CATEGORII DOCUMENTE |
Agricultura | Asigurari | Comert | Confectii | Contabilitate | Contracte | Economie |
Transporturi | Turism | Zootehnie |
Navigatie |
CONTRACTUL DE TRANSPORT - ASPECTE GENERALE
1. Notiunea contractului de transport
Contractul de transport se poate defini ca fiind acel contract prin care un agent economic specializat (numit unitate de transport, transportator sau caraus), se obliga, in schimbul unui pret (taxa de transport sau tarif), sa transporte pana la destinatie, intr-un anumit termen, calatorii si bagajele lor, sau sa transporte, pazeasca si sa elibereze destinatarului, marfurile sau bagajele ce i-au fost incredintate in acest scop.
Din aceasta definitie rezulta ca indiferent de categoria de transport si obiectul transportului prin natura sa, 'contractul de transport este o institutie a dreptului civil caracterizata prin existenta unor raporturi patrimoniale reglementate potrivit principiului echivalentei prestatiilor'.
Potrivit codului civil, contractul de transport apare ca o locatiune de lucrari, alaturi de contractul de munca si de contractul de antrepriza, fiind reglementat in art. 1410-1490. Codul civil aplica in materia transporturilor raspunderea contractuala pentru carausi si capitanii de corabii in cazul pierderii marfurilor predate, fiind exonerati, potrivit art. 1475, Cod civil numai daca vor putea dovedi cauzarea acestor prejudicii din motive neimputabile lor, de exemplu, forta majora sau cazul fortuit.
Contractul de transport de marfuri este reglementat si prin dispozitiile Codul comercial din 1887, in art. 413-441, iar contractul de transport maritim de marfuri si calatori, in art. 557-600, sub denumirea de contract de incheiere.
Codul comercial cuprinde dispozitii referitoare la documentul de transport, dreptul autonom al destinatarului, raspunderea carausului, recunoasterea existentei simultane a doua drepturi independente asupra lucrurilor ce se transporta etc. Codul comercial face deosebirea intre transporturile efectuate de carausi organizati sub forma de intreprinderi, caz in care activitatea, de transport cade sub incidenta prevederilor Codului comercial, fiind considerata fapta de comert si cazul in care transportul nu este executat de intreprinderi, cand vor fi aplicabile dispozitiile Codului civil.
In masura in care dispozitiile Codului comercial nu sunt abrogate sau modificate, expres sau tacit, prin actele normative care reglementeaza activitatea de transport, in conditiile in care acestea se executa prin intermediul agentilor economici specializati, ele isi mentin aplicabilitatea.
Caracterul autonom al contractului de transport
Autonomia contractului de transport - ca institutie juridica - trebuie inteleasa intr-un dublu sens si anume:
a) raporturile nascute din contractul de transport sunt independente de raporturile existente intre expeditor si beneficiar, care au la baza un alt contract: de furnizare, de vanzare-cumparare etc., raporturi ce nu-i sunt opozabile carausului. Rezulta deci ca suntem in prezenta a doua contracte de sine statatoare, fiecare cu efectele ce-i sunt proprii.
b) contractul de transport reprezinta o institutie juridica cu caractere specifice, care il deosebesc de toate celelalte contracte cu continut economic sau de drept civil care au ca obiect prestari de servicii; el reprezinta pe plan juridic concretizarea unor raporturi economice de natura speciala - deplasarea obiectului transportului - ceea ce confera o figura juridica proprie, cu caractere distincte.
Contractul de transport este un contract unitar, autonom si de sine statator, in continutul caruia se imbina elemente care, in individualitatea lor, se aseamana cu elementele specifice altor contracte (de antrepriza, de locatiune de lucrari, depozit), dar care in ansamblul lor confera acestui contract o natura juridica proprie.
Trebuie subliniat faptul ca nu orice deplasare de lucruri dintr-un loc in altul formeaza obiectul unui contract de transport, ci numai atunci cand transportul se face pe baza obligatiei asumate de caraus in acest sens si pe care le-a luat in prealabil in primire la locul de incarcare si le va preda la locul de destinatie. Deci, nu vor putea fi considerate contracte de transport acelea care desi constau intr-o deplasare materiala dintr-un loc in altul a unor lucruri, aceasta nu s-a facut cu predarea prealabila a lor.
Contractul de transport se deosebeste si de contractul de expeditie, care poate fi definit ca fiind acel contract in baza caruia o persoana numita expeditionar (comisionar) se obliga fata de cealalta parte contractanta numita expeditor (comitent) ca in temeiul imputernicirii date de acesta, sa incheie cu un caraus, in nume propriu, dar pe seama expeditorului, un contract de transport de marfuri si sa efectueze toate operatiunile auxiliare expedierii marfurilor sau primirii lor la destinatie, iar expeditorul se obliga sa-i plateasca o anumita suma de bani si pretul prestatiilor auxiliare.
Raporturile juridice care se stabilesc intre partile contractului de expeditie sunt de natura juridica complexa.
In raporturile dintre expeditionar (comisionar) si expeditor (comitent) se suprapun doua contracte civile: un contract de mandat (fara prezentare), in baza caruia expeditorul (comitentul) il imputerniceste pe expeditionar (comisionar) sa incheie cu un caraus contractul de transport si un contract de prestari de servicii in baza caruia expeditionarul (comisionarul) trebuie sa execute toate operatiunile necesare transportului (preluarea marfurilor si incarcarea lor in mijloacele de transport, intocmirea formalitatilor necesare etc.).
3. Caracterele juridice ale contractului de transport
Contractul de transport prezinta un numar mare de varietati, care se deosebesc intre ele fie datorita specificului pe care il presupune obiectul activitatii desfasurate de caraus (transport de calatori, de marfuri, bagaje si mesagerii), fie datorita varietatii si specificitatii mijloacelor de transport folosite (feroviar, rutiere-auto sau hipo-aerian, pe apa), fie datorita particularitatilor pe care le implica transporturile internationale fata de cele interne.
Indiferent de felul sau, contractul de transport prezinta urmatoarele trasaturi esentiale:
1. Contractul de transport este un contract bilateral (sinalagmatic), deoarece chiar de la incheierea sa da nastere la obligatii reciproce si interdependente in sarcina ambelor parti contractante si anume: carausul se obliga sa transporte dintr-un loc in altul incarcatura sau o anumita persoana, iar expeditorul sau calatorul are obligatia sa plateasca pretul transportului, deci obligatiei fiecarei parti sa-i gasim cauza juridica in obligatia celeilalte.
Contractul de transport este un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare parte contractanta urmareste sa obtina un folos, o contraprestatie, in schimbul obligatiei asumate. Astfel, expeditorul urmareste deplasarea marfurilor catre destinatarul desemnat de el in contract (sau calatorul sa ajunga la destinatie), iar carausul vrea sa primeasca pretul convenit (tariful de transport) ca un contraechivalent al prestatiei asumate.
3. Contractul de transport este un contract comutativ deoarece partile cunosc intinderea obligatiilor reciproce pe care si le asuma chiar din momentul incheierii contractului si pot aprecia valoarea acestor prestatii reciproce ca fiind echivalente.
Tarifele pe baza carora se stabileste pretul transportului cuvenit carausului fiind aprobate de regula prin acte normative cu caracter imperativ, sunt obligatorii pentru toti participantii la activitatea de transport, nefiind susceptibile de negociere.
4. Contractul de transport de persoane este un contract, in principiu consensual, deoarece el se incheie valabil prin simplu consimtamant al partilor dovada incheierii lui se face insa printr-un inscris (biletul sau legitimatia de calatorie).
5. Contractul de transport de marfuri, cu exceptia celui maritim, are un caracter real, deoarece pentru incheierea sa valabila, consimtamantul partilor trebuie sa fie materializat in predarea efectiva a marfurilor care urmeaza sa fie transportate de catre caraus.
4. Pozitia destinatarului in contractul de transport
Contractul de transport se incheie intre intreprinzatorul de transport (carausul) si expeditor, care apar in mod obisnuit ca subiecte ale contractului.
In cazul in care transportul de bunuri se face in folosul unei alte persoane decat aceea a expeditorului, atunci destinatarul, desi nu este parte in contract, dobandeste anumite drepturi din contractul respectiv, motiv pentru care problema clarificarii juridice a drepturilor destinatarului a dat loc la ample discutii, in literatura de specialitate emitandu-se mai multe opinii.
Astfel, in dreptul roman, carausul a fost considerat ca un 'negutiorum gestor' al destinatarului, ceea ce contravine situatiei reale, deoarece executarea transportului este urmare a initiativei expeditorului si nu a carausului si pentru ca, obisnuit, marfa ce se transporta initial apartine expeditorului si nu destinatarului.
Potrivit altei opinii, drepturile care izvorasc din contractul de transport trec de la expeditor la destinatar (prin cesiune) pe baza unei oferte prezumate de cesiune facuta de expeditor destinatarului, in momentul sosirii marfii si prin intermediul carausului.
Dupa o alta opinie criticabila din literatura de specialitate, datorita faptului ca destinatarul dobandeste un drept propriu fata de caraus, drept izvorat din contractul incheiat de caraus cu expeditorul, se considera ca drepturile destinatarului sunt identice cu cele ale tertului beneficiar din stipulatiunea pentru altul.
Dar acestea sunt doua situatii distincte, deosebirile dintre ele constand in urmatoarele:
a) in cazul stipulatiei pentru altul, tertul beneficiar dobandeste drepturile sale din momentul incheierii contractului de transport, destinatarul dobandeste dreptul la eliberarea marfii numai din momentul cand marfa a ajuns la destinatie si este pusa la dispozitia sa, moment pana la care expeditorul are dreptul, de a dispune de marfa;
b) tertul beneficiar in cadrul stipulatiei pentru altul, poate deveni numai titular de drepturi, deoarece nu poate fi obligat printr-un act de vointa apartinand altcuiva, pe cand destinatarul dintr-un contract de transport poate avea atat drepturi cat si obligatii, ca de exemplu, de a achita tariful de transport si alte cheltuieli de transport, prin aceasta el se asociaza sau adera la contractul de transport (care initial s-a incheiat intre expeditor si caraus), adica il accepta;
c) de asemenea, in practica, adesea, in baza aceluiasi contract de transport, carausul este actionat concomitent de expeditor si de destinatar. Acest lucru contravine teoriei stipulatiei catre altul, conform careia, din momemntul aderarii destinatarului la contractul de transport, expeditorul nu ar mai avea, in principiu, dreptul de a actiona pe caraus, deoarece prin primirea scrisorii de trasura si a marfii de catre destinatar, acesta s-ar substitui expeditorului in ceea ce priveste valorificarea oricarui drept derivand din contractul de transport.
Tinand seama de aceste deosebiri, in literatura de specialitate s-a ajuns la concluzia ca 'ideea stipulatiei pentru altul nu poate explica, pe deplin, pozitia destinatarului in contractul de transport, pozitia suigeneris, care nu poate fi incadrata in principiile aplicabile stipulatiei, desi din alte puncte de vedere se aseamana cu acesta, contractul de transport este o stipulatie pentru altul cu unele particularitati'.
Datorita faptului ca legislatia in vigoare atribuie un rol activ tuturor partilor din contractul de transport inclusiv destinatarului, in literatura de specialitate s-a aratat ca ar fi necesara sa se reexamineze pozitia destinatarului in contractul de transport pentru a se vedea in ce masura caracterul de contract bipartit mai corespunde in prezent si daca n-ar trebui sa se adopte un nou punct de vedere, potrivit caruia acest contract este un contract tripartit, ceea ce ar corespunde mult mai bine dintr-un asemenea contract sa aiba un rol activ.
Acceptarea (aderarea la contract) a destinatarului nu are efect constitutiv de drepturi, deoarece acestea s-au nascut chiar din momentul incheierii contractului de transport de catre expeditor si deci, prin ea, destinatarul isi consolideaza numai aceste drepturi stipulate in favoarea sa.
5. INCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT.
5.1. CONDITII
A) Capacitatea partilor
Pentru a incheia un contract de transport valabil, partile trebuie sa aiba capacitatea de exercitiu deplina, adica sa poata sa-si exercite drepturile si sa-si asume obligatii prin acte juridice incheiate in nume propriu.
Potrivit art. 5, alin. 1, din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, orice persoana fizica are capacitatea de folosinta si, de asemenea, in afara de cazurile prevazute de lege, capacitatea de exercitiu. Deci, in materia capacitatii de a incheia acte juridice civile regula este capacitatea, incapacitatea reprezentand exceptia, care, ca toate exceptiile este de stricta interpretare.
Minorii cu capacitatea restransa de exercitiu vor putea incheia singuri contracte de transport, insa cu incuviintarea prealabila a ocrotitorilor legali (parinti, tutore). Minorii sub 14 ani si interzisii judecatoresti vor putea pentru satisfacerii unor nevoi, sa incheie, de exemplu, contractele de transport de persoane cu mijloace de transport orasenesc in comun.
B) Consimtamantul partilor
Consimtamantul, alaturi de cauza, constituie vointa juridica ce prezinta un fenomen complex atat din punct de vedere psihologic cat si juridic.
Consimtamantul ca element al vointei juridice, reprezinta manifestarea hotararii de a incheia actul juridic.
Pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa emane de la o persoana cu discernamant;
- sa fie dat cu intentia de a produce efecte juridice;
- sa fie exteriorizat;
- sa nu fie alterat de vreun viciu.
C) Obiectul
Obiectul actului juridic (fiind chiar obiectul raportului juridic caruia ii da nastere), consta in obiectul obligatiei ori obligatiilor generale din actul juridic civil respectiv, adica in prestatia sau prestatiile respective, prin care se intelege fie transmiterea unui drept, fie a unui fapt (pozitiv sau negativ) al debitorului, precum si obiectul acestor prestatii.
Obiectul contractului de transport consta in prestatiile, pentru unitatea de transport (caraus) de a transporta marfa, bagajele sau calatorii, iar pentru expeditor (calator), de a plati taxa de transport.
Ca orice obiect al unui act juridic si obiectul contractului de transport trebuie sa intruneasca anumite conditii de validitate (care se apreciaza raportandu-le la momentul incheierii contractului) constand in urmatoarele: sa existe, sa fie in circuitul civil, sa fie determinat sau determinabil, sa fie posibil, sa fie in conformitate cu legea si cu regulile de convietuire sociala, sa constituie un fapt personal al celui care se obliga, iar uneori, cel ce se obliga sa fie titularul dreptului.
Astfel, va fi nul contractul care are ca obiect transportul unui lucru imposibil de executat cu mijloacele de transport din categoria de transport din care face parte organizatia respectiva sau contractul care ar avea ca obiect un transport de lucruri pentru care exista o interdictie ebsoluta etc.
D) Cauza
Cauza contractului de transport este un element constitutiv in structura sa si o conditie de validitate a acestuia.
Contractul de transport fiind un contract sinalagmatic nu are o singura cauza, comuna partilor, ci cate o cauza a fiecareia rezultata din obligatiile reciproce ale partilor.
Cauza inglobeaza in sine atat scopul direct si imediat al consimtamantului (element abstract, obiectiv si invariabil in aceeasi categorie de contracte), cat si scopul indirect, mediat al consimtamantului, care este motivul determinant al asumarii obligatiei, legat de destinatia concreta data contraprestatiei (element concret, subiectiv si variabil de la un contract la altul, in cadrul aceleiasi categorii).
Cauza in contractul de transport trebuie sa existe, sa fie reala si nu falsa, sa fie licita si morala.
6. Forma contractului
Contractul de transport se incheie, de regula, prin simplul acord de vointa al partilor, insa dovada incheierii lui se face printr-un inscris (scrisoare de trasura, bilet sau legitimatie de calatorie, etc.).
In cazul contractului de transport de marfuri, cu exceptia celui maritim, contractul nu este valabil incheiat decat prin predarea efectiva a marfurilor, el avand astfel un caracter real.
Forma scrisa a contractului de transport este ceruta ad probationem.
Forma, continutul si denumirea documentelor de transport variaza de la o categorie la alta de transport: scrisoare de trasura in transporturile pe cale ferata si fluviale; scrisoare de transport aerian; scrisoare de transport auto si conosament in transportul maritim.
Pentru fiecare expeditie se intocmeste un singur document de transport, care face dovada incheierii si a continutului contractului de transport.
7. Taxa de transport
Caracterul oneros al contractului de transport impune ca, in toate categoriile de transport si indiferent de obiectul supus transportului: marfuri, calatori, bagaje, pentru prestatia executata de transportator, sa primeasca contraprestatia celeilalte parti, materializata in taxa de transport.
Pretul este un element constitutiv al transportului de marfuri la fel de esential ca marfa insasi. In lipsa sa, nu numai ca nu se poate vorbi de un transport comercial, ci nu exista transport in nici un fel.
Taxa de transport se stabileste pe baza de tarife, care cuprind norme cu caracter imperativ, partile neputand sa determine cuantumul taxei prin negocieri directe, asa cum se impune in conditiile economiei de piata.
In cazul transportul de marfuri, determinarea cuantumului taxei de transport se face avandu-se in vedere: felul marfii, greutatea, capacitatea mijlocului de transport, distanta si felul expeditiei (cu mijloace in totalitate, coletarie etc.). Transportatorul este in drept sa perceapa unele taxe accesorii pentru executarea unor operatiuni accesorii si adiacente transporturilor, cum ar fi: incarcarea-descarcarea, magazinajul, transbordarea, avizarea etc., cat si suprataxe in cazul declararii false a marfii prezentate la transport etc.
Dupa cum s-a precizat, structura pretului de cost in transporturi difera in raport de cea a pretului de cost din alte ramuri ale economiei, in sensul ca poanderea o reprezinta cheltuielile facute pentru salarizarea fortei de munca, pentru combustibil, energia si amortizarea mijloacelor fixe.
Taxa de transport este influentata si de greutatea sau volumul marfii transportata.
Distanta de parcurs influenteaza in mare masura cuantumul taxei, fixandu-se in kilometri si zone, calculata pe ruta cea mai scurta sau pe cea solicitata de expeditor.
Uneori sunt fixate taxe reduse, desi distantele sunt mai mari, iar prin alte tarife taxele sunt mai mari, desi distantele sunt mai mici.
Taxa de transport poate fi platita de expeditor sau de catre destinatar in raport de mentiunea facuta in documentul de transport, dupa caz, 'francata' sau 'transmisa'.
8. Raspunderea transportatorului
a) in temeiul Codului civil
Transportatorii raspund de integritatea marfii, atat sub aspect cantitativ cat si calitativ, din momentul primirii ei la transport si pana in momentul eliberarii ei destinatarului.
Agentul economic transportator raspunde pentru pierderea totala sau partiala a marfii, pentru avaria ei, pentru depasirea termenului de eliberare a marfii si pentru orice alt caz ce poate fi considerat neexecutare a contractului de transport.
Ca orice raspundere contractuala, raspunderea carausului se intemeiaza pe culpa, iar pentru a fi exonerat de raspundere, carausul trebuie sa faca dovada ca indeplinirea necorespunzatoare a obligatiei asumate se datoreaza unei cauze care exclude culpa sa.
Potrivit dispozitiilor Codului civil, debitorul nu va putea fi condamnat la daune-interese daca executarea necorespunzatoare a obligatiei sau intarzierea in executare se datoreaza unei cauze straine ce nu i se poate imputa: faptul creditorului, cazului fortuit sau fortei majore.
In ceea ce priveste raspunderea transportatorului, regula generala este existenta prezumtiei de culpa, drept urmare, creditorul nu trebuie sa faca dovada lipsei de diligenta a debitorului (carausului).
Neexecutarea obligatiei de catre transportator datorata unui tert, a carui fapta nu a putut fi prevazuta sau impiedicata, este asimilata fortei majore.
Evenimentele atmosferice, sunt cauze straine imprevizibile, ce nu pot fi inlaturate, fiind asimilate fortei majore si au ca efect exonerarea de raspundere a transportatorului.
b) In temeiul Codului comercial
Dispozitiile Codului comercial referitoare la raspunderea carausului pentru neindeplinirea obligatiilor, cat si cele asupra evaluarii daunei au un caracter dispozitiv, partile putand deroga de la ele, cu doua exceptii:
- conform art. 417 Cod comercial orice conventie a partilor prin care s-ar limita raspunderea stabilita prin art. 417-419; art. 425; art. 427-430; art. 432-433; 436 si art. 440 este nula chiar daca ar fi permisa prin reglementari generale sau particulare, cu exceptia cazului cand prin tarife speciale se stabilesc preturi mai mici decat cele prevazute in tarifele ordinare;
- conform art. 430 Cod comercial nu se poate deroga de la regulile stabilite referitoare la raspundere in caz de dol sau culpa grava a carausului, deoarece ar fi imoral sa se acorde beneficiul limitarii raspunderii in aceste cazuri ca si atunci cand ele ar lipsi.
In cazul transporturilor maritime, potrivit art. 506 din Codul comercial, carausul nu va raspunde daca va putea face dovada ca neindeplinirea obligatiilor se datoreaza unor obstacole provenite din caz fortuit sau forta majora.
In toate categoriile de transport: auto, feroviar, aerian si naval, obligatiile carausului fiind relativ aceleasi, nici raspunderea a nu poate fi diferita.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 3240
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved