Politica monetara, componenta a politicii economice

Politica monetara, componenta a politicii economice

Politica monetara, in tarile cu o economie de piata reprezinta o componenta importanta a politicii economice, prin intermedul caruia se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda din economie, in epoca contemporana s-a renuntat la conceptul de neutralitate monetara, neutralitate, care ascundea esenta realitatilor monetare.

Avand in vedere, faptul ca politica monetara are un rol bine stabilit in desfasurarea proceselor economice si in reglarea circuitelor economice, la nivel micro- si macroeconomic, politica monetara este implicata si este patre integranta a intregii economii.

Importanta politicii monetare rezulta din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv:

stabilitatea preturilor, la care se adauga

limitarea inflatiei si

mentinerea valorii interne si externe a monedei.

Stabilitatea preturilor constituie obiectivul fundamental al polticii monetare dar, in acelasi timp reprezinta un obietiv central al politicii economice, alaturi de:

crestera economica durabila

ocuparea deplina a fortei de munca

sustenabilitatea balantei de plati.

Pentru realizarea obiectivelor economice se folosesc numeroase instrumente de interventie:

control direct (preturi, salarii, comert exterior)

politica financiara, politica bugetara, politici fiscale, ale veniturilor si ale echilbrului banesc.

Politica monetara actioneaza ca un instrument de actiune prin moneda, in scopul realizarii obiectivelor politicii economice, si reprezinta ansamblul masurilor exercitate de autoritatea monetara (banca centarla), pentru dezvoltarea economica si asigurarea stabilitatii preturilor, in derularea ei politica monetara trebuie sa tina cont de actiunea sistemului bancar, care reprezinta si exprima nevoile economiei, si actiunea Tezaurului, care reprezinta si exteriorizeaza cerintele statului.

Acesta interventie a statului prin politica monetara in domeniul economic are scopul de a infaptui anumite obiective de ordin structural sau conjunctural.

1.1 Definitia politicii monetare si obiectivele acesteia

in primul rand si la mondul general, politica monetara inseamna aplicarea posibilitatilor de a

actiona prin moneda asupra monedei.

Trataul de la Maastricht precizeaza, ca 'obiectivul principal al politicii monetare unice este de a mentine stabilitatea preturilor, si fara a prejuducia acest obiectiv, de a sustine politicile economice ale comunitatii'¹

_{1 Zapodeanu Daniela, "Politici monetare', Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pag.48}

_{Basno Cezar, Dardac Nicolae, Floricel.C "Moneda, credit, banci', Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997,pag.324}

Politica monetara foloseste obiective intemediare pentru atingerea obiectivelor finale:

-stabilitatea preturilor

-rata dobanzii

-echilibrul balantei de plati

-rata de crestere a P.I.B.

O politica monetra fara obiective intermediare se poate reiiza numai in conditiile de independenta a bancii centrale, astfel incat aceasta sa poata interveni cand inflatia nu este generata pe cale monetara.

Obiectivele intermediare ale politicii monetare

1. Cresterea masei monetare pana la un nivel optim

2. Mentinerea ratei dobanzii la un nivel corespunzator

3. Practicarea ia un nivel optim al cursului de schimb

4. Alocarea optima a resurselor financiare³

l- Cresterea masei monetare pana la un nivel optim

Un obiectiv central al autoritatilor monetare este stabilirea gradului de crestere al masei monetare, la un nivel cat mai apropiat posibil, de gradul de crestere reala al economiei.

Revolutia monetarista a condus autoritatile monetare ale tuturor tarilor dezvoltate catre fixarea

obiectivelor politicii monetare in acest sens.

Acest control al masei monetare se poate realiza prin actiunea de control asupra agregatelor

monetare in mod cantitativ.

Obiectivul politicii monetare este de a controla unul sau mai multe agregate monetare, insa in

acest control apar probleme bine definite, cum ar fi:

- alegerea agregatului monetar

- alegerea modalitatii de control

- stabilitatea vitezei de circulatie a elementelor cuprinse in agregatul ales.

Alegerea agregatului monetar

Agregatul monetar reprezinta un ansamblu de active monetare,

Criteriul dupa care sunt incluse activele in agregatele monetare este cel al lichiditatii, astfel

analiza distinge trei categorii de lichiditati:⁴

Ml- este constituit din lichiditati primare, care permit efectuarea de plati imediate. Acestea sunt:

numerarul in circulatie (bancnote, monede divizionare) si depozitele la vedere operabile prin

cecuri. Astfel Mi reprezinta masa monetara in sens restrans.

M2 - pe langa lichiditatile primare include si lichiditati secundare, care sunt constituite din

active care permit transformarea rapida in lichiditati primare (fara riscul de a pierde capital). Fata

de Ml, M2 cuprinde in p!us: depozitele la vedere neoperabile prin cecuri, depozitele la casele de

economii, depozite la termen aflate in gestiunea bancilor. M2 reprezinta masa monetara in sens

_{Cerna Silviu, "Sistemul monetar si politica monetara', Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1996, pag.86}

_{Adaptat dupa Zapodeanu Daniela, "Politici monetare', Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002,} pag.53-54

M3 - lichiditatile tertiare sunt constituite din active cu un grad mai mic de lichiditate.

Transformarea lor in lichiditati primare comporta riscul caderii pretului acestor active. M3

cuprinde pe langa M2: valorile mobiliare private (actinui, obligatiuni) si valori mobiliare publice

imprumuturi ale statului, colectivitati sau inreprinderi publice).

Autoritatea monetara poate actiona numai asupra cantitatii de moneda in sens strict, Ml, sau

asupra ansamblului de lichiditati din economie, al unor agregate mai largi, de tipul M2, M3.

Supravegherea Ml ramane obiectiv esential al politicii monetare, autoritatile controland in acest

fel in mod direct volumul tranzactiilor din economie, si nu structura plasamentelor agentilor

economici( valabil in cazul controlarii M2, M3).

O tara care a aplicat pe termen lung, de 20 de ani, si cu un mare succes politica monetara avand

ca obiectiv agregatele monetare este Germania, in pofida socului produs de unificarea celor doua

state germane, banca centrala a reusit sa elimine presiunile infaltioniste, si sa realizeze, in 1995, o inflatie anulala sub 2%.⁵

4.Alocarea optima a resurselor financiare

'Alocarea optima''⁷

a resurselor financiare este dirijata de compararea rentabilitatii diferitelor utilizari posibile a resurselor disponibile. Acest principiu defavorizeaza investitiile, a caror rentabilitate este mai indepartata si aleatorie. Din acest motiv se remarca, in prezent, o limitare a utilizarii acestui obiectiv al politicii monetare.

1.2 Instrumentele politicii monetare

Pentru indeplinirea obiectivelor de politica monetara se pot folosi instrumente directe si

instrumente indirecte, intre care este posibila stabilirea urmatoarelor distinctii: ⁸

instumentele indirecte sunt utilizate de catre Banca Centrala in relatiile cu celelalte banci si cu agentii nefinanciari. Aceata categorie include instrumente care permit controlul asupra costului si asupra cantitatii de moneda centrala.

instrumentele directe sunt reprezentate de masurile care ii afecteaza, in mod direct, pe utilizatorii si pe detinatorii de moneda, inclusiv institutiile financiare. Dintre acestea prezinta importanta: incadrarea creditului, fixarera administrativa a unor rate ale dobanzilor si controlul asupra ratei de schimb.

Aceste instrumente actioneaza asupra situatiei financiare a bancilor comerciale.

_{5 Emil Iota Ghizari, "Formularea politicii monetare: optiuni si constrangeri in B.N.R, - Caiete de studii, 20035 pg-14}

_{7 Dardac Nicolae, Teodora Barbu, "Moneda, banci si si politici monetare', Editura Didadctica si pedagogoica, , zo05, pag.379}

_{8 Dardac Micolae, Teodora Barbu, "Moneda, Banci si Politici monetare', Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 2005, pag.381}

1.2.1. Instumente indirecte de politica monetara

Politica de open-market se folosea complementar cu politica de rescont, pentru asigurarea sensului dorit al lichiditatilor, creditului si dobanzii. Trasaturile specifice ale operatiunilor de open-market sunt:⁹

nivelul dobanzilor practicate, varieaza in functie de evolutia pietei si sunt determinate de orientarea pe care banca centrala vrea sa o impuna;

operatiile la piata libera au un dublu sens: permit bancii de emisiune sa acorde credite, dar si sa imprumute pe acesta piata, reducand astfel lichiditatile bancilor, si prin aceasta lichiditatea economiei centrale;

Politica de open market eprezinta interventia bancii centrale pe piata monetara, pentru a creste, sau diminua, lichiditatile agentilor ce opereaza pe aceasta piata (posibilitatile de acordare a creditului, si a creatiei monedei scripturale).

Efectele politicii de open market

Politica de open market exercita doua efecte;

un efect cantitativ, asupra marimii masei monetare in circulatie

un efect-pret, asupra ratei dobanzii predominante in economie.

Efectul cantitativ

Efectul cantitativ al politicii de open market rezulta din cumpararile sau vanzarile de titluri efectuate de banca centrala pe piata monetara. Astfel putem vorbi despre o crestere a cantitatii de moneda aflata in circulatie (in cazul cumpararilor de titluri), sau despre o diminuare a acestei cantitati (in cazul vinzarilor de titluri). Moneda bancii centrale este o moneda fundamentala ¹⁰

("high-powered money') in raport cu moneda bancilor comerciale, iar ca urmare, variatiile cantitatii de moneda legala se traduc, prin jocul multiplicatorului creditelor, prin variatii ale intregii masei monetare.

Consecintele acestor tranzactii varieaza, in functie de partenerii bancii centrale (banci comerciale sau agenti nebancari). Modificarea masei monetare va fi mult mai ampla in cazul in care, titlurile sunt cumparate de la bancile comerciale, deoarece acestea au puterea de a crea moneda scripturala, cu ajutorul multiplicatorului creditelor ele vor genera moneda in continuare, in cazul in care titlurile sunt achizitionate din sectorul nebancar, poate fi vorba de cresterea monedei scripturale (daca agentii nebancari isi transforma veniturile in depozite bancare) realizata de bancile comerciale, dar intr-un grad mai scazut, avand in vedere necesitatea depunerii a unei parti din depozit sub forma de rezerva obligatorie . De asemenea se poate observa si preferinta merginala pozitiva a agentilor nebancari pentru moneda legala, este de asteptat deci, ca bancile comerciale sa nu recupereze, sub forma de depuneri, intreaga cantitate de moneda obtinuta de agentii nebancari din vanzarea titlurilor catre banca centrala.

Efectul pret

Banca centrala intervine pe piata monetara fie in calitate de cumparator, fie in calitate de vazator de titluri, influentand astfel pretul de echilibru al pietei respective, in cazul in care banca

_{9 Basno Cezar, Dardac Nicolae, Fioricel.C 'Moneda, credit, banci', Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1997,}

_pag.328

_{Cerna Silviu, "Sistemul monetar si politica monetara', Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1996, pag.106}

Preturile (cursurile) titlurilor sunt legate de rata dobanzii aferenta creantelor respective. Aceasta legatura este exprimata prin relatia:

R=i*P¹¹

unde:

R- venitul adus de un anumit titlu p - cursul (pretul) titlului

i - randamentul titlului (exprimat, de obicei, sub forma ratei dobanzii)

Venitul adus de un anumit titlu este o marime predeterminata, ca urmare i*P este o marime constanta, in consecinta cresterea pretului (cursului) titlului, determina a scadere de valoare egala a randamentului (ratei dobanzii) si invers.

Rezulta ca efectul politicii de open market se exercita atat asupra cursurilor titlurilor negociate pe piata monetara, cat si asupra ratei dobanzii aferente acestora.

O prima consecinta a efectului-pret descris mai sus, este modificarea costului datoriei agentilor economici. Variatiile ratei dobanzii pe piata monetara, la care bancile comerciale pot obtine lichiditatile bancii centrale, se repercuteaza asupra dobanzilor pe care bancile comerciale le pretind de la clientii lor pentru operatiunile de scont si acordare de credite pe care le efectueza cu acestia din urma.

Pe de alta parte, variatiile ratei dobanzii de pe piata monetara se repercuteaza asupra dobanzilor aferente datoriei publice. Statul trebuie sa confere bonurilor de tezaur un randament comparabil cu randamentul plasamentelor de pe piata monetara. Daca randamentul bonurilor de tezaur este prea mic, bancile comerciale, care dispun de lichiditati, vor prefera sa cumpere titluri prin open market, decat sa investeasca in bonuri de tezaur. Astfel bonurile de tezaur raman neplasate.

A doua consecinta a efectului pret este modificarea "costului optiunii'

("opportumty cost') aferent plasamentelor bancare.

Bancile comerciale au de ales intre a cumpara titluri de la banca centrala(sau de Ia alti participanti la piata monetara), sau de a accepta creante asupra sectorului nebancar pe calea scontului sau a acordarii de credite. In cazul in care rata dobinzii de pe piata monetara este ridicata, iar ratele dobanzii pe care le pot incasa de la clientii nebancari sunt mici, bancile comerciale vor opta pentru reducerea creditelor(creatia lor monetara), cumparand in schimb titluri prin open market. Invers daca, ratele dobanzilor pe piata monetara sunt relativ mai mici decat ratele dobanzilor pe care le pot practica in relatiile cu clientii lor, bancile comerciale vor opta pentru cresterea creditelor, si cedarea de titluri catre banca centrala.

Efectul-avere a politicii de open market rezulta din variatiile de pret (curs de schimb) pe piata monetara ca urmare a modificarii ratelor dobanzii. Prin urmare efectul-pret are si o consecinta patrimoniala asupra valorii titlurilor detinute in portofoliul bancilor. Efectul cantitativ si efectul-pret actioneaza reciproc in cadrul politicii de open market. Astfel in cazul politicii de cumparare de titluri a bancii centrale, duce ia cresterea lichiditatii bancare si la scaderea ratei dobanzii, care impreuna conduc la accelerarea cresterii masei monetare. Invers o politica de vanzare de titluri dusa de catre banca centrala, conduce la scaderea lichiditatii bancare, si concomitent la cresterea ratei dobanzii, care impreuna conduc la incetinirea cresterii masei monetare.

^{11 Cerna Silviu, "Sistemul monetar si politica monetara', Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1996, pag.108}

^{12 Basno Cezar, Dardac Nicolae, Floricel.C 'Moneda, credit, banci', Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1997,pag.328}

Eficacitatea politicii de open market

Politica de open market actioneaza in continuu asupra politicii de creditare a bancilor comerciale, deci asupra masei monetare. Aceasta politica afecteaza intotdeauna supralichiditatea bancara, conferind, astfel, bancii centrale posibilitatea de a influenta destinatia excedentelor de lichiditati :¹³

cumparari de titluri de la banca centrala, fara creatie monetara

acordarea de credite economiei, implicand o creatie moeniara.

Politica de open market, poate sa modifice, prin aproximari succesive, conditiile de echilibru ale pietei monetare. Politica pietei libere se bazeaza pe procesul de refinantare bancara, de aceea putem afirma, ca inelasticitatea cererii de credite in raport cu dobanda si afluxurile de capitaluri flotante straine, atrase de dobanzile ridicate de pe piata autohtona, pot reduce eficacitatea politicii de open market.

Politica rescontului

Rescontul este o tehnica de refinantare, care pune in legatura directa bancile comerciale cu banca centrala, fara a recurge pentru aceasta la piata monetara. Prin rescont bancile comerciale imprumuta direct lichiditati de la banca centrala, careia ii cedeaza in schimb titlurile private (tratate, bilete la ordin) pe care le detin in portofoliul lor si pe care le-au obtinut prin operatiuni de scont efectuate anterior cu clientii lor. Aceste titluri, reprzinta credite cu dobanda pietei (taxa de scont), acordate de bancile comerciale economiei.

Taxa de scont¹⁴

reprezinta dobanda uzuala pentru creditele acordate de catre banca de emisiune in cadrul operatiilor de rescontare. Politica de rescont determina modalitatile si conditiile in care se realizeaza refinantarea bancilor comerciale la banca centrala. Existenta acestui tip de actiune a bancii centrale reflecta faptul ca bancile comerciale nu sunt capabile sa emita moneda in mod autonom, ci sunt nevoite sa ceara bancii centrale sa le inlocuiasca partial in rolul lor de creator de moneda, banca centrala devenind astfel finantatorul final al creditelor. Expresia de a desemna o astfel de situatie este de "bancile sunt in Banca'¹⁵

, in calitatea sa de rata a dobanzii oficiala a bancii centrale, taxa de rescont este o taxa directoare in economie. Ca rata a dobanzii oficiala, protejeaza bancile comerciale importiva fluctuatiilor valorii titlurilor pe care le detin in portofoliu, asigurand pentru portofoliul respectiv un profit cunoscut cu anticipatie.

Efectele politicii de rescont

Efectele politicii de rescont sunt de doua genuri:

efect cantitativ, asupra masei monetare in circulatie;

_{Csrna Silviu, "Sistemul monetar si politica monetara', Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1996, pag. 111}

_{14 Basno Cezar, Dardac Nicolae, Floricel.C 'Moneda, credit, banci', Editura didactica si pedagogica, Bucuresti. 1997,pag.325}

_{15 Cerna Silviu, "Sistemul monetar si politica monetara', Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1996, pag.94}

Efectul cantitativ

Rescontul constituie conditia necesara pentru ca bancile comerciale "aflate in Banca' sa realizeze

o creatie monetara Ia multiplu.

Operatiunea de rescont are urmatoarele consecinte:¹⁶

bancile comerciale emit moneda scripturala prin operatiunile lor de creditare sau prin celelalte operatiuni prin care achizitioneaza active financiare;

o parte din aceasta moneda scripturala este transformata in moneda legala, ceea ce face ca structura acrtivelor bancii comerciale sa nu mai fie adecvata: ele trebuie sa detina mai multa moneda a bancii centrale si mai putine active financiare;

bancile comerciale cedeaza bancii centrale o parte din portofoliul lor de scont. Operatiunea de rescont, cu efectele amintite, este ceruta de agentii din sectorul nebancar.

Aceasta operatiune poate fi privita, ca un schimb de roluri intre banca centrala si bancile comerciale. Astfel banca centrala preia rolul de acordare de credite, antreneaza o emisiune de moneda legala in favoarea bancilor comerciale, ceea ce permite acestora din urma sa sporeasca la multiplu volumul creditelor pe care le acorda sectorului nebancar.

Pentru a ilustra mecanismul rescontarii sa presupunem urmatoarele:'

Rescontul reprezinta, deci conditia necesara, ca o banca comerciala cu datorie la banca centrala sa fie in masura sa emita moneda. Tehica rescontului are un efect si asupra modalitatilor de creditare. Ca urmare a posibilitatii de a recurge ia rescont bancile comerciale pot acorda si credite pe termen lung, chiar daca resursele de creditare de care dispun sunt pe termen scurt, politica rescontului influentand puternic(cantitativ) masa monetara. Acest efect este denumit "efect-finantare'.

Efectul pret

Banca centrala resconteaza efectele prezentate de bancile centrale contra unei dobanzi pe

care o stabileste in mod unilateral. Aceasta dobanda este un element esential al politicii rescontului, jucand un rol director in stabilirea costului creditului. Taxa de rescont influenteaza direct celelalte rate ale dobanzii aferente creditelor bancare, creditelor private si a celor publice.

Bonurile de tezaur, care se doresc a fi plasate la banci trebuie sa aiba un randament egal cu taxa rescontuiui.

In cazul in care randamentul bonurilor de tezaur este mai scazut decat taxa de rescont, bancile comerciale vor fi interesate de rambursarea datoriilor pe care Ia au fata de banca centrala. In cazul in care randamentul bonurilor de tezaur este mai ridicat decat taxa de rescont, bancile comerciale vor fi tentate sa se indatoreze sistematic de la banca centrala, si simultan sa achizitioneze bonuri de tezaur(mai remunatoare). Aceste efecte ale politicii de rescont se produc in cazul in care:

politica de rescont aplicata este una simpla, politica bazata pe o taxa de rescont unica si pe un acces la rescont neplafonat;

banca centrala sa fie realmente independenta de guvern si de ministerul de finante.

_{Basno Cezar, Dardac Nicolae, Floricel.C 'Moneda, credit, banci', Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, I997,pag.312}

_{17Adaptat dupa Cerna Silviu, "Sistemul monetar si politica monetara', Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1996, pag.95-96}

Rata dobanzii nu poate fi mai mare decat taxa de rescont, dar cu toate acestea se observa, ca pe termen scurt rata dobanzii pe piata monetara depaseste taxa de rescont. Bancile comerciale sunt dispuse sa plateasca o dobanda mai ridicata numai pentru a nu apare cu datorii mari fata de banca centrala.

In concluzie taxa de rescont stabilita de banca centrala in cadrul politicii sale monetare generale are un rol director in formarea intregului esafodaj al ratelor dobanzii practicate in economie.

Politica rezervelor obligatorii

Politica rezervelor obligatorii¹⁹ consta in obligatia pe care banca centrala o impune bancilor comerciale de a detine o parte din activele lor sub forma de moneda legala. Aceste rezerve detinute ia banca centrala pe de o parte sunt slab remunerate, iar pe de alta parte influenteaza ritmul de crestere al masei monetare. Astfel o crestere a rezervelor minime obligatorii apare ca o masura deflationista, bancile nemaiputand angaja operatiuni de creditare generatoare de moneda din sumele depuse ca rezerve minime obligatorii; iar o reducere a coeficientului apare ca o masura inflationista, care duce la cresterea masei monetare. Rolul prudential deriva din necesitatea de a asigura publicul ca bancile dispun oricand de suficienta lichiditate pentru a face fata ordinelor deponentilor, dar si pentru a facilita sistemul decontarilor intre banci. Rolul monetar se manifesta sub forma limitarii capacitatii bancilor comerciale de a multiplica depozitele clientilor si deci de a crea moneda in afara bancii centrale.

Efectele politicii rezervelor obligatorii se pot evidentia cu ajutorul formulei multiplicatorului de credtite:

AM-AE*l/(r+b-r*b)²⁰

AM - cantitatea de moneda nou creata AE - volumul rezervelor lichide excedentare r - coeficientul rezervelor obligatorii

b - preferinta pentru moneda scripturala(gradul de ramanere a fondurilor in sistemul bancar). O variatie oarecare a coeficientului rezervelor obligatorii, r, va afecta atat marimea multiplicandului, AE, cat si marimea multiplicatorului, k. Diminuarea coeficientului rezervelor obligatorii, face ca rezervele lichide excedentareaie bancilor, AE, sa creasca, aceasta pentru ca o parte din cantitatea de moneda legala detinuta anterior ca rezerve obligatorii este eliberata,

devenind disponibila pentru acordarea de credite. In cazul cresterii r rezervele lichide excedentare ale bancilor, AE, vor scade, deoarece o parte din aceste rezerve lichide facultative devin rezerve obligatorii. Modificarea r duce la modificarea in acelsi sens a valorii multiplicatorului k, ceea ce face ca efectele deflationiste sau inflationiste exercitate asupra lui AE, sa fie multiplicate prin diminuarea sau sporirea corespuunzatoare a lui k.

_{19 Cerna Silviu, "Sistemul monetar si politica monetara', Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1996, pag.113}

_{Cerna Silviu, "Moneda si teoria monetara', Editura Mirton, Timisoara, 2000, pag.110}

_{Dardac Nicolae, Teodora Barbu, "Moneda, banci si politici monetare', Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2005, pag.391}

-rezervele obligatorii permit actiunea asupra costului creditului, fara a modifica rata dobanzii pe piata monetara

-rezervele obligatorii sunt utile atunci cand piata devine supralichida, respectiv atunci, cand deficitul bugetar este finantat prin emisiune monetara

-rezervele influenteaza costul resurselor bancare, datorita faptului ca se restrang posibilitatile de plasament pe piata interbancara.

Evolutia sistemului de rezerve obligatorii in Romania

In Romania, evolutia sistemului rezervelor minime obligatorii a reflectat destul de fidel

caracterul politicii monetare promovate. De-a lungul timpului, acest mecanism a cunoscut o serie de completari fiind adaptat 'din mers' la conditiile in schimbare ale economiei in tranzitie si la dezvoltarea operatiunilor bancare. Perioada de inceput a functionarii mecanismului s-a caracterizat prin acumularea unui volum important de rezerve excedentare, reflectand nivelul excesiv al lichiditatii din sistem. Din a doua jumatate a anului 1993, pe masura ce conduita monetara a devenit tot mai restrictiva in contextul politicii dobanzilor real-pozitivel8, volumul lichiditatii din sistem s-a restrans, iar bancile au devenit tot mai prudente in plasarea resurselor.

Diminuarea rolului rezervelor obligatorii, in calitate de instrument al politicii monetare, poate fi cuantificata si prin ponderea relativa a acestora in masa monetara, in anii 70 volumul rezervelor obligatorii reprezenta intre 10 si 15% din masa monetara in sens larg, in prezent in tarile care mentin un astfel de instrument, ponderea este mai putin de 6% din agregatul monetar cel mai larg.

Regulamentul nr. 6 din 24 iulie 2002 al BNR, cu modificarile ulterioare, stabileste regimul rezervelor minime obligatorii aplicat bancilor/caselor centrale ale cooperativelor de credit. Acestea trebuie sa mentina disponibilitati banesti, in iei si valuta, in conturi deschise la BNR, pe durata perioadei de aplicare (intervalul cuprins intre data de 24 a lunii curente si data de 23 a lunii urmatoare). Rata rezervelor minime obligatorii se aplica nivelului mediu, in cadrul unei perioade de observare (intervalul cuprins intre data de 24 a lunii precedente si data de 23 a lunii curente), al elementelor de pasiv din bilantul bancilor si respectiv din bilantui agregat al retelelor cooperatiste de credit. Remunerarea rezervelor minime obligatorii se realizeaza printr-o rata a dobanzii situata cel putin la nivelul ratei dobanzii medii la depunerile la vedere practicate de

banci si se aplica nivelului efectiv al rezervelor.²⁴

In tabelul urmator voi prezenta cateva valori pentru rezervele obligatorii si respectiv pentru rata

dobanzii la disponibilitati ale bancilor la BNR ²⁵

1.2.2 Instumentele directe ale politicii monetare

Deoarece in cele mai multe cazuri implementarea instrumentelor indirecte de politica monetara atrage dupa sine o influenta considerabila asupra ratei dobanzii, autoritatile monetare din unele tari(Franta, Germania, S.U.A., Japonia, etc.) continua sa practice anumite forme de control direct a volumului masei monetare, a volumului creditului si a distributiei sale.

Selectivitatea creditelor

Selectivitatea creditelor ²⁶ urmareste controlarea nu a volumului, ci a orientarii creitelor bancare

_{24 Regulamentul BNR nr.6/2004}

_{25 Buletinele lunare ale BNR 2000-2006 (sectiunea statistica)}

_{26 Cerna Silviu, "Moneda si teoria monetara', Editura Mirton, Timisoara, 2000, pag. 134}

Slectivitatea a fost puternic intensificata la inceputul anilor '80, in cardul programelor de combatere a inflatiei, adoptate in acea perioada intr-o serie de tari dezvoltate. Selectivitatea creditelor nu este lipsita de asemanari cu "creditarea prefernttala'

Pentru a incuraja bancile si celelalte institutii flnanciaresa finanteze sectoarele prioritare, statul utilizeaza diferite formule: avantaje fiscale, dobanzi bonificate(dobanzi mai mici decat cele practicate pe piata financiara), deschiderea unor facilitati de refinantare, garantarea creditelor de catre organisme oficiale, alocarea de fonduri cu dobanda redusa.

Datorita impactului efectelor negative ale selectivitatii creditelor tendinta este de diminuare in folosirea acestui instrument de politica monetara.

Controlul creditelor

"Incadrarea creditelor'²⁸

este limitarea, decisa pe cale reglementara, a ritmului de crestere a volumului creditelor acordate de banci, in raport cu anul precedent, considerat an de baza. Ritmul de crestere a volumului creditelor bancare este determinat, de regula, si de ritmul de crestere prevazut al altor contraposturi aie masei monetare, precum si soldul bugetului de stat si soldul balantei de plati cu strainatatea.

In cazul nerespectarii acestor limitari, se prevad anumite sanctiuni, cum ar fi aceea de constituire suplimentara de rezerve. Aceasta sanctiune presupune pierderi de capital al bancilor comerciale (diminuarea portofoliului de titluri), si presupune un cost financiar.

Limitarea nivelului creditelor atrage dupa sine diminuarea veniturilor bancare, ca urmare a diminuarii dobanzilor incasate, motiv pentru care institutiile incerc sa se sustraga de la aplicare. Bancile prefera in aceasta situatie "creditele neincadrate'²⁹

(credite pentru export, credite in valuta).

Controlul creditelor este probabil cel mai eficient instrument de politica monetara in cazui in care reducerea ritmului de crestere a masei monetare poate elimina anumite dezechilibre economice.

_{Cerna Silviu, "Sistemul monetar si politica monetara', Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1996, pag.121}

_{28 Cerna Silviu, "Moneda si teoria monetara', Editura Mirton, Timisoara, 2000, pag.122}

_{Dardac Nicolae, Teodora Barbu, "Moneda, banci si politici monetare', Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti. 2005,pag.411}