| CATEGORII DOCUMENTE |
| Agricultura | Asigurari | Comert | Confectii | Contabilitate | Contracte | Economie |
| Transporturi | Turism | Zootehnie |
Uniunea Europeana
Evolutia integrarii vest europene
Perspectivele Uniunii Europene
Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana
Unul din fenomenele definitorii din economia mondiala postbelica este reprezentat de integrarea interstatala. Pornita din Europa Occidentala ca alternativa la cele doua razboaie mondiale pustiitoare, integrarea Uniunii Europene a incheiat timid prin asezarea de o parte si de alta la masa tratativelor a celor mai mari rivali ce s-au confruntat in cele doua conflagratii mondiale: Germania si Franta. Integrarea a insemnat un exemplu folositor pentru intreaga omenire, integrarea profilandu-se treptat si pe continentul american, latino-american, asiatic. Astfel, un proces de integrare economica se desfasoara in prezent pe continentul nord-american intre SUA, Canada si Mexic pentru crearea unei zone de comert liber, numita NAFTA. In continentul sud-american, exista o forma de integrare ALADI.
In Asia de Sud Est o forma de integrare in frunte cu Japonia si micii tigrii: Maleazia, Singapore, Taiwan poarta numele SEAN. Deci s-au conturat in ultimul timp 4 mari zone de integrare: zona europeana, zona sud-americana, zona nord-americana si zona Extremului Orient.
Teoriile integrarii economice considera ca integrarea este deosebit de avantajoasa pentru ca:
a) duce la ameliorarea eficientei productiei industriale, agricole, etc;
b) adoptarea unor tehnologii mai economice;
c) reducerea fragmentarii pietei, care creeaza situatii de monopol al vanzarilor si majoreaza cheltuielile de administrare.
Teoriile integrarii economice mai arata ca eficienta s-ar datora inlaturarii unor bariere fata de tarile membre in uniunile interstatale, ca s-ar ajunge la o eficienta sporita in cadrul tarilor membre.
Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a inceput in anul 1951, intre 6 tari europene(Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda). Dupa 50 de ani si 5 valuri de aderare Uniunea Europena are astazi 25 de state membre:
In UE, integrarea interstatala ce s-a extins in timp de la aspectele vamale economice, fiscale, legislative, sociale, politice si chiar militare, spun unii analisti reprezinta o sfidare directa la adresa statului national.
In UE se vorbeste de asa zisul stat european, iar cetatenii UE pot opta liber pentru un pasaport emis de organisme militare sau de statul caruia ii apartine.
Analistii isi pun si intrebarea care va fi viitorul natiunilor sau cum v evolua conceptul de suveranitate national si cat timp un stat isi va mai exercita in exclusivitate competenta pe teritoriul sau national. Desfiintarea frontierelor in interiorul UE si proliferarea conceptelor de Europa fara frontiera sau cu o cooperare transfrontaliera anticipeaza o configurare a omenirii secolului XXI. Ideea europeana isi are originea in Europa postbelica si a fost exprimata si de W. Churchill.
Aceasta integrare este rezultatul unor acumulari treptate de-a lungul timpurilor. Unitatea Europei in pace, libertate si prosperitate constituie un ideal cu radacini puternice in trecut. Analistii spun ca Europa de azi este continuatoare traditiei a 3 mari orase: Atena, Roma si Constantinopol. Cultura clasica antica a fost adoptata si de Europa.
Un mare rol in continuarea ideii de unitate europeana a revenit religiei. Ideea ce avea sa se contureze in a doua jumatate a secolului XX, de la Italia care a fost punctul de plecare al Renasterii , din Anglia care a reprezentat leaganul primei revolutii industriale si pana la micile tari romane, ai caror domnitori au opus rezistenta invaziei otomane. Stiinta Europei este rezultatul unor genii aparute atat in Est cat si Vest: Galilei, Newton, Copernic, Mendeleev.
Exista si mai deosebim in Europa de la o tara la alta, de la o regiune la alta, contraste puternice, chiar intre regiuni vecine ca Normandia si Bretania in Franta, Sicilia si restul Italiei.
Exista pe langa diversitatea geografica si o diversitate religioasa. Exista o Europa ortodoxa, prezenta la Salonic, Belgrad, Kiev, Bucuresti, dar si o Europa luterana in jurul Marii Baltice, una catolica Italia si una calvina din Scotia pana la Ungaria.
Desi exista aceste deosebiri, ideea unitatii europene a primit contururi precise dupa al doilea razboi.
Astfel, intr-o prima faza pana la sfarsitul anilor '80 ea a purtat amprenta factorului politic. Ideea europeana s-a divizat in functie de cele doua blocuri militare politice si economice opuse pe criterii ideologice si de sistem.
In fata blocului compact pe care URSS l-a format cu statele din Est, La Bruge, 17 martie 1948 s-a semnat un tratat privind Uniunea Europeana Occidentala (UEO).
Tari ca Franta, Olanda, Belgia si Luxembrug au decis sa actioneze in comun in caz ca securitatea lor ar fi amenintata. A fost prima afirmatie oficiala a intentiei de cooperare Vest Europeana care marcheaza punctul de plecare a consolidarii politice a Europei Occidentale. Guvernele din UEO au semnat la Londra, la 5 mai 1949 impreuna cu Danemarca, Irlanda, Norvegia, Italia si Suedia o conventie privind statutul unui prim organ politic Vest European: Consiliul Europei cu sediul la Strasbourg.
Crearea Consiliului European a fost un impuls de cooperare declansata de SUA prin intermediul planului Marshall.
Planul Marshall urmarea transformarea Europei Occidentale intr-o prima linie de aparare impotriva pericolului sovietic. Daca planul Marshall s-a aflat la baza reconstructiei economice a Europei, organizarea Tratatului Nord Atlantic (NATO) a constituit baza apararii militare. Acest tratat intra in vigoare in august 1949 si este semnat la Washington. La ora actuala, prin performantele sale, Europa celor 15 sau UE este un pol esential de atractie.
Printre institutiile integrationiste este Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO). Ea isi are originea in declaratia de la Paris din 9 mai 1950, facuta de Robert Schuman (ministru de externe al Frantei atunci). El propunea un sector limitat dar extrem de important subordonat productiei de carbune si otel a Frantei si Germaniei unei asa zise inalte autoritati comune in cadrul unei autorizari deschise cu participarea si altor tari europene.
Acest tratat de constituire a intrat in vigoare in iulie 1952. Institutiei CECO le-au prefigurat pe cele ale Comunitatii Economice Europene si Euratomului (Comunitatea Economica a Energiei Atomice) avand pe langa CECO si EURATOM statele semnatare. Franta, RFG, Italia si tarile BENELUX si-au manifestat hotararea de a-si uni eforturile pentru promovarea cercetarii stiintifice comune in ce priveste folosirea pasnica a energiei nucleare. La Roma in 25 martie 1957 se semneaza un tratat pe care s-au axat.
Acest tratat are urmatoarele idei fundamentale:
tendinta comunitatii europene este unitatea. De la inceput a fost considerat singura posibilitate la indemana statelor membre pentru a putea controla problema cu care se confruntau indiferent ca este vorba despre cresterea economica, inflatie sau somaj. Fara unitate, Europa n-ar fi putut sa-si afirme independenta economica si politica in confruntarile sale cu entitati de talie: SUA sau URSS.
unitatea nu poate fi realizata decat cu conditia egalitatii intre statele unitare. Nici un cetatean comunitar nu poate face obiectul unei discriminari, datorita natiunii sale. Pe planul relatiilor interstatale, nu exista nici o prevedere care sa considere la o anumita hegemonie Comunitatea Economica Europeana sau Piata Comuna era nediscriminatorie.
crearea spatiului european inseamna garantia unor libertati fundamentale ca de exemplu libera circulatie a fortei de munca si a capitalurilor.
libera reclama si solidaritatea. In virtutea acesteia, statele membre trebuie sa aiba pe langa drepturi si unele obligatii, raspunderi, sa-si imparta costul integrarii.
Pentru realizarea acestor scopuri a fost prevazut un sistem care sa aiba caracterul unei piete unice in interiorul careia oamenii, sa poata circula in mod liber; a fost prevazut un sistem de libertati economice comune, in timp ce pentru sectoarele care nu au putut fi supuse direct la o libera concurenta; au fost elaborate politici comune, libertati si politici care s-au concretizat intr-o uniune vamala.
In istoria construirii europene, data de 1 iulie 1968 este extrem de importanta, pentru ca a marcat abolirea taxelor vamale intre statele membre UE.
Primul presedinte al Comunitatii Economice Europene, Walter Hashtein asemana procesul de integrare europeana cu o racheta cu 3 trepte.
uniunea vamala
uniunea economica
uniunea politica
Celor sase tari fondatoare: BENELUX si Germania, Franta, Italia li s-au alaturat: Danemarca, Finlanda, Marea Britanie.
Semnand la 25 martie 1957 cele doua tratate de la Roma privind constituirea CEE (Piata Comuna) si Eurotom, statele membre s-au decis sa dezvolte in ansamblul economiei lor o experienta care s-a dovedit benefica pentru configuratia viitoare a Europei. Tratatul semnat in februarie 1986, imbunatateste si completeaza Tratatul de la Roma.
Acest act unic precizeaza anumite obiective:
a) desavarsirea pietei unice comunitare internationale si realizarea la sfarsitul anului 1992 a unui larg spatiu fara frontiere
b) intarirea coeziunii economice si monetare a politicii sociale de cercetare si dezvoltarea tehnologica, ameliorarea mediului inconjurator
Calendarul sintetic al evolutiei integrarii Vest Europene este urmatoarea:
1948 - 17 martie Tratatul de la Bruxelles de constituire a Uniunii Economice Europene
1951 - 18 aprilie Paris, CECO
1954 - aderarea Italiei si BENELUX-ului
1957 - 25 martie Tratatul de la Roma prin care se instituie Piata Comuna (CEE) si Comunitatea Economica a Energiei Atomice (EURATOM) cu 6 state membre: Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda
1962-1964 Politica Agricola Comuna (PAC)
8 aprilie 1965 - o singura comisie si un consiliu unic pentru cel 3 comunitati europene CECO, CEE si EURATOM
1968 se definitiveaza Uniunea Vamala. Ea desfasoara tarifele dintre tarile membre si instituie un singur tarif vamal comun
1969 - Planul Werner pune bazele sistemului monetar international
1973 - are loc prima largire a pietei comune prin aderarea Marii Britanii, Irlandei si Danemarcei
1974 - se constituie Consiliul European de sefi de state sau de guverne ai tarilor membre
1981 a doua largire a pietei economice prin aderarea Greciei
1985 adoptarea unei asa zise Carta Alba pentru desavarsirea pietei unice
a treia largire prin aderarea Spaniei si Portugaliei
1995 a patra largire prin aderarea Austriei, Finlandei, Suediei
2004 a cincilea val de aderare:Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria.
Uniunea Europeana numara 25 state membre si 460 milioane locuitori. In UE nu exista o majoritate, ci numai minoritati. In ciuda diferentelor dintre acestea, la baza intregii constructii europene a stat vointa de a lucra impreuna, pe baza unor interese comune. Acestea au condus la convingerea ca in unele domenii se pot obtine rezultate mult mai bune la nivel european decat la nivel national. Asa s-a ajuns la politici comune tuturor statelor membre, elaborate si adoptate de institutiile comunitare cu aplicabilitate pe intreg teritoriul Uniunii. De multe ori, asfel de politici comune raspund si unui principiu fundamental al constructiei europene, acela al solidaritatii si coeziunii. Existenta politicilor comune confera unicitate Uniunii Europene, pentru ca demonstreaza acceptarea cedarii unei parti a suveranitatii statelor membre catre institutiile europene.
Ea isi are ca punct de plecare Inalta Autoritate instituita prin Tratatul de la Paris, iar apoi Comisia Comunitatii Economice Europene si Comisia Comunitatii Europene a Energiei Atomice. Astfel in 1987, prin dispozitiile Tratatului de Fuziune a avut loc unificarea structurala a comisiilor celor trei Comunitati, insa atributiile Comisiei Europene sunt guvernate in continuare in mod distinct de dispozitiile celor 3 tratate comunitare.
Obiectivul fundamental al Comisiei Europene este acela de asigurare si functionare a mecanismului Pietei Comune. Acest obiectiv determina atributiile Comisiei Europene, fiind, de altfel, reflectate in Tratatul de la Roma cu modificarile ulterioare. Astfel Comisiei Europene i se confera urmatoarele atributii:
asigurarea respectarii dispozitiilor tratatelor comunitare si a masurilor adoptate de celelalte institutii in aplicarea acestor dispozitii;
formularea de recomandari si opinii in domenii ce sunt de competenta tratatului, atunci cand aceasta este prevazuta expres de tratat sau cand se considera necesara;
putere proprie de decizie si de participare la elaborarea masurilor adoptate de Consiliul si de Parlamentul European in domeniile reglementate de tratat;
exercitarea de puteri conferite de Consiliu pentru implementarea regulilor stabilite de acesta.
Vom observa ca in baza atributiilor de mai sus Comisiei Europene i se pot contura urmatoarele functii de baza:
functia de decizie si control;
functia de initiativa legislativa si de legiferare;
functia de reprezentare a Comunitatii in relatiile internationale.
Din punct de vedere juridic, Comisia Uniunii Europene are o importanta deosebita in randul institutiilor puterii comunitare, ea fiind singura institutie cu caracter permanent ce participa la procedura legislativa comunitara.
Acest Consiliu, in actuala sa structura, a luat nastere prin Tratatul de Fuziune al celor Trei Comunitati in 1967. Constituirea acestui for a venit ca o necesitate de a corespunde asupra unor nevoi directive reclamate de noul stadiu al integrarii si de asigurare a programului in cadrul Comunitatii, precum si de dezvoltarea conlucrarii armonioase intre statele comunitare.
Componenta acestui Consiliu, dupa cum reiese chiar si din titlu, este data de ministri desemnati de guvernele nationale. In functie de profilul ministrilor si de domeniile de care ei raspund, Consiliul se manifesta fie ca un "Consiliu General", fie ca un "Consiliu Specializat". Acest Consiliu General este constituit de ministri de externe ai statele comunitare, iar cel Specializat este format din titularii portofoliilor din guvernele nationale pe domenii de activitate. Consiliul General solutioneaza problemele generale ale Comunitatii si se intruneste, de regula, o data pe luna avand un rol coordonator. In schimb, consiliile specializate abordeaza problemele pe domenii de activitate si se intrunesc ori de cate ori este nevoie prin simpla convocare din partea Presedintelui, si la solicitarea unui membru sau la initiativa Comisiei Europene.
Prin Tratatul de la Roma, Consiliul Ministrilor are definite urmatoarele atributii:
adoptarea legislatiei comunitare;
formularea politicilor comunitare;
finalizarea acordurilor incheiate de Comunitate cu state terte;
luarea deciziilor cerute de aducere la indeplinire a obiectivelor tratatelor comunitare.
Acest Consiliu al Ministrilor Uniunii Europene este principalul organ legislativ al Comunitatii, manifestandu-se pe de o parte ca for al reprezentantilor statelor membre, iar de pe alta parte, ca si un organ de luare a deciziilor comunitare.
Caracteristicile de baza al acestui Consiliu al Ministrilor a Uniunii Europene o reprezinta tocmai acea calitate a sa de for comunitar insarcinat cu adoptarea legislatiei si a deciziilor esentiale ce privesc Comunitatea.
Odata cu Tratatul de Fuziune este recunoscut din punct de vedere juridic un organ auxiliar de sprijin al Consiliului Ministrilor, denumit Comitetul de Reprezentanti Permanenti.
Consiliul European, desi nu a fost reglementat prin prevederile Tratatului de la Roma, s-a cristalizat ulterior din necesitatea aparitiei unui cadru organizat si apoi institutionalizat, care sa faciliteze intalnirile sistematice ale sefilor de stat si de guverne din statele membre, precum si ale ministrilor de externe ai acestora si a Presedintelui Comisiei Europene.
Institutionalizarea acestui cadru s-a realizat prin Intelegerea de la Paris din 1974, treptat conturandu-se mult mai clar Consiliul European cu Comisia Europeana si Consiliul Ministrilor. Acest Consiliu European este o forma speciala a Consiliului Ministerial si se poate vorbi de o consacrare juridica a acestuia ca organ comunitar prin Actul Unic European din 1986.
Consiliul European se intruneste cu specificul solutionarii celor mai complexe probleme de natura interna cat si externa ale Comunitatii. De altfel, se poate spune ca acesta reprezinta forul cheie pentru luarea deciziilor politice majore ale vietii comunitare avand intruniri bianuale.
Atributiile Consiliul European sunt definite prin Tratatul de la Maasticht. Legiferarea vine doar cu titlu de exceptie, insa realizarea acestui deziderat poate avea loc prin intermediul Consiliului Ministrilor.
Despre Consiliul European se poate afirma cu tarie ca acesta reprezinta centrul de impulsionare a principalelor initiative politice ale Comunitatii si este un organ de arbitraj asupra problemelor litigioase din cadrul Consiliului Ministerial . De aici desprindem faptul ca acesta dezbate si o serie de probleme internationale de actualitate, iar hotararile sale nu sunt obligatorii, insa au valoare de decizii politice. Putem, asadar, preciza faptul ca aceasta constituire a Consiliului European a reprezentat o necesitate datorata, in primul rand, complexitatii procesului de integrare.
Parlamentul European prezinta, fata de parlamentele nationale ale statelor membre, pe langa asemanari, si o serie de particularitati care ii confera o identitate proprie. Intr-o opinie juridica se poate afirma ca aceasta institutie reprezinta unul din instrumentele politice prin care se realizeaza suveranitatea comunitara.
Parlamentul Comunitar isi are ca punct de plecare anul 1952, an in care s-a creat, sau mai bine zis s-a constituit Adunarea Parlamentara. Ea a fost forul parlamentar corespunzator stadiului incipient al integrarii, obiectivat in Comunitatea Carbunelui si Otelului. Odata cu anul 1958, an in care, prin Tratatul de la Roma, are loc si constituirea a celorlalte doua comunitati europene(Comunitatea Economica Europeana si EURATOM), Adunarea Parlamentara devine for parlamentar si pentru acestea.
Fizionomia actuala este dobandita treptat, pe masura adancirii integrarii vest-europene cat si a inchegarii vietii comunitare. Acest Parlament European isi are temeiul juridic in baza tratatelor incheiate intre statele comunitare pe parcursul procesului lor de integrare.
Comisiile Parlamentare sunt formate din membrii Parlamentului numiti de catre Biroul Parlamentului. Aceste Comisii sunt de mai multe Categorii:
Comisii cu caracter permanent;
Comisii cu caracter temporar;
Comisii mixte cu ale statelor asociate, inclusiv cu ale statelor in procesul de aderare.
Membrii comisiilor sunt alesi pe o perioada de 2 ani jumatate si au ca atributii, in principal, primirea proiectelor de legi pregatite de Comisia Europeana, studierea si amendarea acestora.
Comisiile Parlamentare isi desfasoara activitatea intre sesiunile Parlamentului, asigurand continuitatea activitatii parlamentare. Aceste Comisii pot accepta ca lucrarile lor sa fie publice sau nu. Insa, la aceste lucrari vor participa, de regula, un reprezentant al Comisiei Europene si un reprezentant al Consiliului Ministrilor.
Prin Conventia de la Roma din 1957, Curtea Europeana de Justitie deserveste tuturor celor trei Comunitati Europene prin faptul ca are menirea de a asigura garantia respectarii de catre statele membre, institutiile comunitare cat si de catre persoanele fizice si juridice a tuturor normelor juridice comunitare .
De mentionat, referitor la numarul impar al judecatorilor este ca acesta devine necesar in vederea adoptarii deciziilor cu majoritate, si ca, desi nu este o regula scrisa, practica faciliteaza fiecarui stat membru dreptul de a numi un judecator. Calitatea de judecator poate inceta fie la expirarea mandatului, fie prin demisie, pensionare, deces sau eliberarea din functie in urma unei hotarari unanime a judecatorilor si avocatilor generali ai Curtii pe motivul neindeplinirii conditiilor pentru continuarea activitatii. Inlocuirea judecatorului respectiv se va face pentru restul mandatului .
Curtea Europeana de Justitie are o jurisdictie ce imbraca forme complexe de natura constitutionala, administrativa, precum si de orice alt domeniu in care este solicitata de catre Curtile nationale sa confere o interpretare a normelor de drept comunitar. Trebuie de mentionat ca aceasta institutie mai functioneaza si ca Instanta de Apel, unde sunt stocate hotararile cate de Curtea de prima instanta
Competenta Curtii Europene de Justitie este determinata de faptul ca ea este organul comunitar de control al legalitatii actelor adoptate de catre celelalte organe comunitare precum si a actiunilor lor, transformandu-se, astfel, intr-un garant al respectarii si aplicarii uniforme a tratatelor si actelor comunitare.
Aceasta institutie comunitara mai cunoaste denumirea de Tribunalul de Prima Instanta al Comunitatilor Europene. Consacrarea Curtii de Prima Instanta a survenit odata cu Actul Unic European ce a intrat in vigoare in iulie 1987.
Totusi, odata cu Tratatul de la Maastrich, Curtii de Prima Instanta i se largesc atributiile prin faptul ca, la cererea Curtii Europene de Justitie si cu acordul final al Consiliului European, al Comisiei Europene si a Parlamentului European ii mai pot fi transferate si alte competente din sfera Curtii Europene de Justitie.
Acest organ comunitar, infiintat in anul 1977, este format din reprezentantii statelor membre ce intrunesc calificarile profesionale necesare pentru o asemenea functie si care se bucura de un mandat de 6 ani acordat de catre Consiliul Ministrilor. In numirea membrilor Curtii de Conturi, un rol este indeplinit si de Parlamentul European in virtutea atributiilor sau referitoare la aprobarea bugetului.
Curtea de conturi, prin faptul ca membrii sai se bucura de acelasi statut ca si membrii Curtii Europene de Justitie, capata o importanta deosebita in randul institutiilor comunitare.
Functia de baza pe care o indeplineste Curtea de Conturi este o functie de jurisdictie si control asupra activitatii financiare comunitare. Asadar, acestei institutii comunitare i s-a conferit puterea necesara verificarii viabilitatii conturilor si a modului in care sunt gestionate fondurile financiare ale comunitatii. Privitor la aceste aspecte, Curtea de Conturi elaboreaza o declaratie pe care o inainteaza Parlamentului European si Consiliului Ministrilor si care este facuta publica prin intermediul Jurnalului Oficial al Comunitatii Europene.
Banca Europeana de Investitii (B.E.I.) reprezinta institutia financiara comunitara cu personalitate juridica, creata prin Tratatul de la Roma, ce are rolul de a finanta proiectele vizand dezvoltare regionala in Comunitatea Europeana, precum si proiectele ce sunt de interes pentru doua sau mai multe state membre ale Comunitatii. Pe langa acestea, Banca Europeana de Investitii acorda imprumuturi si pentru realizarea unor proiecte in Europa Centrala si de Est sau chiar in tarile lumii a treia.
Obiectivul Bancii Europene de Investitii este de a asigura toate regiunile Europei in a beneficia de posibilitatile oferite de piata comuna, astfel incat finantarea sa se realizeze sub forma imprumuturilor
Banca Europeana de Investitii este considerata o institutie autonoma, pozitia sa independenta in cadrul Uniunii Europene in raport cu institutiile comunitare, putand fi comparata cu pozitia similara cu cea a Bancii Mondiale. Oficial ea trebuie sa ceara insa sfatul Comisiei Europene cu privire la proiecte. Acest statut ii este conferit prin Tratatul de la Roma si nu poate fi amendat decat cu aprobarea si ratificarea statelor membre.
La ora actuala, se poate spune ca Banca Europeana de Investitii functioneaza ca un mijloc important de canalizare al capitalului de la tarile care inregistreaza un surplus in balanta de plati spre tarile carora le lipsesc asemenea resurse de capital
Atribuirea permanenta de functii suplimentare conduce la ideea ca rolul Bancii Europene de Investitii este in schimbare punandu-se problema in ce maniera sa se dezvolte activitati in afara Uniunii Europene, astfel italienii s-au lovit de opozitia Germaniei in ceea ce priveste ca un procent mai mare din imprumuturi sa fie acordat Europei Centrale si de Est, deoarece se puncteaza pe importanta dezvoltarii pietei interne.
O data cu anul 1999, s-a creat, la nivelul Uniunii Europene, un Sistem European al Bancilor Centrale. Acesta este format din Bancile Centrale ale statelor membre si Banca Centrala Europeana.
Pregatirea activitatii sistemului de banci centrale europene a fost asigurata prin crearea in 1994 a Institutului Monetar European
Sistemul European al Bancilor Centrale trebuia sa realizeze punerea in aplicare a politicilor monetare ale comunitatii si conducerea operatiilor de schimb cu monede necomunitare, gestionarea rezervelor oficiale de schimb ale statelor membre si controlul bunei functionari a sistemelor de plata. Toate aceste functii ale Sistemului European al Bancilor Centrale vizeaza masurile care au condus la unificarea monetara si deci, introducerea monedei unice europene.
De altfel, Consiliul Europei a dat decizia prin care Banca Centrala Europeana sa fie consultata de catre autoritatile nationale si in vederea proiectelor de natura legislativa.
Banca Centrala Europeana se comporta precum o banca centrala a unui mare stat federal - Europa. Insa, trebuie de mentionat ca statele membre por negocia in instantele internationale si chiar sa incheie acorduri internationale in mod independent fara a prejudicia competentele si acordurile comunitare. O conditie ce nu trebuie neglijata este aceea de cautare a armonizarii legislatiilor nationale in vederea supravegherii compatibilitatii acestora cu prevederile necesare bunei functionalitati a Sistemului European al Bancilor Centrale.
Aceste institutii sunt cunoscute mai degraba ca niste organizatii ce indeplinesc un rol consultativ. Infiintarea acestora a venit pe fondul necesitatii asigurarii unui raport corespunzator intre progresele economice ale comunitatii si conditiile de viata ale cetatenilor statelor comunitare.
Despre Comitetul Economico - Social se stie faptul ca isi are originea intr-o institutie similara, creata in cadrul Comunitatii Carbunelui si Otelului. In schimb, Comitetul Regiunilor a fost creat prin intermediul Tratatului de la Maastricht.
Crearea acestor comitete cu caracter consultativ exprima, pe de o parte, valorile democratice ce prezideaza viata comunitara, iar pe de alta parte, preocuparea regionala. In primul caz, se urmareste valorificarea unui canal specializat pentru consultarea opiniilor cetatenilor Comunitatii, iar in al doilea caz, se vizeaza egalizarea nivelului de dezvoltare economico-sociala atat la nivelul statelor membre cat si la nivelul Comunitatii.
Alaturi de cele mai importante institutii ale Uniunii Europene, mai exista o serie de institutii cunoscute sub numele de Fonduri Structurale.
Odata cu Tratatul de la Roma este infiintat Fondul Social European. Acesta cunoaste o dezvoltare a sa odata cu semnarea Tratatului de la Maastricht. Scopul definit al acestui Fond Structural il reprezenta reinvestitia celor disponibilizati prin restructurarea industriala si deci, lupta impotriva somajului.
Anul 1962 reprezinta anul in care a fost creat Fondul European de Orientare si Garantare Agricola. Scopul sau are in vedere, in primul rand, protejarea agriculturii comunitare de concurenta externa prin acordarea de subventii. Un alt scop urmarit este cel de regularizare al preturilor agricole, dar si cresterea randamentului printr-o restructurare a productiei agricole comunitare.
Fondul European de Dezvoltare Regionala a inceput sa functioneze din anul 1975. Acest fond structural vizeaza regiunile ramase in urma din cadrul Uniunii Europene, unde venitul pe locuitor reprezinta cel mult 75% din media comunitara, precum si zonele aflate intr-un declin industrial.
Referitor la institutiile comunitare, trebuie de discutat si despre un caz mai deosebit pe care il constituie Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare(BERD). Aceasta institutie bancara prezinta particularitati deoarece membrii sai nu sunt doar statele membre ale Uniunii Europene. Numarul membrilor se ridica la 25, iar pe langa cele 15 state comunitare, se inscriu si alte state desprinse de sub blocul comunist, mai exact din Uniunea Sovietica. Aceasta institutie a intrat in functiune in 1991 avand puse bazele inca din 1989. Dupa destramarea Uniunii Sovietice, interesul politic major al statelor Uniunea Europeana s-a indreptat in directia ajutorarii acestor state ex-comuniste din Europa Centrala si de Est. Acel interes politic major a vizat continuarea perfectarii ideii de concretizare a extinderii procesului de integrare europeana. Asadar, prin Acordul de Constituire al Bancii Europene de Reconstructie si Dezvoltare se specifica scopul acestei institutii bancare de a contribui la progresul economic si la procesul de reconstructie in vederea sprijinirii tranzitiei la economia libera de piata, cat si de promovare a initiativei private si antreprenoriale in tarile Europei Centrale si Rasaritene.
Tari nemembre ale Uniunii Europene si membre ale Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.E.R.D.) au avut nemultumiri cu privire la faptul ca Banca Europeana de Investitii este participanta in cadrul B.E.R.D. . Temerea lor tinea de faptul ca alte institutii internationale nu pot participa, astfel incat sa se creeze un precedent periculos in privinta distribuirii fondurilor. Conform Acordului de Constituire, este specificat faptul ca tarile membre ale Uniunii Europene, Uniunea Europeana si Banca Europeana de Investitii vor fi actionarii majoritari ai B.E.R.D.. Pentru Banca Europeana de Investitii exista argumentul experientei si detinerii "know - how -ului". De altfel, BERD functioneaza organizat, datorita evitarii disensiunilor, dupa un model mai costisitor decat cel propus de Uniunea Europeana.
Uniunea vamala: la baza relatiilor economice externe ale comunitatii stau politica vamala si politica comerciala comuna.
Primul obiectiv al pietei comune a fost sa creeze ,,o uniune vamala in interiorul careia schimburile comerciale sa fie eliberate total de orice piedici sau obstacole intre tarile membre si care sa fie protejata de o frontiera comuna.
Aceasta frontiera comuna este constituita din teritoriul vamal prin intermediul tarifului vamal comun fata de tarile terte. Datorita acestui statut, schimburile comerciale intercomunitare au sporit mai repede decat cele dintre UE si tarile terte. Relatiile cu partenerii comunitari au capatat importanta pentru tarile mici (Belgia, Luxemburg, Irlanda, Portugalia), decat pentru tari ca Germania, Italia sau Marea Britanie. Aceasta evolutie a fost influentata de reducerile succesive de taxe vamale la import, proces care s-a incheiat in linii mari in '68 cand a intrat in vigoare tariful vamal comun, acesta reprezentand o premiera absoluta in relatiile comerciale internationale.
In 1968 a inceput sa functioneze si un tarif vamal comun in relatiile cu tarile din afara UE. Tariful vamal exterior comun este constituit din ansamblul taxelor vamale aplicate importatorilor de produse care provin din tarile terte. In principiu, taxele au fost fixate ca medie a taxelor aplicate in statele membre in 1957.
Politica agricola: Tratatul de la Roma nu a prevazut in dispozitiile sale pe larg politica agricola. Dificultatile legate de agricultura s-au dovedit foarte importante si de aceea s-a optat pentru o politica agrara comuna (PAC). Incepand cu 1962, agricultura a fost sectorul caruia i s-a acordat cea mai mare atentie in cadrul pietei comune. In acelasi domeniu au fost depasite obiectivele vamale infaptuindu-se o veritabila UE economica. La nivelul lui 1958, Franta se temea de Piata Comuna. Industria franceza avea numeroase motive de ingrijorare intr-o infruntare directa cu concurentii sai Vest Europeni.
A construi o piata unica pentru o industrie nationala cu structuri invechite comporta un risc considerabil. Dar Franta era o adevarata putere agricola. De aceea, ea a inceput sa reclame unificarea pietelor agricole ca o contrapartida logica a uniunii vamale. Cand anumite guverne occidentale se opuneau politicii agrare comerciale, generalul De Gaulle atragea atentia ca nu putea fi conceputa o Europa unita fara o agricultura integrata. Pana la urma, partenerii cei mai reticenti vest germanii in special, au cedat in fata staruintei franceze. Intre organizatii pietei agricole comunitare se bazeaza pe doua idei complementare:
avea in vedere o piata interna fara frontiere in care productia agricola sa poata circula liber
aceasta piata interna nu poate fi rezultatul supunerii pur si simplu a frontierelor intrecomunitare. Era imposibil sa se supuna in 1957 frontierele intre 6 piete agricole nationale foarte diferite in ceea ce priveste preturile structurale si mecanismele de dezvoltare. De aceea, incepand cu 1962, legislatia comunitara referitoare la agricultura reprezenta peste 60 % din totalul legislatiei adoptate la nivelul pietei comune.
Legislatia comunitara are la baza 3 principii fundamentale:
libera circulatie a produselor, serviciilor, persoanelor si a capitalurilor.
mentinerea unei concurente loiale.
existenta unui tarif vamal comun care reglementeaza schimburile comerciale dintre comunitatile economice europene si tarile terte.
In cadrul mecanismelor de functionare a pietei agricole comunitare, exista un sistem complicat de preturi care servesc ca regulator al pietei libere:
a) preturile ghid: care se fixeaza anual de catre consiliul ministerial la inchiderea companiilor agricole care sunt suficient de remuneratorii pentru agricultura fara a leza interesele comunitare.
b) preturile garantate: pornind de la preturile ghid, acelasi consiliu ministerial al UE stabileste preturi garantate la care organismele de achizitii are obligatia de a cumpara produsele oferite de producator
c) preturile de intrare, care au ca obiectiv fundamental de a impiedica produsele importate sa patrunda pe piata comunitara la un nivel care sa elimine competitia cu productia interna
In esenta, politica agricola comerciala a urmarit atingerea a 5 obiective fundamentale:
cresterea randamentului si incurajarea progresului tehnic
asigurarea unui nivel de viata echitabil pentru agricultori
stabilizarea pietelor agricole
garantarea securitatii de aprovizionare
asigurarea de preturi rezonabile pentru consumatori
Politica monetara: obiectivul fundamental al politicii monetare initiat in 1969 la Haga a fost acela de a crea o moneda comuna. Trebuie facuta distinctie ca o moneda comuna nu este acelasi lucru cu o moneda unica. Prima subzista impreuna cu celelalte monede nationale. De exemplu, unitatea de cont europeana (ECU) creata prin Sistemul Monetar European este o moneda comerciala. Dar moneda EURO, creata prin Tratatul de la Maastricht este o moneda unica. Ratiunile crearii unei politici monetare comerciale sunt motivate atat de considerente interne cat si externe. Pe plan intern, politica monetara comerciala trebuie sa-si aduca contributia la construirea pietei comerciale, iar stabilitatea monetara este un element indispensabil pentru buna functionare a economiei nationale. Pe plan extern, politica monetara trebuie sa asigure stabilitatea externa monedei si crearea unui pol monetar international, ca o contrapondere la expansiunea dolarului american. De la intelegerea la nivel inalt ce a avut loc in 1969 la Haga se poate spune ca realizarea unei uniuni monetare a devenit un obiectiv comunitar oficial.
In 1971, s-a facut un prim pas prin adoptarea Planului Werner. Acest plan prevedea realizarea intr-o perioada de 10 ani in doua etape a unei uniuni economice si monetare avand obiective precise, cum sunt:
asigurarea liberei circulatii a marfurilor, serviciilor, a fortei de munca si a capitalului in primul rand
asigurarea convertibilitatii depline a monedelor tarilor membre
Datorita colapsului sistemului de la Bretton Woods, urmat de primul soc petrolier din 1973, in 1979 intra in vigoare sistemul monetar european (SME). Conform acestui sistem se admit rate de schimb flotante cu oscilatie de 2,25 % fata de o rata pivot. Rata pivot este o rata de schimb care defineste moneda unei tari in unitati ECU. De exemplu, un franc francez = 0,171 ECU. Denumirea de ECU provine de la denumirea in limba engleza (European Currency Unit)
ECU este o moneda emisa de Fondul European de Cooperare Monetara in contul bancilor comerciale centrale in schimbul depunerii unei parti din depozitele lor in aur si devize. ECU este o unitate de cont. In concluzie, ea nu poate fi utilizata in tranzactii curente ale fiecarui cetatean decat sub forma unor mijloace de plata nelichide (cecuri sau viramente bancare) sau prin deschiderea de conturi de economii.
ECU este utilizata indeosebi de autoritatile si societatile transnationale. Acestea contracteaza imprumuturi pe piata internationala. Ea joaca rolul de moneda de rezerva si mijloc de plata in tranzitii internationale.
Politica sociala: procesul de integrare economica ca scop declarat al comunitatii europene a necesitat o politica sociala conform cu noile realitati. In masura in care s-a trecut de la o etapa la alta a integrarii de la uniunea vamala la piata comuna agricola la libera circulatie a capitalului si fortei de munca apoi la uniunea monetara, nevoia de a da o orientare comunitara diferitelor politici nationale sociale a devenit tot mai evidenta. In Tratatul de la Roma se vorbea despre armonia sistemelor sociale, despre egalizare prin progres a conditiilor de viata si de munca. Dar majoritatea economistilor comunitari considera ca aspectele sociale au fost aproape intotdeauna cu un pas in urma integrarii economice. In cadrul Tratatului de la Maastricht, sunt prevazute 12 principii enuntate in asa zisa Carta sociala cu privire la politica sociala:
dreptul de a exercita orice profesie in interesul comunitatii;
libertatea de a alege locul de munca si dreptul la o remunerare echitabila;
dreptul la ameliorarea conditiilor de munca si de viata;
dreptul la protectie sociala asigurata de sistemele in vigoare in tara de primire;
libertatea de asociere si de negociere colectiva;
dreptul la formarea profesionale;
dreptul la egalitatea intre barbati si femei
dreptul lucratorului la informare, consultare si la participare
dreptul la protejarea sanatatii si la asigurarea securitatii locului de munca
dreptul la protectia copiilor si adolescentilor
garantare unui venit minim pentru persoanele in varsta
dreptul la integrarea sociala si profesionala a persoanelor handicapate
In concluzie, aceasta Carta poate fi socotita o ,,constitutie sociala: pe care UE s-a straduit sa o aplice incepand cu 1989.
Politica fiscala: asa cum este firesc, o politica fiscala comuna nu putea lipsi din angrenajul economic atat de complex pe care l-a presupus crearea pietei comune si apoi a UE. Problemele fiscale interstatale sunt in linii mari urmatoarele:
dubla impozitare
expansiunea fiscala
utilizarea discriminatorie a impozitelor
Prin urmare, principalele trasaturi ale sistemului fiscal comunitar trebuie sa rezulte aceleasi probleme fiscale si sa urmareasca urmatoarele scopuri:
existenta unor retele proprii pentru taxe vamale, prelevari agricole, prelevari calculate in functie de PIB
armonizarea unor dispozitive nationale (in cazurile de TVA)
existenta unor reglementari nationale care sa respecte obligatiunile rezultate din tratatele comunitatii
fiscalitatea nationala nu trebuie sa vina in contradictie cu politicile comune.
Etapele si procedurile de baza ale primirii de noi state ce au fost folosite si in trecut sunt urmatoarele:
depunerea cererii de aderare;
avizul Comisiei Europene;
inceperea negocierilor cu tara candidata;
incheierea negocierilor;
aderarea.
Astfel, de exemplu, in timp, aderarea la Comunitate a Greciei, a inceput prin depunerea cererii la 12 decembrie 1975, continuand cu elaborarea opiniei Comisiei la 29 ianuarie 1976. Procesul a continuat apoi cu desfasurarea negocierilor intre 27 iulie 1976 si 28 mai 1979, iar aderarea s-a realizat la1 ianuarie 1981.
Depunerea cererii de aderare este o decizie de maxima importanta pentru statul in cauza. Potrivit Tratatului de la Maastricht, orice stat european poate sa depuna cerere pentru a deveni membru al Uniunii. Respectiva cerere, adresata Consiliului Ministrilor va fi discutata si analizata de acesta.
Dupa depunerea cererii de aderare, conform procedurii, Consiliul Ministrilor consulta Comisia Europeana, cerandu-i acesteia sa elaboreze opinia referitoare la cerere. Opinia reprezinta o analiza aprofundata a situatiei tarii candidate precum si o evaluare a capacitatii acesteia de a indeplini conditiile de stat membru. Ea are menirea de a ajuta Consiliul Ministrilor in luarea hotararii sale, daca si cum sa inceapa negocierile pentru aderare.
Inceperea negocierilor marcheaza un alt stadiu al procesului de extindere. Specificul acestei negocieri, consta in faptul ca este mai degraba un fel de conferinta interguvernamentala intre statele membre si tara candidata. Apoi, pozitiile Uniunii, decise in unanimitate de catre Consiliu prezentate tarii candidate de catre presedintia consiliului. La incheierea negocierilor, este pregatit un proiect al Tratatului de Aderare care este semnat numai dupa ce se primeste acordul Parlamentului si aprobarea unanima a Consiliului de ministri ai Uniunii Europene. Tratatul respectiv trebuie sa fie ratificat de catre toate statele membre si tarile membre si tarile candidate, in concordanta cu prevederile lor constitutionale, care pot include si referendumul.
Aceste proceduri de aprobare si ratificare reclama timp, ceea ce inseamna ca intre sfarsitul negocierilor si aderare poate sa treaca chiar un an sau mai mult.
De mentionat este faptul ca Uniunea Europeana a intocmit o strategie referitoare la preaderarea tarilor asociate din Europa Centrala. Aceasta strategie a luat in calcul si datele la are cele 12 state si-au depus cererile de aderare (Cipru si Malta-1990, Ungaria si Polonia-1994, Romania, Slovacia, Letonia, Estonia, Lituania si Bulgaria-1995, Cehia si Slovenia-1996).
Strategia a fost pregatita de Comisia Europeana si a avut ca baza hotararea Consiliului European intrunit la Copenhaga in 1993, potrivit careia tarile asociate din Europa Centrala care doresc sa devina membre ale Uniunii Europene, pot sa o faca de indata ce sunt capabile sa-si asume obligatiile impuse de calitatea de membru. Totodata, Consiliul European a definit si conditiile economice si politice necesare pentru detinerea calitatii de membru al Uniunii Europene. Aceste cerinte sunt urmatoarele:
tara candidata sa aiba un nivel de stabilitate al institutiilor care sa garanteze democratia, statul de drept, drepturile omului si respectul pentru protectia minoritatilor;
existenta unei economii de piata functionale, ca si capacitatea de a face fata concurentei si fortelor pietei existente in Uniune;
capacitatea de a-si asuma obligatiile impuse de calitatea de membru, inclusiv aderarea la scopurile uniunii politice, economice si monetare.
Scopul urmarit prin aceasta strategie este de a ajuta si de a imbunatati procesul pregatirii intrarii in Comunitate a tarilor din Europa Centrala. Elementul cheie al respectivei strategii consta in pregatirea tarilor asociate in vederea integrarii in piata interna a Uniunii. In acest scop, Consiliul European a solicitat Comisiei Europene realizarea unei Carte Albe pe aceasta tema
Semnificatia deosebita a strategiei de preaderare este ilustrata, intre altele, si de faptul ca atat pentru Uniunea Europeana cat si pentru tarile solicitante ea reprezinta cea mai serioasa responsabilitate. Astfel, Uniunea Europeana trebuie sa se pregateasca in vederea absorbtiei noilor membri, concomitent cu mentinerea scopurilor si aspiratiilor sale. In acest sens, ea este nevoita sa-si revizuiasca substantial institutiile si procedurilor decizionale, fapt reiterat si prin Tratatul de la Amsterdam cat si cel de la Nisa.
La randul lor, tarile asociate trebuie sa depuna eforturi deosebite in vederea reducerii distantei ce separa actualmente sistemele politice si economice al tarilor central europene si ale Uniunii Europene, incat, la aderare, tarile asociate sa poata beneficia de calitatea de membru si sa-si onoreze, totodata, obligatiile care decurg din aceasta calitate.
In vederea realizarii strategiei de preaderare sunt utilizate trei elemente principale:
acordurile Europene;
"dialogul structurat" ca si cadru de comunicare;
fondurile derulate prin programele PHARE, SAPARD si ISPA
Acordurile europene, in marea lor majoritate, pregatesc drumul spre o convergenta progresiva, care vizeaza: dialogul politic si integrarea economica, culturala si financiara. Acestea prevad constituirea unor Consilii de Asociere, care reprezinta in fond intalniri bilaterale intre Uniunea Europeana si fiecare dintre tarile asociate. Consiliile de Asociere sunt sprijinite de Comitetele de asociere, care dezbat probleme de comert, si de Comisii Mixte Parlamentare, care permit contactul intre Parlamentul European si Parlamentul statelor in cauza.
Dialogul structurat reprezinta o creatie a Uniunii Europene in privinta abordarii potentialilor membri, dandu-le acestora posibilitatea de a se implica mai mult in activitatea Uniunii, chiar inainte de inceperea negocierilor pentru aderare. Consiliul European, intrunit la Copenhaga, a stabilit acest cadru de intalniri bilaterale, regulate, la nivel ministerial, intre tarile asociate si Uniunea Europeana.
Programul PHARE s-a nascut din nevoia finantarii nerambursabile a eforturilor statelor partenere in procesul democratizarii si transformarii lor economice. Avand in vedere rolul programului PHARE in modernizarea statelor asociate, acestui program i s-au alocat sume importante in valoare de miliarde de Euro. Aceste sume au contribuit la punerea la dispozitia statelor beneficiare tehnologie, consultanta in materie de politica si strategii de instruire, inclusiv de capital.
SAPARD (Programul Special de Accedere pentru Dezvoltare Agricola si Rurala) are ca scop sprijinirea tarilor candidate in solutionarea problemelor de ajustare structurala in sectorul agricol si cel rural, precum si in introducerea acquis-ului comunitar privind Politica Agricola Comuna a UE. Programul SAPARD se intinde pana in 2006 si finanteaza proiecte majore de dezvoltare agricola si rurala si are un buget anual de 520 milioane Euro.
Programul ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Prea - Aderare) este unul din cele trei instrumente de finantare nerambursabila care vor sprijini tarile candidate in pregatirea lor pentru aderarea al Uniunea Europeana. ISPA va finanta in perioada 2000-2006 proiecte in domeniul infrastructurii de transport si de mediu. Programul a demarat la 1 ianuarie 2000 si se deruleaza in cele zece tari candidate din Centrul si Estul Europei.
Largirea Uniunii Europene s-a facut in mai 2004 odata cu aderarea statelor amintite mai sus cu exceptia Romaniei si Bulgariei. Intre timp extinderea Uniunii Europene are in vedere, pe langa cele doua state ramase, si eventuala includere a Turciei si Republicii Moldova. Urmatorul val de aderare este preconizat pentru anul 2007. Acest val de aderare vizeaza, in mod expres, integrarea Bulgariei si Romaniei, acestea avand, indeplinite conditiile de fond pentru integrare si se afla intr-un stadiu avansat in ceea ce priveste capitolele de negociere
Largirea Uniunii Europene, pe langa multiplele avantaje pe care le confera tarilor candidate (sprijinirea procesului de tranzitie catre economia de piata si democratie; punerea la dispozitie a tehnologiilor avansate pentru cresterea productivitatii si a nivelului de trai, garantarea independentei si suveranitatii lor etc.), nu ar avea loc daca nu ar aduce beneficii politice, economice si geostrategice statelor deja membre ale Uniunii. Beneficiile politice tin de promovarea pacii, securitatii si stabilitatii tarilor europene, cat si o mai buna colaborare in domeniul justitiei si afacerilor interne. Beneficiile economice tin de largirea pietei unice cu circa o treime daca ne raportam la numarul de locuitori. Din punct de vedere geostrategic, beneficiile largirii Uniunii sunt legate de cresterea fortei sale economice, comerciale si stiintifice, conferindu-i o mai mare putere politica.
Intr-o alta ordine de idei, putem spune ca "avantajele largirii sunt mult mai mari decat dezavantajele", insa, "trebuie avut in vedere ca nu toate avantajele se pot masura in cifre", fapt ce va conduce la o regandire asupra distributiei fondurilor structurale de coeziune.
Racordarea Romaniei la cerintele pietei mondiale se loveste de unele limite (restrictii), printre care se numara:
a) caracterul pronuntat energointensiv al productiei industriale;
b) gradul avansat al uzurii morale a aparatului tehnic si a tehnologiilor de productie;
c) nivelul scazut al cererii pe piata interna;
d) centralizarea insuficienta a relatiilor economice externe;
e) cadrul juridic, inca insuficient adaptat cerintelor pietei externe.
Uniunea Europeana a fost constituita in anul 1957, la data respectiva numindu-se Comunitatea Economica Europeana, prin semnarea tratatului de la Roma intrat in vigoare la data de:
a) 10 iulie 1957;
b) 1 decembrie 1957;
c) 1 ianuarie 1958;
d) 1 ianuarie 1959;
e) 1 ianuarie 1960.
In relatiile cu Uniunea Europeana, obiectivul final al Romaniei este:
a) statutul de asociat;
b) integrarea deplina;
c) dezvoltarea relatiilor reciproce in scopul impulsionarii reformei economice, asigurarii stabilitatii si integritatii nationale;
d) integrarea in NATO.
Care din urmatoarele tari sunt membri fondatori ai Uniunii Europene ?
a) Germania;
b) Marea Britanie;
c) SUA;
d) Franta;
e) Italia;
f) Luxemburg.
Structurile europene urmaresc obiective:
a) politice;
b) militare;
c) economice;
d) sociale;
e) nationale.
Integrarea economica internationala - trasatura caracteristica esentiala a economiei mondiale in perioada postbelica.
Piata unica - trasatura esentiala a integrarii economice.
Masuri pentru pregatirea conditiilor in vederea intrarii Romaniei in Uniunea Europeana.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2143
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
