PRETURILE SI FORMAREA LOR

preturilE sI FORMAREA LOR

Pretul, definitie, tipologie, continut.

Pretul se defineste ca valoarea de schimb a bunurilor si a serviciilor pe piata (Dictionaire d'conomie - C.D. Echaudemaison). In acceptiunea generala a cuvantului, pretul se refera la suma de bani pe care o plateste cineva pentru a intra in posesia unei unitati de produs sau suma pe care o primeste pentru a ceda posesia unei unitati de produs. Daca ne referim la servicii, similarul pretului este tariful: el reprezinta suma platita pentru a beneficia de un serviciu sau suma incasata sau pentru a oferi un serviciu. Pretul este expresia baneasca a valorii bunurilor sau serviciilor iar in ceea ce priveste categoria economica pret, aceasta a aparut odata cu introducerea monedei sau a banilor ca element de mijlocire a schimburilor si de tezaurizarea a valorilor.

In prezent, notiunea de pret nu se limiteaza numai la bunuri sau servicii ci si-a extins sfera la care se refera putand vorbi in egala masura de pretul capitalului (de obicei dobanda pentru capitalul imprumutat dar si dividendele pentru capitalul sub forma de actiuni sau primele la obligatiuni), pretul fortei de munca (salariul oral ca element care stabileste pretul real), pretul concesiunilor, pretul actiunilor sau al obligatiunilor etc.

Ca marime pretul se stabileste in stransa corelatie cu etalonul in care se masoara respectiv cu moneda si de asemenea cu valoarea marfurilor la care se refera. Relatia dintre moneda si pret este invers proportionala: cu cat valoarea monedei este mai mica (cursul de schimb in raport cu alte monede este mai mic sau acoperirea ei in metal pretios este mai mica) cu atat pretul este mai mare.

Devalorizarea monedei duce la marirea preturilor cu efect direct asupra deteriorarii nivelului de viata al consumatorilor. Deprecierea sau aprecierea unei monede (valute) in raport cu alta moneda (valuta) reprezinta un important instrument de politica monetara cu efecte asupra schimburilor comerciale dintre state si nu de putine ori se apeleaza la acest instrument pentru echilibrarea balantei comerciale. Astfel, un stat care isi depreciaza moneda in raport cu o alta moneda poate urmari "ieftinirea" produselor nationale la export, ceea ce incurajeaza exporturile catre terte tari si descurajeaza importurile din acele tari. Prin rationament similar, aprecierea monedei nationale in raport cu moneda altor state duce la "ieftinirea" importurilor din tarile respective si "scumpirea" exporturilor catre aceste state. In cel de al doilea caz efectul este de descurajare a exporturilor si de incurajare a importurilor.

Deprecierea monedei are efecte directe si asupra masei monetare provocand marirea masei monetare in circulatie ajungandu-se in acest mod la scaderea puterii de cumparare; la nivelul intreprinderilor, instabilitatea monetara complica si mai mult planificarea activitatilor, mai ales a acelora pe termen lung, prin introducerea unui element de risc suplimentar care este riscul monetar. In mod indirect instabilitatea monetara are efect si asupra investitiilor. In situatiile de instabilitate monetara, capitalul se dirijeaza catre valorile sigure (aur, proprietati imobiliare, bunuri de folosinta indelungata), se comprima investitiile productive (valoarea globala a lor) si chiar si pentru investitiile care inca se mai fac, se micsoreaza orizontul de timp in care investitorul doreste sa-si recupereze investitia fiind preferate investitiile care se recupereaza cat mai repede (pragul de rentabilitate considerat in timp sau termenul de recuperare este scurt). Un alt element care afecteaza investitiile in perioadele de instabilitate monetara este rentabilitatea asteptata a investitiei. Datorita instabilitatii monetare, disponibilitatea de a accepta alte categorii de risc scade daca acceptam ipoteza potrivit careia disponibilitatea totala privind toate categoriile de risc este relativ constanta. In consecinta, vor fi favorizate doar investitiile cu o rentabilitate mare si foarte mare si vor fi refuzate investitiile cu rentabilitate medie sau submedie chiar daca acestea, in conditii de stabilitate monetara sunt investitii rentabile.

Indiferent de moneda in care se masoara, tendinta generala a preturilor este de crestere pe termen mediu si lung iar ritmul de crestere este mai lent sau mai accelerat fiind in stransa relatie cu inflatia inregistrata pentru moneda respectiva. Adoptarea unei politici monetare cu o moneda al carui curs este fluctuant este numai la indemana statelor cu o economie dezvoltata, stabila si/sau cu rezerve de aur. Statele cu economie in tranzitie sau care traverseaza perioade de criza economica sunt nevoite sa adopte o politica monetara inflationista care are ca efect principal o crestere continua a preturilor. Ritmul de crestere a preturilor este dependent de mai multi factori dintre care amintim doar cativa: cursul de schimb, balanta comerciala, pretul inputurilor cu utilizare generala (petrol, energie, materii prime, produse agricole), conjunctura economica, gradul de dependenta economica, gardul de deschidere economica, capacitatea de a raspunde provocarilor sau supletea economiei, etc.

Cel de al doilea element de determinare a marimii preturilor respectiv valoarea produsului sau serviciului se afla in relatie direct proportionala cu pretul. Cu cat valoarea produsului sau serviciului este mai mare cu atat pretul este mai mare. In ceea ce priveste baza sau factorii de formare a valorii, in istoria stiintelor economice s-au dezvoltat mai multe curente sau teorii: teoria valorii munca, teoria utilitatii marginale, teoria obiectiva, teoria subiectiva.

Teoria valorii munca a fost emisa si elaborata de reprezentantii economiei politice engleze: William Pety, Adam Smith, David Ricardo. Cu toate ca in detalii intervin deosebiri, in opinia acestora, valoarea marfurilor si serviciilor este data de doua elemente: raritatea si cantitatea de munca. De asemenea, utilitatea este considerata esentiala pentru a se manifesta valoarea de schimb a marfurilor sau serviciilor. Deosebirile constau in faptul ca pentru Adam Smith valoarea este egala cu cantitatea de munca pe care marfurile sau serviciile o pot cumpara sau comanda ("valoarea munca comandata"); pentru David Ricardo, valoarea este egala cu cantitatea de munca incorporata in respectivele marfuri sau servicii ("valoarea munca incorporata").

Teoria valorii munca a fost preluata si de Karl Marx care a absolutizat contributia muncii abstracte, omogene, nediferentiate, socialmente recunoscute ca necesara. Din punct de vedere calitativ valoarea marfurilor sau serviciilor nu contine decat munca omeneasca iar din punct de vedere calitativ valoarea este data de timpul de munca socialmente necesar. Prin teoria sa, Karl Marx neaga contributia utilitatii la determinarea valorii marfurilor sau serviciilor, utilitatea fiind doar o premiza necesara manifestarii valorii si considerand apriori ca se realizeaza o marfa utila. Singura masura reala a valorii este considerata munca, acesta constituind si pretul real iar suma de bani este pretul nominal al marfii.

Scoala economica contemporana privilegiaza teoria utilitatii marginale.

Teoria utilitatii marginale privilegiata de scoala economica contemporana, a fost emisa de reprezentantii scolii neoclasice (C. Menger, W. Jevons, L. Walras) si este ulterioara teoriei valorii munca. Conform acestei teorii valoarea marfurilor sau serviciilor este data de utilitatea lor marginala, de raritate si de preferintele individuale. In fundamentarea teoriei lor, reprezentantii scolii neoclasice pornesc de la intrebarea urmatoare: daca valoarea unui bun este data doar de munca, de ce doua bunuri care au incorporata aceeasi cantitate de munca nu au aceeasi valoare? Exista mai multe origini posibile ale utilitatii marfurilor sau serviciilor. Astfel, utilitatea poate sa-si afle originea in proprietatile obiective ale bunurilor: graul este folosit pentru obtinerea painii, lemnul pentru mobila, carbunele pentru incalzit, etc. De asemenea, utilitatea poate sa fie data de relatia dintre un individ si respectivul lucru: in aceasta situatie utilitatea are o origine de natura subiectiva individul considerand ca respectivul lucru satisface nevoia pe care o resimte.

Teoria utilitatii marginale are la baza principiul utilitatii marginale descrescatoare. Acest principiu a fost enuntat de Bernouilli in 1738 si poate fi rezumat astfel: daca se consuma cantitati succesive din acelasi produs, utilitatea ultimei unitati consumate respectiv utilitatea marginala este inferioara utilitatii unitatii precedente.

Dupa aceasta teorie, valoarea unei marfi este data exclusiv de utilitatea marginala si de raritatea acesteia. Stabilirea pretului se supune actiunii legii cererii si a ofertei: cererea este o functie de utilitate iar oferta este o functie de raritate. Conform acestei teorii, utilitatea este principalul factor de determinare a valorii bunurilor iar productia trebuie sa se subordoneze obiectivului de satisfacere a nevoilor umane. Rolul muncii in determinarea valorii bunurilor este egal cu al celorlalti factori de productie (capital, cunoastere, experienta, resurse naturale etc.). Valoarea unei marfi este proportionala cu utilitatea marginala a acesteia: cu cat acesta este mai mare, cu atat valoarea este mai mare.

Alti economisti vorbesc de teoria obiectiva si teoria subiectiva in determinarea valorii marfurilor. Prin prisma teoriei obiective, valoarea este data de munca incorporata in marfa dar si de utilitatea marfii. Cantitatea de munca incorporata in marfa se refera la munca recunoscuta de societate si nu la cantitatea de munca efectiv consumata. Utilitatea se refera la satisfactia pe care o obtine consumatorul in functie de insusirile produsului, de cantitatea si de calitatile acestuia dar si de nevoile efective ale consumatorului ca si de dorintele acestuia care la randul lor sunt determinate de traditii, educatie, moda, statut social, etc. Utilitatea este conditia necesara a recunoasterii valorii dar nu constituie masura ei.

In procesul de schimb, intervine valoarea de schimb a marfurilor care este data atat de munca consumata pentru obtinerea marfurilor cat si de performantele marfii (sub aspectul caracteristicilor), de importanta si de raritatea acestora.

Conform teoriei obiective, munca este singura masura reala care serveste la aprecierea si compararea valorii marfurilor. Munca constituie pretul natural sau real al marfii. Cantitatea de bani, de moneda care o masoara la un moment dat defineste pretul nominal al marfii. Aceasta teorie reia conceptele teoriei valorii munca.

Dupa teoria subiectiva a valorii, valoarea marfii este apreciata sau este estimata de individ in functie de aptitudinile bunurilor si/sau a serviciilor de a satisface nevoile consumatorului, calitatea si raritatea acestora, dificultatile de procurare a acestora.

Sustinatorii teoriei obiective se afla pe pozitia ofertantilor, in timp ce cumparatorii sunt sustinatori ai teoriei subiective. In realitate, fiecare dintre participantii la un schimb pe piata sunt atat ofertanti cat si solicitanti in acelasi timp. Aceasta afirmatie este corecta daca se considera moneda ca o marfa. Ofertantii unui produs sau ai unui serviciu particular sunt in acelasi timp solicitanti de moneda. In mod analogic, solicitantii unei marfi sau serviciu sunt ofertanti de moneda. Iata deci ca din acest punct de vedere exista o identitate de statut intre participantii la un schimb.

Daca ne gandim la tipologia preturilor se mai intalnesc si alte notiuni precum:

Pretul relativ - reprezinta valoarea de schimb a unei marfi A in raport cu marfa B sau, invers, cantitatea de marfa B care se schimba contra unei unitati din marfa A. Pretul relativ este prima categorie de pret care a aparut in istorie fiind pretul care a fost folosit pentru primele schimburi de produse. Pretul relativ este pretul folosit in schimburile de tip troc sau barter. Expresia "plin pe plin" utilizata in schimburile de produse in mediul rural putand fi tradusa ca "un plin de cereale contra unui plin de mere sau cartofi" apartine schimburilor de tip troc. In economiile moderne, de piata, bunurile sunt vandute sau cumparate pe bani. In acest caz, pretul apare ca expresia monetara a valorii de schimb a bunurilor iar cand obiectul schimbului il formeaza un serviciu, valoarea de schimb sau de tranzactionare a acestuia este tariful.

Legat de pretul relativ este interesant de urmarit maniera in care evolueaza pretul relativ in timp intre anumite produse si cum intervine de multe ori asa numita foarfece a preturilor (evolutia pretului petrolului fata de pretul graului poate fi un exemplu).

Pretul real se calculeaza prin raportarea pretului nominal de la un moment dat la pretul unui bun, al unui serviciu sau al unui venit ales ca etalon. Cel mai frecvent etalon este salariul oral sau salariul zilnic. De exemplu, pretul nominal al unui calculator portabil este de 3000 UM si pentru un salariu mediu zilnic de 60 UM, pretul real este de 3000 / 60 = 50 zile salariu. Pretul real este folosit atunci cand se compar doua economii: in economia tarii X este necesar sa se munceasca 50 de zile pentru a cumpara un calculator portabil pe cand in economia tarii Y sunt necesare doar 30 de zile munca pentru a cumpara acelasi produs. De asemenea, pretul real serveste pentru a identifica avantajele comparative pe care le au diferite economii.

In functie de momentul de manifestare preturile pot fi:

Pretul nominal sau pretul curent reprezinta pretul monetar inscris, observat (inregistrat) la un loc si la o data anume. Imediat ce se doreste compararea preturilor la date diferite se pune problema deprecierii unitatii monetare datorata inflatiei: un leu 2008 nu mai are aceeasi valoare ca un leu 2000. Pentru a depasi aceasta problema, se folosesc tehnici de actualizare a valorilor care trebuiesc comparate. Astfel, prin actualizare, valoarea actuala V_a se multiplica daca valoarea initiala V_i s-a manifestat in trecut fata de momentul de referinta:

V_a = V_i ( 1 +i)^t

unde: i = rata de actualizare pe perioada;

t = numarul de perioade pentru care se face actualizarea;

Atunci cand valoarea initiala urmeaza sa se manifeste in viitor fata de momentul de referinta, valoarea actuala se demultiplica:

V_a = V_i / ( 1 +i)^t

Prin actualizare, practic sunt "transportate" in timp valorile pe care dorim sa le actualizam pentru a putea compara valori comparabile, admitand anumite ipoteze legate de rata de actualizare. Tehnica actualizarii este utilizata mai ales in calculele de eficienta a investitiilor atunci cand se calculeaza Valoarea actuala neta VAN, Indicele de rentabilitate IR, Termenul de recuperare TR si Rata interna de rentabilitate RIR.

Pretul nominal sau pretul curent are aceeasi semnificatie cu pretul en detail sau pretul cu amanuntul si reprezinta pretul platit de consumatorul final pentru a achizitiona o unitate de produs sau serviciu.

Prin contrast, pretul en gros sau cu ridicata este pretul platit de cumparatorul intermediar atunci cand se cumpara o cantitate mai mare de produse in vederea revanzarii sau comercializariii en detail.

Pretul constant reprezinta pretul exprimat in moneda constanta, de exemplu, pretul de referinta al unui an sau al unei perioade de baza. Preturile constante servesc la calcularea indicatorilor valorici privind dezvoltarea economiei unei tari pe o perioada mai lunga (5-10 ani) si de asemenea, cu ajutorul preturilor constante se fac comparatiile in timp.

Pretul la termen este pretul stabilit in avans pentru livrarea marfii la o data ulterioara. Pretul la termen se stabileste in cadrul tranzactiilor la termen, pe asa-numitele piete futures sau piete la termen. Exista doua tipuri de contracte la termen: forward si futures si fiecare dintre acestea duc la formarea unor preturi specifice. Contractul forward reprezinta un acord intre vanzator si cumparator de a livra o marfa, valuta sau activ financiar (obligatiuni sau actiuni in special) la o data viitoare si la un pret stabilit in momentul incheierii contactului. Contactul forward este ferm, nu este in mod necesar incheiat in cadrul bursei si este caracterizat prin obiect, pretul forward si termenul de scadenta. De asemenea, contractele forward se executa la scadenta prin livrarea marfii respectiv plata acesteia.

Contactele futures se deosebesc de contactele forward prin faptul ca se incheie in cadrul burselor, prin mecanisme de tranzactionare specifice, se refera la un produs, valuta, activ financiar standardizat atat din punct de vedere calitativ cat si cantitativ (cantitatile sunt standardizate), valoarea sa se actualizeaza zilnic pe baza diferentelor dintre pretul curent al zilei si pretul zilei precedente, poate fi executat la scadenta sau lichidat in bursa (cumparatorul isi poate ceda optiunea de cumparare iar vanzatorul isi poate transfera sau transmite optiunea de vanzare).

Pret flat sau pret net. Pretul flat este pretul la care se negociaza cerealele pe piata internationala. Pretul flat este similar cu pretul net si reprezinta suma platita in momentul livrarii marfii cu standardul corespunzator in totalitate cu pretul stabilit. In Franta, operatorii negociaza indiferent de momentul negocierii, preturi de baza luna iulie. La acestea se vor adauga majorari comerciale lunare, in functie de luna livrarii pentru a forma pretul flat. Majorarile comerciale sunt stabilite anterior de organismul de reglementare a pietei (ONIC - Office national Interprofessionnel des Crales) si sunt menite sa remunereze finantarea stocurilor si costul stocarii propriu zise pe perioada de o luna, ulterioara recoltarii, si poate fi aplicata pe luni intregi sau pe fractii de jumatate de luna in functie de data stabilita a livrarii. De exemplu, daca se convine prin negociere in luna august la un pret baza luna iulie de 135,3 euro/tona pentru livrarea a 1000 tone grau de un anumit standard in a doua jumatate a lunii octombrie admitand ca majorarea comerciala lunara este de 0,95 euro/tona, la livrarea marfii la sfarsitul lunii octombrie se va plati pretul flat sau pretul net de: 135,3 + 0,95 ^. 3 = 138,15 euro/tona. Daca livrarea este stabilita prin contract pentru prima jumatate a lunii noiembrie respectiv cu o jumatate de luna mai tarziu, pretul flat va fi 135,3 + 0,95 ^. 3 + 0,48 = 138,63 euro/tona, 0,48 euro/tona fiind in acest caz majorarea comerciala corespunzatoare pentru o jumatate de luna.

In functie de locul de livrare preturile pot fi:

Preturi franco depozitul furnizorului .. - marfa se livreaza de la depozitul indicat al furnizorului unde se regaseste iar clientul sau cumparatorul suporta cheltuielile legate de incarcarea, manipularea, transportul si asigurarea marfii de la depozitul furnizorului la locul de destinatie;

Preturi franco statia de expeditie.. - cheltuielile legate de incarcarea si transportul marfii pana la statia de expeditie (gara sau port) indicata sunt in sarcina furnizorului iar cumparatorul suporta restul cheltuielilor de incarcare, transport, manipulare, asigurare;

Preturi franco destinatie - marfa este livrata cumparatorului si toate cheltuielile de manipulare, incarcare, transport si asigurare cad in sarcina furnizorului;

Preturi franco frontiera romana (mai rar) - cheltuielile de transport pana la frontiera romana sunt suportate de cel care livreaza marfa: partea romana in cazul exporturilor din Romania sau partea straina in cazul importurilor in Romania;

In comertul international se practica preturile externe care la randul lor pot fi:

Preturi CIF - (de la initialele cuvintelor englezesti cost, insurance, freight - cost, asigurare, navlu); in acest caz pretul cuprinde cheltuielile de transport, asigurare si navlu pana la portul de destinatie;

Preturi FOB - (de la initialele cuvintelor englezesti free on board - liber la bord); in aceasta situatie, in preturile marfurilor sunt incluse cheltuielile legate de transportul pana la portul de livrare si incarcare a marfii in vapor, clientul suportand toate cheltuielile din momentul in care marfurile sunt incarcate la bordul navei.

Preturi CIP- (de la initialele cuvintelor englezesti cost, insurance paid to. - cost si asigurare platit pana la . ). Pretul CIP reprezinta pretul fara a include taxele aferente vanzarii catre consumatorul final - de regula fara taxe vamale si fara taxa pe valoarea adaugata.

Preturi DDP (de la initialele cuvintelor englezesti duty delivered paid to. - toate taxele platite pana la . ). Pretul DDP reprezinta pretul care include toate taxele aferente vanzarii catre consumatorul final, (taxe vamale, taxa pe valoarea adaugata.)

Produsul agricol care pleaca de la ferma pentru a ajunge la procesatorul intern sau pentru a fi exportat unui procesator extern, trece in circuitul sau, prin mai multe preturi reprezentate in mod schematic in figura 2.1. In figura 2.1 se prezinta doua segmente de dreapta care reprezinta preturile produselor agricole din intern cat si a celor care vin de pe terte piete. Zona de dublura a celor doua segmente de dreapta este zona in care se va manifesta concurenta prin pret intre produsele cu provenienta diferita.

In cadrul Politicii Agricole Comune regasim:

Pretul de interventie. Pretul de interventie este cheia mecanismului de interventie aplicat in general pietei produselor agricole in Piata Comuna. In cazul in care pretul pietei interne scade sub nivelul pretului de interventie, Comisia Europeana, prin agentiile nationale specifice fiecarei tari, asigura cumpararea produsului agricol de la organismele de colectare agreate. Mecanismul de interventie prin pretul de interventie sustine preturile interne peste pretul de interventie si actioneaza ca un pret minim garantat la nivelul producatorilor dar mai ales al colectorilor iar pentru pietele la termen are rolul de parasuta, impiedicand pretul intern sa scada sub nivelul sau. Pretul de interventie este stabilit de Bruxelles si arata limita inferioara a ecartului in care poate varia pretul pietei interne.

Pretul prag sau pretul indicativ. Pretul prag sau indicativ reprezinta limita de sus a ecartului in care poate varia pretul pietei interne, este stabilit la randul sau de Bruxelles si se traduce in practica prin nivelul minim al pretului de intrare pentru produsele agricole de import in cadrul Uniunii Europene. Produsele importate in Uniunea Europeana sunt taxate cu prelevmentul variabil, taxa vamala care corespunde cu diferenta dintre pretul prag si pretul mondial. In acest mod, costul de revenire pentru cumparatorul unui produs importat este cel putin egal cu pretul prag.

Fig. 2.1. Circuitul unui produs agricol utilizat la intern sau destinat exportului si preturile in diferite stadii, de la ferma la procesatorul intern sau la cel extern.

Notiunea de pret se regaseste in masura diferita si in alti termeni folositi in mod frecvent in limbajul uzual, chiar daca sub aspectul continutului, sunt diferente uneori de substanta. Mai jos se regaseste o lista alfabetica a cuvintelor pe care le acceptam ca pret in diverse situatii (unele definitii au fost preluate in totalitate sau in parte din Dictionare ale limbii romane - Dex on line):

amenda - sanctiune constand in obligatia de a plati o suma de bani, pedeapsa in bani, pretul unei contraventii; sinonime: penalitate, penalizare, gloaba, globire (arhaism), straf (regionalism Transilvania), birsag, dardala, hatalm, geremea;

cautiune - obiect de valoare sau suma de bani depusi pentru a garanta executarea de catre debitor a unei obligatii; garantie; suma depusa pentru a obtine eliberarea provizorie a unei persoane arestate si care garanteaza prezentare acesteia la ancheta penala, la judecata si la executarea pedepsei; pretul libertatii temporare, pana la judecarea cazului (se stabileste de judecator pentru infractiunile usoare, cand se considera ca nu exista riscuri suplimentare);

chirie - pretul utilizarii temporare a unui spatiu (locuinta, depozit, teren, cladire sau parti de cladire, etc.) sau a unui bun (mijloace de transport, utilaje, etc.);

comision - pretul platit intermediarilor, autorizati sau nu, pentru diferite servicii. La agentia de turism se plateste comision la cumpararea biletelor de avion sau a produselor turistice, la societatile mobiliare se plateste comision de tranzactie, la agentiile imobiliare se plateste comision de asemenea pentru tranzactii, oamenii de afaceri platesc comision pentru "ponturile" de afaceri, etc.;

cotizatie - pretul platit pentru apartenenta la un grup organizat (asociatie, sindicat, organizatie, partid.);

dobanda - pretul platit pentru utilizarea banilor imprumutati;

garantie - pretul platit pentru a garanta indeplinirea intocmai a angajamentelor. In cazul nerespectarii intocmai a angajamentelor asumate, garantia este executata in totalitate sau in parte. Garantia este folosita de regula la acordarea imprumuturilor bancare sau in cazul amanetarii bunurilor. Daca suma imprumutata nu este returnata, se executa garantia sau se pierde bunul amanetat.

impozit - plata obligatorie stabilita prin lege pe care persoanele fizice sau juridice o platesc la bugetul statului in conformitate cu niste norme de impunere; pret pentru cumpararea unui drept care de regula este legat de realizarea de venituri sau de detinerea de bunuri considerate impozabile (impozitul pe salariu plateste dreptul de a munci, impozitul pe teren plateste pe de o parte dreptul de a lucra terenul pe de alta parte detinerea unui bun, impozitul pe profit plateste dreptul de a desfasura o activitate profitabila, impozitul pe cladiri plateste dreptul de a detine o cladire, etc.;

mita - pretul obtinerii unui favor la care altfel se poate sa nu fi ajuns. Legat de mita, in limbajul de argou mai intalnim: dreptul, partea, cascavalul, ciubuc (mica atentie folosita de exemplu la plata serviciilor la restaurant, la mecanicul auto, sau la functionarul care "te serveste"), pesches (mic cadou pentru a inlesni anumite servicii), obol (parte din avantajele pe care le primeste beneficiarul si pe care o plateste drept recunostinta celor care l-au ajutat sa acceada la aceste avntaje;

penalizare - pretul platit pentru neregulile constatate. De regula, penalizarile se stabilesc de comun acord in contractele comerciale iar in cazul nerespectarii intocmai a clauzelor contractului, intervine obligatia de plata a penalizarii.

prima - pretul serviciilor de asigurare. A nu se confunda cu prima de emisie care este folosita uneori la lansarea obligatiunilor si reprezinta o reducere a pretului obligatiunii pentru a o face mai atractiva pentru eventualii cumparatori. De asemenea, a nu se confunda cu primele salariale care au rol de stimularea a salariatilor (pretul cu care se "cumpara" fidelitatea salariatilor sau se "rasplateste" servicii deja facute de salariati).

rata - este plata esalonata a unei datorii care contine pe de o parte pretul utilizarii banilor imprumutati (dobanda) si pe de alta parte o parte din datoria efectiva. Destul de des, rata este confundata in mod eronat evident, cu plata excesiva a serviciului de a accede la banii bancilor scapandu-se din vedere, de multe ori in mod voluntar, ca s-a acceptat conditiile creditului care stabilesc nivelul si frecventa ratelor.

onorariu - pretul pentru plata serviciilor liber profesionistilor (mai frecvent a avocatilor, a notarilor dar si a medicilor, a consultantilor de afaceri, etc.);

salariu - pretul muncii prestate de salariati intr-o organizatie;

tarif - pretul serviciilor. Suma platita pentru a spala masina, suma platita pentru a ara un hectar de teren, suma platita pentru o noapte de cazare sunt tarifele acestor servicii si reprezinta pretul unitatii de serviciu.

taxa - plata efectuata in favoarea bugetului de stat de catre persoanele fizice sau juridice cand acestea se bucura de anumite servicii sau drepturi; suma de bani care se percepe la anumite marfuri sub forma de impozit la importul acestora (taxa vamala). Taxa vamala poate fi:

taxe vamale fixa - o suma stabilita forfetar cu care este taxata fiecare unitate de produs importat la trecerea frontierei;

taxe vamale ad valorem - taxa reprezinta un procent forfetar din valoarea declarata in vama a marfii;

taxe vamale mixte, fixe si forfetar.

Taxele vamale sunt instrumente ale politicii fiscale folosite pe de o parte ca mijloc de descurajare a importurilor, pe de alta parte ca instrument de crestere a incasarilor bugetare dar care au ca efect cresterea preturilor la produsul in cauza, reducerea consumurilor, reducerea importurilor, cresterea productiei interne a produsului taxat. Economia unei tari care impune taxe vamale la produsele importate este penalizata pe ansamblul sau in sensul ca, pe ansamblul economiei, avantajele sunt inferiore costurilor platite daca se judeca in termeni de surplusul consumatorului -surplusul producatorului dar avantajele cantaresc greu in opinia decidentilor impunerii taxelor vamale: incasari la buget (avantaj privilegiat in special de tarile al caror sistem fiscal nu este foarte dezvoltat pentru a compensa castigurile din taxele vamale), protectie tarifara cu efect direct asupra cresterii productiei interne, reducerii importurilor dar si a cresterii preturilor. Nu sunt de neglijat nici efectele indirecte precum salvarea unor locuri de munca, ameliorarea deficitului comercial, reducerea presiunii asupra cursului de schimb, etc.

Valoarea de schimb a marfurilor (pretul nominal, pretul la un moment dat si intr-un loc anume) se stabileste in raportul liber dintre oferta si cerere iar agentii economici, atat ofertantii cat si solicitantii, in functie de cat de bine cunosc regulile jocului si cat de iscusit folosesc aceste cunostinte, dispar de pe piata daca nu corespund unor cerinte minime de gestiune, reusesc sa supravietuiasca pe termen scurt si eventual sa-si revina pe termen lung fie ajung sa isi asigure castiguri care vor duce pe termen mediu si lung la prosperitate si expansiunea afacerii. Asa cum s-a mai aratat deja, pretul se formeaza ca urmare a realizarii schimbului de marfuri pe piata si este strans legat de procesul de vanzare - cumparare. Pentru ca piata insasi sa existe este necesara indeplinirea simultana a urmatoarelor conditii:

existenta unui numar important de agenti economici care actioneaza liber pe piata, independenti unii fata de altii;

existenta legaturilor directe de schimb, de vanzare - cumparare intre acesti agenti economici, cu un numar semnificativ de schimburi comerciale, fara intermediari sau daca acestia se interpun sa o faca strict pe baze comerciale;

stabilirea pretului de maniera libera, in stransa legatura cu raportul dintre oferta si cerere, in cadrul negocierilor sau direct pe piata;

manifestarea concurentei economice loiale care este liberul arbitru (mana invizibila a pietei).

In economia de piata libera, agentii economici sunt in majoritatea lor in proprietate privata si utilizeaza atat elemente de piata cat si elemente de planificare prin indeplinirea functiei conducerii de previziune planificare care este esentiala din acest punct de vedere. Intreprinderea isi elaboreaza planul de productie pe baza propriilor previziuni si analize, isi stabileste preturile de oferta in functie de obiectivele vizate si de propriile calcule, isi stabileste costurile tinta si urmareste cu incrancenare sa se incadreze in ele, stabileste nivelul de productie pentru a atinge pragul de rentabilitate (toate acestea ca elemente de planificare) dar gestioneaza liber resursele proprii (capitalul, forta de munca), hotaraste care anume sursa de capital va fi utilizata cu prioritate (credite, emisiune de obligatiuni sau de actiuni), adopta decizii privind extinderea sau comprimarea activitatii, lansarea unui produs, intrarea pe o piata sau intr-un sector de activitate, iesirea de o piata sau chiar incetarea activitatii.

In economia de piata, autoritatea centrala care este statul, direct sau prin intermediul autoritatilor regionale si al celor locale poate interveni in viata intreprinderii prin nivelul taxelor si al impozitelor, prin diferite reglementari care urmaresc incurajarea unui sector de activitate sau dezvoltarea anumitor tipuri de activitati, crearea de noi locuri de munca, crearea de anumite tipuri de intreprindere sau pur si simplu de intreprinderi noi, incurajarea exporturilor sau descurajarea importurilor prin politica comerciala practicata sau prin politica monetara, uneori prin introducerea unor bariere netarifare etc. Politica fiscala, politica comerciala si politica monetara sunt insa principalele mijloace prin care autoritatile centrale sau locale intervin in viata intreprinderilor in economiile de piata.

In economia planificata, agentii economici sunt in proprietatea statului sau in proprietatea comunitatii locale, raspund direct cerintelor planului unic la randul sau stabilit din birou, marja lor de actiune este mult limitata, relatiile dintre intreprinderi sunt impuse de la centru si sunt relativ stabile, rigide, in orice caz putin flexibile, libertatea de actiune a conducerii intreprinderii este mult diminuata, mana invizibila a pietei nu mai actioneaza, intreprinderile sunt prinse in capcana in cadrul legaturilor clienti - furnizori iar acest tip de relatii conduc pe termen mediu si lung la rigidizarea, la anchilozarea economiei in general. Cointeresarea intreprinderii si a personalului acesteia dispar in mod treptat, pretul nu mai este stabilit pe piata ci este stabilit fie la nivelul producatorului fie la nivel centralizat, in mod birocratic pe baza unor calcule normative care nu mai au nici o legatura cu piata. Adesea se ajunge in situatia cand pretul nu mai este acoperitor fata de costurile de productie (care nu sunt competitive dar nu exista nici interesul muncitorilor si nici al intreprinderilor de a le face competitive), agentul economic devine falimentar iar prin extensia situatiei, economia intreaga devine falimentara.

In economia de piata, preturile sunt libere, se stabilesc pe piata, predomina proprietatea privata iar relatiile intre agentii economici sunt bazate pe libera concurenta. Alocarea principalelor resurse (munca si capitalul) se face dupa criterii de rentabilitate, urmarindu-se obtinerea unui profit cat mai mare. Rentabilitatea mai mare a unui sector de activitate atrage noi investitii posibile datorita mobilitatii capitalului si a fortei de munca; deteriorarea rentabilitatii unui sector de activitate are ca efect intr-o prima faza mobilizarea celor care activeaza in sector pentru ameliorarea rentabilitatii sectorului iar in fazele ulterioare, urmatorul pas este "fuga" capitalului din sectorul in cauza ceea ce are ca prim efect reducerea capacitatilor de productie si a productiei in sector iar daca fuga capitalului este insotita si de restructurarea sectorului, poate avea loc o ameliorare usor vizibila a rentabilitatii sectorului. Reactia fortei de munca de "fuga din sector" este mai tardiva, se produce in mod treptat si nu de putine ori este insotita de convulsii sociale.

In economia planificata, preturile sunt fixe, se stabilesc in mod normativ la nivel centralizat, predomina proprietatea de stat iar relatiile dintre agentii economici sunt bazate pe dirijarea centralizata a economiei aparatul central fiind din acest motiv puternic supradimensionat.. S-a dovedit ca in acest tip de economie, alocarea resurselor precum munca si capitalul nu este intotdeauna cea mai eficienta fiind o alocare normativa si nu o alocare instantanee, pe baza randamentului marginal asigurat de factorii de productie. Astfel, rentabilitatea economica a repartizarii mijloacelor de productie este adeseori ignorata sau calculul sau este defectuos in sensul ca nu se iau in considerare toti factorii care contribuie la realizarea rezultatului economic final. De multe ori criteriile rentabilitatii economice si al randamentelor marginale ale factorilor de productie sunt sacrificate in mod voluntar in favoarea altor obiective precum securitatea sociala, dezvoltarea regionala sau, mai rau, orgolii personale ale celor care decid.

Economia mixta intruneste atat particularitati ale economiei de piata cat si ale economiei planificate si se caracterizeaza atat prin preturi fixe pentru anumite categorii de produse cat si prin preturi libere. Ponderea intre cele doua sectoare, cel de stat si cel privat este determinanta, sectorul care este dominant dand principalele caracteristici ale economiei. Chiar in economiile cu puternica traditie liberala, exista anumite sectoare de activitate fie pe care le-a initiat statul si apoi au fost privatizate fie pastrate din diverse ratiuni in monopolul statului.

2.2 Pretul de echilibru al pietei si formarea preturilor

Pretul unui produs nu se stabileste independent fata de pretul celorlalte produse (sau servicii). Pretul unui produs se stabileste in interactiune cu factorii economici, sociali, politici, monetari, etc.

Intre pretul de echilibru si pretul pietei la un moment dat sunt diferente iar raportul dintre acestea este influentat de jucatorii din piata si de conditiile generale de concurenta care se intalnesc pe piata; de fapt acest raport este influentat de ceea ce Adam Smith a numit "mana invizibila" a pietei. ".Urmarindu-si interesul personal, (individul) munceste adesea de o maniera forte eficace pentru interesul societatii, mai mult decat ar face-o in realitate daca ar avea ca scop acest lucru" (Adam Smith, Cercetari cu privire la natura si cauzele bogatiei natiunilor). Pretul pietei este identic cu pretul de echilibru cand oferta este egala cu cererea, la echilibru.

Daca oferta este excedentara (fig. 2.2) pretul de vanzare Pv impus de piata este mai mic decat pretul de echilibru Pe si decat pretul de oferta Po, va descuraja realizarea si vanzarea de noi produse iar pe termen mediu oferta se va ajusta dupa dimensiunile cererii pentru a evita pierderile datorate preturilor neremuneratoare.

Daca insa cererea este mai mare (fig. 2.3), pretul de vanzare Pv este mai mare decat pretul de echilibru Pe si de asemenea este mai mare decat costul marginal sau pretul de oferta Po ceea ce se traduce printr-un stimulent pentru a realiza si vinde mai multe produse, pentru a duce oferta la nivelul cererii. Pe termen mediu se va ajunge la acest echilibru prin cresterea cantitatilor oferite pe piata din Qo in Qe.

Fig. 2.2 Reglarea pietei la oferta excedentara.

Fig. 2.3 Reglarea pietei la cerere excedentara.

Echilibrul se stabileste prin adaptarea ofertei la nivelul si structura cererii. Preturile pot fi influentate si de cantitatea de moneda care exista pe piata (in circulatie) la un moment dat. Moneda intervine in fixarea nivelului absolut al preturilor.

Pentru stabilirea interdependentelor dintre preturi si celelalte componente ale economiei este necesara abordarea sistemica a preturilor in contextul mai larg al procesului de producere a bunurilor: exportul, importul, sistemul financiar, sistemul valutar. Piata este integrata mecanismului preturilor.

In general, marea majoritate a consumatorilor sunt de acord cu stabilirea pretului pe baza costului de productie sau a pretului factorilor de productie care au concurat la realizarea unui produs sau serviciu. Daca pretul factorilor de productie creste, suntem gata sa acceptam, consumatori fiind, o crestere a pretului produsului. In realitate, in acest mod se stabileste pretul de oferta. Acesta este pretul cu care producatorul este gata sa realizeze si sa vanda un anumit produs (sa-l ofere pe piata). Multi consumatori considera ca furnizorii au tot dreptul sa-si acopere costurile. Nu este insa acceptata sau este acceptata cu greu decizia ofertantilor de a vinde la un pret ce se situeaza cu mult peste costurile lor fiind catalogata ca specula, cu o puternica conotatie negativa. De asemenea, cei care vand sub costul de productie sunt acuzati de concurenta neloiala prin folosirea preturilor dumping.

Cand reflectam asupra costului unui produs, avem tendinta sa gandim la ceea ce intra in primul rand in realizarea acelui produs: materii prime, timpul de munca cerut si la masinile, echipamentele sau utilajele folosite. De aceea se accepta justificarile producatorilor privind pretul unui anumit produs. Ei considera ca exprimand valoarea resurselor intrate sub forma baneasca rezulta costul produsului realizat. Acest lucru, fara sa fie gresit, este incomplet pentru ca nu explica de ce resursele consumate pentru un produs au acele valori banesti. Incercand sa se raspunda corect, facem referire la valoarea sanselor sacrificate pentru alocarea resurselor pentru realizarea unui anume produs. Costul produsului depinde de ceea ce trebuie platit pentru a folosi respectivele resurse. Dar pentru ca aceste resurse pot avea si alte intrebuintari, producatorul trebuie sa plateasca un pret care acopera valoarea sansei celei mai remuneratoare intrebuintari alternative sau costul de oportunitate.

Piata - definitie

Piata reprezinta locul intalnirii dintre oferta si cererea unui bun sau serviciu iar aceasta confruntare se finalizeaza cu formarea unui pret si se pot determina cantitatile schimbate. Exista tot atatea piete cate produse sau servicii exista. Un exemplu concludent in acest sens fiind "piata produselor informatice" iar subsidiar acesteia se poate identifica "piata de calculatoare", "piata de memorii de calculator", etc.

Pietele constituie terenul pe care se manifesta concurenta intre firme si din acest motiv piata este unul dintre elementele care conditioneaza profitabilitatea, rentabilitatea intreprinderii. O concurenta incrancenata intre producatorii foarte numerosi ai unui produs dat insemna ca piata este suprasaturata si profiturile devin insuficiente pentru ca toti producatorii sa se mentina pe piata. In situatia opusa, daca producatorii sunt in numar mic, ei nu trebuie sa faca mari eforturi pentru a convinge clientul sa cumpere, pretul produsului si marja realizata se maresc si odata cu ele cresc si profiturile intreprinderii.

Analiza concurentei intreprinderii ne conduce mai intai sa luam in considerare concurentii directi adica acele intreprinderi care ofera produse echivalente pe piata de bunuri si de servicii (sau piata aval). Comportamentul agentilor economici pe piata este studiat de teoria pietei. De asemenea, prin teoria pietei se studiaza ajustarea globala a ofertei si a cererii pe o piata.

Analiza structurii pietei pe care intreprinderea isi vinde productia (analiza clientelei, a nevoilor sale, a intreprinderilor concurente, a evolutiei produsului) este esentiala si conditioneaza strategia intreprinderii privind concurenta.

Dar intreprinderea intervine si pe alte piete, in amonte, pentru a accede la forta de munca, la resursele materiale, la energie, la capital, etc.

Piata muncii pune in relatie oferta si cerea de munca si se ajunge la stabilirea salariului ca element de referinta. Totodata, salariul stabilit pe o piata anume si la un moment dat este specific unei anumite categorii de angajati. Astfel, meseriile cautate, emergente, sunt supra-apreciate prin salarii mai mari fata de salariul mediu iar meseriile in declin sunt sanctionate prin salarii mai mici. Nivelul salariului este dependent si de nivelul de calificare, gradul de periculozitate al muncii prestate, de raritatea meseriei respective ca si de rata somajului. Concurenta pe aceasta piata este foarte intensa pentru profesiile pentru care oferta este foarte rara: cadre de nivel inalt, tehnicieni specializati, informaticieni, specialisti in telecomunicatii, etc.

Piata de energie si piata de materii prime pune in concurenta furnizorii potentiali pentru aprovizionarea intreprinderii.

Piata de capital permite intreprinderii sa-si procure resursele financiare de care are nevoie. Pe aceasta piata de fonduri pentru imprumut, se disting:

- piata monetara, este compartimentul pe termen scurt al pietei de capital. Pe aceasta piata opereaza furnizorii de mijloace financiare, ofertantii si solicitantii (cei care au nevoie) de mijloace financiare (care formeaza cererea). Intre acestia se interpun de obicei bancile care joaca rolul de intermediar. Fondurile financiare se plaseaza de la ofertanti la ceilalti in schimbul unui cost al creditelor - rata dobanzii. Un actor major pe aceasta piata este statul, prin banca centrala care prin politica sa stabileste rata directoare a dobanzii pe piata.

piata financiara (piata de capital pe termen lung) este locul de schimb al valorilor mobiliare (actiuni, obligatiuni). Principalul exponent al pietei financiare este bursa de valori mobiliare. Se distinge piata financiara primara, piata pe care intreprinderile emit actiuni sau obligatiuni in cautare de fonduri si piata secundara, piata bursiera (sau piata de ocazie), mult mai activa decat precedenta, piata pe care operatorii procedeaza la schimbul titlurilor deja emise. Intermediarii acceptati pe aceste piete sunt societatile de valori mobiliare. Cursul actiunilor si al obligatiunilor se fixeaza in functie de cerere si oferta si este dependent atat de factori interni intreprinderii cat si de factori externi. Se disting operatii la ghiseu si operatii la termen dupa intervalul care poate exista intre incheierea contractului si executia sa (cumpararea de titluri contra lichiditatii).

Piata bunurilor de productie pune la dispozitia intreprinderii masinile, instalatiile, echipamentele necesare in ciclul sau de exploatare, aceste constituindu-se in investitiile intreprinderii.

Pe langa tipurile de piata mentionate mai intalnim:

piata unui produs particular - in general o materie prima (piata petrolului, piata cuprului) sau piata unui produs intermediar sau finit (piata zaharului, piata laptelui);

piata bunurilor si a serviciilor unde sunt puse in relatie oferta si cererea globala; din perspectiva Keynesiana, ajustarea se face prin nivelul productiei si prin nivelul general al preturilor;

piata de schimb valutar este piata pe care se schimba devizele si pe care se formeaza rata de schimb intre moneda tarii in cauza si principalele devize;

Piata generica a inovatiilor permite confruntarea intre:

pe de o parte intreprinderile care, urmarind ameliorarea propriei eficacitati, doresc sa puna la punct o noua tehnologie, sa introduca progresul tehnic, sa lanseze noi produse sau servicii, sa experimenteze noi forme de productie si/sau de organizare;

pe de alta parte intreprinderile care au creat inventiile, au experimentat deja tehnologia cautata si urmaresc sa vanda cat mai avantajos aceasta tehnologie.

Daca revenim la piata bunurilor, aceasta se defineste prin urmatoarele elemente:

existenta unui obiect comun al tranzactiilor (un bun omogen, standardizat sau standardizabil, cu produse de substitutie specifice);

existenta unui volum important al tranzactiilor (se refera atat la valoarea schimburilor intr-o perioada data cat si la cantitatea care face obiectul schimbului);

definirea mijloacelor si a instrumentelor folosite de operatori pentru a cadea de acord asupra schimbului. Unul dintre instrumentele de baza il reprezinta pretul dar acesta este valabil in anumite conditii (legate de calitate, locul si termenul de livrare, cantitatea livrata, etc. conditii care se stabilesc in momentul schimbului.

Piata ideala este data de concurenta pura si perfecta, categorie pur teoretica de piata, distincta de tipurile particulare de piata (monopol, oligopol, monopson, oligopson sau monopol bilateral).

Concurenta este pura cand se verifica simultan urmatoarele trei ipoteze:

atomicitatea participantilor (cei care ofera si cei care solicita produse sau servicii pe piata sunt multi si de mica dimensiune in raport cu piata); Aceasta conditie presupune ca nici un actor ce participa la schimburile ce au loc pe piata nu poate influenta singur, prin actiunile sale, voluntar sau nu, echilibrul pe piata;

omogenitatea produsului - toti ofertanti propun acelasi produs care nu este diferentiat intre diferitii ofertanti iar produsul prezinta aceleasi caracteristici si aceleasi performante. In aceasta situatie, singurul element de competitivitate este pretul la care se comercializeaza produsul.

accesul liber la piata (se refera la absenta barierelor sau a obstacolelor care pot impiedica intrarea si / sau iesirea concurentilor pe piata);

Concurenta este perfecta daca se respecta urmatoarele doua ipoteze:

transparenta pietei (agentii economici sunt perfect informati asupra cantitatilor, a calitatii si preturile produselor concurente ca si a conditiilor de concurenta);

mobilitatea factorilor de productie - adica munca si capitalul se dirijeaza spre utilizarile cele mai bine remunerate. Se presupune ca aceasta mobilitate este instantanee in sensul ca daca se identifica o utilizare mai buna a resurselor amintite, aceste resurse vor fi folosite in continuare pentru noua destinatie alternativa. In realitate, se manifesta o perioada de timp intre momentul in care apare un domeniu mai remunerator si momentul orientarii capitalului catre acel sector. Forta de munca este inca si mai putin mobila chiar manifestandu-se o oarecare inertie in schimbarea meseriei sau a locatiei serviciului.

Concurenta pura si perfecta este o categorie pur teoretica de piata. Pietele in general sunt piete de concurenta imperfecta, dar prin eforturi de reglementare se incearca apropierea pietelor cat mai mult de conditiile de puritate si perfectiune.

Formarea preturilor produselor agricole

Formarea preturilor pe o piata este rezultatul confruntarii dintre cerere si oferta dar depinde de multi factori care se afla in interactiune complexa. In primul rand, trebuie spus ca orice actor pe piata, cumparator sau vanzator, participa prin comportamentul sau la formarea pretului pietei din momentul realizarii schimbului. Pentru produsele agricole stocabile cum sunt cerealele si oleaginoasele, analiza balantei intrari (oferta) / iesiri (cerere) poate sa indice tendinta de evolutie a preturilor la nivelul la care se face: regional, national sau supranational. Daca se constata ca intrarile (oferta) nu sunt la nivelul asteptarilor se presupune ca ne vom astepta la o tendinta de crestere a pretului. La polul opus, daca oferta depaseste nivelul asteptarilor, se previzioneaza o tendinta de scadere a pretului.

Inainte de a incepe in nou ciclu de productie (sau campanie) este greu sa se faca previziuni credibile privind stocul final al campaniei, productia viitoare precum si volumul importurilor si al exporturilor. Dar previziunile devin din ce in ce mai credibile pe masura ce informatiile pe care se bazeaza sunt mai credibile, ne apropiem de momentul recoltei iar variabilele care intra in joc pentru formarea recoltei sunt mai predictibile. Analistii de piata urmaresc toti factorii susceptibili sa influenteze oferta sau cererea atat sub aspectul cantitatii cat si al calitatii si isi formeaza previziunile pe baza acestor observatii. Marii jucatorii pe piata, tarile care au dezvoltat un sistem fiabil de urmarire a pietei, pot folosi aceste mijloace cu succes pentru a face predictii fezabile ale pretului dar aceasta nu este la indemana tuturor.

Procesatorul final cu un comportament rational urmareste sa isi minimizeze cheltuielile si va dori sa aleaga, pentru o cantitate si calitate data dintr-un produs adus la fabrica, sursa de provenienta pentru care pretul final la este cel mai mic (vezi si fig. 2.1). Daca piata careia i se adreseaza nu este protejata prin mecanism de interventie, sau nu beneficiaza de protectie tarifara sau netarifara posibilitatea de a alege se extinde ti la terte piete si va alege produsul care provine din tara cu cel mai bun pret de revenire. Gradul de dezvoltare, calitatea si competitivitatea infrastructurii de transport si depozitare va determina costul de transport care se adauga la pretul de revenire cel mai convenabil si determina in acest mod pretul de vanzare dintr-o regiune sau alta. In situatia de subaprovizionare cu un produs, pretul pietei la un moment dat depinde de pretul pe pietele de proximitate manifestandu-se pe termen scurt tendinta de migrare a produselor spre pietele care ofera un pret mai remunerator. Deci pretul produselor de provenienta domestica nu poate creste peste pretul produselor de pe pietele de proximitate (in situatia unor piete deschise) si atunci cand este cazul, nu poate creste peste pretul produselor de substitutie.

Volatilitatea preturilor se refera la nivelul de variabilitate a cursului sau a pretului unui produs in timp. Termenul este folosit in general pe piete bursiere iar o piata nervoasa, cu cursuri care fluctueaza des si foarte repede este caracterizata ca fiind o piata volatila.

Principalii factorii de influenta ai ofertei de produse agricole. In primul rand climatul joaca un rol preponderent. Activitatea in agricultura este in mare masura dependenta de factorii climatici iar acest lucru se repercuteaza asupra nivelului productiei agricole si implicit al ofertei de produse agricole. Conditii climatice nefavorabile in campania de semanat pot intarzia sau chiar impiedica semanatul graului de tomna, lasa disponibil mai mult teren pentru culturile de primavara ceea ce va determina o productie mai mica de grau cu previziuni de crestere a pretului graului si posibil, o productie mai mare de porumb cu previziuni de scadere a pretului porumbului in toamna anului urmator (asa a fost cazul toamnei anului 2005 in zona de sud a Romaniei). Un an secetos va afecta buna dezvoltare a plantelor si va diminua de maniera consistenta productia iar previziunea nu poate fi decat de crestere a pretului. Conditiile climatice pot afecta si calitatea produsului si sa afecteze in mod indirect pretul. Precipitatiile care au cazut in perioada recoltarii graului in anii 2002 sau 2005 au provocat incoltirea graului in spic ceea ce a determinat declasarea graului din grau panificabil in grau furajer si implicit scaderea pretului.

Pretul este puternic dependent de situatia stocurilor mai ales final de campanie. Stocuri la nivel scazut la final de campanie vor provoca tensiune asupra preturilor in perioada de trecere de la o campanie la alta (perioada de sudura). Cresterea pretului se poate transmite asupra preturilor in urmatoarea campanie daca productia asteptata nu va compensa nivelul scazut al stocurilor din finalul campaniei precedente. Nivelul scazut al stocurilor din finalul campaniei poate provoca cresterea preturilor dar va duce de asemenea la cresterea volatilitatii preturilor.

Oferta de produse agricole este puternic influentata de politica agricola promovata de guvern. Utilizarea pretului de interventie in mod sistematic si consecvent in tarile Uniunii Europene a actionat ca un pret minim garantat. Acest fapt a influentat pozitiv oferta eliminand riscul de pret scazut pe care ar fi fost nevoiti sa si-l asume producatorii in lipsa pretului de interventie. De fapt, mecanismul de interventie in intregul sau a fost construit sa se controleze piata in primul rand prin controlul ofertei. Pretul de interventie a actionat ca pret minim garantat impiedicand scaderea pretului intern sub nivelul pretului de interventie, subventiile la export au compensat pierderile din diferentele de pret si permis exportul pe terte piete cu pret mai mic in situatia de exces de produs pe piata iar importul taxat cu prelevment variabil a permis aprovizionarea pietei in rarele situatii de oferta insuficienta, actionand ca o bariera si limitand cresterea pretului intern.

Sprijinul acordat de guvern in toamna anului 2007 pentru insamantarile de toamna au determinat cresterea semnificativa a suprafetelor semanate cu grau si rapita. Sprijinul consistent prevazut pentru cultura de soia conventionala a impiedicat scaderea si mai drastica a suprafetelor cultivate cu soia in anul 2007, in urma interzicerii culturii de soia modificata genetic.

Repartizarea capacitatilor de stocare pe un teritoriu si costul de stocare influenteaza comportamentul detinatorilor de produse. Recolta de porumb a anului 2004 a fost foarte buna pentru producatori din Ungaria iar utilizarea pretului de interventie a determinat cumpararea unor mari cantitati de porumb la interventie. Lipsa capacitatilor de stocare a limitat insa cantitatile cumparate la interventie. Pe de alta parte, cantitatea mare de porumb cumparata la interventie a trebuit sa fie stocata pe o perioada lunga de timp (mai multi ani) si a determinat in final presiuni pentru schimbarea politicii agricole si scoaterea porumbului din mecanismul de interventie. In alta ordine de idei, faptul ca un siloz este singurul dintr-o arie geografica relativ extinsa duce la un fel de monopol zonal al serviciilor de colectare si depozitare si poate provoca un comportament specific de monopol al detinatorului de capacitate de depozitare. Acest comportament va fi cu atat mai evident daca avem acelasi detinator pentru capacitatile de depozitare din proximitate intrucat se extinde zona de monopol si vor creste cheltuielile de transport daca se doreste spargerea monopolului. Pe de alta parte, acest comportament de monopol al spatiilor de depozitare a fost unul din factorii care au determinat aparitia de noi spatii de depozitare tocmai pentru a "sparge" comportamentul de monopolul al depozitarilor si s-a ajuns la spatii de depozitare excedentare si un comportament de concurenta in domeniul depozitarii in multe zone de productie.

Starea financiara a actorilor de pe o piata, in ansamblul lor, poate juca un rol important asupra ofertei. Dupa un an agricol prost, in anul urmator, majoritatea producatorilor vor avea probleme de finantare a stocurilor si vor fi nevoiti sa vanda la recoltare (uneori se vinde chiar inainte de recoltare) pentru a-si ameliora situatia trezoreriei si pentru a evita costurile de depozitare. Dar pentru ca majoritatea producatorilor au acelasi comportament, piata va fi invadata cu produsul in cauza iar pretul va scadea drastic. Daca situatia financiara le permite, detinatorii de produse pot amana momentul vanzarii mizand pe cresterea de pret care intervine in lunile ulteriore recoltarii.

Competitivitatea ridicata a unui sector de activitate sau a unei tehnologii poate influenta oferta. Superioritatea tehnologica si avantajele economice evidente pe care le reprezinta soia modificata genetic in comparatie cu soia conventionala au dus la cresterea suprafetelor cultivate cu soia in Romania de la 30 - 40 000 ha la sfarsitul anilor 1990 la 200 000 ha in 2006. Interzicerea culturii de soia modificata genetic din ratiuni politice in momentul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana a dus la regresul culturi de soia in general iar suprafetele cultivate au scazut la 120 000 ha in 2006 cu tendinta clara de scadere in anii urmatori daca nu se revine la acceptarea in cultura a soiurilor de soia modificata genetic.

Principalii factorii de influenta ai cererii de produse agricole. Cresterea demografica, schimbarea structurii demografice a populatiei si soldul migratiei sunt factorii care influenteaza cererea de produse agroalimentare de maniera vizibila. Fiecare din cei trei factori mentionati au efecte asupra populatiei totale, asupra numarului total al consumatorilor si implicit asupra consumului total de produse agroalimentare. Cresterea demografica si modificarea structurii demografice a populatiei sunt predictibile si evolueaza intr-un ritm relativ regulat, migratia este mai putin predictibila si nu se pot face previziuni fezabile care sa poata fi luate in seama in strategiile pe termen lung.

Se cunoaste ca in Romania populatia este in descrestere continuu inca din anii 1990, structura populatiei se schimba crescand ponderea populatiei in varsta iar daca dam crezare cifrelor avansate cu privire la migratia inregistrata in ultimii ani (de cel putin 3,5 - 4 milioane de persoane) estimarea populatiei care locuieste acum in Romania duce undeva la 17 - 17,5 milioane de persoane. Avand in vedere aceste constatari este de asteptat o scadere a cantitatilor de produse agroalimentare consumate pe ansamblul tarii si o modificare a structurii de consum a populatiei odata cu imbatranirea acesteia.

Evolutia puterii de cumparare va afecta de asemenea cererea alaturi de obiceiurilor alimentare care pot si ele sa sufere schimbari dar intr-un ritm relativ lent fiind legata de modificarea structurii demografice, de modificarea puterii de cumparare dar si de evolutia gradului de cultura a populatiei si nivelul de educatie. Un exemplu concret de evolutie a cererii odata cu modificarea puterii de cumparare este cazul Romaniei in perioada anilor 90 cand a scazut puterea de cumparare, a scazut consumul de produse alimentare in general, s-a modificat structura consumului si s-a constatat o crestere a consumului de cartofi. Odata cu recastigarea puterii de cumparare incepand cu anul 2000, consumul de cartof incepe sa scada usor, iar consumul de produse procesate creste in ritm lent dar continuu.

Imbunatatirea semnificativa a puterii de cumparare ca urmare a cresterii economice sustinute inregistrate in tari precum China, India, Vietnam, Thailanda, Malaiezia, tari cu populatie numeroasa (China si India impreuna detin o treime din populatia planetei) poate sa induca o crestere globala a cererii urmare a cresterii consumul din fiecare din tarile mentionate. O sincopa in asigurarea aprovizionarii din resurse interne cu produse agricole a celor doi colosi poate avea consecinte dramatice asupra pretului mondial al produselor in cauza.

Dezvoltarea unor sectoare aflate "pe val" poate influenta puternic cererea si in consecinta pretul. Dezvoltarea industriei de biocarburanti in Romania, in special biodieselul in anii 2005 - 2007 a indus o cerere suplimentara pe piata ceea ce a dus la cresterea suprafetelor cultivate cu rapita in acesti ani. Dezvoltarea industriei de bioetanol in Europa a indus o crestere suplimentara de porumb pe piata, foarte vizibila in toamna anului 2006 cand pretul porumbului a crescut semnificativ datorita cresterii cererii de porumb pentru industria de bioetanol. De fapt, incurajarea culturilor energetice ca politica de sprijin a energiilor alternative a determinat de asemenea cresterea ofertei de produse agricole destinate obtinerii de energie verde.

Existenta produselor de substitutie poate orienta cererea catre aceste produse atunci cand ele sunt mai competitive sub aspectul pretului. Industria de biocarburanti poate folosi ca materie prima uleiul de rapita, de soia, de floarea soarelui care pot fi produse locale sau uleiul de palmier care este un produs de import. In mod cert ca daca exista posibilitatea de a alege, se va lege sursa cu costul cel mai scazut. Pe acelasi model, in tarile Uniunii Europene, consumul de cereale din productia interna a fost inlocuit cu manioc din tarile ACP (fostele colonii din Asia, Caraibe, Pacific) iar nevoia de proteina a fost asigurata cu soia, sroturi de soia din SUA si Brazilia sau borhot uscat din SUA, un produs secundar al industriei de distilare pentru obtinerea bioetanolului din porumb (DDGS - Distillers dried grains with solubles). Toate aceste produse nu faceau obiectul regimului de protectie tarifara motiv pentru care erau mai ieftine decat cerealele din productie interna care aveau pretul dependent de pretul de interventie.

Componentele pietei - Cererea si Oferta

2.3.1. Cererea

Cererea se refera la cantitatea dintr-un bun sau serviciu pe care un individ (cererea individuala) sau un ansamblu de indivizi interesati de acest bun sau serviciu (cererea pietei) doresc sa il cumpere, la un pret dat.

Aceasta definitie microeconomica cere trei precizari: cererea este expresia unei intentii de cumparare si nu trebuie confundata cu ceea ce a fost deja cumparat; de asemenea, aceasta intentie trebuie sa corespunda unei puteri de cumparare (nu se ia in considerare decat cererea solvabila); cererea este un flux (este necesar sa se masoare in cursul unei perioade de timp data).

Functia cererii reprezinta relatia care se stabileste intre cantitatile cerute dintr-un bun si pretul acestui bun; de regula, aceasta functie este descrescatoare in variabila pret. Se intalnesc situatii cand, in anumite conditii si pe termen scurt, functia cererii este crescatoare in pret. Acest lucru se intampla in faza incipienta a unor crize cand cererea dintr-un produs creste atunci cand pretul creste. Comportamentul cumparatorilor este cat se poate de rational, poate chiar speculativ; ei sunt motivati in demersul lor de dorinta de a-si plasa sau proteja economiile pentru ca anticipeaza sau mizeaza pe o crestere si mai mare a preturilor in perioada urmatoare.

In macroeconomie cererea globala se defineste ca suma utilizarilor posibile ale productiei: consum final, investitii, exporturi, variatii de stoc.

Cererea efectiva asa cum a definit-o Keynes este mai complexa: este ceea ce antreprenorii anticipeaza, cererea de bunuri de productie si de bunuri de consum; aceasta cerere corespunde cu un prag dincolo de care antreprenorii nu se vor aventura sa produca, considerand foarte riscanta actiunea de a produce datorita unei insuficiente a cererii.

Cererea este reprezentata printr-o curba descrescatoare; cumparatorii sunt gata sa cumpere cu atat mai multe bunuri cu cat preturile sunt mai scazute (fig. 2.3.1). pentru simplificare, atat cererea cat si oferta sunt reprezentate grafic cu drepte, care in fapt sunt tangentele la curbele cererii si respectiv a ofertei.

Figura 2.3.1 Curba cererii - curba descrescatoare in variabila pret

Legat de cele doua componente ale pietei, cererea si oferta, s-a definit notiunea de elasticitate. In economie, elasticitatea desemneaza variatia relativa a unei marimi (efect) in raport cu variatia relativa a unei alte marimi (cauza).

Sunt trei tipuri de elasticitate a cererii care au importanta practica in stabilirea preturilor si in clasificarea produselor:

elasticitatea cererii in functie de pret sau elasticitatea directa;

elasticitatea in functie de veniturile consumatorilor;

elasticitatea incrucisata a cererii.

Elasticitatea cererii unui bun in raport cu pretul sau sau elasticitatea directa exprima variatia relativa a cantitatii cerute dintr-un produs raportata la modificarea relativa a pretului produsului respectiv:

sau

Intrucat elementele de calcul a elasticitatii directe sunt de semne contrare (cand pretul creste, cantitatea ceruta scade iar cand pretul scade, cantitatea creste) elasticitatea directa este negativa. De exemplu, daca cantitatea ceruta a unui bun creste cu 21% cand pretul sau scade cu 15%, elasticitatea cererii acestui bun in raport cu pretul sau, e_pi va fi de:

Elasticitatea directa a cererii este in fapt tangenta la curba cererii in punctul de calcul si serveste la calculele economice atunci cand variatiile de pret sau de cantitate nu sunt foarte mari. Daca aceste variatii sunt mari se foloseste formula elasticitatii arcului de pe curba cererii (formula elasticitatii arc):

unde:

Q₁ reprezinta cantitatea ceruta la pretul p₁ iar

Q₂ reprezinta cantitatea ceruta la pretul p₂.

Prin calculul elasticitatii arc, se calculeaza de fapt tangenta la jumatatea intervalului dintre cele doua puncte situate pe curba cererii ca aproximare a elasticitatii reale a curbei cererii.

Figura 2.3.2 Curba cererii - calculul elasticitatii arc

In figura 2.3.3 sunt redate doua situatii: prima se refera la o curba a cererii neelastice (valori ale lui e_pi cuprinse intre 0 si -1) iar a doua la o curba a cererii elastice (valori ale lui e_pi mai mici decat -1).

Daca cererea scade cu 10% cand pretul creste cu 5% elasticitatea directa a cererii este de -2 si avem o cerere elastica. Cand cererea scade cu acelasi procent cu care au crescut preturile elasticitatea este de -1 cererea fiind tot elastica. In aceasta situatie veniturile vanzatorului sunt constante intrucat pierderile de venituri datorate cantitatilor mai mici de marfa vandute sunt compensate de cresterea preturilor.

Daca insa cerea scade cu 4% cand pretul creste cu 8% elasticitate in functie de pret este de -0,5 si suntem pe o cerere neelastica. Cu cat cererea este mai neelastica (valori ale lui e_pi mai apropiate de 0 sau o curba a cererii mai apropiata de verticala) cu atat vanzatorii vor incerca sa creasca pretul de vanzare al produselor in cauza pentru ca veniturile lor vor creste in ritm mai accentuat decat ritmul de descrestere al cantitatilor vandute.

Figura 2.3.3 Curba cererii - cerere neelastica, cerere elastica

Philip Kotler identifica in lucrarea sa "Managementul marketingului" urmatorii factori care accentueaza neelasticitatea cererii unui produs:

produsul in cauza nu are substituenti, nu este oferit de alti concurenti sau acestia sunt in numar mic;

cresterea de pret nu este sesizata cu promptitudine de cumparatori;

cumparatorii isi modifica greu deprinderile de cumparare pentru a cauta produse cu preturi mai mici;

cresterea de pret este pusa pe seama inflatiei, a imbunatatirii calitatii sau cumparatorii gasesc o alta explicatie pe care o accepta ca plauzibila.

La acesti factori care pot accentua neelastictitatea cererii unui produs se adauga o prima observatie: produsele de baza intre care regasim in primul rand produsele agroalimentare, au o cerere neelastica.

A doua observatie se refera la faptul ca daca unui produs cu cerere neelastica i se asociaza o asociaza o oferta greu ajustabila, pe o piata protejata impotriva intrarilor de pe terte piete, variatiile de pret vor fi foarte mari (cu atat mai mari cu cat protectia este mai mare!) si nu vor fi rare. Aceasta "combinatie" de factori se regaseste pe piata produselor agricole: cererea este neelastica, cantitatile de produs cresc sau descresc in ritm lent de la un an la altul, oferta este variabila de la an la an fiind puternic dependenta in primul rand de conditiile climatice dar nu numai iar ajustarea pietei interne se face greu, cu intrari sau iesiri de pe sau pe terte piete datorita protectionismului tarifar prin taxe vamale, a protectionismului netarifar sau pur si simplu datorita inertiei sau imobilismului aparatului birocratic. Pe astfel de piete volatilitatea pretului este foarte mare. Deschiderea pietei, renuntarea la protectionism, aplatizeaza in buna masura amplitudinea variatiilor pretului dar piata interna devine astfel dependenta de piata mondiala si va prelua in buna masura socurile pietei mondiale.

A treia observatie este legata de posibilitatea ca elasticitatea cererii unui produs sa fie diferita in functie de gradul de dezvoltare al sectorului de activitate care realizeaza produsul si de competitivitatea acestuia. La lansarea unui produs nou pe piata, cand sectorul de activitate este la debutul sau, cand nu exista suficiente capacitati de productie care sa acopere cererea potentiala de produs, cererea produsului in cauza este neelastica.

Figura 2.3.4 "Elasticizarea" cererii pe masura "democratizarii" produsului

Daca concurentii sectorului nu se pot proteja impotriva noilor veniti, pe masura ce marjele importante de profit determina investitii noi, capacitati de productie noi si deci o productie totala tot mai mare se regaseste pe piata, pretul va scadea ajungandu-se treptat la "democratizarea" produsului si se intra in zona de elasticitate a cererii (vezi fig. 2.3.4).

Aceasta observatie explica de ce la lansarea produselor noi, pretul acestora este ridicat si se recurge astfel la selectia cumparatorilor, vanzatorul se adreseaza doar cumparatorilor care isi permit preturi ridicate si isi doresc acel produs. Procedand ]n acest fel, vanzatorul recurge si la o discriminare a cumparatorilor atat in timp cat si prin pret incasand de la cei dispusi sa plateasca un pret mai mare. Pe masura ce cresc cantitatile de produs pe piata, produsul devine accesibil tot mai multor consumatori pentru ca pretul scade (alura functiei cererii, daca intre timp nu se schimba, obliga la acest demers). De regula vanzatorii mascheaza scaderea de pret prin campanii publicitare in care se scoate in evidenta grija fata de cumparator manifestata prin "cadoul" oferit acestuia prin reducerea pretului si / sau dotari sau servicii suplimentare. Prin reducerea pretului, veniturile cresc de data aceasta prin cresterea volumului vanzarilor. De fapt pierderile datorate pretului de vanzare mai mic sunt compensate de cantitatea mai mare de produs vandut. Veniturile cresc ca urmare a acestei strategii doar daca costurile unitare totale (de productie si de comercializare) raman constante sau eventual descresc datorita economiilor de experienta si/sau a economiilor de scara.

Elasticitatea cererii in raport de veniturile consumatorilor masoara variatia relativa a cantitatii consumate dintr-un produs raportata la variatia relativa a veniturilor consumatorilor. Uneori se poate referi la elasticitatea importurilor sau exporturilor in raport cu rata de schimb sau cu rata de crestere economica.

sau

Se cunoaste ca atunci cand veniturile consumatorilor cresc creste si consumul ca valoare. Daca insa se face o analiza, se va constata ca exista o categorie de produse catalogate ca produse superioare pentru care consumul va creste in ritm mai alert decat cresterea de venit, o alta categorie de produse normale pentru care consumul va creste in acelasi ritm cu cresterea de venit si o categorie de produse inferioare, pentru care consumul scade odata cu cresterea de venit. In mod similar, la scaderea veniturilor, va creste consumul de produse inferioare, va scade consumul de produse normale si va scade in ritm mai accentuat consumul de produse superioare.

In Germania dupa al doilea razboi mondial ca si in Romania dupa revolutie, au scazut veniturile reale ale populatiei si a crescut consumul de cartof, produs considerat inferior. Odata cu cresterea veniturilor inregistrata dupa restructurarea economiei, consumul de cartof ca aliment a scazut treptat si a crescut consumul de produse superioare: alimente superioare, imbracaminte de calitate, bijuterii, excursii, etc.

Elasticitatea incrucisata (sau elasticitatea de substitutie) masoara variatia relativa a cererii unui produs in raport de variatia relativa a pretului altui produs. De exemplu, daca cererea de bauturi racoritoare creste cu 20% cand pretul berii creste cu 10%, elasticitatea incrucisata intre cele doua produse este de 2. Aceste produse sunt produse substituibile. Pentru produsele substituibile cantitatea ceruta dintr-un produs creste cand pretul produsului pe care il substituie creste si invers, cantitatea consumata scade cand pretul produsului substituit scade.

Pentru produsele complementare relatia este inversa, cand creste pretul unui produs, scade consumul produsului complementar iar cand scade pretul produsului, creste consumul produsului complementar.

sau

2.2. Oferta

Oferta, pe o piata determinata, se defineste ca fiind cantitatea maxima dintr-un bun sau serviciu pe care un agent economic sau un ansamblu de agenti economici doresc sa o vanda la un pret dat.

Oferta depinde de obiectivele intreprinderii (productie maxima sau profit maxim) de starea tehnologiei, de preturile relative (cresterea pretului unui bun incita intreprinderile sa creasca oferta lor din bunul in cauza), de costul factorilor de productie (evolutia pretului pamantului exercita o influenta asupra ofertei de grau). Pe piata muncii, oferta provine de la muncitori.

Oferta este considerata ca fiind legata in mod pozitiv de pret. Cu cat pretul este mai ridicat cu atat oferta este mai importanta. Aceasta ipoteza este credibila pentru o piata pe care bunul exista iar costul de achizitie este deja reglat: pe piata actiunilor, propunerile de vanzare sunt cu atat mai importante cu cat pretul este mai mare.

Figura 4. Curba ofertei - curba crescatoare in variabila pret

Pret    O

Q (Cantitati oferite)

Exista un pret, numit pretul de echilibru (P_E) pentru care cantitatile oferite si cele cerute sunt egale. Se spune despre acest echilibru ca este stabil intrucat pentru un pret P₁ superior pretului de echilibru P_E, oferta este superioara cererii; in aceasta situatie, pretul va tinde sa scada (nu exista suficienta cerere solvabila pentru a cumpara intreaga cantitate Q₁ oferita pe piata la pretul P₁) si sa se stabilizeze in pretul de echilibru P_E. Printr-un rationament paralel, daca pretul pe piata ar fi la un nivel P₂ inferior pretului de echilibru, cantitatea de produs oferita pe piata va fi Q₂. Dar pentru aceasta cantitate, in conformitate cu curba cererii, pretul ar trebui sa fie P₃. Se va manifesta deci o presiune de marire a pretului din P₂ spre pretul de echilibru P_E fapt ce va determina o crestere a ofertei din Q₂ spre cantitate de echilibru Q_E.

Figura 5. Echilibru si stabilitatea echilibrului

Pret

P₃

P₁

P_E

P₂

Q₂ Q_E Q₁ Cantitati schimbate

Pe termen scurt, curba cererii si curba ofertei sunt date si relativ fixe (aceasta afirmatie nu este valabila pentru situatiile de criza, cand cererea creste in mod artificial, situatia fiind initiata si intretinuta de speculatori din piata). In timp insa ele se pot deplasa. Cererea poate creste ca urmare a cresterii veniturilor sau se poate restrange ca urmare a scaderii veniturilor. In acelasi fel, oferta poate creste ca urmare a progresului tehnic sau a ieftinirii materiilor prime. Astfel, daca cererea creste si curba cererii se deplaseaza spre dreapta, pretul creste, trece din P in P¹ iar cantitatile schimbate la echilibru vor trece din Q in Q¹.

Figura 6. Efectul unei cresteri a cererii

Pretul

O

P' C'

P

C

Q Q' Q

In situatie de concurenta pura si perfecta, pretul pentru firma este o un element exterior care i se impune, firma nu poate influenta acest pret care se mai numeste si price taker. Pe termen scurt, profitul este maxim daca costul marginal este egal cu pretul, ceea ce da punctul de echilibru A; pretul este Pts iar cantitatea produsa OQ. Dar in aceasta situatie intreprinderea face profituri "anormale" care corespund cu lungimea AB, se va produce o modificare a ofertei. De fapt, pe termen mai lung, aceste profituri atrag intreprinderile pe piata (curba din dreapta) ca urmare, oferta va creste, curba se deplaseaza spre dreapta si pretul scade. Se ajunge la un echilibru pe termen lung pentru firma care este in punctul A' iar pretul este in acest caz Ptl. Costul mediu CM este minim iar profitul a disparut. Rationamentul este relativ simplu: in situatia de concurenta pura si perfecta intreprinderea care maximizeaza profitul poate face la un moment dat supraprofit, dar acest supraprofit atrage intrarea pe piata de noi intreprinderi, pana la disparitia profitului. Daca concurenta este lasata sa lucreze, orice supraprofit dispare si intreprinderile sunt constranse sa adopte nivelul de productie OQ' pentru care costul mediu este minim ceea ce este, fara indoiala, situatia cea mai buna pentru societate.

FIG. 7. Reglarea pietei la concurenta pura si perfecta

Pret,    Pret

Cost    O

Cm O'

Pts A CM

Ptl A'

0 Q' Q Cantitati 0 Cantitati

Situatia intreprinderii Situatia pietii

1.3. Tipuri de intreprinderi si structuri de piata

Marimea intreprinderii este determinata de structurile pietelor pe care se schimba bunurile si serviciile. Se disting doua mari tipuri de piata, cea a concurentei pure si perfecte, care nu exista decat in teorie pentru ca o mare parte din conditiile enumerate mai sus sunt greu de indeplinit in practica si pietele cu concurenta imperfecta. In aceasta ultima categorie, distingem diferite piete: cea a monopolului pur, monopson pur, diferite tipuri de concurenta oligopolistica si, in sfarsit, pietele contestabile. Cu exceptia pietelor contestabile, diferitele structuri de piata sunt rezumate in tabelul 1:

Tabelul 1: Principalele structuri de piata

1.3.1. Piata concurentei pure si perfecte

Prima piata, cea a concurentei pure si perfecte functioneaza dupa un anumit numar de ipoteze care in realitate nu sunt intotdeauna reunite (tabelul 1). In situatia de concurenta intreprinderile nu sunt in pozitia de a-si impune preturile, ele iau preturile care sunt fixate de piata, in consecinta structura lor de productie (rezultata prin combinarea factorilor de productie, marimea intreprinderii) trebuie sa fie aceea determinata de intersectarea dintre curba costului mediu CM al intreprinderii si curba costului marginal Cm. La nivelul de productie Q*_E intreprinderea isi maximizeaza profitul (costul marginal Cm este egal cu pretul pietei P^* care este si pretul de echilibru) iar pe piata se produce cantitatea Q*_M ca urmare a cumularii ofertelor individule ale intreprinderilor (fig1).

In mod paradoxal, o situatie de concurenta pura si perfecta nu poate fi atinsa in realitate decat prin piete foarte specifice unde un mare numar de conditii sunt indeplinite si care se apropie de ipotezele modelului teoretic. Exista puternice asimetrii in ceea ce priveste informatia si puterea intre agentii economici. Coalizarea anumitor agenti si rolul statului in economie concureaza la limitarea fluiditatii pietelor si a rolului reglator al preturilor. In acelasi timp, virtutile concurentei (scaderea preturilor, cresterea ofertei, ameliorarea bunastarii agentilor economici) sunt atat de importante incat guvernantii in mod normal cauta sa creeze conditiile cele mai favorabile dezvoltarii unui mediu concurential, mai ales prin adoptarea de masuri ce favorizeaza intrarea si iesirea libera pe piata si prin contestarea situatiilor de fapt (liberalizarea anumitor activitati, reducerea barierelor vamale, limitarea subventiilor, masuri de incurajare a aparitiei de noi actori pe piata).

Figura 1 . Echilibrul in situatie de concurenta perfecta

Pret, CM,

Cm

Cm

CM O

P*    P*

C

0 Q*_E 0 Q*_M

Intreprinderea Piata

1.3.2. Pietele cu concurenta imperfecta

Al doilea tip de piata, cel al concurentei imperfecte, se caracterizeaza prin absenta atomicitatii ofertei si a cererii, nu se mai gasesc decat un numar mic de ofertanti si uneori de amatori sau cumparatori pe aceste piete unde se instaureaza o stare de monopol sau oligopol. Tabelul 1 prezinta diferitele structuri ale pietei cu opt cazuri de piata de concurenta imperfecta si un singur caz de concurenta perfecta.

Monopolul (si monopsonul)

Monopolul

Un prim caz de concurenta imperfecta se poate referi la pozitia de monopol a unei intreprinderii. Intreprinderea in pozitie de monopol este singurul vanzator in fata unei multitudini de cumparatori carora le vinde un produs sau un serviciu pentru care este singura producatoare si pentru care nu exista substituenti. In acest caz, cererea pietei se confunda cu cererea facuta intreprinderii. Intreprinderea, ca singur ofertant, are libertatea de a fixa pretul si deci de a determina cantitatea pe care ea o va oferi pe piata. Se demonstreaza ca intreprinderea monopolista isi maximizeaza profitul (figura 2) atunci cand curba incasarilor marginale (Im) intersecteaza curba costului marginal (Cm). In aceasta situatie intreprinderea monopolista fixeaza pretul in P* iar cantitatea ceruta pe piata va fi Q*. Intreprinderea realizeaza, pe unitatea de produs vanduta, profitul P* - CM (sau K - N), adica diferenta intre pretul de vanzare si costul mediu in momentul cand se realizeaza perechea P*Q*. Profitul total rezultat pentru intreprindere prin vanzarea cantitatii de produs Q* la pretul P* este profitul maxim pe care il poate realiza intreprinderea in situatia de monopol si este reprezentat in figura 2 prin suprafata KLMN.

Figura 2. Echilibru in situatie de monopol

Pret,

CM, Cm,

RM, Rm

Cm

P* K L CM

Im

P₃

P₂

P₁ Functia cererii

CM* N M

0 Q* Q₃ Q₂ Q₁ Q

Daca se noteaza IT incasarile totale ale intreprinderii rezultate din vanzarea unei cantitati Q de produs, CT costurile totale care sunt la randul lor formate din CF costurile fixe si CV costurile variabile, profitul p pentru respectivul produs va rezulta din diferenta:

p = IT - CT sau p = IT - C F - CV

Profitul este maxim cand derivata a I-a a profitului in raport cu nivelul de productie Q este egala cu zero:

(1)

Dar pe termen scurt costurile fixe sunt constante si in consecinta derivata lor in raport cu productia este nula.

(2)

Incasarile totale IT rezulta insa din produsul dintre cantitatea Q de produs vanduta si pretul mediu PM al produsului care poate fi considerat constant iar derivata incasarilor totale in raport cu productia va fi egala cu incasarea marginala. Derivata costului variabil CV in raport cu productia Q este egala cu costul marginal Cm.

(3)

si

(4)

Introducand relatiile (3) si (4) in relatia (1) constatam ca se verifica afirmatia facuta mai sus adica profitul este maxim atunci cand costul marginal Cm este egal cu incasarea marginala Im.

sau

Din analiza graficului prezentat in figura 2 rezulta insa alte trei perechi de pret - cantitate PQ care se identifica cu trei tipuri diferite de gestiune la care intreprinderea monopolista poate apela in diferite situatii. Perechea P₁Q₁ este specifica gestiunii la echilibru, situatie in care intreprinderea nu realizeaza profit si care este adoptata atunci cand se incearca protejarea monopolului de intrarea eventualilor noi veniti in sectorul respectiv de activitate pe ideea reducerii atractabilitatii sectorului prin anularea profiturilor. Productia Q₁ este productia maxima pe care monopolul o poate produce si vinde fara sa se expuna la pierderi (orice scadere a pretului sub nivelul P₁ antreneaza pierderi pentru intreprinderea monopolista intrucat pretul mediu PM = P₁ este egal de asemenea cu costul mediu CM). Acest tip de gestiune a intreprinderii monopoliste este foarte riscant si nu poate fi adoptat decat ca solutie pasagera, pentru o durata scurta de timp. Pe termen mediu si lung intreprinderea monopolista va trebui sa gaseasca alte solutii de pastrare a monopolului care sa-i aduca si profit. Cautarea castigurilor de productivitate prin introducerea progresului tehnic, avantajele date de economiile de scara, economiile de experienta sunt doar cateva dintre solutiile posibile.

In mod identic se judeca pentru perechea P₂Q₂ care reprezinta pretul si respectiv cantitatea de produs pentru care incasarea marginala este nula sau pentru care cifra de afaceri este maxima. Uneori acest moment poate coincide cu momentul in care se realizeaza perechea P₁Q₁. Acest mod de gestiune este de asemenea adoptat atunci cand se doreste protejarea monopolului de eventualii noi veniti cu mentiunea ca expunerea la risc de pierdere in acest caz este mai mica.

Monopsonul

Atunci cand intreprinderea este singurul cumparator care se confrunta cu mai multi vanzatori ai aceluiasi produs omogen, ne regasim in situatie de monopson. Acesta este cazul CONEL-ului pentru cumpararea curentului electric produs in afara sa (CONELUL beneficiaza de altfel si de monopolul de distributie ceea ce ii confera o pozitie forte vis a vis de furnizorii de curent electric si respectiv de consumatorii de curent electric - sau clientii sai), sau al SNCFR pentru cumpararea vagoanelor de cale ferata sau a sinei.

Oligopolul (si oligopsonul)

Oligopolul reuneste cativa producatori in fata unui mare numar de cumparatori. Este o forma de organizare foarte raspandita in numeroase sectoare puternic capitalizate, adica cele care utilizeaza niveluri ridicate de capital fix. Industria de automobile, industria de transporturi aeriene, companiile petroliere, industria audiovizualului sunt industrii oligopolistice.

O situatie de oligopol apare intr-o ramura atunci cand numarul intreprinderilor care vand este mic si fiecare trebuie sa ia in considerare comportamentele celorlalti pentru a determina politica sa de pret. Profiturile fiecarei intreprinderi nu depind numai de decizia sa ci si de cea a concurentilor. In aceste conditii in situatie oligopolistica, intreprinderile cauta sa maximizeze profitul colectiv, fiecare intreprindere straduindu-se apoi sa creasca partea sa de piata in detrimentul concurentilor sai. Exista o varietate de situatii mergand de la intelegere (situatie de cartel) de o parte, la confruntare pe de alta parte. Intre aceste doua situatii, exista forme intermediare de coordonare mai mult sau mai putin buna.

Teoria jocurilor permite intelegerea strategiei fiecarui oligopol. Se recurge la joc in masura in care deciziile rationale sunt in mod necesar independente. Fiecare jucator incearca sa-si maximizeze rezultatul dezvoltand o strategie pentru a-l atinge.

Se considera doua intreprinderi. Fiecare poate alege o strategie de productie ridicata sau un nivel de productie slab. In tabelul 2, cifrele indica profiturile fiecarei intreprinderi pentru fiecare din optiunile pe care ea le face; ele sunt in caractere ordinare pentru intreprinderea A si in caractere ingrosate pentru intreprinderea B.

FIG. 7. Concurenta oligopolistica: intre intelegere si confruntare

Daca cele doua intreprinderi adopta o strategie de productie ridicata, profitul este scazut, egal cu 1 pentru fiecare participant. Cand nivelul de productie este scazut, profitul creste si fiecare intreprindere are un profit de 2. Fiecare obtine rezultatul cel mai ridicat (3) atunci cand el singur produce mult, productia scazuta a celuilalt limitand volumul de oferta si mentinand preturile la un nivel ridicat. In acest caz intreprinderea cu o productie slaba nu face profit (0).

Intreprinderea A, in cazul in care intreprinderea B alege un nivel ridicat de productie, obtine cel mai bun rezultat alegand o productie ridicata; profitul este 1 fata de 0 daca ea alege nivelul slab de productie. Daca intreprinderea B alege un nivel slab de productie, A alege un nivel ridicat caci astfel profitul va fi de 3 fata de profitul de 2 daca alege un nivel slab de productie.

Intreprinderea A are o strategie dominanta. In cele doua cazuri ea are interesul sa aleaga o productie ridicata.

Daca intreprinderea A alege o productie ridicata intreprinderea B are interesul sa-si creasca productia pentru a obtine un profit egal cu 1; daca A adopta o strategie de productie slaba, B are interes sa produca mult pentru a obtine profitul 3. Se constata ca atunci cand fiecare intreprindere alege sa produca mult, profitul fiecareia este egal cu 1, in timp ce ele ar fi obtinut un rezultat mai bun (2 fiecare) daca ele se intelegeau pentru a fixa amandoua un nivel scazut de productie. Dar este dificil pentru fiecare dintre intreprinderi sa aleaga sa produca putin. Daca unul produce putin, A de exemplu, B va produce mai mult si va face un profit de 3. In loc sa aiba fiecare profitul 2, unul va avea un profit de 3, celalalt un profit nul. In masura in care A anticipeaza aceasta reactie, strategia sa va consta in a produce mai mult. Profitul pentru fiecare va fi deci egal cu 1. Este dificil de a pune in opera un cartel care sa limiteze in mod durabil productia caci risca sa fie foarte rapid repus in cauza prin comportamentul unuia dintre participanti, care sunt oricand tentati sa produca mai mult pentru a-si maximiza profitul. Numai un angajament prealabil al celor doua parti, specificand conditiile in care vor produce (autolimitare) permite dezvoltarea unui joc cooperativ ce conduce la un rezultat optimal pentru cele doua parti, cu un profit de 2 pentru fiecare dintre jucatori.

Oligopsonul

Atunci cand sunt numai cativa cumparatori in fata unei multitudini de vanzatori, suntem in situatie de oligopson. Acesta este cazul, de exemplu, centralelor de cumparare pentru marile magazine, COMCEREAL, ANPA pentru cereale, fabricile de zahar pentru sfecla de zahar, colectorii de lapte pentru lapte, (in general cumparatorii de produse agricole fata de producatorii acestora).

Monopolul bilateral

Monopolul bilateral este situatia unui vanzator unic in fata unui cumparator unic, un producator de cuve pentru centralele nucleare fata de Nuclear Electrica Cernavoda sau sindicatul angajatilor fata de sindicatul patronilor.

Pietele contestabile

Definitie

Teoria pietelor contestabile este recenta. Ea s-a dezvoltat in Statele Unite in paralel cu dezvoltarea, in anii 70, a politicilor de liberalizare a anumitor activitati ca transporturile aeriene sau telecomunicatiile. O piata este contestabila atunci cand intrarea si iesirea sunt libere si nu exista mici bariere la intrare (de exemplu un nivel ridicat al investitiilor initiale) nici costuri irecuperabile (cele pe care nu le putem recupera cand se paraseste o industrie). De exemplu, este posibil, odata cu dereglementarea transporturilor aeriene, de a intra pe aceasta piata cu un cost de intrare slab (inchirierea avioanelor, negocierea dreptului de decolare si de aterizare) si de iesire (rezilierea contractelor de inchiriere, a celor de munca). In aceste conditii, orice intreprindere, poate sa intre pe aceasta piata sau sa o paraseasca foarte rapid. Piata este la echilibru, sau sustenabila cand cea mai mare parte a conditiilor de echilibru ale concurentei pure si perfecte sunt indeplinite. Singura ipoteza care dispare aici este cea a atomicitatii ofertei, o intreprindere oligopolistica putand sa intre pe piata. In aceste conditii, cu cat iesirea va fi mai usoara - adica ea nu va antrena pierderi semnificative - cu atat piata va fi cunoscuta drept contestabila.

Consecinte

Contestabilitatea unei piete produce consecinte asupra strategiei intreprinderilor care au o pozitie de monopol: in fapt, intrarea unui concurent poate avea ca efect cresterea volumului productiei, scaderea preturilor si deci a profiturilor. In aceste conditii, fata de amenintarea care o constituie intrarea eventuala a unei intreprinderi concurente, intreprinderea instalata poate fi constransa sa creasca nivelul productiei sale si sa caute un profit care sa acopere cu putin costurile de productie, ca pe o piata concurentiala. Aceasta teorie are o implicatie importanta: efectele asteptate de la concurenta pura si perfecta nu depind de numarul de concurenti pe piata ci de conditiile concurentei, ceea ce trebuie sa conduca guvernantii sa pastreze conditiile ce o fac contestabila, mai ales facilitand conditiile de intrare pe piata prin punerea in aplicare a politicilor de liberalizare. Trebuie notat ca, totusi aceasta teorie nu este aplicabila in industriile cu nivel ridicat al investitiilor initiale, adesea irecuperabil in caz de iesire de pe piata, ca in industria siderurgica, de exemplu.

Intreprinderile publice si interventiile productive ale statului

Statul, din diverse motive, este constrans sa dezvolte activitati productive. Aceste activitati se concentreaza in principal in anumite sectoare, mai ales cele ale bunurilor de echipament sau ale industriei extractive, in schimb, partea sa fiind relativ slaba in industriile de bunuri de consum. Datorita importantei efectivelor ca si a investitiilor, sectorul public este un instrument in serviciul statului pentru a atinge obiective, uneori, macroeconomice (relansarea investitiilor), sociale (mentinerea locurilor de munca) sau financiare (procurarea de resurse suplimentare la bugetul statului pentru a masca o crestere a cheltuielilor publice), in paralel cu obiective pur microeconomice de producere de bunuri si/sau de servicii acolo unde nivelul de risc este suficient de ridicat pentru a descuraja investitiile private.

Politicile recente de privatizare tind sa reduca rolul statului in sfera productiva, retrocedand sectorului privat un mare numar de activitati industriale si de servicii (banci, asigurari).

De ce un sector public productiv?

Mai multe motive conduc statul sa se substituie sectorului privat pentru a produce:

Esecul pietei: in anumite circumstante, datorita unui grad mare de concurenta sau de risc, investitiile publice permit intrarea pe o piata asumandu-si riscul initial pana ce aceasta activitate devine rentabila, statul putandu-se retrage apoi sau (cel mai adesea) sa ramana promotorul principal in acest sector.

Situatia de monopol natural, in anumite industrii, pot duce la o privilegiere a interventiei statului, fie prin reglementarea monopolului, fie prin productia directa de catre stat a bunului sau serviciului respectiv. Prin monopol natural, se intelege o ramura unde o singura intreprindere trebuie sa opereze datorita importantei economiilor de scara. Acesta este cazul RomTelecom sau SNCFR.

Traditia etatica "Corlbertismul industrial" dezvoltat printre elitele politice pe de o parte, obiectivele de putere pe de alta parte (asigurarea independentei nationale in termeni de aprovizionare energetica, de control al anumitor tehnologii), contribuie la cresterea functiilor productive al statului.

Rationalitatea interventiei publice considerata mai eficace de o parte de electorat, poate contribui la nationalizarea anumitor sectoare industriale. Aceasta nationalizare a unei parti a industriei este considerata ca o faza tranzitorie inainte de a ajunge la colectivizarea completa a industriei.

Criza anumitor industrii si sub-capitalizarea provocate de actionarii privati pot conduce statul la preluarea controlului acestor active.

Nationalizarea ca sanctiune a fost utilizata mai ales dupa al doilea razboi mondial din considerente ideologice si pentru a transfera puterea economica in tarile blocului comunist.

De ce privatizare ?

Privatizarea activelor publice care se dezvolta in economiile de piata, si mai general, in ansamblul sistemelor economice contemporane, presupune repunerea in mainile operatorilor privati a unei pati tot mai mare parte a capitalului public. Mai multe motive incinta guvernele sa intreprinda acest program:

eficacitatea slaba a intreprinderilor publice din sectorul concurential comparativ cu performantele intreprinderilor private;

risipa resurselor productive alimentata de paternitatea statului, adesea putin exigent privind rezultatele si comportamentul de cautator de renta a angajatilor si conducatorilor acestor intreprinderi;

slabiciunea resurselor statului petru a asigura rolul sau de actionar si intre altele nevoile financiare ale statului care, prin vanzarea de active publice (vanzarea "argintarie de familiei") poate afecta sumele necesare reducerii nivelului datoriei sale;

esecul cunoscut al proiectelor industriale ale statului care conduce mai degraba la iesire decat la mentinerea pe piata;

contestabilitatea anumitor piete si politicile de liberalizare care intensifica concurenta si faciliteaza intrarea de noi competitori pe anumite piete pana acum reglementate si protejate prin importante bariere de intrare, mai ales in anumite servicii publice (telecomunicatii, posta).

Tehnicile de privatizare pot privilegia un anumit tip de control in raport cu altul: control prin intermediul pietei in Marea Britanie si vanzarea fara conditii a activelor, autocontrol in Franta unde cautarea investitorilor de referinta conduce la crearea nodurilor dure ale actionarilor pe care le regasim in cea mai mare parte la consiliile de administratie ale marilor intreprinderi care franeaza astfel controlul extern si limiteaza puterea de control a acelorlalti actionari.

Privatizarea nu este neaparat o solutie imediata a dificultatilor pe care le cunosc intreprinderile publice. Rezulta din studiul comportamentelor intreprinderilor privatizate, ca succesul trecerii din sectorul public in sectorul privat, in termeni de eficacitate, depinde de flexibilitatea si de eficacitatea sistemelor de control aplicate atunci cand aceste intreprinderi se gaseau in mainile statului. Acolo unde controlul era apasator, rigid si indepartat de obiectivele comerciale finale, trecerea si adaptarea la noul mediu este mai dificila. Invers, cand intreprinderile beneficiaza de un anumit grad de autonomie, adaptarea este usurata. De altfel, intreprinderile odata privatizate, pot reduce cantitatea si calitatea serviciilor furnizate ca urmare a noului obiectiv prioritar care este maximizarea profitului.