Prezentare generala a Uniunii Europene. Realizari importante in domeniul integrarii economice

Prezentare generala a Uniunii Europene. Realizari importante in domeniul integrarii economice

Piata Unica europeana

Uniunea Europeana este o organizatie integrationista interstatala, de nivel regional, bazata pe o cooperare multilaterala, legiferata si institutionalizata, in scopul crearii unui spatiu economico-social si politic cat mai unificat, capabil sa genereze un efect multiplicator in sensul realizarii unui nivel de bunastare mai ridicat decat ar fi capabila fiecare tara membra in parte. Uniunea Europeana reprezinta prima putere economica a lumii deoarece:

detine o pondere in PIB-ul mondial de 22%;

in comertul mondial, ponderea detinuta de Uniunea Europeana este de 19.5%; in comertul cu bunuri ponderea este de 18.7% iar in comertul cu servicii ponderea Uniunii Europene este de 24.9%;

in ceea ce priveste intrarile/iesirile de investitii directe, Uniunea Europeana detine o pondere de 25.7%, respectiv 46.1%.

Principalele realizari in domeniul economic ale U.E. sunt Piata Unica europeana, Politica Agricola Comuna si Politica Monetara Comuna.

Piata unica europeana reprezinta un spatiu economic fara frontiere interioare, in care este asigurata libera circulatie a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor.

Statuata in 1957 prin Tratatul de la Roma, constructia marii Piete Unice europene nu s-a incheiat totusi. In evolutia ei, un moment de referinta l-a constituit Actul Unic European din anul 1986 (1987), care fixa ca termen pentru realizarea unei Piete Unice europene care sa asigure suprimarea tuturor barierelor anul 1993. Acest obiectiv a fost in esenta atins, datorita progreselor notabile inregistrate de Europa celor "15". Insa, procesul de evolutie al marii Piete Unice Europene nu s-a incheiat, datorita ultimelor 2 extinderi ale Uniunii Europene (in 2004 cu 10 tari iar in 2007 cu Romania si Bulgaria). Astfel se poate spune ca pentru Europa celor "27", nu putem vorbi de o Piata Unica europeana complet realizata.

Marea piata unica este principala parghie a performantelor economice ale Uniunii Europene si se bazeaza pe regulile pietei libere, pe libera concurenta.

Noile dimensiuni ale acestei piete favorizeaza alocarea eficienta a factorilor de productie, agentii economici avand posibilitatea sa produca la scara mare, fiind totodata determinati sa amelioreze continuu calitatea si eficienta activitatii.

Impactul marii piete este pozitiv pentru toate tarile membre ale UE, remarcandu-se o tendinta constanta de reducere a decalajelor de nivel de dezvoltare. Ea ofera largi posibilitati si noilor state membre, insa depinde doar de respectivele state ca aceste posibilitati sa fie transformate in realitate.

Marea Piata Unica are un impact pozitiv asupra tuturor politicilor economice comunitare, ca si asupra celor de acompaniere.

Nu in ultimul rand, o alta trasatura importanta a marii Piete Unice europene o constituie promovarea principiilor care sa conduca la cresterea calitatii vietii cetateanului european, la schimbarea de mentalitate. Cele mai importante dintre aceste principii sunt: principiul "protectiei consumatorului" care presupune ca organismele abilitate sa actioneze ori de cate ori drepturile cetateanului sunt incalcate, principiul "inaltei calitati" a bunurilor si serviciilor conform caruia trebuie sa primeze calitatea unui produs si nu pretul acestuia si chiar principii de etica cum ar fi "increderea reciproca", principiu in virutea caruia calitatea bunurilor este reciproc recunoscuta, indiferent de tara de origine membra a Uniunii Europene.

Pentru noile state membre, marea Piata Unica va fi un puternic factor de influenta, in sensul ca atat consumatorii cat si agentii economici vor avea posibilitatea perceperii in mod direct a standardelor de calitate specifice Uniunii Europene.

Efectele integrarii Romaniei pe Piata Unica europeana vor fi resimtite diferit atat in plan social, cat si economic, in sensul ca pot fi mai mult sau mai putin benefice. Un angajat poate beneficia de avantajele aderarii daca va incerca sa-si imbunatateasca capacitatea de cunoastere, de apartenenta la un grup, colectivitate, daca se va manifesta creativ si va participa dedicat la procesul muncii. Beneficiile vor fi si mai mari daca acelasi angajat are sansa unui loc de munca in care managementul este performant, se fac investitii in noi tehnologii, in perfectionarea fortei de munca, in sistemul informational.
In plan economic, decisivi vor fi factorii de management si resursele umane. Ca sa poata rezista impactului cu piata unica europeana, o intreprindere trebuie sa fie competitiva si pentru aceasta trebuie sa-si imbunatateasca capacitatea investitionala prin accesarea de surse de finantare, implementarea de noi sisteme de calitate, introducerea de programe de perfectionare a fortei de munca, beneficierea de servicii de consultanta care sa-i ofere o orientare adecvata pe piata. Imbunatatirea capacitatii de absorbtie a fondurilor structurale si implicit de reducere a disparitatilor socio-economice ar trebui sa reprezinte preocuparea principala a autoritatilor publice implicate, precum si a mediului privat. De aceea, impactul va fi resimtit puternic de intreprinderile autohtone, mai ales mici si mijlocii, care inca utilizeaza tehnologii si echipamente depasite, personal nespecializat, deci necompetitive, si care nu pot concura cu firmele din vestul si centrul Europei. Aderarea Romaniei este o incercare grea pentru unii, dar si o imensa oportunitate pentru altii .

Libera circulatie a bunurilor. Pana in 1968, fiecare tara membra a CEE desfasura un comert exterior cu parteneri din tarile comunitare. Dupa eliminarea barierelor tarifare si netarifare reciproce, respectivul segment de piata externa a devenit piata interna unica, comertul exterior intre tarile comunitare transformandu-se intr-un comert interior.

Comisia Europeana a stabilit urmatoarele reglementari in domeniul liberei circulatii a bunurilor:

principiul recunoasterii reciproce drept solutie pentru eliminarea divergentelor dintre legislatiile nationale care aveau un efect echivalent taxelor vamale sau restrictiilor cantitative;

adoptarea de catre toate statele membre a unei legislatii comparabile cu normele europene si crearea structurilor, institutiilor si tehnicilor necesare aplicarii efective a acestei legislatii;

desfiintarea controlului vamal la frontierele intracomunitare;

un stat membru trebuie sa creeze conditii pentru producerea marfurilor conform standardelor de calitate comunitare, lucru valabil pentru orice tara ce doreste sa exporte in UE si sa garanteze ca toate produsele introduse pe aceasta piata (inclusiv cele importate corespund acestor standarde;

asigurarea protectiei consumatorului in conditiile liberei circulatii a bunurilor prin masuri care prevad norme care impiedica producerea si comercializarea de marfuri periculoase si daunatoare sanatatii, interzicerea publicitatii mincinoase, dreptul la despagubiri, iar consumatorii pot face optiunea cumpararii deoarece dispun de informatii comparative pe baza celor inscrise pe ambalajul marfii.

Libera circulatie a bunurilor a transformat UE in principala putere comerciala a lumii, a condus la realizarea unor economii de bani publici utilizati pentru intretinerea punctelor vamale precum si la accelerarea livrarilor, eliminarea platilor anticipate si de mai multe ori a TVA, deschiderea pietei achizitiilor publice etc..

Cu toate acestea libera circulatie a bunurilor intampina si unele dificultati cum ar fi: nu toate tarile aplica intocmai reglementarile comunitare, nu a fost armonizata legislatia privind dreptul de proprietate industriala si intelectuala, nu s-a realizat reteaua transeuropeana de transport de marfuri, energie si telecomunicatii, apararea intereselor consumatorilor nu este totala, nu s-a reusit liberalizarea pietei energiei electrice si a gazelor naturale, intreprinderile mici si mijlocii au inca dificultati de integrare pe Piata Unica datorita neconcordantelor legislative dintre o tara si alta etc..

Libera circulatie a persoanelor. Dintre cele patru libertati stabilite prin Tratatul de la Roma face parte si cea privitoare la persoane, respectiv trecerea libera a frontierelor dintre tarile membre UE si abolirea discriminarilor bazate pe nationalitate in privinta angajarii, stabilirii salariilor si conditiilor de munca.

Realizarea spatiului comunitar fara frontiere s-a realizat treptat, el fiind aplicat de-abia de la 31 decembrie 1992.

Principalele avantaje pentru cetateanul european sunt ca poate studia, locui si munci in orice tara din UE, ii sunt recunoscute calificarile, diplomele precum si contributiile din salariu platite. Dezavantajele ar fi migrarea fortei de munca cu o inalta calificare din tarile cu o economie mai putin competitiva catre cele mai dezvoltate precum si nepregatirea tarilor respective in anumite domenii tocmai datorita acestei migratii.

Raman nesolutionate in acest domeniu armonizarea politicilor sociale, recunoasterea diplomelor pentru anumite categorii profesionale, reglementari privind imigratia si dreptul la azil, problema somajului etc..

Romania nu a obtinut dreptul de libera circulatie pe teritoriul tuturor statelor membre fara restrictii, piata fortei de munca urmand a fi deschisa gradual*[2] si numai pentru domeniile in care este nevoie de forta de munca**(perioada maxima in care pot fi impuse restrictii este de 2+3+2 ani, in total 7 ani).

Libera circulatie a serviciilor. Serviciile reprezinta un domeniu in care liberalizarea s-a realizat lent si incomplet. Armonizarea a avut loc in special in cadrul serviciilor financiare (liberalizarea serviciilor bancare de 1 ianuarie 1993, a celor de asigurari de la 1 iulie 1994 si a celor privind investitiile de la 1 ianuarie 1996). A fost adoptata si o directiva in ceea ce priveste oferirea de garantii depunatorilor in cazul unui faliment international de mari proportii.

Acest sector este unul deosebit de important, 60% din forta de munca a UE fiind ocupata in sectorul serviciilor. Din 2007, a intrat in vigoare o noua directiva care permite liberalizarea serviciilor pe intreg teritoriul statelor UE. Directiva urmareste sa asigure un echilibru intre interesele consumatorilor, cele ale firmelor care furnizeaza serviciile si cele ale lucratorilor din domeniu, potrivit BBC. Statele-membre vor putea impune unele restrictii doar pana in 2010, termen pana la care vor trebui sa modifice legile interne conform directivei, dupa care vor fi obligate sa-si deschida pietele interne firmelor din strainatate. Noua directiva se va aplica, pentru inceput, doar firmelor care lucreaza in domenii ca turismul, consiliere juridica sau fiscala, publicitate sau afaceri imobiliare. Directiva obliga statele-membre sa simplifice formalitatile de infiintare de noi firme dincolo de granite si sa accepte documente emise de alte state, precum certificatele de atestare.

Raman in curs de solutionare o serie de reglemantari privind accesul firmelor nerezidente in domeniul utilitatilor publice, in domeniul fuziunilor, preluarilor de control transfrontalier si transferul sediului in cazul gestionarii intreprinderilor, in domeniul transporturilor, telecomunicatiior, energiei, audio-vizualului etc.

Libera circulatie a capitalurilor. Este prima din cele patru libertati care a intrat in vigoare. Ea implica abolirea controlului asupra tranzactiilor cu capitaluri in statele membre UE. Ea a fost stabilita prin Tratatul de la Roma, initial in termeni mai prudenti, cu un mecanism de salvgardare in cazul unor perturbari importante survenite pe piata de capital. O directiva privind desfiintarea controlului pentru capitaluri a fost adoptata in 1998, urmata de alte directive. Procesul a continuat cu liberalizarea serviciilor bancare si financiare, iar din 2003 si a pietei de valori mobiliare.

In conditiile liberei circulatii a capitalurilor, orice cetatean sau firma din UE sunt libere sa-si deruleze operatiunile bancare in oricare din statele membre. Probleme nerezolvate exista in ceea ce priveste transferurile interstatale de capital.

Libera circulatie a capitalurilor a primit un impuls deosbit prin adoptarea , din martie 2002, a EURO ca moneda unica efectiva.

2.Politica Agricola Comuna

A fost printre primele politici adoptate de catre Uniunea Europeana, pe atunci Comunitatea Economica Europeana. Geneza ei a fost o reactie la problemele alimentare ce au urmat dupa al 2-lea razboi mondial. Doua motive principale au condus la aparitia acestei politici comune:

primul motiv a fost fluidizarea comertului european cu produse agricole si dorinta tarilor exportatoare de a se asigura de certitudinea plasamentului produselor lor;

cel de-al doilea motiv a fost o anumita temere ca forta de munca eliberata din sectorul agricol ca urmare a mecanizarii n-ar fi putut fi absorbita de in acelasi ritm de celelalte sectoare ale economiei, caz in care veniturile din agircultura ar fi scazut si mai mult comparativ cu cele din industrie. Dezvoltarea unei viziuni comune, la nivel european ar fi putut contribui la protejarea veniturilor fermierilor.

Principalele momente in evolutia Politicii agricole comune sunt:

- 1957: Tratatul la Roma - geneza Politicii Agricole Comune.

- 1958: Conferinta de la Stresa intre ministrii agriculturii din cele sase tari membre ale Comunitatii Economice Europene (CEE) pune bazele PAC.

- 1962: Primele masuri de politica agricola comuna: sistemul de preturi, interventia pe piata, prelevari si cote la import, subventii la export.

- Perioada anilor '70: politica orientata preponderent spre sustinerea veniturilor, CEE devine exportator net de produse agricole, apar surplusuri de productie in special la cereale, lapte, carne de vita, iar cheltuielile agricole cresc la circa 2/3 din bugetul comun.

- Perioada anilor '80: masuri mai restrictive: introducerea sistemului de cote, stabilizarea cheltuielilor agricole, scaderea preturilor garantate, introducerea schemei de "inghetare" a terenurilor si a programelor de extensificare a productiei agricole. Insa problemele vechi (supraproductia, cheltuielile bugetare) persista si apar unele noi: dispute comerciale, efecte daunatoare asupra mediului datorita caracterului intensiv al productiei.

- 1992 - reforma MacSharry care prevedea: reducerea preturilor garantate in paralel cu introducerea de plati compensatorii, permanentizarea schemei de "inghetare" a terenurilor, introducerea primelor masuri de protejare a mediului si pensionare anticipata a fermierilor.

- 1986-1994: negocieri in cadrul GATT (runda Uruguay): eliminarea barierelor non-tarifare, reducerea protectiei tarifare, reducerea subventiilor la export, introducerea accesului minim garantat pentru produsele agricole in proportie de 5% din cererea interna.

- Perioada anilor '90: lipsa de competitivitate pe pietele internationale determinata de preturile mari, proceduri administrative complicate, cheltuielile agricole in continuare ridicate.

- 1999: Consiliul European de la Berlin isi insuseste documentul strategic Agenda 2000. Noi masuri de reforma:

►reducerea mai accentuata a preturilor de interventie;

►cresterea platilor directe;

►importanta sporita acordata politicii de dezvoltare rurala, care devine pilonul al doilea al PAC.

- Iulie 2002: Comisia Europeana analizeaza stadiul PAC si propune noi directii de reforma.

- Ianuarie 2003: Comisia Europeana propune un pachet de noi masuri de reforma care cuprinde:

a. eliminarea dintre productie si plati directe (decuplare),

b. obligativitatea respectarii de catre fermieri a anumitor standarde,

c. suplimentarea resurselor dezvoltarii rurale prin reducerea ajutoarelor directe,

d. introducerea unui sistem de consiliere agricola.

- Iunie 2003: Consiliul ajunge la un compromis privind noua reforma a PAC.

- 2005-2007: Noua reforma a PAC intrat in vigoare.

Importanta Politicii Agricole Comune in cadrul constructiei europene este reflectata prin cateve trasaturi distincte:

este o politica prin excelenta integrationista, in mai mare masura chiar decat piata interna, unde standardele armonizate le-au inlocuit doar in proportit de 10% pe cele interne. In ceea ce priveste PAC, politicile agricole nationale au fost inlocuite, pentru marea majoritate a productiei agricole, de reglementari comune de functionare a pietelor si de comercializare a produselor.

este o politica mare consumatoare de resurse financiare. Politica agricola consuma, prin sistemul complex de subventii si alte stimulente financiare circa jumatate din bugetul comun[3]. In fapt PAC se bazeaza pe 2 piloni importanti: organizatiile comune de piata si dezvoltarea rurala, cheltuielile pentru fiecare componenta fiind repartizate dupa cum urmeaza:

Tabelul nr. 1 - Plafoanele maxime pentru cheltuielile agricole pentru exercitiul bugetar 2000-2006

-miliarde EURO, preturile din 1999-

Sursa: www.europa.eu

Modul in care sunt efectuate aceste cheltuieli pentru diferitele tipuri de culturi agricole sunt descrise in Anexa

cea mai importanta sursa de finantare a PAC o reprezinta contributia tarilor membre (circa 50%), urmata de TVA si de taxele de prelevare la importurile agricole.

masurile de politica agricola comune sunt finatate de catre bugetul comunitar prin intermediul Fondului European de Orientare si Garantare Agricola (F.E.O.G.A.). Constituirea F.E.O.G.A. inseamna punerea in aplicare a principiului solidaritatii, altfel spus unele tari subventioneaza in parte agricultura altor tari. In general tarile net contributoare sunt si cele care doresc reformarea PAC, in scopul reducerii cheltuielilor agricole.

Tabelul nr.2 - Castigatorii si perdantii Politicii Agricole Comune in anul 2005

-miliarde EURO-

Sursa: www.euractiv.com pe baza datelor furnizate de Comisia Europeana si Curtea de Conturi a Uniunii Europene

Grafic nr. 1-Principalii beneficiari ai PAC

Sursa: Tabelul nr. 2

PAC joaca si un rol social important facand sa creasca posibilitatile de ajutorare a tarilor in nevoie.

asigura siguranta alimentara a consumatorilor prin promovarea conceptului de agricultura ecologica.

Principalele obiective, asa cum sunt ele mentionate in art. 139 al Tratatului de la Roma sunt: cresterea productivitatii agriculturii prin promovarea progresului tehnic si tehnologic si a asigurarii dezvoltarii rationale a productiei agricole, asigurarea unui nivel decent de trai pentru populatia agricola, stabilizarea pietei produselor agricole, garantarea securitatii aprovizionarii.

Principiile fundamentale care stau la baza PAC sunt:

► unicitatea pietelor si a preturilor, ceea ce presupune crearea si mentinerea unei singure piete in care produsele agro-alimentare sa circule liber si la preturi comune ;

► preferinta comunitara in sensul ca in comertul cu produse agro-alimentare in cadrul UE se manifesta si este stimulata preferinta pentru produsele comunitare;

► solidaritatea financiara care se manifesta prin contributia tuturor tarilor membre la constituirea resurselor.

Pentru Romania, efectele implementarii PAC[7] trebuie analizate din mai multe perspective. Agricultorii vor trebui sa produca respectand normele de calitate, normele sanitare si fitosanitare etc. ale Uniunii Europene daca vor sa-si poata vinde produsele pe piata (fie ca este vorba de piata nationala, fie de piata Uniunii Europene). In caz contrar putem asista la un fenomen negativ, si anume ca toata productia agricola realizata va putea fi utilizata doar pentru autoconsum, lucru de neconceput intr-o economie de piata functionala.

La nivel macroeconomic, pentru a sustine agricultorii in procesul de implementare a PAC si de competitivizare a agriculturii romanesti, vor trebui finantate programe nationale, atat din fonduri proprii cat si din cele europene disponibile. Altfel, datorita fragmetarii proprietatilor agricole si a lipsei unei mecanizari corespunzatoare a agriculturii, produsele romanesti vor avea dificultati sa patrunda pe Marea Piata Unica europeana.

Romania va primi pentru agricultura in perioada 2007-2013 circa 7,1 miliarde EURO, din care 4,037 miliarde EURO in perioada 2007-2009 . Aceste fonduri vor fi orientate pe 4 mari directii:

► o prima directie de dezvoltare (circa 50% din fonduri) care cuprinde crearea si modernizarea de ferme, procesarea produselor agricole, sprijinirea grupurilor de producatori, infrastructura rurala, consiliere pentru fermieri.

► a doua directie de dezvoltare este protejarea mediului (circa 25%) care cuprinde promovarea conceptului de agricultura ecologica, proiecte de impaduriri sau de reabilitare ale unor zone agricole degradate (circa 800.000 ha de culturi agricole si pasuni situate in zonele montane care vor fi sprijinite cu sume intre 25 si 250 EURO pe ha si circa 70.000 ha de teren ce vor impadurite cu o finantare de 5.000Euro pe ha).

► a treia directie de dezvoltare o reprezinta conceptul de dezvoltare durabila a zonei rurale (22%) prin crearea de microintreprinderi in mediul rural (circa 30.000 in primii 7 ani dupa aderare).

►Programul Leader (3%) care urmareste intarirea coeziunii sociale in mediul rural, prin investitii in resursele de munca.

Costurile implementarii PAC pentru Romania pot fi sintetizate in urmatoarele categorii:

costuri legate de implementarea PAC, ce urmeaza a fi asigurate din surse proprii de finantare precum si de fonduri furnizate de F.E.O.G.A.[9]

costuri legate de constructia institutionala care vor se manifesta pana la momentul aderarii (termenul pana la care procesul de constructie institutionala trebuie definitivat in linii generale), diminuandu-se progresiv.

Costuri legate de adoptarea si implementarea standardelor de calitate pentru produsele agricole si prelucrate, a normelor fito-sanitare, a sistemelor de certificare a calitatii[10].

Politica monetara comuna

Integrarea economica interstatala nu poate fi deplina daca nu este insotita si de cea monetara. Procesul integrarii monetare a parcurs un drum lung si anevoios, care a inceput in 1971, atingand principalele obiective in 2002.

Prima etapa a acestui proces a fost constituita de planul Werner (1971). Acesta prevedea o integrare a pietelor financiare, paritati irevocabil fixe, liberalizarea miscarilor de capital, introducerea in circulatie a unei monede unice, crearea de institutii comunitare in domeniul monetar etc.. Aceasta prima tentativa a esuat in conditiile in care, prin Acordul de la Washington (1971), se legaliza largirea marjelor de fluctuatii, hotarare care a generat dificultati in functionarea CEE. Reactia statelor membre ale Comunitatilor Economice Europene a fost semnarea in 1972 la Basel a anui acord prin care decid crearea unui mecanism numit metaforic "sarpe monetar" care avea urmatoarele caracteristici:

stabilea marje de fluctuatii doar intre cursurile de schimb ale monedelor statelor din CEE si care era de +/- 1,125%

miscarea ondulatorie a sarpelui se desfasura intr-un "tunel" cu o amplitudine maxima de 4,50%.

Sistemul "sarpelui monetar" nu a fost viabil datorita slabiciunilor structurale ale unor monede si a diferentelor importante de rata a inflatiei intre tari.

A doua etapa importanta in procesul integrarii monetare a constituit-o Sistemul Monetar European. Acesta a inceput sa functioneze in 1979 si avea ca obiectiv principal asigurarea stabilitatii raporturilor de schimb intre monedele statelor membre CEE[12]. Aceasta s-a realizat prin:

existenta unor rate de schimb stabile, dar ajustabile care a implicat: un numerar comun - ECU, determinarea pentru fiecare moneda a unui curs pivot in raport cu ECU si posibilitatea de modificare a cursului pivot.

o justa repartizare intre parteneri a sarcinilor de interventie precum corectarea ratei de schimb, ajustatarea acesteia facandu-se in functie de un indicator de divergenta.

dezvoltarea solidaritatii financiare intre statele membre.

ECU nu a reprezentat o moneda in adevaratul sens al cuvantului. El nu era utilizat sub forma de moneda, ci ca unitate de cont si instrument de reglementare.

Aceasta etapa a fost deosebit de importanta deoarece a pus bazele convergentei economice si monetare a statelor membre.

Etapa a 3-a a constituit-o trecerea la moneda unica, EURO. Aceasta s-a realizat in mai multe etape:

1992-1996. Momentul cel mai important il constituie Tratatul de la Maastricht care stabileste 3 criterii importante privind trecerea la moneda unica:

►deficitul bugetar sa reprezinte cel mult 3% din PIB,

►datoria publica sa nu depaseasca 60% din PIB,

►rata inflatiei sa nu depaseasca cu mai mult de 5% rata medie a 3 state membre cu cele mai bune rezultate pe acest plan,

►rata dobanzii la titlurile pe zece ani sa nu depaseasca cu mai mult de doua puncte procentuale dobanda medie a celor mai performante 3 state,

►mentinerea stabilitatii cursului de schimb timp de cel putin 2 ani.

1997-1998. Se declanseaza efectiv procesul de trecere la moneda unica, prin stabilirea ratelor oficiale de conversie, fixe si irevocabile, ale monedelor celor 11 state membre care aderasera pana in acel moment la EURO[13].

1999-2002. Perioada de implementare propriu-zisa, fiecare tara optand pentru proria metoda de implementare. EURO a functionat in paralel cu monedele nationale pana la 31 decembrie 200 La 1 martie 2002, EURO a devenit efectiv moneda unica, operatiunea de retragere din circulatie a monedelor proprii fiind incheiata de catre toate tarile.

Avantajele EURO ar fi:

cresterea fluxurilor comerciale si financiare intracomunitare;

simplificarea tranzactiilor;

stimularea investitiilor;

o acuratete sporita a previziunilor economice si a planurilor de afaceri;

stabilitate sporita a preturilor si un caontrol ridicat asupra inflatiei;

un factor de adancire a procesului de integrare economica, sociala si politica.

De asemenea statul in criza nu-si mai poate majora deficitul public, in incercarea de a stimula relansarea economiei.

In ceea ce priveste Romania[14], analistii au revizuit in sens negativ estimarile privind data de adopatare a monedei EURO, de la anul 2013 la 2014. In ceea ce priveste trecerea la Mecanismul European al Ratelor de Schimb, ERM-2, premergator adoptarii EURO, s-a prognozat ca Romania il va adopta in anul 201

Pe langa conditiile stabilite de Tratatul de la Maastricht ar mai trebui indeplinite si unele criterii nescrise pentru a proteja economia nationala de efectele negative de dupa trecerea la moneda EURO. Acestea ar fi: convergenta reala, per total si pe ramuri ale economiei, echilibrul importurilor si exporturilor raportat la PIB, nivelul PIB/locuitor. Aceste conditii pot fi cu greu indeplinite intr-o perioada scurta de timp, ceea ce da dreptate prognozelor privind trecerea la EURO.