investitiile isi difuzeaza si amplifica influenta in intreaga structura a economiei nationale. Ele genereaza ample efecte in structura si calitatea factorilor de crestere economica, deoarece au nu atat un efect de adaugare (de noi mijloace de munca la cele existente), cat mai ales unul de antrenare, prin care noile capacitati determina, in mod continuu, proiectarea si realizarea altora, dar si eliminarea celor ce au suferit uzura morala si care devin incompatibile din punct de vedere economic si tehnic.

Pentru un volum, o structura si o calitate a factorilor primari ai productiei, volumul si ritmul investitiilor sunt o conditie necesara a cresterii economice, dar in nici un caz o conditie suficienta. Practic, acest rol se infaptuieste atunci cand, prin corelarea politicii de investitii cu cea vizand cercetarea stiintifica, organizarea productiei, invatamantul, cresterea demografica, etc., se creaza noi conditii si se stimuleaza interactiunea dintre factorii cresterii economice.

Prin investitii sporeste si se perfectioneaza capitalul fix, productiv sau neproductiv, care, alaturi de resursele naturale, dar mai mult decat acestea, dau specificul structurii unei economi Capitalul fix mentine, in general, o anumita structura si eficienta a productiei sociale, pe intreaga sa perioada de existenta. In acest context, investitiile sunt unul dintre cei mai puternici factori prin care se realizeaza modernizarea economica, cresterea si perfectionarea potentialului productiv - prin crearea de noi structuri, capacitati de productie mai performante, in acord cu optiunile strategice, de perspectiva, ale societatii -, si care poate contribui la mentinerea unei structuri moderne a productiei si a tehnologiilor.

Rezulta ca numai un efort continuu de investitii poate fi garantia in timp a competitivitatii economiei nationale, a unei cresteri economice sustinute, neinflationiste, fara dezechilibre in platile curente, etc.

Pornind de la rolul investitiilor in circuitul economic, caracterizat mai sus, Michel Didier sublinia rolul unic si central al investitiilor in procesul cresterii economice: ele "actioneaza concomitent si asupra cererii, in raport cu sectoarele furnizoare de resurse, si asupra ofertei de bunuri si servicii, pentru sectoarele consumatoare" .

Rolul de "motor" al investitiilor in cadrul mecanismului economic depinde, insa, de o serie de elemente ale acestui mecanism, cum sunt: volumul resurselor banesti economisite, costul creditului, nivelul cererii de consum, rentabilitatea intreprinderilor, etc.

Atunci cand economia se afla in criza, intreaga activitate este bulversata, capitalul instalat ramane nefolosit sau incomplet utilizat. Criza din economia tarii noastre a diminuat extrem de mult resursele de investiti

Pentru a reveni la situatia normala, se apeleaza la capitalul strain care sa intervina prin investitii directe. Aceasta este o solutie care se izbeste de multe obstacole: retinerea firmelor straine si a bancherilor straini, mecanismul 'scurgerii' in afara (in strainatate) a efectelor de antrenare generate de investitii, etc.

Deschiderea economiei spre piata externa, mai ales in directia importului de utilaje, atenueaza influenta unor ramuri in procesul redresari De aceea, atunci cand se solutioneaza problema sustinerii financiare sau a beneficierii de credit extern a uneia sau alteia din intreprinderi, va trebui avut in vedere si rolul pe care-l indeplinesc importurile in cadrul circuitului economic, al antrenarii productie

Avand in vedere importantele cheltuieli de investitii care se fac pentru dezvoltarea activitatilor social-culturale, pentru constructia de locuinte, scoli, teatre, etc., care asigura premisele ridicarii standardului de viata al populatiei, putem afirma ca in cadrul circuitului economic investitiile joaca un rol deosebit de important, si anume acela de regulator (compensator) al ocuparii fortei de munca.

Dezvoltarea productiei de bunuri si servicii, prin construirea de noi capacitati si/sau prin extinderea celor in functiune, determina modificari pe piata muncii, antrenand o nevoie suplimentara de forta de munca - sporeste numarul de locuri de munca si implicit se atenueaza presiunea factorilor generatori de somaj - in sectoarele care pregatesc si realizeaza actiunile investitionale (cum ar fi de exemplu, cercetarea-proiectarea, constructiile, productia de echipamente si instalatii de lucru, etc.), dar mai ales la beneficiarii de investitii, care vor exploata noile capacitati de productie. Legat de acest rol al investitiilor, de suport material in crearea de noi locuri de munca, Pierre Mass atribuie investitiilor functia economica si sociala de: 'mijloc activ contra somajului si a demoralizarii care il insoteste' - realizarea de investitii, in general, si nu numai a acelora cu caracter productiv, atenueaza presiunea somajului in societate. Toate aceste corelatii sunt sintetizate in urmatoarea figura:

Considerate a fi suportul material al promovarii progresului tehnico-stiintific, in conditiile actuale ale economiei mondiale, investitiile sunt tot mai mult corelate si cu o anumita componenta ecologica, orice proiect de investitii trebuind sa fie evaluat si sub acest aspect, conform conditiilor impuse de institutiile financiare internationale.