CATEGORII DOCUMENTE |
Agricultura | Asigurari | Comert | Confectii | Contabilitate | Contracte | Economie |
Transporturi | Turism | Zootehnie |
prevederi legale conform Ordonantei de Urgenta nr. 117 din 21 decembrie 2006 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat
1. Introducere
Odata cu abrogarea Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat la data de 31 decembrie 2006, intrucat contravine Tratatului de instituire a Comunitatii Europene, a fost adoptata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 117/ 21 decembrie 2006, aprobata prin Legea 137din 17 mai 2007 (in continuare OUG), ce are ca scop reglementarea procedurilor nationale in materia ajutorului de stat, in vederea aplicarii art. 87-89 din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene si a legislatiei secundare adoptate in baza acestora.
Prevederile OUG nu se aplica ajutorului de stat pentru agricultura si piscicultura, acordat in conformitate cu dispozitiile art. 32-38 din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene.
In aceasta OUG, termenii specifici domeniului ajutorului de stat sunt utilizati in intelesul Regulamentului Consiliului (CE) nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a art. 93 din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 83 din 27 martie 1999, cu modificarile ulterioare, denumit in continuare Regulamentul CE 659/1999, al Regulamentului Comisiei (CE) nr. 794/2004 de punere in aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a art. 93 din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 140 din 30 aprilie 2004, cu modificarile ulterioare, si al celorlalte reglementari comunitare in domeniu.
Ajutorul de stat nou, supus obligatiei de notificare, nu poate fi acordat decat dupa autorizarea acestuia de catre Comisia Europeana sau dupa ce acesta este considerat a fi fost autorizat.
Ajutorul de stat care nu este supus obligatiei de notificare poate fi acordat numai cu respectarea conditiilor prevazute de reglementarile in vigoare.
Instituirea de masuri de ajutor de stat impune autoritatilor publice elaborarea unor scheme de ajutor de stat sau ajutoare de stat individuale, care trebuie sa prevada cel putin urmatoarele elemente: obiectivul, modalitatea acordarii ajutorului de stat, precum si cuantumul fondurilor alocate in acest scop din bugetul autoritatii publice centrale sau locale, in conformitate cu legislatia in domeniu.
Alocarile specifice din cadrul unei scheme de ajutor de stat autorizate de Comisia Europeana, in conditiile art. 88 din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, pot fi acordate daca indeplinesc conditiile stabilite in schema si nu este necesara emiterea unui alt act prin care se stabilesc conditii suplimentare in acest sens.
Ajutorul de stat regional poate fi acordat in conformitate cu reglementarile in domeniu si cu harta ajutorului regional.
Harta ajutorului regional se adopta prin hotarare a Guvernului Romaniei si se notifica Comisiei Europene, in vederea autorizarii conform procedurii prevazute de art. 88 alin. (3) din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene.
Schemele de ajutor de minimis se transmit spre informare Consiliului Concurentei, in termen de 15 zile de la data adoptarii.
Consiliul Concurentei indeplineste rolul de autoritate de contact in raporturile dintre Comisia Europeana si autoritatile si institutiile publice, inclusiv institutiile publice implicate in procesul de privatizare, alti furnizori de ajutor de stat si beneficiarii de ajutor de stat, implicati in procedurile din domeniul ajutorului de stat.
Consiliul Concurentei acorda asistenta de specialitate in domeniul ajutorului de stat autoritatilor, altor furnizori si beneficiarilor de ajutor de stat, pentru asigurarea indeplinirii obligatiilor asumate de Romania in acest domeniu, in calitate de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv in cadrul procesului de elaborare a actelor normative sau administrative prin care se instituie masuri de natura ajutorului de stat.
Consiliul Concurentei asigura informarea autoritatilor, altor furnizori de ajutor de stat, a beneficiarilor si a publicului privind reglementarile europene in domeniul ajutorului de stat, prin publicarea de ghiduri, buletine lunare, sinteze legislative si de jurisprudenta si alte materiale informative, precum si prin organizarea de seminarii, mese rotunde, conferinte si altele asemenea. Consiliul Concurentei prezinta semestrial Guvernului o informare asupra activitatii sale in domeniul ajutorului de stat.
Consiliul Concurentei colaboreaza cu autoritatile, alti furnizori si beneficiarii de ajutor de stat si ii sprijina in vederea aplicarii corespunzatoare a legislatiei comunitare.
Consiliul Concurentei colaboreaza cu autoritatea competenta sa reprezinte Romania in fata Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene in cazurile privind ajutorul de stat.
2. Procedura de pregatire a notificarii si informarii
Notificarile privind masurile de ajutor de stat, respectiv informarile privind masurile de ajutor de stat care intra in domeniul de aplicare a exceptarilor pe categorii de la obligatia de notificare, se transmit Consiliului Concurentei, care emite un aviz privind conformitatea, corectitudinea si indeplinirea obligatiilor prevazute de legislatia comunitara referitoare la intocmirea schemelor de ajutor de stat.
Consiliul Concurentei colaboreaza cu solicitantul pentru completarea si imbunatatirea notificarilor sau informarilor in scopul respectarii regulilor comunitare.
In situatia in care notificarile sau informarile sunt modificate dupa emiterea avizului Consiliului Concurentei, dar inainte de transmiterea notificarii sau informarii catre Comisia Europeana, modificarile trebuie transmise Consiliului Concurentei in vederea avizarii.
Cererea de aviz va fi inaintata Consiliului Concurentei de catre solicitant, care poate fi orice autoritate in sensul prezentei ordonante de urgenta.
Consiliul Concurentei poate cere date si informatii suplimentare solicitantului. Daca informatiile solicitate nu sunt transmise in termenul stabilit de Consiliul Concurentei, acesta emite avizul in baza datelor care i-au fost puse la dispozitie.
Consiliul Concurentei emite avizul in termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii de avizare, cu exceptia cazurilor in care solicitantul cere in scris prelungirea termenelor pentru completarea notificarii sau informarii.
In situatia in care prin aviz nu au fost propuse modificari, Consiliul Concurentei transmite notificarea sau informarea, de indata, Comisiei Europene, in forma avizata, dupa comunicarea avizului catre solicitant.
In situatia in care prin avizul Consiliului Concurentei au fost propuse modificari, daca solicitantul este de acord cu acestea, va inainta Consiliului Concurentei notificarea sau informarea modificata conform avizului, in termen de 10 zile de la primirea acestuia, in scopul transmiterii notificarii sau informarii Comisiei Europene.
In situatia in care solicitantul nu este de acord cu modificarile propuse in baza reglementarilor comunitare de catre Consiliul Concurentei, poate cere transmiterea notificarii sau a informarii in forma pe care o doreste, in termen de 10 zile de la primirea avizului.
In cazurile prezentate anterior notificarea sau informarea se transmite Comisiei Europene prin intermediul Reprezentantei permanente a Romaniei pe langa Uniunea Europeana.
Daca solicitantul nu cere transmiterea notificarii sau informarii sau nu transmite notificarea sau informarea in conformitate cu cele enuntate se considera ca a renuntat la aceasta.
3. Procedura in fata Comisiei Europene
Consiliul Concurentei reprezinta Romania in fata Comisiei Europene in procedurile comunitare privind ajutorul de stat.
Consiliul Concurentei este autoritatea competenta sa transmita Comisiei Europene notificarile, informarile, respectiv raportarile, intocmite potrivit prevederilor ordonantei de urgenta.
Consiliul Concurentei impreuna cu autoritatile, la solicitarea acestuia, reprezinta Romania in cadrul Comitetului consultativ in domeniul ajutorului de stat si in relatiile cu alte institutii si organisme comunitare cu atributii in aceasta materie.
Autoritatile, alti furnizori si beneficiarii ajutorului de stat au obligatia sa transmita Consiliului Concurentei, in termenele stabilite de acesta, toate informatiile necesare pentru derularea procedurilor in fata Comisiei Europene.
Termenele stabilite de Consiliul Concurentei nu pot fi mai mici de 30 de zile, cu exceptia situatiei in care datele, informatiile si documentele cu privire la ajutoarele de stat sunt solicitate de Comisia Europeana sau reglementarile comunitare in termene mai scurte.
Consiliul Concurentei se consulta cu autoritatile si alti furnizori, dupa caz, la elaborarea raspunsurilor, explicatiilor, formularilor de pozitii sau a altor acte, in scopul transmiterii acestora Comisiei Europene, prin intermediul Reprezentantei permanente a Romaniei pe langa Uniunea Europeana.
In sustinerea notificarii in fata Comisiei Europene, Consiliul Concurentei va fi asistat de catre autoritatea care a elaborat notificarea.
Consiliul Concurentei informeaza, de indata, autoritatea sau alti furnizori, dupa caz, cu privire la deciziile adoptate de Comisia Europeana potrivit art. 4, 7, art. 10 alin. (3) si art. 11 din Regulamentul CE 659/1999, primite prin intermediul Reprezentantei permanente a Romaniei pe langa Uniunea Europeana, trimitand totodata si o copie a deciziei in cauza.
Prevederile enuntate anterior se aplica in mod corespunzator in situatia in care, in conformitate cu dispozitiile art. 18 din Regulamentul CE 659/1999, Comisia Europeana adopta o recomandare de masuri adecvate.
Consiliul Concurentei publica pe site-ul sau, care devine punct national de informare, informatiile publice privind adoptarea de catre Comisia Europeana a deciziilor in domeniul ajutorului de stat.
Consiliul Concurentei, la cererea transmisa in timp util de solicitant, retrage notificarea inainte de emiterea unei decizii de catre Comisia Europeana. Cererea de retragere va fi comunicata Comisiei Europene de catre Consiliul Concurentei, prin intermediul Reprezentantei permanente a Romaniei pe langa Uniunea Europeana.
4. Monitorizarea ajutoarelor de stat
Consiliul Concurentei monitorizeaza ajutoarele de stat in sensul prevederilor din regulamentele comunitare referitoare la actiunile de monitorizare, in baza raportarilor, informatiilor si datelor transmise de furnizori, care pot fi autoritati si alti furnizori de ajutor de stat.
Furnizorii de ajutor de stat sunt obligati sa urmareasca modul de utilizare a ajutoarelor de stat acordate, sa dispuna masuri si sa transmita Consiliului Concurentei, in formatul solicitat de acesta, toate datele si informatiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel national, inclusiv pentru intocmirea rapoartelor si informarilor necesare indeplinirii obligatiilor Romaniei in calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Beneficiarii de ajutor de stat au obligatia sa transmita furnizorului raportari periodice, precum si alte informatii cu privire la ajutorul de stat acordat, conform cererii acestuia, sub sanctiunile prevazute de lege.
In aplicarea acestor prevederi furnizorii vor emite decizii prin care se dispune stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat acordate. Deciziile furnizorilor de ajutor de stat au caracter de titlu executoriu.
Consiliul Concurentei intocmeste si actualizeaza inventarul ajutoarelor de stat, pe baza raportarilor, datelor si informatiilor primite de la furnizori.
Consiliul Concurentei organizeaza registrul ajutoarelor de stat si elaboreaza raportul anual al ajutoarelor de stat acordate in Romania si alte rapoarte necesare indeplinirii obligatiilor de stat membru, pe baza inventarului ajutoarelor de stat, a raportarilor transmise de furnizori, respectiv a raspunsurilor primite la cererile de informatii ale Consiliului Concurentei catre furnizori.
Datele si informatiile necesare intocmirii si actualizarii inventarului, precum si elaborarii rapoartelor specifice se transmit de catre furnizorii de ajutor de stat, conform procedurilor stabilite prin regulament al Consiliului Concurentei. Inventarul ajutoarelor de stat se actualizeaza, in special, cu date referitoare la noile scheme de ajutor de stat si la noile ajutoare de stat individuale autorizate, precum si la cele exceptate de la obligatia notificarii.
In plus, beneficiarii de ajutor de stat au obligatia sa tina o evidenta specifica a ajutoarelor primite.
Furnizorii si beneficiarii de ajutor de stat raspund, potrivit legii, pentru realitatea si corectitudinea datelor si informatiilor transmise Consiliului Concurentei.
In cazul in care exista indoieli serioase in legatura cu datele transmise, Consiliul Concurentei poate sa solicite date si informatii suplimentare si, dupa caz, sa faca verificari la fata locului.
Consiliul Concurentei elaboreaza raportul anual privind ajutoarele de stat acordate in Romania, care este transmis spre informare Guvernului. in vederea asigurarii transparentei in acest domeniu, raportul se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si se transmite Comisiei Europene.
Raportul anual privind ajutoarele de stat cuprinde date si informatii despre ajutoarele de stat acordate in ultimii 3 ani, inclusiv anul pentru care se face raportarea, in special cu privire la valoarea, obiectivul, tipul si modalitatile de acordare a acestora.
Consiliul Concurentei supravegheaza relatiile financiare dintre autoritatile publice si intreprinderile publice, precum si transparenta relatiilor financiare in cadrul intreprinderilor beneficiare de drepturi speciale sau exclusive ori carora li s-a incredintat prestarea unor servicii de interes economic general pe baza raportarilor, informatiilor si datelor transmise de catre autoritatile publice.
Autoritatile publice au obligatia sa isi organizeze evidenta relatiilor financiare care au loc intre acestea si intreprinderile publice si sa transmita, la cererea Consiliului Concurentei, informatii in legatura cu aceste relatii.
Intreprinderile publice, inclusiv cele care activeaza in domeniul industriei prelucratoare, intreprinderile care desfasoara un serviciu de interes economic general, precum si cele care sunt beneficiare de drepturi speciale sau exclusive, care primesc sub orice forma o compensare pentru aceste prestatii si, totodata, desfasoara si alte activitati, sunt obligate sa tina evidente specifice pe activitati, in scopul asigurarii transparentei financiare.
Termenele stabilite de Consiliul Concurentei sau de furnizorii de ajutor de stat pentru primirea de raportari, informatii si date in procesul de monitorizare nu pot fi mai mici de 30 de zile, respectiv de 20 de zile in cazul celor stabilite de furnizori, cu exceptia situatiei in care datele, informatiile si documentele cu privire la ajutoarele de stat sunt solicitate de Comisia Europeana sau reglementarile comunitare in termene mai scurte.
Consiliul Concurentei impreuna cu furnizorii de ajutor de stat desemneaza reprezentantii autorizati sa asiste Comisia Europeana in controlul la fata locului.
In cazul in care Comisia Europeana procedeaza la un control la fata locului, potrivit dispozitiilor art. 22 din Regulamentul CE 659/1999, Consiliul Concurentei impreuna cu autoritatile pot formula obiectiuni la desemnarea expertilor de catre Comisia Europeana.
Consiliul Concurentei, autoritatile, alti furnizori si beneficiarii de ajutor de stat colaboreaza cu personalul imputernicit de Comisia Europeana pentru realizarea controlului la fata locului.
5. Rambursarea, recuperarea, suspendarea sau recuperarea provizorie a ajutorului de stat ilegal si a ajutorului de stat utilizat abuziv
Beneficiarul unui ajutor de stat este obligat sa ramburseze suma reprezentand echivalentul ajutorului de stat a carui recuperare a fost dispusa de Comisia Europeana, cu exceptia situatiei in care punerea in aplicare a deciziei Comisiei Europene a fost suspendata, in conformitate cu reglementarile comunitare. Ajutorul de stat care trebuie rambursat sau recuperat include si dobanda aferenta, datorata de la data platii pana la data recuperarii sau a rambursarii.
Rata dobanzii aplicabile este cea stabilita potrivit prevederilor Regulamentului CE 659/1999.
Beneficiarul nu mai poate primi niciun alt ajutor de stat pana la indeplinirea obligatiei.
Consiliul Concurentei trimite de indata furnizorului de ajutor de stat o copie a deciziei Comisiei Europene prin care s-a dispus recuperarea ajutorului de stat ilegal sau a ajutorului utilizat abuziv, primita prin intermediul Reprezentantei permanente a Romaniei pe langa Uniunea Europeana.
Furnizorul de ajutor de stat transmite beneficiarului de indata o copie a deciziei Comisiei Europene.
Furnizorii de ajutor de stat au obligatia de a lua de indata toate masurile necesare pentru aplicarea deciziei Comisiei Europene, in vederea indeplinirii obligatiilor de stat membru.
Furnizorul de ajutor de stat instiinteaza beneficiarul ajutorului de stat cu privire la obligatia de rambursare sau recuperare a ajutorului de stat ilegal sau utilizat abuziv care rezulta din decizia Comisiei Europene.
In cazul in care beneficiarul nu ramburseaza ajutorul de stat, furnizorul, in baza deciziei Comisiei Europene, se va adresa Curtii de Apel Bucuresti pentru ca aceasta sa dispuna anularea actului prin care a fost acordat ajutorul de stat si, pe cale de consecinta, recuperarea acestuia si a dobanzii aferente.
Hotararea Curtii de Apel Bucuresti este supusa recursului. Recursul se judeca la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Dispozitiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare, se aplica in mod corespunzator.
Consiliul Concurentei indeplineste rolul de autoritate de contact intre Comisia Europeana si furnizorii de ajutor de stat in procedura de adoptare a deciziilor de suspendare sau recuperare provizorie a ajutoarelor de stat, in conformitate cu dispozitiile art. 11 din Regulamentul CE 659/1999.
Consiliul Concurentei transmite de indata furnizorului o copie a deciziei prin care s-a dispus suspendarea sau recuperarea provizorie a ajutorului de stat. Furnizorii de ajutor de stat au obligatia de a lua masurile necesare pentru aplicarea deciziei Comisiei Europene.
In cazul in care Comisia Europeana a decis recuperarea provizorie a ajutorului de stat, dispozitiile art. 29 se aplica in mod corespunzator.
In situatia in care Comisia Europeana a decis suspendarea ajutorului de stat in conformitate cu dispozitiile art. 11 alin. (1) din Regulamentul CE 659/1999, furnizorul de ajutor de stat suspenda acordarea acestuia de la data primirii deciziei Comisiei Europene prin intermediul Reprezentantei permanente a Romaniei pe langa Uniunea Europeana. Actul prin care furnizorul de ajutor de stat dispune suspendarea ajutorului de stat are ca efect incetarea imediata a acordarii acestuia, pana la stabilirea compatibilitatii masurii de sprijin financiar cu regulile comunitare.
Furnizorii de ajutor de stat transmit Consiliului Concurentei date, informatii si documente cu privire la stadiul recuperarii, al recuperarii provizorii sau al suspendarii ajutoarelor de stat.
In aplicarea prevederilor referitoare la ajutorul de stat ilegal si la cel utilizat abuziv, furnizorii de ajutor de stat pot sa emita proceduri proprii.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1046
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved