LEGILE ECONOMICE SI ACTIVITATEA ECONOMICA

1. Legile economice si mecanismul lor de formare.

Legea in sens general, reprezinta expresia cea mai complexa si relativ stabila a determinarii unor fenomene si procese, constituindu-se in forma principala a interactiunilor din cadrul unui anumit univers. Legile stiintei, in particular, reflecta realitatea unui domeniu bine delimitat, facand posibila cunoasterea si utilizarea perceptelor si descoperirilor proprii, in interesul oamenilor, prin limitarea/largirea sferei lor de actiune.

Ordinea este o caracteristica a aspectelor vietii economice, chiar daca aparent, este marcata de multiple schimbari. Fenomenele si procesele economice sunt intr-o buna masura ordonate, astfel ca ele sunt legate unele de altele prin raporturi cauzale sau functionale care se constituie in legi economice. Legaturile de suprafata exprimate de fenomenele si procesele economice au in spatele lor o multime de alte relatii profunde si cu caracter permanent pe care oamenii de stiinta le-au numit legi economice. Legile economice reprezinta totalitatea relatiilor esentiale, general valabile, necesare, repetabile si relativ stabile, create si dezvoltate intre fenomenele si procesele economice, in diferite perioade, stadii si conditii de desfasurare.

Intelegerea continutului legilor economice, presupune separarea elementelor stabile de cele instabile, aparente sau relative, din economie. Spre deosebire de legile naturii, cele economice, au ca element determinant implicarea elementului uman: desi sunt legi obiective, care se manifesta independent de vointa oamenilor si nu decurg din constiinta lor, confera posibilitatea cercetarii si cunoasterii modului lor de actiune. In mod concret, legile economice, constituie un mod de exprimare a organizarii si structurarii vietii economice - ca intreg, alcatuit din numeroase subansamble care interactioneaza si care genereaza legaturi repetabile, mai mult sau mai putin accentuate.

Legile economice au trasaturi generale si trasuturi specifice.

Ca trasaturi generale precizam ca:

legile economice exprima tendinte ale fenomenelor din sfera sistemului pe care il reprezinta;

legile economice sunt conditionale, adica sunt influentate de factori particulari si de conditii clare, depinzand de aspecte care le motiveaza continutul si modul de actiune;

legile economice au caracter normativ, adica recomanda si conving;

legile economice sunt cauzale, pentru ca au in vedere fenomene care se desfasoara in timp, avand legatura cu notiunile de 'antecedent' si 'succesiv '.

Ca si alte legi care apartin sferei stiintei, legile economice au anumite trasaturi specifice:

nu sunt create de om;

au o arie de desfasurare specifica si bine determinata, avand in vedere aspecte diferentiate ale sferei economice;

actioneaza independent de intentia si vointa oamenilor si drept urmare, omul nu poate crea sau anula legi economice, ele avand caracter obiectiv;

implica intotdeauna o reactie de tip stimul-raspuns (feed-back);

au caracter istoric, apar, se manifesta si actioneaza in raport cu epocile sau sistemele pe care le traverseaza, iar continutul lor nu este dat odata pentru totdeauna, ele putandu-se modifica la aparitia unor factori externi ai mediului economico-social.

Orice lege economica are o influenta asupra altor legi, proprii aceleasi sfere. Datorita acestui fapt, s-a format un sistem de legi economice, din cadrul caruia formam urmatoarea clasificare:

a)      Dupa aria de desfasurare:

legi mondoeconomice, la nivelul economiei mondiale: legea diviziunii internationale a muncii, legea concurentei;

legi macroeconomice, la nivelul economiei nationale : legea cererii, legea ofertei, legea interactiunii dintre cerere si oferta;

legi sectoriale si de ramura, la nivelul componentelor economiei nationale : legea productiei, legea repartitiei, legea consumului;

legi microeconomice, la nivelul agentilor economici : legea diviziunii sociale a muncii, legea profitului, legea concurentei.

b)      In functie de perioada de valabilitate a actiunii lor:

legi economice generale, proprii tuturor tipurilor de sisteme cunoscute de-a lungul istoriei omenirii: legea raritatii resurselor, legea acumularii, legea productivititii, legea multiplicarii si dezvoltarii trebuintelor;

legi economice comune mai multor sisteme: legea cererii, legea ofertei, legea concurentei;

legi economice specifice unui anumit sistem: legea profitului, legea plusvalorii;

c)      In functie de legaturile pe care le intermediaza in economie:

legi economice care au in vedere buna functionare a sistemului de referinta: legea interactiunii dintre cerere si oferta, legea diviziunii muncii;

legi economice care au in vedere modul de structurare a sistemului: legea dezvoltarii echilibrate a ramurilor economiei nationale, legea diviziunii muncii:

legi economice care sesizeaza si asigura evolutia sistemului: legea acumularii, legea multiplicarii si dezvoltarii trebuintelor.

d)     Dupa natura lor:

legi economice cu caracter logic, care decurg din analiza de tip abstract si/sau calitativ, depinzand atat de conditiile aparitiei lor, cat si de conditiile de desfasurare;

legi economice de tip statistic, care exprima regularitati verificabile si concretizeaza atat relatii functionale, cat si stochastice.

Intreaga evolutie a sistemului economic constituie un efort continuu de a cunoaste si de a determina legaturile esentiale, necesare si relativ stabile, dintre organismul economic, structura lui functionala, si legile economice.

Notiunea de mecanism provine din stiinta fizica si desemneaza un algoritm in virtutea caruia componentele unui intreg sunt astfel dispuse, incat confera functionalitate sistemului respectiv. Prin comparatie, mecanismul economic, reprezinta un mod de organizare si functionare a realitatii proprii unui sistem economic. El este alcatuit dintr-un ansamblu de parghii specifice (cost, profit, nevoi, etc.) si nespecifice (politica, cultura, etc.).

In domeniul economic, mecanismul de functionare a legilor economice presupune urmatoarele:

(a)    necesitatea obiectiva a distinctiei intre sensurile activitatii determinate de legile economice, conform scopului urmat de cercetarea fenomenelor si proceselor corespunzatoare (aspect teoretic);

(b)   posibilitatea obiectiva a cunoasterii tuturor conditiilor favorabile desfasurarii mecanismului de actiune a legilor respective, potrivit intereselor fiecarui participant la viata economica (aspect potential);

(c)    transformarea posibilitatii in realitate obiectiva si trecerea din sfera potentiala in cea afectiva, favorabila actiunii legilor dintr-un sector sau altul al economiei.

In raport cu cele enuntate mai sus , mecanismul de functionare a legilor economice se sprijina pe doua componente:

o componenta informationala, reprezentata de sistemul notiunilor necesar a fi cunoscute;

o componenta operatorie, bazata pe ansamblul de actiuni si procedee de transformare a informatiei, cu scopul de a rezolva o problema.

Asa cum fiecarui sistem ii corespunde un anumit mecanism general, fiecarei economii ii corespunde un sistem de parghii de functionare a legilor economice, capabil sa asigure transformarea utila a informatiilor, in vederea obtinerii unor efecte cuantificabile.

Motivatia in economie.

Prin continutul si rolul sau, activitatea economica constituie o latura inseparabila a actiunii sociale. O problema importanta a perioadei contemporane, este ca in studiul proceselor si fenomenelor economice sa se ia in considerare elementul psihologic. Adeseori s-a observat ca, in analizele economice sunt ignorate aspectele psihologice cum sunt motivatiile care guverneaza comportamentul agentilor economici, aspiratiile individuale si sociale, dinamica comportamentelor s.a. Pornind de la acest lucru, stiinta economica trebuie sa tina seama de doua aspecte fundamantale in abordarea problematicii dezvoltarii economico-sociale:

aspectul obiectiv, conform caruia dezvoltarea economico-sociala se desfasoara dupa legi obiective;

aspectul subiectiv,conform caruia procesele economice se desfasoara avand ca element central omul. Omul este guvernat de trairi subiective interioare cum sunt : vointa, sentimentele, constiinta, atitudinile, dorintele, nevoile s.a.

Luarea in considerare a factorului uman cu intreaga sa incarcatura psihologica, permite o mai buna explicare si intelegere a fenomenelor si proceselor economice, a evolutiei lor, ajutand la pregatirea deciziei in conducerea economico-sociala si in formularea planurilor de viitor.

In sens larg, motivatia este definita ca totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie ca sunt innascute sau dobandite, constientizate sau neconstientizate. Motivatia este centrul vital al activitatii economice. Un sistem economic de la cel mai simplu la cel mai complex este de neconceput fara motivatii, adica fara factor stimulator intern care sa-i asigure functionarea normala.

Motivatia economica, reprezentand factorul intern stimulator, are un rol important pe linia sustinerii unor actiuni si atitudini. Motivatia se grefeaza pe nevoile umane, acestea fiind substratul cauzal al celor mai diferite activitati si comportamente interumane. Mobilurile de tipul nevoilor, intereselor, se constituie intr-un sistem si reprezinta conditiile interne interpuse intre stimulii mediului extern si reactiile individului sau ale grupului social. Psihologia economica contemporana plaseaza motivatia in centrul procesul general al comportamentului economic si vede in motivatie factorul determinant din ansamblul integrat de operatii, prin care agentul economic, individual sau colectiv, asigura pe de-o parte, adaptarea sa la situatiile multiple in care el se gaseste plasat, la schimbarile acestor situatii, iar pe de alta parte actioneaza in mod constient pentru atingerea scopurilor propuse pentru satisfacerea nevoilor. Motivatia economica are o structura deosebit de complexa. In componenta ei se include factori ai motivatiei de tipul nevoilor umane, interese, impulsuri, intentii, aspiratii, etc.

3. Nevoile economice.

Nevoile constituie un element esential al motivatiei, fiind punctul de pornire, impulsul oricarei activitati umane. Nevoile umane reprezinta doleantele, cerintele oamenilor de a avea si folosi bunuri materiale, spirituale, servicii. Prin nevoi se intelege ceea ce oamenii resimt direct sau indirect ca fiindu-le necesar pentru existenta, formarea si manifestarea personalitatii lor. Fiecare om resimte in felul sau si cu intensitati diferite nevoia de a manca, de a bea, de a se imbraca, de a se informa si instrui, etc. Aceste dorinte ale oamenilor de a avea si consuma bunuri reprezinta latura subiectiva a nevoilor umane. Fiind subiective, nevoile isi au izvorul in doleantele omului ca fiinta biologica, rationala si sociala.

Sistemul nevoilor cuprinde urmatoarea clasificare:

Dupa natura trebuintelor:

nevoi somatice (organice, biologice);

nevoi materiale;

nevoi spirituale (de creatie si cunoastere);

nevoi sociale (de comunicare);

nevoi de alta natura (economice, juridice, etc.).

Dupa numarul de subiecti:

nevoi individuale;

nevoi de grup;

nevoi generale (sociale).

Dupa aria de manifestare:

nevoi locale;

nevoi regionale;

nevoi nationale;

nevoi multinationale;

nevoi mondiale;

Dupa posibilitatea satisfacerii lor:

nevoi solvabile;

nevoi partial solvabile;

nevoi insolvabile.

Dupa importanta pe care o au:

nevoi fundamentale;

nevoi secundare;

nevoi tertiare etc.

Caracteristicile comune ale nevoilor sunt urmatoarele:

presupun prezenta unui obiect sau proces care le orienteaza;

continutul lor se stabileste in functie de conditiile, de modul de satisfacere si de accesibilitatea la obiectul sau procesul, amintit care le motiveaza;

au caracter ciclic, reapar la anumite intervale de timp;

dezvoltarea lor este dependenta de factori socio-istorici.

In cadrul sistemului din care fac parte nevoile se supun mai multor elemente normative:

q       Nevoile se multiplica si se diversifica in timp si spatiu, deoarece, pe de-o parte, omul evolueaza, iar pe de alta parte, deoarece satisfacerea anumitor nevoi poate fi, in timp, baza aparitiei altor nevoi;

q       Nevoile interactioneaza ceea ce le confera acestora un caracter sistemic.Direct sau indirect, toate nevoile se intrepatrund, se influenteaza, se conditioneaza, sau se cauzeaza una pe alta;

q       Caracterul elastic al nevoilor isi gaseste expresia in intensitatea diferita cu care se manifesta una si aceeasi nevoie in acelasi loc, dar in momente ale vietii economico-sociale diferite sau in acelasi moment, dar in locuri diferite, precum si in existenta unei scari graduale in satisfacerea unei nevoi de la un punct minim pana la satisfacerea ei deplina;

q       O anumita nevoie poate fi satisfacuta prin aportul partial al mai multor bunuri, dar poate fi vorba si de nevoi a caror realizare presupune bunuri substitut;

q       Limita dezvoltarii trebuintelor este data de capacitatea reala de a le acoperi;

q       La un moment dat, pentru fiecare subiect economic exista un nivel optim de satisfacere a unei nevoi, ceea ce denota stingerea ei pentru o perioada de timp.

4. Interesele economice.

Interesul, in sens larg, reprezinta tot ceea ce are importanta, la un moment dat pentru fiecare din noi, avand o valoare activa, din moment ce raspunde unei trebuinte (nevoi). Interesele constituie inainte de toate, o forma superioara de motivatie.

Nevoile economice se intruchipeaza in interesele economice. Nevoile umane intelese de oamani, constientizate de ei si devenite mobiluri ale activitatii lor pentru dobandirea bunurilor necesare satisfacerii trebuintelor lor, reprezinta interesele economice. Ele constituie componenta centrala a sistemului motivational al oamenilor, deoarece, alaturi de celelalte elemente ale acestui sistem, interesul economic reprezinta elementul central care pune miscare componentele sistemului economic. Interesul economic constituie o forma de manifestare constientizata a nevoilor care mobilizeaza pe om la activitate in vederea indeplinirii scopului propus.

Interesele economice se pot clasifica dupa urmatoarele criterii:

Dupa aria de extindere:

interese economice individuale;

interese economice de grup;

interese economice nationale;

interese economice internationale.

In functie de caracterul legaturii lor cu subiectii purtatori de interese se disting:

interese economice directe;

interese economice indirecte.

In functie de rolul pe care il indeplinesc in viata economica :

interese economice fundamantale;

interese economice secundare;

interese economice tertiare, etc.

In functie de manifestarea lor in timp:

interese economice permanente;

interese economice periodice;

interese economice curente;

interese economice de perspectiva.

Agentii economici participanti la viata economico-sociala sunt subiectii purtatori de interese. Natura diferita a intereselor genereaza concurenta intre agentii economici. Deosebirile de interese imbraca forma contradictiilor dintre purtatorii lor.

Pe langa interesele economice diferite si opuse, dintre agentii economici, sistemul de interese cuprinde si interese comune, pe baza carora se stabilesc raporturi de concordanta si conlucrare intre purtatorii acestor interese.

Ignorarea intereselor economice, a contradictiilor dintre ele, reprezinta una din cauzele esecului in activitatea economica. Agentii economici pot evita riscul si pot inregistra succese in adoptarea strategiilor economice, daca sesizeaza contradictiile ce se manifesta intre interese si adopta decizii economice realiste.