OBIECTUL SI METODA ECONOMIEI

OBIECTUL SI METODA ECONOMIEI

1.1 OBIECTUL ANALIZEI ECONOMICE

-ABORDAREA CONCRETA.LIMITE

-ABORDAREA ABSTRACTA:RARITATEA SI OBTIUNILE

METODA ANALIZEI ECONOMICE:ECONOMIA POZITIVA SI ECONOMIA NORMATIVA

RATIONALITATEA SI ECHILIBRUL INDIVIDUAL

ABORDAREA STATICA ,DINAMICA ,ECHILIBRU CA OPTIM DEZIRABIL.

ABORDAREA MICRO SI MACRO ECONOMICA

Orice stiinta umana sau sociala, economia politica abstrage din lumea reala un fenomen esential ale carui consecinte ii definesc obiectul. Obiectul economiei politice consta in studierea modului in care indivizii sau societatile isi utilizeaza resursele rare pentru a-si satisface cerintele.

Demersul economistului poate fi pozitiv (sa explice ceea ce este) sau normativ ( sa defineasca ceea ce trebuie sa fie).

Metoda rationamentului economic consta in obiectivele urmarite de catre decidenti, in a identifica limitele si in a stabili cum sunt luate deciziile. Un postulat esential ghideaza aceasta analiza: se presupune ca indivizii sunt rationali, adica, intotdeauna comportamentul lor este calauzit de obtinerea maximului de satisfactie. Odata precizate obiectivele si limitele, economistul cauta solutiile "de echilibru". Acest echilibru este definit fie la nivelul comportamentului individual, fie la nivelul fiecarei piete specifice (echilibrul partial) fie, in sfarsit, simultan la nivelul tuturor pietelor considerate (echilibrul general). Daca punctul de vedere adoptat este acela al optiunilor individuale si al interactiunilor lor cu pietele, este vorba despre o analiza microeconomica; daca punctul de vedere este acela al economiei nationale si al interactiunilor dintre variabilele economiei globale, este vorba despre o analiza macroeconomica.

OBIECTUL ANALIZEI ECONOMICE

A / Abordarea concreta si limitele ei

Daca sunt intrebati la intamplare ne-economisti despre obiectul analizei economice, culegem cel mai adesea o lista de subiecte concrete de care se ocupa economistul: productia, consumul, schimburile, moneda, cresterea economica, inflatia, somajul etc. Reactia rapida consta aici in izolarea, din fenomenele sociale care pot fi cercetate, a acelora care ar fi in mod specific economice si ar da astfel un continut concret analizei economice. Filozofii sau economistii insisi nu au realizat mai mult decat omul de pe strada, definind economia ca o stiinta a acumularii bogatiilor sau a bunurilor.

Aristotel, patru secole inainte de Iisus Hristos, defineste stiinta economica drept "stiinta de a dobandi bogatii". Pentru Adam Smith, in 1776, economia politica cauta cum "sa procureze poporului un venit sau hrana din belsug", cum "sa furnizeze statului sau comunitatii un venit suficient pentru serviciul public". In 1920, A. Marshall estimeaza ca "economia politica sau economica () examineaza partea din viata individuala si sociala care se refera in mod deosebit la achizitionarea si folosirea obiectelor materiale necesare bunastarii".

Aceasta abordare concreta intampina limite serioase. Este cu totul arbitrar sa decretam ca un fenomen este "economic". Inflatia, somajul, consumul, prin mai multe aspecte, constituie in aceeasi masura fenomene politice, sociologice sau psihologice. Nu putem decortica fenomenele sociale pentru a extrage partea economica, partea politica, etc.

Pe de alta parte, pretinsele "fenomene economice" fac obiectul studiului sociologilor, psihologilor, politologilor sau istoricilor. Stiintele umane si sociale au acelasi domeniu concret de studiu: cauzele si consecintele individuale sau colective ale comportamentelor umane. Specificul care le defineste ca disciplina autonoma nu depinde de domeniul lor de studiu. Fiecare disciplina isi propune un obiect abstract, izoland din realitate un fenomen esential, pe care il prefera ca punct de pornire a problemelor ce vor fi analizate ulterior. Acest fenomen esential - puterea, de exemplu, pentru stiinta politica - este, pentru analiza economica, raritatea resurselor.

B / Abordarea abstracta: raritatea si optiunile   

Oamenii au multe cerinte de satisfacut, dar cea mai mare parte a resurselor de care dispun pentru aceasta sunt in cantitate limitata. Economia este stiinta optiunilor devenite necesare datorita raritatii resurselor.

Virtutile abundentei

Abundenta elimina orice problema de optiune in utilizarea resurselor. Daca resursele sunt nelimitate, se va produce totul si pentru toata lumea, pana la satisfacerea nevoilor, nereprezentand importanta cum. Pot exista "bunuri libere", care sunt disponibile in abundenta . De exemplu, aerul pe care il respiram este un bun liber, atata timp cat nu exista anumite dificultati pentru a gasi aer pur; utilizarea sa nu ridica nici o problema deosebita si nu apeleaza la nici o analiza anume; aerul nu este un bun economic. Indata ce poluarea atmosferica atinge un anumit nivel, aerul pur devine rar; indivizii si societatile efectueaza cheltuieli pentru a curata atmosfera sau a elimina poluarea; aerul redevine un bun economic.

Raritatea impune optiuni

Odata decisa productia unui anumit bun, nu suntem indiferenti fata de metoda de productie utilizata, deoarece timpul si mijloacele de productie sunt rare si anumite metode consuma mijloace mai mult decat altele. Raspunsul la intrebarile "ce sa se produca, cum si cat sa se produca" constituie ceea ce economistii numesc problema alocarii resurselor. La problema alocarii se adauga aceea a repartizarii resurselor.

Raritatea impune costuri

Necesitatea de a alege intre utilizarile alternative ale resurselor disponibile are drept consecinta manifestarea costurilor. Toate resursele utilizate pentru producerea unui anumit bun (timp, materii prime, echipamente) nu mai sunt disponibile pentru productia altui bun. In situatia de raritate, orice activitate atrage dupa sine o renuntare: a alege ceva inseamna a renunta la satisfactiile pe care le-ar fi putut procura toate celelalte optiuni posibile. Orice activitate are un "cost de oportunitate".

Costul de oportunitate al unei alegeri reprezinta satisfactia pe care ar procura-o optiunea care este cea mai buna posibil dintre toate celelalte optiuni disponibile.

Conceptul economic de cost este mai larg; el estimeaza o estimare subiectiva a oportunitatilor sacrificate, care nu cuprind, neaparat, numai banii cheltuiti.

O definitie moderna a analizei economice

Lionel Robbins, in 1935 a rezumat destul de bine obiectul analizei economice:

Analiza economica studiaza modul in care indivizii sau societatea folosesc resursele rare pentru intrebuintari alternative, in vederea satisfacerii cerintelor lor.

Cea mai mare parte a economistilor contemporani considera astfel disciplina lor ca o teorie a comportamentelor umane determinate de grija de a impaca satisfacerea cerintelor cu raritatea resurselor. In a doua jumatate a secolului XX s-a constatat extinderea preocuparilor economistilor asupra aspectelor comportamentului uman; exista astfel o analiza economica a casatoriei, a criminalitatii, a politicii, a religieisi chiar a periatului dintilor.

Orice subiect care implica optiunea omului constituie de acum inainte un obiect potential al analizei economice; deci nu alegerea subiectului concret deosebeste economia de celelalte stiinte umane si sociale, ci metoda sa de analiza.

METODA ANALIZEI ECONOMICE

A / Demersul stiintific in economie

Definitia demersului stiintific

O teorema este stiintifica atunci cand ea poate fi respinsa, deci cand este posibila confruntarea ei cu faptele.

Ipoteza este performanta (ea evidentiaza corect fenomenul studiat) si este retinuta pana ce o ipoteza mai buna vine sa o inlocuiasca.

Economia pozitiva

Economia este o stiinta in masura in care ea cauta sa urmeze demersul pe care tocmai l-am descris. In acest efort, ea se loveste adesea de o dificultate majora; ezitarea sau confuzia intre o analiza pozitiva si o analiza normativa. O analiza pozitiva explica de ce lucrurile si comportamentele sunt ceea ce sunt, in timp ce analiza normativa cauta sa defineasca ceea ce ele trebuie sa fie.

Economia pozitiva poate pune in aplicare un demers stiintific. Ea emite ipoteze in ceea ce priveste comportamentele agentilor economici; ea deduce consecintele logice ale acestor ipoteze. Ea confrunta evolutia observata in mod efectiv a acestor variabile cu previziuni teoretice. Incepand cu sfarsitul secolului XIX, utilizarea din ce in ce mai mult a matematicii pentru a demonstra consecintele ipotezelor a intarit coerenta logica a teoriilor economice. Pe de alta parte, datorita dezvoltarii teoretice si practice a statisticii si mijloacelor de calcul informatizate, ipotezele teoretice contemporane sunt aproape in mod sistematic supuse testelor empirice.

Economia normativa

Economistul se multumeste rar cu o explicatie pozitiva. Economia, tratand despre comportamentele umane si consecintele lor colective, este in mod inevitabil politica. La ce bun serveste buna cunoastere a functionarii pietei muncii daca aceasta nu este utilizata pentru punerea in aplicare a unor politici eficace de lupta impotriva somajului, de formare profesionala, etc.? In nici o situatie nu exista o dezbatere teoretica in economie care sa nu conduca la o dezbatere politica.

Analiza normativa apare astfel ca o urmare logica a cunoasterii pozitive. Numai analiza pozitiva poate recurge deplin la demersul stiintific. Omul de stiinta nu produce informatie decat pe baza a ceea ce exista. Dezbaterea asupra a ceea ce trebuie sa fie depinde de obiectivele care sunt fixate societatii si de prioritatile stabilite intre aceste obiective. Concret, stiinta economica poate explica cum se lupta impotriva inflatiei sau impotriva somajului; ea nu ne poate spune daca trebuie sa luptam, nici daca trebuie sa se dea prioritate unuia sau altuia dintre aceste obiective. Economistul poate foarte bine sa-si dea cu parerea asupra acestui arbitraj, dar aceasta parere este o opinie subordonata unei judecati de valoare emise pe baza scopurilor urmarite de societate si nu rezultatul unei analize stiintifice.

B / Metoda de rationament

Rationalitatea si echilibrul individual

Orice teorie economica moderna porneste de la ipotezele asupra comportamentelor individuale. Aceste ipoteze reflecta postulatul fundamental care pune bazele viziunii economice a omului (homo economicus).Indivizii cauta sa utilizeze resursele rare pentru a-si satisface cerintele, dar ei nu o fac oricum; ei sunt rationali.

Rationalitatea economica are semnificatia faptului ca indivizii cauta maximul de satisfactie si ca, prin urmare, ei valorifica intotdeauna o oportunitate ca sa-si imbunatateasca situatia.

Pornind de la postulatul rationalitatii, se identifica in continuare mijloacele de care dispun agentii economici in vederea maximizarii satisfactiei lor (timp, venituri, factori de productie, cunostinte, preturi, etc.). Comportamentul uman este asadar studiat ca fiind solutionarea unei probleme de maximizare a unui obiectiv sub constrangere, ceea ce explica posibilitatea de recurgere intensiva la matematica pentru a demonstra sau verifica rationamentul. Solutia problemei maximizarii ofera ceea ce se numeste echilibrul individual (echilibrul consumatorului, echilibrul producatorului).

Echilibrul reprezinta o astfel de situatie in care nici o forta nu se mai manifesta ca sa modifice situatia intr-un sens sau altul.

Coordonarea si echilibrul pietelor

Care este mecanismul de coordonare care face ca milioane de consumatori si sute de producatori care nu se consulta in mod sistematic, sa ia in final decizii corecte? Aceasta problema este cea a echilibrului pietelor.

O piata este un loc real (de exemplu Bursa) sau fictiv (de exemplu piata automobilului) in care se confrunta toate ofertele si toate cererile unui bun sau ale unui serviciu.

Echilibrul contabil si echilibrul economic

Piata este un echilibru atunci cand oferta este egala cu cererea si nu mai exista forte care sa actioneze intr-un sens sau altul, pentru a modifica oferta sau cererea. Din punct de vedere contabil, o piata este mereu in echilibru, in sensul ca valoarea vanzarilor este in mod necesar egala cu cea a cumpararilor. Din punct de vedere economic, nu exista echilibru decat daca operatiunile efectiv realizate pe piata corespund planurilor agentilor economici, adica ceea ce ei doreau sa faca inainte ca schimburile sa aiba loc.

Statica comparativa si dinamica

Studierea fluctuatiilor de pe o piata foloseste doua tipuri de abordari:

- Abordarea statica comparativa care consta in a descrie care este noul echilibru pe care trebuie sa-l atinga o piata in urma unei schimbari oarecare care afecteaza echilibrul initial. Se compara in acest caz doua puncte de echilibru separate in timp, fara a se manifesta interes pentru procesul prin care piata a trecut de la un punct la altul.

- Abordarea dinamica, ce vizeaza dimpotriva sa explice mecanismul de ajustare al pietei si desfasurarea lui in timp.

Statica comparativa este justificata, daca se considera ca termenele de ajustare ale pietelor sunt suficient de scurte pentru a putea fi neglijate, sau daca se vrea pur si simplu sa se descrie spre ce tind pietele pe termen lung.

Echilibrul partial si echilibrul general

Pietele sunt interdependente si lucrurile nu raman niciodata egale pe de alta parte. Abordarea prin prisma echilibrului general tine cont tocmai de toate interactiunile dintre diferitele piete.

Cautarea optimului

Odata stabilite rezultatele analizei pozitive, si anume solutiile de echilibru, economistul isi pune cel mai adesea o intrebare aflata la frontiera dintre analiza pozitiva si analiza normativa: solutiile spre care tind indivizii si pietele sunt cele mai eficace, sau macar eficiente?

Dat fiind postulatul rationalitatii, este natural sa ne intrebam daca agentii obtin in mod efectiv cel mai bun castig din resursele disponibile. Pentru a face aceasta, economistii au un criteriu de definire a eficientei economice: optimul lui Vilfredo Pareto.

O situatie este optima in acceptia lui Pareto daca nu se mai poate imbunatati satisfacerea unui individ fara a o reduce pe aceea a cel putin unui alt individ.

Abordarea "micro" si "macro" economica

Diferenta dintre abordarea microeconomica si abordarea macroeconomica este data de deosebirea de puncte de vedere si de prim-planul intereselor.

Analiza microeconomica se consacra in principal explicarii comportamentelor individuale si a infractiunii lor. Nivelul sau de cercetare privilegiat este acela al intreprinderii si al pietei unui bun sau unui anumit serviciu. Analiza microeconomica moderna si-a inceput adevarata ei dezvoltare la sfarsitul secolului al XIX-lea cu economisti neoclasici.

Analiza macroeconomica acorda interes in principal studierii interactiunilor dintre variabilele economice agregate la nivelul economiei nationale . In esenta, toate problemele economice sunt macoeconomice ( crestere economica, somaj, inflatie, repartitie, dezvoltare, etc.). Dezvoltarea teoriei macroeconomice moderne provine in foarte mare masura din lucrarile lui John Maynard Keynes ( anii 1920 si 1930 ) si din dezbaterile pe care ele le-au provocat.

Cea mai mare parte a economistilor contemporani sunt de acord a recunoaste ca orice teorie macroeconomica serioasa este fondata, explicit sau implicit, pe o teorie microeconomica, adica pe ipoteze in ceea ce priveste comportamentele individu