Piata de capital - Formarea capitalului

Piata de capital

Formarea capitalului
Orice mijloc susceptibil sa aduca un venit detinatorului sau poate fi taxat drept capital. Acest gen de definire introduce insa prea multe ambiguitati pentru a permite ca cea mai importanta categorie economica a pietei libere sa fie doar astfel explicitata. Capitalul reprezinta esenta sistemului de piata si extensia sa maximala poate fi considerata relevanta pentru etapele de maturitate, ideosebi din momentul in care nu se mai poate constitui capital la scara sociala decat prin mijloacele pietei financiare (imprumuturi, lansari de titluri de valoare, etc.).
Prima forma sub care se prezinta orice capital este forma baneasca. In calitate de bani, capitalului ii sunt proprii o serie de particularitati
1. Banii capital nu sunt bani propriu-zisi. Ei sunt bani destinati producerii de marfuri cu o anumita specificatie. Ei se deosebesc de banii din sistemul financiar (aducatori de dobanda) pentru ca parcurg un circuit aparte, implicandu-se direct in procesul de productie.
2. De regula banii capital nu apartin producatorilor (intreprinzatorilor) nemijlociti. Ei sunt numai investiti in capacitatea antreprenoriala a acestora de catre detinatorii lor. Ceea ce urmaresc acestia este profitul, care in cele mai multe dintre cazuri excede nivelul ratei dobanzii la depozitele bancare.
3. Patrunderea pe piata de capital este relativ facila in calitate de ofertant si extrem de dificila in calitate de solicitator. Acestia din urma trebuie sa faca dovada spiritului intreprinzator formalizat in parametrii de performanta ai imprumutatorilor sau sa prezinte garantii materiale.
A doua forma de manifestare a capitalului tine cont de existenta lui sub forma fizica. Capitalul real se compune din capital fix si circulant. Capitalul fix reprezinta acea parte de capital ce se consuma doar pe masura parcurgerii mai multor cicluri, transferandu-si treptat valoarea. Capitalul circulant se incorporeaza practic intr-o noua structura materiala dintr-o data. In afara acestor tipuri de capital orice firma are nevoie si de asa numitul capital lichid, utilizat pentru plata salariilor.
In economia contemporana asistam la un fenomen numit diluarea capitalului. Acest lucru poate fi pus in evidenta prin faptul ca in practica, capitalul utilizat este mult mai mare decat capitalul posedat. Capitalistii nu isi arunca in circuitul economic intregul arsenal de care dispun, atragand de regula resurse exterioare firmei in procesul de productie.

Consumul si amortizarea
Productia este o activitate complexa ce atinge cel mai inalt grad de performanta in faza sa capitalista. Exista doua perspective asupra procesului de capitalizare : una fizica, de elaborare, transformare, deplasare a unor factori spre o finalitate precisa si una economica, insotitoare.
Aspectul economic, conduce implicit la protejarea impotriva finalitatii 'productiei in sine'. Conceptia manageriala capitalista asupra productiei este posibila in virtutea diviziunii sociale a muncii, atat din perspectiva fizica cat si din cea economica.
Pe de alta parte utilizarea capitalului in productie presupune ca regula manageriala acceptarea principiului decalajului, principiu ce consta in determinarea unei perioade de fructificare care din punct de vedere al factorului uman reprezinta o perioada de asteptare. Aceasta perioada de fructificare trebuie inteleasa si in procesul de formare, mentinere si consum al capitalului.
Daca formarea presupune, exclusiv dintr-o perspectiva endogena, luarea in calcul a gradului in care veniturile unei firmei pot fi utilizate pentru investitii de natura capitalului, dintr-o perspectiva economica in general ea este conditionata de situatia economica, de starea de expansiune sau recesiune a sectorului, ramurii sau economiei in ansamblu. Statistica economica consemneaza tendinta de economisire si utilizare ulterioara in periaodele de expansiune economica, si in acelasi timp de cheltuire in perioadele de recesiune. Acest proces alternativ poarta numele de paradoxul fluctuatiei.
Mentinerea si consumul capitalului in functiune presupune pastrarea parametrilor initiali si inlocuirea acestuia pe masura consumului. Aspectul vizat este cel fizic. Doua concepte fundamentale se evidentiaza in aceasta privinta: uzura si amortizarea.
Uzura presupune o componenta fizica ce insemna pierderea calitatilor ca urmare a utilizarii in productie si morala ca urmare a deprecierii capitalului in termeni relativi, uzura morala de gradul I fiind genul de uzura intalnit atunci cand raportarea se face la alte capitaluri cu performante tehnice si implicit economice mai mari, iar cea de gradul al II-lea referindu-se la introducerea de noi mijloace, performante in asemenea proportie incat utilizarea celor vechi genereaza pierderi ce impun inlocuirea lor imediata.
Uzura isi gaseste antidotul din pespectiva economica in amortizare. Aceasta consta intr-un proces de transfer treptat, de-a lungul perioadei de functionare normata, a valorii, de asemenea maniera incat la sfarsitul acesteia intrprinzatorul sa fie in masura sa achizitioneze capital de aceeasi factura si performante cel putin similare.
Recuperarea valorii capitalului investit se poate face
1. Liniar, adica in transe anuale egale.
2. Elastic, adica progresiv, in transe din ce in ce mai mari, pe masura ce firma isi valorifica potentialul, sau regresiv, in transe proportionale cu valoarea ramasa si nu cea de inventar.
3. Accelerat, sau supraamortizat, atunci cand progresul tehnic impune acest lucru (de exemplu in domeniul industriei informatiei).