Teoria stiintelor economice

Teoria stiintelor economice

Ce este teoria economica

Originile cunoasterii stiintifice in domeniul economiei au determinari comune cu cunoasterea filosofica a realitatilor lumii antice. Desprinderea economiei ca stiinta de sine statatoare din corpul filosofiei se face din momentul in care obiectul de studiu, metoda precum si nivelul de teoretizare o impun. Daca intr-o determinare la limita empiricului economicul poate fi reprezentat drept sfera actiunii umane vizand pur si simplu existenta, acest gen de abordare este specific cu relevanta Greciei antice care dincolo de obiect ne transmite si nomenclatorul economiei. Modul de viata al polisului se esentializeaza in Oikonomos.
Trecand prin istorie alaturi de celelalte stiinte sociale, Teoria economica se cristalizeaza drept o conceptie structurata, beneficiind de o metoda coerenta si aplicabila in campul vietii economice. Ea descifreaza legile precum si principiile ce guverneaza viata economica in ansamblul sau. Teoria economica este in acest sens primul si cel mai inalt teoretic palier de abordare al vietii economice.
In conceptia moderna, stiinta denota studiul sistematic, obiectiv, al fenomenelor si proceselor dintr-un anumit camp de investigatie. Acest fel de a pune problema genereaza o intrebare aplicabila in zona noastra de interes, acolo unde diferenta de logica dintre politicile guvernamentale si contabilitatea firmei, spre exemplu, fac inoperanta o abordare holistica. Vorbim deci de stiinta economica sau de stiinte economice ? Intr-o conceptie moderna, aflata sub auspiciile inter si transdisciplinaritatii sistemul stiintelor economice rprezinta un ansamblu de discipline ale corpusului generic denumit stiinta economica.
Teoria economica este, intr-o formulare aparte economia pura. In 1615 Antoine de Montchretien introduce termenul de Economie politica, termen ce subzista pana in zilele noastre drept cea mai folosita denumire a teoriei economice. Aproape de la nasterea sa, el a fost insa criticat din perspectiva ambiguitatii pe care o instaureaza in domeniu, atunci cand este vorba de cea mai delicata relatie si anume aceea dintre economic si politic. Critica se centreaza esentialmente pe subordonarea economicului de catre politic, cu toate consecintele nefavorabile asupra disciplinei in sine.
Evitarea acestui gen de intruziune in viziunea stiintifica asupra economiei s-a facut prin utilizarea unor denumiri precum: Teorie economica, Economie pura, Economie sociala sau pur si simplu Economie. Acest ultim termen ( Economics, in original) a fost impus de catre Alfred Marshall odata cu Principiile de economie din 1890. Economia in conceptia autorului este studiul vietii economice a oamenilor; ea examineaza actiunile individuale sau sociale, cunostintele necesare in vederea bunastarii.
In buna masura trecerea teoriei economice de pe aliniamentul conceptual al economiei politice pe cel al economicsului (sensul cel mai pragmatic pe care il acordam si in acest curs abordarii teoriei economice) se face pe coordonatele deplasarii de la economia de oferta la cea a imbinarii cererii cu oferta sau chiar din perspectiva economiei cererii. Paul Samuelson, laureat al premiului Nobel pentru economie considera ca economicsul este studiul felului in care indivizii si societatea aleg prin intermediul banilor sau fara acestia, felul de utilizare al resurselor rare, ce pot fi folosite diferit. Tot el spunea, intr-o viziune ludica: 'Vrei sa faci dintr-un papagal un economist ? Invata-l doua cuvinte: cerere si oferta.'

Curente de gandire in economie

Primele consemnari de economie, astfel prezentate incat sa corespunda unor standarte azi denumite stiintifice, sunt prezente in Orientul antic. Cu douazeci de secole inainte de Christos, in Egipt si Babilon se scriau coduri de proceduri economice (si juridice, precum Codul lui Hamurappi) de o consistenta si valabilitate in timp exceptionale. Tot in acest mileniu si cel urmator, in India marilor tezaure culturale ce sunt in acelasi timp si scrieri de economie, Mahabharata si Ramayana si in China epocii lui Confucius, economia este la mare pret.
Dar Grecia antica este locul unde se face saltul de la civilizatiile orientale de tip autarhic la cele mediteraneene de tip mercantil. Miscarea economica este marea contributie metodologica a locului. Ea se particularizeaza in diviziunea muncii, moneda, valoare, echilibru, schimb, etc. Pe de o parte sofistii reprezentand individualismul in revolta impotriva statului traditional, puternic, reprezentau abordarea democratica, favorizatoare a comertului, micii industrii si muncii libere. Pe de alta parte socraticii reprezentand conservatorismul, sclavagismul ca forta a economiei si agricultura.
Roma nu a fost creatoare de teorie economica pe masura Greciei, cu exceptia domeniului economiei agricole. Daca insa luam in considerare faptul ca si astazi principiile de drept civil care guverneaza miscarea economica sunt principiile codului civil roman, contributia devine evidenta.
In periaoda evului mediu economia intra in sfera ecleziastica. Toma dAquino, Thomas Morus marcheaza, spre exemplu, apogeul doctrinei scolastice medievale. In secolul al XV-lea apare mercantilismul, filosofie economica a negustorilor, centrata pe acumularea de bogatie din comert. Sir William Petty, Thomas Mun sau Fernando Galliani contribuie la impunerea doctrinei. Franta secolului al XVIII-lea consemneaza aparitia doctrinei fiziocrate. Agricultura devine centrul de emergenta al bogatiei, totul trebuie guvernat de pricipiul: 'Laissez faire, laissez passer, le monde va de lui meme.' Francois Quesnay, autor al Tabloului economic, o sinteza revolutionara pentru epoca este un ilustrator de marca al fiziocratismului.
Economia teoretica, astfel cum ne apare ea conceptual astazi, este in semnificativa masura agregata de catre Scoala clasica engleza in secolul al XVIII-lea si al XIX-lea. Adam Smith, considerat intemeietorul scolii considera ca exista o ordine naturala, obiectiva a carei urmare este armonia comnitatii economice. Omul trebuie doar sa-si urmareasca interesul si 'mana invizibila' va ghida societatea pe ansamblu. Thomas Malthus, David Ricardo sau John Stuart Mill sunt pricipalii exponenti ai scolii clasice.
Aceasta deschide un adevarat traiect al liberalismului economic (desigur cu limitarile impuse in epoca de transformarea Angliei in atelierul industrial al lumii) ce va inflori prin filiera lui Frederic Bastiat, in doctrina socialista, in egalitarismul, colectivismul, utopia economica (Robert Owen), anarhismul (Proudhon) sau comunismul tratat din perspectiva economica de catre Karl Marx si Friedrich Engels.
La sfarsitul secolului al XIX-lea are loc asa numita revolutie marginala in economie. Carl Menger, Leon Walras sau Stanley Jevons pun bazele unei viziuni pozitive si pragmatice asupra utilitatii si valorii, baze ce vor fi dezvoltate, atingand apogeul in opera lui John Maynard Keynes, cel mai important economist al inceputului secolului XX. De la Keynes, contemporaneitatea conceptiilor economice se insoteste cu o continua diversificare ideatica si diferentiere metodologica. Daca virtutile pietei libere sunt din ce in ce mai greu de combatut intr-o societate globala, calea de a atinge obiectivul fragmenteaza si polarizeaza extremal lumea teoreticienilor economiei astazi.