Care este rolul Uniunii Europene pe scena mondiala?

Care este rolul Uniunii Europene pe scena mondiala?

Pe plan economic, comercial si monetar, Uniunea Europeana a devenit o mare putere mondiala. Acest gigant economic ramane totusi, pentru unii, un "pitic politic". Aceasta este, bineinteles, o exagerare. Uniunea Europeana are o influenta considerabila in cadrul organizatiilor internationale cum ar fi Organizatia Mondiala a Comertului (OMC), organismele specializate ale Organizatiei Natiunilor Unite (ONU), si in cadrul summit-urilor mondiale pentru mediul inconjurator si dezvoltare.

Nu este mai putin adevarat ca statele membre ale Uniunii Europene mai au multe progrese de facut pe plan diplomatic si politic, inainte de a se putea exprima la unison in problemele mondiale majore cum ar fi: pacea si stabilitatea, relatiile cu Statele Unite ale Americii, terorismul, Orientul Mijlociu si rolul Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite. Mai mult, sistemele militare de aparare, piatra de temelie a suveranitatii nationale, raman sub autoritatea guvernelor nationale, ale caror legaturi s-au sudat in interiorul unor aliante precum NATO.

I. O politica de aparare comuna embrionara

Politica externa si de securitate comuna (PESC) si politica europeana de securitate si aparare (PESA), introduse de Tratatele de la Maastricht (1992), Amsterdam (1997) si Nisa (2001), definesc principalele obiective ale Uniunii in domeniul apararii. Pe aceste premise, Uniunea Europeana si-a dezvoltat "cel de-al doilea pilon", reunind ansamblul sectoarelor politice in care se aplica metodele interguvernamentale si in care Comisia Europeana si Parlamentul European joaca un rol marginal. Deciziile in acest domeniu sunt luate prin consens, cu toate ca fiecare stat are dreptul de veto.

(a) Peisajul politic si strategic in 2006

Adeziunea aproape simultana la NATO si UE a fostelor tari comuniste si orientarea pacifista adoptata de Rusia au pus capat la mai bine de o jumatate de secol de razboi rece. Continentul european conlucreaza la mentinerea pacii, iar tarile europene coopereaza pentru a lupta impotriva criminalitatii internationale, traficului de fiinte umane, imigratiei ilegale si spalarii de bani.

Uniunea Europeana extinsa a incheiat acorduri de parteneriat cu vecinii sai, dintre care unii, pe termen mediu, au perspectiva de a adera la UE.

Statele Unite ale Americii au acceptat ca, pentru actiuni militare in care soldatii americani nu sunt implicati, Europa sa poata utiliza o parte din capacitatile logistice ale NATO, cum ar fi retelele de informatii, de comunicatii, de detectie, echipamentele de comanda si transport.

Violenta terorista ce a zguduit lumea incepand cu atacurile din New York si Washington din 11 septembrie 2001 si continuand cu atentatele cu bomba de la Madrid in 2004 si Londra in 2005 au modificat profund peisajul strategic. Tarile europene trebuie sa colaboreze mai strans pentru cautarea de informatii care sa ajute la neutralizarea instigatorilor si teroristilor care vor sa comita atentate. Cooperarea cu Statele Unite ale Americii si cu toate tarile care sprijina democratia si drepturile omului depaseste astazi cadrul aliantelor defensive traditionale.

(b) Realizari concrete pentru securitate si aparare

In temeiul Tratatului de la Amsterdam, Javier Solana a fost numit in 1999 Inalt Reprezentant pentru Politica externa si de securitate comuna (PESC).

Statele membre UE au stabilit obiective precise ca parte a indatoririlor de creare a unei politici de securitate si aparare europeana, in scopul desfasurarii unei forte de reactie rapida sprijinita naval si aerian si sustinerii acesteia timp de un an. Aceasta forta de reactie rapida nu va fi inca o adevarata armata europeana. In schimb, va fi formata din contingentele fortelor armate ale fiecarei natiuni.

Cu toate acestea, dupa constituirea Comitetului politic si de securitate (CPS), a Comitetului militar al Uniunii Europene (CMUE) si a Statului major militar al Uniunii Europene (EUMS), sub autoritatea Consiliului si situat la Bruxelles, Uniunea are deja instrumentele politice si militare pentru a efectua misiunile pe care si le-a propus: misiuni umanitare in afara Europei, operatiuni de mentinere a pacii si alte misiuni de gestionare a crizelor.

Cum tehnologia militara devine din ce in ce mai scumpa si mai sofisticata, guvernele UE considera ca este imperios necesar sa lucreze impreuna la fabricarea armelor. Mai mult decat atat, daca fortele lor armate trebuie sa execute misiuni in comun, sistemele lor trebuie sa fie interoperationale, iar echipamentele suficient de standardizate. Consiliul European de la Tesalonic a decis, in 2003, sa creeze o Agentie Europeana pentru Aparare.

Din 2003, UE a intreprins o serie de misiuni de mentinere a pacii si de gestionare a crizelor. Cea mai importanta dintre acestea a fost in Bosnia si Hertegovina, unde misiunea de 7 000 de soldati condusa de Uniunea Europeana (EUFOR), a inlocuit in decembrie 2004 trupele NATO de mentinere a pacii.

II. O politica comerciala deschisa catre lume

Uniunea Europeana sprijina sistemul de reguli al Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), ceea ce ofera un grad de securitate juridica si transparenta in desfasurarea comertului mondial. OMC stabileste conditiile prin care membrii sai pot sa se apere impotriva practicilor neloiale cum ar fi dumpingul (vanzare sub pret), prin care exportatorii concureaza impotriva rivalilor lor. De asemenea, ofera o procedura pentru solutionarea disputelor care apar intre doi sau mai multi parteneri comerciali.

Politica comerciala a UE este strans legata de politica sa de dezvoltare. Prin sistemul sau generalizat al preferintelor vamale (SGP), UE a garantat accesul preferential pe pietele sale fara taxe sau cu tarife reduse pentru o mare parte a importurilor provenind din tarile in curs de dezvoltare si din economii in tranzitie. Se merge chiar mai departe pentru cele mai sarace 49 de tari din lume. Exporturile lor - cu exceptia armelor - pot beneficia integral de acces pe pietele UE, fara taxe vamale, in cadrul unui program lansat in 2001.

Uniunea Europeana nu are incheiate totusi acorduri comerciale specifice cu principalii sai parteneri comerciali din randul tarilor dezvoltate, cum ar fi Statele Unite ale Americii si Japonia. In acest caz, relatiile comerciale sunt gestionate prin intermediul mecanismelor OMC. Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeana cauta sa dezvolte relatii bazate pe egalitate si parteneriat. Cu toate acestea, tarile membre ale UE nu sunt intotdeauna de acord asupra tipului de legaturi diplomatice, politice si militare ce trebuie stabilite cu Statele Unite.

Uniunea Europeana isi extinde schimburile comerciale cu noile puteri aparute in alte parti ale lumii, cum sunt cele din America Latina, America Centrala, China sau India. Acordurile comerciale cu aceste tari includ, de asemenea, cooperari de ordin tehnic si cultural.

III. Relatiile dintre Uniunea Europeana si tarile mediteraneene

Data fiind apropierea lor geografica, afinitatile istorice si culturale, precum si fluxurile migratoare prezente si viitoare, tarile din sudul Mediteranei sunt parteneri de prima importanta. Iata de ce UE a ales traditional sa urmeze o politica de integrare regionala.

In cadrul Conferintei de la Barcelona din noiembrie 1995, la care au participat toate tarile membre UE si tarile mediteraneene (exceptie facand Albania, Libia si tarile din fosta Iugoslavie) Uniunea Europeana a pus bazele unui nou parteneriat euro-mediteraneean. Aceasta conferinta a facut posibila definirea unui nou parteneriat care sa cuprinda:

dialogul politic intre tarile participante si un parteneriat de securitate bazat, in special, pe mecanismul controlului armelor si pe rezolvarea pe cale pasnica a conflictelor;

consolidarea relatiilor economice si comerciale intre cele doua regiuni: cheia catre aceasta este crearea unei zone de liber schimb euro-mediteraneene pana in 2010;

parteneriate in domeniile social si cultural.

Pentru perioada 2000-2006, Uniunea Europeana acorda ajutoare financiare catre tarile mediteraneene, in valoare de 5,3 miliarde de euro. Pentru perioada bugetara 2007-2013, Instrumentul European de Vecinatate si Parteneriat (ENPI) decurge din si se contopeste cu programul de sine statator, anterior program de sprijin pentru intrajutorarea tarilor mediteraneene si a tarilor invecinate, dintre statele aparute dupa destramarea fostei Uniuni Sovietice.

IV. Africa

Relatiile dintre Europa si Africa subsahariana dateaza de multa vreme. In conformitate cu Tratatul de la Roma din 1957, pe atunci coloniile si teritoriile de peste mari ale unor state membre au devenit asociate ale Comunitatii. Procesul de decolonizare de la inceputul anilor 60 a schimbat aceasta legatura intr-o asociatie diferita, intre state suverane.

Acordul de la Cotonou, semnat in anul 2000 la Cotonou, capitala statului Benin, marcheaza o noua etapa in politica de dezvoltare a UE. Acest acord dintre Uniunea Europeana si tarile din Africa, Caraibe si Pacific (ACP) este de departe cel mai ambitios si mai vast acord incheiat vreodata intre taril dezvoltate si tari in curs de dezvoltare. El a succedat Conventiei de la Lom, semnata in 1975 la Lom, capitala statului Togo, iar apoi a fost treptat adus la zi.

Obiectivul fundamental al acestui vast acord de asistenta si de schimb comercial a ramas acelasi cu cel semnat la Conventia de la Lom: este vorba de a "promova si de a accelera dezvoltarea economica, culturala si sociala a tarilor ACP si de a consolida si diversifica relatiile lor [cu Uniunea Europeana si statele sale membre] in spiritul solidaritatii si interesului reciproc".

Noul acord merge mult mai departe in comparatie cu acordurile anterioare, din moment ce s-a trecut de la relatii comerciale fondate pe accesul pe piata la relatii comerciale intr-un sens mai general. De asemenea, acesta a introdus noi proceduri pentru a face fata problemelor cauzate de incalcarea drepturilor omului.

Uniunea Europeana a acordat concesiuni comerciale speciale tarilor mai putin dezvoltate, dintre care 39 sunt semnatare ale Acordului de la Cotonou. Practic, din 2005, acestea pot exporta liber toate tipurile de produse pe pietele UE, in regim de scutire vamala. Fondul European de Dezvoltare finanteaza programele de sprijin destinate ACP, gratie unui buget anual de 2 - 3 miliarde de euro.