Notiunea de evaluare si criterii de evaluare a imobilizarilor corporale

Notiunea de evaluare si criterii de evaluare a imobilizarilor corporale

Contabilitatea masoara si inregistreaza elementele patrimoniale, deci si elementele de activ, in calitatea lor de valori economice. Marimea valorilor economice se exprima si se evidentiaza prin intermediul etalonului monetar, iar operatia de masurare poarta denumirea de evaluare.

Deci, se poate spune ca evaluarea activelor corporale consta in cuantificarea si exprimarea in etalon monetar a marimii elementelor de activ si a operatiilor economico-financiare privind miscarea elementelor de activ.

Componentele evaluarii activelor sunt: obiectul evaluarii, etalonul monetar ca unitate de masura si compararea.

Obiectul evaluarii activelor il constituie structurile patrimoniale de activ, precum si operatiile economice si financiare privind circuitul acestor structuri.

Etalonul monetar reprezinta unitatea de calcul care permite masurarea si compararea valorilor economice. El se identifica cu banii in functia lor de masura a valorii. Banul este unitatea de masura a valorii, asa cum metrul este unitatea de masura a distantei si hectarul este o unitate stabilita pentru suprafata. Dar, spre deosebire de metru si hectar, banul nu este o unitate de masura stabila, ea reprezinta insasi o valoare a carei marime tradusa prin puterea de cumparare poate creste sau se poate micsora. Functia banului ca unitate de masura a valorii se realizeaza prin semnul monetar propriu fiecarei tari, la noi in tara leul.

Rezultatul masurarii si compararii obiectului evaluat cu banul in calitatea sa de unitate de masura a valorii este pretul. Prin mijlocirea banului, valoarea elementelor de activ se exprima ca pret, in felul acesta pretul reprezentand un raport intre valorile economice supuse evaluarii si bani ca masura a valorii. Se masoara astfel cantitatea de putere de cumparare disponibila a banului pentru a obtine bunuri, lucrari si servicii.

In teoria si practica de contabilitate, trei criterii stau la baza evaluarii elementelor patrimoniale de activ: valoarea de utilitate sau valoarea reala (corecta, justa din engl. fair value), valoarea de piata ca referinta de pret si timpul.

Primul criteriu, valoarea de utilitate, considera ca valoarea trebuie sa reprezinte costul sau sacrificiul consimtit pentru a aduce bunul respectiv in patrimoniu sau ceea ce ar aduce bunul daca l-am utiliza sau vinde la piata. La aceasta definitie, adaugam si precizarea ca valoarea de utilitate poate fi privita si prin prisma pierderii sau sacrificiului pe care l-ar suporta o intreprindere daca ar fi lipsita de bunul respectiv.

Intr-o alta formulare, valoarea de utilitate este valoarea pe care un cumparator potential accepta sa o plateasca pentru cumpararea bunului, in starea in care se afla, sau prin referinta la valoarea reala, valoarea de utilitate este valoarea recunoscuta de parti in cadrul tranzactiilor directe.

Atat in reglementarile contabile din Romania, cat si in Standardele Internationale de Contabilitate, valoarea reala (justa sau corecta) este definita prin prisma valorii la care poate fi tranzactionat un activ, de buna voie, intre parti aflate in cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii in care pretul este determinat obiectiv. Sau intr-o forma mai explicita, valoarea reala este valoarea recunoscuta de piata in cadrul tranzactiilor directe. Totodata, se foloseste sintagma "valoare utila" definita ca o valoare actualizata a fluxurilor de numerar viitoare estimate din utilizarea continua a unui activ si din cedarea sa la sfarsitul duratei utile de viata.

In contabilitatea franceza aceasta valoare este definita valoare venala. Valoarea venala este valoarea actuala (la o data oarecare) a unui element de activ. Prin esenta sa, valoarea venala reprezinta pretul prezumat a fi acceptat la plata de catre un cumparator eventual, in starea si locul in care se afla elementul patrimonial, aceasta valoare fiind apreciata in functie de situatia intreprinderii.

Definita astfel, valoarea venala tine cont atat de utilitatea bunului pentru intreprindere, cat si de piata in calitatea sa de referinta de pret. In felul acesta pretul are o dimensiune juridica externa, el se impune celor doua parti intrate in tranzactie deoarece rezulta din acordul lor si are un caracter obiectiv.

Al doilea criteriu, valoarea de piata, folosita in cadrul tranzactiilor directe, reprezinta pretul care poate fi obtinut/platit pe o piata activa caracterizata prin:

activele de pe piata sunt relativ omogene;

sunt cantitati suficiente de asemenea active tranzactionate, in asa fel incat oricand pot fi gasiti potentiali cumparatori si vanzatori;

preturile sunt disponibile pentru a fi cunoscute de catre public.

Timpul vizeaza momentul plasarii evaluarii in trecut, in prezent sau viitor. Orice evaluare, in virtutea continuitatii activitatii intreprinderii, gliseaza intre timpul trecut, trece prin timpul prezent si se ingrijeste de reproductia valorilor economice la timpul viitor. Astfel, evaluarea tranzactiilor si a evenimentelor se efectueaza la timpul prezent si se bazeaza la intrare pe costul istoric, iar la iesire pe pretul de vanzare.

In cadrul fluxurilor de tranzactii si evenimente pot apare unele retineri sau stationari cu privire la active, in acest caz evaluarea realizandu-se la timpul prezent si miscandu-se intre valorile provenite din trecut si timpul viitor cand are loc iesirea activelor.