SOCIETATILE TRANSNATIONALE SI IMPACTUL LOR ASUPRA ECONOMIEI MONDIALE

SOCIETATILE TRANSNATIONALE SI IMPACTUL LOR ASUPRA ECONOMIEI MONDIALE

Introducere

Transnationalitatea inseamna o noua distribuire a activitatilor productive la scara internationala. Corporatiile transnasionale (multinationale) sunt institutii extrem de puternice si poseda resurse care le depatesc cu mult pe cele ale majoritatii statelor membre O.N.U. Ele detin o rezerva imensa de talent managerial, active financiare si resurse tehnice si isi conduc operatiile gigantice cu ajutorul unei strategii globale concertate.

Cum acest tip de investitie creeaza relatii economice de natura integrativa si antreneaza societatea transnationala in operatiile economice interne ale unei tari, el a ajuns sa fie extrem de controversat.

Acest capitol isi propune sa analizeze impactul STN asupra economiei mondiale, dat fiind faptul ca transnationalitatea se afla la la baza globalizarii activitptii economice.

Obiective operationale

Dupa parcurgerea acestui capitol veti putea sa:

    - cunoasteti factorii care au determinat aparitia si evolutia STN;

    - analizati, in functie de indicatorii transnationalitatii, gradul de implicare a unei firme in economia mondiala;

    - identificati comportamentul financiar al STN;

    - analizati expansiunea STN si echilibrul economic mondial;

    - identificati cele mai importante STN la scara mondiala si primele 25 de STN din tarile in tranzitie;

Cuvinte cheie

Principalele cuvinte cheie ale acestui capitol sunt: investitii straine directe (ISD), societati (corporatii transnationale), internationalizare, transnationalitate, delocalizare, preturi de transfer, decontare intra-firma.

Transnationalitatea inseamna o noua distribuire a activitatilor productive la scara internationala.

Globalizarea pietelor, a produselor conduce si la internationalizarea intreprinderilor.

Transnationalitatea da nastere unor spatii si ierarhii de decizie economica si de circulatie a informatiei, fiind vectorul major al integrarii economiei mondiale.1

Societatea transnationala (STN) este o organizatie comerciala extinsa, cu filiale care opereaza in mai multe tari. STN reprezinta extinderea in afara granitelor a marii firme, alcatuind un ansamblu format din societatea mama si un numar de filiale implantate in diferite tari. Pentru o serie de teoreticieni, termenul de STN este intrebuintat atunci cand productia in strainatate a atins un procent de 25-30% din productia totala sau sa detina instalatii industriale in mai mult de 60 de tari straine.

Teoria asupra corporatiilor multinationale este teoria investitiilor straine directe (ISD) ce sunt o trasatura caracteristica acestui tip de intreprinderi. Investitiile straine directe reprezinta "proprietatea asupra unor active a unui rezident strain, cu scopul de a controla folosirea acestor active" (Graham Krugman).

Mai toate definitiile date investitiei straine directe consemneaza transferul unui "pachet industrial" in care sunt cuprinse capitalul, tehnologiile, metode de organizare industriala, cunostinte de marketing s.a. care permit investitorului sa exercite dreptul de control asupra investitiei.

Conform teoriei eclectice a lui John Dunning, investitia straina reprezinta un fenomen complex ce se poate explica printr-un "amestec de motivatii" adica: avantaje specifice tarii gazda, avantaje specifice proprietarului intreprinderii investitoare si capacitatea acestuia de a internaliza aceste avantaje.

O STN va lua decizia de a investi intr-o anumita tara numai in cazul in care conditiile de aici ii vor permite sa obtina cel mai mare castig din internationalizarea conostintelor sale si din avantajul de monopol. Daca o tara nu are suficiente conditii, STN incearca sa-si valorifice aceste avantaje prin export sau licentiere.

In ceea ce priveste cota de participare a firmei mama la capitalul noii entitati care sa-i permita exercitarea controlului, opiniile specialistilor indica praguri limita diferite cuprinse intre 10-25%.

Factorii determinanti ai aparitiei si etapele evolutiei STN

Orice firma transnationala se manifesta concomitent in trei spatii economice : cel national, autohton (societatea-mama); cel strain, in cazul filialelor; cel international, ori de cate ori este vorba despre schimburile dintre unitatile care o compun sau dintre acestea si restul lumii.

Factorii care au determinat aparitia si dezvoltarea societatilor transnationale pot fi astfel sintetizati :

        - concentrarea la nivel inalt a productiei si capitalului;

        - revolutia tehnico-stiintifica, lumea fiind angrenata intr-o teribila cursa a inovarilor;

        - restrictiile de aprovizionare - specializarea industriala necesita asigurarea resurselor de materii prime din afara;

        - diversificarea geografica - barierele protectioniste tarifare si netarifare, avantajele financiare sau fiscale (ex. zonele libere), diminuarea riscurilor mai ales a celor politice;

        - structura oligopolista internationala - o mare parte a STN aflandu-se in situatia de oligopol pe piata interna;

        - costurile de productie - costurile salariale fiind un factor determinant in comparatie cu costurile transportului;

        - liberalizarea pietelor nationale si internationale de capital - creeaza posibilitatea cumpararii de firme si valuta putand fi controlate riscurile;

        - criza datoriilor externe - creste importanta infuziei de capital strain.

Pentru existenta intreprinderii in prag de mileniu III, inovarea va fi o conditie sine qua non. Numai prin internationalizarea activitatii unele firme pot finanta inovarea.

Marketingul international a stimulat uniformizarea cererii facilitand mult procesul de internationalizare.

Desi standardizarea este tentanta pentru orice firma, ea nu este posibil de realizat intotdeauna. Adaptarea produselor se impune atunci cand conditiile unei piete locale o cer. De aceea, firma trebuie sa analizeze cu atentie factorii care incurajeaza standardizarea si adaptarea si apoi sa studieze criteriile de alegere a uneia din aceste politici pentru a lua decizia cea mai corespunzatoare.

Acesti factori care incurajeaza standardizarea pot fi:

            - economia de scara in productie;

            - economii la cheltuielile privind marketingul;

            - economii la cheltuielile de cercetare-dezvoltare;

            - recuperarea investitiilor;

            - mobilitatea consumatorului;

            - convergenta gusturilor;

            - imaginea tarii de origine etc.

Etape in evolutia societatilor transnationale

Legate de conceptul de corporatie transnationala sunt denumirile de corporatie internationala, globala sau multinationala.

Desi aceste denumiri folosite cu sensuri quasiechivalente in anumite contexte, exista autori care au considerat ca fiecare dintre acestea se refera la o realitate specifica.

            􀂃 Corporatia transnationala ar fi acel tip de corporatie care avand o puternica baza de productie in tara de origine, isi realizeaza expansiunea internationala doar prin exporturi. Aceasta strategie este folosita de corporatiile aflate intr-o faza incipienta de dezvoltare.

            􀂃 Corporatia globala este acea corporatie care are o puternica baza in tara de origine, abordeaza toate celelalte piete dupa o singura strategie, adresandu-se cu un produs unic unei piete globale.

            􀂃 Corporatiile multinationale sunt opuse celor globale, avand o strategie pentru fiecare piata nationala.

Termenul de corporatie transnationala a fost folosit pentru a desemna cea mai dezvoltata faza a existentei unei corporatii, faza caracterizata printr-o integrare complexa a filialelor regionale, nationale si ale functiilor corporatiei.

In perspectiva istorica, primele corporatii transnationale au fost companiile Indiilor Occidentale. Desi acestea detineau filiale in colonii, singura lor activitate era comertul exterior (importul si exportul).

Adevarata istorie a corporatiilor transnationale incepe la jumatatea secolului al XIX-lea si poate fi impartita in cinci etape diferite.

Perioada cuprinsa intre jumatatea secolului al XIX-lea si inceputul primului razboi mondial - este caracterizata de aparitia a noi metode organizationale, noi tehnologii de productie si noi forme de transport.

Stimulentele companiei de a investi peste hotare, au constat in special in tehnologia pe care o detineau si in internalizarea (cuprinderea tranzactiilor in interiorul corporatiei) tranzactiilor internationale, internalizare care elimina unele riscuri.

Aceste companii transnationale in forma incipienta, actionau ca si colonizatori ai economiei, fiind sprijinite economic sau politic de catre tara de origine.

Perioada interbelica 1918-1938

Principala tendinta a acestei perioade este integrarea filialelor corporatiilor in economia tarilor gazda.

Dezvoltarea investitiilor straine directe (ISD) in aceasta perioada s-a datorat si masurilor protectioniste in materie de comert.

O data cu prabusirea pietei internationale de capital din anii '30 si cu cresterea importantei investitiilor straine directe in economia unor tari ca Australia si Canada, guvernele tarilor gazda au inceput sa acorde mai multa atentie filialelor detinute in strainatate de catre corporatiile transnationale si efectelor lor asupra economiei tarilor gazda.

Perioada 1945 - sfarsitul anilor '60

Aceasta perioada s-a caracterizat prin liberalizarea comertului international in urma semnarii acordurilor GATT si Bretton-Woods, precum si prin intensificarea fluxurilor de investitii dinspre SUA, Marea Britanie, iar spre sfarsitul perioadei si dinspre celelalte tari europene.

Principalul stimulent pentru ISD in aceasta perioada l-a constituit lipsa de lichiditate a tarilor dezvoltate pentru a-si satisface cererea de materii prime, pe de o parte, iar pe de alta parte, lipsa de tehnologie a tarilor in curs de dezvoltare.

Corporatiile transnationale au inceput sa se confrunte in aceasta perioada cu protectionismul si masurile antiinvestitionale luate de noile tari foste colonii.

Principalele eforturi ale acestor tari s-au concentrat asupra intaririi suveranitatii, iar pe plan economic s-au concretizat in masuri impotriva corporatiilor existente in aceste tari si in descurajarea investitiilor straine.

Conducerile STN, din aceasta cauza, au devenit preocupate de riscul politic (in special nationalizarile).

Pe masura ce activele din strainatate ale STN si numarul filialelor au crescut, ele si-au schimbat structura organizatorica devenind din monocentrice sau etnocentrice, policentrice. Multe si-au mutat centrul de greutate decizional din tara gazda, creand centre decizionale regionale.

Perioada anilor 1970-1985

Interval caracterizat printr-o puternica tendinta a corporatiilor de a se integra si de a controla filialele de peste hotare. Datorita accentuarii integrarii regionale corporatiile isi coordoneaza productia pe baze regionale.

Din cauza crizei datoriilor externe la sfarsitul anilor '70, tarile in curs de dezvoltare au luat masuri pentru stimularea ISD pentru ca nu mai puteau recurge la imprumuturi externe.

Dorinta unor tari de a trece de la o industrie de substituire a importurilor la o industrie exportatoare si de a reduce somajul si stimula cresterea economica este o alta trasatura a acestei perioade.

Transformarea Sistemului Monetar International, ratele de schimb flotante, cresterea riscului incapacitatii de plata a firmelor din tarile in curs de dezvoltare (in special din America Latina) au marit riscul tranzactiilor internationale, ceea ce a dus la o puternica tendinta de internationalizare a acestora de catre STN.

Perioada 1985 - pana in prezent

Se deosebeste de precedenta prin aparitia de noi tehnologii pentru procesarea si transmiterea informatiei.

Societatile transnationale au devenit constiente de nevoia de a raspunde mai bine la cerintele locale, de a se integra in sistemele economice nationale.

A sporit pentru corporatie si importanta implicarii guvernelor. Daca in stadiul al III-lea aminteam de factorii de inzestrare creati de corporatie, aici este vorba de factorii creati de natiunea gazda, forta de munca, politica guvernamentala.

Cea mai importanta tendinta a dezvoltarii societatii transnationale este transformarea ei intr-un tip diferit de corporatie. Pana acum ea era mai ales furnizorul de capital, management si tehnologie pentru filialele din strainatate. Acum, insa tot mai multe corporatii au inceput sa devina 'orchestratori' ai productiei internationale in cadrul unui sistem complex de relatii internationale implicand sau nu investitii de capital.

Corporatia transnationala a prezentului are nevoie de resurse 'specifice', un anumit tip de capacitati manageriale (apartinand unei culturi sau alteia), un anumit tip de resurse informationale si tehnologice.

Succesul financiar al corporatiilor internationale este tot mai mult determinat de competenta acestora in a dezvolta si a conduce un sistem international de activitati producatoare de valoare adaugata, competenta determinata de 3 factori :

- aprecierea justa a diferentelor de cerere intre diferite tari si evaluarea corecta a posibilelor resurse;

- capacitatea de a folosi experienta castigata pe plan global si local in a intari baza firmei;

- capacitatea firmei de a echilibra balanta intre activitatile globale si cele locale, astfel incat sa nu piarda economii de scara obtinute in plan global si nici sa nu piarda piete locale datorita neadecvarii ofertei.

Factorii politici si tehnologici au avut o influenta covarsitoare in transformarea corporatiilor din simple firme de export-import sau 'colonizatori economici', in sisteme complexe de coordonare a unor activitati situate la mari distante geografice. Pentru STN a prezentului, cuvantul cheie pare sa fie coordonare. Societatile transnationale vor deveni tot mai mult 'brokeri de informatie, deoarece aceasta coordonare complexa necesita analizarea si dirijarea unor fluxuri informationale foarte diverse intr-un timp foarte scurt.

Pe masura ce competenta organizatorica, capacitatea de coordonare a societatii transnationale se va dezvolta, importanta activelor se va diminua, corporatia transformandu-se intr-un set de relatii complexe.

Astfel, corporatia viitorului va fi mai mult o structura, un set de relatii si va avea ca principala functie coordonarea acestor relatii.

Indicatorii transnationalitatii

Gradul de implicare a unei firme in economia mondiala este redat de functia de transnationalitate, folosindu-se in acest sens doi indecsi: indexul de transnationalitate (IT) si indexul retelei de raspandire (IRR).

Indexul de transnationalitate poate fi calculat fie pe baze unicriteriale (activitatea, de exemplu), fie pe baze pluricriteriale (activitate, vanzari, angajari). Valoarea IT indica avantajele sau dezavantajele investitiilor externe, ca si gradul de competitivitate pe plan intern si extern. Principala caracteristica a acestui index este aceea ca nu ia in considerare in calculul sau marimea tarii de provenienta a firmei si nu face distinctii intre STN in functie de aria de raspandire.

Marimea ariei de raspandire se masoara prin indexul retelei de raspandire care este calculat in mod precis pentru a reflecta numarul tarilor-gazda in care o firma s-a stabilit. Nivelul acestui index indica marimea costurilor tranzactiilor, ca si nivelul de cunoastere a pietei externe. Principala caracteristica a acestui indicator este aceea ca in calculul sau nu se ia in considerare importanta activitatii firmei intr-o anumita tara-gazda, fiecare fiind numarata o singura data indiferent de dimensiunea activului extern, nivelul vanzarilor sau numarul de angajati din tara respectiva in activitatea STN-ului.

O corelatie intre indexul de transnationalitate si cel al retelei de raspandire demonstreaza ca o STN se poate extinde pe plan international fara a fi nevoita sa-si mareasca in mod extensiv activul extern. In nici o industrie a lumii nu se inregistreaza un index al retelei de raspandire mai mare decat cel de transnationalitate. Un paradox este faptul ca STN din doua dintre cele mai importante tari-gazda ale lumii - SUA si Japonia - au ambii indecsi de valori

reduse datorita in special avantajelor oferite de gradul ridicat de dezvoltare economica, lucru care le-a permis sa-si realizeze o mare parte din potentialul de crestere si competenta acasa. Invers, cele mai mari valori ale celor doi indecsi sunt inregistrate de STN provenind din tari cu economii mai reduse sau din tari care au o traditie puternica in relatiile cu exteriorul (Olanda, Marea Britanie, Elvetia, Suedia).

Este notabil faptul ca ambii indecsi sunt determinati numai in functie de anumiti factori care nu denota pe deplin concentratia investitiilor externe. De exemplu, o firma poate investi in fiecare economie a lumii realizand astfel un activ extern egal cu cel intern. Prin urmare, indecsii sai ar avea valori foarte ridicate - 50% IT si respectiv 100% IRR, lucru care nu implica insa si un grad mare de integrare a firmei in economia tarii-gazda. Acest lucru poate fi corectat prin luarea in considerare si a altor factori ca marimea pietei-mama sau vechimea si experienta firmei in domeniu.

Cei doi indicatori luati separat cuprind numai diferite aspecte ale transnationalizarii unei firmei. Informatiile privind activul extern, vanzarile externe si numarul de angajati externi sunt completate de cele legate de diversitatea geografica oferita de indexul retelei de raspandire.

Comportamentul financiar al STN

Societatile transnationale isi finanteaza activitatea atat din surse proprii cat si atrase. Sursele proprii reprezinta profituri nedistribuite sub forma de dividende, ci reinvestite, iar sursele atrase provin de pe piata capitalurilor sau imprumuturilor de la banci.

Criteriile dupa care firma isi alege sursele de finantare sunt cele referitoare la costuri si la risc. Notabil este faptul ca o STN se confrunta cu costuri mai ridicate ale tranzactiilor decat o firma interna. Cauza acestei diferente provine din dispersia geografica a activului in mai multe tari, accesul la pietele de capital din tari diferite cu rate de schimb variabile si reglementari diferite decat cele de pe piata internationala.

Strategiile de finantare ale acestor firme reprezinta continutul unei probleme complexe. Acestea reflecta interactiunea managementului extern, alegerii formei si sursei de finantare, termenul scurt sau mediu al finantarii. Cea mai importanta problema este cea legata de relatia firmelor-mama cu filialele si comportamentul financiar al celor din urma. Politica de vanzare a unei STN porneste de la premisa producerii pe pietele cele mai ieftine si vanzarii pe pietele cele mai scumpe.

Strategia preturilor de transfer

In multitudinea elementelor de politica conjuncturala a managementului firmelor componente ale trusturilor si concernelor, un loc primordial il ocupa preturile de transfer. Cu ajutorul mecanismului preturilor de transfer se realizeaza de-a lungul intregului lant tehnologic o intercatiune unitara din punct de vedere economic si financiar a tuturor sectoarelor si serviciilor angajate in procesul de integrare pe verticala, dar aflate acum in contextul unor conduceri de tip nou, descentralizate. Prin procesul de descentralizare nu intelegem reducerea gradului de monopolizare a economiilor de piata moderne ci, intr-o masura de acum cunoscuta, adaptarea fortata a marilor firme la conditiile externe in continua schimbare, ceea ce le obliga pe acestea sa acorde autonomie tot mai larga subdiviziunilor structurale, in vederea crearii posibilitatilor modelarii permanente

conform cu situatiile conjuncturale ale pietei. Numai cu ajutorul preturilor de tranfer se poate echilibra corect activitatea economica a serviciilor STN, pot fi create stimulente pentru imbunatatirea eficientei activitatilor realizate si se poate infaptui o armonizare perfecta a intereselor generale ale societatilor componente cu cele de grup (monopol).

Procesul descentralizarii societatilor monopoliste mamut a avut perioada sa de inflorire in anii '60, dar a fost urmat imediat de implementarea activa a preturilor de transfer, aparute ca un mecanism primordial al activitatii majoritatii corporatiilor. La inceputul anilor '80 Statele unite ale Americii numarau peste 1,5 mii mari trusturi, iar marea Britanie peste 300 de trusturi care au trecut la sistemul preturilor de transfer. In spatele acestor cifre se afla sute de mii si milioane de societati mici si mijlocii care aplica preturile de transfer. Inca o data se poate constata rolul primordial al politicilor de preturi in functionarea si dezvoltarea economiilor de piata. In plus, sa nu uitam niciodata rolul impus si dirijat de sus al preturilor de transfer.

Societatea japoneza a tergiversat multi ani trecerea la sistemul preturilor de transfer, considerat incompatibil. Si in prezent, acest sistem inca mai oscileaza in unele din structurile organizatorice si functionale ale unor companii japoneze. De asemenea, se manifesta si o tendinta stabila de continua diversificare a productiei si serviciilor nipone, simultan cu constituirea unei retele paralele de deservire financiara capabila sa largeasca posibilitatile de aplicare a preturilor de transfer in perspectiva.

Cele mai cunoscute STN care utilizeaza preturile de transfer sunt: GENERAL MOTORS, GENERAL ELECTRIC, DUPONT DE NEMOUR, IKI, PLESSEZ(Anglia), TOYOTA MOTOR, HITAKI, MATSUSHITA ELECTRIC INDUSTRIAL(Japonia). Aceste societati au atins in anii '30-'40 un nivel asa de inalt de centralizare, incat, cheltuielile pentru coordonarea verigilor acestora intreceau veniturile provenite din dezvoltarea economica a corporatiei insasi. Dupa anii '60 s-a trecut la descentralizarea lor, iar structura rezultata se caracterizeaza in primul rand prin aparitia unor societati autonome de productie care, insa ocupa o serie de pozitii intermediare. Aceste pozitii intermediare se afla de obicei intre unitatile producatoare propriu-zise (uzine) si centrul de conducere. Serviciile se impart in functie de caracterul teritorial sau comercial. Astfel, GENERAL MOTORS dispune de 27 servicii diferite ca functii, amplasate in 125 orase din SUA. Fiecare sector reuneste, de regula, o serie de uzine.

Aparitia acestor subdiviziuni relativ intermediare si autonome a determinat conducerile marilor monopoluri sa formuleze noi cai de abordare a conducerii si dirijarii firmelor subordonate. Cea mai importanta cale o constituie introducerea sistemului unic de decontari din cadrul firmei (D.I.F. - decontari in interiorul firmei).

La baza sistemului D.I.F. se afla preturile de transfer. Ele reprezinta "preturi speciale de decontare" la care se realizeaza produsele si serviciile din cadrul firmei. Pe baza lor nu se fac plati reale. Valorile livrarilor din cadrul firmei se inregistreaza la compartimentele contabile si se regasesc in decontarile financiare ale monopolului (trustului). Principalul indicator al eficientei economice al compartimentelor intermediare il constituie profitul, iar uneori costurile de realizare.

Pretul de transfer, conditionat uneori, intr-o oarecare masura, de mecanismul de piata, indeplineste in cadrul circuitului intern al concernului functia de cuantificare si cea de incurajare. Prima se manifesta prin urmarirea costurilor de productie ale partenerilor in cazul tranzactiilor din interiorul firmei,

iar cea de-a doua prin cota de profit realizat cu ajutorul pretului de transfer impus in mod centralizat.

In contextul decontarilor din interiorul firmei (D.I.F.), stabilirea nivelului preturilor de transfer se bazeaza pe unul din urmatoarele aranjamente:

Dupa opinia unor economisti occidentali, exista o serie de avantaje pentru preturile de piata ca baza a preturilor de transfer, si anume:

            - asigura o baza solida interactiunii compartimentelor productive ale monopolului

            - ofera o estimare veridica a eficientei activitatii acestora in virtutea admisibilitatii maxime a preturilor de piata chemate sa reprezinte masura de urmarire a costurilor si profiturilor

            - constituie elemente bine determinate (centralizat si dirijat) ale activitatii compartimentelor, cu precadere, prin profitul inclus in aceste preturi de transfer

            - preturile de transfer care se bazeaza pe cele de piata se reflecta pozitiv asupra productivitatii muncii si a gradului de competitivitate a produselor din cadrul firmei

Preturile de transfer care se bazeaza pe cele de piata nu reprezinta intotdeauna varianta optima a D.I.F. Aceasta intrucat uneori nu se poate determina pretul de piata al produselor din cadrul firmei sau chiar pretul produsului analog. Intr-o serie de cazuri ele sunt excluse din circuitul comercial datorita specificului lor. Aceasta se refera, de exemplu, la produsele fabricate de societati pe baza tehnologiilor secrete.

Aici exista o anumita conventionalitate a preturilor cu amanuntul stabilite si publicate. Pe baza aprecierilor existente, diferenta dintre preturile publicate si cele reale de piata este de 10-15% de obicei in minus. Aceasta diferenta se poate mari uneori. In plus, alegerea pretului celui mai reprezentativ este ingreunata in cazul pietelor monopoliste. Aici pretul este strict dirijat si nu exista diferente.

Preturile pot reflecta, intr-o serie de cazuri, cheltuielile de productie ale unitatii dependente furnizoare in cadrul circuitului intern. Aceasta situatie se poate datora ingustarii pietei interne fata de volumul circuitului scontat, cat si ignorarii gradului de incarcare a capacitatilor (pe piata concurentiala firmele calculeaza pretul pe baza incarcarii incomplete a capacitatilor, de regula, nu mai mult de 80%). Dimpotriva, in societatile descentralizate, in virtutea caracterului uniform al productiei, gradul de incarcare al capacitatilor este de obicei mai mare. In acest caz transferul mecanic al pretului de piata duce la cresterea artificiala a cheltuielilor compartimentului de transfer si la majorarea nejustificata economic a nivelurilor preturilor din circuitul intern. In situatia creata se formeaza adesea decizii eronate, de pilda, se majoreaza pretul productiei finale, fapt care la randul sau este in stare sa produca prejudicii gradului de competitivitate al firmei mame. Cu alte cuvinte, preturile de transfer care au la baza preturile pietei nu asigura intotdeauna armonizarea intereselor compartimentelor cu cele ale monopolurilor in ansamblu.

Metoda de stabilire a preturilor de transfer care se bazeaza pe pretul real de vanzare constituie o alternativa originala. Potrivit acestei metode, preturile de transfer se calculeaza in functie de pretul real la care se desfac produsele oferite ale companiei respective.

La determinarea preturilor de transfer ale produselor intermediare, din pretul real obisnuit se scad profiturile si costurile realizate in alte sectoare (in sensul invers al circuitului economic). Aceasta metoda a calcularii preturilor de transfer este utilizata de concernele japoneze HITAKI si MATSUSHITA ELECTRIC INDUSTRIAL. Potrivit estimarilor specialistilor, pretul de transfer

cuprinde in structura lui:

            - costurile sectiei furnizoare 22%

            - profit 15%

            - adaosuri (prime) de piata 34%

            - adaosuri comerciale 19%

            - alte cheltuieli 10%

TOTAL: 100%

Preturile de transfer care au la baza preturile pietei duc adesea la deformarea esentei relatiilor din cadrul concernului, ca urmare a actiunii haotice a pietei asupra mecanismelor monopolurilor. Aceasta devine cauza aparitiei unor concurente nedorite intre compartimentele STN.

STN "adapteaza" in practica preturile pietei la particularitatile relatiilor din interiorul firmei, determinand pretul de transfer prin contract, pe baza preturilor de piata in vigoare. De relevat ca o serie de specialisti din sfera preturilor de transfer exclud orice posibilitate de utilizare a bazelor alternative ale preturilor de contract. In acest caz s-ar putea intrevedea pericolul slabirii eficientei sistemului de conducere a societatilor prin preturilor de transfer.

Experienta activitatilor practice a societatilor descentralizate dovedeste faptul ca preturile de transfer care se bazeaza pe acordul partilor nu inlatura intotdeauna dificultatile care stau in fata sistemului de conducere a corporatiilor. Astfel, daca in contract se stipuleaza clauza de a nu se cumpara "produse" din afara concernului, asa cum proceda monopolul GENERAL APPLIENCE COMPANY, atunci, in cazul in care pretul de piata se situeaza sub costurile directe ale sectiei furnizoare, compania suporta deficite directe. De relevat, de asemenea, caracterul subiectiv al contractelor in ceea ce priveste stabilirea preturilor de transfer, deoarece selectionarea pretului necesar depinde mult de caracterul individual al calitatii sectiilor care semneaza contractul. Procedura determinarii preturilor de transfer, este un proces indelungat, legat de o mare pierdere de timp, bani, precum si de riscul unor situatii conflictuale intre compartimente autonome.

In prezent, societatile descentralizate se orienteaza tot mai rar spre criteriile de productie ale compartimentului furnizor atunci cand stabilesc preturile de transfer. Aceasta se datoreaza faptului ca pe insesi pietele traditionale de desfacere STN puternice sunt nevoite sa confrunte gradul de competitivitate al produselor sectiilor lor cu criteriul obiectiv extern care este pretul de piata.

Trasaturile specifice ale decontarilor in cadrul organizatiei constau in faptul ca acestea nu sunt cunoscute si nu sunt dezvaluite presei. In plus nu exista date statistice sau contabile inscrise sau publicate. Intregul sistem de preturi de transfer constituie un secret.

Expansiunea STN si echilibrul economic mondial

Secolul XXI va fi secolul coabitarii statelor-natiune cu societatile transnationale sau acestea din urma vor ajunge sa impuna regulile jocului.

Tranzitia pasnica spre viitor presupune restabilizarea economiei globale prin controlul asupra acelor forte economice care, in prezent, sunt scapate de sub control.

Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD) a apreciat ca economia mondiala se afla pe muchie de cutit si va putea intra in recesiune in cazul in care nu se vor lua de urgenta masuri in Europa si in Asia. UNCTAD considera ca ar trebui sa existe o lege internationala a falimentului, care sa confere guvernelor dreptul de a opri atat plata datoriilor, cat si scoaterea din tara a capitalului investit. In cazul in care aceasta propunere ar fi pusa in practica, ea ar disruge multe reguli si practici ale finantelor internationale.

UNCTAD regreta respingerea planului propus de Japonia, prin care s-ar fi infiintat un asa-numit fond asiatic, care ar fi sprijinit economiile importante din regiune. Propunerea a fost 'torpilata' de catre Fondul Monetar International si Trezoreria Statelor Unite, care au crezut ca fondul va submina conditiile severe privind ajutorarea, impuse de catre Fondul Monetar International.

Natiunea-stat nu mai poate face fata problemelor ridicate de mutatia spre supraindustrialism. Nu va disparea, dar i se va reduce puterea.

Corporatia internationala este acea 'veriga' care trage 'lantul'. Fara ea, s-ar parea ca n-ar mai exista nici o mare banca transnationala sau problema a eurodolarului.

Dupa unele opinii, societatile multi sau transnationale sunt cheia restabilizarii economiei globale. Ele reprezinta potentialuri de ridicare a nivelului de trai sau de distrugere a acestuia4.

Azi, cheia competitivitatii STN o constituie gasirea proportiilor corecte intre local si global in activitatea lor.

Factorii care determina decizia de dezvoltare in strainatate am vazut ca au o structura complexa.

Organizarea productiei in strainatate include transferul de resurse financiare, tehnologice, manageriale. Angajamentele sunt, de obicei, de lunga durata in medii economice necunoscute. Modul in care firma percepe combinarea avantajelor sale specifice (informatie, tehnologie, abilitati organizationale etc.) cu cele care sunt caracteristice mediului de implantare selectat ca de exemplu accesul la piata, costuri scazute, facilitati legale si administrative ii asigura succesul.

Nationalul / localul se regasesc in performanta economica a societatii transnationale sub dublu aspect :

- radacinile avantajelor de proprietate sau de competitivitate ale firmei, pastreaza amprenta contextului national al firmei mama;

- spatiul economic de implantare permite valorificarea si chiar potentarea avantajelor firmelor investitoare.

Operatiunile STN sunt eficiente atunci cand se raporteaza la specificul local respectand climatul, sensibilitatile mediului receptor.

Michael Porter si John Dunning subliniaza rolul spatiului economic national in dezvoltarea unor firme puternice.

Dupa Porter, dotarea cu factori de productie naturali, dar mai ales creati, nivelul, structura, gradul de sofisticare al cererii, nivelul de dezvoltare a industriilor adiacente, climatul concurential, strategiile si structurile organizationale ale firmelor nationale determina avantaje competitive.

Diferitele tari detin avantaje competitive in diferite domenii economice: Germania exceleaza in ramurile de inalta tehnologie ale constructiei de masini si in industria chimica. Firmele japoneze au forta concurentiala in electronica, cele americane in domeniul computerelor. Tehnologiile informationale sunt fortele care fac ca productia de bunuri sa fie eficienta.

Multe corporatii americane, japoneze si europene incheie aliante strategice, asigurandu-se contra riscurilor si intarindu-si pozitia.

Ultimii 10-15 ani stau insa marturie a unei noi abordari de catre transnationale a mediilor de implantare. Daca pana acum fluxul de transmitere a tehnologiei era univoc - firma mama catre filiale - in prezent, transnationalele incearca sa capteze potentialitatile, cu deosebire tehnologice, ale mediilor tarii gazda.

Exista chiar teorii ca de exemplu 'teoria acumularii tehnologice', in virtutea careia firmele vor investi in medii cu potential de cercetare ridicat din punct de vedere infrastructural, al resurselor umane. Conform acestei teorii, sustinute si de realitate, fluxul tehnologic este biunivoc, atat dinspre firma-mama catre filiale, cat si dinspre filiale catre firma-mama.

In timp ce unii vad STN ca exploatatori de resurse umane si materiale fara rezultate majore pentru tara sau comunitate, oponentii considera aceste firme gigant ca un triumf al capitalismului global, ca un aport in scaderea costurilor de productie si introducerea in tarile sarace de tehnologii noi.

Aparitia si dezvoltarea STN au creat forme specifice de confruntari in economia mondiala.

    1. Filialele societatilor europene in SUA suporta conditii deosebit de grele in confruntarea cu gigantii locali. Ele incearca sa suplineasca diferenta de talie asociindu-se cu firme americane. Filiala americana a lui Royal-Dutch Shell este un exemplu in acest sens.

    2. Filialele societatilor americane in Europa beneficiaza de conditii de concurenta mult mai avantajoase, ocupand deja o pozitie dominanta in sectoare de varf in tarile membre ale Uniunii Europene.

    3. O alta forma de concurenta pe plan mondial este aceea dintre filialele diferitelor societati. In Europa, firmele americane si cele japoneze se infrunta deseori.

Pe langa clasicele relatii interstatale, creste importanta relatiilor dintre STN si statele nationale, dintre STN din diferite tari, dintre societatea-mama si filialele sale externe.

Relatiile societatilor transnationale cu tara de origine apar ca relatii dintre parteneri aflati de aceeasi parte a baricadei. Dar exista si cazuri in care 'ambianta cordiala' intre STN si statul de origine este tulburata de unele dispute.

Dar pline de tensiune si adesea complicate sunt relatiile dintre STN si tarile pe teritoriul carora isi desfasoara activitatea. Societatile transnationale intra in contradictie cu interesele tarii gazda.

                    In cazul societatilor transnationale americane, societatea-mama detine integral actiunile filialelor. Centrul de decizie aflat in SUA poate impune filialei dintr-o anumita tara, fie o politica de investire a profitului, fie sa cumpere de la societatea-mama (sau o alta filiala) bunuri, la preturi ridicate abuziv. Asemenea practici pot influenta nefavorabil balanta de plati a tarii de rezidenta. De asemenea, tara gazda pierde de pe urma suprafacturarii importurilor si a subfacturarii exporturilor filialelor straine de pe teritoriul sau, avantajele de pe urma investitiei straine fiind considerabil reduse.

                    'Centrul de decizii' poate impune politica de salarii, poate dicta unde si cat anume sa exporte fiecare filiala. Pentru maximizarea profitului pe ansamblu, firma-mama poate impune uneia dintre filialele sale externe o politica de restrangere a activitatii, concedieri, transferul de capital etc.

                    In unele imprejurari ele aduc atingere suveranitatii statului, manifestandu-se ca organisme supranationale. Sunt acuzate, adesea ca utilizeaza caracterul lor international pentru a 'ocoli' fiscul prin intermediul preturilor de transfer sau a implanturilor in zone considerate 'paradisuri fiscale'.

                    Pretul de transfer este un pret de cedare a marfurilor sau serviciilor in cadrul grupului. El depinde de strategia proprie a STN si nu de costurile reale de productie, falsificand in acest fel concurenta libera din comertul international. Centrul de decizie ramane national, devenind centru de hegemonie. Guvernele tarilor gazda se vad nevoite sa ia masuri de limitare a posibilitatii de participare a acestor firme la capitalul pe actiuni al societatilor indigene.

                    Numeroase societati transnationale in schimb, au contribuit la imbunatatirea standardelor de viata in tarile unde opereaza, au ajutat la democratizarea locului de munca. Directorii executivi ai STN, bancherii si finantistii, asa cum afirma Al. Toffler in lucrarea 'Spasmul economic', nu sunt niste persoane sinistre. Nu sunt cu totii spioni si sabotori contrarevolutionari cum sugereaza rolul jucat de IT&T in Chile. Sunt pur si simplu investitori, manageri, planificatori, care profita de cel mai mare vid legal din lume.

                    Societatile transnationale ca si 'cetateni ai lumii', sunt preocupate de respectarea unor norme de civilitate in prestatia lor internationala. Majoritatea au adoptat coduri interne de conduita. Au angajat personal special care vegheaza la respectarea principiilor de etica in actiunile firmei si asta nu pentru imaginea pe care vor sa si-o creeze. Spre exemplu, Levi Strauss anuleaza contractele cu acei furnizori care utilizeaza munca copiilor sau suprasolicita personalul.

                    Tot mai multe societati transnationale se pronunta pentru standarde de mediu ridicate. Companiile petroliere British Petroleum si Arco garanteaza constructia de scoli si aeroporturi veghind si la protectia mediului in schimbul permisiunii de a fora si in zone precum Siberia si Alaska.

Societatile transnationale aduc in mediile de implantare standarde internationale si globale impunandu-le competitorilor globali. Un astfel de comportament tinde sa schimbe imaginea de agent lacom, exploatator, corupt, care a caracterizat perceptia cu privire la transnationale.

Codul de conduita al corporatiilor transnationale incearca sa liberalizeze armonizarea reglementarilor nationale cu privire la investitia straina directa.

Dupa unele opinii, enorma putere a companiilor transnationale nu poate fi lasata sa actioneze necontrolat.

Statele receptoare de investitie straina vor trebui sa-si creeze mecanisme noi de control asupra transnationalelor.

Desi politicienii vor nega public ca 'renunta la suveranitate' vor fi siliti de 'ordinea transnationala' sa faca acest lucru5.

Pe masura ce tot mai multe decizii scapa controlului natiunii, acestea scapa si de responsabilitatea democratica. 'Cand notiunea de democratie inceteaza sa mai fie adevarata, tara devine o colonie'6.

Al. Toffler sustine ca e posibil ca economiile unor natiuni sa se subordoneze sistemului economic transnational asupra caruia nu au nici un control si nu altor natiuni.

Tarile in curs de dezvoltare asa cum se remarca intr-un studiu ONU privesc cu suspiciune extinderea societatilor transnationale. Aceste tari si-au radicalizat pozitiile cerand ONU aplicarea unui cod de conduita pentru STN care sa aiba urmatorul scop :

            - sa impiedice amestecul in afacerile interne ale tarilor gazda si cooperarea cu regimurile rasiste;

            - sa reglementeze activitatile in tarile gazda pentru a elimina practicile comerciale restrictive;

            - sa furnizeze tarilor in curs de dezvoltare, in conditii echitabile, asistenta si tehnicile necesare in materie de gestiune;

            - sa reglementeze repatrierea beneficiilor obtinute de catre aceste societati;

            - sa incurajeze aceste societati sa reinvesteasca beneficiile in tarile in curs de dezvoltare.

Activitatea STN nu este in mod automat si nediferentiat benefica pe teritoriul tarilor gazda, sansele ca ea sa se dovedeasca benefica sporesc in masura in care reuseste sa imbine strategiile transnationale cu interesele politicii statelor receptoare (gazda).

Criticile aduse STN si avantajele de care beneficiaza statele receptoare de investitii ale STN pot fi sintetizate astfel:

In concluzie, fara a minimaliza aportul lor, totusi STN nu trebuie considerate si nici nu sunt facatori de minuni care prin investitiile lor ar aduce izbavirea de chinurile tranzitiei si ar deschide portile bunastarii.

Inca din 1975 a fost creat la New-York 'Centrul ONU privind STN', atat pentru elaborarea unui cod de conduita cat si pentru o serie de analize statistice. Se pare ca acest centru de coordonare a activitatii STN nu si-a dovedit eficacitatea.

CRITICI ADUSE STN

Repartizarea profiturilor din activitatile de productie din tarile mai sarace in tarile bogate

Folosesc capitalul local in propriul interes

Ameninta suveranitatea tarilor gazda

Inchid brusc firmele cand reglementarile guvernamentale devin stanjenitoare

Promoveaza transferuri de tehnologii neecologice si activitati de productie care cer un capital intensiv

Adancesc decalajele intre bogati si masele de saraci din tara gazda

Lucreaza in cadrul unor proiecte in care proprietatea este impartita cu tara gazda

Incurajeaza urbanizarea

Aport de capital tehnologic

Furnizeaza instruirea localnicilor

Asigura comenzi si locuri de munca pentru firmele locale

Investesc cel putin o parte din profituri in economia locala

AVANTAJELE TARII GAZDA IN URMA INVESTITIEI STN

Poate ca ar fi necesara crearea unor comisii de control transnational, care sa aiba in vedere crearea unor fonduri transnationale pentru progres social in tarile in curs de dezvoltare.

Grija majoritatii guvernelor tarilor lumii este se pare aceea de a fi in pas cu exigentele proceselor de mondializare si globalizare. Din aceasta cauza adopta legislatii nationale si renegociaza unele acorduri multilaterale, regionale sau bilaterale.

Fara a avea o nationalitate bine definita, STN nu sunt afectate de situatia economica din tara lor de bastina. Capacitatea practic nelimitata, de a intra si de a iesi in / de pe o piata, oricare ar fi aceea si in orice domeniu de activitate, permite societatilor transnationale evitarea crizelor economice.

Extinderea societatilor transnationale a avut loc incepand cu anii '70 fiind puternic legata de acumularea de capital. La inceputul anilor '90 circa 37.000 de astfel de companii, avand 170.000 filiale, impanzeau economia mondiala.

In 1997 existau 53000 STN ce controlau 448000 de filiale.

Evolutia primelor 100 STN

In general, in ultimii ani, evolutia STN arata o continua tendinta de crestere a gradului de transnationalitate, grad ce sta la baza topului primelor 100 STN din lume, top publicat pentru prima data in 1990.

Timp de multi ani prima pozitie in acest top a fost ocupata de firma englezo-olandeza Royal Dutch Shell care a fost insa detronata de catre firma americana General Electric in 1996 cand aceasta a urcat de pe locul 3 pe locul 1. O alta schimbare majora a fost inregistrata de firma elvetiana Nestle care, dupa ce in 1996 a urcat de pe locul 19 pe 11, in 1997 a reintrat in topul primelor 10 clasate. Aproximativ 85% din cele 100 STN sunt firme care s-au mentinut in top in ultimii 5 ani. Majoritatea acestor firme provin din tarile membre UE, SUA si Japonia, tari cu economie dezvoltata, firme care au dominat topul inca din 1990. Spre deosebire de firmele din SUA si Japonia, al caror numar in top a crescut (cu peste 50% fata de 1990), cele din tarile membre UE si-au redus ponderea pana in 1996. Contrar asteptarilor, intre 1998 si 1997 numarul lor a crescut de la 41 la 45, neatingand insa recordul din 1990 cand UE detinea 48 de firme in top.

Timp de multi ani nici o firma din tarile in curs de dezvoltare nu a avut acces la top. Situatia s-a schimbat insa in 1995 cand lista a cuprins pentru prima data doua STN din tarile cu economie in curs de dezvoltare - Daewoo Corporation din Coreea si Petroleos de Venezuela din Venezuela. In urmatorii ani cele doua societati si-au imbunatatit situatia ajungand chiar in randul primelor 50 STN, dar nici o alta STN din tarile in curs de dezvoltare nu li s-a alaturat.

In fiecare an din top iese un anumit numar de firme al caror loc este luat de cele aflate pe pozitiile imediat urmatoare si care cunosc o crestere semnificativa a indexului de transnationalitate.

ACTIVUL EXTERN al primelor 100 STN insumeaza in jur de 2 trilioane $ ca urmare a unei cresteri continue intre 1993 si 1996. Cel mai mare salt a fost facut intre 1993 si 1996 cand procentul de crestere a fost de 30%, in 1996 inregistrandu-se un procent de crestere de 6%. Aceasta tendinta a fost insa intrerupta in 1997 cand in totalitatea activului extern s-a inregistrat o scadere de 0,8%. De remarcat este faptul ca nu toate firmele urmeaza aceeasi tendinta, statisticile aratand evolutia lor in termeni medii. Un exemplu care sa confirme aceasta afirmatie este cel al firmei franceze TOTAL care intre 1995-1996 a inregistrat o crestere de 53%. In 1997, desi tendinta generala a fost de scadere, firme ca Seagrom Company, Hewlett-Packward, Honda Motor, Motorola au inregistrat un procent de crestere cuprins intre 20 si 38%.

Totalitatea VANZARILOR EXTERNE a avut in aceasta perioada aceeasi evolutie ca si activul extern, inregistrand o crestere medie de 7% pe an pana in 1996 si o scadere cu 0,7% in 1997. Factorul principal care a determinat evolutia crescatoare a vanzarilor externe a fost cresterea ponderii acestora in comertul mondial. In ultimii doi ani acest procent a depasit 55% fata de 48% in 1995 si 52% in 1996. In ciuda scaderii generale a vanzarilor externe in 1997 au existat firme ca Sony, Fujitsu Limited sau Mitsubishi Motors care si-au ridicat vanzarile cu procente cuprinse intre 16-23%. Din compararea datelor rezulta ca STN-urile isi maresc mai rapid vanzarile decat activul extern, lucru ce demonstreaza o dezvoltare intensiva a caracterului lor transnational.

In ceea ce priveste NUMARUL ANGAJATILOR EXTERNI, acesta a crescut continuu din 1990 pana in prezent, chiar daca pe plan mondial numarul populatiei ocupate a scazut in ultimii ani. Firma care in aceasta perioada a inregistrat cea mai mare crestere a fost Michelin (Franta) cu un procent de peste 100%. Simultan, 5 din primele 100 STN si-au redus numarul angajatilor, procentul atingand chiar si 57%. Din statisticile efectuate a rezultat faptul ca dintre firmele care-si maresc anual numarul angajatilor cele mai multe provin din industria automobilelor (Daimler-Benz, Volvo, Volswagen, Fiat) sau din telecomunicatii (Ericsson, Motorola). In mod evident firmele care anual isi reduc acest numar sunt cele care inregistreaza reduceri si ale activului extern. De exemplu British American Tabacco, Novartis, Royal Dutch-Shell au avut procente de scadere cuprinse intre 18-22%. Cea mai pregnanta reducere a avut loc la Chevron intr-un procent de 30%.

Referitor la zonele industriale din care provin aceste STN de remarcat este faptul ca cea mai mare pondere in top o detin cele care opereaza in industria chimica si farmaceutica si in industria electrotehnica. Lista primelor 10 STN a fost dominata de firme provenind din industria constructoare de automobile si cea a rafinarii petrolului. In general, situatia nu s-a modificat semnificativ din 1990 pana in prezent, exceptie facand industria electrotehnica si cea alimentara care au evoluat crescator.

Din figura 1 rezulta faptul ca primele 100 STN provin din sectorul primar, serviciile in general fiind slab reprezentate, in timp ce serviciile financiare nu sunt nici macar incluse.

Fig. 1 Compozitia industriala a primelor 100 STN

Gradul de transnationalitate a primelor 100 STN

Pentru ca situatia relevata de gradul de transnationalitate sa fie cat mai aproape de realitate, in calculul sau se iau in considerare trei ratii:

            - procentul activului extern in total activ;

            - numarul de angajati externi in totalul angajatilor;

            - ponderea vanzarilor externe in totalul vanzarilor.

Din 1990 pana in prezent indexul de transnationalitate (IT) s-a situat intre 45% si 55%. Intre 1990 si 1993 IT a avut o evolutie oscilatorie, ajungand ca la sfarsitul perioadei sa atinga 46,5% - cea mai mica valoare de pana atunci. In urmatorii trei ani IT a avut o evolutie ascendenta ca rezultat al cresterii activului extern. In 1997, fata de anii anteriori, IT a crescut intr-o proportie mai mica, ceea ce indica o incetinire a ritmului internationalizarii.

Indexul general ascunde numeroase variatii ale indecsilor individuali. In topul celor 100 STN exista societati precum Seagrom care are un IT foarte mare (97% in 1996) si societati precum COGTE cu o valoare mult mai mica (16% in acelasi an).

Lista primelor 10 STN clasificate dupa indexul de transnationalitate (figura 2) este dominata de firme din tari industriale mici al caror PIB nu a depasit 500 miliarde $⁄an. Aceasta situatie nu este un caz particular ci unul general, pentru ca firmele cu cele mai mari valori ale IT provin din tari mici ca arie dar cu economii puternice. Intre 1990 si 1997 IT mediu al primelor 10 STN provenite din tari mici a crescut de la 77% la 79% in timp ce cel al firmelor provenite din tari mari a scazit de la 54% la 49%. Firmele al caror STN nu s-a schimbat semnificativ in aceasta perioada sunt: Saint-Gobain (Franta), Daimler-Benz (Germania), Nissho Iwai (Japonia) si Hoechst (Germania).

Fig. 2 Topul primelor 10 STN in 1996

Numeroase diferente exista si in privinta transnationalizarii industriilor (figura 3). Pe primul loc se afla industria alimentara si a bauturilor cu un procent de 67,2% iar pe ultimul loc comertul cu un procent de 29%.

Fig. 3 Transnationalitate medie si activ extern dupa industrie

Aceasta evolutie a gradului de transnationalitate a fost principala urmare a globalizarii ce a avut loc in ultimii ani in economia mondiala. O statistica facuta intre lunile iulie si noiembrie 1996 prin observarea a 300 de manageri din universul STN si 100 de interviuri directe sugereaza o si mai mare

transnationalitate a firmelor in viitor, independent de marimea, sectorul din care fac parte sau tara de provenienta. Mai exact intre 1997 si 2003 se estimeaza ca ponderea activitatilor externe ale firmelor in activitatea mondiala va evolua astfel: de la 47% la 56% in vanzari, de la 35% la 45% in productie, de la 34% la 42% numarul angajatilor, de la 36% la 42% in investitiile brute.

Cele mai mari 50 STN din tarile in curs de dezvoltare

Dupa cum am mai mentiomat tarile in curs de dezvoltare au doar doua reprezentante in topul celor 100, si anume Daewoo Corporation si Petroleos din Venezuela, firme care detin primele doua pozitii in fruntea topului STN-urilor din aceste tari clasificate dupa marimea activului extern.

In general, dimensiunea acestor firme este destul de redusa, lucru care reiese din comparatia activului lor extern mediu (1,3 miliarde $) si cel al primelor 100 STN (13,3 miliarde $). Ca si in cazul celor din urma tendinta urmata este tot de crestere a gradului de transnationalizare.

De cind a fost publicata pentru prima data in 1995, lista a fost dominata de firme dintr-un grup mic de tari: Hong Kong, Coreea, China, Venezuela, Mexic si Brazilia (in ordine descrescatoare), toate insumand 80% din activul extern al primelor 50.

Totalul activului extern al acestor societati insumeaza peste 100 miliarde $. Intre 1993 si 1995 a crescut cu aproximativ 280% si cu 31% inre 1995-1996, cel de-al doilea procent demonstrand o reducere a ritmului de crestere. In anii imediat urmatori activul extern a scazut in principal datorita crizei din Asia.

Actuala cota a activului extern in totalul activului acestor firme este la jumatatea celei a primelor 100 STN, chiar daca intre 1993 si 1995 primele au inregistrat o crestere de 7 ori mai mare decat ultimele. Aceasta crestere semnificativa arata ca firmele din tarile in curs de dezvoltare si-au folosit o mare parte din potential in cresterea transnationalizarii.

Totalul vanzarilor externe al acestor firme a atins cea mai mare valoare in 1996, si anume 137 miliarde $ cand a crescut cu 14% fata de 1995 (120 miliarde $). In 1997 aceste vanzari au scazut insa datorita aceluiasi motiv ca si in cazul activului extern, si anume criza din Asia. Nivelul atins in 1996 s-a datorat in mare parte cresterii ratei vanzarilor externe in totalul vanzarilor la nivel mondial, de la 35% in 1995 la 41% in 1996. Din acest punct de vedere prima pe lista s-a situat China State Construction cu o rata de 49%.

In ceea ce priveste numarul de angajati externi, acesta a crescut cu aproape 17% intre 1995 si 1996, pentru ca in 1997 sa scada. In 1996 acest numar a ajuns la 1.240.000 fata de numai 548.000 in 1995. Intre 1993 si 1006 numarul de angajati la nivel mondial a crescut cu numai 3%, in timp ce ponderea angajatilor externi in acest total a crescut de la 11% la 34%. Aceasta tendinta de crestere mare a numarului de angajati ai STN concomitent cu cresterea nesemnificativa a numarului angajatilor la nivel mondial este comuna tuturor STN (atat celor din tarile dezvoltate cat si celor din tarile in curs de dezvoltare).

Lista primelor 50 STN dupa IT este condusa de Wing ON Company care s-a bucurat de cea mai mare crestere a acestuia intre 1995-1996, in timp ce Gruma a inregistrat cea mai mare reducere. Telecomunicatiile, transporturile, constructiile si comertul sunt domeniile cele mai transnationalizate in topul celor 50, cu un IT cuprins intre 45% si 60% (figura 4). Din acest punct de vedere situatia este diferita fata de primele 100, unde industriile alimentara, chimica si farmaceutica sunt pozitionate mai sus.

Fig. 4 Componenta industriala a STN

Primele 25 STN din tarile in tranzitie

Societatile transnationale din tarile in tranzitie au dimensiuni mult mai mici decat cele la care ne-am referit in capitolele anterioare. Acest lucru se datoreaza in mare parte faptului ca economiile din care provin au fost in deceniile anterioare economii centralizate care nu permiteau o deschidere prea mare catre piata mondiala.

Atat in 1997 cat si in 1998 aceleasi trei intreprinderi au ocupat primele pozitii in topul primelor STN din aceste tari: Compania Navala Lituaniana, Todravka din Croatia, Gorenje din Slovenia in functie de dimensiunea activului extern. In functie de IT firma care a ocupat prima pozitie in 1997 a fost Graphisoft din Ungaria, urmata de Adria Airways (Slovenia) si Atlanska Plavidba (Croatia). In 1998 in fruntea clasamentului s-au clasat aceleasi firme, dar in ordine inversa.

Universul tarilor din care provin aceste firme este destul de redus, in 1998 fiind numai 10, cu una mai mult fata de 1997 (figura 5). Firmele din Estonia, Macedonia si Ucraina sunt considerate prea mici pentru a intra in topul primelor 25. Numarul firmelor din fiecare tara a ramas constant, exceptand Ungaria, al carei numar de firme in top a scazut de la 6 la 4 in 1998. Un paradox in privinta acestor firme din Ungaria consta in faptul ca cele 4 firme din 1998 aveau o activitate externa cu 39% mai mare decat cele 6 din 1997.

ACTIVUL EXTERN al primelor 25 de STN a crescut intre 1997 si 1998 cu 8% la 2,3 miliarde $. O medie a activului extern al acestor STN de 53 milioane $ comparativ cu 1,3 miliarde $, media activului primelor 50 STN din tarile in curs de dezvoltare arata o dimensiune mult mai mica a primelor, ca si un grad mult mai redus de transnationalitate. Pe primul loc in functie de rata de crestere a activului extern s-a situat firma MOL Hungarian Oil&Gas din Ungaria, a carei rata a fost de 222%, urmata de doua firme din industria farmaceutica - Pilva din Croatia si Krka din Slovenia, ambele dublandu-si activul extern.

Fig. 5 Lista tarilor-mama ale primelor 25 STN

Sursa: UNCTAD/Baza de date a Universitatii Erasmus

VANZARILE EXTERNE ale celor 25 de STN au crescut cu mai mult de 10% ajungand in 1998 la 3,7 miliarde $, in timp ce vanzarile la nivel mondial au inregistrat o reducere. Cele mai rapide cresteri au avut loc in industriile chimica, farmaceutica, transporturilor.

NUMARUL DE ANGAJATI EXTERNI al primelor 25 de STN a inregistrat o tendinta de reducere in 1998, in sens invers tendintei urmate de firmele din tarile in curs de dezvoltare. Rata de crestere a depasit 10% in 1998. Exceptand primele cinci clasate in functie de rata angajatilor externi, toate firmele au o rata mai mica de 12%.

Atingand aproximativ 31% in 1998, INDEXUL DE TRANSNATIONALITATE al primelor 25 de firme, in ciuda unei usoare cresteri de 0,5% in 1998, este mult mai mic comparativ cu cel al firmelor din tarile in curs de dezvoltare, fara a mai mentiona IT al primelor 100. Aceste firme au un grad foarte mic de transnationalitate, mai ales ca numai o firma din cele 25, si anume Latvian Shipping Company, a fost calificata in 1997 pentru a fi inclusa pe lista primelor 50 STN din tarile in curs de dezvoltare.

In functie de COMPOZITIA INDUSTRUALA, cele mai importante trei industrii sunt: transporturi, chimica si farmaceutica, petrolului.

Teme de reflectie

    1. Care sunt factorii care au determinat ISD?

    2. STN pot fi monopoluri?

    3. Analizati raportul de forte dintre STN.

    4. Care sunt influentele STN asupra structurilor macroeconomice ale tarii gazda?

    5. Care sunt influentele STN asupra tarii de origine?

Intrebari de autoevaluare

    1. Care au fost factorii care au dus la aparitia si evolutia STN?

    2. Ce inseamna strategia preturilor de transfer?

    3. Ce critici se aduc STN-urilor?

    4. Care sunt avantajele tarii gazda in urma investitiei STN?