SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

esursele financiare in general reprezinta mijloace banesti necesare pentru finantarea obiectivelor economice si sociale, la diferite niveluri organizatorice ale societatii, fiind cuprinse in cadrul resurselor financiare generale ale societatii.

Resursele financiare se constituie la diferite niveluri ale administratiilor publice, in cadrul bugetelor intocmite de acestea, in:

bugetul de stat (administrat de guvern prin Ministerul Economiei si Finantelor);

bugetul asigurarilor sociale de stat - BASS (administrat de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale);

bugetul local (administrat de consiliile judetene si de primariile acestora);

bugetul asigurarilor sociale de sanatate (administrat de Casa de Asigurari de Sanatate);

bugetul fondului pentru somaj, constituit pe langa BASS;

bugetele institutiilor publice autonome

bugetul trezoreriei statului (administrat de Ministerul Economiei si Finantelor prin trezorerie);

bugetele creditelor externe rambursabile, contractate de autoritati publice sau garantate de stat;

bugetele finantarilor externe nerambursabile.

1. Structura resurselor financiare publice

Resursele financiare publice detin un loc important in totalul resurselor financiare generale ale societatii. Acest loc este determinat de dimensiunea sectorului public al sistemului bugetar, in special, si de obiectivele pe care statul si le propune a le organiza.

Nivelul resurselor necesare statului este determinat in primul rand de nivelul cheltuielilor publice. Cheltuielile publice exprima cererea de resurse financiare publice, iar veniturile pe care statul le poate mobiliza (impozite, taxe, contributii, alte prelevari) exprima posibilitatea de a se constitui la dispozitia statului.

Factorii care influenteaza nivelul resurselor financiare publice sunt:

economici (nivelul de dezvoltare economica, exprimat prin nivelul PIB si ritmul de crestere al PIB, care influenteaza volumul resurselor financiare publice);

financiari (sintetizeaza influenta celorlalti factori prin dimensiunea cheltuielilor publice, iar acestea influenteaza marimea deficitului bugetar a carui acoperire necesita resurse publice suplimentare);

monetari (dobanda, credit, masa monetara, care isi transmit influenta prin pret: cresterea preturilor, accentuarea fenomenelor inflationiste, care genereaza sporirea resurselor din impozite si taxe);

demografici (in anumite conditii pot influenta numarul populatiei active si sporirea numarului contribuabililor);

sociali (presupun redistribuirea resurselor in scopul asigurarii nevoilor de educatie, protectie, asigurari sociale si sanatate);

politico-militari (pot avea ca efect sporirea productiei si a veniturilor, cresterea contributiilor pentru asigurarile sociale, sporirea fiscalitatii, presiuni asupra bugetului general consolidat, influentand in acelasi timp nivelul resurselor financiare publice).

2. Principalele categorii de resurse financiare

2.1. Resurse financiare permanente si obligatorii

Sunt cele inscrise in bugete, respectiv cele care alimenteaza in mod permanent bugetele publice. Ele se inscriu in buget conform clasificatiei bugetare externe.

In bugetul de stat resursele permanente si obligatorii sunt:

I. Veniturile curente:

A. Venituri fiscale din care:

A.1. Impozite directe:

impozitul pe profit;

impozitul pe venitul persoanelor fizice.

A.2. Impozite indirecte:

- TVA;

- accizele;

- taxele vamale.

B. Venituri nefiscale

II. Venituri din capital:

- venituri din valorificarea bunurilor statului (vanzari, concesionari);

- venituri din valorificarea stocurilor de rezerva si de mobilizare;

- venituri din executarea creantelor bugetare).

III. VENITURI din rambursarea imprumuturilor acordate

IV. Venituri din donatii si sponsorizari

2.2. Resurse de trezorerie

Aceste resurse se refera la lichiditatile banesti pe care trezoreria trebuie sa le procure atunci cand incasarile din impozite, taxe si alte venituri bugetare nu asigura acoperirea completa a platilor exigibile, scadente. In asemenea situatii, golurile de trezorerie trebuie acoperite.

Trezoreria poate apela la:

disponibilitatile banesti din conturile sale;

avansurile oferite de BNR;

imprumuturile pe termen scurt (sunt utilizate cel mai frecvent). Pentru aceasta se folosesc titluri de stat pe termen scurt, denumite certificate de trezorerie.

2.3. Imprumuturile pe termen mediu si lung

Acestea sunt folosite pentru finantarea deficitului bugetar anual si pentru finantarea datoriei publice. Partea neacoperita cu resurse financiare a cheltuielilor reprezentand deficitul anual se finanteaza pe seama imprumuturilor pe termen mediu si lung. Refinantarea datoriei presupune faptul ca imprumuturile ajunse la scadenta pentru care nu exista resurse se finanteaza din imprumuturi.

2.4. Emisiunea monetara

Este o sursa posibil de utilizat pentru acoperirea deficitului bugetar, dar atat in legea bancara, cat si in legea finantelor publice este interzisa folosirea instrumentelor BNR pentru finantarea deficitului bugetar. Emisiunea monetara este limitata la maximum de institutiile financiare internationale.

3. Continutul si rolul impozitelor

Impozitul este prelevarea unei sume banesti la dispozitia statului in mod obligatoriu sau cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie directa si imediata din partea statului. Prelevarile se fac pe seama veniturilor si a averii persoanelor fizice si juridice, precum si pe seama circulatiei bunurilor si serviciilor.

Impozitele reprezinta sursa principala de formare a veniturilor statului
(a resurselor financiare publice). Ca forme de manifestare avem:

- impozitele;

- taxele;

- contributiile.

Uneori, impozitele au denumire de taxa (taxa pe valoarea adaugata - TVA), dar aceasta denumire este improprie. Deosebirea dintre impozit si taxa consta in faptul ca impozitul alimenteaza in general resursele statului (obligatie generala), in timp ce taxa este ocazionata de prestarea unor servicii (taxa judiciara).

In sistemul fiscal cele mai importante sunt impozitele, care aduc cele mai mari venituri la buget. Taxele pot fi mai multe, dar au un randament mai scazut. Contributiile sunt venituri publice care alimenteaza fonduri prestabilite. Contributiile se comporta ca si impozitele (contributiile pentru asigurari sociale), adica au aceeasi natura ca si impozitele.

Rolul impozitelor se manifesta pe urmatoarele planuri:

financiar - este rolul principal, intrucat impozitele aduc peste 90% din resursele bugetare (venituri fiscale) si trebuie sa aiba un randament ridicat;

economic - impozitele sunt folosite ca parghii pentru orientarea activitatii economice, a economiei pe anumite obiective, directii. De exemplu, stabilirea unor impozite cu cote diferentiate poate avea in vedere stimularea investitiilor in general sau in anumite domenii, stimularea exportului, stimularea cresterii productiei, exonerarea de la plata impozitelor;

social - prin intermediul impozitelor, statul redistribuie o parte importanta din produsul intern brut - PIB intre grupuri sociale si indivizi, intre persoanele fizice si cele juridice.

4. Elemente tehnice ale impozitelor

1. Obiectul. Este materia supusa impunerii (venitul, averea, patrimoniul). Se mai poate folosi ca baza de impozitare, sursa de plata, operatiunea impozabila. Sursa ne arata de unde se suporta impozitul.

2. Subiectul. Persoana (fizica sau juridica) responsabila in sarcina careia se asaza impozitul.

3. Suportatorul (destinatarul). Poate fi pentru impozitele directe acelasi cu subiectul sau platitorul, iar in cazul impozitelor indirecte este o alta persoana decat subiectul, de regula consumatorul final.

4. Cota de impunere

Cote fixe (sume fixe). Se aplica o suma fixa de bani pe unitatea fizica de masura a obiectului impozabil. Au o aplicabilitate restransa, se folosesc mai putin fata de cotele procentuale (spre exemplu, impozit stabilit la 100 de unitati monetare, valoare a obiectului impozabil).

Cote procentuale proportionale. Sunt cote unice stabilite pentru calculul impozitului in cazul unui obiect impozabil. Ca exceptie sunt cote care presupun o cota standard insotita de cote diferentiate. Calculul impozitelor cu ajutorul cotelor proportionale se realizeaza dupa urmatoarea formula:

unde:

I - marimea impozitului;

BI - baza de impozitare;

COTA - cota de impunere.

Se aplica la impozitul pe profit, accize, TVA, taxe vamale, impozite si taxe locale. Cotele proportionale au cea mai mare arie de raspandire.

Cote procentuale progresive. Sunt cote crescatoare. Pe masura ce creste obiectul impozabil, cresc si cotele de impunere. Aceasta duce la premisa ca, cu cat venitul este mai mare, cota este mai mare, iar impozitul va fi mai mare. Impunerea este progresiva. Progresivitatea impunerii este cea mai echilibrata. Pentru aplicarea cotelor progresive, legiuitorul stabileste intervalele de venit (denumite si transe) si, in mod corespunzator, nivelul cotelor de impunere aferente.

Cote procentuale progresive simple (globale). In cazul cotelor progresive simple, calculul impozitului se va face astfel: se identifica intervalul de venit in care este cuprins venitul impozabil si cota aferenta acestuia, iar apoi se aplica cota de impunere la venitul impozabil.

unde:

I - marimea impozitului;

V - marimea venitului;

COTA i - cota aferenta intervalului in care este cuprins venitul.

De exemplu:

Presupunem existenta a trei venituri:

V₁ = 5.000 u.m.;

V₂ = 12.000 u.m.;

V₃ = 20.000 u.m.

Pentru a calcula marimea impozitului pentru fiecare venit, mai intai trebuie sa identificam cota aferenta fiecaruia dintre cele trei venituri de mai sus.

Astfel, pentru V in valoare de 5.000 u.m., cota aferenta intervalului (intervalul este intre 3.001 u.m. - 5.000 u.m) in care este acesta cuprins este de 20. Pentru V , cota aferenta intervalului (intervalul este intre 11.001 u.m. - 15.000 u.m) este de 28, iar pentru V , cota aferenta intervalului (intervalul este intre 17.001 u.m. - 20.000 u.m.) este de 35.

Cote procentuale progresive compuse (pe transe). Aplicarea acestor cote progresive presupune descompunerea venitului in transe, aplicarea cotelor aferente transelor, calculul impozitului pentru fiecare transa, iar apoi insumarea impozitelor pe transe. Astfel se obtine impozitul aferent venitului.

De exemplu:

Consideram un venit V = 20.000 u.m. care se obtine in decursul unui an, care, defalcat pe perioade, arata astfel:

In prima perioada se obtin 3.000 u.m.

In a doua perioada se obtin 4.000 u.m.

In a treia perioada se obtin 5.000 u.m.

In a patra perioada se obtin 4.000 u.m.

In a cincea perioada se obtin 3.000 u.m.

In a sasea perioada se obtin 1.000 u.m.

Presupunem urmatoarele intervale de impozitare:

intre 1 u.m. - 3.000 u.m. cota este de 10%;

intre 3.001 u.m. - 7.000 u.m. cota este de 15%;

intre 7.001 u.m. - 12.000 u.m cota este de 20%;

intre 12.001 u.m. - 17.000 u.m. cota este de 25%;

intre 17.001 u.m. - 20.000 u.m cota este de 30%;

de la 20.000 u.m. in sus cota este de 35%.

In continuare, vom calcula marimea impozitului aferent venitului pentru fiecare perioada in parte, astfel:

In prima perioada se obtin in total 3.000 u.m., care corespund unei cote de impozitare de 10%. In a doua perioada se obtin 4.000 u.m. (ceea ce inseamna 3.000 u.m. din prima perioada plus 4.000 u.m. in a doua perioada, adica 7.000 u.m.), perioada careia ii revine o cota de impozitare de 15%. Cota de 15% se aplica numai pentru suma de 4.000 u.m. care au fost obtinute in a doua perioada. In a treia perioada se obtin 5.000 u.m., iar in total 12.000 u.m (3.000+4.000+5.000= 12.000 u.m.), perioada careia ii corespunde o cota de 20%. Cota de 20% se aplica doar pentru suma de 5.000 u.m., care a fost obtinuta in aceasta perioada. In mod similar se calculeaza impozitele si pentru celelalte perioade.

In concluzie, problema se pune in felul urmator:

V = 3.000 + 4.000 + 5.000 + 4.000 + 3.000 + 1.000 = 20.000 u.m.

I = 300 + 600 + 1.000 + 1.000 + 900 + 300 = 4.100 u.m.

In aceste conditii, putem calcula cota medie de fiscalitate sau gradul de fiscalitate, folosind urmatoarea formula:

,

unde:

Gf - gradul de fiscalitate

I - marimea impozitului

V - marimea venitului

Cotele progresive compuse se aplica de regula la impozitele pe veniturile persoanelor fizice, ele sunt cele mai echitabile. Numarul de platitori este foarte mare.

Cote procentuale regresive. Ele se modifica in sensul reducerii pe masura ce baza de impozitare creste, ele aplicandu-se de fiecare data numai la o anumita transa a bazei de impozitare.

Acest tip de cote este caracteristic impozitelor indirecte (impozite indirecte platite la cumpararea unui bun sau la solicitarea unui serviciu, drept cota procentuala fixa pe unitatea de produs, fiind aceeasi pentru toti contribuabilii, indiferent de marimea veniturilor acestora).

Ponderea impozitului determinat prin cote regresive este invers proportionala cu venitul acestuia.

5. Evaluarea obiectului impozabil

Directa

Prin declaratia platitorului. In acest caz, subiectul impozitului (persoana fizica sau juridica) are obligatia sa intocmeasca declaratia de impunere prin care se efectueaza evaluarea obiectului impozabil.

Prin declaratia unei terte persoane. Se aplica in cazul in care legiuitorul stabileste ca o terta persoana (care cunoaste foarte bine situatia contribuabilului) sa intocmeasca si sa depuna la organul fiscal declaratia privind impozitul in cazul impozitelor percepute prin stopaj la sursa, respectiv in cazul unor forme ale impozitului pe venit sau contributii ale persoanelor fizice.

Indirecta

Se realizeaza de organul fiscal si se poate efectua pe baza datelor de care dispune organul fiscal cu privire la bunurile imobiliare ale persoanelor fizice sau juridice. Aceasta poate fi forfetara, ceea ce inseamna o evaluare prin aproximare realizata de organul fiscal.

A. Evaluarea pe baza unor semne exterioare ale obiectului impozabil

este specifica impozitelor reale;

permite stabilirea cu aproximatie a marimii obiectului impozabil, fara a lua in considerare situatia persoanei ce detine obiectul respectiv;

este o evaluare simpla si putin costisitoare;

nu respecta principiul echitatii fiscale.

B. Evaluarea forfetara

organele fiscale atribuie, cu acordul subiectului impozabil, o anumita valoare obiectului impozabil.

C. Evaluarea administrativa

se stabileste valoarea materiei impozabile pe baza datelor avute la dispozitie.

6. Calculul impozitului

Metoda repartitiei. Prin intermediul acestei metode autoritatea statului stabileste volumul total al impozitului de incasat (la nivel local), apoi suma respectiva este repartizata pe unitati administrativ-teritoriale si, in cadrul acestora, pe platitori. Astfel se ajunge la o suma fixa datorata ca impozit de catre fiecare platitor.

In prezent, aceasta metoda nu are raspandire, fiind o metoda veche, intrucat prezinta urmatorul inconvenient: se ajunge ca, in unitati administrativ-teritoriale diferite, persoane de aceeasi categorie sociala sa datoreze sume diferite, ceea ce duce la incalcarea cerintei echitatii.

Metoda cotitatii (a cotelor de impunere). Este o metoda moderna, folosita in prezent, care presupune utilizarea cotelor de impunere (cote procentuale).

7. Perceperea impozitului

Reprezinta incasarea propriu-zisa a impozitelor si taxelor la bugetul statului. Se efectueaza in prezent prin intermediul aparatului fiscal.

Percepere directa. Intre platitori exista o relatie directa cu fiscul.

platitorul este obligat sa se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul datorat statului - denumit impozit portabil;

cand organul fiscal are obligatia de a se deplasa la domiciliul platitorilor pentru a le solicita sa achite impozitul - denumit impozit cherabil.

Stopaj la sursa. Plata impozitului este efectuata prin intermediul unei terte persoane (angajatorul sau cel care plateste veniturile impozabile unui contribuabil).

Cu ajutorul timbrelor fiscale. In general, pentru plata taxelor se pot folosi timbre fiscale fie sub forma materiala de timbre, de hartii cu valoare, fie cu emiterea unor chitante.

8. Exigibilitatea. Indica data pana la care impozitul trebuie achitat la administratia publica.

9. Urmarirea neplatii (sanctiuni). Daca impozitul nu este platit la termenul stabilit, se aplica majorari si se poate ajunge pana la sechestrarea unor bunuri de valoare identica cu suma impozitului neachitat la termen.

5. Principiile moderne ale impunerii

Impunerea reprezinta ansamblul de operatiuni, procedee sau tehnici folosite pentru asezarea si perceperea impozitelor. Comporta doua laturi: una politica - vizeaza principiile sau cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca impozitele sau taxele si una tehnica - presupune tehnici de lucru privind calculul, controlul, perceperea taxelor sau impozitelor.

1. Principiul echitatii. Echitatea presupune egalitatea contribuabililor in fata impozitelor, tratamentul egal. Conditiile in care poate fi infaptuita echitatea:

existenta unui minim neimpozabil stabilit prin lege. Minimul neimpozabil reprezinta o suma de bani pana la care nu sunt supuse la impozit veniturile. Nivelul venitului minim neimpozabil este stabilit in stransa legatura cu nivelul de trai;

stabilirea marimii impozitului in raport cu puterea contributiva in cadrul aceleiasi categorii sociale. La venituri mai mari, impozitul datorat este mai mare;

pentru aceeasi putere contributiva (venituri egale) la categorii sociale diferite, impozitul sa fie apropiat (egal). Echitatea poate fi realizata in fata impozitului (poate fi asigurata prin cote proportionale) si prin impozit (poate fi infaptuita prin cote progresive). Echitatea poate fi pe orizontala (presupune ca la puteri contributive egale ale categoriilor sociale diferite impozitele sa fie egale) si pe verticala (presupune ca la puteri contributive diferite impozitele sa fie diferite). In ultima instanta, echitatea este infaptuita prin intermediul cotelor de impunere. La toate acestea se adauga si luarea in considerare a situatiei personale a platitorului (contribuabilului).

2. Principii de politica financiara

A.  Randamentul fiscal. Este legat de rolul principal pe care il au impozitele, constituirea resurselor finantelor publice in bugetul statului. Randamentul trebuie sa fie cat mai mare, iar impozitele sa aiba caracter universal, sa cuprinda intreaga baza de impozitare si pe potentialii platitori. Impozitele trebuie sa nu fie susceptibile de evaziune fiscala (sustragerea de la plata impozitului). Randamentul depinde de nivelul cheltuielilor legate de asezarea si perceperea impozitelor. In acest sens, este necesara o orientare specifica: minimizarea cheltuielilor cu asezarea, pe de o parte, si maximizarea incasarilor fiscale, pe de alta parte.

B.  Stabilitatea impozitului. Inseamna mentinerea constanta a aportului pe care il aduc impozitele la formarea veniturilor statului; ponderea pe care o detin impozitele in totalul veniturilor fiscale.

C.  Elasticitatea impozitului. Inseamna capacitatea impozitelor de adaptare la noile conditii economice si sociale. Elasticitatea este data si de reactia pe care impozitele o au la modificarea PIB. Aceasta inseamna ca la o crestere PIB sa fie posibila si o crestere a incasarilor fiscale.

D. Numarul si tipurile de impozit. Fiecare stat (suveranitate fiscala) poate sa decida prin politica fiscala numarul de impozite practicate si ce categorii sau tipuri de impozite sunt necesare.

3. Principii de politica economica. Cu ocazia introducerii unui impozit, statul urmareste realizarea mai multor obiective:

procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice;

folosirea impozitelor ca instrument de impulsionare a dezvoltarii unor ramuri sau subramuri economice prin masuri fiscale cum ar fi:

stabilirea unor taxe vamale ridicate la import;

reducerea de la plata impozitelor indirecte a marfurilor autohtone;

micsorarea impozitelor directe stabilite in sarcina intreprinzatorilor;

facilitarea amortizarii accelerate a capitalului fix;

stimularea sau reducerea productiei sau a consumului unor marfuri. In vederea cresterii consumului, statul procedeaza la micsorarea sau chiar suprimarea impozitelor indirecte percepute la vanzarea acesteia. Daca se urmareste reducerea consumului, atunci se procedeaza la majorarea cotelor de impozit aplicate la vanzarea marfii. Impozitele pot fi folosite concomitent cu alte instrumente pentru redresarea situatiei economice;

extinderea exportului sau restrangerea importului anumitor bunuri.

4. Principii social-politice. Prin politica fiscala promovata de unele state se urmareste si realizarea unor obiective de ordin social-politic. Este cunoscuta practica acordarii unor facilitati fiscale contribuabililor cu venituri reduse si celor care au un anumit numar de persoane in intretinere. Impozitele sunt folosite si pentru limitarea consumului unor produse care au consecinte daunatoare asupra sanatatii (tutun, bauturi alcoolice). In unele tari se practica un impozit social in sarcina celibatarilor si a persoanelor casatorite fara copii, pentru a se influenta cresterea natalitatii.

6. Politica fiscala si sistemul fiscal

6.1. Politica fiscala

Politica fiscala este o componenta a politicii financiare. Ca urmare, politica fiscala are ca obiect formarea veniturilor statului.

Politica financiara este integrata in politica economica generala, astfel instrumentele politicii financiare, inclusiv cele fiscale, sunt folosite pentru a exercita influente asupra cresterii si modernizarii potentialului productiv, repartizarii acestuia pe teritoriul tarii, eficientizarii activitatii economice si sociale, dezvoltarii activitatilor socioculturale, cu influente asupra avutiei nationale. Tinta finala este cresterea nivelului de trai.

Politica financiara are doua laturi majore:

politica bugetara - ca politica financiara in domeniul cheltuielilor publice:

stabilirea volumului si structurii cheltuielilor;

precizarea formelor, metodelor si instrumentelor adecvate pentru finantarea cheltuielilor;

definirea obiectivelor in cadrul procesului de utilizare a resurselor.

politica fiscala - definita si ca politica financiara in domeniul veniturilor statului, prin care sunt definite:

sursele de formare a fondurilor bugetare si extrabugetare ale statului;

metodele de prelevare;

obiectivele (economice, sociale) pe care trebuie sa le indeplineasca instrumentele respective.

Politica fiscala este folosita ca o parghie economico-financiara a statului, care are ca instrumente impozitele. Asa se explica faptul ca, in orientarea politicii economico-sociale, acestea (impozitele si taxele) reprezinta instrumentul cel mai des utilizat.

Notiunea de impozit este legata de doua elemente esentiale:

elementul de autoritate a statului - forta puterii publice de a impune obligatii pecuniare contribuabililor;

transferul de avere - trecerea veniturilor de la persoane fizice sau juridice, la stat, in scopul folosirii acestora in interes general.

Asezarea impozitelor ridica o serie de probleme carora statul trebuie sa le ofere solutii optime:

numarul de impozite stabilite;

optiunea pentru impozite directe sau indirecte;

realizarea principiului echitatii;

utilizarea impozitelor ca instrumente de interventie in economie;

nivelul gradului de fiscalitate;

1. Numarul de impozite stabilite

Existenta unui numar mare de impozite este legata de complexitatea sitemului economic, inclusiv a fiscalitatii.

Numarul optim de impozite depinde de specificitatea fiecarei economii, de preferat a se evita un numar mare de impozite, care devin incomode, greu de gestionat, ce diminueaza randamentul fiecaruia dintre ele. Luarea in considerare a unui numar de impozite, suficient de diversificate pentru a acoperi intreaga sfera a activitatii economice si pentru a asigura echitatea lor, este insa o necesitate.

Impozitele au un caracter dinamic. Acesta este dat de frecventa schimbarilor in legislatie, care reflecta evolutia permanenta a suportului economic si politic a impozitului.

2. Optiunea intre impozitele directe si indirecte

In tarile cu un venit mic pe locuitor, impozitele directe nu au un randament ridicat, si de aceea statele respective sunt obligate la cheltuieli bugetare sporite, pentru care este necesar un volum mare de resurse. Astfel, in conditiile unei materii impozabile restranse, chiar o cota crescatoare nu poate asigura resurse suficiente.

Pe de alta parte, chiar daca cota de impunere nu este crescatoare, fata de tarile dezvoltate, in raport cu nivelul venitului, ea este impovaratoare.

Impozitele indirecte prezinta o serie de avantaje, sintetizate astfel:

necesita o perioada scurta de timp pentru operationalizarea lor;

reclama cheltuieli modice de asezare, percepere si urmarire;

sunt voalate (ascunse), fiind incluse in pretul de vanzare al produselor;

din punct de vedere psihologic sunt acceptate mai usor;

existenta unor posibilitati reduse de fraudare;

pentru evitarea demotivarii investitorilor straini prin impozite directe mari, solutia cresterii importantei impozitelor indirecte este avantajoasa.

Fiecare stat adopta propriile decizii in stabilirea raportului dintre impozitele directe si cele indirecte. In general, in tarile dezvoltate sunt mai mari impozitele directe decat cele indirecte.

3. Principiul echitatii fiscale

Impozitele indirecte nu asigura respectarea principiului echitatii fiscale. Daca un sistem fiscal este chemat sa respecte cerinta echitatii fiscale, atunci acesta trebuie sa adopte impozite directe.

Echitatea este abordata:

pe verticala - se bazeaza pe diferentierea cotelor de impozitare in functie de marimea veniturilor;

pe orizontala - presupune ca impozitul la 100 u.m. de venit (cota de impunere) sa fie acelasi.

Cele doua forme sunt opuse. In prezent se manifesta o tendinta de scadere a preocuparii pentru echitatea pe verticala, in favoarea echitatii pe orizontala.

4. Utilizarea impozitelor ca instrumente de interventie in economie

Neutralitatea impozitelor este sprijinita pe o realitate confirmata, aceea ca piata reprezinta cel mai bun regulator al vietii economice prin capacitatea ei de autoreglare. Acest concept respinge folosirea de catre stat a impozitelor pentru a interveni in economie.

Interventionismul fiscal acceptat de doctrina moderna a finantelor considera ca impozitele descurajeaza prin suprataxare si incurajaza prin exonerare.

Impozitele au si un rol social, care se manifesta prin redistribuirea PIB.

5. Nivelul gradului de fiscalitate

Fiscalitatea este definita ca un sistem de percepere si incasare a impozitelor si taxelor printr-un aparat specializat; precum si ca un ansamblu legislativ care reglementeaza impunerea contribuabililor. Ca urmare a incidentei fiscalitatii, atat in calitate de instrument de redistribuire a veniturilor, cat si ca element de presiune asupra contribuabililor, problema fiscalitatii trebuie abordata la contactul dintre economic si social.

Fiscalitatea ramane elementul esential al incasarilor bugetare, ea constituind obiectul celor mai novatoare utilizari. Datorita importantei lor, veniturile bugetare exercita o influenta directa asupra comportamentului contribuabililor si sunt utilizate ca instrumente specifice de interventie in viata economica si sociala.

Cel mai important rol al impozitelor se reflecta in aportul acestora la formarea resurselor financiare necesare statului pentru efectuarea cheltuielilor publice. Deci, prin intermediul impozitelor, o parte importanta din produsul intern brut se concentreaza la dispozitia statului.

Gradul de fiscalitate cunoaste diferentieri importante de la o tara la alta si de la o perioada la alta. Din categoria factorilor externi sistemului de impozite, care influenteaza limita fiscalitatii, pot fi mentionati:

nivelul produsului intern brut pe locuitor;

prioritatile stabilite de autoritatile publice competente in ceea ce priveste destinatia resurselor aflate la dispozitia statului;

natura institutiilor politice.

Printre factorii proprii sistemului de impozite, care influenteaza nivelul fiscalitatii se afla, in primul rand, scara progresivitatii cotelor de impunere.

Sursa: Ministerul Economiei si Finantelor

Nivelul fiscalitatii poate fi evidentiat cu ajutorul indicatorului rata a presiunii fiscale sau rata a prelevarilor obligatorii, cu ajutorul caruia se pot realiza comparatii semnificative, cu incidente serioase la nivel macroeconomic.

Ca modalitate de calcul, presiunea fiscala este data de relatia fiscalitatii, care se calculeaza ca raport intre prelevarile obligatorii dintr-o anumita perioada, si valoarea PIB realizata in aceeasi perioada.

= rata presiunii fiscale;

= prelevari obligatorii;

= produsul intern brut.

Expresia folosita pentru calculul presiunii fiscale este una de tip cantitativ, si nu calitativ, deci ea nu poate sa surprinda aspecte ce tin de natura calitativa a factorilor de influenta, care nu se rezuma numai la utilitatile publice.

Pe langa o presiune fiscala obiectiva, determinata tehnic in functie de necesitatile de finantare a cheltuielilor publice, exista si o presiune fiscala psihologica ce masoara pragul tolerantei la impozit. Deseori, aceasta ia forma presiunii fiscale individuale, care este raportul dintre totalul prelevarilor suportate de catre contribuabili si totalul veniturilor obtinute de acestia inainte de impozitare.

Rpfi = rata presiunii fiscale individuale.

La nivel macroeconomic, rata presiunii fiscale se poate calcula sub doua forme:

rata presiunii fiscale in sens strict, calculata ca raport intre marimea impozitelor incasate de stat si produsul intern brut.

rata presiunii fiscale in sens larg, egala cu raportul dintre ansamblul impozitelor si contributiilor sociale si produsul intern brut.

In practica fiscala se mai folosesc si alti indicatori derivati de masurare a presiunii fiscale, dintre care:

rata fiscalitatii consolidate elimina anumite prelevari cu caracter repetitiv in scopul de a exprima mai bine partea de venituri destinata finantarii activitatii administratiilor publice. Primul nivel de consolidare consta in eliminarea cotizatiilor sociale si a impozitelor platite de administratiile publice. Al doilea nivel de consolidare se obtine prin eliminarea tuturor prelevarilor obligatorii autofinantate (adica nu numai cele care sunt suportate de administratiile publice, ci si cele care sunt alimentate prin veniturile varsate de administratiile publice);

rata fiscalitatii nete elimina din prelevarile obligatorii partea redistribuita direct agentilor economici, in special sub forma prestatiilor sociale pentru familii si a subventiilor pentru intreprinderi. Se obtine in acest mod suma prelevarilor obligatorii necesare propriei functionari a administratiei publice.

Variatiile presiunii fiscale    in tara noastra reprezinta un factor de descurajare a proiectarii reformei in domeniul fiscal.

Modificarile in structura sistemului de impozitare si in volumul si rata acestora influenteaza echilibrele existente in economia nationala si au repercusiuni finale asupra nivelului inflatiei.

Orice modificare necesita evaluari privind efectul noilor impozite si taxe sau al cresterii celor existente asupra fiscalitatii agregate sau a sarcinii fiscale, precum si a adecvarii acesteia la posibilitatile de suportare a lor de catre titularii de venituri.

6.2. Sistemul fiscal

Sistemul fiscal cuprinde:

a)   sistemul de impozite si taxe directe si indirecte care functioneaza in cadrul economiei. Acest sistem este reglementat legal;

b)   metodele si procedeele folosite pentru determinarea, asezarea, urmarirea si incasarea veniturilor cuvenite statului;

c)   aparatul fiscal care sa reuneasca cele doua elemente, respectiv sa urmareasca incasarea, asezarea si plasarea in conturile bugetului statului.

Functiile sistemului fiscal:

a)   asigura cvasitotalitatea resurselor financiare publice;

b)   realizeaza controlul asupra economiei;

c)   functia sociala a sistemului fiscal;

d)   functia economica, stimulativa.

6.3. Tipologia impozitelor

In practica fiscala intalnim o diversitate de impozite, care se deosebesc ca forma si continut. De aceea, pentru a identifica usor efectele diferitelor categorii de impozite in plan economic, financiar, social si economic este necesara gruparea acestora pe baza unor criterii:

trasaturile de fond si de forma ale impozitelor;

obiectul asupra carora se asaza;

scopul urmarit de stat prin instituirea lor;

frecventa perceperii lor.

In functie de trasaturile de fond si de forma, impozitele se grupeaza in:

impozite directe, care se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau/si juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor legale de impunere si se percep direct de la subiectul impozitului la anumite termene precis stabilite;

impozite indirecte, care se percep cu ocazia vanzarii unor bunuri si a prestarii unor servicii, fiind varsate la bugetul public de catre producatori, comercianti sau prestatori de servicii si suportate de consumatorii bunurilor si serviciilor impozabile.

Avand in vedere obiectul asupra carora se asaza, impozitele se clasifica in:

impozite pe venit;

impozite pe avere;

impozite pe consum.

In functie de scopul urmarit de stat prin introducerea lor impozitele se grupeaza in:

impozite financiare, care sunt instituite de stat in scopul realizarii de venituri necesare acoperirii cheltuielilor statului;

impozite de ordine, care sunt introduse de stat in scopul limitarii unei activitati anume sau in vederea realizarii unor obiective nefiscale.

Dupa frecventa cu care se realizeaza, distingem:

impozite ordinare, care se percep cu regularitate (anual), fiind inscrise in cadrul fiecarui buget public.

impozite extraordinare, care se instituie in situatii exceptionale si se percep o singura data.

Categorii de impozite

I. IMPOZITE DIRECTE

I. 1. REALE

I. 1. 1. Impozitul funciar

I. 1. 2. Impozitul pe cladiri

I. 1. 3. Impozitul pe activitati industriale, comerciale si profesii libere

I. 1. 4. Impozitul pe capitalul mobiliar sau banesc

I. 2. PERSONALE

I. 2. 1. IMPOZITE PE VENIT

I. 2. 1. 1. Impozite pe veniturile persoanelor fizice

I. 2. 1. 2. Impozite pe veniturile persoanelor juridice

I. 2. 2. IMPOZITE PE AVERE

I. 2. 2. 1. Impozite pe averea propriu-zisa

I. 2. 2. 2. Impozite pe circulatia averii

I. 2. 2. 3. Impozitul pe sporul de avere

II. IMPOZITE INDIRECTE

II. 1. Taxe de consumatie

II. 2. Venituri care provin de la monopolurile fiscale

II. 3. Taxe vamale

II. 4. Taxe de timbru si de inregistrare

Principalele caracteristici ale impozitelor directe sunt:

in decursul timpului, impozitele directe au evoluat odata cu dezvoltarea economiei, ele stabilindu-se pe diferite obiecte materiale, genuri de activitati, pe venituri sau pe averi;

impozitele directe sunt individualizate;

constituie cea mai veche forma de impunere. In primele decenii ale secolului XX, impozitele asezate pe obiecte, materiale si genuri de activitati (adica impozitele de tip real) au fost inlocuite treptat cu impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, renta) sau pe avere (mobiliara sau imobiliara), adica cu impozite de tip personal;

incepand cu ultimele decenii ale secolului XIX, datorita cresterii continue a cheltuielilor publice, sporul de venituri realizat de stat prin introducerea impozitelor personale nu a fost suficient pentru acoperirea acestora, astfel incat s-a recurs si la impunerea indirecta;

deoarece impozitele directe sunt nominative, reglementate in functie de marimea venitului sau a averii si au termene de plata stabilite si cunoscute in anticipatie, ele sunt preferate fata de impozitele indirecte

Avantajele impozitelor directe:

constituie venituri sigure pentru stat, cunoscute din timp si pe care se poate baza la anumite intervale de timp;

indeplinesc obiective de justitiei fiscale, deoarece sunt exonerate veniturile necesare minimului de existenta;

se calculeaza si se percep relativ usor.

Dezavantajele impozitelor directe:

nu sunt agreabile platitorilor;

se apreciaza ca nu sunt productive, deoarece conducerile statelor nu ar avea interes sa devina nepopulare, prin cresterea acestor impozite;

pot genera abuzuri in ceea ce priveste asezarea si incasarea impozitelor.

Principalele caracteristici ale impozitelor indirecte:

se percep la vanzarea marfurilor si serviciilor;

se incaseaza de la toate persoanele care cumpara marfuri si servicii, indiferent de veniturile, averea sau situatia personala a acestora;

se stabilesc in cote proportionale asupra pretului marfurilor supuse vanzarii si serviciilor sau in suma fixa pe unitatea de masura a acestora;

au un caracter regresiv;

au un caracter inechitabil, deoarece nu prevad un venit minim neimpozabil sau facilitati in cazul celor care au copii sau persoane in intretinere

nu exista o concordanta intre platitorul acestora la buget si suportatorul lor. Ele se platesc la bugetul public de producatori si comercianti, dar sunt suportate de consumatori, fiind incluse in preturile marfurilor sau tarifele serviciilor;

utilizarea lor conduce la scaderea nivelului de trai al populatiei;

marimea lor este necunoscuta de consumatori, fiind inclusa in preturi sau tarife;

manifesta sensibilitate ridicata fata de conjunctura economica (de pilda, cand o economie are o evolutie ascendenta, impozitele indirecte pot avea un randament fiscal ridicat si invers in situatia de recesiune economica);

perceperea lor este comoda si reclama un cost relativ redus;

in tarile dezvoltate, aportul impozitelor indirecte la resursele bugetare publice este mai mic decat cel al impozitelor directe;

in tarile in curs de dezvoltare, ponderea impozitelor indirecte o devanseaza pe cea a impozitelor directe, din cauza nivelului mediu scazut al veniturilor si averii realizate si detinute de majoritatea populatiei acestor tari.

Formele de manifestare a impozitelor indirecte:

taxe de consumatie;

monopoluri fiscale;

taxe vamale;

alte taxe.

Clasificarea impozitelor conform Fondului Monetar International

Impozitul pe venit, beneficii, castiguri din capital - pentru persoanele fizice imbraca forma impozitului pe venit net, iar pentru persoanele juridice, impozitul pe venitul persoanelor juridice. Alte impozite pentru beneficii si castiguri: impozitul pe chirii, impozitul pe dobanda, valori mobiliare sau dividende.

Impozitul pe salarii si mana de lucru - impozitul pe salariu, pe venitul asociatilor unici sau liber-profesionistilor.

Impozitul asupra patrimoniului - impozitul asupra patrimoniului net, pe tranzactii mobiliare si imobiliare, pe proprietatea imobiliara, pe succesiuni, alte impozite periodice de patrimoniu.

Impozite interioare pe bunuri si servicii - se refera la impunerea bunurilor si serviciilor in stadiul productiei sau comercializarii, impozitele cumulative in cascada, aferente vanzarii cu ridicata sau cu amanuntul, TVA, accize, taxe pentru utilizarea vehiculelor cu motor, pentru exercitarea anumitor activitati, impozitele asupra extractiei sau a prelucrarii produselor extractive.

Impozitul pe comert exterior si tranzactii internationale:

taxe de export;

taxe de import;

beneficii din schimb;

beneficii din monopolul de import-export;

taxe pe operatiuni de schimb;

alte impozite pe comert exterior si tranzactii internationale.

Alte incasari fiscale:

taxe de timbru;

alte impozite.

7. Termeni-cheie

sistem fiscal;

resurse financiare publice;

resurse de trezorerie;

impozite directe;

impozite indirecte;

cote procentuale progresive;

cote procentuale regresive;

principiile moderne ale impunerii;

politica fiscala.

8. Grile de verificare

1. Redistribuirea unei parti din profit, ca forma de finantare, poarta denumirea de:

a. finantare externa;

b. finantare intermediara;

c. finantare interna sau autofinantare;

d. finantare de capital.

2. Marimea resurselor finantelor publice nu este influentata de urmatorii factori:

a. marimea PIB;

b. nivelul preturilor;

c. nivelul cheltuielilor publice;

d. nivelul costurilor.

3. Fac parte din veniturile cu caracter obligatoriu:

a. impozitele si taxele;

b. veniturile din trezorerie;

c. veniturile realizate prin emisiune monetara;

d. veniturile extraordinare.

4. Reprezinta cea mai importanta sursa a finantelor publice:

a. preturile;

b. impozitele si taxele;

c. costurile;

d. niciuna dintre variante.

5. Veniturile fiscale se impart in:

a. venituri din impozite directe;

b. venituri curente;

c. venituri din capital;

d. venituri ordinare.

6. Trasaturile impozitelor sunt:

a. au caracter obligatoriu;

b. se incaseaza cu titlu definitiv;

c. platitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu;

d. toate variantele de mai sus.

7. Din punctul de vedere al sursei de formare, veniturile publice sunt:

a. venituri cu caracter obligatoriu, venituri de trezorerie;

b. venituri ordinare si venituri extraordinare;

c. venituri interne si venituri externe;

d. venituri ordinare si venituri realizate prin emisiune monetara.

8. Un rol hotarator in cresterea sau scaderea veniturilor publice o au urmatorii factori financiari:

a. creditul, dobanda, preturile;

b. dobanda si inflatia;

c. masa monetara, creditul, dobanda;

d. creditul, dobanda si taxa scontului.

9. Sistemul fiscal cuprinde:

a. impozite si taxe;

b. venituri si cheltuieli;

c. termenul de plata;

d. sanctiunile.

10. Rata fiscalitatii se calculeaza cu ajutorul urmatoarei formule:

a. venituri nefiscale/cheltuieli publice 100;

b. venituri fiscale/PIB 100;

c. venituri fiscale/venituri nefiscale 100;

d. venituri nefiscale/PIB 100.

11. Fac parte din elementele impozitelor:

a. obiectul impunerii, baza de calcul, sanctiunile;

b. termenul de plata, mecanismul de plata, baza de calcul;

c. obiectul impunerii, subiectul impunerii, aparatul fiscal;

d. platitorul, cota de impozit, mecanismul fiscal.

12. Metodele de impunere sunt:

a. autoimpunerea;

b. impunerea directa;

c. forfetarea;

d. toate de variantele de mai sus.

Fie ca este vorba de impozite directe sau fie pe cele indirecte, acestea au in comun urmatoarele elemente:

1. obiectul impunerii;

2. baza de calcul;

3. subiectul impozabil;

4. platitorul;

5. cota de impozit;

6. termenul de plata;

7. inlesniri acordate:

8. drepturile platitorului;

9. justetea;

10. obligatiile platitorului;

11. sanctiunile.

a. 2, 5, 8,10; b. 1, 2, 3, 9; c. 8. 9, 10, 11; d. 1, 5, 6, 9.

14. In fiscalitate se respecta urmatoarele principii:

1. justetea impozitului;

2. principiul individualitatii;

3. principiul nediscriminarii;

4. principiul neutralitatii;

5. principiul eficientei;

6. excluderea dublei impuneri;

7. principiul impersonalitatii;

8. principiul forfetarii.

a. 1, 6, 8, 5; b. 5. 4, 3, 8; c. 1, 4. 5 ,7; d. 8, 3 ,5 ,7;

Reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile persoanelor fizice si juridice puse la dispozitia statului, in vederea acoperirii cheltuielilor publice:

a. veniturile publice;

b. cheltuielile publice;

c. impozitele;

d. fiscalitatea.

16. Dupa obiect, impozitele se clasifica in:

a. impozit pe venit, impozit pe avere, impozite financiare;

b. impozite financiare, impozite permanente, impozite extraordinare;

c. impozite pe venit, impozite pe avere, impozite pe cheltuieli;

d. impozite pe cladiri, impozite pe avere, impozite pe cheltuieli.

17. Se calculeaza, se urmaresc si se varsa pe venitul persoanelor fizice sau juridice sau pe averea acestora:

a. impozitele reale;

b. impozitele personale;

c. impozitul pe cladiri;

d. impozitul funciar.

18. Care dintre modalitatile de stingere a obligatiei fiscale sunt adevarate:

1. plata obligatiei fiscale prin mandat postal;

2. angajamentul de plata;

3. procesul-verbal de control financiar;

4. amnistia fiscala (anulare);

5. prescriptia extinctiva;

6. compensarea;

7. insolvabilitatea constatata prin proces-verbal de insolvabilitate.

a. 1, 4, 5, 6 ,7. b. 1 ,2, 3 ,4 ,7; c. 1 ,3 ,4 ,5 ,6; d. 2, 3 ,1 ,4, 8.

19. Consta in sustragerea de la impunere a unei parti din suma impozitului datorat, cu ingaduinta legii:

a. evaziunea fiscala ilicita;

b. evaziunea fiscala licita;

c. scutirea sau exonerarea totala;

d. scutirea de la impozitul pe profit.

20. La baza impozitelor a stat principiul:

a. se pot face cheltuieli fara acoperire in venituri;

b. se pot obtine venituri fara a se realiza cheltuieli;

c. nu se pot face cheltuieli fara acoperire in venituri;

d. niciuna dintre variante.

21. Statul foloseste ca parghii economice:

a. numai impozitele directe;

b. numai impozitele indirecte;

c. impozitele si taxele prelevate la buget;

d. puterea politica de care dispune.

22. In categoria impozitelor directe sunt cuprinse:

a.    impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe venituri liberale;

b.    impozitul pe profit, impozitul pe venitul agricol, taxele consulare, taxa pe valoarea adaugata;

c.    impozitul pe profit, impozitul pe veniturile liberale, taxa pe valoarea adaugata, taxele de timbru;

d.    impozitul pe profit, impozitul pe venitul agricol, taxa pentru folosirea terenurilor in alte scopuri decat pentru productia agricola.

Suma platita de o persoana fizica sau juridica pentru serviciile prestate de o institutie publica poarta denumirea de:

a. taxa;

b. varsamant;

c. impozit;

d. taxa scontului.

Dintre sistemele de impunere utilizate in practica fiscala, cel care se aproprie cel mai mult de cerintele echitatii fiscale este sistemul bazat pe utilizarea:

a. impunerii in suma fixa;

b. cotelor progresive simple;

c. cotelor progresive compuse;

d. cotelor procentuale proportionale.

Gruparea resurselor financiare publice in ordinare si extraordinare are la baza clasificarea:

a. dupa provenienta;

b. economica;

c. financiara;

d. dupa regularitatea cu care se incaseaza.

Echitatea fiscala presupune indeplinirea cumulativa a mai multor conditii. Care dintre cele enumerate mai jos nu fac parte dintre acestea:

a.    stabilirea minimului neimpozabil;

b.    sarcina fiscala este stabilita in functie de puterea contributiva a fiecarui contribuabil;

c. la o anumita putere contributiva, sarcina fiscala a unei anumite categorii sociale sa fie stabilita in comparatie cu sarcina fiscala a altei categorii de platitori;

d.    sa se foloseasca pentru impunere un sistem de cote care sa aduca un venit cat mai mare statului.

27. Daca avem in vedere obiectul impunerii, impozitele pot fi clasificate in:

a. impozite pe venit, impozite pe avere, impozite pe consum:

b. impozite pe venit, impozite financiare, impozite de ordine;

c. impozite pe avere, impozite pe cheltuieli, impozite indirecte;

d. impozite de ordine, impozite pe venit, impozite pe consum.

28. Taxele vamale specifice:

a. se exprima ca procent din valoarea marfurilor importate;

b. sunt calculate cu ajutorul unor cote    progresive;

c. sunt calculate cu ajutorul unor cote regresive.

d. sunt stabilite in suma fixa pe unitatea de produs importata.

Gruparea impozitelor in impozite pe venit, impozite pe avere, impozite pe cheltuieli are la baza clasificarea:

a. dupa obiect;

b. din punctul de vedere al sursei de formare;

c. dupa permanenta obtinerii;

d. din punctul de vedere al provenientei pe tari.

30. Care dintre modalitatile de stingere a obligatiei fiscale nu sunt adevarate:

a. plata prin mandat postal;

b. compensarea;

c. procesul-verbal de control;

d. anularea.

31. Ce nu intra in sfera resurselor financiare publice consolidate:

a. veniturile bugetelor locale;

b. veniturile bugetului de stat;

c. veniturile bugetelor fondurilor speciale;

d. veniturile bugetelor asigurarilor sociale de stat.

32. Care dintre factorii enumerati mai jos influenteaza nivelul resurselor financiare publice:

1. marimea cotelor de impunere;

2. rata medie de profit;

3. populatia;

4. nivelul cheltuielilor publice;

5. marimea produsului intern brut;

6. forma de guvernamant.

a. 3 ,4 ,5; b. 2 ,5 ,6; c. 1 ,5 ,6; d. 1 ,2, 3.

33. Consta in impunerea, perceperea si incasarea impozitelor si taxelor de catre un aparat si un personal specializat:

a. venitul;

b. fiscalitatea;

c. resursele finantelor publice;

d. rata fiscalitatii.

34. Din punctul de vedere al permanentei obtinerii, veniturile publice se impart in

a. ordinare si extraordinare;

b. interne;

c. externe;

d. cu caracter obligatoriu.

35. Consta in incasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor:

a. elaborarea bugetului;

b. aprobarea bugetului;

c. executia bugetului;

d. universalitatea bugetului.

36. Care dintre indicatorii de mai jos nu reflecta nivelul presiunii fiscale:

a.    raportul dintre volumul fiecarui tip de prelevare obligatorie si produsul intern brut;

b.    raportul dintre volumul fiecarui tip de prelevare obligatorie si propria baza de calcul;

c.    raportul dintre totalitatea impozitelor, taxelor si contributiilor si produsul intern brut;

d.    raportul dintre impozite si taxe si contributii sociale.

37. Care dintre modalitatile de stingere a obligatiei fiscale nu sunt adevarate:

a. procesul-verbal de control;

b. plata prin mandat postal;

c. compensarea;

d. plata prin cec.

Care dintre factorii enumerati mai jos influenteaza nivelul resurselor financiare publice:

a. nivelul cheltuielilor publice;

b. forma de guvernamant;

c. marimea produsului intern brut;

d. toate variantele de mai sus.

39. In categoria impozitelor directe sunt cuprinse:

a.    impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe venituri liberale;

b.    impozitul pe profit, impozitul pe venitul agricol, taxele consulare, taxa pe valoarea adaugata;

c.    impozitul pe profit, impozitul pe veniturile liberale, taxa pe valoarea adaugata, taxele de timbru;

d.    impozitul pe profit, impozitul pe venitul agricol, taxa pentru folosirea terenurilor in alte scopuri decat pentru productia agricola.

40. Resursele extraordinare sunt cele la care statul recurge in situatii exceptionale, cand practic resursele curente nu acopera cheltuielile. In aceasta categorie nu sunt incluse:

a. varsamintele de la institutiile publice;

b. imprumuturile de stat interne si externe;

c. ajutoarele si alte transferuri primite din strainatate;

d. veniturile din valorificarea unor bunuri ale statului.

41. Printre elementele impozitelor nu se regaseste:

a. termenul de plata;

b. gradul de fiscalitate;

c. subiectul;

d. obiectul.

42. Care dintre urmatoarele afirmatii nu este adevarata:

a. in cazul impozitelor indirecte, subiect si suportator este una si aceeasi persoana;

b.    impozitele indirecte se percep cu ocazia vanzarilor de bunuri sau a prestarilor de servicii;

c.    impozitele personale se asaza asupra veniturilor sau averii persoanelor fizice sau juridice, in stransa legatura cu situatia personala a subiectului;

d.    impozitele directe au caracteristic faptul ca se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau juridice.

43. Presiunea fiscala se defineste ca:

a.    un produs al impozitelor, taxelor si al altor prelevari cu caracter fiscal, la nivel central si local si un indicator macroeconomic;

b.    un raport intre suma tuturor impozitelor, taxelor, contributiilor sociale si a altor prelevari cu continut fiscal, la nivel central sau local si un indicator macroeconomic agregat;

c.    un raport intre impozitele, taxele si contributiile platite de un contribuabil si cuantumul veniturilor bugetului de stat;

d.    un raport intre impozitele, taxele si contributiile platite de un contribuabil si cuantumul cheltuielilor bugetului de stat.

44. Care dintre urmatoarele venituri bugetare nu reprezinta venituri nefiscale:

a. taxele consulare;

b. taxele din protectia mediului;

c. taxele pentru brevete de inventii si inregistrarea marcilor de fabrica;

d. taxele de timbru pentru activitatea notariala.

45. Impozitele sunt:

1. venituri din capital;

2. venituri fiscale;

3. un indicator al nivelului fiscalitatii;

4. varsaminte din profitul net al regiilor autonome;

5. o prelevare cu titlu obligatoriu;

6. o prelevare cu caracter benevol;

7. o prelevare care presupune, de regula, o contraprestatie din partea statului;

8. o prelevare care, de regula, nu presupune o contraprestatie din partea statului;

9. prelevari pe consum;

10. prelevari pe avere si pe venit;

11. numai prelevari pe averea persoanelor fizice;

prelevari obtinute numai asupra profiturilor realizate in situatii exceptionale imediat dupa razboi;

13. prelevari practicate, de regula, numai de tarile in curs de dezvoltare;

prelevari obligatorii ocazionate de dezbaterea succesiunilor care nu sunt vacante.

a. 3, 6, 7, 8, 11, 13; b. 2, 5, 8, 9, 10, 14;

c. 1, 3, 4, 5, 6, 7; d. 2, 7, 8, 11, 12.

46. Subiectul impozitului nu poate fi:

a.    persoana fizica ce detine numai anumite elemente de avere;

b.    persoanele fizice sau juridice care, prin lege, sunt obligate sa plateasca impozite si taxe;

c.    persoanele fizice care realizeaza venituri si/sau detin avere, pentru care legea prevede obligativitatea impunerii;

d.    persoanele juridice care realizeaza venituri si/sau detin avere, pentru care legea prevede obligativitatea impunerii.

47. Alegeti afirmatia adevarata:

a. acciza reprezinta un impozit direct;

b.    acciza reprezinta o contributie obligatorie pentru asigurari sociale datorata de angajator;

c.    accizele datorate de contribuabili se vireaza in proportie de 50% la bugetul de stat;

d.    acciza reprezinta un impozit indirect, sumele colectate constituindu-se in venituri la bugetul de stat.

48. Politica fiscala reprezinta parte componenta a:

a. politicii monetare;

b. politicii financiare;

c. politicii valutare;

d. politicii investitionale.

Defineste faptul ca autoritatea statului stabileste volumul total al impozitului de incasat, apoi suma respectiva este repartizata pe unitati administrativ-teritoriale si in cadrul acestora pe platitori:

a. metoda stopajului la sursa;

b. metoda cotelor de impunere;

c. metoda repartitiei;

d. metoda timbrelor fiscale.

50. Reprezinta incasarea propriu-zisa a impozitelor si taxelor la bugetul statului:

a. perceperea impozitelor;

b. calculul impozitelor;

c. evaluarea impozitelor;

d. echitatea impozitelor.