INVESTITIILE; MULTIPLICATORUL INVESTITIILOR SI ACCELERATORUL

Intre venit si investitie exista o stransa interdependenta, in sensul ca: a) nivelul venitului national determina investitiile; daca venitul national este foarte mic, el va fi consumat integral, nu vor exista economii si nici investitii, iar, uneori, pentru a supravietui tarile trebuie sa se indatoreze (dezeconomii); cand venitul national este mare, atunci tendinta de a investi este ridicata; b) la randul lor investitiile determina nivelul venitului national. Toate problemele cresterii economice rezida, in esenta, in aceasta interactiune foarte complexa. In conceptia lui KEYNES, investitia reprezinta actul economic fundamental ce provoaca o crestere a venitului, de unde decurge o noua crestere a consumului si a economiilor, un nou imbold de a injecta in economie noi factori de productie.

Trebuie sa se faca distinctie intre investitiile nete si investitiile brute.

Investitia bruta (I_b) reprezinta investitia neta la care se adauga formarea bruta a capitalului: I_b = I_n + A.

Economisirea reprezinta conditia necesara a investitiilor. Sau, altfel spus, economisirea reprezinta sursa principala a investitiilor. Rezulta ca:

numai daca se renunta la o parte din consum si se fac economii sau daca resursele sunt folosite eficient (adica sunt economisite) este posibila investitia;

numai daca se economiseste este posibila cresterea capitalului, prin investitii, care - la randul lor - vor determina cresterea venitului;

nu numai producatorii, ci toti membrii societatii pot realiza economii, iar volumul global al economiilor este rezultatul actiunii a milioane de oameni;

nu este necesar ca aceeasi persoana care economiseste sa fie, totodata, cea care investeste; institutiile care intermediaza si faciliteaza acest proces sunt bancile.

Datele statistice arata ca tarile cele mai dinamice si de perspectiva sunt acelea in care ponderea economiilor publice si private in PIB este de peste 20-25.

Cele mai mari rate de economisire le au unele tari din Asia de Sud-Est (Singapore, Hong Kong, Thailanda, Coreea de Sud, Malaiezia), care se situeaza in topul dezvoltarii mondiale, iar in zona Europei Centrale se disting printr-o tendinta de crestere a economiilor Cehia si Ungaria. In Romania, rata economisirii a fost intre 3,5 si 15%, ceea ce explica ramanerea in urma a procesului investitional si slaba crestere economica. Abia in anii 2001 - 2003 se constata un oarecare reviriment.

Teza ca economiile (S) reprezinta unica sursa a investitiei (I), deci: S = I a fost cunoscuta inca de economistii din scoala clasica. Dar KEYNES a fost acela care a atras atentia ca economiile nu se transforma automat si in totalitate in investitii, ca exista o mare deosebire intre a investi la nivel microeconomic si la nivel macroeconomic. Independenta investitiilor in raport cu economisirea consta in esenta in aceea ca:

a)      economisirea este un fenomen universal, pe cand investitia este o functie limitata si particulara;

b)      economisirea se afla intr-o relatie functionala perfect definibila cu venitul, pe cand investitia rezulta dintr-un calcul economic individual si imprevizibil;

c)      economisirea nu se constituie, in general, intr-o miza sigura, pe cand investitia rezulta dintr-o anticipare a conducatorului intreprinderii asupra evolutiei conjuncturii economice si sociale.

Decizia de a investi se bazeaza pe analiza comparata a doi indicatori principali :

Daca valoarea prezenta a venitului este mai sau cel mult egala cu marimea costului investitiei, atunci decizia de a investi este favorabila. In caz contrar investitia nu trebuie realizata.

Atunci cand rata venitului net (R_VN) este mai mare sau egala cu rata reala a dobanzii, investitia este favorabila si poate fi realizata.

De exemplu. Presupunand o investitie de 500 mil. u.m., cu o rata a dobanzii de 10% si o rata a inflatiei de 5%, rezulta urmatorul calcul:

Rata reala a dobanzii este de 5%, deoarece: 10% - 5% = 5%. Rata venitului net fiind de 30%, cu mult mai mare decat rata reala a dobanzii (5%), inseamna ca investitia este favorabila, benefica si se poate realiza.

Conceptul de multiplicator a fost introdus pentru prima data in teoria economica de R. F. KAHN*, intr-un articol - publicat de revista 'The Economic Journal' in iunie 1931 - prin care se urmarea stabilirea relatiei cantitative efective intre cresterea investitiei nete si sporul volumului total al ocuparii care il va insoti. J.M. KEYNES a preluat conceptul si l-a dezvoltat, integrandu-l in teoria sa generala: 'In imprejurari determinate, poate fi stabilit un raport definit, pe care il vom numi multiplicator, intre venit si investitie (.) Acest pas inainte este o parte integranta a teoriei noastre despre ocupare, intrucat stabileste o relatie precisa - inclinatia spre consum fiind data - intre ocuparea agregata, venit si rata investitiei' .

Multiplicatorul investitiilor (K) este un numar care arata ca, atunci cand are loc o sporire a investitiilor (DI) fata de situatia initiala, venitul va creste cu o marime de K ori mai mare decat sporul investitiilor:

Cunoscand ca DI = DY - DC si inlocuind DY in formula de mai sus, rezulta:

Impartind numaratorul si numitorul cu DY se obtine:

Or, (inclinatia marginala spre consum). Intrucat, asa cum s-a demonstrat, 1 - c = s , se poate scrie ca:

Principiul multiplicatorului se bazeaza pe faptul ca titularii de venit suplimentar, de-a lungul timpului, nu consuma integral sumele cu care sporeste venitul lor, ci vor economisi o parte din acestea. In plus, o alta parte este utilizata pentru plata de impozite si taxe. Astfel, la fiecare etapa a procesului, se consuma doar o parte din venit, cheltuielile pentru consum inregistrand o tendinta de reducere.

Validitatea principiului multiplicatorului a fost pusa sub semnul intrebarii de catre unii autorii mai ales de catre reprezentantii curentului monetarist. Astfel, Milton FRIEDMAN sustine ca pot aparea situatii in care investitiile guvernamentale nu-si realizeaza finalitatea, putand produce distorsiuni in modul de utilizare a veniturilor. In aceasta viziune, legea psihologica fundamentala nu ar fi intotdeauna valabila, iar la nivel macroeconomic s-ar manifesta chiar atipic. Dat fiind faptul ca in acest caz corelatiile intre modificarea nivelului investitiilor, modificarea venitului si cererea agregata nu se mai verifica, efectul multiplicatorului poate fi diminuat sau chiar anulat, daca volumul si structura consumului raman aceleasi, iar sporul de venit se adauga integral la economii. De asemenea, este posibil ca agentii economici care inregistreaza un spor de venit ca urmare a cheltuielilor guvernamentale sa nu orienteze economiile potentiale in totalitate spre investitii.

Cu toate ca dezbaterea privind aceasta importanta problema continua, se poate afirma ca evolutia economica a confirmat functionalitatea corelatiilor macroeconomice stabilite de teoria keynesista.

O ilustrare a corelatiilor analizate este prezentata in graficul urmator:

VENITUL, CONSUMUL ECONOMIILE SI INVESTITIILE

VENITUL (Y)	CONSUMUL (C)	ECONOMIILE (S)	INVESTITIILE (I)	Interdependentele dintre c , s si K
Y = C +S Intrucat S = I Y = C + I DY = DC + DI DI = DY - DC	C = Rc Y	S = Y - C sau I = Y - C s + c s c c s < s <	din relatia DY = DC + DI DI = DY DC daca in relatia inlocuim pe DI cu DY DC se obtine: impartim cu DV dar	; ; K = 2 ; ; K = 5 ; ; K = 10 ; ; K = 100

Figura nr. 14.9

Conceptul de accelerator a fost introdus in stiinta economica de catre economistul american J. M. Clark inca din 1917, in scopul de a cauta o explicatie ciclului economic. Autorul notiunii a considerat ca teoria acceleratorului explica de ce fluctuatiile ciclice in industria bunurilor investitionale sunt mai profunde decat cele din productia bunurilor de consum, si de ce momentele ciclice extreme in ramurile bunurilor investitionale preced, in general, momentele extreme din ramurile industriei bunurilor de consum. Concluziile sale sunt urmatoarele: fluctuatiile cererii pentru bunuri de consum au ca efect fluctuatii relativ mai mari ale cererii pentru bunuri investitionale; nivelul cheltuielilor de investitii este influentat nu numai de nivelul cheltuielilor pentru bunuri de consum, ci si ritmul variatiilor cheltuielilor pentru bunuri de consum. In conformitate cu aceste concluzii, definitia acceleratorului data de J. M. Clark este urmatoarea:

Acceleratorul sau coeficientul de acceleratie este raportul intre cresterea cererii de bunuri de consum si investitia careia i-a dat nastere. Principiul acceleratorului exprima efectul cresterii venitului asupra investitiilor.

Intr-o forma succinta, acceleratorul poate fi determinat astfel:

in care:

a - coeficientul acceleratorului;

DY - reprezinta modificarea venitului intr-o anumita perioada.

Investitiile determinate de cresterea venitului (cele luate in considerare in calculul acceleratorului) se numesc investitii induse (fiind determinate de un factor endogen).

Principiul acceleratorului actioneaza numai in faza de expansiune si, de regula, intr-un orizont de timp mai mare de un an (unii autori sustin ca principiul respectiv isi exercita rolul pe cei cativa ani de boom economic). In perioada de recesiune, ca urmare a scaderii venitului si consumului, are loc o stagnare si chiar o diminuare a investitiilor. Aceasta din urma este mai accentuata decat restrangerea activitatilor economice.

Analiza cauzelor si formelor de manifestare ale ciclurilor economice a constituit de multe ori contextul corelarii conceptelor de multiplicator si accelerator. Intre factorii care stau la baza evolutiilor ciclice in cadrul sistemului economic un rol determinant il detine relatia dintre consum si investitii. Noile cheltuieli genereaza un venit mai mare decat cheltuiala initiala: beneficiarii fondurilor respective vor cheltui la randul lor cea mai mare parte, cheltuielile lor transformandu-se in venit pentru alti agenti. Procesul iterativ va avea un efect de stimulare asupra venitului agregat, manifestandu-se astfel principiul acceleratorului. Acesta nu este de natura sa produca in mod unilateral miscari ciclice in cadrul economiei; poate cel mult sa imprime un impuls pozitiv intr-o directie crescatoare. La relatia dintre investitii si consum trebuie adaugata insa aceea dintre cererea agregata si investitii. O crestere a cererii pentru anumite produse necesita o crestere a investitiilor in factorii de productie corespunzatori. Aceasta relatie, manifestata sub forma principiului acceleratorului implica faptul ca, la nivel macroeconomic, o crestere a venitului national va stimula investitiile. Ca si in cazul multiplicatorului, nu poate fi identificata o influenta distincta si determinanta a acceleratorului asupra evolutiilor ciclice ale sistemului economic, ci doar o actiune in sensul fundamentarii premiselor unei evolutii potentiale.

S-a demonstrat, insa, faptul ca o combinatie intre efectele multiplicatorului si ale acceleratorului poate produce puternice miscari ciclice, manifestandu-se un efect sinergic la nivel macroeconomic. Astfel, atunci cand are loc o crestere a investitiei aceasta antreneaza cresterea venitului in functie de valoarea multiplicatorului - aceasta este faza ascendenta a ciclului economic, faza de crestere (A - B). Cresterea venitului va induce la randul ei stimularea investitiilor, interactiunea putand continua, teoretic, pana la punctul in care principalele resurse, cum ar fi munca si capitalul, sunt pe deplin utilizate (C). La acest punct - de unde nu mai pot avea loc cresteri in nivelul ocuparii si deci al cererii agregate - actiunea acceleratorului va inceta. Limitarea cererii si lipsa de noi capacitati de capital vor conduce la declinul investitiilor, la scaderea nivelului ocuparii, tendinta procesului inversandu-se in faza de recesiune (C - D). In acest caz, incep sa se faca investitii de inlocuire, iar ciclul inregistreaza un alt punct de turnura (E): productia incepe sa sporeasca, reluandu-se tendinta ascendenta.

Procesul poate fi ilustrat grafic astfel:

Figura 14.10

In opinia monetaristilor si partial a keynesistilor, asupra productiei reale, un rol important il au modificarile monetare. Spre exemplu, in faza de relansare, cererea de moneda pentru a finanta numarul sporit de tranzactii creste. Daca nu se acopera aceasta cerere sporita de moneda, atunci dobanda creste, ceea ce va descuraja investitiile si va contribui la incetinirea cresterii productiei si chiar va ajunge la punctul de flexiune. In faza de deflatie, cererea pentru moneda va scadea. Daca oferta monetara nu scade in acelasi ritm, rata dobanzii scade si se incurajeaza investitiile (curba atingand si depasind punctul E). Dar acest proces depinde de elasticitatea investitiilor in raport cu rata dobanzii (care este redusa in perioada de boom si de depresiune). Spre deosebire de monetaristi, keynesistii si neokeynesistii au preferat politicile fiscale celor monetare, considerand ca acestea din urma afecteaza doar indirect venitul national. Asadar, in conditii caeteris paribus, cu cat este mai inelastica investitia in raport cu rata dobanzii, cu atat este mai eficienta politica fiscala (incercarea guvernului de a influenta cheltuielile publice prin nivelul ratelor impozitarii).

In concluzie, intre multiplicatorul investitiilor si accelerator exista o stransa interdependenta, ilustrata de efectul sinergic al ciclului multiplicator - accelerator, de consecintele acestora asupra corelatiilor macroeconomice dintre venit, consum si investitii. Acest fapt are o serie de implicatii asupra dezvoltarii in perspectiva si asupra rolului statului in economie.

S-a demonstrat, si pe exemplul Romaniei, ca investitiile reprezinta unul dintre 'motoarele' principale ale cresterii economice. In spiritul tezelor si principiilor prezentate mai sus, rezulta ca ridicarea standardului de viata depinde in masura hotaratoare de investitii; investitiile si multiplicatorul investitiilor vor determina cresterea venitului national, care - la randul lui - va permite sa se consume mai mult; iar economisirea sporita inseamna, implicit, posibilitati de a investi mai mult, care - mai departe - inseamna posibilitatea de a obtine venituri mai mari. Iata de ce, economisirea resurselor si sporirea eficientei folosirii lor au un rol important pentru viitorul Romaniei.

Crestere economica, dezvoltare economica, progres social-economic.

Factorii si tipurile cresterii economice.

Modelul neoclasic al cresterii economice.

Costurile cresterii economice.

Coordonate ale dezvoltarii durabile.

Functia de consum si principalii sai indicatori.

Functia de economisire si principalii sai indicatori.

Principiul multiplicatorului. Criterii de fundamentare a deciziei de a investi.

Principiul acceleratorului; importanta si actualitatea lui.

Politici macroeconomice privind consumul, economiile si investitiile.

'Cele sapte directii principale ale dezvoltarii economice

Istoria economica a natiunilor dezvoltate se poate rezuma, in linii mari, la urmatoarele directii:

Directia 1. Populatia si forta de munca au crescut, dar intr-un ritm mult mai moderat decat capitalul, fapt care a determinat cresterea intensiva a capitalului.

Directia 2. In cea mai mare parte a acestui secol, tariful real de salarizare a avut o clara tendinta de crestere.

Directia 3. Ponderea salariilor in venitul national a sporit foarte putin pe termen lung.

Directia 4. S-au inregistrat oscilatii importante ale ratei reale a dobanzilor si a profiturilor, in special pe parcursul ciclurilor economice, neconsemnandu-se insa, in acest secol, o tendinta clara de crestere sau de scadere a acestora.

Directia 5. In loc sa se inregistreze o crestere constanta, conform legii randamentelor descrescatoare in conditiile absentei progresului tehnic, raportul capital - productie a scazut, de fapt, incepand cu 1900. Din 1950 insa, aceasta evolutie s-a modificat intr-o oarecare masura.

Directia 6. In cea mai mare parte a secolului al XX-lea, raportul dintre volumul economiilor, pe de o parte, volumul investitiilor, pe de alta parte, si PIB a ramas stabil. Din 1980, rata de economisire a inregistrat un declin puternic in SUA.

Directia 7. Dupa eliminarea efectelor ciclicitatii economice, produsul national a crescut intr-un ritm mediu anual de aproape 3%. Cresterea productiei a fost mult mai mare decat cresterea medie a capitalului, a muncii si a intrarilor de resurse, ceea ce inseamna ca inovatia tehnologica trebuie sa fi jucat un rol-cheie in procesul cresterii economice.

Atentie: tendintele observate de-a lungul istoriei nu sunt inevitabile. Persistenta acestor tendinte in procesul cresterii economice ne-ar putea face sa credem ca ele sunt intr-o oarecare masura inevitabile - ca trebuie sa ne asteptam ca economia sa genereze intotdeauna o crestere rapida a productiei pe lucrator, a salariilor reale si a productiei reale.

Conceptia referitoare la existenta unei cresteri economice constante trebuie insa respinsa, intrucat ea nu face decat sa rastalmaceasca lectiile istoriei si teoriei economice.

Desi tendintele persista, o analiza mai atenta a acestora ne dezvaluie existenta unor variatii sau devieri semnificative pe parcursul unor perioade mai lungi de un deceniu. Mai mult, teoretic, nu exista nici un motiv pentru ca inovatia tehnologica sa se mentina la cote inalte, astfel incat nivelul de trai sa creasca permanent. In cele din urma, este posibil ca descresterea randamentelor sa devina o problema mult mai importanta. De asemenea, nevoia dea combate poluarea sau de a contracara amenintarile la adresa mediului inconjurator poate depasi in importanta progresul tehnic. Perioada de la 1973 incoace - cand s-a inregistrat o scadere vizibila a ritmului de crestere a productiei, a salariilor reale si a productiei pe lucrator - ne aminteste ca nici o lege economica nu ne poate asigura de faptul ca, pe viitor, trebuie sa continue cresterea insemnata a veniturilor inregistrata in acest secol.'

Paul A. SAMUELSON, William D. NORDHAUS - 'Economie politica',

Editura Teora, Bucuresti, 2000, p. 644

'Cresterea economica a facut ca marea majoritate a populatiei sarace sa o duca mai bine decat daca ar fi trait acum 100 de ani. Totusi, aceasta este o consolare prea mica atunci cand vad ca nu-si pot permite multe lucruri care sunt disponibile de obicei pentru cetatenii cu venituri mai mari. In definitiv, oamenii se compara cu altii din propria lor societate, si nu cu persoanele provenind din alte vremuri sau din alte locuri. Deoarece celor mai multi oameni le pasa de diferentele relative dintre indivizi, guvernele continua sa promoveze politici pentru redistribuirea venitului si pentru a asigura ca servicii fundamentale, cum ar fi educatia si ingrijirea spitaliceasca, sunt disponibile oricui, cel putin corespunzator unui anumit minim acceptabil

Politicile care creeaza o distributie a venitului care nu este corelata cu valoarea de piata a muncii poate crea efecte adverse si poate afecta rata de crestere, diminuand initiativele. Intr-un alt exemplu, guvernul sprijina firmele ineficiente care pot fi criticate pentru ineficienta lor productiva si alocativa; procedand astfel, se ajunge la o reducere a ratei de crestere, intrucat resursele nu ajung la firmele inovative. Rezulta ca politicile destinate cresterii ocuparii, reducerii ineficientei alocative sau redistribuirii venitului trebuie sa fie examinate cu grija pentru orice efecte pe care le-ar putea avea asupra cresterii, in timp ce politicile destinate afectarii cresterii ar trebui sa fie examinate pentru efectele lor asupra ocuparii, eficientei economice si distributia venitului. O politica care reduce cresterea poate fi o negociere proasta, chiar daca va creste eficienta imediata a economiei sau se creeaza o distributie mai echitabila a venitului.'

Richard G. LIPSEY, K. Alec CHRYSTAL - 'Principiile economiei',

Editura Economica, Bucuresti, 2002, p. 708.

'Legea psihologica fundamentala pe a carei actiune putem conta cu toata increderea, atat aprioric, pe baza cunoasterii naturii umane, cat si pe baza experientei oglindite intr-o multitudine de fapte, spune ca, de regula si in medie, oamenii inclina sa-si mareasca consumul atunci cand venitul lor creste, dar nu cu atata cu cat creste venitul. Cu alte cuvinte, daca C_w este marimea consumului si Y_w este venitul (ambele exprimate in unitati de salariu), ΔC_w este de acelasi semn ca ΔY_w , dar mai mic ca volum, adica este pozitiv si subunitar.

Asa stau lucrurile mai ales atunci cand avem in vedere perioadele scurte, ca in cazul asa-numitelor fluctuatii ciclice ale folosirii mainii de lucru, in cursul carora obiceiurile, deosebite de inclinatiile psihologice cu caracter mai permanent, nu au destul timp pentru a se adapta la imprejurarile obiective schimbate. Primul lucru pentru care un om isi foloseste venitul este de regula mentinerea standardului sau de viata obisnuit sau, daca isi ajusteaza cheltuielile in functie de modificari ale venitului sau, nu o face in perioadele scurte decat intr-un mod imperfect. Astfel, un venit in crestere va fi insotit adesea de economii sporite, iar un venit in descrestere - de economii micsorate, in proportii mai mari la inceput decat mai tarziu.

Dar, in afara de modificarile nivelului venitului in perioadele scurte, este de asemenea evident ca un nivel absolut mai ridicat al venitului tinde, de regula, sa mareasca distanta dintre venit si consum. Aceasta pentru ca satisfacerea trebuintelor de baza imediate ale omului si ale familiei sale constituie de obicei un impuls mai puternic decat impulsurile spre acumulare, care devin o forta reala abia dupa ce a fost atins un anumit nivel de bunastare. Asa se explica de ce cresterea venitului net este insotita, de regula, de economisirea unei parti mai mari din venit. Dar indiferent daca se economiseste o parte mai mare sau nu, dupa parerea noastra este o regula psihologica fundamentala a oricarei colectivitati moderne ca, atunci cand venitul sau real creste, ea nu-si va mari consumul cu o cantitate absolut egala cu sporul venitului, astfel ca necesarmente va fi economisita o suma absolut mai mare, daca simultan nu are loc o modificare insemnata si neobisnuita a altor factori. Dupa cum vom vedea mai tarziu, stabilitatea sistemului economic depinde, in esenta, de realizarea in practica a acestei reguli.'

John Maynard KEYNES - 'Teoria generala a

folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor

Editura Stiintifica, Bucuresti, 1970, p. 125 -126

'Construirea unei eco-economii depinde de o viziune globala impartasita si de o larga intelegere a restructurarii fiscale necesare pentru realizarea viziunii. Este la latitudinea guvernelor sa ajute la dezvoltarea viziunii nationale a unei eco-economii si apoi sa adopte politicile definite ecologic necesare pentru a o construi. Aceasta va necesita un efort sistematic pentru a incorpora datele initiale, provenite de la ecologisti in formularea politicii economice, in special in restructurarea taxelor si a subventiilor pentru a ajuta piata sa reflecte adevarul ecologic.

Construirea unui suport public pentru schimbarea la o asemenea scara nu va fi un lucru usor, deoarece el implica o confruntare cu marile interese economice. O economie suportabila nu se va naste printr-un accident, ci doar ca rezultat al unui efort inteligent si concertat realizat de catre o serie de lideri politici puternici cu suportul cetatenilor bine informati. Nu exista substitut pentru liderii politici in construirea unei eco-economii.

Este la latitudinea guvernelor nationale sa dezvolte planuri pe termen lung asupra obiectivelor la care vor sa ajunga si de a trasa modul prin care planul le va duce acolo unde vor sa ajunga. Componentele fundamentale ale acestui plan sunt foarte clare. Ele includ restabilirea unui echilibru intre emisiile de carbon si fixarea carbonului, intre extragerea prin pompare din acvifere si reincarcarea acviferului, intre taierea copacilor si plantarea copacilor, intre eroziunea solului si regenerarea solului si intre nasterile si decesele locuitorilor.

Subiectul nu este daca aceste echilibre vor fi stabilite in realitate. Singura intrebare este cum. Daca societatile nu realizeaza un echilibru intre numarul de nasteri si numarul de decese prin reducerea numarului de nasteri, intr-un final o va face natura marind numarul de decese. In privinta acviferilor, optiunea este daca sa echilibram curand extragerea si reincarcarea - pana cand mai avem timp sa corectam - sau sa amanam pana cand acviferul va fi epuizat si scaderea rezultata a productiei de hrana va conduce la un posibil deficit catastrofal de hrana. ()

Acum, pentru fiecare tara, provocarea consta in a pune toate piesele eco-economiei la un loc.'

Leste R. BROWN - 'Eco-Economie',

Editura Tehnica, Bucuresti, 2001, p. 289-290

'Intragenerational Equity

Improved environment quality is likely to help achieve intragenerational equity. Currently, affluent sections of the population can protect themselves against environmental damage more easily because they have more resources than the impoverished, for instance, wealthy urban elites can protect themselves against contaminated water by buying bottled water. This also applies to the agriculture sector, as some evidence indicates that the prospects for people s future livelihood may decrease as environments become degraded. For example, as cut and burn techniques become pervasive, land quality and water availability diminish, thus environmental degradation may exacerbate poverty, which will further intensify pressures on the environment through increased land degradation, thereby reinforcing this cycle.'

Optimality, Sustainability, and Survivability of Development

Note: Optimality is a path of development that maximiyes the present values of future gains in human welfare. Sustainability is human welfare that rises, of at least doesn not fall, over time. Survivability is a path of development that lies above a minimum level of welfare. Anything below it is not survivable. Being fair to the future could be interpreted as ensuring that the welfare path never falls over time.

Source: Pearce and Warford (1993, p. 50)

WORLD BANK INSTITUTE -

'Economic Development and Environmental Sustainability.

Policies and Principles for a Durable Equilibrium',

Edited by Jose I. Dos R. FURTADO and Tamara BELT with Ramachandra JAMMI,

Washington, D.C., 1999, p. 10/11.

'Les oprations des socits multinationales ont exerc une influence importante sur la dynamique de croissance, ainsi que sur le dveloppement des changes commerciaux. Elles ont contribu la croissance en acclrant la difusion sur le plan international de techniques modernes fondes sur les rsultats des travaux de recherche et de dveloppement les plus rcents. Cependant, il faut noter aussi que les dcisions sur la rpartition gographique des entreprises industrielles et que les besoins de l conomie nationale ne concident pas ncessairement avec lea intrts des entreprises multinationales.

L analyse conomique ne peut prtendre donner elle seule une description complte du processus de croissance. L insertion du progrs scientifique et technique dans la vie conomique, les attitudes des chefs d'entreprise, des travailleurs et des consommateurs ne peuvent tre expliques en des termes purement conomiques. La croissance reflte, au-del de son contenu, la capacit qu'a une socit de susciter et de supporter le changement. C'est ainsi un phnomne humain total, non seulement conomique, mais social, culturel et politique.'

Denise FLOZAT - 'Economie contemporaine',

Presses Universitaires de France, Paris, 1980, p. 107.

Rata consumului creste atunci cand:

a)       creste multiplicatorul investitiilor;

b)       scade multiplicatorul investitiilor;

c)       scade venitul agentilor economici;

d)       creste rata economisirii;

e)       creste venitul

Rata consumului are o tendinta de reducere atunci cand:

a)       venitul scade;

b)       venitul ramane constant;

c)       rata economiilor scade;

d)       creste costul total global;

e)       venitul creste.

Cand are loc o sporire a investitiilor (DI), multiplicatorul investitiilor (K) ilustreaza faptul ca

a)       creste cu o marime egala cu K;

b)       creste cu o marime invers proportionala cu K;

c)       scade cu o marime de K ori mai mare decat;

d)       creste cu o marime de K ori mai mare decat DC;

e)       creste de K ori mai mult decat DI.

Cu cat inclinatia marginala spre economii este mai mica, cu atat multiplicatorul investitiilor va fi:

a)       mai mic;

b)       mai mare;

c)       constant;

d)       mai mic sau constant;

e)       afirmatiile a - d nu sunt adevarate.

In momentul T₀, venitul national este de 20.000 mld. u.m., iar economiile sunt de 4000 mld. u.m. In T₁, venitul national creste cu 20%, iar inclinatia marginala spre consum este 0,8. Economiile si multiplicatorul investitiilor in T₁ vor fi:

a)       3200 mld. u.m.; 4;

b)       3600 mld. u.m.; 5;

c)       3900 mld. u.m.; 0,25;

d)       4800 mld. u.m.; 5;

e)       5600 mld. u.m.; 4.

In situatia cand inclinatia marginala spre consum este 0,6, iar cresterea investitiilor nete este de 400 mld. u.m., sporul de venit national va fi (in milioane u.m.) de:

a) 2400; b) 1200; c) 1000; d) 160; e) 320.

In anul T₁, venitul national al unei tari este de 4000 milioane u.m., reprezentand 25% fata de anul anterior. Inclinatia marginala spre consum este de 0,6. Multiplicatorul investitiilor ce se vor realiza pe seama economiilor este de 2,5. Sa se calculeze:

a)       sporul consumului (DC);

b)       inclinatia marginala spre economii (s

c)       sporul economiilor (DS);

d)       sporul venitului national in perioada ce urmeaza (DY₂).

a) Cresterea venitului cu 20%:

Y₁ = Y₀ + 20.000 mld. u.m. + mld. u.m. = 24.000 mld.

b) Consumul in T₀:

C₀ = Y₀ - S₀ = 20.000 mld. u.m. - 4000 mld. u.m. = 16.000 mld. u.m.

c) Cresterea consumului:

DC = c DY 4000 = 3200 mld. u.m.

d) Consumul total in T₁:

C₁ = C₀ + DC = 16.000 + 3.200 = 19.200 mld. u.m.

e) Economiile in T₁:

S₁ = Y₁ - C₁ = 24.000 mld. u.m. - 19.200 mld. u.m. = 4.800 mld. u.m.

f) Multiplicatorul investitiilor:

= =5

s = 1 - c = 1 - 0,8 = 0,2

Raspuns corect: d: 4800 mld. u.m.; 5.

c s

= 2,5

DY = K DI = 2,5 400 mld. u.m. = 1000 mld. u.m.

Raspunsul corect: c = 1000 mld. u.m.

a) 125% ........ 4000 mld. u.m.

100% ........x

= 3200 mld. u.m.

Y₀ = 3200 mld. u.m.; Y₁ = 4000 mld. u.m.

b) DY = Y₁ - Y₀ = 4000 mld. u.m. - 3200 mld. u.m. = 800 mld. u.m.

c) DC = c DY DC = 0,6 800 mld. u.m. = 480 mld. u.m.

d) s = 1 - c

e) DS = s DY DS = 0,4 800 mld. u.m. = 320 mld. u.m.

f) DY₂ = K DI = 2,5 320 mld. u.m. = 800 mld. u.m.

Raspunsurile corecte: DC    = 480 mld. u.m.

s = 0,4

DS    = 320 mld. u.m.

DY₂ = 800 mld. u.m.

ANEXA

2001 WORLD BANK ATLAS

Rankings of economies based on GNI per capita

Note: Rankings include all 207 Atlas economies, but only those that have confirmed Atlas GNI per capita estimates for 1999 or rank among the top 20 are shown. See the Economy table (pages 44-45) for country notes.

Rank	GNI per capita, 1999 World Bank Atlas method    $			Rank	GNI per capita, 1999 Purchasing power parity method    $
The ranking of an economy can vary depending on whether its GNI per capita is converted from the national currency into dollars at prevailing exchange rates (Atlas method) or into international dollars (purchasing power parity method).		Guinea Pakistan Azerbaijan Haiti India Moldova Nicaragua Ghana Mauritania Mongolia Benin Bangladesh Vietnam Kenya Yemen, Rep. Comoros Gambia, The Sudan Zambia Uganda Togo Kyrgyz Republic Central African Republic Lao PDR Tajikistan Angola Sao Tome and Principe Cambodia Nigeria Tanzania Madagascar Rwanda Burkina Faso Mali Mozambique Nepal Chad Eritrea Niger Malawi Guinea-Bissau Sierra Leone Burundi Ethiopia			Guinea Pakistan Vietnam Ghana Mongolia Gambia, The Mauritania Cote d'Ivoire Bangladesh Cameron Haiti Comoros Lao PDR Senegal Togo Cambodia Sudan Nepal Bhutan Tajikistan Uganda Central African Republic Sao Tome and Principe Angola Eritrea Kenya Burkina Faso Benin Rwanda Chad Mozambique Madagascar Nigeria Mali Niger Yemen, Rep. Zambia Guinea-Bissau Ethiopia Burundi Malawi Congo, Rep. Tanzaniac Sierra Leone	..a ..a ..a

.. Not available. a. Data not available, ranking is approximate. b. Data include the French overseas departments of French Guiana, Guadeloupe, Martinique, and Reunion. c. Data refer to mainland Tanzania only.