Proprietatea si libera initiativa

Proprietatea si libera initiativa

Una din problemele majore ale stiintei economice o constituie definirea proprietatii ca relatie sociala complexa, multifunctionala, fundamentala si determinata istoric.

Continutul categoriei de propietate, in sens larg, poate fi analizat din perspectiva urmatoarelor premise axiologice:

dimensiunea economica reflecta relatiile material-obiective dintre indivizi, socio-grupuri si organizatii in legatura cu modul de insusire a bunurilor economice;

dimensiunea social-filosofica se fundamenteaza pe explicatia potrivit careia realizarea personalitatii umane si manifestarea responsabilitatii sociale are loc in cadrul relatiilor de proprietate existente;

dimensiunea juridica vizeaza abordarea proprietatii ca expresie a unor raporturi juridice privind posesiunea bunurilor economice de catre o persoana fizica sau juridica in expresia dreptului titularilor de proprietate de a dispune si de a folosi obiectul proprietatii.

In consecinta, categoria de proprietate exprima ansamblul relatiilor sociale statornicite istoric si reglementate juridic in legatura cu insusirea si stapanirea de catre oameni a bunurilor economice, relatii care determina manifestarea personalitatii umane. Aceste relatii exprima exercitarea unuia, mai multora sau a tuturor atributelor proprietatii, dupa cum urmeaza:

dreptul la posesiune, respectiv dreptul de a dispune de bunurile economice;

dreptul de utilizare sau de folosire a bunurilor. Proprietarul poate sa-si exercite acest drept in mod autonom sau poate sa-l transfere pe baza de de contract unei alte persoane fizice sau juridice;

dreptul de dispozitie al proprietarului asupra bunului aflat in proprietatea sa, puterea deplina de a dispune de el;

dreptul de uzufruct sau dreptul de insusire a rezultatelor economice;

dreptul de gospodarire, administrare si gestionare a obiectului proprietatii. Acest atribut a aparut odata cu revolutia manageriala.

Exercitatea acestor atribute este un monopol al proprietarului instrainarea lor fiind o functie exclusiva a acestuia. Instrainarea priveste unul, mai multe sau toate atributele proprietatii.

Instrainarea totalitatii atributelor proprietatii pe baza de contra echivalent constituie continutul actului de vanzare-cumparare a bunului. Daca instrainarea tuturor atributelor dreptului de proprietate se face fara contra echivalent, atunci este fie donatie, fie mostenire a proprietatii.

Transmiterea tributelor de posesiune si utilizare, pe diferite durate, genereaza relatii de inchiriere, locatie de gestiune, concesionare, arendare, de credit etc. Daca proprietarul cedeaza temporar atributul de administrare a obiectului proprietatii, se nasc raporturi manageriale.

Transmiterea atributului de culegere a roadelor unui bun genereaza raporturi de uzufruct.

In functionalitatea ei socio-economica, proprietatea se prezinta sub forma unitatii a doua componente: obiectul si subiectul proprietatii.

Obiectul proprietatii il constituie bunurile economice, inclusiv forta de munca a producatorului direct.

Subiectii proprietatii sunt persoanele fizice sau juridice, care detin bunuri economice in proprietatea lor exclusiva si care isi exercita direct drepturile asupra acestora .

Printre subiectii de proprietate se inscrie si statul, care prin intermediul administratiilor publice, detine, utilizeaza si gestioneaza o anumita parte a obiectului proprietatii.

Prin esenta sa, dreptul de proprietate exprima libertatea individului, a fiecarui agent economic, libera initiativa de a dispune de anumite bunuri, de a le folosi si beneficia de rezultatele functionarii proprietatii.

Notiunea de libertate economica exprima posibilitatea actiunii economice creatoare bazata pe libera initiativa si eficienta economica a subiectilor de proprietate care isi realizeaza propriile interese economice si isi satisfac trebuintele.

Libertatea economica isi gaseste materializarea in manifestarea liberei initiative a agentilor economici in calitate de proprietari si intreprinzatori in scopul producerii bunurilor prin angajarea in mod liber in acte de schimb (comerciale), in asociatii si societati comerciale.

Libera initiativa, conditie de baza a functionarii economiei de piata, asigura oamenilor libertatea sa desfasoare orice activitate economica in limitele prevazute de legislatia statului de drept. Libera initiativa cunoaste adevarata ei implinire si manifestare numai in conditiile proprietatii particulare.

In practica sociala pot apare si fenomene anacronice, care aduc atingere liberei initiative si democratiei economice, in sensul existentei monopolurilor private sau etatiste, care prin politicile practicate ingradesc libera initiativa a agentilor economici.

In cadrul economiilor dezvoltate distingem mai multe forme de proprietate.

Proprietatea particulara (privata). Ea detine un rol predominant in tarile cu economie de piata.

Aceasta forma de proprietate se caracterizeaza, in primul rand, prin autonomizarea deplina a unitatilor economice, ceea ce permite functionalitatea eficienta si manifestarea neingradita a liberei initiative de catre acestea.

In al doilea rand, in unitatile economice din sectorul privat se realizeaza o cointeresare materiala sporita si o motivatie superioara in munca.

In al treilea rand, proprietatea particulara are capacitatea unei mai bune adaptari economice la cerintele fluctuante ale pietei.

In al patrulea rand, aceasta forma de proprietate este conditia economica a libertatii individului si a democratiei economice.

Proprietatea publica (de stat) se regaseste in proportii diferite in economia tarilor lumii, avand o pondere mai mare in anumite ramuri economice: transporturi, cercetare stiintifica, centrale atomo-electrice, minierit etc. Aceasta forma este prezenta in sectoarele neatractive pentru intreprinzatorii privati datorita rentabilitatii mult mai reduse.

Proprietatea mixta se formeaza prin asocierea capitalurilor private cu cele ale unitatilor de stat. Ea poate functiona si prin participarea capitalului privat si de stat din mai multe tari, constituindu-se in acest fel proprietatea mixta multinationala.

Prezentarea formelor de proprietate evidentiaza ca pluralismul acestora este nu numai posibil, dar si necesar, deoarece intre ele exista o relatie de interdependenta, de influentare reciproca. Ele coexista in functionalitatea lor, ca sistem al proprietatii. O forma de proprietate nu se opune celeilalte. Astfel, compatibilitatea formelor de proprietate este o necesitate obiectiva cu caracter istoric, deoarece sectorul particular trebuie sa fie sustinut de catre stat prin parghii economice stimulative si un cadru legislativ, adecvat. La randul sau, sectorul public trebuie sa se bazeze pe sectorul privat, care prin impozitele platite asigura statului o sursa bugetara ce poate fi redistribuita in interes public.