Probe de audit

Probe de audit

Standardele internationale de audit subliniaza ca probele de audit sunt necesare pentru a putea dovedi fidelitatea declaratiilor conducerii cuprinse in situatiile financiare. Termenul "probe de audit" insumeaza toate informatiile obtinute de catre auditor care stau la baza formularii concluziilor pe care se va baza opinia de audit. Probele de audit cuprind documente primare si contabile ce stau la baza situatiilor financiare, obtinute din surse interne, informatii colaterale, precum si documente care reflecta informatii obtinute din surse externe referitoare la compania auditata.

Cele mai multe dintre probele de audit sunt colectate de catre auditor chiar din cadrul entitatii auditate. Probe de audit cu caracter contabil pot consta atat in informatiile si evidente contabile propriu-zise, pe baza carora au fost intocmite situatiile financiare, cum ar fi, de exemplu, facturi, contracte, procese-verbale, corespondenta, discutii cu angajatii clientului, registrul jurnal, balanta de verificare sau alte registre contabile, cat si in fisiere electronice, reglementari contabile, situatii de calcul privind alocarea costurilor pe purtatori de costuri, estimari contabile, etc.

Informatiile colaterale obtinute de catre auditor pot confirma sau infirma informatiile contabile furnizate din interiorul entitatii. La randul lor, informatiile colaterale pot fi obtinute atat din interiorul, cat si din exteriorul entitatii auditate. De exemplu, informatiile colaterale referitoare la cresterea spectaculoasa in exercitiul curent a cererii pentru produsele fabricate in sector pot confirma informatiile prezentate de catre entitate in contul de profit si pierderi cu privire la cresterea semnificativa a cifrei de afaceri comparativ cu perioadele precedente.

Probele obtinute din mediul de afaceri extern al companiei auditate sunt formate in mare parte din confirmarile primite de la partenerii comerciali, banci, evaluatori, juristi, auditori, burse de valori, etc.

Pe tot parcursul procesul de audit, auditorul colecteaza elemente probante care sa justifice opinia de audit. Doar colectarea informatiilor in sine nu poate fi suficienta. Aceasta colectare de probe reprezinta mai curand latura cantitativa al procesului de audit, auditorul trebuind sa fie convins si de calitatea informatiilor obtinute. Spre exemplu, simpla existenta a listelor de inventar nu confirma o existenta fizica a activelor inventariate, dupa cum existenta fizica a acestora nu este suficienta pentru a confirma integritatea sau valoarea lor de inventar. Asadar, asa cum se va vedea si in continuare, auditorul va trebui sa colecteze nu doar probe de audit suficiente, ci si adecvate, care sa dovedeasca in toate aspectele semnificative declaratiile conducerii companiei prezentate in situatiile financiare de sinteza.

Deci, auditorul trebuie sa obtina probe suficiente si adecvate de audit pentru a fi capabil sa emita concluzii rezonabile pe care sa se bazeze opinia de audit.

Suficienta probelor semnifica faptul ca probele obtinute trebuie sa fie destule din punct de vedere cantitativ pentru a permite auditorului sa-si atinga nivelul de incredere dorit, respectiv obiectivul final al auditului. De exemplu, pentru a satisface un nivel ridicat al gradului de incredere, ceea ce presupune un risc de nedetectare redus, auditorul poate considera necesara esantionarea stratificata a populatiei analizate. Aceasta metoda de esantionare implica aplicarea mai multor teste de audit, in consecinta, obtinandu-se probe mai numeroase.    In situatia inversa, cand nivelul de incredere al auditorului este stabilit pentru un nivel mai redus, riscul de nedetectare este implicit mai mare. Astfel, auditorul poate aprecia ca, prin acceptarea acestui nivel ridicat de risc, nu este necesara stratificarea esantionului, cantitatea de probe rezultate din aplicarea testelor de audit fiind mai mica.

Adecvarea probelor reprezinta latura calitativa a probelor de audit. La randul sau, adecvarea prezinta cel putin doua caracteristici fundamentale de care trebuie sa se tina cont: relevanta si credibilitatea.

Relevanta consta in pertinenta probelor de audit in privinta probarii declaratiilor conducerii entitatii auditate. Altfel spus, o proba de audit este considerata relevanta daca poate influenta rationamentul auditorului in a accepta sau respinge o anumita declaratie prezentata in situatiile financiare.

Credibilitatea consta in faptul ca probele de audit trebuie sa fie de incredere. Anumite probe prezinta un grad de incredere mai ridicat decat altele, datorita naturii activitatii auditorului. Numeroase probe de audit colectate de catre auditor sunt rezultatul aplicarii unor metode mai curand persuasive, decat al unor cercetari stiintifice cu concluzii ferme si obiective. Din acest motiv, cei mai multi auditori cauta sa probeze aceeasi afirmatie a managementului intreprinderii auditate fie prin aplicarea mai multor metode diferite, fie prin obtinerea de informatii din mai multe surse independente unele de altele, fie printr-o combinatie a celor doua proceduri mentionate.

Literatura de specialitate[1] si normele internationale de audit prezinta factorii care pot influenta credibilitatea unei probe de audit:

Gradul de independenta al sursei. O sursa independenta elimina erorile intentionate (fraudele). Probele de audit obtinute din surse externe (de exemplu, confirmarile primite de la terte persoane) sunt mai credibile decat probele de audit obtinute din interiorul intreprinderii auditate.

Nivelul de competenta profesionala a sursei. O sursa competenta elimina erorile neintentionate. Pentru ca o proba de audit sa fie credibila, acesta trebuie sa provina de la persoane competente, care au pregatirea profesionala necesara pentru a elimina erorile. Spre exemplu, in ceea ce priveste litigiile in care compania este implicata, juristul este cel mai in masura sa furnizeze elementele cu gradul de credibilitate cel mai ridicat, comparativ cu orice alta persoana angajata de compania respectiva. In masura in care auditorul nu poate evalua el insusi anumite probe de audit, trebuie sa apeleze la experti care au competenta necesara. Spre exemplu, probabil ca oricine altcineva in afara de un bijutier ar confunda cioburile de sticla cu diamantele.

Structura de control intern. Datele care sunt obtinute in conditiile existentei unei structuri de control intern functionale si eficiente sunt mai credibile decat cele obtinute in conditiile in care controlul intern este slab sau inexistent.

Gradul de obiectivitate al probelor de audit. O proba de audit este cu atat mai obiectiva, cu cat necesita un grad mai mic de rationament profesional in evaluarea sa. Se considera ca probele de audit sunt cu atat mai obiective (si deci si mai credibile) cu cat acestea sunt obtinute de catre auditor in mod direct.

Forma probelor de audit. Probele de audit sub forma de documente si de declaratii scrise sunt mai credibile decat cele verbale.

Atunci cand probele obtinute din surse si prin metode diferite converg catre acelasi rezultat, probele de audit au o forta de persuasiune mai mare. In aceste circumstante, auditorul poate obtine un grad cumulat de incredere mai ridicat, decat cel pe care l-ar fi obtinut din probele de audit considerate in mod individual.

Auditorul este cel care interpreteaza daca o proba de audit este adecvata si suficienta. Din acest punct de vedere nu exista decat rationamentul profesional ca singur etalon de masura. Factorii care pot influenta judecata profesionala a auditorului cu privire la aprecierea suficientei si adecvarii probelor de audit sunt:

evaluarea de catre auditor a naturii si nivelului riscului inerent atat la nivelul situatiilor financiare, cat si la nivelul soldului unui cont sau al unei categorii de tranzactii;

natura sistemelor contabile si de control intern, precum si evaluarea riscului de control;

pragul de semnificatie al elementului care este examinat;

experienta castigata in timpul misiunilor de audit anterioare;

rezultatele procedurilor de audit, inclusiv fraudele si erorile descoperite;

sursa si credibilitatea informatiilor disponibile.

Chiar daca auditorul urmareste sa colecteze elementele probante necesare sustinerii opiniei sale, in eforturile sale el trebuie sa tina cont inclusiv de disponibilitatea lor si costul obtinerii acestor probe. Discutand despre disponibilitatea probelor de audit, trebuie sa facem distinctie intre doua aspecte diferite:

momentul in care probele sunt disponibile auditorului. Spre exemplu, situatiile financiare supuse auditului sunt elaborate si devin disponibile abia dupa incheierea exercitiului financiar.

accesul auditorului la probele respective. Exista situatii in care, in mod legitim, auditorul nu are acces la anumite informatii, respectiv probe de audit. Un exemplu in acest sens ar putea consta in retetele de fabricatie pe care compania auditata doreste sa le pastreze secrete. Cu toate acestea, auditorul trebuie sa fie foarte atent in aprecierea elementelor care pot constitui secrete legitime ale companiei respective si, prin urmare nu are acces la probe, respectiv situatiile in care compania doar pretinde pastrarea secretului pentru a limita accesul auditorului la anumite probe de audit.

Costul obtinerii probelor de audit are o legatura directa cu pragul de semnificatie. Astfel, de exemplu, obtinerea unor probe de audit referitoare la politicile de evaluare a stocurilor aplicate de o filiala a companiei situata la mii de kilometri distanta poate implica un cost atat de mare, incat auditorul sa considere ca avantajele generate de probele respective sa fie inferioare eforturilor depuse.

Normele internationale de audit recomanda totusi ca, in cazul in care auditorul considera ca nu poate obtine probe de audit adecvate si suficiente, el trebuie sa exprime o opinie cu rezerve sau se afla in imposibilitatea de a exprima o opinie.