RISCURI ECONOMICO-SOCIALE GENERATE DE INTARZIEREA APLICARII ACQUIS-ULUI COMUNITAR IN UNELE DOMENII

RISCURI ECONOMICO-SOCIALE GENERATE DE INTARZIEREA APLICARII ACQUIS-ULUI COMUNITAR IN UNELE DOMENII

Institutul de Prognoza Economica, Bucuresti

INTRODUCERE

Urmare a deciziei luate de Consiliul Uniunii Europene la Helsinki, in anul 1999, de a deschide procesul de negociere in vederea integrarii, Romania se afla in fata unor provocari complexe in toate domeniile vietii economice si sociale pentru a indeplini conditiile necesare intrarii in UE in anul 2007. Pentru a atinge acest obiectiv, Romania trebuie sa faca eforturi remarcabile pentru a accelera convergenta economica, sociala si politica cu structurile UE, prin transpunerea in legislatia interna a intregului corp de acte comunitare cunoscute sub denumirea de "acquis comunitar", precum si prin implementarea acestor dispozitii legale.

Acquis-ul comunitar este impartit in 30 de capitole si cuprinde totalitatea obligatiilor Comunitatii Europene si cadrul sau institutional, inclusiv continutul, principiile si obiectivele politice ale Tratatelor fundamentale (Paris, Roma, Maastricht), legislatia rezultata din aplicarea acestor tratate si jurisprudenta Curtii de Justitie, declaratiile adoptate si rezolutiile precum si acordurile internationale semnate de Uniunea Europeana (UE) cu alte tari si acordurile semnate de catre statele membre in legatura cu activitatile comunitare.

Romania a deschis negocierile de aderare propriu-zise in februarie 2000, asumandu-si data de 1 ianuarie 2007 ca ipoteza de lucru pentru incheierea pregatirilor de aderare la UE, prin aceasta intelegand ca tratatele de aderare sa fie incheiate pana in anul 2005.

Din punct de vedere al adoptarii legislatiei europene si al tendintei de integrare in UE, se pare ca nu sunt probleme, dar din punctul de vedere al aplicarii legislatiei, lucrurile se complica. Apreciem acest termen ca optimist si nu putem sa nu luam in calcul o serie de riscuri ce se pot manifesta in procesul deosebit de complex al integrarii si care, printr-un management corespunzator, ar permite perceperea starilor de incertitudine si adoptarea unui comportament pregatitor, care sa diminueze efectele negative si sa ofere alternative viabile in fiecare etapa a procesului de aderare.

Aspiratia Romaniei de a se integra in UE este expresia fireasca a identitatii de idealuri, valori si principii, a vocatiei sale de tara democrata, profund ancorata prin traditii, cultura si civilizatie, in spatiul unic european.

Pentru Romania, indeplinirea criteriilor comunitare de aderare este un proces necesar din punct de vedere al vietii economice si sociale, care va duce la accelerarea dezvoltarii economice, la adancirea si consolidarea democratiei.

Romania in procesul de aderare - starea de fapt

In anii 2001-2003, tara noastra a realizat "progrese importante" in traducerea acquis-ului comunitar, dovada fiind faptul ca, daca la sfarsitul anului 2000 se afla pe ultimul loc in acest domeniu, intre cele 12 state candidate, la inceputul lunii august 2003 era pe locul patru, cu 70.000 pagini traduse din Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene, 13.000 dintre acestea fiind deja revizuite in forma finala de catre Institutul European din Romania, care asigura certificarea ceruta de UE. Romania a introdus in Baza de date a Biroului de Asistenta Tehnica si de Schimb de Informatii a Comisiei Eurpene (TAIEX), 8.159 acte comunitare in limba romana, ce reprezinta peste 59.000 de pagini de Jurnal Oficial.

Pana la sfarsitul anului 2003, Romania a inchis 22 de capitole din cele 30. Cu toate acestea, apreciem ca nu este suficient sa traducem si sa adoptam legislatia comunitara, ci trebuie sa o si aplicam. Ar fi foarte utila in acest sens o statistica legata de numarul de reglementari comunitare, din totalul celor existente, care se aplica efectiv in tara noastra, in vederea integrarii Romaniei in structurile europene. Aceasta in conditiile in care, spre exemplu, mai mult de jumatate din firmele din tara noastra nu incepusera la inceputul semestrului al II-lea al anului 2003 pregatirile pentru implementarea acquis-ului comunitar.

Firmele romanesti par a fi cele mai optimiste in ceea ce priveste perspectivele de dezvoltare a afacerilor pe piata unica a UE. Un studiu privind gradul de pregatire pentru aderare a firmelor din tarile candidate, intreprins la jumatatea anului trecut de Eurochambres (reteaua de camere de comert si industrie europene) si camerele nationale din cele 10 tari candidate, studiu aflat la a doua editie si la care a participat un esantion format din 2.575 de companii, din care 517 din Romania, subliniaza ca 97 % din firmele romanesti sunt in favoarea aderarii la UE. Astfel, firmele romanesti sunt cele mai optimiste privind aderarea pe ansamblul tarilor candidate, media fiind 60 %. Firmele romanesti apreciaza ca gradul de adoptare a prevederilor din acquis-ul comunitar este de 2,1 puncte, pe o scala de la unu la patru ("foarte scazut" pana la "adoptare totala"). Pe de alta parte, dintre firmele chestionate, 43 % nu au inceput inca pregatirile pentru implementarea acquis-ului, iar ponderea firmelor care au realizat o estimare a costurilor cu implementarea acquis-ului este doar de 12 %.

Firmele romanesti se numara printre cele mai putin informate in privinta aderarii la UE, chiar daca folosesc in mod corect sursele de care dispun; numai 4% dintre companiile chestionate se declara pe deplin informate, acesta fiind cel mai mic nivel consemnat in randul celor 10 tari chestionate; pe de alta parte, 58 % din firmele romanesti spun ca sunt partial informate, iar 35 % ca nu detin nici un fel de informatie - cea mai mare pondere dintre statele candidate. Doar 17 % dintre companiile autohtone se asteapta la dificultati serioase in zona financiara, iar 13 % in domeniul comercial si tehnic. Evident, optimismul firmelor romanesti provine din faptul ca nu cunosc acquis-ul comunitar, nu au inceput pregatirile pentru implementarea acestuia si nici pentru evaluarea costurilor integrarii din aria lor de activitate; astfel, numai 8 % au implementat cu succes acquis-ul comunitar, 4% au ales un termen de finalizare a implementarii prea scurt, 4 % au obtinut o implementare nesatisfacatoare, 8% nu stiu despre ce este vorba; 25 % au programe in stadiu de proiect, iar 51 % nici nu au inceput pregatirile pentru implementarea acquis-ului. Situatia este departe de a fi satisfacatoare, in acest sens.

In domeniul concurentei, desi concurenta este motorul economiei de piata, desi a fost constituit Consiliul Concurentei de mai multi ani, dupa 14 ani de tranzitie, "lucram acum la regulile concurentei. De modul in care vor reactiona firmele romanesti la aceste reguli vor depinde direct sanatatea economiei si succesul afacerilor". Este foarte clar ca majoritatea firmelor noastre nu sunt pregatite pentru a face fata concurentei din UE, unde sistemul economiei de piata este pe deplin functional. Chiar daca am rezolva rapid problema legislativa, unde suntem foarte mult intarziati, totusi, asa cum remarca prof. dr. ing. Ion Hohan, presedintele Asociatiei de Acreditare din Romania, "Calitatea este problema numarul unu a Romaniei, in perioada urmatoare, respectiv, cresterea competitivitatii produselor romanesti prin calitate. Din pacate, exista o diferenta mare intre nivelul actual de constientizare a calitatii in Romania si ceeea ce se intampla pe plan mondial".

Romania a coborat cu opt locuri intr-un clasament mondial privind competitivitatea in 2003, situandu-se pe locul 75, dupa ce in 2002 mai coborase cu zece locuri. Topul este realizat de Forumul Economic Mondial, care analizeaza economiile din perspectiva capacitatii de crestere economica sustinuta pe termen mediu si lung. Fruntasele in clasamentul mondial al competitivitatii economiilor nationale sunt Finlanda - aflata pe primul loc, Statele Unite - locul doi, Suedia - locul trei si Danemarca - locul patru. Pe urmatoarele sase locuri se afla Elvetia, Taiwan, Singapore, Norvegia, Islanda si Australia. Inaintea Romaniei in clasament se afla Estonia (locul 22), Slovenia (31), Ungaria (33), Polonia (45), Croatia (53) si chiar Bulgaria (locul 64). Pe ultimele locuri, din cele 102 tari de pe lista, se afla Bangladesh, Mali, Angola, Ciad si Haiti.

Pentru inchiderea capitolului Concurenta sunt necesare nu numai crearea si functionarea unor institutii conforme celor din UE, cat si aplicarea regulilor europene in ceea ce priveste acordarea ajutoarelor de stat. Ajutoarele de stat pot fi subventii, anularea de datorii sau preluarea pierderilor, exceptari, reduceri sau amanari de la plata taxelor si impozitelor, acordarea unor imprumuturi cu dobanzi preferentiale, garantii acordate de stat in conditii preferentiale etc. Toti agentii economici trebuie sa beneficieze de conditii egale pe piata, iar competitia sa aduca efecte benefice pentru consumatori in ceea ce priveste raportul calitate - pret. Normele UE prevad ca ajutoarele de stat pot fi acordate in anumite conditii, pentru cercetare-dezvoltare, intreprinderi mici si mijlocii, salvarea sau restructurarea unor intreprinderi, promovarea exporturilor, protectia mediului, instruirea angajatilor sau crearea de locuri de munca etc. Toate ministerele economice trebuie sa infiinteze cate o structura care sa supravegheze daca modul de utilizare a ajutoarelor de stat este conform normelor UE si sa urmareasca modul de aplicare a reglementarilor comunitare in domeniul concurentei", declara d-l Vasile Puscas, ministru delegat, negociator sef al Romaniei cu UE. Consideram ca structurile deja create pentru monitorizarea aplicarii acquis-ului comunitar la nivelul fiecarei intreprinderi sau minister ar fi putut foarte bine sa se ocupe si de urmarirea prevederilor din domeniul concurentei si aplicarii ajutoarelor de stat, fara a fi nevoie de o structura paralela. De asemenea, este foarte important ca ajutoarele de stat sa fie acordate numai cu avizul Consiliului Concurentei.

O privire asupra importantei aplicarii acquis-ului comunitar (cca 12.000 reglementari in continua transformare si reformulare, impuse de practica economiei de piata in cele 25 tari membre si in curs de aderare la UE sau in cele 12 tari membre ale Uniunii Economice si Monetare, reglementari continute in cca 70.000 pagini de Jurnal Oficial al Comunitatilor Europene), care ilustreaza si nivelul de intelegere atins in tara noastra referitor la aceste probleme, ne ofera d-l Mihai Berinde, secretar de stat in Ministerul Industriei si Comertului : 'acquis-ul comunitar implica trei etape bine definite. Prima a fost aceea a adoptarii directivelor comunitare, Romania preluand peste 100 astfel de directive. Ele au fost publicate in Monitorul Oficial pentru ca oamenii de afaceri sa le poata cunoaste. Al doilea pas al acquis-ului il reprezinta crearea institutiilor necesare pentru implementarea acestora. Aici chiar am inregistrat cateva rezultate. Am creat o Agentie Nationala de Produse Chimice Periculoase. Am reorganizat activitatea Asociatiei Romane pentru Acreditare a Societatii Romane pentru Standardizare, a Biroului Roman pentru Metrologie. Toate acestea sunt realizate tocmai pentru a-i pune pe operatorii romani in conformitate cu regulile si mecanismele care functioneaza la nivel european. Al treilea pas este sa vedem cum functioneaza aceste legi'. Printr-un calcul, destul de simplist, d-l secretar de stat, ne comunica si costurile neintegrarii - peste 700 milioane dolari SUA pierderi efective, anual. Credem ca aceste "costuri ale neintegrarii" ar putea fi, anual, cu mult mai mari.

Administratia publica romaneasca continua sa se caracterizeze prin proceduri greoaie, grad limitat de transparenta si o capacitate limitata de punere in aplicare a politicilor publice. Coruptia continua sa fie un fenomen raspandit, care afecteaza societatea sub toate aspectele sale. O serie de masuri importante au fost luate, dar punerea in practica, pe ansamblu, a politicii de combatere a coruptiei a fost neconcludenta. Apreciem ca sunt necesare eforturi substantial sporite in directiile constituirii unor sisteme riguroase de control financiar si consolidarii disciplinei financiare a intreprinderilor, probleme cheie rezolvate doar partial.

O atentie deosebita trebuie acordata dezvoltarii capacitatii de administrare a acquis-ului in domeniile: achizitii publice, produse alimentare si siguranta alimentara. De asemenea sunt necesare eforturi sporite pentru imbunatatirea sistemelor de plati si intensificarea luptei impotriva spalarii banilor. Este nevoie de eforturi suplimentare pentru protejarea proprietatii industriale si intelectuale. Nu exista control suficient asupra ajutoarelor de stat, fiind necesara respectarea transparentei la acordarea acestor ajutoare in sectorul energetic. Punerea in aplicare a legislatiei din domeniul agriculturii si restructurarea sectorului agricol este impiedicata de capacitatea de administrare si conducere limitata. In sectorul pisciculturii s-a inregistrat un progres limitat, precum si intarzieri in transpunerea acquis-ului. Eforturi considerabile au fost facute pentru imbunatatirea mediului de afaceri, desi situatia sectorului intreprinderilor mici si mijlocii ramane dificila. S-au inregistrat progrese si in domeniul politicii vamale, desi mai trebuie depuse eforturi pentru a combate coruptia din cadrul Administratiei Vamilor. Eforturile din domeniul financiar vor trebui sa se concentreze, in perioada urmatoare, pe finalizarea procesului de armonizare legislativa si pe consolidarea capacitatii administrative.

Integrarea Romaniei se pregateste de 14 ani de zile, se desavarseste in urmatorii 3 ani si nu se incheie odata cu inchiderea ultimului capitol vizand adecvarea legislatiei noastre la acquis-ul comunitar si functionarea palierelor economico-sociale legate de acest capitol. Opinia publica si, mai ales, producatorii romani sunt insuficienti familiarizati cu riscurile aderarii si ale aplicarii acquis-ului la conditiile concrete din tara, caracterizate prin insuficienta functionalitate a economiei de piata in Romania. Desigur, exemplele arata o anumita stare de fapt, cu un anumit grad de comparatie si generalizare. Realitatea este insa mult mai complexa.

Din pacate realitatea confirma starea de incertitudine si risc, lipsa de profunzime a transformarilor pozitive, neluarea in consideratie a orizonturilor temporale, promovarea unui hedonism specific consumatorismului capitalist. Iata cum caracterizeaza profesorul Constantin Popescu aceasta perioada: "Suntem, asadar, de mai bine de 10 ani, intr-un proces de tranzitie prin criza, cand parametrii functionali ai organismului nostru economic si social se abat de la limitele lor normale de evolutie; productivitatea muncii nationale scade; competitivitatea bunurilor noastre economice nu este corespunzatoare; producem cu costuri unitare foarte mari, desi factorul munca este remunerat in afara motivatiei; exportam, de regula, bunuri slab prelucrate cu o valoare adaugata minima si chiar in forma primara; capacitatea de absorbtie a pietei interne scade cantitativ, dar si ca exigente calitative; datoria externa creste,.".[10] Toate acestea nu numai ca pun sub semnul intrebarii aderarea noastra la UE intr-un timp previzibil, dar ameninta insasi stabilitatea si securitatea nationala.

Obiectivitatea ne obliga sa relevam totusi faptul ca Romania a inceput negocierile cu UE sub imperiul dezechilibrelor si deficitelor (economice, institutionale, sociale, etc.), de unde si o anumita conformare liniara, atat a guvernantilor, cat si a populatiei aflata, in cea mai mare parte, in necunostinta de cauza dar cu speranta de mai bine, spre o tinta miscatoare. Acest fapt nu ne protejeaza insa de incertitudinile si riscurile procesului de aderare si, ce este mai grav, nu ne ofera o alternativa la oportunitatile pe care le pierdem din cauza "balcanismului" nostru, inteles sub toate aspectele termenului.

Romania a inregistrat progrese importante in domeniul telecomunicatiilor, prin crearea unei autoritati de reglementare, prin liberalizarea pietei telecomunicatiilor si alinierea legislatiei cu acquis-ul din domeniu. Au fost facute, de asemenea, progrese in ceea ce priveste stabilitatea macroeconomica, dat fiind ca rata inflatiei si-a mentinut tendinta de scadere de la nivelul relativ inalt inregistrat anterior. Pozitia externa a ramas in continuare sustenabila, iar politica fiscala prudenta. Masurile de imbunatatire a administratiei fiscale sunt progresiv  puse in aplicare. Angajamentele de a controla fondul de salarii in sectorul public au fost respectate, pe ansamblu, si au fost initiate o serie de actiuni pentru intarirea disciplinei financiare a intreprinderilor, concretizate in special prin deconectarea utilizatorilor cu restante de plata la consumul de energie. Privatizarea si restructurarea intreprinderilor de stat s-a accelerat. Proprietatea de stat a scazut si in sectorul bancar, care a continuat sa-si dezvolte rolul sau de intermediere. Masuri administrative de imbunatatire a mecanismelor de intrare si iesire de pe piata au fost initiate, concomitent cu diverse initiative de imbunatatire a mediului de afaceri.

In domeniul pietei interne, Romania a continuat sa faca progrese si in ceea ce priveste transpunerea legislatiei specifice referitoare la libera circulatie a marfurilor si achizitiile publice. Dar, o atentie deosebita trebuie acordata dezvoltarii capacitatii de administrare a acquis-ului pe achizitii publice, produse alimentare si siguranta alimentara. Romania trebuie, de asemenea, sa continue analiza masurilor care pot asigura libera circulatie a marfurilor. Tara noastra a mai facut progrese in domeniul legislatiei companiilor comerciale. Punerea in practica a noilor reglementari in domeniul contabilitatii si auditului financiar trebuie sa aiba prioritate.

Romania a continuat sa progreseze in domeniul transporturilor, atat in ceea ce priveste alinierea legislatiei cu acquis-ul comunitar, cat si pentru crearea structurilor administrative necesare. Aplicarea masurilor de siguranta maritima ramane insa un motiv de preocupare. Trebuie acordata prioritate dezvoltarii institutiilor care sa aplice noua legislatie, cat si obtinerii finantarii necesare pentru investitiile serioase necesare in domeniu.

Au fost inregistrate progrese in alinierea cu acquis-ul din domeniul politicii fiscale, iar acum trebuie sa se acorde o atentie deosebita modernizarii administratiei fiscale si imbunatatirii sistemelor IT. Adoptarea noului Cod al Muncii a fost un pas important in alinierea la acquis-ul din domeniul politicii sociale si de ocupare a fortei de munca.  Eforturile viitoare trebuie sa se concentreze pe asigurarea aplicarii diferitelor initiative luate si pe consolidarea capacitatii administrative. Progresul legislativ realizat in sectorul energetic trebuie acompaniat de crearea de structuri pentru aplicarea respectivelor masuri in practica efectiva, care sa duca la reforma structurala si la imbunatatirea pietei interne a energiei.

Trebuie puse in practica reglementari specifice referitoare la administrarea si controlul financiar al cadrului institutional pentru politica regionala. Eforturi considerabile sunt necesare, in continuare, pentru a aduce capacitatea administrativa la nivelul cerut. In domeniul protectiei mediului, desi Romania a transpus o parte considerabila din legislatia comunitara, capacitatea administrativa si resursele financiare dedicate sectorului raman necorespunzatoare. Totusi, capacitatea de punere in aplicare a acquis-ului ramane scazuta in aproape toate sectoarele si trebuie sa fie depuse eforturi sporite in vederea dezvoltarii capacitatii administrative si de cooperare inter-institutionala.

S-au inregistrat progrese si in domeniul politicii vamale, desi mai trebuie depuse eforturi pentru a combate coruptia din cadrul Administratiei Vamilor si pentru pregatirea din timp in vederea aplicarii masurilor ce vor fi introduse in momentul aderarii. Eforturile din domeniu vor trebui sa se concentreze, in perioada urmatoare, pe punerea in practica a unor sisteme riguroase de control financiar, pe finalizarea procesului de armonizare legislativa si pe consolidarea capacitatii administrative.

Intr-un numar de sectoare importante continua sa existe un decalaj serios intre progresele inregistrate in domeniul armonizarii legislative si capacitatea limitata, pe ansamblul ei, a administratiei publice de a aplica si a pune in practica legislatia nou adoptata. Acest lucru reprezinta o constrangere majora in ceea ce priveste pregatirile pentru aderare ale Romaniei, iar solutionarea sa depinde de realizarea unei reforme structurale atotcuprinzatoare atat a administratiei publice, cat si a sistemului judiciar. Problemele in cauza depasesc cadrul procesului de adoptare a acquis-ului si se rasfrang asupra modului de gestionare a asistentei financiare din partea UE.

Integrarea in Uniunea Europeana presupune ca fiecare uzina, fiecare instalatie trebuie sa respecte standardele europene, in primul rand cele legate de protectia mediului. In caz contrar, si aici nu este de glumit, o data cu aderarea, instalatiile respective trebuie sa se inchida. Capitolul XXII privind protectia mediului inconjurator este cel mai intarziat dintre cele 30 de capitole. Putem spune ca, practic, negocierile in acest domeniu nici macar nu au inceput desi, teoretic, capitolul este deschis, iar Guvernul si-a elaborat Documentul de pozitie. Tematica prevenirii si controlului integrat al poluarii este una dintre cele mai spinoase din dosarul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Aceasta presupune o evaluare completa a instalatiilor complexe din economia romaneasca si emiterea autorizatiilor de mediu pentru activitati industriale specifice, cu respectarea Directivei UE privind prevenirea si controlul integrat al poluarii (IPPC) 96/61. Cum costurile integrarii, in ceea ce priveste problematica mediului, sunt uriase (circa doua treimi din costurile integrarii) reprezentand, dupa unele evaluari, o suma aproape echivalenta cu PIB-ul Romaniei pe un an intreg, adica cca 40 miliarde de euro, este practic imposibil ca cea mai mare parte a instalatiilor complexe, de la combinate siderurgice si rafinarii si pana la depozitele de deseuri, sa se adapteze, prin retehnologizare sau, dupa caz, inchidere, la standardele europene pe termen mediu.

Ar fi multe alte probleme de relevat in contextul aplicarii acquis-ului comunitar la realitatea economico-sociala auothtona.

Riscuri economico-sociale generate de intarzierea aplicarii acquis-ului comunitar

Asa cum afirma Enrico Pasquareli, negociatorul-sef al UE cu Romania, cu ocazia celei de-a IX-a reuniuni a Comitetului de Asociere Romania - UE, (Bucuresti, noiembrie 2003), "obiectivul principal pentru Romania trebuie sa fie realizarea transformarilor interne si continuarea procesului de reforma astfel incat Romania sa poata semna in 2005 Tratatul de aderare la UE, in vederea aderarii efective in 2007. Nu este important cate capitole se inchid, ci cum se inchid", a afirmat, cu acest prilej, Enrico Pasquareli. Concluziile sunt evidente. Nu este suficient sa adoptam legile, ci trebuie sa le implementam. Nu este suficient sa scriem programe, ci trebuie sa le aplicam. Nu este suficient sa prezentam "mocap"-uri aratoase, ci trebuie sa construim o economie care sa functioneze.

Reprezentantii UE adopta o pozitie oficiala, diplomatica, dar situatia reala este cu mult mai grea. Numerosi intelectuali responsabili au tras semnale de alarma acute, prin analizele pe care le-au efectuat asupra procesului de reforma, asupra vietii economico-sociale din tara noastra. Astfel, academicianul N.N. Constantinescu atragea atentia, inca din 1993, asupra degringoladei economiei si asupra fenomenelor perverse care insotesc procesul de tranzitie,[11] iar profesorul C. Popescu nu face decat sa constate in anul 2003 ceea ce prevazuse eminentul savant: "daca reforma pe care au produs-o pana acum partidele politice care s-au succedat si continua sa domine viata politica din tara noastra are ca trasaturi dominante subdezvoltarea, saracirea majoritatii populatiei si generalizarea coruptiei si criminalitatii, a economiei subterane, este limpede pentru un om normal ca aceasta este o antireforma, care trebuie intrerupta imediat de la radacinile ei, pana nu este prea tarziu".

Romania nu poate neglija faptul si mai ales implicatiile procesului in care s-a angajat, stadiul de tranzitie post comunista in care se afla societatea romaneasca si tinta - integrarea in randul societatilor dezvoltate, post-moderne. Ea trebuie sa tina seama de faptul ca reglementarile elaborate de catre structurile UE se fundamenteaza pe valorile occidentale specifice societatilor post-moderne. Iata de ce procesul de europenizare din Romania nu poate neglija riscul ca printr-o adoptare nediferentiata a unor modele institutionale, mecanisme economice ori sociale, sa apara o serie de efecte perverse. In acest context, orice defectiune de parcurs, asa cum de altfel s-a vazut si in anii precedenti, se va resimti in cresterea costurilor atat pentru UE, care sustine transformarile, cat si pentru contribuabilul roman care nu poate utiliza eficient institutiile nou create.

In general se considera ca riscul economic este determinat de dezechilibrele macroeconomice mai importante, cum ar fi, de exemplu, inflatia, iar riscul social este cel provocat de evenimentele sociale majore, cu un puternic potential perturbator in viata oamenilor, cum ar fi, de exemplu, somajul. Acest tip de risc depinde de o serie de factori de natura complexa de tipul structurii organizatorice, politicii sociale existente, precum si nivelul general de dezvoltare economico-social a tarii. La nivelul economiei mondiale se manifesta riscul de tara, care poate fi privit dintr-o dubla perspectiva, cea economica si respectiv cea politica. Riscul de tara cumuleaza si exprima in mod sintetic totalitatea riscurilor care se manifesta intr-o economie.

Privita in general, din punct de vedere al riscurilor, societatea romaneasca, este una dominata de incertitudini axiologice in conditiile unei securitati materiale scazute. Siguranta materiala scazuta, manifestata prin nivelul de trai scazut, isi gaseste radacinile in incapacitatea economiei de a produce suficiente resurse pentru a acoperii nevoile oamenilor. Astfel societatea romaneasca poate fi caracterizata ca un melanj in jurul unui mix de tendinte traditionale si moderne, asociate unor influente de natura postmoderna. De fapt, daca ne raportam la realitatile existente prin prisma definitiei lui Winiecki[13]: "o societate (partial) modernizata din punct de vedere cultural, aflata insa intr-o criza economica cronicizata, dar si in contact cu culturi postmoderne. Societatea pseudo-moderna este o societate a unei modernitati tensionate, dilematice, infirme, osciland intre traditie si postmodernitate", putem afirma ca societatea romaneasca este una pseudo-moderna. Astfel optimismul scazut al societatii, aversiunea la risc si credinta in puterea religiei, specifice unei modernitati tarzii face din Romania in general o societate a riscului. Incertitudinea majora este una materiala data de reprezentarea generala a oamenilor care se confrunta cu grave lipsuri economice.

In aceasta situatie asumarea unor riscuri suplimentare, de natura axiologica ar creste nesiguranta lor la cote insuportabile. De aici, un anumit conservatorism, o aplecare spre valorile traditionale, spre autoritatea protectoare a statului, spre obisnuinta ca si mod de a face ceva.

Indiferent de stadiul de dezvoltare in care se afla, societatile umane cauta sa rezolve problema controlarii riscului. Caile universale de reducere a riscului si de crestere a certitudinii se refera la normalizarea pe baza experientei acumulate a cunostiintelor si prin socializarea indivizilor.

Cresterea securitatii materiale permite acceptarea riscurilor si presupune comportamente active de control al lor. Trebuie retinut insa ca relatia dintre securitatea materiala si incertitudinea axiologica este biunivoca: prima nu poate fi sporita decat prin asumarea riscurilor, prin definirea pragmatica a scopurilor societatii printr-un proiect coerent. Optimismul scazut al societatii romanesti este emblematic pentru definirea sociala a unei strategii coerente, a lipsei de alternative, calea adoptata fiind perceputa din ce in ce mai puternic ca una ce ne conduce societatea intr-o directie gresita.

Aversiunea fata de risc se traduce prin lipsa de experimentare, prin comportamente investitionale deosebit de prudente si prin ritmuri reduse de acumulare economica. Astfel indivizii, nu societatea isi asuma riscuri datorita situatiei materiale precare; prin urmare cresterea este limitata, neasigurand siguranta materiala care sa permita asumarea de riscuri.

Dintre riscurile interne cu care se poate confrunta Romania din perspectiva aderarii la UE putem evidentia pe cele ale intarzierii aplicarii acquis-ului comunitar in unele domenii sau ale lipsei unei alternative in situatia nerealizarii integrarii, dar si pe cele ale integrarii fara ca Romania sa fie pregatita pentru aderare, ca urmare a unor imperative strategice regional-globale.

In ceea ce priveste pregatirea Romaniei pentru aderare trebuie sa avem in vedere ca, sub imperiul reformei, al dereglementarii restructurarii si privatizarii nu putem demola economia, din cauze mai mult sau mai putin obiective si nici sa o reconstruim in cativa ani la standarde occidentale. Din nefericire, tranzitia noastra spre postmodernitate se infaptuieste intr-o faza accelerata a compresiei spatiu-timp si daca nu intelegem corect transformarile sau nu avem capacitatea de a ne confrunta cu realitatile care se desfasoara in jurul nostru putem cadea prada pericolelor geopolitice pe care le implica rapiditatea compresiei spatiu-timp. In occident posmodernismul s-a dezvoltat pe fondul economiei fetisiste, al construirii si folosirii imaginii politice si al formarii unei noi clase sociale, dar a avut ca baza o economie moderna. In Romania, ca urmare a transformarilor post decembriste si in lipsa unei strategii coerente procesele de distrugere creatoare specifice capitalismului se desfasoara mai mult pe latura distructiva. Dezindustrializarea tarii cu repercursiuni majore pentru dezvoltarea viitoare a Romaniei este numai un exemplu.

Riscuri economico-sociale, generate de intarzierea aplicarii acquis-ului comunitar in domeniul industriei

Privita prin prisma unei dezvoltari durabile, situatia industriei din Romania este intr-adevar pusa sub un serios semn de intrebare. Desi unii indicatori statistici prezinta o imagine mai optimista, aceasta nu reflecta nici pe departe realitatea. Cum nu avem instrumentele adecvate demonstrarii acestei stari de fapt si nici nu face obiectul acestei lucrari, desi aceasta situatie este vizibila cu ochiul liber, vom folosi in cercetarea noastra statisticile oficiale, care si ele, chiar daca de multe ori cosmetizeaza realitatea, nu mai pot ascunde adevarul. Astfel, potrivit Institutului National de Statistica, deficitul balantei comerciale a atins, in luna octombrie 2003, valoarea de 741,6 milioane de euro, respectiv 869,1 milioane de dolari, iar pe primele zece luni ale anului se ridica la 4,2 miliarde de euro (4,8 miliarde de dolari). Deficitul inregistrat in octombrie reprezinta maximul diferentei dintre exporturile si importurile lunare din ultimii 14 ani, iar cel din primele zece luni este superior celui mai inalt nivel anual incepand cu 1990, fapt ce i-a indreptatit pe unii analisti sa declare ca: 'Ne apropiem de catastrofa. Dupa patru ani consecutivi de recorduri la export vom inregistra si un record in materie de deficit al balantei comerciale care se va cifra in jurul valorii de 5 miliarde de euro', a declarat Mihai Ionescu, secretarul general al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR). El a precizat ca unul dintre cele mai importante motive care stau la baza deficitului important al balantei comerciale se refera la cosul valutar adoptat de Banca Nationala care dezavantajeaza exporturile in zona dolarului si incurajeaza vanzarile de materii prime, materiale si munca in zona euro. 'Materiile prime, materialele slab prelucrate si munca bruta reprezinta 90 % din ceea ce exportam in Uniunea Europeana'. Acest fapt demonstreaza pe langa politicile proaste pe care le promovam si starea in care se afla industria romaneasca, economia in general.

Politizarea excesiva a activitatii economice duce in final la catastrofa. Ascunderea sau cosmetizarea realitatii, promovarea de politicii populiste fara un suport real vor ridica costul integrarii, al transformarilor ce au loc in societatea romaneasca, amanetand un viitor dezirabil dar care se indeparteaza pe zi ce trece.

Din pacate, in prezent, nici costurile integrarii Romaniei in structurile Uniunii Europene nu sunt cunoscute. Mai mult, Guvernul nu a facut publice nici estimarile pe care a fost obligat sa le propuna conform metodologiei de negociere a capitolelor continute in aquis-ul comunitar. De asemenea, multe dintre datele de intrare in functiune a unor reglementari deja negociate sunt, la randul lor, mai putin cunoscute. Insuficienta studiilor de impact asupra problematicii aderarii cat si gradul redus al informarii companiilor romanesti cu privire la prevederile acquis-ului comunitar sunt doua dintre riscurile interne majore cu care Romania se confrunta in perspectiva integrarii europene. Discursul optimist si abordarea in termeni generali a efectelor aplicarii noilor reglementari dau populatiei sentimentul gresit ca beneficiile integrarii nu vor intarzia. Dupa cum ne arata experienta statelor deja invitate sa adere la UE (in special Cehia si Polonia), efectele pozitive ale integrarii se succed unor perioade de incetinire a ritmului de crestere economica. Neglijarea pregatirii cetatenilor si companiilor cu privire la costurile aderarii cresc riscul de aparitie a unor manifestari de respingere a demersului de integrare europeana al Romaniei.

Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana trebuie inteleasa nu doar ca un concept abstract, ci ca o posibilitate de folosire inteligenta a unor oportunitati, pentru depasirea decalajelor ce ne despart de tarile occidentale si edificarea unei economii durabile in vederea ridicarii standardului de viata al poporului roman. Aceasta depinde insa numai de noi, de modul cum ne urmarim interesele, de seriozitatea cu care actionam si nu in ultimul rand de intelegerea faptului ca fara o productie competitiva in sectoarele cu valoare adaugata mare acest deziderat nu se poate realiza.

S-ar putea, asa cum am mai afirmat, ca in jocul intereselor regional-globale Romania sa fie acceptata in UE mai devreme sau mai tarziu, chiar daca nu indeplineste toate criteriile de aderare. O aderare in acesti termeni poate fi dezastruoasa pentru asteptarile populatiei.

In prezent, industria Romaniei este departe de a atinge standardele unei dezvoltari durabile, desi Raportul de tara al Comisiei Europene pe anul 2003 apreciaza ca au fost puse bazele legislative ale unei politici industriale moderne, iar principala provocare este acum punerea ei in practica. Avand in vedere slabiciunile structurale care limiteaza capacitatea de aplicare si respectare a legilor, lipsa unei strategii de dezvoltare a industriei pe termen mediu si lung, precum si faptul ca investitiile directe (intr-un cuantum corespunzator) se lasa inca asteptate, nu ne putem declara linistiti. Se impune adoptarea de urgenta a unei strategii de dezvoltare a industriei, prin care organismele statului, prin politici de piata, sa sprijine dezvoltarea acesteia concomitent cu punerea in practica a programului de reforma structurala, pentru ca Romania sa fie capabila sa faca fata, in viitorul apropiat, atat presiunii concurentiale, cat si fortelor de piata din interiorul Uniunii Europene.

Nu putem afirma ca nu s-au facut eforturi pentru imbunatatirea mediului de afaceri, dar acest fapt este insuficient; situatia sectorului intreprinderilor mici si mijlocii ramane dificila, iar marile intreprinderi se afla sub povara arieratelor, care de cele mai multe ori se datoreaza unui management defectuos, politizarii acestuia sau coruptiei. Este usor sa scapam de aceste gauri negre cum le caracterizeaza unii analisti, problema este ce punem in loc. Nu vom avea o pozitie privilegiata in UE daca ne vom ocupa numai de agricultura si turism, daca luam in considerare si starea existenta aici.

Patronatele sunt si ele nemultumite, criticand interventia masiva a statului in economie prin masuri care nu au nici o legatura cu economia de piata, precum si puterea excesiva si birocratica a administratiei publice centrale si locale. "Serviciile si utilitatile publice inca mai reprezinta o cale de subventionare indirecta a economiei si a unor categorii ale populatiei. Acestea sunt, in majoritate, monopoluri ale unor companii controlate de administratia centrala sau locala". Industriasii sustin ca "interventia haotica si excesiva" a guvernului in sistemul de taxe si impozite motiveaza societatile sa recurga la economia subterana. Industriasii mai spun ca multe dintre structurile aparatului administrativ au o "existenta si activitate incerta", care doar mimeaza un "activism intens". Birocratia este o caracatita. "Este de neacceptat sa se creeze si sa se extinda o adevarata infrastructura imobiliara (si nu numai), la nivel central si local, destinata unei utilizari cel putin neclare", se precizeaza intr-o analiza a UGIR 1903. Potrivit acesteia, fata de anul 1990, imobilizarile corporale pentru sectorul administratiei publice au crescut in anul 2000 de 164,5 ori, fiind depasite doar de sectorul financiar-bancar. Cheltuielile cu angajatii administratiei publice reprezinta 5,6 % din PIB-ul Romaniei, depasind cu mult nivelul mediu al UE, respectiv 3,56 %, dupa cum arata cele mai recente date ale Bancii Mondiale, citate in raportul UGIR. De asemenea, ponderea angajatilor din administratia publica in totalul populatiei Romaniei este de 0,51 %, mai mare decat media existenta in tarile CEE, respectiv 0,46 %.

Toate acestea au avut ca efect neacordarea calificativului de economie de piata functionala de catre Consiliul Uniunii Europene.

Desi dispune inca de forta de munca calificata, industria romaneasca este grevata de un capital tehnic uzat moral si putin flexibil, fapt ce determina un nivel scazut al productivitatii. Cele mai solicitate produse romanesti pe piata mondiala sunt, potrivit datelor ONU, laminatele din otel simplu, ureea, hidroxidul de sodiu, uleiul de floarea soarelui, mobila, cimentul si confectiile. Peste 60% din exporturile romanesti in UE corespund sectoarelor care sunt munca-intensiva in aceste tari, dar raportul de acoperire este negativ pentru marfurile intensive in planul cercetarii si dezvoltarii, folosirii mainii de lucru inalt calificate si capitalului.

Astfel, complementaritatea productiei industriale in raporturile Romania-UE va trebui directionata spre sectoarele de tehnicitate medie si inalta. Si aici problema specializarii internationale are o importanta vitala, ce rezida nu numai in avantajele de ordin economic dar si in conectarea structurala cu lumea industrializata si accederea treptata la standardele de productivitate si implicit de prosperitate specifice acesteia.

Iata numai cateva probleme care se constituie in tot atatea surse de risc pentru societatea romaneasca. Toate aceste surse de risc, asa cum am vazut, vin pe fondul unor vulnerabilitati interne. Ele tin de:

persistenta problemelor de natura economica, financiara si sociala, generate de prelungirea tranzitiei si intarzierea reformelor structurale

accentuarea fenomenelor de coruptie si de administrare deficitara a resurselor publice, care produc adancirea inechitatilor sociale

scaderea nivelului de incredere a oamenilor in institutiile statului ca urmare a ineficientei, birocratiei si coruptiei.

In pofida dezechilibrelor si a disfunctionalitatilor cu care se confrunta astazi industria romaneasca, mentinute si unele amplificate in cei peste 13 ani de tranzitie, aceasta ramura a economiei nationale are un potential care se cere insa evaluat intr-un mod realist, restructurat si directionat in vederea cresterii competitivitatii si amplificarea prezentei ei pe pietele mondiale.

In aceste conditii, o prioritate maxima o constituie elaborarea unei strategii de criza axata pe focalizarea politicilor de dezvoltare industriala a Romaniei, pe crearea si consolidarea determinantilor fundamentali ai economiei, pe rezolvarea mecanismelor necesare pentru o industrie moderna, utilizand in mod cat mai eficient timpul care a mai ramas.

Riscuri economico-sociale generate de intarzierea aplicarii acquis-ului comunitar in domeniul    agricol si alimentar

Agricultura Romaniei reprezinta pricipalul sector economic al tarii, dar din pacate este grevat de dezechilibre majore, precum si de o eficienta globala scazuta (in anul 2000 spre exemplu 41 % din populatia ocupata in agricultura producea 11,4 % din PIB si 12,8 % din VAB). Aderarea la UE presupune eliminarea acestora si reducerea decalajelor existente intre agricultura Romaniei si agricultura UE, intre care cele de productivitate se situeaza pe primul plan. Astfel, ca sa dam numai cateva exemple, productia medie la hectarul de cereale in ultimii cinci ani in UE a fost de circa doua ori mai mare decat in Romania, iar raportat la numarul de persoane ocupate in agricultura, productivitatea muncii in UE este de circa zece ori mai mare fata de Romania. Ceea ce este mai grav este ca aceste decalaje, in loc sa se micsoreze, manifesta tendinte de accentuare conferind sectorului agricol romanesc o scazuta forta competitiva in spatiul pietei europene. Aceasta stare de fapt atrage dupa sine costuri ridicate si o perioada de timp pentru atingerea performantelor europene.

Dintr-o perspectiva optimista a aderarii Romaniei la UE, putem aprecia ca, costurile aderarii vor fi, cel mai probabil, mai mari decat in alte tari, cel mai important motiv fiind situatia din agricultura. Efectele negative vor induce pentru tara noastra situatii de risc: deteriorarea balantei de plati si accentuarea deficitului comercial (care se manifesta deja), firme nepregatite sa asimileze standardele de calitate si reglementarile din acquis-ului comunitar etc. In plus, este ingrijorator ca stocul autohton de capital tehnic activ este deja invechit, iar valoarea investitiilor straine redusa. Populatia din agricultura va trebui sa scada la un nivel comparabil cu cel din UE (de circa 5 % din totalul populatiei active), ceea ce va implica serioase costuri, inclusiv pierderea surselor de venit, somaj, reconversie profesionala, migratie spre alte zone. De asemenea, daca pana in momentul in care Romania va adera la politica agricola comuna preturile de pe piata UE nu vor cobori, romanii vor avea de infruntat preturi foarte mari. Pentru ca populatia sa poata face fata situatiei, va apare presiunea maririi salariilor, potential pericol pentru cresterea inflatiei. Astfel trebuie sa avem in vedere ca un consumator american cheltuieste peste 2500 de dolari pe an pentru alimente, iar unul european circa 2200 de euro in timp ce in Romania aceasta suma este de numai 400-500 de euro.

In alta ordine de idei, politica agricola din statele industrializate reduce cu aproape 24 miliarde dolari SUA pe an profitul producatorilor agricoli din tarile in curs de dezvoltare, cea mai mare pierdere fiind provocata de UE, subliniaza un studiu realizat de Institutul International de Cercetare a Politicilor in Industria Alimentara.

Pentru a face fata competitiei extrem de dure dintre producatorii aflati in tarile membre UE trebuie promovata alinierea la competitivitatea europeana si mondiala; trebuie acordata o mare atentie modului in care stabileste politica de acordare a subventiilor. Pentru o perioada se vor mai acorda aceste ajutoare directe, aceste subsidii, dar pe o suprafata comunicata in prealabil. Este foarte importanta pentru simplificarea procesului de acordare a subventiilor sporirea asocierilor in ferme vegetale sau animale.

Astfel, pana acum, Romania a folosit doar 1,5 % din fondurile primite de la UE pentru agricultura. In acest moment, peste 400 de milioane de euro din fondurile nerambursabile ale SAPARD zac necheltuiti. Explicatia consta in faptul ca acesti bani nu pica, ca niste pere malaiete sau subventii guvernamentale, in capul fermierilor romani. Pentru ei trebuie sa faci planuri de afaceri, sa incepi executia proiectului pe banii tai si abia dupa aceea sa faci 'decontarea' din fonduri europene. Dar ce planuri de afaceri sa faca sutele de mii de tarani care au doar cate un hectar de pamant si care fac doar agricultura de subzistenta? Nici consiliile locale ale comunelor, potentialele beneficiare ale unor programe de genul 'Dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale', n-o duc mai bine. Si aici iti trebuie ceva bani romanesti ca sa agati fondurile europene, iar bani, in Romania de azi, se gasesc greu.

In Romania, sistemul public de aplicare a politicilor agrare europene lasa inca de dorit, iar antreprenorii nu sunt suficient de activi. Se impune dezvoltarea spiritului antreprenorial, precum si cautarea pietelor de acces pentru produse romanesti competitive.   

Legislatia in domeniul securitatii alimentare trebuie sa fie conforma cu prevederile acquis-ului comunitar in domeniu, iar functionarea Autoritatii Nationale pentru Siguranta Alimentelor (ANSA) sa fie compatibila cu cea a Autoritatii Europene pentru Securitate Alimentara. In Romania exista in afara ANSA, alte patru institutii responsabile cu transpunerea acquis-ului comunitar si aplicarea acestuia: Ministerul Agriculturii, Ministerul Sanatatii si Familiei, Autoritatea Nationala Sanitar - Veterinara si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor. Toate acestea asigura realizarea si respectarea unei politici unitare in domeniul securitatii alimentelor, nutritiei, cresterii si sanatatii animalelor si plantelor, precum si a sigurantei consumatorilor. Domeniul sigurantei alimentare este complex, foarte sensibil si trebuie foarte multa atentie pentru inlaturarea eventualelor suprapuneri de responsabilitati ale celor patru institutii si asigurarea coordonarii unitare a procesului de armonizare legislativa si de implementare.

Conform opiniilor enuntate de d-l Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului National de Alimentatie, 'producerea de alimente contrafacute in Romania a aparut pe fondul unei dezorganizari a sectorului alimentar si a unui vid legislativ de care au profitat o seama de indivizi despre ale caror fapte nu au fost straine institutiile de stat care aveau obligatia sa vegheze la respectarea stricta a normelor tehnice si sanitare de fabricatie. In lipsa unor reglementari tehnologice unitare, fiecare producator de alimente si-a elaborat retete proprii de fabricatie, care in destule cazuri erau atestate de catre laboratoare cu o usurinta condamnabila'.

Dupa nerespectarea retetelor de fabricatie, fiscalitatea ridicata reprezinta un alt mare risc pentru firmele producatoare de alimente si bauturi alcoolice. Aproape jumatate dintre agentii economici care produc alcool sau bauturi alcoolice risca sa-si inchida portile din cauza neachitarii obligatiilor fiscale si a faptului ca folosesc munca la negru. Desi reprezentantii unitatilor de productie alimentara au solicitat in repetate randuri reducerea TVA pentru produsele de baza - carne, lapte, oua - nu s-a facut nimic in acest sens. Aproape toate abatoarele au fost inchise. Tara depinde in proportie de peste 70 la suta de importurile de carne. Mai exista doar 33 de fabrici de prelucrare a sfeclei de zahar din 90 cate existau inainte si doar 5 fabrici de conserve in functiune. Efectivul de animale a scazut cu peste 40 la suta fata de anii trecuti. Romania nu mai exporta deloc carne si fructe, iar ponderea produselor agricole si alimentare in totalul exporturilor romanesti este doar de 1,9 la suta.

In Romania sunt multe unitati cu capacitati reduse de prelucrare a laptelui (intre 200 si 1.000 litri lapte/zi), iar majoritatea nu indeplinesc conditiile legale de functionare cu privire la calitatea produselor. Consideram ca aceste unitati nu trebuiau sa primeasca, de la inceput, autorizatie de functionare de la Agentia Nationala Sanitar-Veterinara. Marii agenti din industria prelucrarii laptelui, care fac parte din patronatul de profil, indeplinesc deja normele UE privind calitatea produselor. Mai exista si unitati de marime mijlocie care, in prezent, fac eforturi pentru a indeplini, in 1-2 ani, normele UE. In perspectiva aderarii la UE, pentru a corespunde acquis-ului din acest domeniu, Romania ar trebui sa aiba o productie de lapte mai mare (conform productiei din ultimii ani, cota Romaniei s-ar putea situa in jurul a 4 miliarde litri de lapte anual, din care jumatate este consum casnic; cu toate acestea, consumul de lapte in Romania este la jumatate fata de cel din UE, 7 litri pe cap de locuitor, fata de 15 litri - media in UE), ceea ce presupune o concentrare a fermelor si o calitate superioara a laptelui. In Romania, 95 la suta din productia totala de lapte materie prima provine de la tarani, care detin una sau doua vaci de lapte. In legatura cu aceasta situatie deosebita, specifica tarii noastre, expertul olandez F.A. van Tuyll van Serooskerkien sublinia ca in conditiile actuale este imposibil sa fie atinse nivelele de calitate prevazute in normele europene, iar daca nu se va realiza asocierea celor cca 1,2 milioane producatori individuali in ferme si exploatatii agricole moderne, nu vor putea fi indeplinite criteriile aderarii la UE in domeniu.

Potrivit unui raport al Directoratului General pentru Sanatate si Protectia Consumatorului din cadrul Comisiei Europene, 881 de unitati din sectorul alimentar trebuie sa fi inchise pana la data aderarii Romaniei la UE, daca nu vor respecta normele UE privind calitatea produselor. Din acest numar, 289 unitati produc, proceseaza si comercializeaza carne rosie, 236 prelucreaza alte produse din carne, iar peste 350 de firme a caror inchidere este recomandata de UE au ca obiect de activitate procesarea laptelui. Oficialii Ministerului Agriculturii sustin ca in Romania n-ar trebuie sa fie mai mult de 9-10 abatoare, ca inchiderea unor astfel de unitati nu va fi realizata de minister, ci de catre piata; pe de alta parte, acestea nu corespund din punct de vedere tehnologic cu normele UE, desi respecta standardele sanitar-veterinare.

Conform raportului sus-amintit, Autoritatea Nationala pentru Siguranta Alimentara functioneaza "dupa legislatia nationala anterioara, care este partial contradictorie si chiar abrogata"; desi a fost creat cadrul legal pentru functionarea unui plan de modernizare a unitatilor din sector, acesta este incomplet si nu asigura bazele legale pentru toate clasele de unitati procesatoare de alimente de origine animala. Reprezentantii unor patronate romanesti din domeniile vizate spera sa obtina, ca si celelalte tari in curs de aderare, perioade tranzitorii - pentru aplicarea criteriilor din acquis-ul comunitar chiar si dupa 2007. Programele de restructurare a industriilor sus-amintite prevad pentru fiecare unitate elaborarea unor planuri foarte detaliate si bine definite de restructurare in spiritul normelor europene in domeniul respectiv, pe perioade de timp bine definite. Din 2004 devine obligatoriu si pentru tara noastra sistemul de clasificare EUROP pentru carnea de porcine si de bovine. In domeniul bauturilor alcoolice, din anul 2005 se vor aplica noile norme privind continutul si calitatea bauturilor alcoolice, armonizate cu directivele UE.

Conform d-lui Gheorghe Mecinicopschi, directorul Institutului National de Alimentatie, 'in Europa nu vom putea intra daca nu facem ordine in producerea si valorificare alimentelor. Cei spre care vrem sa ne indreptam s-au confruntat si ei cu fenomene asemanatoare. Constiente de pericolul la care supun populatia, guvernele acestor tari au inteles sa faca front comun, adoptand o legislatie care schimba fundamental sistemul de monitorizare a monitorizarii si comercializarii alimentelor. Deja unele state ale UE au adoptat o legislatie orizontala privind siguranta alimentelor, obligand agentii economici sa comercializeze numai alimentele care nu prezinta riscuri. In cadrul acestor masuri esentiale se inscriu si actiunile de prevenire si de identificare exacta a alimentului suspectat de a prezenta un anume risc. In acest sens a fost pus la punct un sistem informational care poate furniza in orice moment date exacte privind originea si starea de calitate a fiecarui aliment. Acest sistem permite retragerea imediata de pe piata a alimentelor suspectate a prezenta un risc pentru sanatatea omului'. Trebuie sa incepem sa monitorizam si noi producerea si circulatia fiecarui aliment. Pentru aceasta este necesara o retea nationala de laboratoare, dotate tehnic si uman, precum si un sistem de standarde unitare pentru fiecare sortiment; acestea trebuie realizate in numai trei ani (2004 - 2007). Odata descoperite sortimentele care atenteaza la sanatatea populatiei trebuie scoase de pe piata toate aceste sortimente, precum si toate alimentele contrafacute.

In ceea ce priveste comertul cu produse agricole este in general acceptata ideea ca dezvoltarea si cresterea economica sunt sustenabile prin promovarea unui comert international liber pe principiul avantajului competitiv. Analiza comertului agricol romanesc in perioada 1990-2002 releva o schimbare considerabila a pozitiei pe pietele agricole internationale din exportator net de produse agricole in importator net, pentru toate cele patru grupe de produse (codul CN - animale si produse animale, produse vegetale, grasimi animale si vegetale, alimente bauturi si tutun), cu un deficit de peste 4,6 miliarde USD in ultimii 12 ani.

Acestea sunt numai cateva probleme care se constituie in tot atatea surse de risc pentru societatea romaneasca in procesul de aderare la UE.

In aceste conditii o prioritate maxima o constituie focalizarea politicilor agricole pe crearea si consolidarea determinantilor fundamentali ai competitivitatii, pe rezolvarea mecanismelor necesare pentru o economie agricola moderna, utilizand in mod cat mai eficient atat resursele interne cat si fondurile europene dar si timpul care a mai ramas pana la aderare.

Pana in 2007, Guvernul roman ar trebui sa gaseasca solutii pentru dublarea productivitatii in agricultura, injumatatirea numarului de persoane ale caror venituri depind in exclusivitate de agricultura, producerea de alimente care sa respecte normele europene. Deocamdata, aproape jumatate din populatia Romaniei traieste in mediul rural, iar gospodariile taranesti asigura doar necesarul supravietuirii. Ministerul Agriculturii a promovat nu mai putin de 14 acte normative privind subventiile in agricultura, insa efectele scontate inca n-au aparut. In perioada 1990-2003, in Romania au aparut circa 4,2 milioane de exploatatii agricole private. Din acestea, peste 70 % sunt gospodarii de subzistenta, cu o suprafata agricola de maximum 3 hectare si fara nici un fel de dotare tehnica. Numai 0,3 % din cele 4,2 milioane au o suprafata de peste 10 ha si dispun de mijloace tehnice acceptabile pentru o agricultura performanta. In ceea ce priveste locuitorii satelor, in prezent, in Romania exista circa 3,5 milioane de gospodarii, din care 380.000 nu au nici o palma de teren agricol. Diferenta de la 4,2 milioane de exploatatii agricole private la 3,2 milioane de gospodarii cu teren agricol in proprietate o reprezinta familiile stabilite la oras, care au dobandit pamant prin Legea fondului funciar. Teoretic, familiile stabilite la oras si proprietarii micilor suprafete agricole ar fi trebuit sa se organizeze deja in exploatatii mari care sa poata asigura o dotare tehnica si un profit acceptabile. Acest lucru insa nu s-a realizat. Dupa 1990, in fiecare an au ramas parloaga intre 1 si 2,5 milioane de hectare, iar suprafata cultivata a fost preponderent cerealiera. S-au practicat culturi agricole extensive, putin diversificate, evitandu-se culturile cu un grad inalt de tehnicitate. Intre 1989 si 2002, suprafata de soia s-a redus de circa cinci ori, cea de in si canepa a scazut de la 200.000 ha la 3.000 ha, cea de sfecla de zahar, de la 260.000 ha la 65.000 ha, iar culturile de orez aproape ca au disparut. Suprafata de legume de camp si cartofi, precum si productiile la hectar s-au mentinut la un nivel corespunzator pentru consumul intern. In schimb, suprafata de legume in sere a scazut dramatic, atat datorita cresterii pretului energiei termice, cat si decapitalizarii agentilor economici. Serele construite in anii '60 sunt depasite din punct de vedere tehnologic, iar investitii nu s-au facut. Suprafata de vie a sporit cu circa 40.000 ha, dar cresterea s-a facut pe seama plantatiilor cu vie hibrida din gospodariile taranesti. Unele societati comerciale au facut progrese in ceea ce priveste calitatea vinului si a conditiilor de prezentare, castigand piete externe, dar pe ansamblu structura viticulturii romanesti este deficitara. Productia animala inregistreaza, de asemenea, o diminuare accentuata. Conform recensamantului agricol din 2002 s-a diminuat efectivul de taurine cu 48 %, de pasari cu 44 %, de porci cu 35 %, de ovine cu 25 %. Reducerea efectivelor a afectat atat animalele de productie cat si animalele-matca, fenomen deosebit de grav pentru viitorul cresterii animalelor. O cauza importanta a falimentului complexurilor de animale a fost intarzierea privatizarii. O alta cauza a reprezentat-o liberalizarea preturilor importurilor si mentinerea preturilor produselor animale sub controlul organismelor guvernamentale. La acestea s-au adaugat un management deficitar al fermelor si nesustinerea cresterii calitatii productiei si a exportului de carne de porc si pasare. Reducerea ofertei de materii prime, absenta unor politici de promovare a produselor romanesti si deschiderea pietei pentru produsele straine prin reducerea cu 50 % a taxelor vamale au dus la prabusirea majoritatii ramurilor industriei alimentare; doar industria berii si cea a uleiului au cunoscut un proces semnificativ de restructurare, modernizare tehnologica si crestere economica.

Pozitia UE fata de riscurile posibile

In raportul special intocmit de fostul premier olandez Wim Kok privind procesul de extindere al UE, adoptat la sfarsitul lunii martie 2003, cu doua saptamani inaintea Summit-ului de la Salonic, care a consfintit largirea UE cu inca 10 noi membri, Comisia Europeana a dezbatut si unele probleme, indoieli si temeri suscitate de extindere, atat in statele membre ale Uniunii, cat si in cele care urmeaza sa adere la forul comunitar. Temerile exprimate de cetatenii din spatiul 'celor 15' se refera, printre altele, la pierderea locurilor de munca si a unor avantaje sociale, mai multa insecuritate sociala generata de imigratie, crima etc. In vederea extinderii este necesar ca politicile europene si nationale sa acorde prioritate cresterii economice si convergentei reale intre actualele si viitoarele state membre, ceea ce ar trebui sa conduca la obtinera unei rate a cresterii globale mai mare pentru UE-25.

Riscurile pe termen lung pot fi legate de aparitia unor noi diferente sociale si economice sau persistenta celor vechi in interiorul UE, precum si de diminuarea cresterii economice in vechile state membre ca urmare a dinamismului noilor state membre. Pe plan bugetar trebuie sa fie acordata o atentie tot mai mare reconsiderarii componentei asistentei structurale, de alocare a unor noi cheltuieli, diferite de cele prevazute pentru fondurile structurale, care sa fie orientate pentru dezvoltare economica, sa fie realizate cheltuieli mai mari pentru cercetarea stiintifica, iar in ceea ce priveste politica agricola comuna, aceasta va trebui sa continue sa transfere asistenta dinspre segmentul preturilor si cantitatilor spre o politica a calitatii si de dezvoltare rurala dinamica, menita sa sprijine si sa controleze migratia resurselor umane specifice sectorului agricol din noile state membre.

Costurile reale pe care le presupune procesul de extindere nu pot fi cuantificate numai prin prisma bugetului UE, deoarece efectele cele mai importante au fost deja resimtite, atat in actualele state membre, cat si in viitoarele state membre. Beneficiile si oportunitatile oferite de extindere depasesc cu mult potentialele obstacole, costuri si riscuri implicate de acest proces. Gestionarea eficienta a procesului de extindere trebuie sa presupuna si:

perfectionarea procesului de luare a deciziilor si afirmarea vointei politice necesare pentru a elabora politici cu adevarat europene

relansarea economiei europene bazata pe mai multa inovatie si reforma, pentru a asigura dezvoltarea, competitivitatea si crearea de noi locuri de munca in cadrul unei piete extinse

gestionarea eficienta a procesului de extindere prin intarirea colaborarii pe probleme de justitie si afaceri interne, oferind cetatenilor o securitate sporita

dezvoltarea parteneriatului cu vecinii sai, pe baza unei politici de vecinatate care sa propage prosperitatea si stabilitatea

o mai mare autoritate, coerenta si influenta in arena internationala.

O data cu aprofundarea procesului de integrare a noilor membri, accentul pus pana acum pe introducerea in legislatia proprie si aplicarea prevederilor acquis-ului comunitar trebuie treptat schimbat in generarea noilor reglementari impreuna. Pentru noii membri schimbarile sunt in primul rand de ordin psihologic, odata cu transformarea lor din 'subiecti de decizie' in 'factori de decizie'. Astfel, acestia    trebuie sa isi defineasca punctele de vedere in diferite domenii ale activitatii comunitare, fara a pierde din vedere obiectivele comune ale tuturor statelor membre UE din care fac parte si compromisurile pe care este nevoie sa le faca in cadrul unei Uniuni Europene extinse.

Integrarea in Uniunea Europeana, un risc asumat

In etapa actuala in care se afla Romania in procesul de integrare, o integrare pozitiva (de conformare) reprezinta numai o prima faza in evolutia europeana a tarii noastre. Trecerea Romaniei intr-o faza superioara, de europenizare, nu se poate face cu succes fara a intelege tendintele de evolutie a societatilor occidentale. Din pacate, Romania nu este inca pregatita sa se pozitioneze fata de noile evolutii ale modelului european care se structureaza odata cu marirea spatiului euro, adoptarea constitutiei europene, adoptarea strategiei de dezvoltare a Europei etc. Aceasta nu inseamna ca procesul de aderare nu trebuie continuat.

Anul 2004 este un an hotarator pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Obtinerea statutului de economie de piata functionala si incheierea negocierilor la cele 8 capitole de negociere ramase deschise sunt elemente definitorii pentru a intra in marea familie europeana. Este esential sa obtinem statutul de economie de piata functionala. In acest sens, in cel mai scurt timp trebuie sa se creeze noua structura a Consiliului Concurentei pe baze profesionale si credibile. Aceasta institutie, cu atributii sporite in ce priveste ajutoarele de stat, trebuie sa aplice intr-un timp foarte scurt masurile si legea privind ajutoarele de stat, masurile antitrust, care sa permita incheierea negocierilor la capitolul 'Concurenta', esential pentru primirea statutului de economie de piata functionala. Daca nu ne miscam rapid si coerent in acest domeniu primejduim noi insine negocierile.

Un alt element extrem de dificil este compatibilizarea ajutoarelor de stat din siderurgie. Compatibilizarea trebuie facuta pana in 2007, dar trebuie sa se inceapa rapid pentru ca sunt foarte multe ajutoare in acest domeniu. Asadar, un element care ne-ar impiedica sa inchidem negocierile ar fi neacordarea statutului de economie de piata functionala. Iar acest lucru s-ar putea intampla daca nu rezolvam toate problemele legate de concurenta, de ajutoarele de stat, respectiv nu realizam reforma cadrului institutional din acest domeniu si nu armonizam intregul cadru legislativ cel mai tarziu in cursul primului trimestru al anului 2004.

Foarte dificil va fi capitolul 22 - Mediul, la care trebuie sa ducem la bun sfarsit ce am inceput. Aceasta depinde de doua elemente majore: capacitatea institutionala si administrativa si sursele de finantare. Va trebui sa trecem la o aplicare efectiva a acestor directive, dar fara o implicare activa a comunitatii de afaceri, a societatii civile si fara parteneriate publice-private va fi foarte greu. Pentru a implementa directivele europene la acest capitol costurile estimative se ridica la aproximativ 32 de miliarde de euro, bani care vor trebui sa fie obtinuti din credite externe si din fonduri europene.

Agricultura, asa cum am vazut, este un alt capitol extrem de dificil, se negociaza cotele de piata, structura pietei. Din punctul de vedere al politicii agricole comunitare, important este ca noi sa fim pregatiti cu structurile de baza care sa fie operationale din cea de-a doua parte a anului 2006. Aceasta inseamna oameni pregatiti, dotare, acreditare.

Un alt capitol problematic este cel referitor la Energie. Avand in vedere ca din anul 2003 s-a ajuns la o politica energetica europeana si ca a existat o preocupare pentru spatiul sud-est european este foarte greu de negociat. Acest lucru se datoreaza si situatiei sistemului energetic de la noi, dar si ponderii pe care piata romaneasca o poate avea in piata europeana.

Tocmai de aceea costurile aderarii vor fi, cel mai probabil, mai mari decat in alte tari, cel mai important motiv fiind insa situatia din agricultura. Efectele negative vor induce pentru tara noastra efecte mai puternice: deteriorarea balantei de plati si accentuarea deficitului comercial (care se manifesta deja), firme nepregatite sa asimileze standardele de calitate si reglementarile din acquis-ului comunitar etc. In plus, este ingrijorator ca stocul autohton de capital tehnic activ este deja invechit, iar valoarea investitiilor straine redusa.

In ceea ce priveste aderarea la Uniunea Economica si Monetara, daca nivelul inflatiei in Romania va fi in continuare mai mare decat in celelalte tari membre, aceasta va insemna o pierdere continua de competitivitate la export, ceea ce va atrage deteriorarea balantei comerciale care nu va mai putea fi corectata prin devalorizarea monedei nationale.

Referitor la libera circulatie a marfurilor, dintre ramurile industriale care prezinta handicapuri aproape irecuperabile in urma liberalizarii comertului cu UE, situatiile cele mai grele sunt in industria chimica si cea a mobilei; au avut de castigat partial produsele metalurgice, cele din lemn cu grad redus de prelucrare, piese si parti componente pentru masini si echipamente. In lipsa cresterii de productivitate, pe termen scurt, avantajul comparativ al Romaniei consta in costul scazut al fortei de munca; totusi, ramurile care se bazeaza pe acest tip de avantaj pot oricand migra spre est datorita cresterii treptate a salariilor. Se estimeaza necesitatea mutatiilor in ceea ce priveste structura fortei de munca ocupate din Romania; pentru a ajunge la nivelul tarilor sud-europene (Grecia, Portugalia, Spania), circa 33,1 % din angajati ar trebui sa-si schimbe locul de munca.

Chiar daca transferul de resurse financiare prin programele UE va fi la nivelul de circa 2-2,5 miliarde de euro, acesta ar putea fi insuficient pentru o tara care s-a aflat ani la rand pe ultimul loc al alocarilor prin programele comunitare. In cazul Romaniei, cele mai importante costuri sunt legate de buget, de reformarea sistemului institutional, de aspectele sociale, in special cresterea dezocuparii.

In general, acestea sunt cateva din riscurile si incertitudinile cu care se confrunta Romania in procesul deosebit de complex al integrarii in structurile europene, riscuri asumate in speranta unui viitor mai bun.

BIBLIOGRAFIE

Constantin Amaritei, 'Miza' aderarii, in conditiile competitiei europene, reprezinta propria existenta, Economistul, nr. 1.403, 16 iulie 2003

Constantin Amaritei, 'Nu mi-e teama ca nu intram in UE in 2007. Mi-e teama de ce se va intampla dupa ce intram', Economistul, nr. 1.408, 23 iulie 2003

Andi Boer, Extinderea Uniunii Europene: realizari si provocari, Ziua, 12 august 2003

Cristina Ciobanu, Toate ajutoarele de stat incompatibile cu acquis-ul comunitar vor fi eliminate, Romania libera, 18 iunie 2003

* * - Companiile romanesti sunt foarte optimiste in privinta aderarii la UE, in Economistul, 25 iunie 2003

Elena C. Cuncea, Firmele romanesti vor integrarea in UE, desi majoritatea nu stiu ce le asteapta, Adevarul economic, nr. 28, 16-22 iulie 2003

Rodica Daniciuc, 43% din firmele romanesti nu au inceput pregatirile pentru implementarea acquis-ului comunitar, Romania libera, 14 iulie 2003

Theodora Doltu, Includerea riscului si incertitudinii in teoria economica, Economie teoretica si aplicata, nr. 349, 28 iulie 2003

* * - Gestionarea riscului in Europa anului 2002, Adevarul economic, nr. 46, 2002

* * - Intrarea Romaniei in UE va fi problematica din cauza salariilor mici, Economistul, nr. 1414, 31 iulie 2003

Elena Parvu, Romania intre costurile integrarii si pierderile integrarii europene, Adevarul economic, nr. 27, 2003

Filon Toderoiu si Carmen Stefanescu, Lungul drum - de la preluare pana la implementare - al standardelor Uniunii Europene in industria alimentara a tarilor central si est-eurropene (I) si (II), Agricultura Romaniei, anul XIV, nr. 33-34, 2003

Nicolae N. Constantinescu, Reforma economica - In folosul cui?, Ed. Economica, Bucuresti, 1993

Constantin Popescu, Cresterea care saraceste, Ed. Tribuna Economica, Bucuresti, 2003

Jan Winiecki, The Distored world of Soviet-Type economies, Routledge, Londra, 1988

Corneliu Rusu, Nicoleta Horonianschi, Mihaela Mateescu, Evaluarea competitivitatii produselor si sectoarelor industriale romanesti pe pietele internationale, Colectia CIDEC, 2003

Jacqueline Leonte, Daniela Giurca, Virginia Campeanu, Philippe Piotet, Agricultura Romaniei in perspectiva aderarii la UE, Institutul European din Romania, 2002