Proceduri complementare pentru obtinerea probelor de audit si detectarea erorilor si fraudelor

Proceduri complementare pentru obtinerea probelor de audit si detectarea erorilor si fraudelor

Auditorul poate obtine probe de audit si prin aplicarea procedurilor complementare, cum sunt: inspectia, observatia, examinarea documentelor si a inregistrarilor, investigarea si calculul. In acest mod, pot fi determinate eventualele erori si/sau fraude, precum si daca acestea influenteaza in mod semnificativ imaginea fidela reflectata de situatiile financiare. Momentul aplicarii acestor proceduri complementare depinde de intervalele de timp la care probele de audit sunt disponibile auditorului, iar modul de combinare a acestora depinde numai de rationamentul auditorului.

Inspectia. Inspectia consta in examinarea inregistrarilor, documentelor sau imobilizarilor corporale. Inspectia inregistrarilor si a documentelor furnizeaza probe de audit cu grade de credibilitate variate, depinzand de natura si sursa lor, precum si de functionarea efectiva a controalelor interne in timpul procesarii informatiilor. Exista trei mai categorii de probe de audit documentare care furnizeaza grade diferite de credibilitate pentru auditor. In ordinea descrescatoare a credibiliitatii, acestea sunt:

(a)    probe de audit cu caracter documentar, elaborate si pastrate de terti;

(b)   probe de audit cu caracter documentar, elaborate de terti si pastrate de entitate;

(c)    probe de audit cu caracter documentar, elaborate si pastrate de entitate.

Inspectia documentelor poate implica atat aplicarea testelor de urmarire, cat si a testelor inductive.

Observatia. Observatia consta in urmarirea unui proces sau examinarea unei proceduri care este efectuata de personalul unitatii, cum ar fi, de exemplu, observarea de catre auditor a inventarierii activelor fixe si circulante, efectuata de personalul entitatii, observarea aplicarii unor proceduri de control care nu genereaza probe de audit. Auditorul trebuie sa tina seama de faptul ca observarea anumitor proceduri ale clientului sau, deformeaza implicit rezultatele acestor proceduri, deoarece, in lipsa auditorului, in lipsa unei supervizari se poate ca angajatii sa nu-si desfasoare activitatea cu aceeasi rigurozitate.

Examinarea documentelor si a inregistrarilor. Examinarea documentelor emise sau primite de entitatea auditata sau tertii acesteia presupune citirea documentelor, urmarirea circuitului acestora, compararea si reconcilierea lor. Prin urmarirea circuitului documentelor, auditorul verifica modul de inregistrare in contabilitate a facturilor emise catre clienti sau primite de la furnizori. Prin examinarea documentelor, auditorul acorda o atentie speciala aspectelor legate de forma documentelor, modul de completare, precum si de fondul acestora (masura in care documentele reflecta o tranzactie reala, daca sumele sunt corecte si complete, daca semnaturile existente sunt cele autorizate etc.)

Investigarea consta in obtinerea de informatii prin chestionarea, in scris sau verbal, persoanelor din interiorul sau din afara entitatii. Raspunsurile la investigatii pot oferi auditorului informatii pe care nu le detinea anterior, informatii care se coroboreaza cu alte probe de audit. In etapa de planificare a auditului, auditorul cauta sa obtina un anumit grad de cunoastere a activitatii clientului sau, o procedura larg utilizata pentru obtinerea de cunostinte despre client fiind investigatia.

Confirmarea consta in raspunsul la o investigatie pentru a corela informatiile continute in inregistrarile contabile. Confirmarile sunt solicitate de regula unor terte parti , pentru verificarea veridicitatii unor informatii.

Calculul consta in verificarea acuratetei aritmetice a sumelor cuprinse in documentele sursa, inregistrari contabile sau situatii financiare.

In acest mod, prin punerea in aplicare a testelor de audit, a procedurilor de fond si, in general, a tuturor instrumentelor si tehnicilor de colectare a elementelor probante, pe care un auditor le are la dispozitie in demersul sau, se identifica gradul de concordanta a declaratiilor scrise si verbale ale conducerii entitatii cu realitatea constatata de auditor. Se determina, in acelasi timp, nivelul riscului de audit pe care auditorul este dispus sa-l accepte, stabilindu-se pe aceasta baza, un prag de semnificatie adecvat, in functie de nivelul erorilor (fraudelor) ce sunt de asteptat sa apara.

Prin obtinerea de probe de audit, adica de informatii relevante, pertinente si rezonabile privind entitatea auditata, se va sustine certitudinea globala si credibilitatea raportului de audit. In eventualitatea in care sunt descoperite erori sau actiuni frauduloase ce nu au fost corectate sau cuprinse in situatiile financiare, opinia contrara a auditorului referitoare la nerespectarea principiului imaginii fidele va fi sustinuta si argumentata cu probe de audit, neputand fi acuzat de subiectivitate sau rea-intentie in desfasurarea misiunii de audit.