Uniunea Monetara Europeana (U.M.E.)

Uniunea Monetara Europeana (U.M.E.)

1. Crearea Uniunii Monetare Europene

Actul Unic European, semnat in 1986, a marcat trecerea de la stadiul de Piata Comuna la cea de Uniune Europeana, uniune care trebuia consolidata printr-o zona monetara.

Au fost schitate principalele obiective pentru realizarea Uniunii Europene:

crearea unui spatiu economic fara frontiere;

refacerea sistemului de cooperare politica europeana extins si in sectoarele securitatii si apararii;

ameliorarea structurilor decizionale ale Comunitatii.

Raportul Delors, semnat in 1988, a prefigurat trei etape de trecere la Uniunea Monetara Europeana: libera circulatie a capitalurilor; mai buna coordonare a politicilor economice si crearea Sistemului European al Bancilor Centrale; introducerea monedei unice si desfiintarea bancilor centrale nationale. In acel raport s-au prezentat 3 variante de unificare, si anume, pe langa moneda unica, solutia aleasa, varianta cursurilor de schimb fixe intre monedele nationale si varianta monedelor nationale alaturi de o moneda comuna (ECU).

Unificarea monetara europeana a constituit obiectivul principal al tratatului semnat la Maastricht, in februarie 1992. Acest tratat, de anvergura istorica, este de maxima importanta deoarece marcheaza momentul inceperii transformarii unei forme integrative economice in una de natura politico-economica si monetara complexa. Tratatul cuprinde, pe langa realizarea uniunii economice si monetare, si o parte consacrata uniunii politice. C.E.E. isi transforma numele la 1 noiembrie 1993 in Uniunea Europeana (U.E.).

Institutiile U.E. sunt:

Comisia Europeana - organ executiv al UE ce asigura si supravegheaza respectarea tratatelor, propune modificari ale legislatiei europene pe care, dupa adoptare, o pune in practica. Comisia are puteri autonome in privinta politicii economice si in domeniul administrarii politicilor comune. Administreaza o serie de fonduri ale uniunii, inclusiv pe cele destinate sprijinirii statelor din afara UE;

Consiliul de Ministri - organ de decizie al UE din care fac parte reprezentantii guvernelor statelor membre, cu rol de negociere si adoptare a legislatiei UE;

Parlamentul European - organ cu drept decizional ce are ca rol adoptarea legislatiei si controlarea activitatii Comisiei Europene;

Curtea Europeana de Justitie, cu sediul in Luxemburg - isi desfasoara sedintele in doua camere (care se reunesc in cazuri exceptionale), rezolva disputele ce survin intre statele membre ale UE, intre UE si statele membre, intre persoane fizice sau juridice si UE;

Consiliul Europei - cel mai inalt organ al UE care defineste liniile politicii generale ale UE.

Uniunea Monetara Europeana (U.E.M.) presupune crearea unei monede unice euro, al carei termen de lansare a fost stabilit in 1999, si functionarea unui Sistem European de Banci Centrale (S.E.B.C.) care se substituie bancilor centrale privind politica monetara. S-a stabilit ca pentru a reactiona in acelasi mod la anumite masuri de politica monetara la nivelul Uniunii, economiile trebuie sa fie suficient de omogene in probleme esentiale ale eficientei economice si sociale: gradul de control al inflatiei, gradul de echilibrare a finantelor publice, stabilitatea cursului valutar.

Criteriile de convergenta necesare pentru economiile care doresc sa participe la U.E.M. au fost formulate astfel:

rata inflatiei (stabilita pe baza indicelui preturilor de consum) sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5%, nivelul mediu al inflatiei inregistrat in trei tari membre cu rata inflatiei cea mai scazuta;

rata dobanzii nominale pe termen lung (aferenta obligatiunilor de stat sau alte titluri comparabile) sa nu depaseasca cu mai mult de 2%, nivelul mediu al ratei dobanzii din trei tari cu rata inflatiei cea mai scazuta;

deficitul bugetului public sa nu depaseasca 3% din P.I.B. (este vorba de deficitul consolidat); acesta este deficitul necesar (maxim) pentru a indeplini urmatorul criteriu si anume

datoria publica sa nu depaseasca 60% din P.I.B., adica media raportului intre datoria publica si P.I.B. in Comunitatea Europeana in 1990;

respectarea marjelor normale de fluctuatie prevazute de mecanismul valutar al S.M.E. timp de doi ani cel putin, fara devalorizari fata de monedele altor state membre (15% incepand cu august 1993).

Etapele integrarii in U.E.M. au fost schitate inca din 1988, asa cum am aratat, prin raportul Delors, care poarta numele initiatorului sau Jacques Delors, presedintele Comisiei Europene si devenit ulterior primul presedinte al Comitetului ce avea ca sarcina prefigurarea Uniunii Monetare.

Potrivit Tratatului de la Maastricht, etapele de creare ale U.E.M. erau:

I. Pana la 01.01.1994, etapa de crestere a performantelor economice, de ameliorare a coordonarii politicilor economice si monetare ale statelor membre; este vorba de liberalizarea completa a miscarilor de capital si o colaborare crescuta a bancilor centrale.

II. 01.01.1994-01.01.1999 (initial 1997), etapa de creare a Institutului Monetar European (I.M.E.), care sa urmareasca indeplinirea obiectivelor de catre statele membre. Acest I.M.E. avea pe langa un rol tehnic si un rol de consultare: putea sa adreseze recomandari autoritatilor monetare ale statelor membre, insa nu avea putere de decizie supranationala. I.M.E., condus de guvernatorii bancilor centrale, avea rolul de a asigura tranzitia spre Banca Centrala Europeana (1998). Tot in 1998 s-a definitivat si lista tarilor participante la U.E.M., s-a adoptat cadrul legal complet, structurile nationale de indrumare si structurile de transformare a comunitatii bancare si financiare.

III. Inceputa din 01.01.1999, etapa marcheaza introducerea monedei unice euro si functionarea Sistemului European al Bancilor Centrale, format din Banca Centrala Europeana si bancile centrale nationale. B.C.E. decide politica monetara si valutara, insa punerea in practica a hotararilor sale ramane de competenta bancilor nationale. Bancile si institutiile financiare continua transformarea monedelor nationale in euro; euro intra pe piata internationala valutara, monetara si de capital

La aceasta data (01.01.1999), 11 state au indeplinit criteriile de convergenta si au aderat la U.E.M.: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Spania si Portugalia. Au ramas "in afara" Uniunii Monetare, Marea Britanie, Suedia si Danemarca din ratiuni politice si Grecia din ratiuni economice; Grecia a aderat la Uniunea Monetara in 2001.

Criteriile au fost nuantate, in sensul ca s-a avut in vedere faptul ca tarile care nu indeplineau criteriile erau pe "drumul cel bun". Este vorba, de exemplu, de Belgia si Italia, cu o datorie publica de 126,7%, respectiv 122,4% si care in mod evident n-au reusit sa ajunga la 60% intr-un singur an (1998). Desi tarile au facut eforturi importante pentru a ajunge la convergenta economica, nu este suficient; este nevoie de permanentizarea acestor performante, garantia bunei functionari a Uniunii Monetare.

Chiar daca criteriile de convergenta nu fac nici o referire la alte domenii importante, cum ar fi cel al pietelor muncii si utilizarii fortei de munca sau fiscalitatea, acestea se regasesc totusi in alte recomandari ale U.E. Astfel, rezolutia asupra cresterii economice si utilizarii muncii a Consiliului european de la Amsterdam, din 1997, a cuprins in sfera convergentei europene si eficacitatea pietei muncii, tehnologia, formarea profesionala si fiscalitatea. Tot in 1997, in conformitate cu legislatia statelor membre, Consiliul european de la Luxembourg a adoptat o rezolutie asupra coordonarii politicilor economice: supravegherea evolutiei macroeconomice, incurajarea apropierii politicilor fiscale, supravegherea politicilor structurale vizand pietele muncii, produselor si serviciilor, tendinte in materie de costuri si preturi.

2. Moneda unica EURO. Avantaje si costuri

In anul 1995, la reuniunea de la Madrid, s-a hotarat denumirea monedei unice europene: EURO; ea a devenit moneda oficiala de cont de la 1 ianuarie 1999, iar numerar (sub forma de bancnote si moneda divizionara) de la 1 ianuarie 2002, circuland in paralel cu monedele nationale timp de sase luni. De la 1 iulie 2002, EURO devine singura moneda utilizata in cadrul uniunii; monedele nationale sunt retrase din circulatie, bancile au incheiat transformarea monedelor nationale in euro. Emisiunea bancnotelor este realizata de catre Banca Centrala Europeana; dreptul de emisiune este atribuit si bancilor nationale, dar dupa aprobarea prealabila a volumului emisiunii de catre B.C.E.

Principiile juridice ale trecerii la euro sunt:

principiul continuitatii nominale intre ECU si EURO: valoarea ECU la 31.12.1998 a devenit valoarea euro la 01.01.1999;

principiul continuitatii contractelor indiferent de natura lor: comerciale, de munca, de imprumut sau financiar;

principiul stabilirii unor cursuri de schimb fixe si irevocabile intre monedele nationale ale tarilor membre si EURO, cursuri ce contin 6 cifre, care nu pot fi rotunjite si nici trunchiate, astfel:

principiul nediscriminarii intre euro si celelalte monede nationale; nu exista nici obligatia si nici interdictia de a utiliza euro primordial fata de monedele nationale in perioada de tranzitie.

Infiintarea euro pune problema impunerii sale fata de dolar. Chiar daca dupa destramarea S.M.I. de la Bretton-Woods pozitia dolarului ca moneda internationala a fost contestata, mai ales in perioadele de cadere a monedei americane, nici o alta moneda nationala nu a fost capabila sa rivalizeze dolarul. Punerea in circulatie a euro este de natura sa modifice aceasta situatie, pentru ca euro este emisa de o entitate de o "talie" comparabila cu a S.U.A. si superioara Japoniei.

In relatiile comerciale internationale U.E.M. cuprinde ca zone de influenta Africa (zona francului francez, fostele colonii), Europa Centrala si de Est, deoarece multe tari din aceasta zona au avut moneda nationala ancorata la marca germana, apoi la euro, si zona tarilor mediteraneene, datorita legaturilor stranse cu U.E. a zonelor de comert liber.

Euro este moneda internationala, locul sau in cadrul relatiilor monetare internationale fiind determinat de functiile pe care trebuie sa le indeplineasca o moneda internationala, atat cele cu caracter oficial (moneda de referinta, moneda de rezerva pentru bancile centrale, moneda de interventie pe piata valutara), cat si cele cu caracter privat (moneda de facturare pentru schimburile comerciale, moneda de exprimare a activelor bancare si financiare internationale, moneda suport pe piata interbancara a devizelor).

In cadrul rezervelor oficiale ale bancilor centrale dolarul pierde din pozitia dominanta, dupa trecerea la cursurile flotante in 1973: de la 87% in 1976 la 64% in anul 1994 (urmat de marca germana cu 16% si yenul japonez cu 9%), situandu-se, totusi, la un nivel superior participarii economiei americane la totalul mondial. Schimbarea rezervelor oficiale ale tarilor asiatice din dolari in euro indica o erodare lenta a pozitiei unei monede internationale odata ce a atins aceasta pozitie. Rationand in sens invers, nu ne putem astepta ca euro sa obtina in scurt timp un rol semnificativ in cadrul relatiilor monetare internationale; rolul sau depinde de politica valutara a tarilor partenere ale U.E.M. La doi ani de la infiintarea euro, 12,5% din rezervele oficiale pe plan mondial erau in euro, avand o pondere ridicata in cadrul activelor de rezerva ale tarilor din Europa Centrala si de Est.

Aceeasi evolutie lenta in favoarea euro si defavoarea dolarului in cazul monedei ca rezerva valutara a bancilor centrale este asteptata si in cazul indeplinirii functiilor cu caracter privat ale monedei internationale

Pe langa marimea si puterea zonei EURO, importanta monedei euro depinde de pietele financiare dezvoltate in aceasta regiune, de surplusul insemnat al contului curent, precum si de credibilitatea de care se bucura deja Banca Centrala Europeana. Bipolarizarea monetara a lumii (dolar-euro, S.U.A.-Europa) este consfintita.

Eliminarea riscului de schimb valutar in cadrul uniunii monetare este un alt avantaj al euro. Aprecierea unei monede din cadrul uniunii fata de o alta (pana la functionarea euro) avea ca efect pierderi pentru rezidentii tarii cu moneda apreciata, fie ei agenti economici, fie consumatori individuali. De asemenea, usurinta compararii preturilor exprimate in euro va conduce la echivalarea preturilor in tarile membre ale uniunii si incurajarea concurentei in interiorul uniunii.

Moneda unica a depasit costurile legate de introducerea sa: costurile tranzitiei, cheltuielile de modificare a facturilor, a listelor de preturi, a conturilor bancare, a bazelor de date, a programelor software, panica populatiei, costurile legate de informarea acesteia, putin pregatita pentru o schimbare de asemenea amploare.