REFORMA ECONOMICA IN CAPITALISM SI IN SOCIALISM

REFORMA ECONOMICA IN CAPITALISM SI IN SOCIALISM

1. Reforma sistemelor economice

2. Modificari (reforma) in cadrul economiilor capitaliste

a. Reforma in domeniul atributelor proprietatii: proprietate privata versus proprietate publica

b. Reforma economica in domeniul procesul decizional: tendinte evolutive in sectorul concurentei

c. Recompensele. Redistribuirea veniturilor in capitalism

d. Reforma in cadrul mecanismelor de informare. Piata versus Plan

3. Reforma -Schimbari in sistemele economice socialiste

a. De ce este necesara reforma sistemelor socialiste?

b. Sistemele economice socialiste: modele de reforma

c. Reforma sistemelor de planificare

d. Reforma organizationala

e. Descentralizarea-atribut al reformei in cadrul sistemelor economice socialiste

f. Programele de reforma radicala: proiect si dezvoltare

g. Programul de reforma: implementarea

h. Privatizarea

i. Reforma si problemele sectoriale

j. Politicile de tranzitie

k. Epoca Reformei

Sistemele economice si caracteristicile acestora sunt supuse transformarilor de-a lungul timpului. Reforma economica ofera posibilitatea de a modifica, de a transforma unul sau mai multe atribute ale sistemului si de al transla dintr-un atribut cu impact minor asupra sistemului economic intr-unul cu impact major. Spre exemplu o crestere usoara a proprietatii publice poate fi considerata ca fiind o transformare minora a unui sistem economic, in timp ce trecerea de la plan la piata, cu siguranta va reprezenta o modificare, o transformare majora a acestuia.

1. Reforma sistemului economic

Reforma sistemului economic poate fi observata atat in sistemele capitaliste cat si in cele socialiste, dar acesta determina modificari, transformari diferite pentru fiecare din acestea

Reforma economica a sistemului capitalist apare in general ca o evolutie naturala, se realizeaza gradual si este introdusa (declansata) de principiile descentralizarii. Reforma economica in sistemele socialiste este revolutionara prin natura ei, ea este abrupta si este introdusa de catre o autoritate centrala. Desi exista exceptii de la acesta clasificare simpla a reformei economice, ea este folositoare in examinarea si intelegerea acestui proces.

Sistemele economice au experimentat de-a lungul timpului reforma economica, acesta devenind astazi o caracteristica principala a acestora. Introducerea deciziei centralizate si a agricuturii colective in fosta Uniunea Sovietica catre sfarsitul anilor 1920, precum si introduceea acestui model centralizat in tarile din Europa de Est si in China dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, sunt exemple a unor schimbari rapide si fundamentale ale sistemelor economice. In aceste cazuri procesul decizional a devenit centralizat, piata a fost inlocuita de catre plan, proprietatea de stat a devenit dominanta comparativ cu proprietatea privata, iar recompensele morale au devenit constat mai importante decat cele materiale. Inlocuirea socialismului planificat cu un socialism in care muncitorii au un rol foarte important in procesul decizional, asa cum se intalnea in Iugoslavia anilor 1950, este un alt exemplu esential de modificare fundamentala a unui sistem economic. In final incercarea de a se trece de la economia planificata la economia de piata a tarilor din Europa de Est si a fostelor state care apartineau de Uniunea Sovietica reprezinta tot atatea modificari structurale ce-si pun amprenta asupra sistemelor economice.

Daca reformele sistemelor economice socialiste din trecut pot fi in general identificate ca un pachet de schimbari introduse de autoritatea centrala, reforma in sistemele economice capitaliste este mult mai dificil de a fi caracterizata. Sistemele economice contemporane ale tarilor industrializate sunt evident diferite fata de ceea ce reprezentau aceste sisteme in urma cu 100 de ani. Si aceste sisteme au suferit modifcari fundamentale mai ales in urma trecerii de la un sistem economic la altul (ex.feudalism la capitalism). Modificarile s-au facut gradual, pe parcursul mai multor decenii, ceea ce face dificila incercarea de a delimita temporal strict perioda de tranzitie. Cand resursele sunt alocate prin intermediul pietii, modificarile in procedurile de alocare a resurselor sunt mult mai putin vizibile decat atunci cand sunt facute de catre o autoritate centrala. In acelasi timp istoria furnizeaza suficiente exemple de sisteme economice contemporane unde modificarile structurale au fost evidente si in sistemele economice capitaliste. Cele mai sugestive exemple au in vedere fie privatizarea din perioada "Doamnei de Fier" din Marea Britanie, fie nationalizarea anumitor obiective economice realizata in Franta, fie programele majore de angajare deplina a fortei de munca din SUA promovate de anumiti presedinti americani dupa cel de-al doilea Razboi Mondial.

Pana acum reforma economica s-a identificat ca fiind "o serie de modificari a caracteristicilor unui sistem economic, modificari ce variaza de-a lungul timpului atat in sistmele economice socialiste cat sistemele economice capitaliste". Un program de reforma odata dezvoltat, nu inseamna va fi si implementat. Intrebarea care se ridica este: Cum implementarea unei reforme economice poate fi realizata si cum poate fi masurata?

Masurarea procesului de implemetare al reformei economice este o problema complexa. Dintr-un anumit punct de vedere, reforma economica este introdusa in general, in efortul de a modifica rezultatele economice, prin schimbarea caracteristicilor sistemului. Se poate analiza implementarea reformei prin prisma rezultatelor economice ori direct, analizand modificarile facute asupra caracteristicilor sistemului. In conditiile in care nu se pot evalua rezultatele economice si nici modificarea caracteristicilor sistemului se considera ca reforma a esuat ? Mai mult decat atat cum pot fi identificate elementele de baza care sa permita cuantificarea reformei economice? Spre exemplu: daca un program de reforma intentioneaza sa modifice cateva componente ale sistemului economic, dar in realitate nu o face, cum ar trebui emise judecati de valoare obiective in legatura cu aceste componente?

Problema evaluarii procesului de implementare a reformei nu este deosebit de dificila pentru orice sistem economic. Multi specialisti argumenteaza faptul ca reforma economica din fosta Uniunea Sovietica, din era pre-Gorbaciov a esuat (reforma Cosaghin din anii 60).

Majoritatea schimbarilor din sistemele economice capitaliste prezinta de asemeni controverse, si deseori este dificil de a evalua efectiv care au fost modificarile aduse sistemului si care s-au implementat in numele reformei.

De multe ori reforma poate esua din motive diverse. In cele ce urmeaza se va intreprinde o analiza cat mai amanuntita in aceasta problematica.

In primul rand s-a sesizat ca izolarea anumitor modificari ale caracteristicilor sistemului fata de modificarile rezultatelor economice este dificila. Analizand modificare rezultatelor economice, care este certitudinea ca noile rezultate nu sunt urmarea actiunii altor forte decat schimbarile sistemice? Autorii sovietici au argumentat ca reforma Cosaghin din 1965 a fost implementata deoarece managerii intreprinderilor sovietice au propus noi reguli in implementarea procesul decizional (managerial). Observatorii occidentali sustin faptul ca reformele respective nu au fost implementate si ca urmare performantele economice sovietice nu au fost imbunatatite pana in anii 1970.

In al doilea rand unele din aceste reforme au esuat si datorita faptului ca ele au fost grest implementate sau doar partial implemantate. Spre exemplu unul din obiectivele privatizarii din Europa de Est il constituie descentralizarea procesului decizional si translarea acestuia de la nivel central la nivel de intreprindere. Cu toate acestea unii specialisti au remarcat faptul ca acolo unde se intalnesc concentrari industriale ridicate, rezultatele privatizarii din punct de vedere al procesului decizional, pot fi diferite fata de cele anticipate de reformatori. In acest sens, desi reformatorii cauta beneficiile mecanismului competitiei de piata, in realitate structura industriala se poate transforma intr-un monopol care genereaza o serie de efecte mai mult sau mai putin benefice asupra sistemului. Un alt exemplu poate fi legat de preturile administrate de catre stat. Daca acestea sunt inlocuite cu cele stabilite de catre mecanismele pietii, preturile pot evolua in directii total nedorite in cadrul sistemului reformat. Reforma preturilor trebuie insotita de o serie de modificari ale procesului decizional.

In al treilea rand este dificil de a delimita in practica modificarile politicilor economice de modificarilor sistemului. In acest sens implemantarea unei politici economice care nu este insotita de o serie de schimbari sistemice necesare, va creea ca rezultat ineficienta politicii respective.

In final pe masura ce se analizeaza progresul reformei economice, devine evident ca modificarile structurale depind de natura reformei si in practica aceste transformari sunt ajustari sistemice sau simple transformari ale politicilor economice respective. Spre exemplu pe masura ce se analizeaza dezvoltarea in tarile din Europa de Est se constata, ca este mult mai usor in a urmari rezultatele modificarilor din sistem prin schimbarile intervenite in politica macroeconomica (ex. politica de stabilizare, politica ratei de schimb), decat prin incercarea de a evalua impactul modificarilor organizationale sau sistemice implementate, pentru a imbunatati eficienta unitatilor economice. Este mult mai usor sa cercetezi evolutia inflatiei decat sa analizezi modul de reflectare a acesteia in eficienta economica.

Momentul implementarii schimbarilor este si el important.Vor fi necesare intervale de timp mai reduse atunci cand de exemplu se urmareste implementarea unei politici care are drept scop reducerea inflatiei, dar aceste intervale de timp vor deveni mai mari atunci cand implemantarea modificarilor sistemice urmareste imbunatatirea eficientei econmice.

Examinarea contextului general al reformei economice permite sa nuantarea reformei corespunzatore fiecarui sistem economic in parte. Aceasta abordare reflecta convingerea conform careia dezvoltarea, implementarea si evaluarea reformei difera de la un sistem economic la altul.

2. Modificari (reforma) in cadrul economiilor capitaliste

Multi specialisti au incercat sa construiasca un sistem de referinta folositor in studierea naturii schimbarilor ce caracterizeaza economiile capitaliste. Probabil cel mai faimos sistem ramane cel al lui Karl Marx. Din perspectiva contemporana, principiile marxiste pot fi considerate ca fiind necorespunzatoare, chiar daca o buna parte a literaturii de specialitate a depus numeroase eforturi pentru a intelege acuratetea predictiilor marxiste in legatura cu sistemele economice. Mai mult, tema dominanta a operei lui Marx nu a fost analiza naturii transformarilor sistemului capitalist, cat mai degraba evidentierea problemele generale ale unui sistem in tranzitie, in cazul acesta a unui sistem economic care definea trecerea de la capitalism la socialism.

In absenta unei teorii generale a schimbarii sistemului, se examineaza eforturile practice cu privire la reforma, evitandu-se luarea in discutie a detaliilor schimbarilor in anumite cazuri concrete, analizandu-se modificarile pe cele patru componente ale sistemului economic prezentate in capitolele anterioare

a. Reforma in domeniul atributelor proprietatii: proprietate privata versus proprietate publica

Dreptul de proprietate este o trasatura fundamentala distincta a diferitelor sisteme economice, iar caracteristicile sale pot fi evaluate, chiar daca uneori acest lucru se realizeaza imperfect. Modificarile importante in natura proprietatii (proportia proprietate publica/proprietate privata) pot altera fundamental natura sistemelor economice capitaliste. Intr-adevar, daca statul detine intr-o proportie majora proprietatea, atunci nu se va mai putea clasifica un sistem economic ca fiind capitalist.

Sistemele capitaliste reale sunt mixte, unele detinand un procent mai mare de proprietate publica decat altele. Privatizarea apare atunci cand proprietatea publica se vinde sau trece in posesia proprietarilor privati. Proprietatea publica apare atunci cand procesul are loc in sens invers, fenomen cunoscut sub numele de nationalizare.

Raportul proprietate publica/proprietate privata poate fi modificat fie prin programe guvernamentale (Guvernul Federal S.U.A. a creat un asemenea program in timpul marii crize in Tennessee), fie prin actiuni directe de vanzare-cumparare ale guvernului. Prin vanzarea procentului de actiuni pe care il detinea la British Air, Guvernul britanic a crescut proprietatea privata in Marea Britanie, iar prin cumpararea unei companii falimentare de otel (British Steel) a crescut proprietatea publica.

De cele mai multe ori opinia publica s-a manifestat dominant in favoarea cresterii rolului proprietatii publice in U.S.A., in timpul marii crize. In Marea Britanie, alegerea guvernului laburist in anii 1940-1950 a evidentiat un suport politic pentru procesul de nationalizare, in timp ce guvernul conservator din anii 1970 si 1990 a evidentiat un sprijin pentru procesul de privatizare. Alternanta guvernelor socialiste si conservatoare (a se intelege de dreapta) din Franta au reflectat aceeasi politica de privatizare si nationalizare. In fosta Republica Federala Germania, guvernele socialiste si conservatoare au favorizat continuu procesul de privatizare de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, in acest fel, mari parti din proprietatea publica a fost transferata de guvernul german in proprietate privata in era postbelica.

In ceea ce priveste structura proprietatii in S.U.A. datele statistice arata faptul ca structura pamantului (privit ca proprietate) nu s-a modificat considerabil din 1930, precum si procentul de out-put realizat de intreprinderile guvernamentale. Dupa o crestere a proprietatii publice la inceputul anilor 1930, procentul acesteia a ramas relativ stabil, in pofida unei cresteri substantiale a consumului guvernamental. Tabelul 1. prezinta procentul de capital fix detinut in anii 1955, 1980 si 2005 de catre guvernele a sapte tari industrializate. Se observa ca procentul de capital fix detinut de guverne nu a variat semnificativ de-a lungul timpului.

Tabelul 1.- Structura capitalului fix detinut de catre guvern in tarile capitaliste dezvoltate (% in total)

Concluzia este ca raportul proprietate publica/proprietate privata a ramas relativ constant timp de sase decenii, deci in aceste tari s-a ajuns la un consens in ceea ce priveste proportia tipului de proprietate. Schimbarile de guvern nu au alterat in mod considerabil consensul, altfel punerea in practica a oricaror politici economice ar fi devenit dificila.

b. Reforma economica in domeniul procesul decizional: tendinte evolutive in sectorul concurentei

Modificarile aparute asupra climatului concurential din economiile capitaliste pot altera natura competitiei dintre actorii economici, dar nu au ca rezultat schimbarea naturii sistemului (acesta nu inceteaza de a mai fi capitalist). Chiar si o economie capitalista, in care monopolul este o forma de organizare des intalnita, poate opera ineficient si poate obliga consumatorii sa plateasca preturi mai ridicate pentru bunurile si serviciile respective, dar sistemul in sine ramane tot capitalist.

Gradul de competitivitate in aceste sisteme este influentat de legile antitrust, regulamente, politica comerciala, dar cu toate acestea este extrem de dificil in a generaliza care este politica statului fata de competitie.

Dereglementarea in anumite ramuri economice este un alt aspect ce ilustreaza politica statului fata de competitie. Cand o industrie, competitiva prin potentialul sau, este reglementata de catre stat (ceea ce deseori genereaza un comportament anti-competitie), gradul de competitivitate se reduce. Aceasta tendinta de dereglementare (cunoscut ca un proces de retragere a statului din economie) a inceput la sfarsitul anilor 1970 in S.U.A., si a continuat in America de Nord, Europa Occidentala si Japonia in anii 1980 si in tariile Europei de Est dupa anii 90. Procesul de dereglementare a fost mult mai pronuntat in transporturi, comunicatii si sistemul financiar bancar.

Un aspect mult mai putin vizibil al politicii statului fata de competitie, si implicit mult mai dificil de caracterizat, il constituie politica antitrust si mecanismele de punere in practica a acesteia. Majoritatea tarilor capitaliste industrializate au permis existenta mai multor exceptii de la legile antitrust decat a facut-o S.U.A. Legile antitrust au rolul de a preveni abuzul acolo unde exista un monopol. Spre deosebire de legislatia S.U.A., care declara ilegal orice aranjament de stabilire a unor preturi formale, alte state capitaliste industrializate apreciaza aceste acorduri de stabilire a preturilor ca fiind legale, daca preturile au un nivel rezonabil. In S.U.A. au intervenit o serie de modificari in legislatia antitrust din 1930. Principala modificare o reprezinta aparitia unei institutii specifice care reglementeaza legislatia antitrust; pana in anii 1950 aceasta institutie interpreta orice comportament anti-competitie ca fiind necorespunzator, dar dupa 1950 interpreteaza actiunea monopolurilor ca fiind necorespunzatoare doar acolo unde acestea abuzeaza de puterea lor.

In anii 1970 si 1980 s-a observat o interpretare mult mai liberala a legilor antitrust, pornindu-se de la premisa ca pe plan international competitia este mult mai acerba si o societate comerciala nu trebuie penalizata pentru succesul sau (se are in vedere in principal aparitia monopolurilor tehnologice - vezi cazurile ATT si Microsoft etc.).

Cresterea gradului de competitie internationala si dereglementarea a condus la intensificarea concurentei intre actorii economici. Dezvoltarea accelerata a progresului tehnologic a permis aparitia unei game largi de produse si implicit la o competitie mult mai stransa. William Shepherd a realizat o evaluare a evolutiei competitiei in economia S.U.A. El a ajuns la concluzia ca economia americana a devenit mult mai competitiva dupa anii 1960, ca o consecinta a cresterii competitiei internationale si a continuarii procesului de dereglementare. In conformitate cu studiul realizat de Shepherd, procentul economiei americane care a fost efectiv competitiv a ramas relativ stabil, intre 52-54% in intervalul 1939-1958, dar a crescut la 77% in 1980, ajungind la circa 80% in 2005. Studii similare nu au fost realizate si pentru alte tari industrializate, astfel incat nu se poate sti daca experienta americana este reprezentativa sau nu. Oricum, deoarece toate tarile capitaliste industrializate au constituit subiectul cresterii competitiei internationale, impactul acestei dezvoltari a fost cel putin egal in aceste tari.

c. Recompensele. Redistribuirea veniturilor in capitalism

Capitalismul utilizeaza recompensele materiale pentru a motiva comportamentul economic. Daca statul capitalist altereaza distributie veniturilor detinute, participantii care realizeaza aceste venituri vor fi mai putin interesati in realizarea lor. De exemplu, daca sistemul tinde sa egalizeze distributia veniturilor dupa impunerea fiscala, atunci recompensele materiale vor inceta sa mai ghideze economic procesul decizional. Modificarile sistemului fiscal pot astfel sa produca schimbari importante in natura sistemului economic capitalist.

Pentru ca un sistem fiscal sa aiba un impact mare asupra sistemului de recompensare, taxele trebuie sa cuprinda o mare parte a veniturilor realizate in economie si sa permita redistribuirea. Venitul este redistribuit fie prin impunere fiscala progresiva (proportional cu veniturile realizate), fie prin impunere fiscala regresiva (invers proportional cu veniturile realizate). Redistribuirea venitului trebuie sa cuprinda toate formele de factori ce genereaza venit si trebuie realizata progresiv pentru a nu bloca activitatea economica generatoare de venit.

Tabelul 2. cuprinde informatii asupra schimbarilor intervenite in sistemul de impunere fiscala a veniturilor in anii 1960 si 1985, precum si despre nivelul impozitelor aplicate asupra altor bunuri

Tabelul 2. - Modificari ale sistemului fiscal in state capitaliste dezvoltate

Tabelul arata ca in toate statele capitaliste taxele privite ca procent au crescut (in S.U.A. cea mai mica crestere a fost de la 27% la 29%, iar in Suedia de la 28% la 49%, fiind cea mai semnificativa crestere).

Impozitele asupra venitului si asupra bunurilor ofera informatii indirecte asupra rolului de redistribuire a veniturilor de catre sistemul fiscal. Impozitele asupra venitului tind sa fie progresive, iar cele asupra bunurilor - regresive. In cateva tari din cele analizate venitul obtinut din impozitare ramane stabil sau scade; iar in altele venitul obtinut din impozitare este acelasi sau creste foarte usor. Sunt totusi si tari la care intalnim modificari importante (crestere in cazul Italiei si scadere in cazul Suediei).

Tabelul exemplifica si o descrestere generala a veniturilor din impozite asupra bunurilor. Volumul taxelor incasate a scazut substantial in Franta, Italia si Japonia, in timp ce in Canada si S.U.A. au inregistrat cresteri nesemnificative.

Neavand informatii valabile asupra ratelor de impozitare in fiecare tara, se incerca facem o evaluare a acestui proces. In ceea ce priveste sistemele analizate se observa ca s-a inregistrat o crestere substantiala a volumului de impozite obtinute in urma impunerii fiscale a venitului, dar nu se observa o modificare substantiala a sistemului de impozitare. Concluzia care se desprinde este aceea ca rolul de redistribuire a sistemului fiscal nu s-a modificat foarte mult in tarile capitaliste, chiar daca volumul veniturilor din impozite a crescut semnificativ.

Intrebarea care apare este: Ce au facut guvernele capitaliste cu aceasta crestere de venituri din impozite si taxe? Ultima coloana a tabelului ofera raspunsul: cresterea semnificativa a cheltuielilor cu asistenta sociala (denumite transferuri de securitate sociala) ca procent in structura P.N.B. Efectul transferurilor de securitate sociala asupra recompenselor economice depinde de modul in care acestea sunt distribuite. Daca ele sunt distribuite in concordanta cu contributia participantilor, atunci nu altereaza rolul distributiei veniturilor; daca aceste transferuri sunt realizate intr-o maniera necorespunzatoare cu contributia participantilor (asa cum sunt programele pentru saraci), atunci rolul distributiei veniturilor este alterat. Exemplu: Aceasta concluzie este cel mai usor de observat in cazul S.U.A., unde desi sistemul fiscal isi pastreaza rolul de redistribuire a veniturilor se intalnesc si transferuri cu caracter social. Principalul instrument al statului american de redistribuire a veniturilor il constituie transferurile sociale catre cei care au venituri foarte reduse.

O principala caracteristica a sistemului economic capitalist o reprezinta faptul ca proprietarii de capital (proprietarii individuali, parteneri de afaceri, actionari corporativi) sunt recompensati si din profitul intreprinderii unde detin cote-parti. In schimb, muncitorii sunt platiti direct prin salariu.

Capitalismul poate schimba aceasta caracteristica oferind posibilitatea, in anumite cazuri, ca salariatilor sa le revina o cota-parte din profit. Deoarece profitul poate fluctua de-a lungul timpului comparativ cu venitul salarial, proprietarii (managerii) incheie intelegeri contractuale cu salariatii prin care se angajeaza sa le plateasca un salariu atata timp cat sunt solvabili. In schimb, proprietarii de capital vor fi recompensati pe masura riscurilor asumate.

Natura fundamentala a relatiei dintre muncitor si proprietarul de capital poate fi denaturata prin modul de participare la profit in anumite situatii. Daca recompensa economica a angajatului depinde partial sau total de profitul afacerii, atunci muncitorul devine si el, partial sau total, un capitalist si isi asuma riscul corespunzator.

Avantajul participarii la profit este acela ca muncitorii devin material interesati de profitabilitatea intreprinderii. Vor fi mai preocupati de procesul muncii si de cel de economisire decat erau inainte.

Notiunea de participare la profit nu este noua, dar a captat atentia economistilor din tarile capitaliste deoarece Japonia a utilizat aceasta forma de cointeresare pe o scara larga dupa cel de-al doilea razboi mondial, media bonusurilor pe muncitor poate ajunge si la un sfert din veniturile realizate, dar si acestea raman fluctuante cu profiturile intreprinderii.

d.      Reforma in cadrul mecanismelor de informare.

Piata versus Plan

O caracteristica importanta a sistemelor economice capitaliste o constituie capacitatea acestora de a furniza informatii pentru factorii de decizie in urma analizei pietei. In acelasi timp, exista si in prezent o dezbatere publica daca mecanismele pietei au capacitatea de a reduce sau elimina interventia statului in economie; interventie ce cunoaste diferite forme si variaza ca intensitate in timp.

O importanta schimbare a constituit-o acceptarea ideii, de catre majoritatea specialistilor, ca guvernul este responsabil de stabilitatea macroeconomica. Aceasta transformare, presupune implementarea gandirii economice keynesiene, a intervenit in perioada postbelica, dar mai ales dupa anii 1960. Guvernele capitaliste utilizeaza diferite instrumente, atat din sfera fiscala cat si din sfera monetara, pentru a realiza macrostabilizarea, foarte important fiind faptul ca e vazuta ca o functie a statului.

Un alt tip de schimbare care se intalneste in tarile capitaliste o reprezinta introducerea anumitor mecanisme de planificare si implicit reducerea rolului mecanismelor pietei. Din aceasta perspectiva apar diferente importante intre sistemele capitaliste reale si de multe ori este acest lucru este foarte dificil de evaluat.

De exemplu, pe masura ce vor fi prezentate studiile de caz in acest curs, vor apare contraste interesante intre sistemele capitaliste. Marea Britanie, o tara cunoscuta pentru rolul important pe care il are guvernul in economia de piata, dispune de o experienta extrem de redusa in planificarea economica la nivel national. Franta, pe de alta parte, este binecunoscuta pentru aplicarea planurilor indicative; care reprezinta o abordare mult mai nuantata a planificarii cu rolul de a asigura beneficii certe (un proces decizional mai bine argumentat si bazat pe informatii de o calitate mai buna) actorilor economici si sunt supuse unei autoritati de control intr-un regim democratic. Din pacate, asa se va observa ca este dificil in a stabili care parti ale planurilor indicative au un impact semnificativ asupra rezultatelor economice.

Japonia este un alt caz interesant de economie de piata capitalista unde statul are un rol foarte important, dar ca si in cazul Marii Britanii, rolul statului este exercitat in realitate prin terte institutii si nu printr-o planificare directa. Aceasta problematica a rolului statului in economie ramane actuala si in prezent.

Exista si anumite cazuri unde sistemele capitaliste au dezvoltat anumite forme de planificare care sa permita modificarea rezultatelor economice, cel mai bun exemplu fiind cel al statelor scandinave. Si in S.U.A. au fost introduse anumite planuri, dar rezultatele au fost nesemnificative de-a lungul anilor. In S.U.A. nu exista planuri in sensul utilizarii unor mecanisme de planificare la nivel national, rolul de fundamentare a deciziilor economice revenind puternicelor entitati corporatiste. Aceste discutii au pus in evidenta rolul statului in economie, dar realitatea concreta a demonstrat ca exista si alte modalitati de a construi o economie capitalista (ex: politicile industriale care genereaza schimbari prin implementarea accelerata a progresului tehnologic).

Indiferent de natura si de gradul de interventia a statului in economie, majoritatea tarilor capitaliste nu utilizeaza in mod semnificativ mecanismul planificarii in alocarea resurselor.

3. Reforma -Schimbari in sistemele economice socialiste

Modificarea sistemica a unei economii poarta denumirea de reforma, care este un proces caruia i se supun sistemele capitaliste, cat si sistemele socialiste.

In examinarea impactului reformei economice se observa ca este dificil in a evalua rezultatele acesteia prin studiul modificarilor uneia sau mai multor componente ale sistemului, dar incidenta reformei trebuie evaluata din punct de vedere a rezultatelor economice efective. Analiza realizata, prin prisma acestei viziuni, in sistemele socialiste planificate obliga sa se remarce ca influenta acestora asupra rezultatelor economice a fost extrem de redusa.

Un exemplu este reforma lui Kosighin din anii 1960 din Uniunea Sovietica, chiar daca s-au modificat regulile in baza carora erau conduse intreprinderile in speranta cresterii eficientei in economie, in practica aceasta actiune a esuat. In lumina efectelor relativ limitate ale reformelor din sistemele socialiste planificate acestea au fost caracterizate ca simple experimente Exista o tendinta de a vedea reformele contemporane specifice anilor,'80-'90, din sistemele socialiste ca avand un caracter radical, chiar daca performantele economice inregistrata de acestea a fost extrem de redusa. Natura programelor de reforma aplicate recent in sistemele socialiste au capatat un interes crescut atat din punct de vedere teoretic, cat si practic.

Reforma sistemelor economice socialiste este focalizata asupra a patru problematici:

care au fost factorii economici majori care au condus reforma economica in sistemele economice socialiste?

ce optiuni de reforma sau modele alternative sunt valabile pentru schimbarea componentelor sistemului economic existent in aceste tari?

in conditiile in care aceste reforme sunt vazute ca fiind radicale, cum se va putea realiza obiectiv implementarea acestora?

in cazul in care majoritatea sau toate componentele sistemului se modifica intr-un grad mai mare sau mai mic, exista posibilitatea definirii unui sistem in tranzitie si identificarii naturii politicilor necesare sa ghideze acest proces de tranzitie?

a. De ce este necesara reforma sistemelor socialiste?

Desi conceptual reforma economica se bucura de un mare interes teoretic, programele de reforma din sistemele socialiste au condus catre o abordare mult mai pragmatica a problematicii in cauza. Fortele care au promovat reforma economica in Europa de Est si Uniunea Sovietica erau ingrijorate de performantele economice din ce in ce mai reduse. Majoritatea indicatorilor economici au aratat ca sistemul sovietic se afla in regres in ultimul deceniu (1980-1989), in conditiile in care se urmarea o crestere rapida a economiei, asemenea concluzii nu erau deloc incurajatoare.

Fara o imbunatatire semnificativa a productivitatii muncii, cresterea gradului de bunastare economica a cetatenilor ramanea un simplu deziderat.

Au existat multe cauze care au determinat slabele performante economice ale sistemelor socialiste, dar incercarea de a trece de la o crestere economica de tip extensiv la una de tip intensiv s-a dovedit foarte dificila. Modelul stalinist avea ca si obiectiv utilizarea la capacitate maxima si aducea cu orice pret a resurselor in procesul de productie. Ideea subutilizarii resurselor a fost abandonata de catre toate sistemele socialiste. Aceste sisteme nu erau conduse dupa regulile pietei, iar alocarea, dotarea tehnologica nu a dus la rezultatele scontate; eficienta nu a fost unul din elementele prin care sistemul economic de comanda clasic a devenit performant.

Mai mult, in contrast cu natura ciclica a problematicii productivitatii in sistemele de piata, sistemele socialiste au cunoscut un declin continuu al productivitatii de-a lungul anilor 1980.

Interesant este faptul ca reforma in sistemele socialiste a inceput la mijlocul anilor 1960 si a crescut in intensitate in anii 1980 si 1990. Incepand cu mijlocul anilor 1980, performanta in majoritatea tarilor socialiste s-a deteriorat pana in punctul in care cerintele primare ale cetatenilor nu au mai putut fi satisfacute. In conditiile neadecvarii recompenselor materiale si morale a comportamentului economic, imbunatatirea productivitatii a ramas o simpla speranta. Majoritatea sistemelor socialiste nu au mai fost capabile sa concureze suficient de bine pe pietele externe si, implicit au inceput sa aiba probleme in asigurarea importului pentru bunurile necesare neacoperite din productia interna.

Privita din aceasta perspectiva,necesitatea imperativa a unor reforme apare ca evidenta in sistemele socialiste.

b. Sistemele economice socialiste: modele de reforma

Se observa ca reforma sistemelor socialiste s-a focalizat asupra modificarii unuia sau tuturor componentelor sistemului; de asemenea, s-a precizat faptul ca reforma a fost evaluata ca avand rezultate modeste privite atat prin prisma schimbarii structurii sistemului, cat si prin rezultatele economice detinute.

Reformele radicale puse in practica dupa anii 90 au putut genera modificari ale sistemului, atat in ansamblu, cat si pe fiecare din componentele sale, principalul lor obiectiv fiind trecerea de la economia socialista centralizata la economia de piata capitalista.

Literatura economica care a analizat si analizeaza reforma economica in sistemele socialiste s-a focalizat asupra unor modele care difera intre ele prin intensitatea cu care acestea au fost puse in practica. Din acest punct de vedere, reforma statelor socialiste se studiaza, in functie de caracteristici pe trei directii:

incercari de a imbunatati procesul de planificare;

modificari ale acordurilor organizationale;

descentralizarea procesului decizional.

Toate cele trei directii de actiune au produs modificari ale celor patru componente ale sistemului si cu o anumita indulgenta pot fi considerate ca si modele de sine statatoare. Multi analisti ai reformelor aplicate in sistemele socialiste au caracterizat primele doua directii de actiune ca fiind modificari de o joasa intensitate avand ca scop intr-o prima faza imbunatatirea sistemului traditional socialist si negenerand imbunatatirea semnificativa a performantelor economice. Pe de alta parte, cea de-a treia directie de actiune, descentralizarea, a devenit asociata cu reforma economica radicala si care implica modificari de sistem majore.

Aceasta nuantare permite emiterea de judecati de valoare mult mai obiective asupra directiilor de actiune prin care procesul de reforma a fost implementat sau a trecerii de la sistemul economiei de comanda la sistemul economiei de piata.

c. Reforma sistemelor de planificare

Multi observatori occidentali considera ca imbunatatirea mecanismelor de planificare este o alternativa pentru determinarea unor schimbari majore ale sistemului economic. Argumentele care sustin o asemenea afirmatie pornesc de la premisa ca planificarea nu a fost perfecta si ca aceasta, privita ca proces, poate fi imbunatatita prin utilizarea pe scara larga a tehnologiilor informationale. Daca in urma cu cateva decenii managerii de intreprindere luau decizii gresite datorita lipsei de informatii, acum acest proces este mult imbunatatit prin accesul la diverse informatii. Dezvoltarea unor noi metode de planificare, instalarea unor canale de informati mai performante si acordarea unei atentii mai mari pentru un sistem de recompense corespunzator, ar trebui, sa ofere un sistem de planificare perfect care sa permita imbunatatirea performantelor economice ale oricarui sistem.

Deceniul sapte, anii 1970, a fost acea perioada de timp cand s-au facut cele mai multe incercari de imbunatatire a procesului de planificare atat in ex-U.R.S.S., cat si in Europa de Est.

d. Reforma organizationala

Schimbarea aranjamentelor organizationale ale structurii de planificare existente reprezinta o a doua alternativa de reforma. O reforma organizationala tipica are in vedere structurarea unor organizatii intermediare in ierarhia organizationala. Ministrii sunt prea putin implicati fata de intreprinderile pe care le conduc. Mai mult, fiecare ministru supervizeaza intreprinderi care produc o gama larga de bunuri; acestia nu pot fi la curent cu problemele specifice ale fiecarei intreprinderi. Astfel, apare necesitatea existentei unor agentii sau asociatii profesionale, care sa aiba rolul de a realiza o interfata intre echipele ministeriale si managerii de intreprinderi. Acest grup organizational intermediar ar trebui sa dispuna de capacitatea de a intelege si de a administra un grup de firme, ce prezinta o tipologie de activitatii economice comune, cu mai mult succes

Un alt mod de a implementa reforma organizationala este trecerea de la planificarea sectoriala la planificarea regionala. O economie planificata pe baze sectoriale poate pune, la un moment dat, interesele de ramura deasupra intereselor nationale. Trecerea la planificarea regionala poate determina depasirea obstacolelor pe care le pune birocratia si incurajeaza fluxurile informationale catre unitatile economice. Este genul de reforma pe care Nikita Hrusciov a incercat-o in ex-U.R.S.S., dar fara succes, catre sfarsitul deceniului cinci si inceputul deceniului sase.

e. Descentralizarea-atribut al reformei in cadrul sistemelor economice socialiste

Descentralizarea, a treia categorie de reforme a sistemelor socialiste, este dificil de a fi caracterizata cu precizie. In termeni generali, descentralizarea reprezinta procesul de delegare a autoritatii decizionale si a responsabilitatilor de la nivelurile superioare la cele inferioare. Descentralizarea este deseori vazuta ca o reforma reala care poate produce schimbari fundamentale ale naturii sistemului si in special reduce rolul planificarii centralizate.

Descentralizarea presupune ca deciziile de alocare a resurselor vor fi trecute in sarcina unor niveluri ierarhice inferioare. Mult mai important este faptul ca intr-o economie descentralizata deciziile nu mai sunt luate de planificatori, ci de catre cei de la niveluri ierarhice inferioare, iar acestia trebuie sa opereze cu o serie de termeni ca: pret, cost, profit, cifra de afaceri etc. In acest sens, managerii de intreprindere vor deveni mai putin atenti la semnalele planificatorilor si mai receptivi la semnalele trimise de piata.

Acest gen de reforma economica a fost frecvent caracterizata ca o reforma reala, ori cel putin ca o reforma semnificativa, in termeni contemporani denumita reforma radicala. Existenta sa da nastere la noi si dificile intrebari in legatura cu dezvoltarea pietelor, sistemele anterioare fiind dominate de planificatori, de proprietatea de stat si de absenta semnalelor pietei. In final, trebuie notat faptul ca o clasificare a reformelor in acest mod poate fi utila, putinele eforturi depuse in analiza unor sisteme practice reducandu-se la abordari unidimensionale. Spre exemplu, contrastul este evident intre eforturile de reforma realizate in anii 50-70 in ex-U.R.S.S. si eforturile de reforma depuse in prezent de tarile est-europene. Prima avea un caracter mai mult organizational si a avut un impact nesemnificativ, in timp ce in a doua situatie se are de-a face cu o inlocuire a sistemului centralizat cu un sistem bazat pe economia de piata. Intensitatea procesului de reforma obliga sa se acorde o atentie sporita implementarii institutiilor si organizatiilor care dau sens economiei de piata, precum si politicilor economice aplicate pe parcursul procesului de tranzitie.

f. Programele de reforma radicala: proiect si dezvoltare

Structura politica s-a modificat si, indiferent cum sunt prezentate programele de reforma, toate au determinat schimbari fundamentale ale sistemelor in cauza. In acest sens programele de reforma din prezent cunosc modificari semnificative, centrul de greutate deplasandu-se de la sistemul planificarii la sistemul economiei de piata.

Mai mult, daca in trecut incercarile de reforma au fost vazute ca directiva de la centru, in prezent programele de reforma pornesc de jos in sus si presupun o modificare substantiala a contractului social. Din acest punct de vedere mecanismele tranzitiei la economia de piata sunt mult mai dificile de pus in practica datorita lipsei unei viziuni unitare asupra obiectivelor economice ce trebuie urmarite. Din acest motiv este prematur a preciza "demisia socialismului din istorie" si a politicilor socialiste in zone precum distributia venitului, bunurile publice si altele.

Atat proiectarea programelor de reforma cat si implementarea acestora sunt influentate de o varietate de factori care difera de la o tara la alta. Ar fi mult mai usor sa analizam separat acesti factori, dar in economia reala acestia se afla in relatii de interdependenta si cunosc conexiuni dintre cele mai variate astfel:

1. Promovarea schimbarii in orice sistem se loveste de rezistenta unei parti a participantilor ce se constituie in subiecti ai sistemului. Astfel, natura sistemului politic si evolutia acestuia de-a lungul timpului (si mai ales pe parcursul procesului de implementare a reformelor) se constituie in factori de favorizare si de restrictie a succesului reformelor economice. Spre exemplu, in sistemele centralizate si dominate de un singur partid politic de-a lungul anilor, participantii si-au atins obiectivele lucrand cu sistemul. In acest sens, este de asteptat ca managerii, administratorii, birocratia si acele segmente ale populatiei ale caror pozitii economice le vor fi afectate sa opuna rezistenta la schimbare. Chiar si in cazul cand puterea politica a ramas centralizata, participantii opun rezistenta la schimbari atunci cand nu este in interesul lor de a o sustine. Eforturile de reforma nereusite din Uniunea Sovietica constituie un foarte bun exemplu. Prin contrast, esuarea tentativei loviturii de stat din august 1991, demisia Partidului Comunist si declaratia de independenta de catre mai multe republici sovietice reprezinta toate acele forte care au redus semnificativ rezistenta participantilor la schimbare. Oricum, avand in vedere importanta factorilor politici in dezvoltarea si implementarea reformelor economice, este important a se aprecia ca reforma economica este un proces dificil. Sistemul politic insusi nu poate fi acuzat automat de problemele care apar in proiectarea si implementarea reformelor.

2. Factorii de mediu care, asa cum s-a argumentat anterior, afecteaza rezultatele economice au un rol determinant in succesul reformei. Asemenea factori sunt multi si variati; de exemplu, marimea tarii, resursele naturale si problematica dezvoltarii regionale sunt factori cheie. Este nerezonabil sa se afirme ca schimbarile sistemice sunt facilitate in sistemele care nu au resurse primare sau care nu sufera disparitati regionale extreme.

3. Natura sistemului economic si politicile promovate in trecut sunt importante. Spre exemplu, se poate argumenta ca un sistem care a fost relativ centralizat, care a cunoscut o aversiune fata de comertul international si care a promovat o anumita tipologie a problematicii investitilor a creat si a sustinut anumite aranjamente organizationale ce vor fi foarte dificil de modificat. Astfel, structura industriala va trebui sa-si mute centrul de greutate de la industria grea catre nevoile consumatorilor, dar lipsa impactului pietelor externe asupra structurii economice o va face dificil de adaptat la noile cerinte. In sistemele centralizate dominate de aranjamente planificate nu au fost dezvoltate elementele de infrastructura necesare pentru un proces decizional descentralizat. Aranjamentele bancare in asemenea sisteme nu favorizeaza dezvoltarea pietelor, iar politica monetara nu se constituie intr-un mecanism de ghidare a sistemului. In acest fel, dezvoltarea reformelor variaza in functie de experienta economica a tarilor si nu trebuie sa surprinda daca aceasta experienta este diferita in cazul Poloniei, Iugoslaviei sau Albaniei. Nu este adevarat ca nivelul de dezvoltare economica atins la un moment dat este foarte important, ceea ce este cu adevarat important este natura acestei dezvoltari in termeni de mecanisme utilizate, de politici urmate, de intervalul de timp implicat, intr-un cuvant de sistemul economic rezultat.

g. Programul de reforma: implementarea

Procesul actual de implementare a reformelor economice a inceput sa fie inteles mai bine in ultima vreme. Aceasta deoarece reformele recente, in special cele din Europa de Est si potential cele din spatiul ex-sovietic, au cunoscut o modificare fundamentala: dezvoltarea economiei de piata prin procesul de privatizare, dezvoltarea unei infrastructuri specifice economiei de piata si promovarea unor politici economice corespunzatoare sunt utilizate pentru ghidarea sistemelor de piata. Tinand cont de aceste circumstante speciale este necesar a lua in considerare nu numai proiectul de baza al programului de reforma, ci si conditiile in care acesta a fost implementat si, in special, natura procesului de tranzitie. In timpul acestui proces, elemente ale noului si vechiului sistem coexista, mecanismele capabile sa ghideze economia prezinta caracteristici ale ambelor sisteme si o varietate de noi si importante probleme aparte.

In primul rand problema gradualitatii este foarte importanta. Gradualitatea poate fi caracterizata in diferite moduri, iar in trecut accentul s-a pus pe abordarea sectoriala a reformelor economice.Spre exemplu a devenit clar ca China a ales cu entuziasm transformarile in economia rurala in primul rand, si ajustarea altor sectoare in al doilea rand. Se poate argumenta ca aceasta strategie are sens intr-o tara saraca cu segmente largi din populatie angajate in activitati agricole. Experienta sovietica ofera un contrast interesant. Studiind "Perestroika", devine evident ca nu sectorul agricol a fost ales pentru transformare, dezvoltarea complexului militaro-industrial la un nivel ce presupunea anumite nevoi de aparare, mult superioare Chinei, a generat o dezvoltare inadecvata a sectorului agricol cu implicatii directe asupra necesitatilor zilnice de aprovizionare a cetatenilor sovietici. Anumite eforturi de a rezolva aceste probleme pot genera o crestere substantiala a beneficiilor si pot incuraja populatia sa suporte procesul reformelor la un cost acceptabil.

Gradualitatea a fost vazuta ca o problema aparte a strategiei reformelor, dar necesita o interpretare specifica. Se considera cazul unui manager de intreprindere intr-o economie planificata care trebuie sa aloce resursele tinand cont de piata. Daca preturile sunt utilizate in procesul decizional, mecanismul pentru stabilirea si modificarea preturilor trebuie dezvoltat. S-a retinut deja ca daca preturile inlocuiesc regulile planificarii in procesul decizional, acestea trebuie sa reflecte insuficiente relative (mecanismul preturilor reflecta mai bine realitatea decat in cazul stabilirii lor de catre autoritatea centrala).

Intrebarea care se ridica : "este suficient un singur mecanism specific economiei de piata pentru a schimba modul de conducere a intreprinderilor?" Necesitatea gradualitatii reformelor este evidenta, precum si existenta anumitor dezechilibre pe parcursul acestor reforme. Daca deciziile luate la nivelul gospodariilor (menajelor) si intreprinderilor se iau tinand cont de semnalele pietei (preturi), atunci preturile existente trebuie sa fie schimbate cand nu mai reflecta realitatea economica si mai ales mecanismul de formare a preturilor (piata) trebuie pus la locul lui si activat. Mecanismele pietei sunt usor de definit in teorie, dar problemele practice sunt mult mai complexe.

h. Privatizarea

In majoritatea programelor de reforma din statele socialiste, privatizarea este vazuta ca o problema majora. Premisa de baza a acestei actiuni este credinta ca proprietatea privata este esentiala pentru dezvoltarea pietelor, o viziune nu tocmai populara printre ganditorii socialisti. Oricum, asa cum s-a vazut exista diferente semnificative intre cazurile analizate. In anumite tari est-europene o conducere tenace spre privatizare a fost incetinita nu de catre ideologie, ci de dificultatile practice ale acestui proces. In alte cazuri, problema proprietatii este si in prezent in dezbatere.

Drepturile de proprietate in sistemele socialiste sunt inerente sub influenta politicului. Schimbarea acestor drepturi implica schimbari importante ale structurii de putere economica si a modului cum va fi folosita aceasta putere. Este dificil de a evalua intreprinderile in sistemul socialist; abordarea corporatista nu exista in aceste cazuri. Unele intreprinderi sunt eficiente, atractive si usor de privatizat; altele au pierderi si sunt neatractive pentru majoritatea cumparatorilor potentiali.

A doua problema care trebuie dezbatuta dupa gradualitatea reformelor este viteza cu care acestea sunt implementate. Abordarea gradualista presupune o implementare a reformelor in etape succesive cu mare atentie si cu viteza redusa; in acest caz este de asteptat ca sistemul reformat sa functioneze in conditii optime numai dupa cativa ani.

O abordare diferita de aceasta este "terapia de soc". In acest caz schimbarea politicilor economice si a mecanismelor se face repede si intr-o perioada scurta de timp. Viteza este vazuta ca invers proportionala cu intensitatea masurilor adoptate. De exemplu, aplicarea "terapiei de soc" in cazul Poloniei a fost vazuta ca posibil de realizat deoarece intensitatea masurilor de care avea nevoie economia poloneza nu a fost foarte mare. Mai mult, importul democratic pentru reforma a fost mai puternic in cazul Poloniei, se poate argumenta ca schimbarile rapide tind sa reduca rezistenta la schimbare. In practica, reforma sistemelor socialiste nu a tins sa fie rapida, viteza in care au fost introduse reformele fiind diferita de la stat la stat.

Al treilea element critic al implementarii reformelor este dezvoltarea actuala a componentelor noului sistem, desemnate sa inlocuiasca componentele sistemului socialist. Astfel, infrastructura necesara unui sistem bazat pe economia de piata trebuie construita; in acest sens este usor de inteles de ce procesul de reforme economice din Europa de Est este deseori vazut in termeni de privatizare.

Dincolo de problema actuala a implementarii privatizarii in sens tehnic, nu este intotdeauna clar ce tip de piata va rezulta. Este in general argumentat ca odata ce firmele sunt privatizate si mecanismele centralizate sunt eliminate, tranzactiile intre firme vor servi la ajustarea preturilor. Dar deseori, in special cand o tara este mica, structura industriala este inerent competitiva, necesitand dezvoltarea si implementarea procedurilor antitrust - un alt element care lipseste din infrastructura sistemelor socialiste.

i. Reforma si problemele sectoriale

Multe din discutiile despre reforma au fost, in general, despre natura procesului si despre probleme aparute la un nivel sau altul in eforturile de reformare radicala a sistemelor socialiste. Trebuie retinut ca fiecare sector in parte se confrunta cu probleme specifice. In agricultura apar probleme noi legate de privatizarea pamantului, dezvoltarea pietelor agricole si eliminarea subventiilor agricole. Problemele pot fi generale, dar solutiile concrete trebuie sa fie specifice fiecarui sector.

O alta zona critica o constituie comertul exterior. Asa cum s-a observat, reforma comertului exterior din multe puncte de vedere a fost o componenta critica de-a lungul procesului. Inca o data, probleme speciale apar. In majoritatea cazurilor, reforma aranjamentelor comertului exterior a inceput cu descentralizarea structurii de comert, de la monopolul ministerului de resort la nivelul intreprinderilor, modificarea regulilor utilizate in luarea deciziilor si schimbarea acordurilor financiare care stau la baza comertului.

Principala problema o constituie corectia aplicata monedei nationale catre o valoare cat mai aproape de realitate, precum si obtinerea convertibilitatii acesteia in cel mai scurt timp posibil. Fortele care influenteaza pietele financiar-monetare si valutare sunt treptat introduse, intr-o prima faza este acceptata o convertibilitate interna limitata, pentru ca in final convertibilitatea sa fie deplina.

j. Politicile de tranzitie

Atentia afost concentrata asupra problemelor complexe ale sistemului economic; in plus, fata de modificarile specifice trebuie avute in vedere si adaptarea politicilor economice la noua dinamica a realitatii. Apare astfel distinctia dintre sistem si politici. Problema dificila o constituie dezvoltarea unor politici macroeconomice coerente, in special a unor politici fiscale si monetare corespunzatoare. La acest nivel macroeconomic este esentiala dezvoltarea unor politici capabile sa sustina stabilitatea economica si in acelasi timp promovarea cresterii economice in contextul reformelor. Obiectivul il constituie stabilizarea macroeconomica si eficienta microeconomica.

Pe masura ce sunt studiate diferite sisteme economice, se observa ca sistemul socialist centralizat a angajat accesul direct al statului la resurse si la mecanismele de control, specifice. Un asemenea sistem beneficiaza de bugete importante, cheltuielile sunt controlate de catre stat, iar veniturile sunt colectate direct de la intreprinderi; politicile monetare si financiare au un rol limitat. Pe masura ce rolul statului se restrange trebuie dezvoltate noi surse de venit.

De-a lungul perioadei de tranzitie guvernele sunt tentate sa realizeze noi emisiuni de bani pentru a acoperi diverse deficite. In conditiile in care noile mecanisme ale pietei nu functioneaza, productia nu creste, inflatia se constituie intr-un rezultat inevitabil.

Descentralizarea procesului decizional la nivelul intreprinderilor, abandonarea politicilor specifice sistemului socialist au ca rezultat direct cretterea somajului. Din aceste considerente la nivelul sistemului trebuiesc introduse mecanisme prin care sa acorde indemnizatii de somaj si programe de reconversie profesionala.

Chiar si cu un program de reforma clar si rezonabil si cu o viziune limpede asupra obiectivelor ce trebuie indeplinite, perioada de tranzitie ofera provocari unice, iar practica depaseste deseori teoria. Nu exista retete magice pentru procesul de tranzitie si nu va fi acelasi in doua tari diferite.

k. Epoca Reformei

Este evident ca sfartitul anilor 90 reprezinta o decada dinamica pentru analiza sistemelor economice comparative. In trecut, sistemele economice erau stabile in limite rezonabile si orice reforma a fost modesta sau conservatoare. De la introducerea "Perestroikai" in Uniunea Sovietica termenul de reforme radicale a fost din ce in ce mai uzitat. Aceasta problematica a reformei implica reducerea sau eliminarea planificarii, introducerea mecanismelor pietei si expansiunea comertului exterior prin intermediul mecanismelor pietei. Proiectarea si introducerea acestor sisteme, schimbarile care trebuie promovate si raspunsul populatiei la acestea reprezinta provocari majore ale perioadei de tranzitie.