Teoria producatorului. costul de productie - natura firmei

TEORIA PRODUCATORULUI. COSTUL DE PRODUCTIE -  NATURA FIRMEI

Producerea bunurilor în scopul satisfacerii nevoilor de consum este posibila în conditiile în care întreprinzatorii dispun de resurse economice, combina si utilizeaza eficient factorii de productie. Abilitatea întreprinzatorilor permite alegerea celei mai favorabile alternative de combinare a factorilor de productie, pe baza principiului rationalitatii economice, al obtinerii de rezultate maxim posibile cu resursele de care dispun. Acestea definesc rolul întreprinzatorului modem si asigura forta concurentiala a întreprinderii.

1. Natura firmei

1.1. Firma în teoria economica.

Firmele sunt organizatii care planifica si gestioneaza productia. Acestea au o anumita organizare tehnologica, se conduc si se gestioneaza rational. De cele mai multe ori, suntem tentati sa consideram ca un dat existenta firmelor, deoarece în multe. situatii ne-am confruntat cu ele. Cu toate acestea, din punct de vedere teoretic, trebuie sa ne întrebam de ce exista cu adevarat firmele.

De-a lungul timpului, economistii au oferit raspunsuri dintre cele mai diferite la aceasta întrebare. Astfel, Ronald Coase, detinator al premiului oferit de Banca Suediei în memoria lui Alfted Nobel, în 1991, a publicat un articol[1], încercând sa raspunda la aceasta problema. Acesta considera ca existenta costurilor de tranzactie explica cauzele aparitiei firmelor. Pe piata, orice actiune de vânzare sau cumparare implica anumite costuri. Atunci când, o firma achizitioneaza un anumit bun material sau serviciu, ea trebuie sa identifice piata si apoi sa gaseasca diferitele cantitati si calitati care sunt disponibile si la ce preturi. Aceasta implica timp si bani si genereaza în multe situatii o anumita incertitudine. Ronald R. Coase a vazut firma ca pe o institutie capabila sa suporte cu mai mare usurinta costurile de tranzactie. Cu alte cuvinte, firmele exista
într-o multitudine de forme organizationale de diferite dimensiuni, deoarece acestea realizeaza cea mai eficienta utilizare a informatiilor si permit reducerea costurilor de tranzactie pentru diferite categorii de activitati productive. Recunoscând aceasta contributie, în 1993 Douglas North afirma: 'Ori de câte ori costurile de tranzactie sunt mari, institutiile devin importante.'

În ultimii ani, revolutia IT a determinat reconsiderarea teoriilor lui Ronald Coase, noile tehnologii din domeniul comunicatiilor reducând foarte mult costurile de tranzactie asociate multor activitati de piata.

Ulterior, Armen Alchian si Harold Demsetz[2] au adaugat doua elemente importante analizei lui Coase. În primul rând, firmele exista deoarece productia bunurilor se desfasoara mult mai eficient în echipe decât în mod individual. Echipele sunt grupuri de indivizi angajati în producerea unui anumit bun. În al doilea rând, firmele exista pentru a organiza echipele în vederea producerii eficiente a unor bunuri sau servicii. Daca activitatea s-ar desfasura în activitati organizate pe baza de voluntariat, si nu în cadrul firmelor, ar exista stimulente de a trisa si de a depune un efort mai mic decât cel convenit:

În ultima perioada se afirma din ce în ce mai mult ideea de firme (companii) virtuale; firme care sunt obligate sa se adapteze unui mediu de afaceri dinamic. Din punct de vedere formal, o firma virtuala reprezinta o retea temporara de companii care se reunesc în vederea exploatarii oportunitatilor de afaceri. Fiecare firma se va concentra asupra unui numar redus de procese strategice, pentru ca ulterior sa coopereze în retea cu celelalte firme componente. Progresele în domeniul tehnologiilor informationale permit acestor firme sa satisfaca cerintele clientilor prin mai buna gestionare a stocurilor si obtinerea mai rapida a productiei. De regula, existenta firmei virtuale înceteaza dupa cicluri de productie relativ scurte, odata cu realizarea obiectivului asumat.

1.2. Firma în practica

În economia de piata, productia se poate desfasura în diferite structuri organizationale, de la cele mai mici, aflate în proprietatea unei singure persoane, pâna la companii gigant, care domina viata economica de la firme integrate orizontal si vertical la mari conglomerate si chiar guverne nationale (vazute ca organizatii, cu obiective multiple).

În România, reglementarile juridice considera ca actul de comert priveste o activitate metodic organizata, iar nu un act juridic izolat. Dreptul comercial românesc considera calitatea de comerciant ca atribuibila persoanelor fizice, societatilor comerciale, precum si altor persoane juridice. În prima categorie se includ meseriasii, persoanele care executa profesiuni liberale (medici, avocati, etc.), precum si agricultorii. În categoria altor persoane juridice care au calitatea de comerciant, legea are în vedere statul si unitatile administrativ-teritoriale, regiile autonome, organizatiile cooperatiste, asociatiile si fundatiile. În categoria societatilor comerciale, legea distinge între societatile comerciale cu personalitate juridica reglementate de Legea nr.31/1990) si cele fara personalitate juridica (al caror statut este reglementat în principal de Decretul-lege nr.54/1990).

Societatile comerciale îmbraca urmatoarele forme:

societate comerciala în nume colectiv, ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor;

societate în comandita simpla ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati; asociatii comanditari, raspund numai pâna la concurenta aportului lor;

societate în comandita pe actiuni al carei capital social este împartit în actiuni, iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati asociatii comanditari raspund numai pâna la concurenta aportului lor;.

societate pe actiuni, ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social; actionarii raspund numai pâna la concurenta aportului lor;

societate cu raspundere limitata, ale,carei obligatii sunt garantate cu. patrimoniul social asociatii raspund numai în limita partilor sociale subscrise.

1.2.1.  Decalogul întreprinderilor de vârf în prima parte a secolului al XXI-lea

Începerea procesului de globalizare a economiei, puternicele tendinte ale pietelor de capital si ale altor piete de a functiona transnational determina marile întreprinderi sa se adapteze acestor noi conditii.

Capitalul si afacerile întreprinse pe baza lui pot asigura un grad ridicat de profitabilitate numai în masura în care se încadreaza în nota dominanta si dominata de companiile transnationale (CTN) si de bancile cu sfera internationala de operare.

Tehnica si stiinta apar ca resurse absolut indispensabile ale inovatiei si ale adaptarii rapide si cu o eficienta a societatilor comerciale la exigentele prezente si viitoare. Se schimba, cu alte cuvinte, modelul transferului tehnologic si inovational.

Schimbarile ce au loc pe pietele nationale si internationale ale muncii antreneaza modificari în planul politicilor întreprinderilor în legatura cu angajarea, retribuirea si folosirea fortei de munca, ca si în ceea ce priveste directiile de investitii în capitalul uman.

O alta exigenta decurge din evolutiile specifice ce se înregistreaza în starea materiilor prime naturale de diferite tipuri, nu doar în cele minerale. Informatia reprezinta un alt element major al strategiilor de restructurare si dezvoltare a societatii pe actiuni.

Noile sisteme si modele de organizare a activitatilor marilor întreprinderi reprezinta o sfidare pentru toate categoriile de întreprinderi. Organizarea întreprinderii si structura ei devin mai flexibile si se bazeaza pe compartimente specializate interconectate, cu sarcini riguros conturate, dar capabile sa se adapteze la noile obiective si exigente.

Necesitatea multiplicarii legaturilor si schimburilor atât cu furnizorii, cât si cu clientii.

Apare ca necesara pregatirea permanenta a muncitorilor si a întregului personal.

În prezent, se contureaza perfectionari serioase ale managementului întreprinderii, care sa îmbine pragmatismul perseverent cu viziunea strategica.

Firma moderna si mediul în care ea îsi desfasoara activitatea presupun abordarea eficientei activitatii ei nu doar prin prisma profitului asteptat si obtinut, ci prin cea a eficientei multidimensionale: economica, sociala, ecologica, culturala, etc.

Sursa: Geoffry Whitehead – „Economie”, Editura Sedona, Timisoara, 1997.