PIATA MUNCII

PIATA MUNCII

Factorul munca, necesar desfasurarii oricarei activitati economice, se procura prin intermediul pietei muncii.

Piata muncii reprezinta confruntarea dintre cererea si oferta de munca intr-un anumit interval de timp si intr-un anumit spatiu ce se finalizeaza prin vanzarea - cumpararea de forta de munca in schimbul unui pret, numit salariu.

Cererea de forta de munca reprezinta nevoia de munca salariata ce se formeaza in economie intr-o anumita perioada de timp. Cererea de munca se exprima prin intermediul numarului de locuri de munca.

Oferta de forta de munca reprezinta cantitatea de munca pe care o pot depune membrii societatii in conditii salariale. Oferta de munca se exprima prin numarul celor apti de munca (populatia apta) din care se scade numarul femeilor casnice, al studentilor, militarilor in termen si al celor care nu doresc sa se angajeze intrucat au alte resurse pentru existenta.

Cererea si oferta de forta de munca sunt doua marimi dinamice, care reflecta legaturile existente dintotdeauna intre dezvoltarea economico-sociala, ca sursa a cererii, si populatie, ca sursa a ofertei. Ca urmare, cererea si oferta de forta de munca nu trebuie considerate prelungiri simple si directe ale cererii si ofertei de bunuri economice pe o alta piata, ele prezentand anumite particularitati:

pe termen scurt cererea de forta de munca este practic invariabila, deoarece dezvoltarea unor activitati existente si initierea altora noi, generatoare de locuri de munca, presupun o anumita perioada de timp;

oferta de forta de munca in ansamblul sau, se formeaza in decursul unui timp indelungat, in care creste si se instruieste fiecare generatie de oameni pana la varsta la care sa se poata angaja;

posesorii fortei de munca au o mobilitate relativ redusa;

oferta de forta de munca depinde de varsta, sex, starea sanatatii, etc., conditii care nu sunt neaparat de natura economica;

oferta de forta de munca este perisabila si are un caracter relativ rigid;

cererea si oferta de forta de munca nu sunt omogene, ci se compun din segmente si grupuri neconcurentiale sau putin concurentiale, neputandu-se substitui reciproc decat in anumite limite sau deloc.

Piata muncii exercita urmatoarele functii la nivel local, zonal si national:

functia de informare a patronatului si salariatilor;

functia de asistenta a partenerilor sociali;

functia de elaborare a unor studii de prognoza;

functia de protectie sociala.

Aceste functii se intalnesc cel mai frecvent la nivel local, acolo unde pot da maximul de eficienta.

Ca expresie a raporturilor dintre cerere si oferta, piata muncii se desfasoara in doua trepte:

a)     Pe ansamblul economiei sau pe segmente mari de cerere si oferta, unde:

se stabilesc conditiile de angajare a salariatilor;

se precizeaza tendinta de stabilire a salariilor (la nivel inalt sau scazut).

b)     La nivel microeconomic unde se intalnesc in termeni reali cererea si oferta de forta de munca in functie de conditiile concrete ale firmelor si salariatilor, astfel:

cererea de munca se dimensioneaza precis ca volum si structura;

oferta de munca se delimiteaza pornind de la programul de munca, numarul de ore suplimentare pe care salariatii le accepta, etc;

1. Analiza economica a pietei muncii

Cele mai importante instrumente cu ajutorul carora poate fi studiata si explicata piata muncii sunt:

Produsul fizic marginal al muncii

Reprezinta sporul de productie adus de fiecare nou angajat. Potrivit legii randamentelor factoriale descrescatoare, pe masura ce cantitatea de munca creste, produsul fizic marginal al muncii creste pana la un punct, dupa care incepe sa scada. Intrucat acest indicator se exprima numai in unitati fizice, iar modificarea volumului muncii este adesea asimilata cu cea survenita in salariul nominal, se impune asigurarea comparabilitatii celor doi termeni, astfel incat si produsul muncii trebuie sa fie exprimat in unitati valorice.

Venitul marginal al muncii (V_mL)

Fiecare nou angajat va aduce firmei un venit egal cu valoarea productivitatii marginale, adica:

V_mL = P x Produsul fizic marginal al muncii

P - pretul de vanzare al produsului firmei.

Relatia anterioara este adevarata daca piata este perfect concurentiala, adica este o piata pe care permanent venitul marginal este egal cu costul marginal:

Venitul marginal = Costul marginal al muncii

Costul fiecarui nou angajat este salariul nominal pe care firma i-l plateste; salariul reprezinta pentru firma costul marginal al muncii.

Profitul firmei va fi maxim atunci cand venitul marginal va fi egal cu costul marginal.

La nivel microeconomic cererea de munca poate sa creasca, daca creste productivitatea margianla a muncii, sau sa scada in situatia inversa. Un alt factor care influenteaza cererea de munca este pretul bunurilor si serviciilor produse de firma. Cu cat acest pret este mai mare, cu atat cererea de forta de munca va creste. Prin insumarea cererilor de forta de munca individuale la nivelul pietei se obtine cererea pietei.

La nivelul individului oferta de forta de munca poate fi analizata prin prisma teoriei comportamentului consumatorului. Vom analiza relatia salariu orar (SO) - salariu orar marginal (SO_m).

SO_m reprezinta sporul de salariu determinat de cresterea cu o ora a timpului de munca.

Daca se realizeaza conditia:

SO_m > SO - va    avea loc maximizarea utilitatii, prin care se intelege capacitatea salariului de a maximiza satisfactia salariatului.

SO_m > SO - va determina aparitia dezutilitatilor, adica aparitia insatisfactiei determinate de sacrificarea timpului liber cu toate functiile sale si de efectele si neplacerile potentiale induse de munca.

Trebuie precizat faptul ca prima relatie nu se realizeaza la infinit. De la un anumit punct ofertantul va trebui sa realizeze un echilibru intre utilitatea si dezutilitatea muncii.

Astfel factorii care influenteaza oferta de forta munca sunt: marimea salariului real; raportul dintre utilitatea si dezutilitatea muncii; nevoile de subzistenta ale salariatului si familiei sale.

In conditiile pietei perfecte a muncii, se formeaza salariul de echilibru, echivalent cu pretul de echilibru de pe piata celorlalte bunuri economice. Acesta desemneaza echilibrul care se formeaza pe piata muncii, in ansamblul sau, adica intre cererea si oferta de forta de munca agregate, si reprezinta acel nivel al salariului care poate satisface cea mai mare parte a cererii si ofertei de forta de munca.

Concurenta perfecta, respectiv salariul de echilibru, este un model teoretic ideal, care nu are un corespondent direct in realitate, dar el poate avea o contributie foarte importanta la intelegerea formelor reale de piata a muncii.

2. Forme particulare ale pietei muncii

Monopsonul (un singur cumparator) - firmele au capacitatea de a controla pretul muncii (salariul) si cantitatea de munca din economie.

In realitate nu exista monopson pur pe piata muncii. Dar exista situatii in care firmele se inteleg intre ele cu privire la marimea salariilor, fapt care explica existenta unui coridor al salariilor practicate de firmele mari.

Monopolul (un singur ofertant) - este reprezentat de sindicate.

Sindicatele pot deteremina cresterea salariilor, in principal prin doua metode:

reducerea ofertei de munca - prin limitarea accesului altor persoane in ramura in care activeaza sindicatul.

negocierea salariilor.

In cazul in care firmele sunt numeroase, orice presiune din partea sindicatelor pentru salarii mai mari conduce la cresterea salariilor, dar si la reducerea gradului de ocupare.

Monopolul bilateral - este o combinatie intre monopol si monopson.

Salariul si gradul de ocupare depind de raportul de putere dintre cele doua parti care au interese opuse: firmele care doresc sa tina salariul la un nivel cat mai redus, si sindicatele, care doresc un salariu cat mai mare.

Pe o piata perfecta, salariul de echilibru ar fi superior celui de monopson si inferior celui de monopol.