PIATA OPTIUNILOR

Istoria optiunilor este legata de cea a burselor de marfuri, in special a celor din Statele Unite. Cele mai importante doua centre unde se tranzactioneaza futures si optiuni in Statele Unite sunt Chicago si New York.

In 1848 este infiintata Chicago Board of Trade (CBOT), unde, in mod oficial, primele contracte futures propriu-zise incepand sa fie tranzactionate in 1877, fiind vorba de contracte futures pe cereale. Intrucat in 1874 un decret al statului Illinois interzice tranzactionarea optiunilor pe materii prime, se dezvolta optiunile pe contracte, asa-numitele "privileges". Acestea aveau de obicei ca activ de baza un contract futures pe cereale (grau, porumb, etc.). In 1936, prin "Commodity Exchange Act", Congresul interzice tranzactionarea acestor optiuni.

In 1974, prin "Commodity Futures Trading Act", este reinnoita interdictia de a tranzactiona optiuni ce au ca activ de baza un contract futures pe produse agricole, dar, in acelasi timp, CFTC este insarcinata cu realizarea unei reglementari permitand burselor sa deschida piete de optiuni pe alte tipuri de contracte futures. De-abia in 1981 Congresul adopta programul pilot al CFTC.

In 1982, "Commodity Futures Trading Act" permite CFTC sa reglementeze optiunile pe produse agricole. Astfel ca in 1984 CFTC autorizeaza fiecare bursa sa ofere timp de trei ani optiuni bazate pe 2 produse agricole deja tranzactionate in bursa. CBOT opteaza pentru optiuni pe futures pe porumb si soia, care incep sa se tranzactioneze de la 31 octombrie 1984

A doua mare bursa din Chicago este Chicago Mercantile Exchange (CME), inaugurata in 1919 sub numele de Butter and Egg Board, urmasa lui Chicago Produce Exchange, infiintata in 1874. Pana in anii '60, aici s-au tranzactionat cartofi, ceapa, piei. Incepand cu 1961 sunt introduse contracte futures pe carcase de porc, vite vii, vite de ingrasat, cherestea, vite congelate, miei, etc, dar la inceput s-a dezvoltat numai cheresteaua.

In urma autorizatiei primite de la CFTC, sunt lansate optiunile pe futures pe vite vii.

MidAmerica Commodity Exchange (MACE) provine din Pudd's Exchange, infiintata in 1868, unde se tranzactionau mini-contracte futures pe cereale. Numele de MACE este adoptat in 1973, deschizandu-se tranzactii futures pe porcii vii. In 1984 sunt lansate optiuni pe futures pe grau.

Al doilea important centru de tranzactionare a optiunilor este New York.

New York Mercantile Exchange (NYMEX) isi are originea in Butter and Cheese Exchange of New York, infiintata in 1873. Primele contracte futures sunt tranzactionate in 1921, dar ele reprezentau numai 1% din volumul tranzactiilor. Pana in anii '70 specializarea acestei burse consta in produse agricole, precum cartofii, chiar daca mai existau si alte contracte futures, precum cele pe platina.

Dupa cum ii spune si numele, Coffee, Sugar and Cocoa Exchange tranzactioneaza contracte futures pe zahar (brut-2 sortimente si alb), cafea si cacao. Dateaza din 1925, din fuziunea a doua burse, una dintre ele fiind infiintata in 1882. In afara de contractele futures tranzactionate din anii '20, in anii '80 au fost introduse optiuni pe futures pe zahar brut, cacao si cafea.

New York Cotton Exchange a lansat in 1984 optiuni pe contracte futures pe bumbac.

Optiunile negociabile sint contracte standardizate incheiate intre vinzatorul optiunii (engl. option seller; writer; maker) si cumparatorul optiunii (engl. option buyer; holder) prin care primul vinde celui de-al doilea dreptul de a cumpara sau de a vinde un activ determinat. Prin urmare, optiunea reprezinta un drept care, daca este exercitat, creeaza obligatii intre parti privitoare la activul de baza. Dupa natura acestor obligatii se disting doua tipuri de optiuni: cele de cumparare si cele de vinzare.

Optiunea de cumparare (engl. call; fr. option d'achat) este un contract, in forma negociabila, care da dreptul cumparatorului (buyer, holder) ca intr-o anumita perioada de timp, sa cumpere de la vinzatorul optiunii (seller, writer) activul de baza, la un pret stabilit prin contract. Pe de alta parte, vinzatorul optiunii call isi asuma obligatia de a vinde cumparatorului activul de baza, la pretul stabilit, daca optiunea este exercitata intr-un anumit interval de timp.

Optiunea de vinzare (engl. put; fr. option de vente) este un contract in forma negociabila, care da dreptul cumparatorului optiunii ca intr-o anumita perioada sa vinda activul de baza vinzatorului acesteia, la un pret stabilit prin contract. Pe de alta parte, vinzatorul unui put isi asuma obligatia de a cumpara activul de baza de la cumparatorul optiunii la pretul stabilit, daca optiunea este exercitata intr-un anumit interval de timp.

In functie de activul de baza, optiunile se impart in mai multe categorii: optiuni pe actiuni (engl. stock options), optiuni pe instrumente de datorie (debt options), optiuni pe valute (currency options), optiuni pe indici (index options) si optiuni pe contracte futures (futures options). In ultima categorie sint cuprinse optiunile pe contracte futures cu marfa, valute, rata dobinzii etc.

Toate optiunile de acelasi tip - call sau put - care au acelasi activ de baza formeaza o clasa de optiuni (de exemplu, clasa optiunilor de vinzare pe actiuni IBM). Extinderea tranzactiilor cu acest tip de titluri financiare s-a realizat indeosebi in ultimele doua decenii, pe masura dezvoltarii pietei bursiere in marile centre financiare ale lumii.

In SUA, inainte de 1973, optiunile negociabile se lucrau 'la ghiseu' in tranzactii interdealeri, fara sa se poata vorbi de o adevarata piata bursiera pentru aceste titluri. In 1973 Bursa de marfuri de la Chicago (CBOT) a deschis prima piata organizata pentru optiunile pe actiuni, Chicago Board Options Exchange (CBOE); in aprilie 1973 s-au tranzactionat primele optiuni call, iar din iunie 1977 au fost lansate opiunile put. Ulterior piata optiunilor a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa, atit prin diversificarea activelor de baza, cit si prin introducerea tranzactiilor cu optiuni la cele mai importante burse din lume.

Astfel, in 1982 a fost infiintata in cadrul CME de la Chicago, Piata pe Indici si Optiuni (Index and Option Market - IOM), unde se tranzactioneaza, intre altele, optiunile pe contractul futures pentru indicele Standard&Poor's 500. In Franta a fost deschisa, in septembrie 1987, Piata Optiunilor Negociabile de la Paris (Le March d'options ngociables de Paris - MONEP). Totodata, la marile burse de valori (NYSE, TSE) au fost lansate contracte cu optiuni pe actiuni si indici de bursa, iar pe unele piete organizate pentru tranzactii futures se lucreaza si diferite clase de optiuni (LIFFE).

10.1. Caracteristicile optiunii

Ca titlu financiar, optiunile prezinta caracteristicile definitorii ale unui produs bursier: standardizare, negociabilitate, lichiditate. Fiind construite pe baza unui activ financiar, ele sint insa titluri derivate.

a) Marimea optiunii

Fiecare optiune are ca obiect un activ standardizat din punctul de vedere al volumului sau valorii. De exemplu, atunci cand activul de baza il constituie contractele futures, un contract pe optiuni poarta, de regula, asupra a unui contract futures. Ca atare, daca un investitor cumpara un contract pe optiune (o optiune, in limbaj bursier) el dobandeste dreptul de cumparare sau vanzare pentru 5.000 busheli de grau.

In cazul optiunilor pe indici de bursa activul de baza se determina inmultind nivelul indicelui cu o valoare fixa exprimata in moneda contractului (multiplicator). De exemplu, la optiunile pe indicele Standard & Poor's 100 multiplicatorul este de 100$; cel care cumpara un contract pe optiuni, cumpara dreptul asupra unei unitati de tranzactii egala cu 100$ x S&P100 si nu asupra unui anumit numar de actiuni. La futures options fiecare optiune poarta asupra unui anumit contract futures, valoarea activului de baza fiind egala cu unitatea de tranzactie de la contractul futures.

b) Durata de viata

Standardizarea se refera si la durata optiunii, respectiv perioada de timp in care optiunea poate fi exercitata; data finala pentru exercitarea optiunii se numeste data expirarii (engl. expiration date). Perioada de exercitare se determina pe baza asa-numitelor cicluri de expirare (engl. expiration cycles). Astfel, la bursele americane (CBOE) s-au stabilit pentru optiunile pe actiuni urmatoarele cicluri: 1) ianuarie, aprilie, iulie si octombrie; 2) februarie, mai, august si noiembrie; 3) martie, iunie, septembrie si decembrie. Ele sint numite ciclurile 'ianuarie', 'februarie', 'martie'. Aceasta inseamna ca, in cazul unei optiuni pe actiuni, daca o anumita actiune are o optiune care expira in ianuarie, ea are de asemenea optiuni care expira in aprilie, iulie si octombrie. Toate optiunile put si call din aceeasi clasa sint alocate unui anumit ciclu.

Durata maxima de viata pentru fiecare optiune este de 9 luni, iar la un moment dat sint disponibile pentru tranzactii numai trei din cele patru luni scadente. Astfel, in cazul ciclului 'ianuarie', cind optiunile scadente in ianuarie expira, incepe negocierea optiunilor octombrie; cind cele pe aprilie expira, se emit optiunile pe ianuarie etc. La sfirsitul lui ianuarie (cind optiunile pe ianuarie au expirat) coteaza optiunile aprilie, iulie, octombrie. Altfel spus, optiunile din ciclul 'ianuarie' au la acea data scadente de 3, 6 si 9 luni. In general, la bursele americane, optiunile pe actiuni trebuie sa fie exercitate inainte de cea de-a treia simbata a lunii de expirare; prin urmare, ultima zi de tranzactii este in cea de-a treia vineri a lunii.

In cazul altor categorii de optiuni (de exemplu, optiuni pe contracte futures cu marfa) ciclurile de expirare sint stabilite dupa alte principii.

Din punctul de vedere al modului de exercitare se face distinctia intre optiunile americane si cele europene. O optiune americana poate fi exercitata de cel care o detine oricind in perioada dintre momentul in care a fost cumparata si data expirarii. O optiune europeana poate fi exercitata numai intr-o scurta perioada - care poate fi si de o zi - inainte de data expirarii. Denumirile respective se refera la tipul de optiune si nu la pietele pe care sint negociate.

c) Pretul de exercitare

Pretul la care se poate cumpara/vinde activul de baza al optiunii se numeste pret de exercitare (engl. exercise price), deoarece la acest pret se exercita dreptul pe care il confera optiunea; el este determinat in momentul incheierii contractului (de aici denumirea de striking price). Acest pret depinde de pretul activului de baza din momentul cumpararii optiunii si este stabilit de bursa de o maniera standardizata.

Optiunile apartinind unei anumite clase, care au aceeasi data de expirare si acelasi pret de exercitare formeaza o serie de optiuni (engl. series). De exemplu, toate optiunile call pe actiunile IBM, avind scadenta in ianuarie si pretul de exercitare de 40$ formeaza o serie de optiuni. O asemenea serie se indica in felul urmator: IBM ianuarie 40 call.

La bursele americane, pretul de exercitare pentru optiunile pe actiuni este stabilit, in general, dupa urmatoarea regula: cind cursul actiunii este mai mic de 25$, preturile de exercitare sint indicate cu diferente de 2.5$, la cursuri intre 25$ si 200$, cu diferente de 5$, iar la cursuri de peste 200$, cu diferente de 10$. La optiunile pe indici intervalele sint de 5$. Astfel, la o actiune care coteaza 22^3/8$, preturile de exercitare pot fi, de exemplu: 20$, 22^1/2$, 25$ etc. Dupa cum se vede, preturile de exercitare aproximeaza cursul actiunii care constituie activul de baza.

Pretul de exercitare se modifica daca apar fluctuatii mari la pretul activului de baza; in acest caz se stabilesc noi preturi (pentru toate scadentele care sint mai indepartate de 20 de zile bursiere de la data modificarii), astfel incit pretul de exercitare central sa se mentina reprezentativ.

d) Pretul optiunii

In schimbul dreptului care i se ofera prin optiune, cumparatorul plateste vinzatorului o prima (engl. premium; fr. prime), care reprezinta pretul optiunii, achitat in momentul incheierii contractului.

Spre deosebire de optiunile nenegociabile, unde prima este fixa (la Paris se numea avec), la optiunile negociabile - care pot fi vindute/cumparate pe tot parcursul duratei lor de viata - pretul optiunii este variabil si se stabileste la bursa, in functie de raportul dintre cererea si oferta de optiuni. Pretul optiunii are doua componente: valoarea intrinseca si valoarea- timp.

Valoarea intrinseca (engl. intrinsic value) este diferenta dintre pretul de exercitare al optiunii si pretul activului de baza al optiunii.

Marimea valorii intrinseci (V_i) se calculeaza pe baza pretului de exercitare (PE) si a pretului (cursului) activului de baza (C), conform urmatoarelor formule:

- pentru optiunile call: V_i = C - PE

- pentru optiunile put: V_i = PE - C.

Cind valoarea intrinseca este pozitiva se spune ca optiunea este 'in bani' (engl. in-the-money; fr. en dedans); cind valoarea intrinseca este negativa se spune ca optiunea este 'fara bani' (engl. out-of-money; fr. en dehors); cind valoarea intrinseca este egala cu zero, optiunea este 'la bani' (engl. at-the-money; fr. parit).

O optiune put are o valoare intrinseca - optiunea este 'in bani' - cind pretul de exercitare (PE) este mai mare decit pretul activului (C). In acelasi caz optiunea call este 'fara bani'. Daca PE=C optiunea (call sau put) este 'la bani' (at-the-money). O imagine sintetica asupra valorii intrinseci a optiunilor o da Tabelul 8.1.

Valoarea intrinseca a optiunilor

Tabelul 10.1

C = pretul (cursul) activului de baza;

PE = pretul de exercitare al optiunii.

Valoarea timp (engl. time value) este valoarea suplimentara, peste cea intrinseca, pe care optiunea o poate dobindi pe piata ca urmare a cererii/ofertei de optiuni; altfel spus, ea este egala cu diferenta pozitiva dintre pretul optiunii si valoarea sa intrinseca. De exemplu, in conditiile in care cursul actiunilor GM este de 40$/actiune, o optiune call pe aceste actiuni cu pretul de exercitare de 40$ se poate vinde la 42$. Optiunea nu are valoare intrinseca, deoarece pretul de exercitare este egal cu pretul activului; in schimb, ea are o valoare-timp de 2$, deoarece pe piata se manifesta o cerere relativ ridicata pentru optiunea respectiva. Valoarea-timp arata cit este dispus sa plateasca investitorul (cumparatorul optiunii) in speranta ca, pe durata de viata, optiunea va cunoaste la un moment dat, anterior expirarii, o crestere de pret. Marimea valorii-timp (V_t) se exprima prin formula: V_t = p - V_i, unde p este pretul optiunii.

Valoarea-timp este cu atit mai mare cu cit scadenta este mai indepartata si descreste in timp (deoarece spatiul estimailor operatorilor cu privire la pretu optunii se reduce treptat). In cazul exercitarii optiunii la expirare, valoarea-timp se identifica cu valoarea intrinseca; o optiune neexercitata la scadentaare o valoare-timp nula.

In concluzie, pretul optiunii (p) reflecta valoarea intrinseca (V_i) si valoarea-timp (V_t) si depinde de pretul activului de baza (C) si de pretul de exercitare a optiunii (PE). Dupa cum rezulta din cele de mai sus, pretul activului influenteaza direct proportional prima optiunilor call si invers proportional prima optiunilor put; pretul de exercitare influenteaza pozitiv prima optiunilor put si negativ prima optiunilor call. Pe de alta parte, scadenta optiunii influenteaza pozitiv pretul atit la call, cit si la put: cu cit scadenta este mai indepartata, cu atit valoarea-timp a optiunii este mai mare. Totodata, volatilitatea pretului activului de baza se reflecta pozitiv asupra pretului atit la call, cit si la put: optiunile pentru active cu fluctuatii mari sint mai scumpe decit cele pentru active stabile.

10.2. Mecanismul tranzactiilor

Optiunile se tranzactioneaza in conditii si dupa o procedura asemanatoare cu cele practicate pe pietele de titluri primare si contracte futures. Exista insa si o serie de particularitati care tin atit de natura acestor titluri, cit si de modul cum au fost organizate dupa 1975 - bursele pentru optiuni. Vom prezenta in continuare organizarea pietei si mecanismul tranzactional al optiunilor pe actiuni dupa modelul american, in speta la CBOE.

Organizarea pietei

Piata americana (si mondiala) a optiunilor este dominata de Chicago cu cele doua burse specializate: Chicago Board Options Exchange (CBOE), creata de CBOT si Index and Option Market (IOM), creat de CME. Autoritatea pietei este Securities and Exchange Commission (SEC), cea care supravegheaza in general industria titlurilor financiare (actiuni, obligatiuni, optiuni si fonduri mutuale); dupa cum am aratat, piata futures este supravegheata de Commodities Futures Trading Commission (CFTC). Bursa (CBOE sau IOM) stabileste regulile si procedurile privind operatiunile cu optiuni cotate care se aplica tuturor membrilor sai, ca si clientilor acestora - investitorii institutionali si individuali. De exemplu, bursa stabileste conditiile pentru listarea optiunilor, adica pentru admiterea acestora la tranzactii in bursa.

Sistemul tranzactional se bazeaza pe prezenta in bursa a unui 'creator de piata' (engl. market maker, MM). La CBOE acesta prezinta doua preturi: bid, adica pretul maxim pe care MM il ofera pentru o optiune la cumparare, si ask, pretul minim pe care MM il cere pentru o optiune la vinzare. Bursa stabileste limitele spread-ului (diferenta dintre pretul ask si bid); de exemplu, pentru optiunile cu preturi intre 10$ si 20$ acesta nu poate fi mai mare de 3/4 dintr-un punct (0,75$). Un alt agent de bursa este brokerul (engl. floor broker), acesta avind rolul sa execute ordinele in contul clientilor sai; in acest sens clientii deschid conturi la firma broker de care apartine brokerul.

In sala de negocieri lucreaza si un functionar al bursei, numit responsabil cu carnetul de ordine (engl. order book official), care preia ordinele cu limita de pret ce nu se pot executa in momentul primirii lor de la clienti, in vederea unei executari ulterioare (cind conditiile pietei o permit); el il va informa pe MM in legatura cu cele mai bune ordine limita ale clientilor, astfel incit acestea sa fie executate conform criteriilor de prioritate (prioritate de pret, precedenta).

Plasarea ordinului

Initierea unei tranzactii cu optiuni se face prin deschiderea de catre client (investitor) a unui cont la o firma broker; apoi, investitorul lanseaza un ordin, iar firma transmite acest ordin brokerului de bursa care lucreaza in sala de negocieri. Tipurile de ordine utilizate sint identice cu cele de pe piata de actiuni: la piata, limita, ordin stop; in ordin trebuie sa se specifice: directia operatiunii (vanzare/cumparare), tipul optiunii (call/put), clasa optiunii (activul de baza), seria optiunii (pretul de exercitare, data expirarii) si numarul de contracte.

Executarea ordinului se face in 'groapa' (engl. pit), un spatiu octogonal pe mai multe nivele, unde se posteaza creatorii de piata si brokerii de bursa.

In urma executarii ordinului, clientul dobindeste o pozitie pe optiune, iar aceasta poate fi long, daca a cumparat, sau short, daca a vandut. Prin urmare, un operator poate avea long pe call (a cumparat o optiune de cumparare), long pe put (a cumparat o optiune de vinzare), short pe call (a vindut o optiune de cumparare) sau short pe put (a vindut o optiune de vinzare). Pozitia pe optiune nu trebuie confundata cu pozitia pe activul de baza; astfel, un long put inseamna o pozitie de cumparare pe put, dar ea poate sa duca la o pozitie de vinzare pe activul de baza, daca optiunea este exercitata. Deci orice tranzactie cu optiuni deschide pentru investitor o pozitie pe optiuni si creeaza o pozitie virtuala pe activul de baza.

Pentru cumpararea si vinzarea de optiuni clientul trebuie sa asigure anumite garantii, din acest punct de vedere distingindu-se trei situatii:

- La cumptrarea de optiuni investitorul trebuie sa plateasca integral pretul optiunii (prima). Prin urmare, aceste tranzactii nu se lucreza in marja.

- La vinzarea de optiuni call neacoperite (pentru care clientul nu detine in momentul vinzarii activul de baza) investitorul trebuie sa depuna 30% din valoarea de piata a activului de baza (la care se adauga marimea cu care optiunea este 'in bani' sau din care se scade marimea cu care optiunea este 'fara bani'), minus marimea primei.

- La vinzarea de optiuni call acoperite (pentru care clientul detine in momentul vinzarii activul de baza), daca pretul de exercitare a optiunii este cel putin egal cu cursul actiunii, investitorul nu trebuie sa depuna decit marja ceruta pentru actiuni; daca pretul de exercitare este mai mic decit cursul actiunii, gradul admis de indatorare a investitorului fata de broker depinde de pretul de exercitare si nu de cursul actiunii.

Bursa stabileste limitele de pozitie (engl. position limits), adica numarul maxim de optiuni pe care un investitor le poate detine pe acelasi tip de pozitie virutala la activul de baza. Este de remarcat ca un long call si un short put inseamna acelasi tip de pozitie virtuala la activul de baza (cumparator al activului, deci long pe actiuni); similar, un short call si un long put inseamna acelasi tip de pozitie (vinzator al activului, deci short pe actiuni).

Totodata, se stabileste si limita de exercitare (engl. exercise limit), care reprezinta numarul maxim de optiuni care pot fi exercitate in fiecare cinci zile consecutive de bursa de catre un investitor sau un grup de investitori care actioneaza impreuna.

Scopul stabilirii acestor limite este de a contracara posibilitatea ca un investitor sau un grup de investitori sa capete o influenta semnificativa asupra pietei.

Casa de compensatie

Casa de compensatie joaca un rol esential in procesul executarii contractelor pe optiuni; in SUA functia respectiva revine Corporatiei de Cliring al Optiunilor (engl. Options Clearing Corporation - OCC). Constituita ca o institutie autonoma, OCC se interpune in toate tranzactiile incheiate in bursa, devenind vinzatorul pentru toti cumparatorii de call care exercita optiunea, cumparatorul pentru cumparatorii de put care exercita optiunea etc. Membrii OCC, respectiv firmele broker membre (engl. clearing members), deschid conturi la casa de compensatie prin intermediul carora efectueaza cliringul. Toti creatorii de piata si toate firmele broker care tranzactioneaza in bursa trebuie sa execute contractele prin intermediul membrilor cliring.

OCC tine evidenta tuturor pozitiilor long si short pe optiuni ale membrilor sai, iar numarul contractelor de cumparare de optiuni trebuie sa fie egal cu cel al contractelor de vinzare. La rindul sau, fiecare firma membra a OCC tine evidenta contractelor clientilor sai (creatorii de piata sau firme broker).

Cind cumpara o optiune, clientul trebuie s plateasca integral pretul acesteia in dimineata zilei lucratoare care urmeaza incheierii contractului in bursa; prima este depusa la casa de compensatie, in contul firmei membre a OCC care a lucreaza cu brokerul clientului. Vinzatorul optiunii, care are un cont in marja la o firma membra a OCC, face un depozit (marja) egal cu marimea primei, dar nu poate retrage acea suma din cont, deoarece aceasta serveste la garantarea operatiunii.

Lichidarea contractului

Executarea contractului pe optiuni se poate face prin lichidarea op_iunii, prin exercitarea optiunii si prin expirarea optiunii.

a) Lichidarea optiunii

Aceasta modalitate presupune plasarea de catre cel care detine o pozitie pe optiuni a unui ordin de compensare (engl. offsetting order): cumparatorul de optiune de cumparare (long call) da un ordin de vinzare a aceleiasi optiuni call, iar vinzatorul (short call) da un ordin de cumparare de call; pe de alta parte, cumparatorul unei optiuni de vinzare (long put) isi compenseaza pozitia printr-o vinzare de put, iar vinzatorul unei optiuni de vinzare, printr-o cumparare de put. Aceasta operatiune se numeste lichidarea optiunii sau inchiderea pozitiei (engl. closing transaction).

Ordinul de compensare se executa in acelasi mod cu ordinul de deschidere a pozitiei: firma membra a casei de compensatie anuleaza pozitia 'lunga' a investitorului si crediteaza contul brokerului care lucreaza pentru investitorul respectiv; in ultima instanta, clientul primeste in contul sau profitul net din operatiune (rezultat dupa deducerea comisioanelor si taxelor).

b) Exercitarea optiunii

Aceasta modalitate inseamna acceptarea de catre client a tranzactiei subiacente optiunii, adica predarea/primirea activului asupra caruia poarta optiunea.

Un investitor (long holder) care doreste sa exercite optiunea trebuie sa anunte acest fapt firmei broker, care notifica firmei membre a OCC decizia clientului sau. Membrul cliring plaseaza un ordin de exercitare la casa de compensatie, iar aceasta alege o alta firma membra la care un tert are o pozitie short pe aceeasi optiune. Aceasta din urma firma membra, pe baza unei proceduri stabilite de OCC, selecteaza clientul sau cu pozitie short (writer) care urmeaza sa raspunda cererii de exercitare a optiunii. Daca este vorba de o optiune call vinzatorul ales (writer) va livra titlurile, iar cumparatorul care a exercitat optiunea (holder) va plati pretul de exercitare. Daca este vorba de o optiune put, cumparatorul care a exercitat optiunea (short holder) va livra titlurile, iar vinzatorul ales (long writer) va plati pretul de exercitare.

c) Expirarea optiunii

In acest caz detinatorul optiunii isi mentine deschisa pozitia pina la scadenta, fara sa dea vreo instructiune firmei broker. Cind optiunea expira, ea este anulata din evidentele casei de compensatie si ale firmei membre. Daca optiunea are valoare intrinseca (este 'in bani') aceasta valoare va reveni holder-ului; daca valoarea optiunii este negativa ('fara bani') holder-ul pierde prima.

STRATEGII CU OPTIUNI

Atunci cand un operator intuieste o crestere viitoare a preturilor futures, el va cumpara optiuni call, adoptand o pozitie la bursa long call, iar atunci cand acesta prevede scaderea preturilor in viitor, va cumpara optiuni put, adoptand astfel la bursa o pozitie long put.

Daca aceste estimari prevad fluctuatii puternice ale preturilor intr-un sens sau altul, atunci achizitionarea de optiuni in afara banilor devine foarte atractiva, pentru ca aceste optiuni sunt mai ieftine si ii ofera posibilitatea unor profituri ridicate, fara riscuri aditionale.

In mod simetric, un operator care se bazeaza pe stabilitatea preturilor sau pe usoara lor scadere, va vinde optiuni call, deschizand o pozitie short call, iar un operator care mizeaza pe stabilitatea preturilor sau pe usoara lor crestere, va vinde optiuni put, deschizand o pozitie short put.

	LONG CALL	SHORT CALL	LONG PUT	SHORT PUT
Principiu	Cumpararea unei optiuni de cumparare contra pltaii unei prime	Vanzarea unei optiuni de cumparare. incasarea primei si obligatia depunerii unui depozit	Cumpararea unei optiuni de vanzare contra platii unei prime	Vanzarea unei optiuni de vanzare. incasarea primei si obligatia depunerii unui deposit
Scop	A se profita de cresterea pretului futures. Asigurarea unui pret de cumparare viitor maxim. Pierdere limitata, profit nelimitat	Realizarea unui profit limitat la marimea primei, in conditiile unei piete neutre sau descrescatoare. Pierdere nelimitata, pentru ca nu exista pozitie deschisa pe futures	A se profita de scaderea pretului futures. Asigurarea unui pret de vanzare viitor minim.	Realizarea unui profit limitat la marimea primei, in conditiile unei piete neutre sau crescatoare. Obtinerea unei pozitii pe futures la un pret mai mic, ca urmare a primei incasate.
Pret futures   Pret futures   Pret futures

 

Pret futures