PIATA MONETARA - Geneza banilor

PIATA MONETARA

Obiective:

Prezentarea evolutiei banilor de-a lungul dezvoltarii economice

Sublinierea importantei teoriei banilor

Prezentarea functiilor bancilor comerciale si a bancii nationale

Importanta si rolul sistemului bancar in economie

Termeni cheie: bani, masa monetara, convertibilitate, agregat monetar, sistem bancar, indice al

Preturilor, credit, cambie, bilet la ordin.

Stim din capitolele anterioare ca circulatiei bunurilor si a serviciilor din economia reala i se alatura circulatia banilor in economia monetara. Banii reprezinta, 'alaturi de capital si de specializare cel de-al treilea aspect major al vietii economice moderne, iar fluxul de bani sangele care iriga economia' , ei sunt cei care fac posibila desfasurarea tranzactiilor economice intre infinitele bunuri si servicii de valori diferite.

In literatura de specialitate exista o serie de puncte de vedere divergente in privinta definirii banilor. Unii autori considera ca banii reprezinta 'o marfa speciala, separata spontan din lumea celorlalte marfuri, in urma dezvoltarii indelungate a productiei si schimbului de marfuri, care indeplineste functia de echivalent general al tuturor celorlalte marfuri si de instrument general al schimbului, datorita proprietatilor sale deosebite' ^[2].

Costin Kiritescu defineste banii drept 'un instrument social, o forma particulara imediat mobilizabila a avutiei sociale o intruchipare transmisibila si omnivalenta a puterii de cumparare care confera detinatorului o parte din produsul social al tarii emitente' .

Karl Marx considera banii drept rezultatul actiunii legilor economice ale productiei de marfuri, aparut spontan pe o anumita treapta a dezvoltarii societatii ca o consecinta a anumitor relatii de productie istoriceste determinate'

Alti autori considera ca 'banii reprezinta notiunea generica prin care este desemnat intermediarul general al schimbului . Ei diferentiaza termenul de bani de cel de moneda considerand moneda drept notiune derivata care desemneaza 'o stare concret istorica si nationala de existenta a banilor, care presupune structuri institutional juridice bine definite, care permit autoritatii statale exercitarea prerogativelor in ceea ce priveste stabilirea denumirii, emisiunii, utilizarii si retragerii banilor'

Geneza banilor

Primele forme de bani au aparut odata cu aparitia schimbului, desfasurat pe principiul trocului in cadrul caruia fiecare bun sau serviciu reprezenta o forma a banilor.

Treptat, pe masura multiplicarii actelor de schimb, rolul de mijlocitor al acestuia (schimbului) a fost preluat doar de anumite bunuri, care aveau capacitatea de a masura, mai mult sau mai putin exact valoarea bunurilor si a serviciilor supuse tranzactiilor si pe baza acesteia indeplineau functia de mijloc de schimb.

Intre aceste noi forme ale banilor amintim sarea, pieile, vitele, scoicile, granele, metalele pretioase, etc. In timp din randul acestora s-au desprins metalele pretioase a caror greutate, puritate si densitate trebuia masurata cu ocazia fiecarei tranzactii.

Pentru a elimina aceste inconveniente s-a trecut, incepand cu secolele VII-VI i.e.n.la baterea monedei, adica la consemnarea unor elemente care certificau cantitatea, puritatea si densitatea aurului cuprins intr-o moneda.

Se considera ca primul care a batut moneda a fost Cresus, regele Lydiei, desi specialisti in numismatica au identificat elemente ale circulatiei monetare in China inca din secolele X-XI i.e.n. Denumirea de moneda provine de la atelierul unde se confectionau monedele metalice situat in apropierea templului zeitei Juno Moneta din Roma.

In aceasta perioada banii indeplineau functia de mijloc de schimb si cea de masura a valorii, si erau intr-o mica masura mijloc de tezaurizare sau de plata.

Banii au circulat sub forma monedelor pana in secolul al XVII- lea, cand monedelor aflate in circulatie li se alatura bancnotele sau biletele de banca . Timp de doua secole (de la aparitia bancnotelor si pana la primul razboi mondial) au circulat in paralel bancnote convertibile in diferite proportii in metale pretioase si monede - cele de valori mari confectionate din metale pretioase-respectiv cele divizionare, de mica valoare, confectionate din metale nepretioase.

Dupa primul razboi mondial, monedele din metal au cedat in cvasitotalitatea lor locul bancnotelor convertibile si neconvertibile, care au devenit astfel principala forma sub care se regasesc banii.

Dupa cum am aratat in randurile de mai sus, banii au existat intotdeauna intr-o anumita configuratie sau forma, dar, pana la inceputurile revolutiei industriale banii au constituit doar un mijloc secundar in cadrul organizarii sociale.

Cu toate ca istoricii considera aparitia economiei monetare strans legata in timp de aparitia monedei, se poate practic vorbi de monetarizarea economiei doar atunci cand actele de schimb au inceput sa capete o amploare deosebita ca urmare a dezvoltarii productiei de marfuri ca efect al revolutiei industriale, incepand din secolul al XVIII-lea.

S-a calculat ca pana in secolul al XIV-lea nu mai mult de 1 procent din viata unui european a fost organizata intr-un sistem monetizat in timp ce in prezent procentajul corespunzator ar fi de 16 procente sau chiar superior .

2.. Functiile banilor

In prezent, banii indeplinesc mai multe functii, dintre care amintim

- functia de etalon de masurare si comparare a activitatii umane.Pornind de la diversitatea activitatilor desfasurate in cadrul proceselor economice, de la specificul fiecarei activitati in parte este foarte greu de gasit un punct comun care sa permita compararea acestora.

De aceea, costurile economice si sociale si beneficiile economice si sociale cuantificate (exprimate) in unitati de masura conventionale (banii) permit evaluarea fiecarui tip de activitate, privita prin prisma celor doua componente majore (cheltuieli si beneficii) si implicit ofera posibilitatea compararii lor in timp, spatiu sau diversitate.

- exprimarea in bani a valorii bunurilor si serviciilor se face prin intermediul pretului. Pretul reprezinta suma de bani pe care cumparatorul o cedeaza vanzatorului in schimbul unei cantitati determinate dintr-un bun sau serviciu.

- din functia de etalon a valorii deriva calitatea de instrument unic de realizare a tranzactiilor intr-o economie de schimb.

Banii au devenit un instrument unic de realizare a tranzactiilor numai in momentul in care economia a trecut din faza de autarhie (in care acoperirea trebuintelor entitatii economice se face prin productia proprie) la cea de schimb

- din functiile de etalon a valorii si de instrument unic de realizare a tranzactiilor in cadrul unei economii deriva si capacitatea banilor de a servi la acumulare si respectiv tezaurizare

- prin functia de mijloc de plata, banii permit stingerea oricarei obligatii pecuniare intre diferitii participanti la procesul economic. Dezvoltarea acestei functii este legata de cresterea numarului actelor de schimb ca urmare a cresterii specializarii, fapt ce determina nevoia de reglare permanenta a situatiei financiare intre participantii la schimb: beneficiarii bunurilor si serviciilor finale sau intermediare pe de-o parte si producatorii acestora pe de alta parte.

3. Componentele masei monetare

a/ in functie de forma de existenta, moneda se clasifica in: numerar sau moneda materiala - compus din moneda metalica si moneda de hartie - si in moneda de cont (numita si moneda scripturala).

1. Numerarul-este format din monede de urmatoarele tipuri :

a/ monede cu valoare intrinseca - reprezentate de monede confectionate din metale pretioase (aur,argint) a carei valoare nominala corespundea cu valoare metalului din care era confectionata. Acest tip de moneda era proprie sistemului etalon aur monede. La baza baterii acestui tip de moneda sta principiul baterii libere conform caruia detinatorii de metal monetar se prezentau la monetaria statului si puteau cere transformarea acestuia in moneda.

b/ monede fara valoare integrala - sunt monedele batute din metal ieftin (bronz, diferite aliaje), a carei emisiune este exclusiv in sarcina statului.Prin baterea acestei categorii de moneda statul castiga din diferenta intre valoarea nominala (mai mare) a acestei monede si cea reala (mai mica) data de cheltuielile ocazionate de batere. In aceasta categorie se includ in general monedele divizionare prezente in sistemele monetare moderne;

c/moneda de hartie (numita si bon de tezaur)- este pusa in circulatie numai de catre stat pentru a acoperi o parte din cheltuielile acestuia. Ea este retrasa din circulatie tot de catre stat, pe baza criteriilor care au stat la baza emisiunii ei.

d/ bancnota - sau biletul de banca- reprezentand certificarea existentei unei anumite sume de bani intr-un depozit bancar.Aparitia bancnotelor a fost semnalata in China, unde functiona inca in secolul al X-lea un sistem bancar insa extinderea utilizarii ei a fost a fost determinata de cresterea volumului schimburilor comerciale si a nevoii ca negustorii care se deplasau dintr-o parte in alta a lumii sa poata face dovada existentei unui anumit depozit de aur in tara de origine, pe baza inscrisului respectiv. Acesta (certificatul de depozit) putea fi preschimbat in bani de aur de catre orice banca care avea relatii cu banca emitenta.

Varianta moderna a bancnotei apartine intemeietorului Bancii Suediei, J. Palmstruck, in secolul al XVII -lea. De-a lungul timpului, bancnotele au indeplinit mai multe functii :

Astfel, de la aparitie pana la sfarsitul sec. al 18-lea bancnotele au fost utilizate numai ca mijloc de plata bancar, pentru ca incepand cu secolul al XIX-lea sa fie considerate drept moneda auxiliara alaturi de monedele de aur si argint. La sfarsitul secolului al XIX-lea, bancnotele au devenit mijlocul principal de plata, fara a se renunta insa complet la monedele din metale pretioase.

Dupa primul razboi mondial monedele din aur si argint au cedat in totalitate locul bancnotelor de hartie, si monedelor divizionare din metale nepretioase a caror pondere in totalul masei monetare este insa foarte redusa.

2. Moneda de cont (scripturala) a aparut si s-a dezvoltat odata cu aparitia si cresterea rolului bancilor si a creditului. Spre deosebire de numerar,care are o existenta materiala, moneda scripturala reprezinta un simbol, o cifra intr-un cont apartinand unui agent economic, pe baza unui depozit deschis de catre acesta la o banca. Circulatia monedei scripturale se rezuma doar la inregistrari efectuate in conturi bancare care au ca efect trecerea unei cantitati de moneda scripturala dintr-un cont in altul, fara a fi insotita de miscari efective ale semnelor banesti materiale.

Banii de cont reprezinta sumele inscrise in contabilitatea bancii pe numele agentilor economici.Banii de cont se multiplica prin credit, iar dupa o anumita perioada apare o anumita cantitate de moneda suplimentara celei anterioare.

Vom exemplifica modul in care banii de cont se multiplica prin intermediul creditului prin urmatoarea situatie: avem o depunere initiala de 400 u.m. Banca la care se constituie depozitul are prevazut, prin regulamentul sau, posibilitatea de constituire a unei rezerve de lichiditate de 30 %, iar restul din depozit se poate folosi pentru acordarea de credite.(70 % x 400 u.m. = 280 u.m).

Banca face de fapt un transfer de 280 u.m. din contul unui agent economic in contul altui agent economic. Pe seama acestui nou depozit, banca va acorda din nou imprumuturi de 196 de unitati monetare, procesul putand continua. Se observa ca din depunerea initiala (care ramane nemodificata) in conturile celorlalti agenti economici apar sume create de banca cu mult mai mari decat depunerea initiala, masa monetara la sfarsitul perioadei fiind de : 400+400 x70% +(400 x 70%)x70%. . . etc.

Daca intregul volum al depozitului initial constituit ar fi fost folosit pentru acordarea de credite, ne creandu-se rezerva, s-ar putea crea situatia in care agentii economici care doresc sa-si ridice depozitele sa nu poata face acest lucru.

Multiplicatorul masei monetare are urmatoarea formula:

r = proportia rezervei de lichiditate

b = proportia bancnotei in totalul masei monetare.

Miscarea banilor dintr-un cont in altul se realizeaza prin decontari si plati fara numerar. Prin decontari fara numerar se realizeaza transferul de sume dintr-un cont in altul prin prisma celor doi participanti la acest transfer, in timp ce notiunea de plata fara numerar prin prisma unui singur participant la tranzactie, cel care plateste sume;

Decontarile se realizeaza cu ajutorul urmatoarelor forme:

1. acreditivul sau linia de credit- este acel instrument prin care platitorul separa o parte din disponibilitatile sale si o trece intr-un depozit bancar deschis la banca furnizorului.Pe masura livrarii marfurilor de catre furnizor si a depunerii de catre acesta a documentelor de incasare banca furnizorului transmite suma aferenta din contul sau in depozitul bancar din contul furnizorului.

2.scrisoarea de garantie bancara este acea forma de decontare bancara prin care furnizorul cere platitorului sa-i elibereze o asemenea scrisoare si prin care sa-i asigure cu anticipatie platile prin rezervarea unor drepturi la credite ale platitorului pentru o perioada viitoare.

3.vinculatia- nu asigura cu anticipatie platile ci presupune consimtamantul platitorului de decontare, din initiativa sa, fie prin admiterea la plata a unor documente de decontare emise de catre beneficiarul sumei de plata.

O a doua clasificare a semnelor monetare se poate face in functie de emitentul acestora. In raport cu acest criteriu, moneda se imparte in:

1. moneda creata de agentii economici- a functionat in cadrul sistemelor bazate pe etalonul aur-moneda, sistem in cadrul caruia baterea monedei se efectua ca urmare a prezentarii la banca, de catre un agent economic, a unei anumite cantitati de aur care era imediat transformata in moneda.

2. moneda creata de tezaur - reprezentata in special de catre moneda divizionara

3. moneda creata de catre banci- releva rolul deosebit pe care il au bancile creatia monetara, prin emiterea biletelor de banca de catre banca centrala si a monedei scripturale de catre bancile comerciale.

O a treia clasificare pleaca de la modul de acoperire al monedei, adica de garantare a ei de catre emitent. Din acest punct de vedere se deosebesc urmatoarele tipuri de monede:

-monede cu acoperirea metalica- consta in stabilirea unui procent considerat minim pe care sa-l detina banca emitenta ca stoc de aur si argint din volumul emisiunii de bancnote. In decursul anilor proportia acoperirii valorii bancnotei respective cu aur si argint a scazut. Daca la inceput procentul acoperirii acestei valori era facut public, in timp s-a renuntat la aceasta masura, cea ce nu inseamna ca banca centrala din fiecare tara nu dispune de un anumit stoc de metale pretioase. Concomitent,stabilitatea bancnotei s-a diminuat ca urmare a acestei masuri.

-acoperire in portofoliu comercial- este inteleasa ca o acoperire suplimentara, peste cea in aur, pana la nivelul intregii emisiuni de bancnote.Acest portofoliu comercial este format din cambii pe termen foarte scurt (sub 90 de zile) . Aceste cambii reprezinta de fapt acoperirea unor cantitati de marfuri vandute pe credit.

- acoperirea in devize sau in mijloace de plata straine- prin preluarea acestor devize de catre banca centrala de la exportatori in schimbul unor cantitati de moneda nationala puse in circulatie la cumpararea acestor devize;

- acoperirea in valori mobiliare- (titluri, hartii de valoare, emise de stat) este o acoperire care nu corespunde continutului bancnotei (ele sunt de obicei emise pentru a acoperi unele cheltuieli ale statului).

- acoperirea in marfuri- este forma care se regaseste cel mai mult in economiile contemporane. Aceasta acoperire este diferita de la o tara la alta, in functie de particularitatile nationale, de structura stocului de marfuri, de viteza de rotatie a stocurilor, etc

In functie de obligatiile pe care si le asuma statul, monedele pot fi convertibile si neconvertibile.

1. monedele convertibile- sunt cele care pot fi preschimbate pe o anumita cantitate de metal pretios (acest tip de convertibilitate poarta numele de convertibilitate interna si a fost utilizat in special in cadrul etalonului aur) sau intr-o alta moneda (convertibilitate externa);

2. monedele neconvertibile-sunt monedele care circula in exclusivitate numai in cadrul granitelor nationale.

Convertibilitatea reprezinta insusirea legala a unei monede de a fi preschimbata pe o alta moneda liber, prin anzare-cumparare pe piata fara a exista restrictii cu privire la suma de schimbat, scopul preschimbarii (plati pentru tranzactii curente sau miscari de capital) sau de calitatea celui ce efectueaza preschimbarea (rezident sau nerezident al tarii in care are loc tranzactia)

In functie de categoriile de operatiuni admise la convertire, se disting urmatoarele tipuri de convertibilitate:

a. convertibilitate partiala (in cadrul careia sunt admise la schimb numai sumele destinate operatiunilor de cont curent)

b. convertibilitate totala, in care preschimbarea sumelor se face indiferent de destinatia utilizarii lor;

In functie de calitatea persoanelor care solicita efectuarea schimbului, convertibilitatea poate fi interna (atunci cand vizeaza accesul rezidentilor la o anumita suma in valuta) si externa- atunci cand accesul la o anumita suma in valuta este permis atat rezidentilor cat si nerezidentilor ;

In functie de marimea sumei admise la schimb convertibilitatea poate fi limitata si nelimitata. in prezent, monedele a cinci tari dezvoltate (Statele Unite ale Americii, Germania, Japonia, Franta si Marea Britanie) se bucura de convertibilitate nelimitata.

In functie de marimea raporturilor valorice ce se au in vedere la stabilirea raporturilor dintr-o moneda in alta se disting: convertibilitatea oficiala, realizata intre unitatile monetare statale si convertibilitatea de piata practicata de banci, firme de comert exterior, persoane particulare. In cazul convertibilitatii de piata, fiecare stat are un sistem de interventie in sensul ca prin rezerva de lichiditate internationala el poate sa absoarba surplusul de moneda nationala in sensul mentinerii cursului valutar in anumite limite;

In acceptiunea FMI, convertibilitatea practicata astazi este proprie unui numar restrans de tari (aprox. 70), se practica numai intre autoritati monetare statale si se refera numai la transferurile privind operatiunile curente comerciale si necomerciale.

De-a lungul anilor convertibilitatea a cunoscut doua forme: cea a convertibilitatii metalice si cea a converibilitatii in devize, fiecare din acestea imbracand forma convertibilitatii interne, respectiv externe.

a. convertibilitatea metalica- a imbracat la randul ei doua forme:

- convertibilitatea metalica integrala- (nelimitata in aur)- practicata in majoritatea tarilor pana in primii ani ai primului razboi mondial;Ea presupune preschimbarea in aur, neingradit, a intregii cantitati de bancnote pe care o persoana dorea sa o preschimbe;

- convertibilitatea metalica limitata- a fost folosita de o serie de tari ca masura de revenire la convertibilitatea in aur suspendata la inceputul primului razboi mondial,dar o revenire partiala in sensul limitarii ei ca suma necesara pentru procurarea unui intreg lingou de aur.

b. convertibilitatea in aur-valute proprie initial sistemelor monetare nationale pe baza deciziei adoptate la Conferinta de la Geneva din 1922, a devenit, dupa conferinta de la Bretton Woods (USA) din 1944 propriu sistemului monetar international nou creat.

in cadrul aceleiasi conferinte s-a creat cadrul institutional necesar reglementarii relatiilor monetar- financiare internationale pe baze noi prin infiintarea FMI si a Institutiilor de la Bretton Woods si adoptarea unui sistem in cadrul caruia monedele se defineau printr-o anumita cantitate de aur, dar nu erau convertibile in interior in aur ci in dolari americani.Raporturile valorice intre monede se stabileau insa in functie de definirea metalica.

Moneda centrala a sistemului era dolarul american, deoarece Statele Unite s-au angajat sa garanteze convertibilitatea in aur a sumelor detinute de catre bancile centrale straine la cererea acestora, la un pret fix de 35 de dolari uncia.

Convertirea in aur se garanta exclusiv pentru dolarii americani aflati in rezervele bancilor centrale straine.

In acest fel, dolarul american a devenit moneda de rezerva alaturi de aur, pana in anul 1971, cand autoritatile americane au anuntat anularea angajamentului de convertire in aur a dolarilor aflati in rezerva bancilor centrale straine.

In anul 1968 un numar de 14 tari, altele decat Statele Unite au trecut la convertibilitatea externa reciproca si fata de dolarul american pe baza unui curs fix, stabilit in functie de continutul in aur al fiecarei monede.

Mentinerea cursurilor fixe se realiza prin intermediul bancilor centrale. Sistemul convertibilitatii pe baza de cursuri fixe a functionat pana in anul 1973, cand s-a trecut la sistemul de cursuri flotante, adica la preschimbarea unei monede in alta moneda se realizeaza la cursul variabil al pietei, fara angajamentul autoritatilor monetare de a mentine cursul

Incepand cu 1976, prin Acordul de la Jamaica, se elimina complet aurul din sistemul monetar international prin interzicerea definirii monedelor in aur, acestea urmand a fi definite fie in functie de o valuta forte (este cazul tarilor foste colonii britanice care isi definesc moneda nationala prin raportare la lira sterlina, sau a unui numar de tari care isi raporteaza moneda numai la dolarul american) fie in functie de un cos valutar de tipul DST (Drepturi Speciale de Tragere) sau EURO (fostul ECU). Unele tari, in special cele din Africa sau America Latina isi definesc moneda in raport cu un sistem de indicatori macroeconomici.

Conditiile generale ale trecerii la convertibiliate sunt :

1/existenta unui potential economic ridicat al tarii respective

2/realizarea unui structuri corespunzatoare a preturilor interne, alinierea acestora cu cele de pe piata mondiala;

3/stabilirea unui curs de schimb real, fundamentat din punct de vedere economic a monedei nationale cu alte monede straine;

4/crearea unei rezerve nationale de lichiditate care sa faca posibila interventia pe pietele valutare cand oferta pe aceste piete este mare

5/largirea drepturilor, competentelor si a raspunderilor exportatorilor in derularea unui comert exterior eficient;

6/crearea unui sistem de interventie pentru asigurarea stabilitatii monedei nationale;

4. Agregatele monetare

Pentru ca monedele sa-si poata exercita in mod corespunzator rolul si functiile in planul economiei reale si al celei monetare, acestea trebuie sa se afle in cadrul unei economii sau entitati economice intr-o anumita proportie.

Totalitatea instrumentelor banesti de care dispun agentii economici non- financiaridintr-o economie nationala la un moment dat,destinate achizitionarii de bunuri si servicii, achitarii datoriilor, constituirii economiilor in vederea investitiilor si a altor plasamente poarta numele de masa monetara.

Ea poate fi privita static, din perspectiva cantitatii de numerar si moneda scripturala care se afla la dispozitia agentilor economici la un moment dat, si dinamic, prin fluxurile monetare, calculate ca produs intre marimea stocului mediu de bani intr-o perioada de timp data si viteza de rotatie a banilor.

Masa monetara are doua componente majore prezentate anterior-numerarul si moneda scripturala - si patru agregate.

Agregatele monetare sunt definite drept parti constitutive a masei monetare si semimonetare (disponibilitatile semimonetare sunt acele instrumente monetare care pot fi transformate in bani lichizi sau pot indeplini functiile acestora) parti autonomizate prin functii specifice, prin agenti specializati care emit instrumente de schimb si de plata, prin institutii financiar- bancare pe care le gestioneaza, prin fluxurile economice reale pe care le mijlocesc.

Cele patru ageragate monetare principale sunt : moneda, M1, M2 si M3.

a) moneda primara (baza monetara, moneda de rezerva, etc) care cuprinde banii creati de banca centrala. Principala caracteristica a acestei componente este faptul ca, pe de o parte, cantitatea ei este controlata direct de catre banca centrala, iar, pe de alta parte, ea constituie suportul pentru crearea altor categorii de bani.

Din agregatul 'moneda' fac parte :

- moneda fiduciara (bilete de hartie si moneda metalica aflate in circulatiela un moment dat)

- banii de cont constituiti din disponibilitati in cont la vedere

b) M1, masa mijloacelor de plata - money supply -, numita si masa a mijloacelor de plata in sens restrans cuprinde instrumentele de plata create de banca centrala si de celelalte institutii monetare, respectiv drepturile de creanta ce pot fi utilizate direct, instantaneu si fara restrictii pentru a efectua plati pentru o terta parte (creante lichide).

Lichiditatea desemneaza capacitatea unei valori de a fi folosita imediat, comod si ieftin pentru realizarea platilor .

c) M2- masa mijloacelor de detinere a averii cuprinde, pe langa instrumentele de plata instrumentele financiare lichide care nu se folosesc ca atare in plati, dar se pot transforma usor in instrumente de plata. M2 se formeaza pe baza agregatului M1, la care se adauga creante care nu sunt imediat lichide:retragerea unor depozite la termen, etc;

c) M3 include depozitele la termen sau acordurile de rascumparare.

5. Teorii monetare

Inca din antichitate s-a pus problema legaturii care exista intre valoarea de schimb, cea de intrebuintare si valoarea monedei.

Platon si Aristotel au considerat valoarea monedei ca fiind stabilita prin lege, orice variatii in nivelul preturilor bunurilor tranzactionate fiind generate de "altceva mai profund decat vointa emitentului "

Mercantilistii sunt cei care, pe baza unor cercetari empirice explica fluctuatiile preturilor pe baza legaturii dintre cantitatea de metale si volumul bunurilor si serviciilor aflate in circulatie la un moment dat. Ideile mercantiliste cu privire la legatura dintre productia si circulatia marfurilor si a monedelor constituie germenii teoriei cantitative dezvoltata secole mai tarziu de catre Irwing Fi sher.

Teoria banilor ca instrument tehnic de schimb sustinuta de Aristotel si dezvoltata de Smith si Ricardo.pleaca de la premisa ca banii, ca rezultat al unor conventii intre oameni au atat valoare de schimb, cat si valoare de intrebuintare. Ei si-au fundamentat aceast conceptie plecand de la premisa ca valoarea monedei era determinata de cantitatea de munca necesara extragerii si prelucrarii metalului din care aceasta era confectionata. Pretul monedei, ca rezultat al interactiunii dintre cerere si oferta era dat pe de-o parte de cantitatea de metal pretios aflata in circulatie (oferta) iar pe de alta parte de volumul mijloacelor de plata pe care le acumuleaza populatia.

Teoria nominalista - aparuta ca reactie impotriva teoriei banilor ca instrument tehnic de schimb considera ca banii nu trebuie sa aiba o valoare proprie, ci una conventionala, nominala.Aceasta teorie a cunoscut in timp urmatoarele forme :

a. nominalismul functionalist (a lui Karl Menger) care pune accentul pe capacitatea monedei de a fi schimbata printr-o cantitate de bunuri si servicii, recunoscand insa insemnatatea factorilor materiali in asigurarea stabilitatii sistemelor monetare;

b.nominalismul statal promovat de catre G. F. Knapp, J. Schumpeter, F.Muller, care contesta faptul ca moneda ar trebui sa aiba neaparat o baza metalica, locul monedei- marfa fiind luat de moneda semn sau de hartie.Aceasta devine un mijloc de plata numai in momentul in care statul anunta ca este dispus sa le recunosca drept mijloc de stingere a datoriilor sau pentru plata obligatiilor. Promotorii acestei teorii considera ca banii sunt doar un nume, un simbol recunoscut ca atare de societate, simple unitati monetare de calcul cu ajutorul carora se exprima diferitele proportii in care se schimba intre ele marfurile iar puterea de cumparare a banilor poate fi stabilita fie pe cale administrativa de catre stat, prin stabilirea raportului de schimb cu marfurile, fie pe baza increderii acordate emitentului si perspectivelor acestei puteri de cumparare.

Reprezentantii contemporani ai acestei teorii sunt Roy Harrod si H. James. Ei considera ca fenomenele din sfera monetara apar ca rezultat al vointei oamenilor, al politicii statului, si drept cauze de prim ordin a instabilitatii economiei contemporane.

Teoria cantitativa a banilor a aparut cu mai bine de patru secole in urma,in epoca marilor descoperiri geografice cand cantitati importante de metale pretioase au patruns pe piata europeana determinand o crestere artificiala a preturilor in conditiile mentinerii, in linii generale neschimbata, a ofertei de bunuri si servicii. La mijlocul secolului al XVI-lea, in scrierile lui Jean Bodin apare mentionat, pe baza unor observatii empirice, faptul ca preturile sunt influentate in mod nemijlocit de cantitatea de bani aflata in circulatie,care la randul ei era influentata de cantitatea de metale pretioase existenta in circulatie si de volumul bunurilor si serviciilor supuse tranzactiilor.

Teoria cantitativa a banilor cunoaste mai multe forme :

a. forma clasica elaborata de catre David Hume, David Ricardo si Adam Smith si dezvoltata ulterior de Alfred Marshall si Irving Fischer.

In forma sa clasica, ea se prezinta sub forma unei egalitati intre oferta de bani (M x V) si cererea de bani (P x T).

M V = P T

unde : M= masa monetara aflata in circulatie

V= viteza de circulatie (de rotatie) a banilor

P= nivelul preturilor

T= volumul tranzactiilor

In conformitate cu acesta teorie, tranzactiile cu bunuri si servicii realizate in economia reala trebuie sa-si gaseasca corespondenta in economia monetara, cu alte cuvinte cantitatea de bani aflata in circulatie (M) va fi determinata in mod direct de cantitatea de bunuri si servicii multiplicata cu pretul acestora si indirect de viteza de circulatie a banilor.

Prin viteza de circulatie (sau de rotatie) a banilor se intelege numarul mediu de acte de vanzare -cumparare pe care le efectueaza o unitate monetara intr-o perioada de timp determinata, de obicei un an.

Varianta moderna a teoriei cantitative a banilor imbraca forma ecuatiei de la Cambridge,conceputa initial de catre Alfred Marshall si generalizata ulterior de economistii Scolii de la Cambridge (in special A. Pigou), teorie aparuta pentru a explica corelatia dintre cererea si oferta de moneda in conditiile dezvoltarii economice sustinute inregistrata in primele decenii ale secolului XX.

Ecuatia folosita in aceasta teorie este:

M = K x T x P

unde M= volumul masei monetare aflata in circulatie

K = partea din venitul anual (sau calcula pentru o alta unitate de timp) pe care indivizii o pastreaza sub forma de moneda lichida sau durata medie de pastrare a banilor;

T= volumul total al tranzactiilor pe care societatea doreste sa-l realizezecu banii pastrati in diferite perioade

P = nivelul general al preturilor sau pretul mediu unitar

Conform acestei ecuatii, valoarea monedei variaza invers proportional cu masa monetara, iar nivelul estimat al preturilor influenteaza asupra acesteia.

Teoria lui Keynes

Pornind de la corelatiile care se stabilesc pe piata intre bunuri si servicii pe de-o parte si fluxurile monetare pe de alta parte, Keynes promoveaza ideea interventiei statului, in vederea stabilirii echilibrului global, fie pe piata monetara, fie pe cea a bunurilor si serviciilor.

in primul caz este vorba de politica monetara vizand modificarea ofertei nominale de moneda pornind de la faptul ca orice sporire a cantitatii de moneda aflata in circulatie reduce dobinda stimuland investitiile, care la randul lor stimuleaza cheltuielile de consum prin crearea de noi venituri.

Venitul monetar se modifica,in acceptiunea lui Keynes, sub actiunea urmatorilor factori:

- cheltuielile statului-prin a caror crestere se obtine o crestere a veniturilor celor care sunt utilizatorii sumelor cheltuite de catre stat.

Aceste venituri suplimentare vor fi insotite de inflatie daca ele sunt rezultanta acoperii cheltuielilor statului printr-o emisiune suplimentara de moneda

- nivelul general al salariilor; majorarea salariilor atrage dupa sine cresterea veniturilor aflate la dispozitia consumatorilor dar si cresterea costurilor de productie (stiut fiind faptul ca salariile reprezinta elemente componente importante ale costurilor materiale).

-dimensiunile comertului exterior; daca acesta creste, are loc o majorare a veniturilor exportatorilor si a celor care au capitaluri investite in strainatate. in conditiile unei oferte rigide, acesta crestere a veniturilor poate genera inflatie;

-efectul multiplicator al investitiilor si preferinta spre lichiditate; cresterea volumului masei monetare se produce numai in cazul in care beneficiarii veniturilor nu pastreaza sub forma lichida si nu tezaurizeaza partea neconsumata din venit.Investita, aceasta va genera majorarea productiei fara majorarea preturilor, in situatia in care au existat capacitati de productie neutilizate la maximum sau, dupa caz o crestere a preturilor cand factorii de productie sunt utilizati la capacitate maxima.

Teoria economica post-keynesiana (sinteza neoclasica) corespunde in principal perioadei postbelice, si s-a dezvoltat in doua directii. Prima este cea reprezentata de autorii care s-au intors la teoria keynesiana initiala (Ludwing von Mises, F.A. Hayek), iar cea de-a doua de cei care au elaborat sinteza dintre teoria keynesiana si cea neoclasica (Alfred Hansen, John Hicks, Paul Samuleson, Franco Modigliani), principalul sau rezultat fiind unificarea microanalizei neoclasice a factorilor de productie cu analiza macroeconomica bazata pe modelul Keynesian.

6. Sistemul bancar - origini si evolutie

Primele operatiuni bancare au fost atestate in urma cu aproximativ 2000 de ani i.e.n. de catre Codul lui Hammurabi, dar caracterul bancar acestora este contestat prin argumentul inexistentei, la acel moment, a monedei ca instrument de schimb.Adevarata nastere a bancilor, este legata, in opinia specialistilor, de aparitia monedei (in secolul al VII-lea i.e.n) si de utilizarea acesteia pe scara larga in cadrul tranzactiilor comerciale din Grecia, Roma si din Egiptul antic.

Inchistarea economiei in prima parte a Evului Mediu a influentat negativ dezvoltarea institutiilor bancare, dar renasterea comertului generata de noile descoperiri geografice de la sfarsitul secolului al XV-lea precum si continua dezvoltare a comertului in perimetrul mediteranian conjugate cu aparitia unui instrument important utilizat in cadrul operatiunilor comercial- bancare (este vorba despre cambie) au condus, incepand cu secolul al XVI-lea, la dezvoltarea unui sistem bancar disipat pe teritoriul european.

Acesta s-a dezvoltat paralel cu dezvoltarea burselor de valori mobiliare (prima bursa de acest gen a fost creata in anul 1531 in Anvers). Anul 1650 reprezinta un moment important in evolutia bancilor, deoarece marcheaza momentul introducerii in circuitul comercial a asa numitelor 'goldsmith notes' bilete de banca sau bancnote, in esenta certificate de depuneri in bilete de banca de valoare egala, iar sfarsitul secolului al XVII-lea marcheaza impunerea bancilor de emisiune drept banci cu pozitie dominanta in cadrul sistemului.

Liberalismul economic si politic din secolul al XIX-lea a favorizat dezvoltarea aparatului bancar, iar transformarile legate de evolutia mijloacelor de plata (care au permis inlocuirea treptata a monedei metalice cu moneda fiduciara si cu cea scripturala) au favorizat cresterea rolului bancilor in finantarea schimburilor comerciale internationale si in dezvoltarea generala a economiei.In acelasi timp, se observa o concentrare a interventiei statului in activitatea bancara ca urmare a nationalizarii majoritatii bancilor centrale (si in prezent exista banci centrale particulare - cum este cea din Africa de Sud- sau in care participarea statului este doar majoritara - cum sunt cele ale Belgiei, Austriei, Elvetiei si Japoniei) .

7. Structura sistemului bancar

Sistemul bancar national cuprinde, in esenta, doua tipuri mari de banci: banca centrala si bancile specializate.

A. Banca centrala sau de emisiune indeplineste rolul de 'banca a bancilor', supraveghind si organizand relatiile monetar financiare ale statelor pe teritoriul carora isi desfasoara activitatea.

Prima banca de emisiune este considerata Banca Angliei, infiintata in anul 1694 de catre scotianul Patterson. In toate tarile lumii exista o singura banca centrala (sau de emisiune), cu exceptia U.S.A. unde exista 12 Banci federale de rezerva cu functii echivalente bancilor centrale din celelalte state, grupate in Sistemul Federal de Rezerva, cu sediul la Washington.

Principala functie de bancii centrale este aceea de a coordona politica monetara, valutara si de credit, in cadrul politicii economice a statului respectiv, printr-o serie de instrumente si masuri specifice intre care amintim aici taxa scontului, interventiile pe piata valutara, plafonarea creditelor, etc.

Alte functii importante ale bancii centrale sunt :

1. emiterea biletelor de banca (a bancnotelor), banca centrala fiind singura imputernicita sa puna in circulatie, sau, dupa caz, sa retraga din circulatie banii in numerar;

2. crearea si gestionarea puterii de cumparare, stabilirea acoperirii monedei nationale.

Prin putere de cumparare monedei se intelege cantitatea de bunuri si servicii care se pot cumpara cu o unitate monetara. Ea se calculeaza prin raportarea unei sume de bani (S) - de regula o unitate monetara - la pretul unui bun sau serviciu. Spre exemplu, daca un litru de lapte se cumpara cu o unitate monetara, atunci acesta este puterea de cumparare a unitatii monetare respective fata de lapte.

Masurarea puterii de cumparare a monedei prin raportarea la pretul unui singur bun sau serviciu nu este concludenta, deoarece cu moneda din tara respectiva nu se cumpara o singura marfa. Ca atare pentru determinarea puterii de cumparare interna a monedei se utilizeaza metoda raportarii unei unitati monetare la indicele sintetic al preturilor.

Indicele sintetic al preturilor masoara evolutia unei marimi sau a unui ansamblu de marimi in timp si spatiu. in construirea unui indice sintetic al preturilor se utilizeaza preturile bunurilor si serviciilor luate in calcul inmultite cu ponderea fiecarui bun sau serviciu in cadrul consumului total.

in practica se utilizeaza o multitudine de indici sintetici, dar cei mai importanti din punct de vedere al complexitatii informatiilor utilizate si oferite sunt: indicele preturilor de consum, indicele preturilor de productie si deflatorul Produsului Intern Brut (PIB)

a) indicele preturilor de consum se utilizeaza in special pentru a masura inflatia si se calculeaza pornind de la un 'cos' in care bunurile si serviciile destinate consumului curent detin anumite ponderi (fixe) in functie de importanta economica a fiecaruia prin raportarea pretului de vanzare din perioada curenta la pretul de vanzare dintr-o perioada considerata drept baza, inmultite cu ponderea fiecarui bun sau serviciu in cosul respectiv. in Statele Unite, cosul cuprinde 364 de clase de bunuri si servicii utilizate in 21.000 de gospodarii.

b) indicele preturilor de productie- se calculeza pornind de la nivelul preturilor de productie sau al celor utilizate in desfacerea en-gros pentru un numar de aproximativ 3400 de produse utilizand o metodologie similara celei folosite pentru calculul indicelui preturilor de consum.

c) deflatorul P.I.B.- se calculeaza pe baza preturilor tuturor bunurilor si serviciilor luate in calculul produsului intern brut- (destinate consumului, investitiilor, cheltuielilor guvernamentale si exporturilor nete) a caror pondere, spre deosebire de indicele preturilor de consum, respectiv a indicelui preturilor de productie este variabila, prin raportarea pretului fiecarui bun sau serviciu din perioada curenta la nivelul din perioada de baza..

3. supraveghererea societatilor bancare si a institutiilor de credit in sensul regularizarii scontarii creditului. Prin scontare se intelege operatiunea de preluare, de catre o banca comerciala, contra plata, a unui titlu de credit (cambie, obligatiune, bilet la ordin etc), de la beneficiarul ei, inainte de ajungerea la scadenta. Rescontul se refera la relatiile create pe aceeasi baza intre bancile comerciale si banca centrala.

4. stabilirea, alaturi de trezorerie, a programului de imprumuturi contractate de guvern;

5. managementul ofertei monetare si de credite si determinarea ratelor dobanzii;

6. determinarea regimului cursului de schimb al monedei nationale si gestionare a rezervelor valutare. De regula determinarea regimului cursului de schimb cade in sarcina guvernului, insa aplicarea efectiva a acestui regim revine efectiv bancii centrale.

7. supravegherea si gestionarea sistemului de plati (inclusiv detinerea rezervelor bancilor comerciale)

promovarea stabilitatii sistemului financiar

9. exercitarea rolului de ultim creditor (lender of last resort) si administrarea asigurarii depozitelor bancare;

10. gestionarea, partiala sau totala a datoriei publice, administrarea controalelor valutare si exercitarea rolului de 'bancher al guvernului'.

11. mentinere a stabilitatii preturilor si incurajare a sanatatii si stabilitatii sistemului financiar, pe fondul stimularii activitatilor economice complexe . Aceasta functie nu este prevazuta in cazul unor banci nationale (Bank of England) dar apare mentionata in mod expres in regulamentele de functionare ale Bancii Frantei, Bundesbank-ului, Bancii Japoniei, si al Sistemului Federal de Rezerve din Statele Unite.

O analiza a functiilor bancii centrale evidentiaza faptul ca acestea sunt corelate cu problemele principale ale evolutiei economice de ansamblu.

Astfel, in primele decenii ale perioadei postbelice, bancile centrale si-au exercitat functiile in vederea cresterii gradului de ocupare a fortei de munca si a stimularii nivelului activitatii economice, in anii '60-'70 ele si-au concentrat eforturile spre mentinerea stabilitatii cursurilor de schimb, iar dupa 1980 au militat si actionat in vederea reducerii inflatiei si a stabilirii unei corelatii inverse reale intre somaj si inflatie.

In perioada actuala, bancile centrale isi deplaseaza atentia dinspre indeplinirea unor functiuni cu caracter general spre stabilirea unor obiective concrete ale politicilor lor monetare.

In acelasi timp, se observa o incercare de crestere a independentei bancilor centrale in relatiile acestora cu autoritatile guvernamentale. Astfel, un indice al independentei bancilor centrale din 18 tari industrializate, calculat ca suma simpla a 15 prevederi legale diferite (numirea conducerii bancii centrale, relatiile cu guvernul, statutul bancii centrale,monetizarea deficitelor bugetare, instrumentele monetare utilizabile, etc),demonstreaza existenta unei relatii inverse semnificative intre rata medie a inflatiei si gradul de independenta al bancii centrale. Cresterea gradului de independenta a bancilor centrale nu pare a genera neajunsuri in sensul reducerii dinamicii cresterii economice, performantele economice fiind superioare in economiile cu autoritati monetare mai independente.

B. bancile specializate- ^[12] cuprind toate celelalte banci din sistemul bancar, altele decat banca centrala. In cadrul acestora, in functie de specificul activitatii lor deosebim :

- bancile de depozit - sunt agenti economici bancari care isi desfasoara cea mai mare parte a activitatii lor pe plan intern, prin procurarea de mijloace financiare necesare derularii activitatilor din depunerile pe termen scurt sau la vedere ale clientilor. Ele acorda credite pe termen scurt sau mijlociu firmelor industriale, comerciale si persoanelor private. In Statele Unite si Germania, aceste banci se ocupa si cu emisiunea si plasarea hartiilor de valoare, acordarea de credite pe gaj de hartii de valoare diferitelor societati financiare, etc. In Marea Britanie, bancile de depozit nu emit hartii de valoare, dar se ocupa de plasarea acestora sau acordarea de imprumuturi pe gaj.

- bancile comerciale- dispun in general de capital propriu insemnat si isi procura mijloacele necesare desfasurarii activitatii si prin emisiunea de obligatiuni sau actiuni. Aceste banci desfasoara o activitate diversa, axata in special pe atragerea de fonduri de la persoanele fizice sau juridice sub forma de depozite si acordarea de credite pe termen lung. Alte activitati proprii bancilor comerciale sunt acceptarea de depuneri de la alte banci si firme, administrarea averilor, plasamentul imprumuturilor, finantarea schimburilor comerciale ale tarilor pe teritoriul carora sunt amplasate, etc.

c. bancile de investitii- sunt de obicei banci cu capital privat.Prin operatiunile pe care le efectueaza, si anume identificarea si mijlocirea imprumuturilor in schimbul unor taxe, ele mai sunt numite si brokeri bancari (banking brokers). Alte operatiuni care le aduc venituri sunt cele de consultanta acordata guvernelor, sau bancilor centrale in sensul gestionarii banilor de care dispun;

d. bancile de economii - au fost create initial in scopul incurajarii micilor depunatori .Deoarece sunt in general sustinute de guvern, ele au devenit deosebit de puternice in Germania, Austria sau Spania, unde detin aproximativ o treime din depunerile populatiei;

e. bancile de ipoteci - sunt banci de imprumuturi pe termen lung (de pana la 30 de ani) acordate pentru incurajarea investitiilor in unele ramuri cum ar fi constructiile.

f. bancile cooperatiste- sunt de obicei institutii mici organizate de companii locale cu interese comune.Aceste institutii au fost create in scopul de a oferi membrilor lor credite ieftine. Ele sunt putin dezvoltate in Statele Unite sau Marea Britanie, dar deosebit de puternice in Franta (unde, spre exemplu, ' Creditul Agricol ' a devenit cea mai puternica banca din tara.

g. casele de scont - sunt institutii intermediare intre bancile centrale si cele comerciale si au drept obiect de activitate oferta de lichiditati pe termen scurt prin active garantate de banca centrala.

h) societatile financiare - reprezinta institutii de credit care pe de-o parte nu sunt autorizate sa primeasca depozite, iar, pe de alta parte nu pot efectua decat operatiuni specifice pentru care sunt abilitate prin lege sau prin conventie: leasing (inchiriere de utilaje pe termen lung), factoring (vanzarea completa a creantelor unei firme catre un alt partener), acordarea si garantarea de credite pe termen mijlociu si lung pentru intreprinderi, creditarea marfurilor cu plata in rate, creditarea locuintelor cu garantii ipotecare, gestiunea mijloacelor de plata, etc.

In ultimele doua decenii, in cadrul sistemelor bancare se remarca urmatoarele tendinte:

a. de concentrare a activitatii bancare; in fiecare tara se regasesc cateva grupuri bancare care practic domina si controleaza intreaga activitate in domeniu. Spre exemplu, in Marea Britanie, bancile de depozit sunt concentrate in sase mari grupuri bancare dintre care amintim: National Westminster Bank, Barklay's Bank, Lloyd's Bank, Midland Bank;

b. de globalizare a sistemelor bacare ca urmare a politicii de dezvoltare ale principalelor banci in alte spatii geografice decat cele initiale. Oferim spre exemplu cazul Bancii Barklay din Marea Britanie, fondata in 1692, si care dispunea la sfarsitul anilor '90 de peste 3000 de sucursale in Marea Britanie si 2000 de sucursale grupate in 75 de tari ale lumii. in acelasi sens pot fi amintite Bank of America, fondata in 1904 la San Francisco, si care dispune in prezent de peste 1300 de filiale si sucursale .

c. de formare a unor centre bancare, valutare si financiare internationale care s-au dezvoltat in unele orase importante cum ar fi : New York, Zurich, Paris, Frankfurt, Tokio, etc. d. de restrangere a rolului bancilor in finantarea economiilor in cazul unor tari dezvoltate, cum ar fi State Unite, unde in 1970 cota de intermediere adica, partea ce revine bancilor in finantarea economiei americane era de 80%, spre deosebire de 1990 cand aceasta cota scazuse la 20%, locul pietei bancare fiind luat de piata bursiera.

Functiile bancilor specializate

Desi, asa cum rezulta si din denumire, bancile specializate desfasoara activitati specifice profilului lor, se pot contura o serie de functii comune, dintre care amintim :

- acordarea de imprumuturi clientilor care indeplinesc conditiile de bonitate financiara. Prin bonitate financiara se intelege capacitatea unui debitor de a restitui, in intregime si la termenele prevazute imprumutul contractat si dobanda aferenta;

- gestionarea conturilor deponentilor, persoane fizice sau juridice;

- conducerea operatiunilor de casa (in general la firmele de mari dimensiuni care au un rulaj al operatiunilor in numerar de amploare);

- organizarea infiintarii de societati pe actiuni pe baza sistemului constituirii simultane;

- crearea surselor atrase in scopul finantarii operatiunilor de creditare; in cadrul acestei functiuni, bancile efectueaza urmatoarele tipuri de operatiuni :

a) depozitarea economiilor agentilor economici non- financiari si ale populatiei .

Depozitele bancare au un dublu caracter. Pe de-o parte, ele constituie obligatii ale bancii fata de depunatori, rezultate din mobilizarea capitalurilor disponibile pe perioade de timp determinate, cai de constituire a resurselor de creditare ale bancii.

Pe de alta parte, din punctul de vedere al depunatorilor, depozitele bancare reprezinta creante creditoare fata de banca, mijloace de plata pe care acestia le pot utiliza in orice moment pentru efectuarea platilor pentru terti.

Depozitele pot fi la vedere atunci cand depunatorii pot dispune in orice moment de sumele aflate in cont, sau la termen, atunci cand, potrivit conventiei dintre deponent si banca privind termenele si celelalte conditii de depunere, deponentii pot dispune de sumele aflate in cont numai prin respectarea conditiilor contractuale.

b) rescontul -care reprezinta o modalitate de creare de noi resurse prin cedarea portofoliului de efecte comerciale provenit din scontare unei alte banci comerciale, bancilor de scont sau bancii centrale. Banca initiatoare a operatiunii de rescont va inregistra un castig din diferenta dintre dobanda la care se sconteaza (mai mare) si taxa scontului (dobanda practicata de banca de emisiune)

c) operatiunile de lombardare - care reprezinta operatiuni de imprumut pe garantii in efecte publice: obligatiuni si bonuri de tezaur, operatiuni prin care banca de depozit obtine de la banca de emisiune resurse pe termen scurt in schimbul hartiilor de valoare.

Exercitarea functiilor specifice le permite bancilor desfasurarea unor operatiuni ce se desfasoara pe cele doua paliere ale economiei: cel monetar si cel real.Dintre acestea se detaseaza prin importanta, complexitate si arie de actiune operatiunile de creditare.

Dupa cum se cunoaste, componentele masei monetare (numerarul si moneda scripturala) acopera doar o parte din totalul tranzactiilor realizate pe piata marfurilor, a serviciilor sau factorilor.

In completarea acesteia, se utilizeaza titlurile de credit, care sunt concomitent simbol al banilor si document de expresie a relatiilor de credit.

In esenta, creditul exprima o relatie baneasca ce ia nastere in legatura cu acordarea de imprumuturi banesti sau sub forma de bunuri materiale sau servicii, rambursabile ulterior la o data numita scadenta, unor persoane fizice sau juridice.

Referindu-se la esenta relatiilor de credit, Virgil Madgearu remarca:'pe piata se schimba nu numai marfurile si serviciile intre ele, ci si bunurile prezente contra unor obligatiuni viitoare. Baza aceasta de schimb este increderea pe care o are o persoana ca pentru o prestatie actuala o terta persoana este dispusa si este capabila a face o prestatie in viitor'

Creditul imbraca mai multeforme: cea a creditului comercial, care da nastere titlurilor de credit sub forma cambiei, cea a creditului bancar sub forma bancnotei si a cecului si a creditului obligatar care genereaza obligatiunile, bonurile de tezaur si certificatele de depozit.

1. Creditul comercial este un credit pe termen scurt, pana la 90 de zile, acordat de furnizori cumparatorilor, sub forma de livrari de marfuri, executari sau livrari de servicii, cu plata la o data ulterioara.

Instrumentele utilizate in cadrul creditului comercial sunt cambia si biletul la ordin.

a) cambia reprezinta denumirea generica pentru efectele de comert, deci pentru titlurile negociabile care fac dovada existentei unei creante intr-o suma determinata si platibila imediat pe termen scurt (in general 90 de zile)^[15]. Cambia poate imbraca doua forme : trata si biletul la ordin .

- trata (draft, traite, gezogener wechsel, tratta), reprezinta un inscris prin care creditorul, numit 'tragator' da ordin debitorului sau, numit 'tras' sa achite la o anumita data, numita 'scadenta' sau la prezentare o suma de bani determinata unei a treia persoane, numita ' beneficiarul', sau la ordinul acestuia.

Elementele care se regasesc in componenta unei trate sunt : numele si adresa trasului, valoarea sumei tranzactionate, moneda in care are lor tranzactia, scadenta, si semnatura. Creditorul remite trata debitorului, care inscrie pe fata tratei cuvantul 'acceptat', si o semneaza,transmitand-o apoi beneficiarului indicat in trata. Acesta o va pastra pana la scadenta, cand o va prezenta trasului care va efectua plata.

Beneficiarul poate sa nu doreasca sa pastreze trata pana la scadenta, caz in care acesta se prevaleaza de clauza 'la ordin', si inscrie pe dosul acesteia cuvintele 'platiti la ordinul '. Aceasta operatiune poarta numele de andosare sau gir. Fiecare nou beneficiar va putea proceda in acelati fel, pana la scadenta tratei.

Cu cat trata circula mai mult prin andosare, cu atat achitarea la scadenta este mai bine asigurata deoarece fiecare andosator garanteaza plata solitar cu trasul.

- biletul la ordin (promissory note, Eigen Wechsel, billet a ordre, paghero), spre deosebire de trata cuprinde numai doua nume: cel al creditorului si cel al debitorului.

in cazul biletului la ordin, emitentul nu mai este creditorul, ci debitorul. La fel ca si trata, si biletul la ordin poate circula prin andosari succesive, pana la scadenta.

Dupa natura operatiunilor care stau la baza emiterii cambiilor, acestea pot fi:

- cambii comerciale care apar ca urmare a tranzactiilor cu marfuri luate pe credit ;

- cambii financiare(numite si 'de bronz') care sunt emise in scopul obtinerii de imprumuturi banesti de la banci. Emitentul cambiei obtine, pe baza acesteia, un credit, in timp ce banca pastreaza cambia in portofoliu pana la scadenta. Daca se intentioneaza prelungirea creditului, cambia initiala poate fi inlocuita, la scadenta, cu o alta noua.

2. Creditul bancar reprezinta creditul acordat in bani de catre banci agentilor economici care au nevoie de numite disponibilitati banesti pe o perioada determinata,in schimbul unei sume de bani numita dobanda.

Creditul bancar se poate acorda pe termen foarte scurt (credit pentru o zi- 'overnight credit '), pe termen scurt, cu scadenta pana la un an, pe termen mediu (intre doi si sapte ani) si pe termen lung mai mare de sapte ani.

Creditul bancar si cel obligatar utilizeaza urmatoarele instrumente:

a) obligatiunile reprezinta inscrisuri care exprima raportul de imprumut dintre creditor (care este detinatorul obligatiunii) si debitor (emitentul obligatiunii) . De regula, obligatiunile sunt purtatoarele unui venit fix (al carui nivel se situeaza in jurul celui obtinut prin aplicarea ratei dobanzilor bancare) pe care debitorul se obliga sa-l achite la scadenta, indiferent de situatia lui economico- financiara.

b)certificatele de depozit numite si bonuri de casa, reprezinta titluri de credit prin care bancile mobilizeaza disponibilitati pe termen scurt. Bonurile de depozit sunt purtatoare de dobanzi aliniate la nivelul pietei si sunt negociabile si ca atare usor transformabile in bani;

c) bonurile de tezaur reprezinta instrumente de credit emise de catre stat in principal de administratia bugetului de stat (administratie care poarta, de regula numele de tezaur). Bonurile de tezaur reprezinta titluri de credit purtatoare de dobanzi prin al caror plasament tezaurul asigura mobilizarea unor importante sume necesare acoperirii cheltuielilor bugetare curente

e) biletele de banca sunt instrumente de credit emise de catre bancile de emisiune, la valori diferite, la purtator (nu au inscris numele beneficiarului) si nu au termene de scadenta.

f) cecul reprezinta un ordin de plata dat titularului unui cont curent de catre banca la care are deschis depozitul,de a elibera o anumita suma de bani persoanei inscrise in cec sau prezentatorului acesteia.. Cecul poate :

- nominal - pe care este specificat numele beneficiarului;

-la purtator- al carui beneficiar este detinatorul propriu-zis;

- de virament (sau de decontare) utilizat pentru transferul direct al sumelor tranzactionate din contul emitentului in cel al beneficiarului;

Functionand pe piata in calitate de agenti economici financiari, bancile specializate isi desfasoara activitatea in conformitate cu regulamentele sistemului bancar din tara respectiva si isi asigura finantarea din surse proprii si atrase.

Castigul realizat de catre orice banca in urma activitatii depuse poarta numele de castig brut al bancii si se realizeaza in principal din diferenta dintre dobanda incasata pentru creditele acordate debitorilor si cea acordata depunatorilor pentru depozitele la termen sau la vedere si din comisioanele incasate pentru activitatile de gestionare a conturilor bancare sau de consultanta.

Teme de casa:

Definiti banii si prezentati functiile lor?

Ce sunt componentele masei monetare?

Care sunt formele sub care se realizeaza decontarile?

Definiti si clasificati notiunea de convertibilitate?

Care sunt principalele agregate monetare?

Prezentati principalele teorii ale banilor?

Evidentiati structura sistemului bancar?

Prezentati functiile bancilor specializate?

Aratati principalele diferente dintre creditul comercial si bancar?