Piata monetara

Piata monetara

In cadrul economiei simbolice functioneaza piata financiara ca spatiu de intalnire intre nevoile de resurse banesti ale agentilor economici, deficitari de astfel de resurse si disponibilitatile banesti ale populatiei sau a altor agenti economici.

Segmentele pietei financiare sunt: piata monetara, piata capitalurilor si piata financiara.

Obiectul tranzactiilor economice pe piata monetara il constituie moneda sau banii, care se vand si se cumpara ca orice bun economic marfar. Actorii economici participanti pe aceasta piata specifica sunt de regula, purtatorii cererii si ofertei de moneda, precum si agentii economici intermediari ai tranzactiilor (bancile).

Pretul monedei tranzactionate se identifica cu rata dobanzii.

1. Banii si functiile lor

Dupa cum se cunoaste, in societatea primitiva caracterizata prin economia naturala nu exista schimbul de bunuri, fiind o economie inchisa, de autoconsum.

Banii au aparut pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii si au cunoscut profunde transformari pe parcursul evolutiei lor. La inceput, schimbul se efectua sub forma trocului (un bun se schimba cu altul), fara mijlocitor. Trocul este o forma directa de schimb, marfa contra marfa (M-M), fara nici un intermediar.

Raportul de schimb se caracterizeaza sub forma: x marfa A = y marfa B, unde bunul A isi exprima valoarea in mod relativ intr-o cantitate determinata din bunul B.

Aparitia banilor a fost conditionata de trecerea de la schimburile singulare, accidentale la schimburi permanente intre parteneri individuali si autonomi.

Cu timpul, ca urmare a diversificarii bunurilor disponibile, un bun marfar se poate schimba in acelasi timp pe mai multe bunuri marfare, care joaca rolul de echivalent. Raportul de schimb imbraca forma:

Bunul marfa A isi poate exprima valoarea in oricare din marfurile B, C, D, raportul fiind cunoscut sub denumirea de valoare totala sau dezvoltata.

Evolutia banilor a cunoscut un proces continuu de diversificare a instrumentelor si formelor de manifestare, precum si o tendinta de universalizare.

La inceput, anumite bunuri cu o pondere mai mare in economia unor zone au indeplinit rolul de bani: vitele, sarea, pieile de animale, pestele, ceaiul, blanurile, arama etc.

Pe masura dezvoltarii productiei de marfuri un asemenea mijlocitor al schimbului sub forma banilor-bunuri era anevoios si prezenta o serie de inconveniente sub aspectul manipularii, divizibilitatii si conservarii.

O noua forma a banilor s-a fixat asupra metalelor pretioase, cu deosebire aurul, datorita proprietatilor lor intrinseci: valoare mare intr-un volum mic, divizibilitatea fara diminuarea valorii, omogenitatea partilor si inalterabilitate.

Raportul de schimb imbraca forma:

Aurul, desprins din celelalte marfuri pentru a fi echivalent general, isi dedubleaza utilitatea. Astfel, pe langa utilitatea lui specifica (obiecte de podoaba, bijuterii), aurul dobandeste si o utilitate generala concretizata in rolul sau de echivalent in schimbul marfurilor.

O buna perioada de timp, banii-aur au circulat sub forma de lingouri.

Dar, pentru efectuarea schimbului trebuiau verificate de fiecare data calitatea si greutatea aurului. In scopul inlaturarii acestor dificultati, marii comercianti au inceput sa marcheze lingourile de aur pentru a certifica greutatea si calitatea metalului.

Mai tarziu, obligatia de a garanta greutatea si calitatea aurului-bani si-a asumat-o statul prin baterea monedei.

In procesul circulatiei banilor a avut loc separerea valorii nominale a monedei de continutul ei in aur. Astfel, moneda ajunge sa nu mai aiba continutul in aur inscris pe ea.

Din aceasta cauza, monedele au devenit semne ale valorii, adica bani fara valoare intrinseca.

Evolutia banilor cunoaste o noua etapa odata cu trecerea de la banii de aur la moneda de hartie si cea metalica.

Banii de hartie (bancnote) sunt lipsiti de valoare.

In expresia lor de semne ale valorii, existenta monedei de hartie sau a celei metalice este garantata prin lege, fiind investiti de stat cu un curs obligatoriu.

Treptat, banii de hartie nu au mai fost convertiti in aur, deoarece bancile centrale de emisiune a banilor prin rezerva lor in aur nu mai indeplineau rolul de stoc al acoperirii bancnotelor emise.

Evolutia banilor a continuat prin aparitia si extinderea monedei scripturale

Banii scripturali sau de cont functioneaza sub forma unor inscrisuri in conturile bancare si la casele de economii. Ei circula prin inregistrari contabile dintr-un cont in altul.

Nu au o existenta materiala, dar pot fi transformati in bani efectivi (cash).

In prezent, banii scripturali sau de cont detin cea mai mare pondere in structura masei monetare (in tarile dezvoltate: 70-90%), deoarece tranzactiile efectuate prin intermediul banilor de cont ocazioneaza economie de timp si de alte resurse, ceea ce permite efectuarea rapida a unor ample tranzactii comerciale: operatiuni de vanzare-cumparare si plati.

O forma actuala a banilor scripturali, in continua extensie, o reprezinta banii electronici.

Pornind de la o asemenea realitate, astazi se utilizeaza notiunea de monetica. Ea este expresia unirii monedei cu informatica, inlocuindu-se bancnotele cu semne electronice ce pot fi apelate pe calculator.

Monetica foloseste ca suporti cartile bancare si cartile de credit inteligente care comunica cu ordinatoare interconectate ce converseaza cu ajutorul modemurilor.

Rolul covarsitor al banilor in economia de piata este evidentiat de functiile pe care le indeplinesc in derularea fluxurilor economice.

Functia de masurare a valorii sau de etalon general consta in faptul ca prin intermediul banilor se masoara volumul schimburilor, cheltuielile cu factorii de productie si rezultatele activitatii economico-sociale.

Unitatea baneasca proprie fiecarei tari o reprezinta etalonul general cu ajutorul caruia se comensureaza si se compara sub aspect valoric bunuri, servicii si activitati de acelasi fel sau diferite din punct de vedere cantitativ si calitativ. Expresia acestei masurari prin intermediul banilor este pretul.

Exercitarea functiei de etalon general nu necesita prezenta efectiva a banilor.

Functia de mijloc de schimb este principala functie a banilor si consta in aceeea ca moneda este mijlocul sau intermediarul schimbului. Aceasta functie isi gaseste concretizarea in efectuarea multiplelor acte de vanzare-cumparare exprimata prin formula M-B-M. Aceasta relatie reflecta doua tranzactii: vanzarea (M-B) si cumpararea (B-M).

Pentru a indeplini aceasta functie este necesara prezenta efectiva a banilor. In unele situatii in care agentii economici isi doresc reciproc bunurile oferite spre vanzare, schimbul direct de bunuri se face fara mijlocirea banilor. Aceasta forma de tranzactii comerciale se numeste barter si are o anumita extensie in comertul international.

Functia de mijloc de plata. Banii indeplinesc aceasta functie atunci cand prin intermediul lor se stinge o datorie: plata salariilor, pensiilor, chiriilor, amenzilor, a marfurilor cumparate in rate etc.

Functia de rezerva si mijloc de economisire face din bani o putere de cumparare in asteptare. Functia respectiva se manifesta prin depunerile banilor economisiti la banci si C.E.C.

Functia de bani universali este exercitata in schimburile internationale de catre monede cu convertibilitate deplina (valute): dolarul, euro, lira sterlina, francul elvetian, yenul japonez.

Cunoasterea functiilor banilor faciliteaza definirea notiunii de bani.

Banii sunt un instrument social, general acceptat, de masurare si comparare a schimburilor, de mijlocire directa si indirecta a acestora, de transferare a titlurilor de proprietate de la o persoana la alta.

2. Masa monetara

Suma de bani aflata in circulatie la un moment dat intr-o economie constituie masa baneasca sau monetara.

Structura acesteia este data de:

banii numerar (bani lichizi, cash, pesin) cuprind moneda de hartie (bancnote) si moneda metalica;

banii de cont sau scripturali sunt inscrisuri in conturile bancare sau ale caselor de economii detinuti de persoanele fizice sau juridice. Ei nu au foma materializata, fiind doar simboluri cifrice. Marea majoritate a operatiunilor monetare se efectueaza cu ajutorul banilor scripturali.

Marimea masei monetare, la un moment dat este generata de volumul valoric al vanzarilor si platilor, precum si de viteza de rotatie a banilor. Aceasta din urma reprezinta numarul mediu al operatiunilor de vanzare-cumparare si de plati pe care o unitate monetara le mijloceste intr-o perioada de timp determinata.

Masa monetara se determina dupa relatia M = PxQ/V

unde: M = masa monetara;

P = nivelul preturilor;

Q = cantitatea de bunuri tranzactionate;

V = viteza de circulatie a banilor.

Relatia respectiva ne arata ca masa monetara este intr-o relatie pozitiva, direct proportionala cu "P" si "Q" si invers proportionala (negativa) cu viteza de rotatie a banilor.

3. Cererea si oferta de moneda

Piata monetara reprezinta spatiul economic in cadrul caruia se confrunta (intalnesc) cererea si oferta de moneda.

Purtatorii cererii de moneda sunt: firmele care au nevoie de lichiditati pentru finantarea activitatii economice; statul pentru acoperirea deficitului bugetar; populatia; institutiile bancar-financiare care doresc sa contracteze credite.

Purtatorii ofertei de moneda sunt reprezentati de banci, case de economii si de pensii, societati de asigurare, banca centrala de emisiune (B.N.R.) si populatia prin disponibilitatile ei banesti.

Ca urmare, rolul pietei monetare consta in compensarea deficitului de moneda a unor agenti economici cu excedentul (disponibilitati banesti) de bani si in reglarea cantitatii de moneda necesara economiei nationale.

Agentii economici care indeplinesc rolul de mijlocitor pe piata monetara sunt bancile, institutiile financiare si societatile de asigurari.

Agentul bancar indeplineste atat functii active, cat si functii pasive.

Principala functie activa a bancilor se refera la acordarea de credite (imprumuturi) persoanelor fizice si juridice solicitante de imprumuturi, in conditii de bonitate financiara (capacitatea de a restitui, la scadenta, creditele contractate cu dobanda aferenta).

Functia pasiva a agentului bancar consta in primirea spre pastrare (in depozit) a economiilor unor agenti economici.

Banii de credit asigura cresterea mijloacelor de plata pentru dezvoltarea economica si stimuleaza consumul prin cumpararea pe credite sau plata in rate a bunurilor de folosinta indelungata.

In functie de durata pentru care se acorda creditul, acesta poate fi pe termen scurt (pana la 1 an), pe termen mediu (intre 3-5 ani) si pe termen lung (peste 5ani).

4. Dobanda

Dobanda reprezinta suma de bani pe care debitorul o plateste creditorului sau pentru capitalul banesc imprumutat.

Marimea dobanzii se exprima in mod absolut prin masa dobanzii (D) si in mod relativ prin rata dobanzii(d').

Dupa modalitatile de calcul, dobanda poate fi simpla si compusa.

In cazul creditelor acordate pe o perioada de pana la un an inclusiv se utilizeaza dobanda simpla, dupa relatia:

D = C x d' unde C = suma imprumutata

De exemplu: o banca acorda un credit de 100 milioane de lei pe termen de un an cu o rata a dobanzii de 15%. Cat va fi dobanda?

D = 100 mil. x 15/100 ═> D = 15 mil. lei.

Cand creditul respectiv se acorda pe termen de 6 luni, atunci:

D = 100mil. x 15/100 x 1/2 ═> D = 7,5 mil. lei.

Dobanda compusa se utilizeaza in cazul creditelor acordate pentru mai multi ani (n), corespunzator relatiei: D = C (1 + d')ⁿ - C

Agentii economici care economisesc sunt interesati sa transforme economiile in depozite bancare pentru care beneficiaza de dobanzi platite de banci, numite dobanzi pasive.

Agentii economici care temporar inregistreaza deficite de lichiditati apeleaza la banci pentru a lua credite. Dobanzile incasate de creditori (banci) sunt sub forma dobanzii active.

Rata dobanzii se determina ca raport procentual intre masa dobanzii (D) si capitalul imprumutat (C), dupa relatia: d' = D x 100 / C.

Rata dobanzii este influentata, in principal, de raportul dintre cererea si oferta capitalului de imprumut.

Astfel, cand cererea de credite creste, atunci rata dobanzii creste, iar daca oferta de capital creste, rata dobanzii scade.

Relatia dintre rata dobanzii si rata inflatiei impune cu necesitate distinctia dintre rata nominala a dobanzii (dn) si rata reala a dobanzii (dr), care elimina influenta inflatiei: dr = dn - Ri. De exemplu, daca preturile de consum cresc anual cu 6%, unei rate nominale a dobanzii de 9,5% ii corespunde o rata reala a dobanzii de 3,5%.

Puterea de cumparare a banilor

O problema majora a functionarii optime a oricarei economii nationale o reprezinta raportul intre cantitatea de bani aflata in circulatie (M) si volumul valoric de bunuri si servicii aduse pe piata pentru a fi tranzactionate (P.Q).

Din relatia: M = P.Q/V se deduce o noua relatie M.V = P.Q, unde M.V reprezinta oferta de bani, iar P.Q, cererea de bani, determinata de oferta de bunuri.

Daca M.V > P.Q, atunci se inregistreaza un dezechilibru pe piata monetara, numit inflatie. Acest fenomen reflecta scaderea puterii de cumparare a masei monetare.

Prin notiunea de putere de cumparare a banilor (valoarea banilor) se intelege cantitatea de bunuri si servicii ce poate fi cumparata, la un moment dat, cu o anumita cantitate de moneda.

Puterea de cumparare a monedei se determina cu ajutorul relatiei:

Pc = 1/P, unde: Pc = puterea de cumparare; P = indicele general al preturilor.

Rezulta ca: valoarea banilor se afla intr-o relatie negativa, inversa cu nivelul preturilor.

De asemenea, in conditii de inflatie, puterea de cumparare a banilor scade, ceea ce influenteaza negativ puterea de cumparare a populatiei, nivelul ei de viata.

6. Piata valutara. Convertibilitatea monedei

0 componenta majora a pietei financiare o reprezinta piata valutara.

Piata schimburilor valutare reprezinta totalitatea operatiunilor de vanzare-cumparare a monedelor nationale, inclusiv reglementarile si institutiile corespunzatoare.

Moneda nationala a unei tari devine valuta atunci cand este utilizata in operatiuni de schimb international.

Operatiunile de schimb valutar sunt intermediate de banci.

Prin confruntarea cererii cu oferta diferitelor monede se formeaza cursul valutar sau rata de schimb, ca pret al unei monede exprimat in alta moneda.

Pe piata valutara se efectueaza doua mari genuri de operatii: la vedere si la termen.

Operatiunile la vedere constau in vanzari si cumparari ale diferitelor monede care trebuie livrate efectiv in cel mult doua zile lucratoare de la data realizarii tranzactiei sau contractului.

Operatiunile la termen reprezinta vanzari si cumparari de diferite monede care au loc la cursul existent in momentul contractarii, dar care se finalizeaza prin livrare si plata efective la o data ulterioara, finala atunci cand partenerii si-au asumat angajamentele.

Asemenea operatiuni sunt, in principal, operatiuni prin care un agent economic se asigura din momentul incheierii contractului, ca la data platii va dispune de suma in valuta necesara.

O moneda nationala poate face obiectul tranzactiilor valutare numai daca este convertibila.

Conceptul economic de convertibilitate reflecta insusirea legala a unei monede nationale de a fi schimbata cu o alta moneda straina la un anumit curs sau pret.

Convertibilitatea monedelor pe piata valutara poate fi:

convertibilitate deplina sau totala. Aceasta se reflecta in convertibili-tatea externa, fara restrictii in ceea ce priveste valoarea sumelor schimbate si scopul tranzactiilor;

. convertibilitate partiala sau limitata interna consta in schimbul in interiorul tarii a monedei respective pe monede ale altor tari.

Practica economiilor dezvoltate demonstreaza ca prin convertibilitate se asigura dezvoltarea comertului exterior si a turismului.

Piata valutara din tara noastra are urmatoarele componente sau segmente:

. piata valutara interbancara pe care opereaza bancile comerciale in nume propriu si in contul clientilor. Clientii sunt firme sau societati comerciale diferite ca obiect de activitate. Astfel, piata interbancara este rezervata persoanelor juridice.

Pe piata valutara interbancara se efectueaza vanzari si cumparari de valuta la vedere si la termen.

Bancile isi anunta un curs propriu la vanzare si la cumparare. Acest curs se formeaza in functie de cererea si oferta proprie a fiecarei banci participante;

. piata caselor de schimb valutar realizeaza vanzarea-cumpararea de valuta pentru persoane fizice. Ea functioneaza paralel cu piata interbancara.

Banca Nationala are rolul de reglementare si supraveghere atat a pietei monetare, cat si a celei valutare. Ea stabileste si publica cursul oficial. Acesta este un curs mediu ponderat, calculat pe baza tranzactiilor care au loc zilnic pe piata interbancara. Cursul oficial este facultativ, nefiind obligatoriu pentru agentii economici.